Arhiva | 5:06 pm

GAULEITERUL LANDULUI ROMANIA,KLAUS WERNER JOHANNIS”DER TEUFEL”,FURIOS CA „ACEA FATA DIN EST”CANCELARUL GERMANIEI FEDERALE ANGELA MERKEL -STAZI „L-O TRIMIS LA PLIMBARE”,O LUAT-O PE ARATURA PRECUM PREDECESORUL SAU MENTORUL PENAL TRAIAN BASESCU!

9 sept.

Image result for MERKEL ,IOHANNIS INTALNIRE POZE

 

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un semnal de alarmă în Germania după întâlnirea cu cancelarul german, Angela Merkel. Şeful statului a vorbit despre pericolele care pândesc Uniunea Europeană,

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după întâlnirea de la Berlin cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu premierul Belgiei, Charles Michel, şi cu premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, că este important ca Europa să fie puternică pentru a face faţă crizelor şi să răspundă nevoilor cetăţenilor de prosperitate şi de securitate.

Iohannis a anunţat că, în cadrul discuţiilor, a propus crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului, care să înlocuiască multiplele entităţi care se ocupă acum cu prevenirea actelor teroriste.

Declaraţii Klaus Iohannis:

  • Este foarte important ca cei 27 din UE să rămână uniţi
  • E important să construim o Uniune puternică, doar aşa putem să facem faţă crizelor actuale şi viitoare
  • UE trebuie să acţioneze astfel încât să redea încrederea cetăţenilor europeni în UE
  • Este, evident, nevoie de o relansare a proiectului european
  • Avem nevoie de o UE mai puternică, mai flexibilă
  • Trebuie să fim capabili să răspundem solicitărilor de bază
  • Oamenii aşteaptă prosperitate şi securitate de la Uniune
  • Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le livreze UE
  • Pentru asta e nevoie de soluţii inovatoare, de viziune, de o UE puternică
  • Am pledat pentru soluţii comune
  • Trebuie să avem grijă să nu apară falii în UE
  • Pentru România, o integrare mai puternică şi o UE puternică rămân obiective strategice naţionale
  • E important să vedem ce s-a realizat deja în UE, prin UE
  • Cetăţenilor europeni, nu le-a mers niciodată aşa de bine ca acum
  • Evident avem probleme, sunt grupuri defavorizate, dar, în ansamblu, UE a însemnat un progres imens pentru cetăţenii UE
  • Pentru a putea continua, pentru a merge într-o dezvoltare, este nevoie de o creştere a transparenţei şi a legitimităţii instituţiilor UE
  • E nevoie de o mai bună comunicare
  • Rezultate sunt, proiecte bune ale UE sunt puse în practică, şi în România, dar se ştie prea puţin de aceste lucruri
  • Comunicarea ar îmbunătăţi colaborarea între instituţiile europene şi cele naţionale
  • Securitatea: întărirea frontierelor şi prevenirea actelor de terorism
  • Am propus ca o măsură concretă crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului
  • Ar înlocui multiplele entităţi care se ocupă acum cu prevenirea actelor teroriste
  • A fost o discuţie foarte bună

Întâlnirea de lucru a avut loc la ora 14:00 (ora României), la Cancelaria Federală din Berlin.

Klaus Iohannis a susținut, la finalul întâlnirii, o declarație de presă, la sediul Ambasadei României la Berlin.

„Toate lucrurile trebuie rezolvate împreună. Să avem grijă să nu apară falii în Uniunea Europeană. Pentru România, obiectiv strategic naţional este să se integreze cât mai profund în Uniunea Europeană. În ansamblu, UE a însemnat un progres imens. Pentru a putea continua este nevoie şi de o creştere a transparenţei şi legitimităţii instituţiilor europene.”, a spus Iohannis.

 

Iohannis a făcut şi o propunere pentru combarerea terorismului în Europa. „Avem nevoie de crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului. Ar putea să crească securitatea propriu zisă, dar şi sentimentul securităţii în interiorul Europei.”, a anunţat Iohannis. care a vorbit şi despre relansarea proiectului Uniunii Europene.

 

„Toţi cei 27 din UE trebuie să rămână uniţi. Uniunea trebuie să acţioneze ca să redea încrederea cetăţenilor europeni în Uniune, dar şi a partenerilor externi. E nevoie de o relansare a proiectului european. E nevoie de o uniune mai bună. Trebuie să fim capabili să răspundem la solicitările de bază. E nevoie de soluţii inovatoare. E nevoie de o uniune puternică şi performantă cu rezultate palpabile şi soluţii practice.”, a încheiat Iohannis.

UNIUNEA EUROPEANA A DEVENIT PASALIC AL IMPERIULUI OTOMAN!

9 sept.

 

Democratic, dar nedrept

Desigur, asta nu i-a ajutat prea mult să-l învingă pe Erdogan, pentru că, așa cum zice articolul ăsta „Democratic, dar nedrept”, votul diasporei de 1.4 milioane de turci nu tulbură nici măcar ca o boare balta votului celor 53 de milioane de turci de acasă.

Opinion: Democratic but unfair

For the first time, citizens of Turkey living abroad can vote in the country’s presidential election, including in seven German cities. Erdogan’s victory seems to be certain, but it is unfair, says DW’s Baha Güngör.

Why make it easy when you can make it complicated? The Turkish government has opted for the complicated method. It has organized polling stations in 116 locations in 56 countries, instead of simply having people vote by mail. In Germany, voting in a first round on August 10, 2014, is possible over a period of four days (31.07.-03.08.2014) but only in seven cities. There are also polling stationsopen over a longer time at Turkish border crossings to give holidaymakers a chance to vote.

What’s actually wrong with that? Everything has been decided formally and legally and it has been put into practice, one could argue. On the surface that all seems correct, but the devil is in the details, as the saying goes.

Erdogan wants to increase his power

Prime Minister Recep Tayyip Erdogan’s calculus for retaining power is obvious: He wants to expand his leverage by assuming the country’s highest office so that his critics and Turkey’s democratic forces have even less air to breathe.

Bahaeddin Güngör (Foto: DW/Per Henriksen) DW’s Baha Güngör

He could then more easily suppress the many corruption allegations and abuse of power scandals. Additionally, there is the politicization of Islam, or – depending on your point of view – the Islamization of politics. Since 2002, under Erdogan’s leadership, the Turkish people have increasingly internalized the prime minister’s message to identify themselves by their religion.

The factor of religion has also significantly strengthened the self-confidence of the Turks living abroad, especially of the Turks in Germany. It helps them cope with the subjectively felt and objectively existing discrimination by the majority in everyday life.

The Turks abroad are not decisive

The votes cast abroad, however, will not play a significant role in the outcome of the presidential election. There are 53 million Turks eligible to vote and the 1,4 million Turks in Germany won’t even tip the scales. The question is not whether Erdogan will win the election, but only by how much.

What’s more, not many voters will go to the polling stations because they would have to travel hundreds of kilometers to reach the next polling station, unless, of course, the political parties organize convoys to the polling stations. Erdogan’s ruling AKP, on the other hand, has plenty of experienced in it, as recently seen during his election campaign in Germany.

But on closer examination, the opportunity to vote is a farce and only serves to polish Erdogan’s image. He will be able to brag that Turks abroad could also take part in Turkish democracy. Of course, here it should be mentioned that countlessTurkish governments before him should be ashamed that they never once in the past 40 years managed to do even that. They hardly ever cared about the Turks abroad.

 

Ceea ce mi-a dat fiori de anticipație în articolul ăsta este asemănarea dintre campania dusă de Erdogan la turci și cea a „erdoganului” nostru, asemănarea dintre cele două popoare, până la urmă, chiar dacă ne place să credem că n-am fost pașalâc turcesc în istorie.

Vă sună cunoscut?

În plus, este politizarea Islamului sau – depinde de unde privești – Islamizarea politicii. Din 2002, sub conducerea lui Erdogan, poporul turc a asimilat mesajul primului ministru de a se identifica după religie

 

Iar ceea ce nu vor să priceapă mulți și pe la noi:

Voturile exprimate în străinătate, totuși, nu vor juca un rol important în rezultatul alegerilor prezidențiale. Sunt 53 de milioane de turci cu drept de vot, iar 1,4 milioane de turci din Germania nu vor putea înclina balanța. Întrebarea nu este dacă Erdogan va câștiga alegerile, ci cu ce scor. (…)

Dar la o privire mai atentă, posibilitatea (diasporei) de a vota este o farsă care servește doar imaginii lui Erdogan. El va putea să se laude că turcii din diaspora joacă un rol în democrația turcă. Desigur, aici trebuie amintit și că numeroase guverne din Turcia înaintea lui ar trebui să se rușineze că ei nu au reușit să facă nici măcar asta în ultimii 40 de ani.

În august 2014 premierul Erdogan a câștigat președinția Turciei cu 53%.

Uniunea Europeană va continua să lucreze cu Turcia pentru îmbunătăţirea Uniunii vamale şi asupra acordului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci, a declarat vineri la Ankara şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează Reuters.

Federica Mogherini a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Johannes Hahn, comisarul european pentru extindere, şi cu ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu.

 

Şefa diplomaţiei UE a afirmat de asemenea că este necesară începerea unui proces politic în lupta împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizaţie teroristă de Ankara.

La rândul său, comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, a afirmat că o soluţie la disputa cu Ankara privind ritmul liberalizării vizelor este posibilă şi că momentul soluţionării depinde de Ankara.

 

UE şi Turcia au încheiat în martie un acord prin care Ankara s-a angajat să stăvilească fluxul migrator, iar UE a promis în schimb un ajutor financiar iniţial de 3 miliarde de euro, liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci şi deblocarea procesului de aderare a Turciei la UE.

Turcia şi-a respectat până acum partea prevăzută de acord, şi anume oprirea imigraţiei ilegale spre Europa prin teritoriul său.

 

Decizia de eliminare a vizelor pentru cetăţenii turci este totuşi întârziată, din cauza legislaţiei antiteroriste din Turcia, pe care unele ţări din UE o consideră ca fiind prea extinsă, şi a reprimării de după lovitura de stat eşuată, titrează agerpres.ro.

GELU DIACONU,FOSTUL SEF ANAF:”MAJORITATEA SPECIALISTILOR DIN ANAF SIDERATI DE NEPRICEPEREA TEHNOCRATILOR!”

9 sept.

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală Gelu Diaconu continuă să critice conducerea actuală a Ministerului Finanţelor şi spune că 2016 este un an complet pierdut din punctul de vedere al administrării fiscale.

„Majoritatea specialiştilor din ANAF sunt sideraţi de nepriceperea tehnocraţilor. Propaganda ONG-istă şi presa aservită nu vor putea să mai ascundă mult timp gunoiul sub preş”, a declarat acesta într-un interviu acordat cotidianului economic Bursa. În sprijinul argumentului său, Diaconu enumără câteva probleme de la Finanţe:

– blocarea reformei administrării marilor contribuabili şi susţinerea în funcţiile de conducere de acolo a unor persoane de proastă factură;
– lipsa oricărei achiziţii de hard şi soft-ware la Direcţia Generală de Tehnologie a Informaţiei care şi aşa era văduvită şi în acelaşi timp excedată de sarcinile uriaşe pe care le au (sistemul informatic ANAF poate colapsa în orice moment, iar oamenilor de acolo le-ar trebui ridicată câte o statuie);
– nerealizarea noului Sistem Informatic de Administrare a Creanţelor (SIAC) fără de care totul va fi compromis în activitatea ANAF, inclusiv programul cu Banca Mondială;
– blocarea totală a investiţiilor în condiţiile în care în zona Bucureşti-Ilfov situaţia este de-a dreptul catastrofală şi în acest an trebuiau realizate în mare parte obiective de investiţii majore (reparaţii capitale şi clădiri noi);
– imixtiunea neîncetată a „fraţilor mai mari” din MFP în activitatea ANAF, în condiţiile în care a devenit un truism faptul că mai marii MFP sunt puternic conectaţi la interesele marilor firme de consultanţă, ale firmelor foştilor angajaţi MFP sau la lobby-ul politic;
– blocarea practic, până acum 2-3 luni, a activităţii Antifraudei în executarea acţiunilor de control operativ;
– promovarea unor nulităţi profesionale în funcţii de maximă importanţă;
– întârziere majoră în realizarea programului cu Banca Mondială etc. etc.

Conform lui Diaconu, toate aceste probleme pe care le-a semnalat în spaţiul public au influenţat decisiv capacitatea administrativă ANAF, iar „rezultatele” nu au întârziat să apară: o performanţă sub orice critică în colectare. „Soluţia tehnocrată la toate acestea? Propagandă. Interviuri aranjate. Conferinţe şi seminarii cu „crema” consultanţilor. Şi, nu în ultimul rând, ascunderea cifrelor lunare ale colectării!!!” Execuţia bugetară la şapte luni prezentată de Ministerul Finanţelor (şi pe care cotidianul.ro a prezentat-o aici) arată că veniturile fiscale au scăzut cu 0,8% iar cheltuielile publice au crescut cu 4,7%.

Gelu Diaconu susţine că până la finele acestui an vom avea parte de reducere a cheltuielilor bugetare, în principal la investiţii şi bunuri şi servicii. „Cât timp colectarea va înregistra aceeaşi tendinţă mi-e teamă să nu se treacă la următoarea etapă, adică creşterea taxelor sau anularea relaxării fiscale prevăzută a intra în vigoare în 2017. De această ultimă chestiune sunt aproape sigur”, a spus Diaconu în interviul acordat Bursa. Acesta spune că la sfârşitul acestui an şefii de la Finanţe se vor încadra în ţinţa de deficit programată pe seama nerealizărilor cheltuielilor. ” Le plâng însă de milă celor care vor guverna din 2017 încolo!”, a declarat acesta.

Fostul şef al ANAF a scris recent pe pagina sa de Facebook că „Vama este «dată pe mâinile» unui bezmetic care întruchipează incompetenţa în stare pură; inspecţia fiscală este inhibată continuu în acţiunile ei de criticile publice ale «avocaţilor de profesie şi pe bani mulţi», gen domnul Biriş care încă nu s-a hotărât dacă este demnitar al statului român sau consultantul clienţilor firmei domniei sale; Antifrauda a ajuns o producătoare de hărţii de justificare (de teama înfiltraţilor DNA) în dauna acţiunilor hotărâte în zonele care colcăie de evaziune; în zona administrării fiscale propriu-zise sunt promovate doar persoane agreate de marile firme de consultanţă fiscală”. Rugat să detalieze, Diaconu a spus: Sunt constatările mele bazate pe informaţii certe din interiorul ANAF şi pe o foarte bună cunoaştere a situaţiei şi „personajelor” de acolo. Nu merită detaliate. În schimb trebuie să recunoaşteţi că tot ceea ce v-am prevenit că se va întâmpla, din păcate, s-a întâmplat. Iar „rescrierea” Codului fiscal şi a celui de procedură este nec plus ultra. La ora discuţiei noastre (joi, 8 sept, dimineaţă) e mare anchetă în MFP pentru prinderea vinovatului care a transmis la presă cele două proiecte de OUG. Liniştiţi-i dumneavoastră pe Dragu&Co! Confirmaţi-le că eu v-am dat proiectele. Eu, la rândul meu, le-am primit de la femeia de serviciu din MFP. Până şi aceasta este revoltată de minciunile tehnocraţilor!!”

Un raport recent al FMI atrăgea atenţia că Direcţia Mari Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nu reuşeşte să îşi atingă scopul, acela de a reduce decalajul dintre taxele datorate şi cele încasate, din cauza faptului că risipeşte resurse pe activităţi care aduc puţini bani la buget, sau pe controale solicitate de alte instituţii, inclusiv Curtea de Conturi. Comentând această situaţie, Diaconu a făcut un scurt istoric, pentru că această „chestiune este extrem de importantă”. „În procesul de reformă al ANAF, demarat în baza unui memorandum aprobat de Guvernul Ungureanu (culmea este că există mulţi „ungureni” care astăzi îl contestă) au fost câteva etape principale:

– 2013 – reorganizarea în profil regional a unităţilor de administrare fiscală şi demararea programului de modernizare cu Banca Mondială;
– 2014 – operaţionalizarea la o capacitate optimă a Antifraudei;

În anul 2015 am iniţiat mai multe discuţii cu factori de decizie politică şi nu numai privind reorganizarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. A existat o opoziţie înverşunată la a schimba ceva în această zonă. Şi atunci am recurs la o stratagemă. Am solicitat o misiune de audit de la FMI pe această temă. Raportul prezentat de FMI în zilele din urmă este tocmai consecinţa acelei misiuni de audit desfăşurate atunci. Concluziile discutate cu echipa de specialişti FMI, foşti profesionişti ai fiscului cu cariere extrem de solide, au confirmat toate hibele cunoscute mie din cadrul acestei activităţi. În această zonă, din cauza MFP şi a Curţii de Conturi, suntem cu cincizeci de ani în urma administraţiilor fiscale moderne! Vreţi un exemplu? La noi o inspecţie fiscală pe tva de frica Curţii de Conturi şi a procurorilor durează şase luni în medie, în ţările civilizate câteva ore!

Am stabilit împreună cu echipa FMI un set de măsuri pe termen scurt (reducerea numărului de contribuabili din portofoliu la circa 1500, sediu nou cu birotică şi logistică adecvată, atribuirea de personalitate juridică DGAMC, organigramă cu funcţionalităţi asemănătoare administraţiilor europene performante şi cu alocări importante de resurse umane suplimentare, demararea unui program de instruire profesională consistent, schimbarea managementului la vârf etc). Am dus la îndeplinire măsurile stabilite până la 1 februarie anul curent… Din clipa în care m-am atins de unele persoane care zac acolo pe funcţii de conducere de mulţi ani de zile…totul a luat foc. După care a intervenit DNA-ul… poate nu este chiar o coincidenţă!! O să dezvolt subiectul într-o carte pe care am de gând să o scriu.

Aşadar, raportul în cauză radiografiază situaţia la începutul anului 2015. Informaţia cuprinsă în acest raport este perimată. Însă de la plecarea mea din ANAF ar fi trebuit să urmeze o altă misiune de audit a FMI care să se concentreze pe modificarea cadrului legislativ (eliminarea imixtiunii Curţii de Conturi în activitatea de inspecţie fiscală, caz unic în lumea civilizată ceea ce se întâmplă în România!), operaţionalizarea unităţii de analiză de risc, specializarea echipelor de inspecţie fiscală pe domenii ale activităţii economice şi demararea programului de monitorizare voluntară a primilor 100 agenţi economici. Nu s-a mai întâmplat nimic de atunci…

Între timp a apărut tandemul Dragu& Biriş cu propria lui „viziune” asupra administrării fiscale. Adică s-a ales praful!!! Consecinţa? 80% din nerealizările la colectare sunt cauzate de marii contribuabili. Să nu uit: persoanele vinovate de ani buni de această stare de lucruri au revenit în funcţiile de conducere la 48 de ore după ce am fost aruncat eu în ghearele DNA-ului atoateştiutor…”, a încheiat fostul şef al Fiscului.

Gelu Diaconu a prezentat de mai multe ori cifre defalcate lunar care arată că veniturile la buget din TVA şi accize au scăzut faţă de anul trecut. El a acuzat Finanţele că ascund adevărata faţă a “dezastrului” pentru că prezintă date pe toate lunile scurse de la începutul anului şi că acestea arată mai bine decât în 2015 însă această situaţie se datorează performanţelor realizate în luna ianuarie, atunci când colectarea o făcea însuşi Diaconu, încă director al ANAF. După aceea, spune el, au urmat luni cu încasări mult mai mici. Diaconu a fost schimbat din funcţie în luna februarie după ce numele său a apărut într-un dosar anchetat de DNA.

NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS”DER TEUFEL” LASAT DIN BRATE DE „ACEA FATA DIN EST”,CANCELARUL GERMANIEI FEDERALE ANGELA MERKEL -STAZI,ADMIRATOAREA LUI VLADIMIR PUTIN!

9 sept.

Image result for MERKEL,IOHANNIS POZE

 

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Berlin, la o întâlnire de lucru cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu premierul Belgiei, Charles Michel, şi cu premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Întâlnirea de lucru are loc la ora 14:00 (ora României), la Cancelaria Federală din Berlin.

Klaus Iohannis va susține, la finalul întâlnirii, aprox. ora 16:00 (ora României), o declarație de presă, la sediul Ambasadei României la Berlin.

FOSTUL MINISTRU DE INTERNE PETRE TOBA LA DNA!

9 sept.

Petre Tobă

Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, a ajuns vineri la DNA în dosarul în care este acuzat de infracţiunea de favorizare a făptuitorului.

Tobă ar fi refuzat declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate.

Președintelui Klaus Iohannis a vizat joi cererea privind ridicarea imunității pentru urmărirea penală.

„Președintele Klaus Iohannis a transmis joi ministrului Justiției cererea de urmărire penală a domnului Tobă Petre, ministrul Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2015 — septembrie 2016, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 280/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Secția de combatere a corupției, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Deciziei Curții Constituționale nr. 270/2008”, a informat Administrația Prezidențială.

PRESEDINTELE SOCIALIST AL USA ,BARACK OBAMA REACTIE DURA DUPA TESTUL NUCLEAR DIN COREEA DE NORD!

9 sept.

Barack Obama

Preşedintele american Barack Obama a declarat că acţiunile provocatoare ale Coreei de Nord vor avea ‘consecinţe grave’ după ce această ţară a confirmat că a efectuat un al cincilea test nuclear vineri dimineaţă, informează Reuters şi AFP.

‘Preşedintele a indicat că va continua consultările cu aliaţii şi partenerii noştri în zilele următoare pentru a se asigura că acţiunile provocatoare ale Coreii de Nord vor avea consecinţe grave’, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Barack Obama a fost informat la bordul Air Force One de consilierul de securitate naţională Susan Rice despre activitatea seismică de vineri din apropierea sitului de testare nucleară a Coreii de Nord, a adăugat el.

Liderul de la Casa Albă reiterează angajamentul ferm al SUA pentru asigurarea securităţii aliaţilor săi din Asia şi din lume, a mai spus Earnest.

JUCATOAREA GERMANA ANGELIQUE KERBER A RECUNOSCUT CA VISUL EI ERA SA DEVINA NUMBER 1 MONDIAL IN TENISUL PROFESIONIST FEMININ!

9 sept.

Jucătoarea germană Angelique Kerber recunoaște că a visat mereu să devină numărul unu mondial în tenisul profesionist feminin.

„Este un sentiment incredibil. Să fiu numărul unu mondial a fost mereu un vis pentru mine. Am încercat să nu mă gândesc prea mult la acest lucru în ultimele săptămâni. Când eram copil, era cu adevărat un vis să devin numărul unu mondial. Este ceva special, este o seară pe care nu o voi uita prea curând. Să fiu a doua jucătoare germană care ocupă numărul unu mondial, după Steffi Graf, este cu adevărat un mare motiv de mândrie”, a declarat Kerber, potrivit Agerpres.

În vârstă de 28 ani, Angelique Kerber a recunoscut că nu se aștepta să reușească „un asemenea sezon” în 2016, deși evoluțiile din anul precedent îi permiteau să spere la evoluții mai bune.

„Nu mă așteptam să reușesc un astfel de sezon, jucasem deja bine în sezonul trecut, pentru că am câștigat patru titluri și am intrat în top 10. Împreună cu antrenorul meu, la finalul sezonului trecut, am decis că trebuie să fiu mai agresivă, iar jocul meu trebuie să devină mai puțin defensiv. Am încercat să joc cu mai multă plăcere și să rămân relaxată. Este a treia mea finală de Mare Șlem a sezonului și nu am, deci, niciun motiv să schimb sâmbătă ceea ce am făcut bine de mai multe luni. Cred în mine, în jocul meu”, a adăugat germanca.

Serena Williams a fost învinsă, cu 6-2, 7-6 (7/5), de Karolina Pliskova din Cehia, joi, în semifinalele US Open, în timp de Angelique Keber a dispus cu 6-4, 6-3 de daneza Caroline Wozniacki.

%d blogeri au apreciat asta: