SECRETARUL ADJUNCT AL PSD: „PROTESTUL MAGISTRATILOR AR TREBUIE SA FIE SUSTINUT DE INTREAGA CLASA POLITICA!”

13 sept.

Protestul magistraților care a culminat cu adoptarea „Memorandumului privind justiția” ar trebui obligatoriu susținut de întreaga clasă politică din România, a afirmat, marți, secretarul adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, scrie Agerpres.

„În momentul în care asociațiile magistraților inițiază forme de protest în asemenea manieră, înseamnă că lucrurile sunt mult mai grave decât ne închipuim. Subiecte precum nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești, a dreptului la apărare; subminarea din interior a independenței instanțelor; respectarea hotărârilor definitive ale instanțelor; neclarificarea ‘interferențelor dintre justiție și serviciile de informații, în condițiile în care justiția a fost calificată ca fiind ‘câmp tactic’ pentru SRI’; măsura scandaloasă privind urmărirea magistraților ca în vremea comunismului, desecretizarea arhivei SIPA și transferarea către alte instituții a informațiilor „de interes operativ”; problema acoperiților din sistemul judiciar; ‘egalitate de arme’ între avocat și procuror; depolitizarea numirilor în funcțiile de conducere din parchete etc. și terminând cu problema salarizării ‘inechitabile și discriminatorii’ sunt chestiuni stringente care trebuie asumate de toate partidele politice și rezolvate imediat”, argumentează Ștefănescu, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În opinia sa, „este pur și simplu șocantă lipsa de reacție a politicienilor față de cerințele magistraților, în condițiile în care problemele semnalate de aceștia sunt nesocotite sistematic în ultimii ani”.

„Și mă refer, în primul rând, la politicienii care au pregătire juridică sau provin din rândul magistraților. Mai mult, inadvertențele din sistemul judiciar, încălcările flagrante ale drepturilor cetățenești nu sunt discutate în spațiul public, de parcă o frică paralizantă a pus stăpânire pe întreaga țară. De aceea, este obligatoriu ca întreaga clasă politică să organizeze, în regim de urgență, o întâlnire cu toate asociațiile profesionale ale magistraților, pentru ca mai apoi, în Parlament, legislația în domeniu să fie coordonată cu normele europene, precum și cu cele etice și morale. Personal, mă declar solidar cu protestul magistraților și, în ceea ce mă privește, voi face tot posibilul ca în spațiul public să vorbesc despre problemele grave pe care magistrații le semnalează”, a susținut secretarul general adjunct al PSD.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: