ASTAZI 16 SEPTEMBRIE 2016,LA SUMMITUL DE LA BRATISLAVA UNDE ROMANIA NU ESTE INVITATA,PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN DONALD TUSK,VREA REFORMAREA BLOCULUI COMUNITAR EUROPEAN!

16 sept.

Donald Tusk

Criza generată de hotărârea Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate de identificare a problemelor şi de reformare a Blocului comunitar, afirmă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, înaintea summitului de la Bratislava, relatează Reuters, potrivit Bursa.
Liderii europeni trebuie să arunce o „privire brutală şi onestă” asupra situaţiei şi să găsească soluţii, a spus Donald Tusk. „Nu trebuie să lăsăm această criză să treacă în mod inutil”, a adăugat Tusk.
„Nu am venit la Bratislava pentru a ne consola unii pe ceilalţi sau pentru a nega provocările reale cu care ne confruntăm în acest moment special al istoriei comunităţii noastre după referendumul britanic”, a subliniat Tusk, care va prezida reuniunea liderilor statelor membre UE fără Marea Britanie.
„Nu putem începe discuţiile având convingerea fericită să nu există nimic greşit, că totul a fost şi este în regulă. Trebuie să îi asigurăm pe cetăţeni că am tras învăţăminte de pe urma Brexit, că suntem în stare să readucem stabilitatea, sentimentul securităţii şi protecţia concretă”, a insistat preşedintele Consiliului European.
Donald Tusk a prezentat trei priorităţi ale Uniunii Europene – consolidarea frontierelor externe, combaterea terorismului şi oferirea de garanţii pentru cetăţeni în contextul efectelor adverse ale globalizării economice, conform sursei citate.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: