Arhiva | 5:57 pm

După 26 de ani de postdecembrism, Klaus Iohannis ne atrage atenția asupra unui adevăr: Pentru România, un Președinte e o inutilitate nespus de costisitoare!

17 sept.

Image result for KLAUS SI CARMEN IOHANNIS POZE

 

 

Mă număr printre   condeierii bătrîni care știu să  se bucure cînd  întîlnesc sclipiri de talent deosebit  la confrații mai tineri.

Din acest punct de vedere, mă grăbesc să consemnez  titlul dat de Evenimentul zilei de miercuri, 24 august 2016, știrii că joi, 25 august 2016,  președintele Klaus Iohannis revine din vizita privată în străinătate, mai precis din dispariția fără în urmă într-o străinătate  misterioasă.

La rubrica Se întîmplă mîine, ziarul a  dat titlul Klaus Iohanis vine în țară.

Știrea acoperită de titlu se bazează doar pe Comunicatul Președinției din 17 august 2016:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 17 – 25 august a.c., o deplasare privată și a plecat în cursul zilei de astăzi, din București, cu o cursă de linie, în Republica Federală Germania.”

25 august 2016 cade joi, zi care vine în calendar după miercuri. Cei de la Evenimentul zilei  și-au amintit miercuri, 24 august 2016, Comunicatul, și au  zis: Aoleo! Am uitat ca moartea! Mîine, joi, se întoarce președintele din vizita sa privată! Și s-au grăbit să dea știrea, fie și pentru că unora dintre ei, care au lucrat cu mine pe vremuri, le va fi sunat în urechi  replica mea de la ședințele de sumar de dimineață: V-a scăpat știrea cu întoarcerea președintelui! Redactorul care răspunde de Președinție, Șeful  secției Politică  și redactorul șef adjunct care răspunde de domeniu, sancționați pe loc cu amendă!

Am ținut să remarc asta din două motive:

  1. Dat fiind că Klaus Iohannis e practic dispărut de o săptămînă din viața publică de parcă ar fi dispărut și din viață, cei de la Evenimentul zilei și-au întemeiat știrea exclusiv pe Comunicat. Normal ar fi fost ca ei să fi contactat Administrația prezidențială pentru a obține   informația despre întoarcerea președintelui. N-au făcut-o. Și nu pentru că ar fi pe de lături în materie de profesionalism, ci pentru că,  în toată această perioadă, contrazicînd toate normele, nu numai ale democrației, dar și cele ale bunului simț, cu  mici excepții ( presupun că printre ele se numără șeful Guvernului și șefii Serviciilor secrete) , nimeni din România n-a putut să ia legătura cu șeful statului, care- reamintesc- nu și-a delegat prerogativele.
  2. Nici o altă instituție de presă nu  și-a amintit că președintele României, plecat fiind, ar trebui să se reîntoarcă. Și asta din simplu motiv că nici o instituție de presă n-a realizat că președintele României lipsește din țară.

Din acest punct de vedere, cu invidie trebuie să remarc că un  titlu mai nimerit decît cel dat deEvenimentul zilei  nu putea fi găsit.

Deși a dispărut o săptămînă nu numai din viața politică a României, dar și  din spațiul public ( lideri străini, precum Putin, Erdogan, Merkel, au creat știri zilnice în presa din România, în timp ce președintele țării n-a creat nici una, nici măcar știrea că n-a creat nici o știre), lui Klaus Iohannis nu i s-a simțit lipsa.

Dar nu numai atît.

Citind știrea din Evenimentul zilei, joi spre vineri, pe la  10 noaptea,  m-am năpustit asupra site-urilor să văd dacă Klaus Iohannis s-a întors în țară din vizita sa privată, așa cum ne spunea Comunicatul din 17 august 2016.

Toate strădaniile mele au fost zadarnice.

De a lungul și de a latul presei românești nu se sufla o vorbă despre revenirea lui Klaus Iohannis în țară.

Curios, l-am sunat pe Bogdan Iacob, de la inPolitics.ro, cel care urmărește cu  deosebită atenție viața românească.

Nici el, pînă nici el! nu   auzise, nu citise vreo știre despre întoarcerea lui Klaus Iohannis.

Incredibil era însă alt fapt.

Presa dă seamă de preocupările opiniei publice.

Ar fi fost normal ca presa să se întrebe încă de dimineață cînd se întoarce în țară Klaus Iohannis.

Nu de alta, dar se presupune că întreaga opinie publică  aștepta cu nerăbdare să afle,   ca pe o informație deosebit de prețioasă, dacă președintele s-a întors sau nu în țară.

Ei bine, pînă joi, la ora 22, cînd m-am apucat eu de scris acest text, nici un site, nici o televiziune de știri, nu se întreba dacă a venit sau nu Klaus Iohannis.

Judecînd după indiferența față de persoana președintelui, și dacă  Klaus Iohannis n-ar mai fi revenit niciodată în țară, nu cred că s-ar fi sesizat cineva în România, nici măcar pe jumătate beat, stare în care-ți pui întrebări   dintre cele mai neașteptate, gen, dar Președintele nostru, pe unde o mai fi?

Toate aceste lucruri n-au de ce să ne surprindă.

În cei doi ani de mandat, Klaus Iohannis a fost mai mult decît absent din viața  țării.

Și cu toate acestea, nimeni din presă, din politică, din opinia publică n-a fost intrigat.

Absența sa   a devenit o realitate  de tăria unei legi a firii.

Cînd plouă ne udăm.

O astfel de realitate nu  ne intrigă din clipa în care am ajuns la o minimă conștiință de sine.

O luăm ca atare și ne cumpărăm din timp umbrelă.

Am avut prilejul astfel să ne convingem de un adevăr care ne-a scăpat în anii postdecembriști, fie și pentru că toți președinții de pînă la Klaus Iohannis  au depus însemnate eforturi pentru a fi prezenți în viața României :

România  poate exista – și încă   bine – și fără președinte!

Să luăm perioada 17 august – 24 august 2016.

În această perioadă, Klaus Iohannis a fost practic inexistent nu numai în viața politică a României, dar și în spațiul public.

În această săptămînă, România  n-a dus-o nici mai bine, nici mai rău decît dacă Klaus Iohannis ar fi fost minim prezent în viața sa. Nu neapărat cu o acțiune, cu o declarație, cu o părere, dar măcar  cu un surîs, cu un făcut cu ochiul, cu o fotografie, într-un cuvînt, cu ceea ce, în cazul luării de ostatici, se numește probă de viață.

Nici un eveniment, nici un fapt din viața românească a acestei săptămîni n-a beneficiat fie și de părerea lui Klaus Iohannis.

Și cu toate aceste, evenimente și fapte s-au petrecut cu duiumul.

Adăugate altor perioade de dispariție chiar fizică a lui Klaus Iohannis din viața României, săptămîna 17 august- 24 august 2016 ne atrage atenția asupra unei incredibile anomalii postdecembriste :

România risipește sume enorme pentru a alege și a întreține un președinte.

Nu trebuie să mai spun ce s-ar putea face pentru binele românilor cu banii cheltuiți cu alegerile prezidențiale o dată la cinci ani, cu protejarea președintelui, cu privilegiile președintelui, cu întreținerea Cotrocenilor.

Dar nu numai atît.

Dacă România n-ar avea președinte, multe lucruri rele nu s-ar mai petrece.

Dacă n-am avea președinte, nu ne-am confrunta  o dată la patru ani cu siluirea voinței electorale a românilor de impunerea unui premier de către președinte.

În decembrie vor avea loc alegerile parlamentare.

În țările fără președinți,  pentru că sînt monarhii constituționale sau  republici parlamentare, în astfel de perioade se discută numai și numai despre șansele partidelor de a  obține majoritatea sau de a forma majorități, despre cine va fi ajunge premier prin voința electoratului.

Liderii principalelor partide, cei despre care se știe sigur că vor fi premieri dacă partidul lor cîștigă, sînt vedetele unor astfel de perioade.

Despre ce se discută la noi în aceste zile ?

Despre cine va fi desemnat premier de către electorat ?

Nu.

Se discută despre cine va fi desemnat premier de către președinte.

Care președinte nu participă la alegeri, ba mai mult   își permite să dispară din cînd în cînd din viața publică atît de tare de crezi c-a dispărut chiar din viață.

 

Cum ar arăta viața dacă România n-ar avea președinte ?

Infinit mai frumoasă.

Mai întîi,  Bucureștii și traseul București-Sibiu ar scăpa de coșmarul blocării ore întregi ca să treacă Președintele.

Țara însăși ar scăpa de coșmarul ținutelor nepotrivite cu vîrsta și rangul ale Răvășitoarei.

Presa ar scăpa de coșmarul întrebării :

Mai trăiește președintele ?

Viloiul Lac unu s-ar elibera și ar putea fi închiriată pe bani frumoși.

O armată de oameni care sînt plătiți de la buget ca să se ocupe de președinte- de o splendidă inutilitate, adică-  ar fi liberi ca să practice profesii de care e mare lipsă în România de azi- de la cei care eliberează permise pînă la cei care repară capacele de la baie.

Admit că  după 26 de ani de postdecembrism va fi greu să trecem peste noapte la o Românie fără președinte de loc.

De aceea, cred că   am putea mai întîi s-avem o perioadă un președinte de republică parlamentară.

Firește și acesta ne-ar costa al dracului.

Da, dar am face o mare economie.

N-am mai avea prezidențiale.

Președintele ar fi ales de Parlament după alegerile generale.

Astfel România ar fi scutită de un rînd de alegeri  suplimentare la cinci ani, dar mai ales de un președinte care, știindu-se  desemnat  prin vot direct și  universal, simte nevoia să se bage în viața politică internă ca musca  în știți dumneavoastră ce organ anatomic al calului.

                                                                         Ion CRISTOIU (http://www.cristoiublog.ro/)

 

N.B. Unii cititori mi-ar putea atrage atenția că în această perioadă   Klaus Iohannis a  fost util la ceva:

 A trimis un Mesaj  președintelui Republicii italiene în urma Cutremurului.

 Le răspund.
Pentru astfel de mesaje nu cred că trebuie să cheltuim atîta cu un președinte.

Cînd nu răspunzi, telefoanele mobile au posibilitatea de a transmite automat un Mesaj din partea ta celui care te-a sunat. Un Mesaj după cum îți dorește inimioara. De la Nu pot răspunde, lăsați un mesaj! pînă la Nu pot răspunde momentan. Tocmai pun cu nevastă-mea de un copil!

De ce n-ar face statul român la fel și cu și mesajele  în genul celui trimis președintelui italian.

Își cumpără un telefon mobil.

E infinit mai ieftin decît un președinte.

ROMANIA, INCOTRO?!

17 sept.

Image result for FEDERALIZAREA ROMANIEI POZE

La data de 21 decembrie 1989, datoria externă a României, estimată la 12 miliarde de dolari americani,era achitată integral. Valoarea PIB (Produsul Intern Brut) era de 800 miliarde lei, adică de aproximativ 53,6 miliarde USD, la un curs mediu de schimb de 14,92lei/dolar. Exporturile totalizau aproximativ 10,5 miliarde USD.

În 1989, industria şi construcţiile deveniseră sectoare importante ale economiei, ca aport financiar la producţia naţională.

În 1988, media europeană a PIB-ului pe locuitor era de 9.725 USD, în timp ce în România această era de 2.624 USD. Potrivit Eurostat, în anul 2105, media PIB în Uniunea Europeană era de 27.300 euro, pe cap de locuitor, în timp ce în România a fost de 7.500 euro. În anul 1989, aproximativ 58% din venitul naţional era realizat din industrie, 17% din servicii şi numai 15% din agricultură.

 La sfârşitul anului 1989, populaţia salariată reprezenta 73% din totalul populaţiei. România avea peste 8 milioane de salariaţi, dintre care 3,84 milioane erau angajaţi în sectorul industrial şi erau 3,6 milioane de pensionari. În 2015, numărul angajaţilor era de aproximativ 6, 1 milioane, iar cel al pensionarilor era de 5,2 milioane.

Salariul minim pe economie, în anul 1989 era de aproximativ 2.000 de lei, adică 135 USD. În anul 2015, salariul minim pe economie era de 1.050 lei. Veniturile realizate de către salariaţi şi ţărani nu reprezentau valoarea şi eficiența reală a muncii prestate, ci era doar o valoare globală. Astfel că o consecinţă directă a fost lipsa motivaţiei şi îndepărtarea românilor de rezultatele muncii lor, ceea ce a dus la efecte socio-economice dezastruoase: nepăsarea şi lipsa de răspundere. Toţi aveau un loc de muncă asigurat, indiferent dacă produceau sau nu ceva.

 Stadiul de dezvoltare economică a României, la sfârşitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de dominaţie comunistă, era caracterizată prin dominaţia proprietăţii socialiste, de stat şi cooperatiste. Monopolul acesteia asupra tuturor ramurilor economiei naţionale şi-a pus amprenta asupra funcţionarii întregului sistem economic românesc, prin impunerea conducerii unitare centralizate, prin intermediul planului naţional unic.

 Piaţa economică se reducea la desfăşurarea actelor de vânzare-cumpărare, în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor şi la trecerea în consumul populaţiei a bunurilor economice necesare. Preţul, dobânda, creditul, salariile, impozitele şi taxele erau dirijate de la centru şi nu reflectau raportul real dintre cerere şi ofertă, atât în ceea ce privește piaţă internă, cât şi cea externă. Concurenţa nu avea rolul de a echilibra piaţă, astfel că eficienţa şi rentabilitatea agenţilor economici nu reflectau realitatea. Echilibrarea balanţei comerciale se realiza prin creşterea forţată e exporturilor şi prin reducerea drastică a importurilor, fapt care a avut consecinţe grave asupra satisfacerii cererii de pe piaţă internă şi asupra dezvoltării economiei pe termen lung şi mediu.

Scăderea producţiei, destructurarea CAER al ţărilor socialiste şi pierderea pieţelor de desfacere, simultan cu liberalizarea preţurilor şi a cursului de schimb valutar au adus economia românească într-o situaţie catastrofală, din care cu greu am reuşit să ieşim. Va reuşi planul de regionalizare a României să relanseze economia românească şi să ducă la o creştere a nivelului de trai al populaţiei?

            REGIONALIZAREA ECONOMICĂ SAU FEDERALIZAREA ROMÂNIEI?

                        „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (Constituţia României, Articolul 1)

Se vorbeşte mult, în ultima perioada, despre regionalizarea României şi despre cât de importantă este aceasta pentru dezvoltarea economică a ţării. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acest plan ascunde o cu totul altă intenţie.

 Să ne referim, mai întâi, la aspectul economic al problemei şi la ce va duce această regionalizare. Exceptând Bucureştiul şi încă patru judeţe (Braşov, Cluj, Constanţa şi Prahova), care au devenit şi mai prospere, celelalte judeţe au înregistrat scăderi economice importante. La nivel regional, doar două din cele opt regiuni de dezvoltare şi-au crescut ponderea PIB în ultimul deceniu: Regiunea Bucureşti – Ilfov şi Regiunea de Sud – Est. Trebuie menţionat faptul că regiunea capitalei creşte din punct de vedere economic, de mai bine de un deceniu, fără să urmeze o strategie anume, fără alocări de la buget. Mai mult decât atât, această regiune primeşte cel mai mic procent din taxele colectate la nivel regional. Cu toate acestea, există o creştere economică susţinută, faţă de celelalte regiuni.

 Actualul tipar al regionalizării nu va determina migrarea centrului de creştere economică, dinspre zonele dezvoltate către celelalte regiuni, ci dimpotrivă, va avea efect contrar. Astfel, se va ajunge la o dezvoltare economică inechitabilă, la o concentrare a forţei de muncă în marile oraşe. Acest plan al regionalizării economice nu va rezolva problema şomajului din oraşele mici şi mijlocii şi, implicit, nu va duce la creşterea nivelului de trai al populaţiei. Managementul defectuos de la nivel local, lipsa implicării autorităţilor locale şi teritoriale în atragerea de fonduri europene, precum şi lipsa unei strategii economice coerente, vor conduce la discrepanţe importante între regiuni.

În concluzie, regionalizarea, făcută pe structura economică actuală este sortită eşecului.

 Celălalt aspect al regionalizării mi se pare de o importantă covârşitoare, datorită implicaţiilor sale geo-politice. Planul regionalizării a fost iniţiat de către Traian Băsescu, la ordinul Bruxellului, şi continuat cu obedienţă de Klaus Werner Iohannis şi de guvernul lui tehnocrat. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui aşa-zis plan de dezvoltare economică regională? Din declaraţiile primului-ministru nu putem înţelege decât că trebuie să ne aliniem directivelor Uniunii Europene, adică să ne supunem ordinelor venite de la Bruxelles. Uniunea Europeană doreşte federalizarea Europei şi crearea de noi zone de influenţă, iar țara noastră, ca membru cu drepturi „depline”, trebuie să se conformeze.

 În ultimele decenii au fost mai multe încercări de dezmembrare a teritoriului României. Începând cu revoluţia din decembrie 1989, continuând cu evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, cu mineriada din iunie 1990 şi până de curând. Să ne reamintim de seara în care s-au încheiat alegerile prezidenţiale, când cohortele aduse cu autocarele din ţară, se îndreptau spre sediul PSD. Atunci Victor Ponta a făcut o mişcare deosebit de abilă, ieşind pe posturile de televiziune şi felicitându-l pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri. Toţi ne-am întrebat atunci ce se întâmplă şi de ce se grăbeşte primul ministru să îl felicite, imediat după închiderea secţiilor de votare. Apoi a avut loc drama de la Colectiv. Un alt moment de răscruce, când s-a încercat din nou, prin tehnici de manipulare specifice, divizarea populaţiei şi iscarea unui război civil. A fost pentru a doua oară când Victor Ponta le-a dejucat planurile, dându-şi demisia. Cred că nu se aşteptau, pentru că multimea, rămasă fără „obiectul” protestului, a mai mărșăluit  debusolată pe străzi.

 Ce se ascunde, deci, în spatele acestui plan de regionalizare? Cred că răspunsul este evident pentru toată lumea: FEDERALIZAREA. Împărţirea României în federaţii, iar mai apoi, ruperea acestor teritorii şi pierderea identităţii naţionale. Este vorba despre încălcarea gravă a Constituţiei României şi despre trădare naţională.

Dacă permitem acest lucru, nu vom mai avea ţară.

                                                                                                 Jaqueline ŞERBĂNESCU

DEMOCRATIA LIBERALA SAU BRAVA NOUA LUME ILUMINISTA!

17 sept.

 

 

În ultima vreme, gînditorii atît din stînga cît şi din dreapta spectrului politic au făcut din ce în ce mai multe comentarii critice despre Iluminism şi liberalismul politic asociat în mod normal cu acesta. Multe dintre aceste critici se centrează în jurul îngrijorării că tradiţia liberalismului iluminist portretizează fiinţele umane ca fiind hiperaționale sau extrem de  atomizate. Criticii consideră punctul de vedere al cunoașterii şi al interacţiunii sociale, pe care îl asociază cu liberalismul Luminilor, a fi în afara contactului cu concepţii mai recente ale comunităţii umane și capacității oamenilor de a face alegeri. Cu toate acestea, astfel de critici tind să îmbine aspecte diferite ale liberalismului iluminist. În special, criticii conştientizează prea puţin activitatea gînditorilor asociați cu tradiţia liberală născută din Iluminismul scoțian. Diferenţele dintre varianta scoţiană a liberalismului iluminist şi versiunile engleză şi franceză, face versiunea scoțiană mai imună la unele dintre aceste critici. În mod specific, tradiţia scoțiană pune accentul pe ordinea spontană şi pe concepția sa asupra schimbului de  piaţă ca o formă de comunicare ce îi dă  o abordare distinctă care merită explorată.

Iluminismul şi, implicit, modernitatea, s-a construit pe nişte iluzii care nu au trecut nici măcar testul istoriei. Mai întâi este iluzia unei morale universale, unei legi morale din om care face ca toţi oamenii să ajungă să aibă aceleaşi imperative, idealuri şi comportamente morale.
Apoi este iluzia drepturilor universale ale omului: ceea ce credeau şi doreau domnii pudraţi din saloanele iluministe sau din lojele revoluţionare era musai să fie universal valabil pentru toţi.

Legată de aceasta este iluzia egalităţii oamenilor, a popoarelor, a culturilor.

Apoi iluzia obiectivităţii, a ştiinţei care duce inevitabil lumea pe noi culmi ale progresului.

Apoi iluzia libertăţii:definită nu ca liber arbitru şi responsabilitate ci ca un soi de drept fundamental, indiferent de consecinţe.

În sfârşit, cea mai teribilă iluzie a fost aceea că Dumnezeu nu mai este util (indiferent dacă există sau nu). Şi pentru că această iluzie iluministă trebuia să ia un corp: acesta s-a numit Statul.

Statul modern e ….noua biserică, aşa cum iluminismul este noua teologie.

El, statul, te eliberează şi te înrobeşte egal (nimeni nu e mai presus de lege). El, statul, ştie cum trebuie să fie cetăţeanul său şi de aceea impune un învăţământ care trebuie să transmită nişte valori- ale sale.

Evident, statul s-a autoreglat în timp pentru a putea să împace realitatea cu iluzia iluministă. De aceea statul, deşi clamează democraţia ca o virtute conducătoare, este de fapt condus de tehnocraţi şi birocraţi (în proporţie de 75 la sută).

Deşi statele occidentale au îmbrăţişat iluzia libertăţii în economie, piaţa liberă şi celelalte fantezii ale liberalismului nu au funcţionat niciodată.

Deşi statele socialiste au îmbrăţişat iluzia egalităţii economice, toate au funcţionat sau mai funcţionează ca forme de capitalism de stat.

Consecinţele?

Hai să nu vorbim acum despre vieţile oamenilor de sub copiii mai “nervoşi” ai iluminismului: comunismul, nazismul, fascismul, etc.. Hai să vorbim de copilul care a luat toată moştenirea: democraţia liberală.

Le vedeţi acum când cetățeanul mediu din brava lume nouă iluministă este prizonierul unei vieţi în care munceşte (cu tot cu drumul la job) 10-11 ore pe zi, 5-6 zile pe săptămână, care trăieşte înglodat în datorii (în medie, jumătate din munca sa se face pentru a plăti taxe la statul tutelar, iar prin sisteme gen TVA, etc, o medie de 25 la sută din cheltuielie pentru el însuşi se duc tot la stat).

Copiii săi sunt deformaţi de către stat, care prin mecanisme succesive şi inteligente, preia controlul real asupra formării noilor generaţii.

Desigur, e prosper mai mult ca oricând în istorie, însă e o prosperitate pe care, în mecanismul său inteligent, statul democraţiei liberale, îl pune să o reinvestească tot în stat. (o maşină mai bună înseamnă: consum mai mult, taxe mai mari, deci de ce să nu şi-o cumpere prizonierul?)

Autor: Bogdan Duca

CUPLUL PENAL ALINA GORGHIU -DEJ SI LUCICA ISAR SI-AU BOTEZAT FIUL NOAH DI’TICUSI!

17 sept.

Cuplul Alina Gorghiu – Lucian Isar şi-a botezat fiul, Noah, într-o ceremonie restrânsă, care a avut în urmă cu două săptămâni. Sâmbătă, 17 septembrie, urmează o petrecere extinsă, anunţă copreşedintele PNL.

content-image

„Astăzi pentru familia mea este o zi diferită de altele. Fără politică, sărbătorim botezul voinicului meu, Noah. Ceremonia religioasă a avut deja loc într-un cadru restrâns, cu familia, azi sărbătorim extins, cu prieteni, colegi.

Vă împărtășesc virtual câteva imagini de la ceremonia religioasă care a avut loc la o bisericuță din centrul Capitalei.

PS: Noah a fost plin de temperament, a plâns și a tot plâns până când a obosit. Si eu la fel!”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

 

Petrecerea va avea loc la Palatul Știrbey, dar unul dintre marii absenți va fi președintele Klaus Iohannis, un apropiat al Alinei Gorghiu.

Alina Gorghiu a născut pe 7 mai 2016, în plină campanie electorală pentru alegerile locale. Noah este un nume de origine ebraică, însemnând “pașnic”, “lung”, „confort”, ”odihnă” sau “care a trăit mult”. În Biblie este relatată povestea lui Noe, care a contruit o arcă şi şi-a salvat familie şi animalele de potop.

 

content-image

content-image

JEAN CLAUDE JUNCKER ,PRESEDINTELE COMISIEI EUROPENE, SI ATACUL SAU IMPOTRIVA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII!

17 sept.

 Jean-Claude Juncker

Marea Britanie trebuie să lanseze cât mai rapid procedura pentru ieşirea din Uniunea Europeană, pentru a se pune capăt situaţiei de incertitudine, solicită preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizând că UE nu vrea să fie ţinută pe loc de Londra, potrivit RFI.

„Nu vreau să intervin în situaţia politică britanică. Dar ar fi în interesul tuturor părţilor ca Marea Britanie să trimită cât mai curând scrisoarea de divorţ, pentru a nu prelungi fără a fi necesar perioada de incertitudine”, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de publicaţia germană Morgen Post şi preluat de Mediafax.

Preşedintele CE a insistat că Uniunea Europeană nu îşi permite să fie ţinută pe loc pentru că Londra tergiversează activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona, care permite unui stat părăsirea comunităţii europene. „Atât timp cât Marea Britanie încă stă la masă cu noi, este normal să mâncăm cu plăcere împreună, dar, dacă preferă dieta, nu trebuie să afecteze apetitul nostru”, a spus Juncker folosind un limbaj comparativ.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnalat că ar putea fi pregătită să lanseze procedura pentru ieşirea din Uniunea Europeană abia în ianuarie-februarie 2017, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu Theresa May săptămâna trecută, Donald Tusk a declarat: „Premierul May a fost foarte deschisă şi onestă cu mine. Mi-a declarat că este aproape imposibil să invoce Articolul 50 anul acesta, dar este foarte probabil să o poată face în ianuarie sau februarie 2017”, a precizat Tusk.

Cetăţenii britanici s-au pronunţat în iunie în favoarea ieşirii din UE, exprindu-şi opţiunea prin vot, în cadrul unui referendum.

MATTEO RENZI ,PREMIERUL ITALIEI ATAC VIRULENT LA ADRESA LIDERILOR EUROPENI:”UE NU SE POATE PREFACE CA AR FUNCTIONA!”

17 sept.

Matteo Renzi

Italia nu este dispusă să se comporte ca și când Uniunea Europeană ar funcționa, a afirmat sâmbătă șeful guvernului de la Roma, Matteo Renzi, după summitul informal european de la Bratislava, la care și-a exprimat nemulțumirea față de rezultate obținute, transmite AFP.

„Nu cred că ar fi corect ca Italia să se prefacă că nu există nicio problemă atunci când lucrurile nu se ameliorează’, a declarat Renzi, într-o conferință de presă la Florența, la câteva ore după ce și-a exprimat insatisfacția față de puținele rezultate obținute, în opinia sa, la summitul informal de la Bratislava al UE în format de 27 de state (minus Marea Britanie).

În capitala Slovaciei, ca și la precedentele reuniuni europene, ‘ne-am spus mai mult sau mai puțin aceleași lucruri’, a comentat Renzi, care susține urgența progreselor în dosarele referitoare la imigrație și la creșterea economică.

Potrivit premierului italian, țara sa este lăsată să facă față singură crizei migrației, iar soluțiile propuse de Roma nu sunt luate în calcul suficient.

‘Se va înțelege oare că, oricât de corect este să-i salvezi pe toți pe mare, nu e cu putință să-i primești pe toți doar în Puglia sau în Sicilia’, a arătat el.

De aceea, fie ‘acceptăm teza italiană și mergem în Africa, încheiem acorduri de cooperare internațională (…) și blocăm plecările, creând șanse de dezvoltare, fie spunem clar că ne pierdem vremea’, a subliniat Renzi.

La Bratislava, ‘ei au adus un document (de lucru) în care nici măcar nu se vorbea de Africa’, și-a arătat Renzi regretul.

În ce privește creșterea economică, el și-a reafirmat criticile împotriva politicii de austeritate, ‘o rețetă falsă’ aleasă de Uniunea Europeană în ultimii cinci ani, în timp ce SUA au făcut alegerea ‘corectă’ de a investi.

Italia respectă regulile Pactului de stabilitate privind disciplina bugetară, pe care Renzi l-a descris vineri ca ‘fără viitor’, dar are și dreptul de a spune că acestea ‘nu funcționează și să lucreze pentru a le schimba’, a adăugat premierul.

Vineri, Matteo Renzi a refuzat să ia parte la o conferință de presă comună cu președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel, declarând că ‘nu împărtășește concluziile summitului în aceeași manieră ca și aceștia’.

KLAUS WERNER JOHANNIS „DER TEUFEL”,URECHIAT DE ANGELA MERKEL ,A RETRACTAT LA REUNIUNEA DE LA BRUXELLES IN URMA INTALNIRII INFORMALE „CA AR FI DECLARAT DESPRE ARMATA COMUNA UE!”

17 sept.

Image result for IOHANNIS,MERKEL,PUTIN POZE

 

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, în urma întâlnirii informale de la Bratislava, despre armata comună a UE despre care s-au scurs informații în presă. 

”Iniţiativele din domeniul Apărării nu vizează crearea unei armate europene. Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările Uniunii Europene. Ceea ce este adevărat şi ceea ce vrem este ca iniţiativele pe zona de Apărare, pe intervenţii în zone de criză, pe apărarea frontierelor să fie mult mai bine coordonate”, a explicat preşedintele Klaus Iohannis.

%d blogeri au apreciat asta: