Arhiva | 6:32 pm

TUTERUL LUI TRAIAN BASESCU SI ACUM A LUI KWJ,DANIEL DECU,PRESEDINTELE ROMANILOR DIN DIASPORA -FADERE:SCRISOARE DESCHISA CATRE CINICUL SI AROGANTUL GAULEITER NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS „DER TEUFEL!”

19 sept.

Imagini pentru IOHANNIS ,DIASPORA POZE

 

Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE) acuză într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis discriminarea la care ar fi supuși românii din diaspora la alegerile parlamentare, cerând sprijinul șefului statului.

„În 2015 a fost adoptată o lege anticonstituțională care îi discriminează pe românii din diaspora și face ca votul lor să fie de 20 de ori mai neînsemnat. În timp ce în țară, avem 1 deputat la 73 000 de locuitori, pentru diaspora s-a prevăzut algoritmul de 1 deputat la 1 400 000 de români. Menționăm că, trecem cu vederea situația excepțională în care pentru 300.000 de locuitori proveniți din rândul minorităților naționale sunt rezervate nu mai puțin de 18 locuri de deputat”, spune Federația în scrisoare.

Scrisoarea FADERE, integral:

„Stimate Domnule Președinte al României

Deși FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) a făcut nenumărate demersuri către instituțiile Statului Român în care a cerut încetarea discriminării românilor din diaspora, nu a primit incă nici un răspuns; de aceea vă adresăm dumneavoastră prezenta Scrisoare deschisă:

Au trecut doi ani de când românii din diaspora au doborât toate piedicile puse de guvernul de atunci și au reușit să voteze în număr mare, chiar dacă au stat în ploaie la cozi de 6-8 ore. Foarte mulți dintre ei, au răbdat acea batjocură pentru ca să vă voteze pe dumneavoastră, crezând că viața lor se va îmbunătății și că niciodată statul român nu își va mai permite să îi considere „romani de mâna a doua”.

Din păcate în 2015 a fost adoptată o lege anticonstituționala care îi discriminează pe românii din diaspora și face ca votul lor să fie de 20 de ori mai neînsemnat. În timp ce în țară, avem 1 deputat la 73 000 de locuitori, pentru diaspora s-a prevăzut algoritmul de 1 deputat la 1 400 000 de români. Menționăm că, trecem cu vederea situația excepțională în care pentru 300.000 de locuitori proveniți din rândul minorităților naționale sunt rezervate nu mai puțin de 18 locuri de deputat.

Conform articolului 16 din Constituția României, toți cetățenii români sunt egali în fața legii. Nu poate să existe o lege prin care pentru trei categorii de cetățeni să existe trei unități de măsură.

Legea 208/2015 este anticonstituțională pentru că îi desparte pe români în mai multe categorii.

Domnule Președinte, acum în al douăsprezecelea ceas, vă rugăm să interveniți și să opriți discriminarea românilor din diaspora. Nu este corect să îi considerați „eroi naționali”, doar atunci când trimit miliarde de Euro în țară, dar când vine vorba despre dreptul la vot, ei să fie considerați o categorie inferioară de români.

Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru îndreptarea acestei situații penibile care ar putea din nou să afecteze imaginea României în lume.

Daniel Tecu

Președinte FADERE

(Federația asociațiilor de români din Europa)”

Romania prada Kominternismului NKVD-KGB, COMUNISMULUI si FASCISMULUI

19 sept.

RAPORT ATACAREA ROMANIEI DE ONU

Ponta, Antonescu si Daniel pentru ce finantati kominternisti NKVD-KGB-fascisti si asasinii nostri, dar si ai vostri?

poanta 22Domnule PRIM MINISTRU Poanta-USL, o sa vedeti la finalul acestei teme despre drama statului Roman si natiei romane, ca personal aveti o mare problema, asa vor acesti kominternisti NKVD-KGB si disidenti agenti pentru occident-membri GDS – Grupul pentru Dialog Social si ai altor asociatii si fundatii si ONG-uri pe care statul roman le finanteaza de 22 de ani si primesc ATENTIE!; sute de salarii fiecare individ prin intermediul acestor zeci de mii de plosnitarii-asociatii, pentru ca participa la distrugerea statului roman si exterminarea natiei romane.

De asemenea, doresc sa stiti ca STENOGRAMA in care sunteti implicat in asasinarea.procurorului Cristian Panait a plecat de la membri GDS din comisiile prezidentiale BASESCU, la sugestia Ambasadei Israelului la Bucuresti si aceasta tema e sustinuta de toate blogurile ai caror membri sunt evrei sau agenti mossad, asa…

Vezi articolul original 5.105 cuvinte mai mult

Basescu, un infractor se pisa pe ministrii Romaniei si pe Romania toata

19 sept.

RAPORT ATACAREA ROMANIEI DE ONU

BASESCUSi, ca ministrii Romaniei nu ar merita acest lucru, dar chiar va rog si pe dumneavoastra care cititi aceste randuri sa apreciati daca merita sa ne pisam si noi pe acesti ministri si sa-i atacam cu pietre si la suturi pe unde ii intalnim pentru ca acestia cand ajung ministri vand, vezi Posta Romana o vinde si pe asta si distrug Romania si ne ucid fara mila, acesti criminali nu mai trebuie sa iasa pe strada sa ne minta in fata si apoi sa ne ucida.

Sa trecem direct la fapte.

liiceanuBasescu inchide scoli si spitale si reduce salariile si pensiile si guita ca porcul in cotet, de la COTROCENI: criza, recesiune si austeritate, NU SUNT BANI, dar sunt bani pentru 100 de persoane care si-au facut zeci de mii de asociatii si fundatii si ONG-uri si IMMuri si sunt si case si locuinte si sedii pentru aceste 100 de…

Vezi articolul original 2.802 cuvinte mai mult

Romania atacata de rechini politici si ciorile media: APOCALIPSA NATIONALA

19 sept.

RAPORT ATACAREA ROMANIEI DE ONU

Dupa 1989, au aparut doua grupari esentiale in viata politica si sociala a Romaniei: RECHINI politici si CIORILE media.

rechiniRechini sunt principali pradatori din Romania.

Rechini politici din Romania au o piele aspra precum smirgherul, numit sorici care ii protejeaza de pietre sau ciomege. Muncesc foarte mult, la partid sau pe sticla TV, in functie de interese si probleme. Au o conformatie speciala care le da posibilitatea sa jefuiasca in mod continuu.

Rechini politici folosesc multe lichide vin si vin fiert daca se poate, mai ales in aceasta perioada rece, tuica, palinca, wisiky si se hranesc cu pork la gratar sau vitel pe tava ori curcan la rotisor, dar si cu alti rechini politici mai mici din acelasi partid si aceiasi specie sau din partidele de opozitie.

BASESCUCel mai mare rechin politic este Traian Basescu care controleaza toate institutiile statului si le-a subordonat in stil de mare mafiot.

Rechinul…

Vezi articolul original 968 de cuvinte mai mult

De ce vin investitorii străini în România?

19 sept.

Investitorii-străini-nu-aduc-prosperitate

Romania trebuie sa vanda tot, sa fie un stat minimalist”. „Investitorii” straini au taiat padurile tarii si care exploateaza la sange muncitorii romani de catre „corporatiile americane si europene”.

Legile sau modificările legislative care afectează grav interesul naţional se fac de obicei cu mare discreţie, departe de ochii opiniei publice. Multe din legile care ne-au făcut viaţa mai grea, ne-au ruinat economia şi au afectat negativ societatea, au fost adoptate de guvernele ultimilor ani la presiunile sau lobby-ul exercitate de o serie de organizaţii ale afaceriştilor străini, ale corporaţiilor care activează în România, sau în urma ordinului direct venit de la FMI, BM sau UE.

„Consiliu al Investitorilor Străini”, la cererea căruia a fost adoptat şi Codul Muncii, a propus o serie de măsuri. Printre acestea se numără şi eliminarea obligaţiei publicării decla­ra­ţiilor de avere de către membrii consiliilor de administraţie din companiile de stat. Deci cei aflaţi în conducerea…

Vezi articolul original 453 de cuvinte mai mult

Ideea ca televizorul te informeaza este o ILUZIE. Televiziunea si mass media ii tine pe oameni dezinformati, manipulati si captivi in sistemul de exploatare si sclavie

19 sept.

Image  Televizorul NU te informează ci doar MIMEAZĂ INFORMAREA. Conştientizarea acestui lucru este unul dintre paşii importanţi în trezirea la realitate. Informarea de la TV este o flasă informare.  Cine vrea cu adevărat să se informeze foloseşte în ziua de azi internetul şi ţine televizorul doar pe post de mobiler sau îl aruncă.

Ceea ce vedem noi la televizor sunt programe oferite de diferite posturi de televiziune. Posturile de televiziune sunt fie publice (foarte puţine – gen TVR în Romania) care ajung să fie “patronate” indirect politic, fie PRIVATE (marea majoritate). Private înseamnă că aparţin unor anumite persoane. Scopul pentru care o persoană ar vrea să deţină un post de televiziune, sau mai mult, un întreg trust de presă este împărţit în două: pe de o parte pentru BANI grămadă din publicitate plătită de companii care vor să-şi facă reclamă, şi pe de altă parte pentru SATISFACEREA UNOR INTERESE…

Vezi articolul original 1.032 de cuvinte mai mult

Oculta Mondială pregăteşte cu ceilalţi lideri ai lumii instaurarea noii ordini mondiale satanice pe Pământ!

19 sept.

Imagine

Preşedintele american Obama a început de pe 24 martie până pe 29 martie 2014 o serie de vizite în Europa şi Orientul Mijlociu, în următoarele ţări: Olanda, Belgia, Italia, Vatican şi Arabia Saudită. Despre această vizită putem citi mai multe chiar pe site-ul oficial al Casei Albe: whitehouse.gov. De pe site-ul whitedossier.com aflăm că într-una din zile, Obama s-a întâlnit în Olanda cu… preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev. Ce-ar avea de discutat Obama cu liderul unei ţări periferice din Asia Centrală?? Dacă nu v-aţi pus până acum această întrebare, vă pot oferi eu răspunsul: pentru că totul face parte dintr-un plan secret şi complex de instalare a noii ordini mondiale satanice pe Pământ!

În primul rând, pe cum am mai precizat de câteva ori pe acest site, Kazahstanul a construit un oraş (Astana, bineînţeles anagrama lui Satana), care să devină un fel de capitală mondială a Antihristului. De aceea, vă…

Vezi articolul original 394 de cuvinte mai mult

SCLAVIA NOII DEZORDINI MONDIALE FRANCMASONICE

19 sept.

Cu toţii suntem sclavi! Acesta este unul dintre adevărurile dure pe care cei mai mulţi oameni refuză să le accepte, pentru că cei mai mulţi oameni sunt afectaţi de cea mai mare problema a omenirii si a poporului român: incapacitatea de a cauta, vedea si constientiza adevarul dur, realitatea inconjuratoare grava etc. Trăim într-un sistem care îi ţine pe oameni să muncească cel puţin 8 ore pe zi, cel puţin 5 zile pe săptămână. E cineva care crede că în Occident sau în ţările „civilizate” cu bunăstare nu se munceşte? Ba da, se munceşte şi acolo. Nu vă imaginaţi munca şi sclavia prin imaginea unui om legat cu lanţuri care dă cu un târnăcop în stâncă! Munca modernă este inclusiv la birou, iar sclavia modernă include ORICE tip de muncă din prezent. Se munceşte peste tot pe planetă! Doar că unii oameni (sclavi), pentru munca lor, primesc în schimb bunăstare…

Vezi articolul original 542 de cuvinte mai mult

Romania se afla sub dictatura corporatiilor

19 sept.

Imagine  Trăim într-un sistem care îi ţine pe oameni să muncească cel puţin 8 ore pe zi, cel puţin 5 zile pe săptămână. E cineva care crede că în Occident sau în ţările “civilizate” cu bunăstare nu se munceşte? Ba da, se munceşte şi acolo. Nu vă imaginaţi munca şi sclavia prin imaginea unui om legat cu lanţuri care dă cu un târnăcop în stâncă! Munca modernă este inclusiv la birou, iar sclavia modernă include ORICE tip de muncă din prezent. Se munceşte peste tot pe planetă! Doar că unii oameni (sclavi), pentru munca lor, primesc în schimb bunăstare, să zicem un trai decent… Ideea e că lumea este condusă de către o mână de oameni din umbră. Acei oameni controlează mari corporaţii, instituţii publice şi entităţi private, guverne, şefi de stat, imperii (SUA, UE) etc. Noi suntem toţi nişte sclavi ai lor, direct sau indirect.

Societatea de consum a…

Vezi articolul original 5.527 de cuvinte mai mult

Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea

19 sept.

viewer7  viewer4 Globalizarea este o barbarie. Acum lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale. „Globalizarea este o barbarie, ea ar trebui limitată în abuzuri şi reglementată cumva”.

Astăzi, lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale.

Îndatorirea este o armă folosită pentru a cuceri şi a înrobi societăţi,dobânda este principala muniţie.

În timp ce majoritatea nu este conştientă de această realitate,băncile în colaborare cu guverne şi corporaţii continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică… dând naştere la noi baze,cum ar fi Banca Mondială,Fondul Monetar Internaţional şi inventează un nou tip de soldat.

NAŞTEREA ASASINULUI ECONOMIC.

Preluare de pe – http://www.certitudinea.ro/de-la-lume-adunate/view/asasinii-economici

Vezi articolul original

Boc Emil nu știe socoti !!!

19 sept.

H. Klemm încurajează separatismul în Ardeal

19 sept.

FOSTUL PREMIER AL ROMANIEI VICTOR PONTA ATAC DUR LA JULIEN CIOLOS SI KWJ DIN PROPAGANDA SECTEI „SOROS”:”GATA !,GHINION!”

19 sept.

 

de-pe-facebook-e-cabinetul-dacian-soros-342697-1

 

Victor Ponta a lansat un nou atac la adresa lui Dacian Cioloș după ce premierul a vorbit în Parlament.

„Il ascult cu placere pe Premierul Ciolos prezentand datele Romaniei pe Semestrul I al anului 2016 ( crestere economica 5%, 150.000 de noi locuri de munca, investitii in 2015 la cel mai mare procent din PIB fata de restul tarilor europene, cea mai mare crestere procentuala a salariilor si pensiilor, taxe mai mici si cresterea puterii de cumparare pt oamenii obisnuiti, incasari suplimentare la buget din TVA desi am scazut-o la 9/20 %, numar sporit de locuinte, etc)!

Si tare ma bucur ca alaturi de colegii din USL am decis in 2012 sa oprim politicile criminale de austeritate ale lui Traian Basescu si PDL sustinute de Propaganda „Sectei Soros” / – care Basescu – asta care ne da lectii acum la televizor/ care PDL – asta care acum se numeste PNL / care Propaganda „Sectei Soros” – astia care acum conduc guvernul si ii lauda pe Dl Klaus Iohannis si Dl Dacian Ciolos exact cum ii laudau pe Basescu si Boc!

Ghinion? Sau ne place sa facem mereu aceleasi greseli?

Update – Ciolos iar se lauda cu absorbtia de fonduri europene facuta in 2015 si incasata in 2016 / iar ceea ce trebuia de fapt sa faca Guvernul in 2016 cand avem ABSORBTIE ZERO – o sa vedem la anul ce bun e! Gata – Ciolos a devenit mai politician decat toti politicienii!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

BIROCRATUL DE BRUXELLES,JULIEN CIOLOS A FOST IN PLENUL CAMERELOR REUNITE ALE PARLAMENTULUI,LAUDAND GUVERNUL LUI JOHANNIS..CA NU FACE NIMIC…DUPA CARE O LUAT AVIONUL SI O ZBURAT LA ONU!

19 sept.

Guvernul nu intenționează, până la sfârșitul acestui mandat, să majoreze nicio taxă și niciun impozit, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în plenul reunit al Parlamentului. Prim-ministrul a mai spus că economia are o creştere sustenabilă, că aceasta va duce la crearea de locuri de muncă, că salariul mediu a crescut, iar sistemul de asistenţă socială va fi regândit.

Premierul Cioloş a venit în faţa Parlamentului la solicitarea liderului socal-democrat Liviu Dragnea, care îi trimisese o scrisoare în acest sens pe 8 septembrie. Iar imediat ce premierul a încheiat cuvântarea, Liviu Dragnea a arătat pentru ce l-a vrut în parlament pe şeful guvernului.

Cioloș: Nu intenționăm, până la sfârșitul acestui mandat, să creștem nicio taxă și niciun impozit

„Nu intenționăm, până la sfârșitul acestui mandat, să creștem nicio taxă, să creștem niciun impozit, să modificăm nicio indemnizație, așa cum s-a spus. Dimpotrivă, în acest an am redus TVA la 9% pentru lucrările agricole și imputurile consumate în agricultură. Și tot pentru a veni în sprijinul agricultorilor, mai ales al micilor producători persoane fizice și persoane autorizate, intenționăm să venim cu modificări în sensul simplificării în Codul fiscal, prin care să propunem un regim de TVA special pentru micii agricultori, (…) ca ei să nu aibă nevoie de toată această birocrație și documentație privind înregistrarea TVA-ului”, a precizat Dacian Cioloș în faţa celor două Camere reunite.

Guvernul va insista, în perioada următoare, pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.
Șeful Executivului a amintit că, în urmă cu un an, Cabinetul pe care îl conduce a intrat în mandat într-un moment în care „încrederea în mediul politic, în autoritățile statului era slăbită”.

„Oamenii așteptau un nou mod de a administra interesul public într-un mod mai transparent, mai responsabil, mai predictibil, deschis spre dialog. Integritatea a fost una din valorile asumate atât la nivelul echipei guvernamentale, cât și al celor pe care îi coordonăm. Și ne-am concentrat atunci pe recâștigarea încrederii cetățeanului în stat, asigurarea unui mediu legal instituțional mai predictibil favorabil investițiilor, cu un mare obiectiv — acela de a stimula investițiile”, a spus prim-ministrul.

El a evidențiat că trebuie insistat pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă: „Mi se pare esențial să insistăm în perioada următoare pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă. Ne-am asumat totodată o gestionare mai bună, mai transparentă și eficientă a banului public, o canalizare a resurselor către infrastructură, către investiții. (…) Chiar dacă bugetul pentru anul 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, ne-am dat ca obiectiv o gestionare înțeleaptă a acestuia, pentru a asigura o bună balanță între venituri și cheltuieli. Am solicitat date privind situația economică reală a țării”, a susținut Cioloș.

Dragnea: Cioloş a vorbit în limba tehnocraţilor, o limbă străină şi ruptă de realitate

„Domnul Cioloş nu a vorbit în limba română, ci în limba tehnocraţilor, o limbă străină şi ruptă de realitate. Ce a spus domnul premier nu reprezintă realitatea”, a spus Liviu Dragnea imediat după discursul lui Cioloş. „Ati greşit cuvântul creştere, în loc de cuvântul eşec. V-am lăsat ţara cu plăţile la zi. Ce a spus premierul nu reprezintă viaţa reală”, a spus Dragnea.

„Domnul Cioloş a spus că au avut în intenţie să presteze un alt tip de guvernare: transparent, responsabil şi predictibil. Dar ei au vrut să modifice Codul Fiscal pe furiş. CNADNR importă sare de 67 mil euro, sarea din România nu mai e bună. La fel: România importă uraniu din Canada; mina unde se exploatează uraniu se va închide, cea care trebuie deschisă nu s-a deschis”, a spus Dragnea.

Dragnea l-a atacat pe Cioloş şi pe tema absorbţiei fondurilor europene, dar şi pentru presupusa favorizare a unor companii străine: „Zero e procentul fondurilor UE absorbite de guvernul dumneavoastră în actualul buget european. Zero companii româneşti au primit ajutor de stat; în schimb, au primit şase companii străine”.

Dragnea l-a acuzat pe Cioloş de lipsă de sinceritate în ce priveşte intenţia de modificare a Codului Fiscal: „ştiu că nu ştiti ce înseamnă sinceritate. Aţi ştiut intenţiile secretarului de stat Gabriel Biriş, dar v-aţi spălat imediat pe mâini şi i-aţi cerut să plece”.

PROFESORUL VALU NASTASELU CARE IL CRITICA PE KLAUS WERNER JOHANNIS „DER TEUFEL”,AM FOST ANCHETAT DE SECURITATE PENTRU CA AS FI VRUT SA-L OMOR PE CEAUSESCU!”

19 sept.

Imagini pentru IOHANNIS,CEAUSESCU POZE

 

Imagini pentru VALU NASTASELU POZE

Vălu Năstăselu, profesorul de istorie de la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Târgu Neamț, cel care l-a criticat dur pe președintele Klaus Iohannis într-o scrisoare făcută public recent, a avut serios de pătimit pe vremea regimului Ceaușescu. Născut în 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț și nu a mai plecat, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Rezultatele obținute de elevii săi, atât la olimpiadele școlare, dar și la examenul de Bacalaureat l-a propulsat pe profesorul Năstăselu în topul celor mai buni profesori de istorie din județ. A publicat două cărți și pregătește o nouă lucrare. S-a implicat activ la Revoluție, fiind unul dintre cei care au coordonat acțiunea de la Târgu Neamț. Nu a cerut certificate de revoluționar, considerând că a făcut ceea ce trebuia să facă, nu pentru a obține diverse foloase materiale. Acum, după 26 de ani de la Revoluție, afirmă că se simte mai persecutat decât pe vremea lui Ceaușescu. Tot după 1989 s-a luptat cu cei care l-au turnat la Securitate și care îl acuzau că a fost securist. „CNSAS-ul mi-a dat în 2004 doar o parte din dosarul de urmărit pe care l-am avut la Securitate. 34 de pagini reprezintă o nimica toată, din punctul meu de vedere. Probabil, printre cei care m-au turnat se mai află persoane care sunt în sistem, altfel nu-mi explic de ce mi-au fost furnizate doar o parte din documente”, afirmă Năstăselu.

”Spuneam peste tot că dacă împușc idiotul ajung erou național”

Cunoscut ca o persoană care spune lucrurilor pe nume indiferent de consecințe, Securitatea ceaușistă l-a luat repede în colimator pe Năstăselu. Profesorul nu s-a ferit niciodată să-l critice în public pe Nicolae Ceaușescu, totul culminând cu un gest care a făcut vâlvă la acea vreme și anume smulgerea tabloului dictatorului care se afla pe peretele unei săli de clasă. „Eu întotdeauna am spus ce am avut de spus. Spuneam peste tot că dacă împușc idiotul ajung erou național”, povestește profesorul Năstăselu. Atitudinea față de regimul ceaușist l-a adus repede în atenția organelor de represiune. „Felul meu de a fi mi-a creat multe probleme atunci. Nu puteam să tac, pentru că mă nemulțumeau multe lucruri, însă cel mai tare mă deranja lipsa de libertate, nu aveai dreptul la exprimare… Aveai, ce-i drept, o situație materială care îți permitea să trăiești, dar cam atât”, spune profesorul Vălu care nu a fost și nici nu și-a dorit să fie membru de partid. Afirmațiile dure la adresa regimului aveau să-i dea mari bătăi de cap. În anul 1983, Vălu a fost anchetat pe motiv că ar fi făcut parte dintr-o grupare care pusese la cale uciderea dictatorului. Numai că s-a dovedit că nu a avut nici o legătură cu această tentativă, acțiunea fiind coordonată de persoane cu care nu avea nici o legătură. La mijloc a fost vorba și de o gafă a ofițerilor de securitate, Năstăselu fiind inclus, cel mai probabil, în cercul de suspecți pe motiv că era un critic acid al sistemului. Este posibil ca securiștii să fi ajuns pe o pistă greșită și din cauză că în buletinul de identitate al profesorului era menționat că se născuse în comuna Bârza (n.r. localitatea și-a schimbat denumirea ulterior în Valea Stanciului), județul Dolj. În județul vecin, Olt, exista o altă comună Bârza, situată în apropierea localității Osica de Sus. „Probabil că au spus că sunt implicat și din cauză că eram din sud, în buletin scria că sunt născut în Bârza, o comună cu același nume fiind și în Olt, foarte aproape de Osica, acolo unde s-a pus la cale uciderea lui Ceaușescu”, a declarat profesorul Năstăselu. În vara anului 1983, profesorul Năstăselu a bătut țara în lung și în lat, ajutând la pictarea unor biserici și mănăstiri. Însă visul său era acela de a fugi în Republica Federală Germană. Așa se face că, într-o zi de august, a ajuns în localitatea Sânandrei din județul Timiș, situată în apropierea graniței cu fosta Iugoslavie. Plătise călăuza, un sârb, să-l treacă granița, însă planurile i-au fost date peste cap de Miliție. „Așteptam să vină sârbul și să mă treacă granița când m-am trezit cu doi milițieni care m-au luat la rost pe motiv că mă aflu într-o zonă din apropierea graniței și că nu m-am declarat la postul de miliție. Degeaba le-am spus eu că am ajuns noaptea târziu și nu am avut timp, pentru că ei știau foarte bine că ajunsesem cu trenul de dimineață. Mai târziu aveam să realizez că am fost urmărit pas cu pas toată vara. Știau absolut tot ce am făcut, pe unde am umblat, cu cine m-am întâlnit. M-au trimis în Moldova, la Târgu Neamț”,  își amintește profesorul. La mai puțin de o lună după acest episod, Vălu Năstăselu a fost luat într-o dimineață de acasă și dus la Postul de Miliție Crăcăoani, județul Neamț. „M-au luat doi milițieni și m-au dus la post. Am crezut că o să mă ia cu episodul Timișoara, că am vrut să fug, dar de unde! Ei erau interesați de alte lucruri, acuzându-mă că am vrut să-l omor pe Ceaușescu cu cei din gruparea Osica. 12 ore am fost anchetat. Tot o țineau cu lotul Osica, că am declarat că vreau să-l împușc pe Ceaușescu. Milițianul care m-a interogat mi-a citit un dosar care avea vreo 40 de pagini. Atunci mi-am dat seama că fusesem urmărit toată vara. Atunci am aflat că sunt cercetat în legătură cu niște persoane care ar fi furat niște arme din sediul Miliției din  Osica, județul Olt, intenționând să-l omoare pe Ceaușescu. Credeau că și eu sunt implicat în acțiune, dar s-au înșelat. Mi-am dat seama că sunt pe o pistă greșită și le-am explicat acest lucru. Au înțeles, însă au avut nevoie de 12 ore pentru asta, timp în care au tot încercat să mă convingă să confirm ceva ce nu făcusem”, a declarat Vălu Năstăselu.

Dosarul „Osica”, o tentativă eșuată de asasinat împotriva dictatorului Ceaușescu
După 1989 au fost făcute publice datele din dosarul „Osica”, așa cum figura el în arhiva fostei Securități. Grupul, constituit în anul 1981, era format dintr-un nucleu de intelectuali, profesori universitari din București: Tudor Bugnariu, primul primar al Clujului după 23 august 1944, Mircea Stoica, șeful catedrei de Drept de la ASE Bucuresti, Simion Pop, fost decan la Facultatea de Drept din Cluj. Grupului i s-a alăturat apoi clujeanul Raul Volcinschi, fost deținut politic, Viorel Rovențiu, Petre Năstase și Nicolae Stanciu, ultimii trei de profesie șoferi. În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1983, Rovențiu, Năstase și Stanciu au spart postul de Miliție din satul Osica de Sus, județul Olt și au furat două pistoale-mitralieră AKM cu pat rabatabil, 500 de cartușe și opt încărcătoare. Așa zisul grup de acțiune aflase că, pe data de 17 septembrie 1983, Ceaușescu urma să viziteze CAP-ul din comuna Goștiu, județul Giurgiu. Cum Nicolae Stanciu cunoștea bine zona pe care urma să o viziteze Ceaușescu, atentatorii au căzut de acord că este momentul favorabil pentru lichidarea dictatorului. Planul a fost dat peste cap, întrucât, alarmată de dispariția armelor din Osica, Securitatea l-a sfătuit pe Ceaușescu să renunțe la vizită. Ancheta avea să ducă la identificarea și capturarea celor trei șoferi. Printr-o sentință a Tribunalului Municipiului București, Rovențiu a fost condamnat la moarte, iar Petre Năstase și Nicolae Stanciu au primit câte 20 de ani de închisoare. Cei trei au stat în închisoare până în luna februarie 1999 când au fost grațiați de președintele Emil Constantinescu. Anterior, cu toate eforturile depuse de profesorii universitari care făceau parte din gruparea constituită în 1981, dar și de alte personalități marcante, Ion Iliescu, președinte până în 1996, a refuzat să-I grațieze pe cei trei condamnați.

D.MURARU

%d blogeri au apreciat: