Arhiva | 5:52 pm

KLAUS SI JULIEN,PAT SI PATACHON AL SUBCOLONIEI ROMANIA ,MESAJE DE ZIUA MONDIALA A EDUCATIEI!

5 oct.

Domnule Președinte al României, Klaus Johannis, Domnule Prim-ministru, Dacian Cioloș,

 

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş le-au transmis mesaje de felicitare profesorilor cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei.

„La mulţi ani, dragi profesori! Rezultatele muncii voastre nu se văd imediat, ci se cumulează în devenirea fiecărui copil şi fiecărei generaţii care trece prin băncile şcolii. Vă mulţumesc pentru dăruirea voastră în a continua să formaţi şi să ghidaţi destinele a milioane de elevi! Vreau ca #RomâniaEducată să fie demersul care va reda profesiei didactice respectul şi recunoașterea pe care le merită”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Facebook.

Şi premierul Dacian Cioloş a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Profesorilor.

„Pentru fiecare dintre noi există măcar un dascăl care ne-a inspirat, ne-a încurajat și a pus bazele cunoașterii și conștiinței individuale, punându-și amprenta asupra formării noastre. Poate fi vorba de învățători, profesori din școala generală sau liceu, cadre didactice din învățământul superior, dar sigur am întâlnit acest dascăl dedicat.

Astăzi este un bun prilej să ne gândim la ei cu recunoștință și să le mulțumim pentru rolul avut în definirea noastră personală și profesională. Pentru că, a fi dascăl nu este doar o meserie, este o vocație și o mare responsabilitate față de copiii și tinerii pe care îi educi.

Rolul educației trebuie să rămână unul fundamental în societatea noastră pentru a crește și a ne dezvolta ca națiune, prin susținerea învățământului ca prioritate în politicile publice.

La mulți ani, doamna profesoară! La mulți ani, domnule profesor!”, a urat premierul Dacian Cioloş.

DOINA FRUNZAVERDE ,SOTIA LUI SORIN FRUNZAVERDE S-A INSCRIS IN ALDE!

5 oct.

 

 

 

Partidele politice au intrat în febra căutării candidaților potriviți pentru alegerile parlamentare din iarnă. Până acum, în Caraș-Severin, doar PNL și-a anunțat oficial candidații, însă în mediul politic se vehiculează mai multe nume care ar putea intra pe listele din 11 decembrie.

Imagini pentru DOINA FRUNZAVERDE POZE

„Avem plăcerea să vă anunțăm că doamna Doina Frunzăverde și-a depus adeziunea la partidul nostru și a fost votată în unanimitate. Îi mulțumim doamnei profesor că s-a alăturat echipei noastre, ne onorează faptul că oameni cu o recomandare profesională de talia dumneaei s-a îndreptat spre ALDE. Ne dorim să devenim a treia forță politică în România și a doua în Caraș-Severin. Această dorință nu poate fi împlinită decât adunând lângă noi oameni care să aducă plusvaloare partidului”, a declarat Ionela Kovacs, președinte ALDE Caraș-Severin.

„Vreau să îi urez succes doamnei Frunzăverde alături de echipa ALDE! Cred că va fi mai greu în politică decât la universitate, din motivul știut de toată lumea: că este soția lui Frunzăverde și de aici probabil că vor fi multe întrebări. Cred că după dușul rece de la locale, ALDE a înțeles că trebuie să ne întărim cu oameni noi. Din câte am înțeles de la doamna Frunzăverde, are resurse pentru o bătălie așa cum va fi în această toamnă. Sper ca la alegeri să ne atingem ținta de 10-15 la sută pe Caraș-Severin”, a afirmat Ioan Țundrea, co-președinte ALDE Caraș-Severin.

 

În ceea ce privește intrarea în politică, Doina Frunzăverde susține că anii petrecuți la Universitatea „Eftimie Murgu”, dar și alături de soțul său, o recomandă pentru calitatea de politician.

„Am ales să intru în politică pentru că vorbim de profesionalizarea Parlamentului și ne dorim cu toții să profesionalizăm Parlamentul. Cu siguranță, activitatea mea de până în prezent mă recomandă pentru acest pas. Am ales ALDE pentru că, dintre toate partidele de la ora actuală, este singurul care a alocat fonduri substanțiale pentru regiuni prin Călin Popescu Tăriceanu. Nu poate fi mai greu decât într-un colectiv de 100 de cadre didactice universitare. Faptul că sunt soția unuia dintre puținii politicieni autentici din ultimii 25 de ani de talie nu numai regională, națională, europeană și nu numai, sigur că a contat și în ceea ce a văzut presa locală și în ceea ce a constituit, desigur, deliciul unui grup destul de restrâns de cititori ai unor publicații foarte pornite în acest sens. În toți acești ani, am trăit politica în casă, dar nu ne-am amestecat domeniile de activitate. Până acum, soțul meu a făcut politică. De acum încolo, am ales eu să fac politică. Fiind soție de politician, l-am văzut cum a gândit și a acționat, întotdeauna pentru binele comunităților. Dacă voi fi politician și dacă județul Caraș-Severin va hotărî să mă trimită, prin cetățenii săi, în Parlament, voi fi în primul rând un parlamentar prezent și activ. Vocea Caraș-Severinului se va auzi cu siguranță în Parlamentul României. Voi acționa în interesul cetățenilor din acest județ, îi voi consulta pe toate proiectele de legi, care ne interesează. Ca rector al UEM, în opt ani, un singur parlamentar din acest județ, și nu din acest mandat, m-a întrebat cu privire la un proiect de lege. Cu siguranță, totul va fi așa cum am văzut la Sorin: în interesul cetățenilor“.

 

Au apărut primele zvonuri cu privire la candidatul pe care ALDE Caraș-Severin l-ar putea arunca în cursa alegerilor din luna decembrie. Chiar dacă nu există deocamdată date concrete despre opțiunea alianței, se vehiculează numele Doinei Frunzăverde. Ionela Kovacs, președinte ALDE Caraș-Severin, neagă că ar fi existat până acum discuții care să vizeze fostul rector al universității din Reșița. „Nu au existat niciun fel de discuții cu Doina Frunzăverde. Am avut discuții cu câteva personalități, dar deocamdată nu pot da nume, nu e nimic confirmat. Nu avem un profil de candidat, dar CV-ul profesional al doamnei Frunzăverde este foarte bun. Însă, repet, nu a existat nicio discuție cu dumneaei în acest sens”, susține Ionela Kovacs.

Dacă președintele ALDE Caraș-Severin respinge orice fel de discuții purtate până acum cu Doina Frunzăverde, fostul rector al universității reșițene lasă loc de interpretări. În acest moment nu pot să vă spun dacă candidez sau nu candidez. În momentul în care o să decid în acest sens, o să aveți, din punctul meu de vedere și al partidului, o informare oficială. În acest moment, nu pot nici să confirm, nici să infirm. Sunt proiecte de viitor și, în momentul în care va fi o certitudine, o să vă comunic”, a declarat Doina Frunzăverde pentru Express de Banat.

GEORGE ALEXANDER,UN RECHIZITORIU ARGUMENTAT SI PERTINENT.SCRISOAREA DESCHISA CATRE KLAUS WERNER JOHANNIS SI JULIEN CIOLOS PENTRU A SE IMPLICA IN „DUREREA ROMANEASCA DIN DIASPORA!”

5 oct.

Nu știu câți români au plecat în afară… Nu știm nici câți dintre ei mor!, nu?!
Nu știm câți copii au rămas abandonați acasă, fără părinți!, în izolarea lor…
Tot ce știm, tot ce vedem este că nu-i pasă nimănui de ei.
… Pe mulți i-am văzut rugându-se… Pe mulți i-am văzut plângând.
Prin străinătățuri, mulți plâng sau își blestemă zilele…
Sunt SINGURI.
Ca orice român care se luptă să rămână în picioare… Ca orice bucățică de istorie care nu sugerează altceva decât că drama ei e cu mult mai mare…
Unii au suferit accidente grave de muncă. Au ajuns nu numai dezrădăcinați, dar și infirmi. Alții au ajuns la capătul drumului! La capătul puterilor! Al exasperării!
Au ajuns cu sufletul distrus, abandonați întâi de ai lor…
De lașitățile, complicitățile, nimicnicia politicienilor români!
„Se aplică legea finlandeză! Sau norvegiană! Sau daneză! Sau engleză!, spun ei, atunci când refuză să ridice fie și măcar un singur deget pentru cei cărora le-au jurat odată să-i slujească!, dar care, evident, stau mult mai jos pe lista de priorități, a lor, bine structurată!
Se aplică legea nimănui!, cu așa indolenți și plafonați, -părtași, însă, la crimele altora împotriva cetățenilor români!- numai tratatele internaționale care reglementează dreptul inalienabil al României asupra propriilor copii, nu! Nu se aplică nicidecum!
Soții Avramescu au ajuns în închisoare pentru că statul român, prin reprezentanții săi, de frunte!, s-a predat. A capitulat.
Soții Nan, abandonați de patria-mamă!, au ajuns la porțile iadului… S-a interesat cineva de ei? A văzut suferința și deznădejdea lor?… Dacă îi vede cineva, moare de inimă!
Hermina, în Danemarca, a rămas cu inima însângerată… În fiecare zi, îl roagă pe Dumnezeu să-i aducă-napoi copilul acasă.
Camelia în Finlanda, după ce a fost omorâtă cu binecuvântarea a lor „noștri”, care au presupus că viața încă unui român nu contează pentru ei!, Camelia Smicală s-a răzvrătit pe toate fronturile! A scris scrisoare după scrisoare, povestindu-și disperarea și implorând MAE și Protecția Copilului din România s-o ajute! Chiar și ambasada României din Helsinki a susținut-o – spre cinstea ei!… Dar nimeni nu a primit vreun răspuns vreodată! Au trecut luni, iar copiii ei sunt distruși, se gândesc în fiecare zi la sinucidere… „Protecția Copilului” din Finlanda le-a luat tot: familie, școală, viață! Le-a interzis, răzbunându-se, chiar să se mai vadă! Iar statul român tace…
De ce?
În Anglia, „Protecția Copilului” a depăsit orice limite… Copiii Barbu-Racolța au fost adoptați forțat către homosexuali, copiii Andreei Brădeanu au fost luați cu japca, iar acum, familia Lazăr a fost îngenuncheată…
Mulți alți părinți, care de teamă, rămân anonimi sau care au luat legătura cu mine de curând, nici nu mai știu la mâna cui au rămas! Statul român le întoarce spatele! Pe semne, îi obosesc și îi tracasează prin dramele lor pe guvernanții români.
… De peste 26 de ani, ascultăm aceleași discursuri interminabile ale acestor perdanți. De fiecare dată, când au avut nevoie de votul nostru, ne-au mințit, ne mint. Vedem și singuri că nu circulă câinii cu covrigii-n coadă, astăzi, cum ne-au promis!
Am ajuns niște dezrădăcinați. Nu vom mai fi niciodată Acasă, poate…
Este atâta disperare în jur… Cineva mă ceartă… El îmi reproșează, de fapt, totul!… Că e imposibil să ne salvăm copiii!, că totul e în zadar, că le dau speranțe deșarte oamenilor, că nimeni n-o să miște un deget!, că o fac, bineînțeles!, din interese!, ș.a.m.d., gânduri de om frustrat…
Dar eu știu că totul este posibil! Știu că nu putem îngropa oamenii de vii cu gândurile noastre negre! Știu că trebuie să luptăm până la ultima suflare… Pentru că nu putem accepta jugul! Nu putem accepta resemnarea!
Nu le promit, deci, oamenilor abandonați stelele de pe cer… Eu CRED în victoria noastră! Pentru că nu există „Nu pot!”, există numai „Nu vreau!”
Dacă nu facem nimic pentru copiii și părinții noștri, când vor muri, vom plăti pentru înmormântarea lor cu însăși Ființa Noastră Națională!
Îngenunchiați în umbra puterii și a prosperității altora…
VOM ÎNVINGE, deci, oameni!
VOM ÎNVINGE!
Imagini pentru IOHANNIS,CIOLOS ,DIASPORA POZE
Considerând, în urma dovezilor indiscutabile!, că se întâmplă lucruri grave și îngrijorătoare cu cetățenii români, iar instituțiile statului sunt în derivă și incapabile de a-și efectua misiunea lor,
Considerând că România nu poate face abstracție de faptul că propriii cetățeni sunt umiliți, discriminați, tratați după alte standarde, nu cele europene, încălcându-li-se drepturile fundamentale!,
în numele miilor de părinți români din Diasporă, care se află în situații dramatice, VĂ CEREM SĂ VĂ IMPLICAȚI!
Vă cerem să vă implicați direct, nu prin funcționari de rang inferior, și să acordați atenția cuvenită și respectul Diasporei!
Sunt cazuri de discriminare evidentă, de rasism și manifestări xenofobe împotriva cetățenilor români, sunt accidente grave de muncă, în care cetățeni români – unii, chiar și fără contract de muncă!- au fost răniți grav, rămânând pe drumuri, fără niciun drept, în Europa, cea cu o mie și una de drepturi și cu o legislație aproape perfectă!
Sunt foarte multe cazuri în care cetățenii români și-au pierdut propriii copii!, și i-au pierdut nu pentru că ar fi niște barbari și niște necivilizați, -așa cum vor unii să pară!- ci i-au pierdut pentru că instituțiile de forță din diferitele state europene au acționat abuziv, discreționar, încălcând legea, au falsificat dosare și au ignorat dovezile, au mituit martorii, au intimidat și amenințat părinții, i-au spoliat economic, iar apoi, i-au aruncat în închisoare, – după interogatorii interminabile, unele, chiar în miez de noapte!- luându-le copiii.
În fața unor asemenea acte de nedreptate, în fața unor asemenea atrocități, nimeni nu poate să tacă și să se ascundă cumva în spatele prerogativelor legislative!
Prerogativele sunt pentru a limita privilegii sau pentru a reduce dreptul de a acționa prea mult, în defavoarea altora! Prerogativele, însă, nu sunt și nu pot fi niciodată! niște articole dintr-o lege, care consfințesc lașitatea noastră, dreptul de a închide ochii și de a nu vedea oamenii!
IMPLICAȚI-VĂ, atunci, și LUAȚI ATITUDINE!
… Ultimul caz care a indignat lumea, dar nu știu dacă dumneavoastră ați aflat cumva!…, este cel al cetățeanului român, Camelia Smicală din Finlanda…
Cum ar fi dacă, Domnule Președinte sau Domnule Prim-ministru, fiica sau sora dumneavoastră ar fi, pur și simplu, călcată în picioare, dacă 4 (patru) polițiști finlandezi ar intra în casă peste ea –încălcându-i toate drepturile!-, i-ar rupe coastele, i-ar traumatiza copiii!, ar distruge-o psihic?! Cum ar fi dacă, deși instanța judecătorească ar decide să îi dea copiii, statul finlandez aplică până la urmă alte tertipuri, alte standarde dubioase, și nu-i dă, totuși?! Cum ar fi dacă sentința în procesul în care ea așteaptă să i se facă dreptate, ar fi fost luată mai înainte, în spatele ușilor închise, și ați constata că totul nu a fost decât un simulacru pentru ochii lumii, o farsă sinistră care să ne pălăvrăgească despre democrația noastră nelimitată?! Cum ar fi dacă ați vedea că judecătorul nici nu vă bagă în seamă, nici nu vă ascultă, nici nu lasă avocatul apărării – avocat, care tremură!- să spună ceva, nici nu ia în evidență dovezile clare ale nevinovăției unui om nevinovat?!, cum s-a întâmplat alaltăieri…
Cum ar fi dacă nepotul dumneavoastră fuge de la casa de copii, unde a fost internat cu forța, – și, fuge din cauza condițiilor „minunate”, care i-au fost puse la dispoziție!- și este căutat cu poliția și cu câinii 7 (șapte) ore?! Cum ar fi dacă un om nevinovat, Mama lui, – care nu a fost acuzată niciodată, nici chiar de finlandezi!, de rele tratamente aplicate copiilor săi- și-ar frânge mâinile de durere, de neputință, de disperare, iar dumneavoastră i-ați explica științific despre prerogativele legale?!
Cum ar fi dacă Mama aceasta ar sta ore în șir la coadă ca să vă voteze, cum s-a întâmplat!, iar dumneavoastră ați refuza după aceea să ridicați un singur deget ca să o ajutați?!
IMPLICAȚI-VĂ, OAMENI!
Nu mai trimiteți funcționari de rangul al șaptelea, să negocieze cu finlandezii, că nu au ce negocia!
Șeful Statului sau măcar Prim-ministrul să iasă în față! Să ia atitudine în fața lumii și să protesteze împotriva abuzurilor îndreptate împotriva românilor!
Chemați ambasadorul Finlandei la București și înmânați-i note de protest!
Luați legătura cu alți șefi de state și faceți un front comun împotriva abuzurilor!
Rechemați ambasadorul român de la Helsinki și nu vă temeți nici chiar de ruperea legăturilor diplomatice cu Finlanda! Aceste legături pot fi sudate mult mai trainic într-un viitor, clădite fiind pe respect reciproc și pe ideea de
Acceptând târguieli josnice, complezențe de dragul străinilor, lașități de teama de a nu afecta relațiile diplomatice, ne compromitem și mai mult ca țară în ochii lumii.
Dacă nu îi apărați pe cetățenii români nici chiar atunci când sunt nevinovați, când îi apărați atunci?!
… Deși foarte mulți români mi-au cerut să înceapă manifestațiile de protest la București și peste tot în lume, împotriva abuzurilor, discriminărilor românilor și NEINTERVENȚIEI statului român (!!!!!), gândindu-mă la stabilitatea țării, m-am opus. Nu este acesta cel mai bun lucru pentru România exact acum.
Mulți au dorit, de asemenea, să intre în greva foamei pentru a protesta împotriva tăcerii autorităților române. Eu nu știu ce s-ar întâmpla dacă, nu unul – pentru că nu l-ați vedea!- ci sute, mii de oameni, ar intra în greva foamei la București, în fața palatelor dumneavoastră, sau la Bruxelles…
Îmi doresc să nu ajungem la astfel de lucruri.. Dar, IMPLICAȚI-VĂ, Domnule Președinte, Domnule Prim-ministru! Să așteptăm, nu se mai poate!
Dumnezeu să ne ajute! Să ne arate calea pe care trebuie s-o urmăm…

MAGISTRATII TRIBUNALULUI BUCURESTI AU DECIS,MIERCURI INTRAREA IN INSOLVENTA A RADET!

5 oct.

Imagini pentru RADET POZE

 

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, miercuri, intrarea în insolvență a RADET. Regia are datorii de 3,6 miliarde de lei către ELCEN, iar reprezentanții Regiei au declarat că insolvenţa este singura soluție pentru a ieşi din impas.

Rominsolv SPRL a fost desemnat administrator judiciar provizoriu.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în urmă cu două săptămâni, intrarea Regiei de Distribuție a Energiei Termice din Bucureşti (RADET) în insolvență, însă instanța a avut ultimul cuvânt, conform Digi 24.

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a spus că insolvența Regiei era o măsură ce trebuia luată de mult. Ea le-a dat asigurări angajaților Regiei că nu vor fi disponibilizați.

„Trebuia declarată procedura de insolvență cu mai mult timp înainte. Nu se pune problema disponibilizărilor, nu se va intra în șomaj. Este o metodă de a salva și a restructura această regie care ani de zile a fost condusă de manageri PNL. Insolvență nu înseamnă închidere sau faliment. Trăim un moment istoric”, a spus primarul Capitalei.

Preşedintele Consiliului de Administraţie provizoriu al Regiei, Sorin Chiriță, a dat asigurări că bucureștenii nu vor rămâne fără apă caldă și că insolvența este o măsură de protecție.

ALERTA FALSA CU BOMBA LA BRUXELLES!

5 oct.

UPDATE 15.50: Gara de Nord a fost redeschisă, iar traficul feroviar a fost reluat, transmite Le Soir. Un colet suspect a fost găsit la Gare du Midi, care a fost la rândul său evacută, însă nu a fost vorba despre nimic periculos, a anunțat poliția belgiană. Totodată, autoritățile au ținut să precizeze că Gara Centrală nu a fost vizată de nicio alertă.

UPDATE 15.33: Alerta de la Gara de Nord ar fi falsă, relatează lesoir.be, care citează compania care gestionează căile ferate belgiene, Infrabel. Cu toate acestea, numeroase echipaje se află la fața locului, iar gara este verificată în detaliu. Autoritățile nu au făcut încă niciun anunț oficial privind acest incident. Între timp, a fost redeschisă clădirea Parchetul, după ce s-a dovedit că ar fi vorba de o alertă falsa.

Autoritățile belgiene sunt în alertă după ce au primit amenințări cu bombă care vizează Gara de Nord și Parchetul din Bruxelles. 

Circulația trenurilor din Gara de Nord din capitala Belgiei a fost întreruptă în urma amenințărilor cu bombă. De asemenea, clădirea Parchetului a fost evacuată de autorități.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că a primit un telefon anonim care a anunțat existența unei bombe în clădire.

Circulația tramvaielor 3, 4, 25 și 55 a fost, de asemenea, întreruptă.

În luna martie, Bruxelles a fost ținta unor atentate sângeroase, soldate cu peste 30 de morți și sute de răniți. Doi kamikaze s-au detonat pe aeroportul Zaventem, iar după aproximativ o oră un al treilea jihadist s-a aruncat în aer în stația de metroul Maelbeek.

MAGISTRATII DE LA ICCJ AU DISPUS INCEPEREA JUDECARII PE FOND IN DOSARUL IN CARE PRESEDINTELE PSD ,LIVIU DRAGNEA ESTE ACUZAT DE INSTIGARE LA ABUZ IN SERVICIU!

5 oct.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.

Instanța supremă a respins excepțiile și cererile formulate de Liviu Dragnea și alți patru inculpați, stabilind că probele și actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal, astfel încât se poate începe judecarea pe fond a dosarului.

Liviu Dragnea poate contesta decizia judecătorilor.

Liderul PSD a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman.

În același dosar, au fost trimise în judecată și alte persoane, printre care și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

AGERPRES

LEONARD DOROFDTEI ADUS CU MANDAT LA PARCHETUL ICCJ.VA FI AUDIAT IN DOSARUL „GALA BUTE!”

5 oct.

 

In acest dosar, alături de Elena Udrea au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.
Leonard Doroftei a fost adus și el astăzi, cu mandat, la audieri. Aceasta nu este prima dată când fostul pugilist este chemat să dea explicații. În urmă cu doi ani el a mai ajuns în fața procurorilor anticorupție.

„Am fost întrebat despre cum merg lucrurile în federaţie, despre Gala Bute, despre care ştiti că nici măcar nu am fost invitat! Noi avem câteva litigii cu Obreja pentru recuperarea unui ring de box şi a unor bani cheltuiţi cu meciul lui Bute. Am fost întrebat despre mai multe lucruri, dar nu am să vă dau date exacte”, a afirmat Doroftei, în 2014, precizînd că a adus la DNA toate documentele solicitate, dar şi rezultatele auditului intern efectuat după preluarea mandatului de preşedinte al FRB.

%d blogeri au apreciat asta: