Gândul: Iohannis, mesaj pentru cei care vor redefinirea „familiei” în Constituţie: E greşit să dăm ascultare fanatismului religios

20 oct.

agnus dei - english + romanian blog

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că în chestiunea modificării Constituţiei privind redefinirea „familiei”, încă nu este rândul său să se pronunţe, dar că, în acest context, este de părere că „trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt”, subliniind că e greşit să dăm ascultare „fanatismului religios” şi „solicitărilor ultimative”. „Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt”, a mai spus Iohannis.

Întrebat ce îi răspunde pastorului Viorel Iuga, preşedinte al Alianţei Evanghelice din România, care i-a solicitat şefului statului o reacţie în chestiunea modificării Constituţiei pe tema redefinirii „familiei”, Iohannis a precizat că nu are ce să îi răspundă.

„În chestiuna modificării Constituţiei, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo. În acest context e important să reiterez un lucru în care cred, pentru că eu provenind dintr-o…

Vezi articolul original 289 de cuvinte mai mult

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: