DEPUTATUL PSD ANA BIRCHALL AUDIATA LA DNA PLOIESTI IN DOSARUL”TONY BLAIR!”

26 oct.

Deputata PSD Ana Birchall s-a prezentat marți la DNA Ploiești pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care sunt urmăriți penal Victor Ponta și Sebastian Ghiță.

Birchall a declarat, la intarea în sediul DNA Ploiești, că a fost citată în calitate de martor, refuzând să dea alte detalii.

Ana Birchall este cea care a ajutat la aducerea fostului premier britanic Tony Blair în România.

Victor Ponta a relatat într-o postare pe Facebook, după ce a fost pus sub urmărire penală în acest dosar, că inițiativa aducerii fostului prim-ministru britanic la București i-a aparținut Anei Birchall, pe atunci secretar internațional al PSD.

„Doamna Birchall a contactat Biroul lui Tony Blair printr-un prieten (fost coleg) britanic Matt Browne iar invitația a fost transmisă printr-o Fundație din SUA, Center for American Progress. Ulterior, la organizarea vizitei în România au fost cooptați Ambasadorul Marii Britanii la București și Fundația Multimedia condusă de Dan Sultănescu (care a fost agreată deoarece avusese colaborări anterioare atât cu Ambasada UK cât și cu PSD)”. (…) Singurul aspect cu care Doamna Birchall m-a informat legat de alte cheltuieli a fost faptul că Dl Blair nu solicită onorariu, însă încurajează organizatorii din România să facă o donație către o fundație de caritate indicată de către domnia sa. Nefiind vorba de bani de la PSD, nu am cerut detalii și nici nu m-am implicat în vreun alt fel în acest aspect. Toate negocierile privind programul vizitei și partea de donații au fost purtate direct de către Ana Birchall cu biroul Dlui Blair din Londra, cu cele două Fundații care au organizat (Center for American Progress și Fundația Multimedia) și cu Ambasada Marii Britanii la București. Am aflat pentru prima dată suma donației, firma care a donat și beneficiarul din documentele anexate la dosarul penal de către DNA Ploiești”, a spus Victor Ponta.

Ulterior, Ana Birchall a transmis că, în calitate de secretar internațional al PSD, era obligată în privința organizării unor evenimente.

„În calitate de secretar internațional al PSD era o obligație profesională de a propune organizarea unor evenimente, inclusiv cu invitați de marcă de peste hotare. În perioada întocmirii programului de evenimente internaționale pentru anul 2012 (respectiv noiembrie-decembrie 2011) propunerea realizării unei activități despre viitorul Uniunii Europene avându-l drept protagonist pe dl. Tony Blair a fost un gest firesc, având în vedere susținerea consecventă a domniei sale față de aderarea României la Uniunea Europeană. Totodată, vizita a fost un bun prilej de a pune Bucureștiul pe hartă, în discuțiile și întâlnirile oficiale susținute fiind abordate teme de interes general și nu chestiuni politice înguste. Fiind persoana care a mijlocit dialogul inițial și schimbul de contacte între echipa dlui Blair și fundația din România ce a facut posibil evenimentul, implicarea mea ulterioară a vizat exclusiv elemente de agendă și protocol (spre exemplu: recomandări de potențiali invitați la dezbaterea publică, recomandări privind alegerea moderatoriului dezbaterii, recomandări pentru posibile interviuri în mass media românească, întâlniri de lucru cu ambasadorul Marii Britanii la București, întâmpinarea la aeroport alături de ambasadorul britanic a domnului Tony Blair). În acest context, mi s-a transmis foarte limpede faptul că dl. Tony Blair nu va percepe onorariu, dar încurajează gazdele să sprijine o acțiune caritabilă indicată de domnia sa. Neavând legitimitatea și calitatea juridică sa ma implic în aspectele de natură financiară am transmis fundației organizatoare din România mesajul echipei oaspetelui din Marea Britanie, pentru continuarea directă a dialogului, contribuția mea oprindu-se aici. Toate aspectele de ordin logistic ale vizitei au fost asigurate de echipa desemnată de Fundația gazdă din România, inclusiv formatul final al dezbaterii si lista aferentă de invitați”, a scris deputata pe Facebook.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: