FOSTUL PRIMAR DE PIATRA NEAMT,GHEORGHE STEFAN AUDIAT LA DNA PLOIESTI IN DOSARUL”VASILE BLAGA!”

26 oct.

Fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, cercetat în dosarul în care este urmărit penal și Vasile Blaga, a fost adus miercuri la sediul DNA Ploiești din penitenciar, unde își ispășește pedeapsa primită în dosarul Microsoft.

Pinalti a cerut procurorilor să nu fie filmat de ziariștii prezenți, spunând că este persoană privată de libertate, iar curtea DNA nu este loc public, relatează HotNews. Cererea i-a fost aprobată, iar un procuror a iesit și a cerut jurnaliștilor să nu filmeze.

Lui Pinalti ar urma să i se aducă la cunoștință instituirea sechestrului asupra unor bunuri în dosarul în care este cercetat alături de Blaga.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul PDL, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.

„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”, preciza DNA într-un comunicat.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: