LA 26 OCTOMBRIE ,ROMANII IL PRAZNUIESC PE SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE ,IZVORATOR DE MIR!,LA MULTI ANI CELOR CARE SARBATORESC ONOMASTICA ,DUMITRU,DIMITRIE,DUMITRA!

26 oct.

La 26 octombrie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, căruia îi mai spun şi Sfântul Dumitru, Sân-Medru, Sâ-Medru sau Su-Medru. Sărbătoarea mai este denumită şi Ziua Soroacelor, Răscolul Stânilor şi Răvăşitul Oilor. Mitofolclorul îl socoteşte pe Sfântul Dumitru al patrulea sfânt făcut de Dumnezeu. Ca şi cele mai multe sărbători populare, şi cea de la 26 octombrie are doar o vagă legătură cu cea din calendarul creştin. Astfel, un erou divin, cu nume asemănător Sfântului Dumitru, era venerat în Dacia ca patron al oştenilor, al toamnei, al apelor şi al amurgului, fiind, în ordinea de atunci a anotimpurilor, al patrulea dintre semizeii de rang superior. Un argument al prezenţei acestei divinităţi în panteonul dacic este şi o ţiglă fragmentară, păstrată la Muzeul Arad, pe care apare şi o inscripţie cu litere latine: LEC XIII CE / AVR DEMETR. Istoricii au atribuit-o Legiunii XIII Gemina, care nu doar că a luat parte la războaiele daco-romane, ci şi a staţionat la Apullum, Alba Iulia de astăzi, până la obţinerea independenţei Daciei. Desigur, ţigla era destinată acestei legiuni, dar textul ori era subversiv, ori era cunoscut şi de romani, în ultima variantă însemnând că aceştia învăţaseră limba locală şi că îl invocau şi ei pe comandantul oştilor cereşti. Aşadar, inscripţia, cu numeralul latin tredecim „treisprezece”, poate fi citită şi astfel:

LEC TREDECIM CE / AVR DEMETR(E)

Se ivesc astfel două versuri, ce par a fi şi un strigăt de luptă:

LECT REDE CHIM CHE

AURDE-METRE

Tălmăcirea: “Luptă cu înflăcărare (cu plăcere), ca şi Comandantul (Mai-Marele) Oştirii!”. Cf. rom. luptă; a lupta; lat. lucta “luptă; exerciţiu de luptă”; lucto “a se lupta”; rom. rază; a arde; a râde; lat. radio “a avea raze; a arunca raze; a încinge cu raze; a străluci; a scăpăra”; rom. cum; cu; ca; oardă “hoardă, ceată militară a cotropitorilor”; urdie “armată, oaste”; mitră “coroană purtată de regi, împăraţi, arhierei etc.”; modru “făţos; chipeş; mândru; chip; faţă”; mutră “obraz; faţă”; Motru – afluent de-a dreapta Jiului; munte şi vale în judeţul Mehedinţi; Mitru (nume); lat. maturus “matur; copt; ajuns la dezvoltare deplină”. De la METR(E), româna a moştenit şi supranumele populare ale Sfântului Dumitru, Sâ-Medru, Su-Medru şi Sân-Medru. Sintagma AURDE-METRE a mai fost înţeleasă şi ca A UR DEMETRE “Care trimite (meneşte) Sănătate (Putere)” (cf. rom. a ura; tămadă “leac”; tămăduire), iar de aici, măcar la daco-români, a rămas teonimul Dimitrie, cu variantele Dumitru şi Dumitra, încă populare în onomastica românească. Icoanele noastre din toate timpurile îl înfăţişează pe Sfântul Dumitru ca militar, fie pe cal, fie pedestru. El apare şi pe stema Bucureştiului, tot în uniformă militară, fiind adevăratul patron al capitalei României, confundat deseori de tele-crainici şi tele-reporteri cu Sfântul Dimitrie cel Nou, al cărui praznic este pe 27 octombrie şi ale cărui moaşte se află în catedrala Patriarhiei.

Să vedem mai amănunţit care sunt tradiţiile moştenite ori create de popor, în legătură cu Sfântul Dimitrie sau Sân-Medru. Unele legende îl înfăţişează a fi fost cioban, altele că era văcar. În ţinutul Muscelului, se spune că sfântul este un bărbat frumos, care peste zi are înfăţişarea unui porc!

La Sfântul Dumitru este Ziua Soroacelor, pentru slujbe şi diferite închirieri, încheiate în urmă cu şase luni, la Sângeorz. În această zi are loc şi Răvăşitul Oilor, care le sunt redate stăpânilor. În funcţie de clima fiecărui ţinut, Răvăşitul Oilor se ţine şi mai devreme, chiar prin septembrie. Se spune că “la Sângeorz se încaieră câinii, la Sâ-Medru se bat stăpânii”. Zicala a pornit de la faptul că la Sângeorz se alcătuiesc turme noi, cu ciobani noi, care duc oile pe munte, la stână, iar câinii turmelor reunite se bat între ei până ce ajung să se cunoască. La Sfântul Dumitru, când coboară turmele în sat, la iernat, expiră vechile învoieli, de la Sfântul Gheorghe, şi se fac altele noi, prilej de veselie şi de aldămaş, sau, dacă nu sunt respectate învoielile, prilej de ceartă. De Sân-Medru se tunde coama cailor până la patru ani, ca să aibă părul frumos. În această zi, oamenii nu trebuie să se pieptene, căci este primejdie de lupi. Usturoiul, dacă nu a fost semănat până la Sfântul Dumitru, nu se mai seamănă, fiind mare primejdie asupra copiilor. Tot în ziua aceasta, moroii, vârcolacii şi strigoii ies din pământ şi-i prigonesc pe cei vii. De aceste urâciuni se poate scăpa cu usturoi, punându-l la poartă, la uşi, la ferestre şi în alte locuri din casă, în grajduri etc. Praznicul Sfântului Dumitru începe în seara dinaintea sărbătorii, cu Focul Viu sau Focul lui Sâ-Medru, când sătenii aprind ruguri şi se adună în jurul lor, sărbătorind încheierea anului agricol şi pastoral. “Hai la focul lui Sâ-Medru! Hai la focul lui Sâ-Medru!”, strigă flăcăii şi copiii, poftindu-şi consătenii la focul magic. Se petrece până dimineaţa, în jocuri şi chiuituri, sărind cu toţii peste vâlvătaie. Apoi tăciunii se zdrobesc prin grădină şi prin livadă, pentru rod bogat în anul ce vine. Femeile, cu coşniţele pline, împart celor adunaţi la Focul lui Sâ-Medru grâu fiert cu unt sau untură, colaci, covrigi, pâine caldă, brânză, lapte, mere, nuci, must sau tulburel şi lumânări aprinse, pentru pomenirea celor morţi. Iată o invocaţie, păstrată în ţinutul Almăjului, rostită la acest praznic:

Voi, moşi,

Strămoşi,

Să-mi fiţi toţi voioşi,

Să-mi daţi spor în casă,

Mult pe masă,

Cu mult ajutor,

În câmpul cu flori!

Când se mai potolesc flăcările, flăcăii şi fetele mari, perechile ce se află “în vorbă”, sar peste foc şi, dacă izbutesc, se spune că nu se vor mai despărţi niciodată, ci se vor căsători. Direcţia în care cad cărbunii aprinşi, când se prăbuşeşte trunchiul de copac încă arzând, arată care dintre tineri se vor căsători în anul ce vine. La acest praznic se ţine cont de vechi porunci, înregistrate de folclorişti: “Sărbătoreşte-l bine! Nu lucra deloc! Încheie socotelile cu ciobanii care ţi-au ţinut oile peste vară, cinstindu-i după obiceiul Răscolului! Fiind Ziua Soroacelor, sfârşeşte toate celelalte învoieli şi încheie altele, cu adălmaşuri şi veselie! Arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine a luat pe datorie plăteşte de două ori!”.

Se spune că, dacă la Sân-Medru e Lună Nouă, iarna va începe în curând şi se gată iute. Dacă e Lună Plină, iarna se începe curând, se gată târziu şi va fi grea. Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile, şi dacă dimineaţa se va scula întâi o oaie albă şi va pleca în jos, la Miazăzi, iarna va fi grea. Dacă se va scula o oaie neagră şi va pleca în sus, adică la Miazănoapte, iarna va fi uşoară.

Cum e şi firesc, aceste însemnări de sărbătoare se încheie cu cele mai frumoase urări pentru cei care poartă numele de Dumitru, Dimitrie şi Dumitra. La mulţi ani!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: