LIDERII PSD SI ALDE DESCIND LA ALBA IULIA DE 1 DECEMBRIE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI :LOVITURA NAPRAZNICA PENTRU CONDAMNATUL PENAL KLAUS WERNER JOHANNIS=CEAUSESCU,LASAT SINGUR LA DEFILARE IN BUCURESTI!

 

Drept urmare, dupa ce seful statului a uimit o tara intreaga acaparand  hraparet manifestarea  de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, Gabriela Firea isi facuse ambitia de a merge totusi la defilare fie si neinvitata, pentru a sta pe trotuar, in mijlocul „poporului”. Insa riscul de a se transforma totul intr-o imensa tiganie, mai ales ca deja se vorbea de grupuri de sustinatori aduse de PSD din teritoriu pentru a-l huidui pe Iohannis a disparut dupa ce niste „minti mai luminate” din PSD si ALDE au hotarat ca sa–i aplice o lovitura naprasnica presedintelui, tocmai de acolo de unde se astepta mai putin.

Perversa de la Alba Iulia

Astfel ca, in timp ce Iohannis isi va silabisi discursul de la tribuna inconjurat doar de liderii liberali si aplaudat frenetic de catre Alina Gorghiu, liderii PSD si ALDE se vor afisa la Alba Iulia.

Mai mult, eventuala prezenta a liderului Senatului, cel de-al doilea om in stat, in „orasul Unirii” nu va face decat sa mareasca si mai mult „falia” pe care presedintele tarii a creat-o. Probabil fara sa vrea, dintr-un simplu capriciu provincial, dar care il va costa mai mult decat se astepta. Chiar daca nici macar „neamtul” nu se asteapta la un al doilea mandat la Cotroceni. In schimb, surprinde maturitatea politica afisata de catre PSD si ALDE care, iata, in premiera, au reusit sa intoarca in propriul interes o lovitura urata primita din partea rivalilor politici.

Președintele Klaus Iohannis a luat decizia de a nu-i invita la parada de 1 Decembrie pe liderii politici care au probleme penale. Decizia lui Iohannis îi afectează în principal pe liderii PSD Liviu Dragnea și Victor Ponta, dar și pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

Cei de la PSD nu stau cu mâna în sân și îi pregătesc o lovitură de imagine lui Klaus Iohannis.

 

„Dupa ce seful statului a uimit o tara intreaga acaparand  hraparet manifestarea  de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, Gabriela Firea isi facuse ambitia de a merge totusi la defilare fie si neinvitata, pentru a sta pe trotuar, in mijlocul „poporului”. Insa riscul de a se transforma totul intr-o imensa tiganie, mai ales ca deja se vorbea de grupuri de sustinatori aduse de PSD din teritoriu pentru a-l huidui pe Iohannis a disparut dupa ce niste „minti mai luminate” din PSD si ALDE au hotarat ca sa–i aplice o lovitura naprasnica presedintelui, tocmai de acolo de unde se astepta mai putin.

Astfel ca, in timp ce Iohannis isi va silabisi discursul de la tribuna inconjurat doar de liderii liberali si aplaudat frenetic de catre Alina Gorghiu, liderii PSD si ALDE se vor afisa la Alba Iulia”, arată ziarul National.

De asemenea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va merge la Alba Iulia de 1 Decembrie, acolo unde vor fi prezenți toți liderii ALDE.

„Mai mult, eventuala prezenta a liderului Senatului, cel de-al doilea om in stat, in „orasul Unirii” nu va face decat sa mareasca si mai mult „falia” pe care presedintele tarii a creat-o. Probabil fara sa vrea, dintr-un simplu capriciu provincial, dar care il va costa mai mult decat se astepta. Chiar daca nici macar „neamtul” nu se asteapta la un al doilea mandat la Cotroceni. In schimb, surprinde maturitatea politica afisata de catre PSD si ALDE care, iata, in premiera, au reusit sa intoarca in propriul interes o lovitura urata primita din partea rivalilor politici”

 

Sursa:http://www.national.ro/news/capcana-intinsa-lui-iohannis-de-1-decembrie-562674.html/#ixzz4RVml171R

Publicitate

GORGONA TURBATA,FOSTA PROCUROARE CEAUSISTA ,MONICA GHERGHESCU ,FOSTA MACOVEI A CASTIGAT PROCESUL CU ANTENA 3 CARE INCASEAZA O LOVITURA URIASA!,”SOLUTIA IMORALA” A LUI DAN VOICULESCU NU TREBUIE SA UITA CA A CONTRIBUIT LA INSTAURAREA REGIMULUI POLITIENESC SI DICTATORIAL BASIST SI CONTINUA SA SPRIJINE CA O SLUGA JOHANNISMUL!

 

Antena 3 încasează o lovitură uriașă! Postul de știri a pierdut procesul cu Monica Macovei, fost ministru al Justiției. Radu Tudor e obligat să retragă, de pe blogul său, anumite postări referitoare la Macovei, în timp ce Antena 3, condusă de Mihai Gâdea, trebuie să-i plătească despăgubiri.

”Am câștigat definitiv procesul cu Antena 3 și colaboratorii acestui post TV, care au mințit atunci când m-au acuzat în mod fals că aș fi anchetat oameni la Mineriada din 1990.

Roncea și Radu Tudor sunt acum obligați de instanță să șteargă din postările lor textele mincinoase despre mine, indicate explicit de instanță, iar Gâdea și Antena 3 trebuie să îmi plătească daune morale.

În realitate, am făcut exact opusul: am ajutat manifestanții din Piața Universității, am refuzat să anchetez sau să arestez manifestanți și am cerut să fie eliberați, am cerut cercetarea penală a polițiștilor și procurorilor care au reținut și arestat ilegal demonstranți din Piață și am emis, ca procuror, soluții de nevinovăție pentru oameni arestați ilegal în iunie 1990, până când mi s-a interzis accesul la aceste dosare.

Acesta este adevărul, iar instanța mi-a dat dreptate. Nu mai credeți minciunile Antenei 3! Nu vă mai lăsați manipulați de minciunile Antenei 3!

Antena 3 și colaboratorii trustului condamnatului Voiculescu nu vor să spună adevărul, ci împroașcă cu minciuni în funcție de interesele lor și ale patronului lor aflat în închisoare pentru că a furat banii românilor.

Reaua-credință a acestora era evidentă, pentru că, încă din anii 90, în spațiul public existau informații corecte privind activitatea mea în legătură cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, care dovedesc exact contrariul celor afírmate de colaboratorii turnătorului Voiculescu. Cu alte cuvinte, au știut că mint atunci când m-au acuzat în mod fals.

Mai multe informații despre evenimentele din 13-15 iunie 1990, constatările mele privind ilegalitățile comise de unii procurori și polițiști în iunie 1990 și cererea adresată procurorului general de a finaliza ancheta privind Mineriada din 13-15 iunie pot fi recitite pe blogul meu.”, e anunțul făcute de Monica Macovei.

PE SPATELE GARBOVIT AL IOBAGILOR ROMANI SE LAFAIE PUSCARIABILII CONDAMNATI PENAL KLAUS WERNER SI CARMEN JOHANNIS”SAPTE CASE!”

 

 

Administrația Prezidențială cumpără energie electrică de un milion de euro pentru Palatul Cotroceni și pentru o vilă din Sibiu, situată pe strada Spartacus, în apropiere de prima casă cumpărată de șeful statului, locuință poziționată pe strada Bâlea

Potrivit unui anunț publicat în SEAP, Administrația Prezidențială încheie un contract acord cadru de furnizare a energiei electrice. Surprinzător, punctele de consum unde va fi furnizată energia electrică sunt Șoseaua Cotro ceni nr. 1, Sector 6, București și str Spartacus nr. 9, județul Sibiu.

---

FOTO;Vila pentru care se cumpără curent electric

---

---

Contract pe patru ani

Contractul ce va fi semnat de Administrația Prezidențială are o valabilitate de patru ani, ceea ce înseamnă că vila, situată pe strada Spartacus nr. 9, în apropiere de prima casă a președintelui României, va beneficia de energie electrică plătită de la buget și după ce Iohannis nu va mai deține funcția de șef de stat.

Licitația acord cadru implică încheierea unor contracte subsecvente pe o perioadă de 48 de luni. Adică înțelegerea se va reînnoi în fiecare an, în funcție de consum. Valoarea din contractul cadru este estimativă.

Valoarea estimată totală a contractului pentru energie electrică este de 3,845 milioane lei, respectiv 851.744 euro, fără TVA. „Contractele subsecvente se vor atribui semestrial sau anual. Valoarea celui mai mic contract subsecvent este de 797.275,05 lei. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 891.264,66 lei. Autoritatea contractantă va încheia un acord-cadru pe o perioadă de 48 luni calendaristice, în urma aplicării procedurii de licitație deschisă, cu un singur operator economic, atribuind ulterior contracte subsecvente de furnizare energie electrică”, conform anunțului de licitație. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 28 decembrie, iar data limită de evaluare este 30 ianuarie 2017.

---

---

Răspunsul Cotroceniului se lasă așteptat

Am transmis o solicitare Administrației Prezidențiale prin care am întrebat de ce cumpără Administrația Prezidențială energie electrică pentru adresa din strada Spartacus nr 9, Sibiu și de ce licitația acord cadru pentru furnizare electrică este încheiată pentru o perioadă de 48 de luni? Până în momentul publicării articolului, Administrația Prezidențială nu a furnizat niciun răspuns.

Este posibil ca vila situată în apropiere de reședința președintelui Klaus Iohannis să fie folosită de angajații Serviciului de Protecție și Pază, care asigură protecția șefului statului.

Este posibil să fie vorba de un dispozitiv de pază

Vila „secretă” pentru care Administrația Prezindețială plătește curentul electric timp de patru ani este poziționată într-o zonă bună a Sibiului. Vecinii spun că vila aflată pe strada Spartacus nr. 9 a fost vândută de circa 30 de zile și a costat cel puțin 200.000 de euro. „Nu locuiește nimeni acum, doar ce a fost vândută casa, noul proprietar este o persoană de vârstă medie, aproxiamtiv 50 de ani, acesta a preluat casa după care a plecat”. Casa dispune și de teren, spun vecinii. În spatele vilei aflată pe strada Spartacus, la nici 20 de metri se află ghereta angajaților de la SPP care asigură protecția reședinței familiei prezidențiale. Ghereta este despărțită de un gard, nu există altă construcție între vilă și gheretă. La poarta vilei din str. Spartacus există două contoare de gaz, sunt grilaje metalice la geamurile de la parter. Când șeful statului își petrece sfârșitul de săptămână la Sibiu, cinci mașini asigură paza reședinței prezidențiale de pe starda Bâlea.

Administrația prezidențială face precizări în urma unui articol de presă. Cotidianul Evenimentul zilei a scris despre un contract de furnizare a energiei electrice pentru o vilă de lângă casa lui Iohannis din Sibiu, care ar fi plătit de Administrația prezidențială. Potrivit precizărilor de la Cotroceni, ar fi vorba, de fapt, despre un contract pentru o cabină modulară a SPP.

„Locația care figurează în documentația aferentă licitației deschise pentru furnizarea de energie electrică, în suprafaţă de 7 mp din terenul situat în Municipiul Sibiu, str. Spartacus, nr. 9, este închiriată de Administraţia Prezidenţială pentru amplasarea unei cabine modulare de pază utilizate de Serviciul de Protecţie şi Pază, pentru îndeplinirea atribuţiilor acestei instituţii.

Contractul de închiriere a fost încheiat la solicitarea Serviciului de Protecţie şi Pază, în temeiul Art. 30 alin (1) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 30 (1) Instituţiile din cadrul cărora fac parte persoanele fizice beneficiare de protecţie şi pază şi cele cărora le aparţin obiectivele păzite în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) pun la dispoziţie Serviciului de Protecţie şi Pază, în mod gratuit, pe baza unei convenţii prealabile, spaţiile şi utilităţile necesare îndeplinirii misiunilor.

Acordul cadru pentru furnizarea de energie electrică a fost încheiat de Administraţia Prezidenţială, în ianuarie 2015, cu o valabilitate de 2 ani, urmează să înceteze la data de 11.01.2017. În acest context, a fost începută o nouă procedură de atribuire a unui nou acord cadru, în condiţiile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Legislaţia în vigoare permite încheierea acordurilor cadru pe o perioadă de maximum 4 ani, durată contractuală avută în vedere şi de Administraţia Prezidenţială în scopul obţinerii unui preţ cât mai avantajos. Ulterior finalizării procedurii de atribuire şi încheierea acordului cadru, Administraţia Prezidenţială va încheia contracte subsecvente pentru fiecare an, în funcţie de necesităţile existente la momentul respectiv. Astfel, în cazul în care contractul de închiriere a spaţiului de 7 mp, utilizat de Serviciul de Protecţie şi Pază în Sibiu, Str. Spartacus, nr. 9, va înceta, Administraţia Prezidenţială, în cursul perioadei contractuale a acordului cadru, va realiza modificările necesare în contractele subsecvente care vor urma, fără a mai achiziționa energie electrică pentru punctul respectiv de consum.

După cum rezultă din documentația publică aferentă licitației, totalul estimat pentru punctul de consum, în suprafață de 7 mp, localizat în mun. Sibiu, strada Spartacus nr. 9, este de 24 MWh din totalul estimat de 8224 MWh pentru întreaga perioadă a acordului cadru solicitat de Administrația Prezidențială.

În consecinţă, pentru o informare corectă a opiniei publice, precizăm că Administraţia Prezidenţială achită costurile pentru furnizarea energiei electrice doar pentru un spaţiu de 7 mp, închiriat în conformitate cu prevederile legale pentru utilizarea acestuia de către Serviciul de Protecţie şi Pază, contorizat separat, în incinta terenului din str. Spartacus, nr. 9, municipiul Sibiu şi nicidecum pentru toate imobilele aflate la adresa respectivă”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

TRAIAN BASESCU,MENTORUL SPIRITUAL SI CONDAMNAT PENAL INVITAT DE ONOARE LA RECEPTIA DE 1 DECEMBRIE A DISCIPOLULUI SAU PUSCARIABIL ,CONDAMNAT PENAL ,KLAUS WERNER JOHANNIS!

Traian Băsescu, fostul Președinte al României, a confirmat participarea pe 1 Decembrie la recepția de la Palatul Cotroceni.

 Întrebat miercuri, cu ocazia unui eveniment la Partidul Mişcarea Populară, dacă va participa joi la recepţia oferită de către preşedintele Klaus Iohannis, liderul PMP a răspuns afirmativ, informează Agerpres.

Pe parcursul celor două mandate în funcţia de şef al statului, Traian Băsescu a fost gazda recepţiei oficiale care se organizează în mod tradiţional de Ziua Naţională a României.

ISTORIA BASARABIEI ,PAMANT ROMANESC!

Harta Guberniei Ţariste Basarabia, 1883, reconstituire

Lista Guvernatorilor Basarabiei Ţariste (1812 – 1917)

Din 1812 până în 1885 general-guvernatorii supravegheau activitatea admininistraţiei civile în Basarabia, inclusiv cea a  guvernatorilor civili. După anul 1885 guvernatorii se subordonau numai cabinetului de miniştri, primului ministru şi ministrului afacerilor interne.

	Numele	Anii de viaţă	Perioada de aflare în funcţie
Gubernie a Imperiului Rus
	Sturdza Scarlat Dm.		1812 iulie 23 – 1813 iunie 17
	Hartingh Ivan Mark (inginer şi general rus)	1756 – 1831	1813 iunie 17 – 1816 ianuarie
Autonomie în cadrul Imperiului Rus
	Kalagheorghe Ivan H.		1816 februarie 22 – 1817 decembrie 30
	Katakazi Constantin Anton	1775 – ?	1817 decembrie 30 – 1825 august 26
	Timkovski Vasili F. (cu întreruperi, fiind înlocuit de Vighel F. F., Arseniev N. V., Pizani A. N., Firsov F. D.)		1825 septembrie 4 (de facto 1826 iulie 22) – 1828 ianuarie 12
	Turghenev Aleksandr M.		1828 ianuarie 17 – 1828 iulie 30
Gubernie a Imperiului Rus
	Prajevski Nikolai P.		1828 noiembrie 2 – 1829 martie 24
	Sorokunski Akinfi I.		1829 martie 24 – 1833 aprilie 17
	Averin Pavel I.		1833 iulie 16 – 1834 august 28
	Fiodorov Pavel Iv. (general)		1834 august 28 – 1854 mai 29
	Ilinski Mihail S.		1854 iulie 15 – 1857 noiembrie 10
	Fonton de Verraillon Mihail L. (general de origine franceză)		1857 noiembrie 10 – 1862  decembrie 19
	Welho (Velio) Ivan O. (baron)		1862 decembrie 28 – 1863 august
	Antonovici Platon Al. (general)		1863 august – 1867 decembrie 5
	Gangardt Ivan Gheorghe (general)		1867 decembrie 5 (de facto1868 ianuarie 12) – 1871 iunie 3
	Şebeko Nikolai Ignat (general)		1871 iunie 3 – 1879 februarie 27
	Iankovski Evgheni Osipov (general)		1879 mai 15 – 1881 august 12
	Koniar Modest Marikev		1881 august 16 – 1883 iunie 30
	Konstantinovici Aleksandr Petru		1883 iunie 30 – 1899 iulie 4
	Von Raaben Vikenti Samoil (general)		1899 iulie 10 – 1903 mai
	Urusov Serghei Dumitru (kneaz)	1862 – 1937	1903 mai 30 – 1904 octombrie 31
	Haruzin Aleksei Nikolai		1904 octombrie 31 – 1908 octombrie
	Kankrin Ivan Viktor		1908 octombrie 11 – 1912 mai 7
	Ghilhen Mihail Eduard		1912 mai 7 (de facto iunie 9) – 1915 septembrie 22
	Voronovici Mihail Mihail	1866 – 1918	1915 septembrie 22 – 1917 martie 13

Ultimul guvernator al Basarabiei, Voronovici M.M., a fost împuşcat în timpul revoluţiei din Ucraina. Penultimul guvernator, Ghilhen M.E. a emigrat şi a dus-o foarte greu în Polonia. 

După revoluţia din februarie, au fost reduse funcţiile de guvernator, desemnaţi de puterea centrală.

Cabinetul de miniştri provizoriu a numit comisarul său pentru Basarabia, reprezentantul zemstvei guberniale Mimi Constantin Alexandru (1869-1935), iar apoi Cristi Vladimir Grigore (1880-1956). Ultimul a fost membru al Sfatului Ţării. În 1944 a plecat în România, unde mai târziu, în timpul regimului comunist, a fost întemniţat, unde a şi murit. Tatăl său Grigore Ion Cristi, a fost guvernatorul Moscovei. Bunicul său I.V. Cristi a condus zemstva din Basarabia şi a fost cunoscut ca viticultor şi promotor al soiurilor europene de struguri în Basarabia.

Remarcăm că Urusov S.D. a fost primul civil după un şir lung de generali, care au ocupat postul de guvernator al Basarabiei.

„Basarabia„ (numită şi „Basarabia Ţaristă” , ucraineană „Бесарабія„, rusă „Бессарабия„, bulgară „Бесарабия„, turcă „Besarabya„, germană „Bessarabien„) este numele cu care ruşii au denumit teritorul anexat din trupul Moldovei în 1812 la Imperiul Rus. Denumirea teritoriului anexat (Basarabia, Basarabia Ţaristă) a apărut prin extinderea numelui „Basarabiei istorice” de „Basarabia” (Bugeac) şi peste alte teritorii precum: 1. ţinutul Hotin (raia turcească pe trupul Moldovei); 2. partea de est a Principatului Moldovei dintre rîurile Prut şi Nistru (sub suzeranitate turcească). Teritoriul Basarabiei astfel extins spre nord pînă la Hotin coincide parţial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) şi cea de nord (cea mai mare parte a fostului judeţ Hotin) intră astăzi în componenţa Ucrainei. Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812) conform Păcii de la Bucureşti în anul 1812.

Trebuie menţionat că pînă în 1812, numele de „Basarabia” desemna o mică parte din pămînturile Moldovei amplasate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru numită aşa de voievozii moldavi timpurii din cauză că acestea au fost preluate anterior de la voievozii Ţării Româneşti care la începuturi erau conduşi de dinastia Basarabilor. Ulterior, în articol, vom folosi numele „Basarabia istorică” pentu „Basarabia” de pînă în 1812 pentru a evita ambiguităţi. „Basarabia istorică” de asemenea a fost numită în timpul ocupaţiei turceşti a Principatului Moldovei şi „Bugeac„.

Harta Munteniei (Valahiei) sub Mircea cel Bătrîn. Teritoriile de la nord de Chilia reprezintă teritoriile Basarabiei istorice din componenţa Moldovei

• Notă: Într-o vreme, mai ales pînă la moartea lui Mircea cel Mare, tot ţărmul Dunării, de la Severin pînă la Chilia, aparţinea Munteniei (Ţării Româneşti, Valahiei), a cărui ţară după porecla dinastiei princiare, se numea „Basarabia”. Dinastia Basarabilor, în luptele lor împotriva Tătarilor între 1328 şi 1342, au luat în stăpînire stepa cuprinsă între Carpaţii Vrancei – Dunăre – Marea Neagră şi o linie mergînd de la confluenţa Trotuşului cu Siretul la capul Codăeşti (la sud de Cetatea Albă, nu departe de gura Nistrului). După ce însă moldovenii se lăţiră cu încetul, bucată cu bucată, şi în fine sub Ştefan cel Mare, tăiară tocmai la Milcov hotarul Ţării Româneşti, teritoriul dintre gura Nistrului şi Dunăre conservă el singur, ca amintire, nemele de Basarabia (Basarabia istorică). Ulterior turcii cuceresc malurile Dunării şi Mării Negre cu cetăţile-porturi Chilia şi Cetatea Albă, iar în 1538 cuceresc Tighina şi restul teritoriului de acum încolo numit de ei Bugeac, dar de restul Europei şi de români Basarabia. Aceasta a fost Basarabia istorică pînă în 1812. În 1713, Turcii iau în stăpînire şi Cetatea Hotinului cu ţinutul dimprejur.

Vezi şi … Istoria principatului Moldova, Originea numelui Basarabia

Harta Moldovei de-a lungul istoriei în nuanţe de galben şi România actuală în albastru	Teritorii din Moldova de-a lungul istoriei. Budjak: aproximativ Basarabia istorică. Bessarabia: Basarabia Ţaristă. Actuala Republică Moldova e reprezentată cu verde.

După anexarea Basarabiei la Imperiului Rus va urma o intensă politică de rusificare şi de colonizare rusă şi ucrainiană. Moldovenii din Bararabia Ţaristă (Basarabia) sunt optiţi în a învăţa limba lor maternă, opriţi a se ruga lui Dumnezeu româneşte: şcoala şi biserica din Basarabia Ţaristă (1812-1917) au devenit pîrghia cu ajutorul căreia guvernul rus nădăjduieşte să rusifice populaţia românească. Nici o carte, nici un ziar românesc n-are voie să treacă Prutul, în nici o şcoală nu este permis de a se învăţa româneşte, în nici o bibliotecă nu se tolerează de a se ţine o carte românească; la sudul Basarabiei, chiar în 1895, poliţia rusească a sechestrat de la mocanii transilvăneni  „Visul Maichii Domnului„, pe „Arghir Crăişoru” etc, oprindu-i de a citi chiar şi aceste cărticele.

Cu ajutorul şcolii, Imperiul Rus a reuşit să rusifice aproape desăvîrşit pătura cultă din Basarabia; cu ajutorul bisericii, ea nădăjduia să rusifice şi populaţia rurală. Au trecut peste un secol de dominaţie ţaristă şi apoi aproape 50 ani de dominaţie sovietică dar şi pînă azi ţăranul român de dincolo de Prut nu vorbeşte altă limbă decît cea românească, nu se roagă lui Dumnezeu decît în limba părinţilor şi bunicilor săi.

Geografie

Suprafaţa Basarabiei Ţariste constituia 44.422 km², dintre care 33.843 km² aparţin astăzi Republicii Moldova, iar 10 579 km² aparţin Ucrainei. Distanţa de la punctul cel mai nordic la cel mai sudic este de 350 km, iar de la cel mai apusean la cel mai răsăitean este de 150 km.

Punctele extreme ale Basarabiei Ţariste au fost:

Nord: Măzăricea, pe Nistru
Sud: Ostrovul Limba, la ieşirea în mare a braţului Chilia
Vest: Pîrîul Răchiţa Mare, care o desparte de Bucovina
Est: Cordonul litoral de la Bugaz, la gura Nistrului.

Pentru comaparaţie prezentăm şi punctele extreme ale Republicii Moldova de azi:

Nord: Naslavcea
Sud: Giurgiuleşti, pe Prut
Vest: Criva, pe Prut
Est: Palanca, pe Nistru.

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878
Stemă Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917	Harta Guberniei Ţariste Basarabia, 1883

 
Cronologie

• 1806 (22 noiembrie) – Începe războiul ruso-turc din 1806-1812, război putrat în întregime pe treritoriile principatelor româneşti;
• 1807 (7 iulie) – Se încheie Pacea de la Tilist între Franţa şi Imperiul Rus prin care ruşii se obligă să-şi retragă trupele din Ţara Românească şi Moldova, fapt care aşa şi nu a avut loc;
• 1808 (31 mai) – Imperiul Rus încheie un trata separat cu Imperiul Austriac, fără Franţa, prin care principatele româneşti trebuiau reunificate şi conduse ulterior de fratele Împăratului austriac care urma să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei;
• 1808 – Imperiul Rus preia conducerea administrativă în Moldova şi Ţara Românească;
• …
  

Vezi Cronologia integrală a Basarabiei Ţariste aici…

Moldova de răsărit pînă la răpirea Basarabiei

Pînă în sec XIX, Basarabia Ţaristă nu a format niciodată o entitate geografică, administrativă sau istorică deosebită în cadrul Principatului Moldovei. Ea a fost locuită de acelaşi popor român care se întîlneşte atît în Moldova, Transilvania, Dobrogea sau Banat. Acest popor nu are nici o asemnănare cu ruşii. Moldovenii sunt un popor paşnic, care nu pot uita anii îndelungaţi de robie, trecutul lor trist fiind reflectat în legengele populare, credinţă, cîntecele pline de durere adunată în veacuri lungi de suferinţă. Viitoarea Basarabie Ţaristă se afla în componenţa Principatului Moldovei încă din sec XIV.

Harta Moldovei, 1483, domnia lui Ştefan cel Mare

În timpul lui Bogdan al III-lea (1511) Moldova devine vasală turcilor în următoarele condiţii: 1. Păstrează autonomia; 2. Turcii nu aveau drept să procure pămîntul ori să se stabilească în Moldova; 3. Domnitorul moldovean trebuia confirmat de Poartă; 4. Plata unui tribut de 4000 ducaţi, 40 şoimi şi la neesitate 40 ostaşi. Cu timpul Tributul a fost mărit. Conform acordului de vasalitate Turcia se obliga să păstreze intacte frontierile Moldovei pe întreaga lor întindere încă din 1634, fapt de care nu s-a ţinut cont la 1812. În 1699 după Pacea de la Karlowitz polonezii ceruseră de asenemea Moldova de la Turci (ţară învinsă) dar aceasta nu a cedat-o invocînd că Moldova s-a supus Porţii de bună voie ne fiind cucerită cu sabie.

Harta principatelor româneşti, 1600, domnia lui Mihai Viteazul	Harta Moldovei 1793-1812

Turcii şi-au fortificat poziţiile în Principatul Moldovei prin preluare sub control militar a cîtorva regiuni ale acesteia transformîndu-le în raiale şi anume: Chilia şi Cetatea Albă (1484), Bugeacul şi Tighina (1538), Hotinul  (1713-1715). S-a încercat transformarea şi Sorocii în raia în 1712 dar nu s-a reuşit din străduinţa domnului Moldovei – Nicolae Mavrocordat. În cursul celor trei secole de suveranitate Otomană, Moldova a reuşit să-şi păstreze organizarea politică şi religia proprie.

Ruşii sunt descendenţi a ramurii răsăritene a neamurilor slave. Abia prin anii 1000 se conturează progrese în drumul eliminării relaţiilor gentilice şi apariţia primilor germeni ai feudalismului. Iniţial supuşi dominaţiei tătare (mongole) ei înşişi prezintă o pulaţie mongolă slavizată. Credinţa Creştină Ortodoxă este preluată de ruşi de la bizantini mijlocită de greci şi se finalizează în sec XVII-XVIII. Rusia îşi realizează unitatea statală în sec XV-XVI. La începutul sec XVIII, Petru cel Mare demarează politica expansionistă a Rusiei prin cuceririle sale şi crează în mentalitatea ruşilor o ideologie de superioritate faţă de alte popoare şi mesionarismul poporului rus pentru salvarea popoarelor din Balcani. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi ruşii pretind, dar fără de succes, Benderul (Tighina) de la turci pe atunci raia turcească. La sfîrşitul sec. XVIII, Rusia atinge graniţa Nistrului ocupînd Oceacovul (1792) şi împărţind Polonia alături de Prusia şi Austria în 1793. Tot în acea perioadă rusia afirma solemn că Nistrul va forma pe veci hotarele ei cu Principatul Moldovei. În octombrie 1800, ţarul Pavel I aprobă planul Postopcin de împărţire a Imperiului Otoman între Impreiul Rus şi Imperiul Austriac. Rusia urma să ia Moldova, Bulgaria şi Rumelia iar Austria – Muntenia, Serbia şi Bosnia. Aceste planuri s-au soldat cu răpirea Basarabiei de către Imperiul Rus din trupul Moldovei la 1812.

Vezi şi… Moldova de răsărit pînă la răpirea Basarabiei,  Imperiul Rus şi expansiunea lui în Principatele Româneşti. Relaţiile româno-ruse pînă la anexarea Basarabiei, Contribuţii româneşti la edificarea Rusiei

Războiul Ruso-Turc din 1806-1812 şi Pacea de la Bucureşti 1812. Consecinţe asupra Principatului Moldovei.

Ajuns la Nistru, Imperiul Rus nu se opreşte şi la 22 noiembrie 1806 izbucneşte un nou război ruso-turc purtat în întregime pe teritoriul  ţărilor româneşti. Imperiul Rus, prin expansiunea sa, urmează politica expansionistă instaurată încă de ţarul Petru I croind drum spre Constantinopol (actualul Istambul) prin principatele române. Imperiul Rus, folosindu-se de slăbirea Imperiului Otoman, asigurînduse de suportul Austriei şi Franţei intră în război cu Imperiul Otoman şi luptă pe teritoriul principatelor româneşti. La începutul anului 1807, ruşii iau sub control principatele româneşti şi instaurează administraţia militară în principate din 1808 în frunte cu Kuşnikov. În 1810 Kuşnicov este înlocuit cu Krasno-Milaşevici. Prozorovski conduce divizarea principatelor Valahia şi Moldova în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Ulterior Imperiul Rus dorea să facă schimb de teritorii cu Imperiul Austriac, Oltenia în schimbul la Bucovina dar Austria a refuzat. Otomanii refuzau să recunoască anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, atunci în frunte cu un nou general Kutuzov, Imperiul Rus dă lovitura decisivă la 7 aprilie 1811. La 2 octombrie 1811 ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, după care imediat încep tratativele de pace cu turcii care se încep la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti. Ruşii cereau „ambele ţări româneşti” (Ţara Românească şi Moldova). Doar iminenţa atacului lui Napoleon a făcut ca pretenţiile ruseşti să se reducă treptat, de la ambele ţări române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică). Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu şi al unui inel foarte preţios. (Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare din ordinul Porţii.)

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfîşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a largii regiuni dintre Prut şi Nistru denumite de atunci în colo Basarabia (Basarabia Ţaristă). Tratatul încalcă practica internaţională şi normele de drept existente la moment, devreme ce Imperiul otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat garantînd frontierele de atunci. Pacea de la Bucureşti face ca Moldova să piardă pentru totdeauna mai mult de jumătate din teritoriul său.

Vezi şi… Războiul ruso-turc din 1806-1812,  Suferinţele poporului român în timpul Războiului ruso-turc 1806-1812, Pacea de la Bucureşti 1812, Cîteva opinii despre Pacea de la Bucureşti 1812,

Administraţia Basarabiei Ţariste (1812-1917)

1.Organizarea provizorie a Basarabiei Ţariste (1812-1817)

Organizarea provizorie a Basarabiei avea drept scop asigurarea pentru Rusia a simpatiei populaţiei creştine băştinaşe şi iniţial i s-au creat condiţii prielnice pentru conservarea caracterului ei naţional românesc. La 2 august 1812, ţarul acordă Basarabiei un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei. Primul Guvernator civil al Basarabiei Ţariste a fost boierul moldovean Scarlat Sturdza (7 august 1812 – 17 iulie 1813). Prin ucazurile (oridinele) ţarului în anii 1812-1813, în Basarabia s-a constituit guvernămîntul în frunte cu Guvernatorul civil aflat în subordinea Guvernatorului militar. Toate problemele administrative interne stăteau în grija Guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti. Guvernul avea două departamente: 1-compus din secţia civilă, secţia penală şi poliţia şi al 2-lea – compus din secţia de statistică, secţia financiară şi secţia comercială. Departamentele erau compuse din proprietari autohtoni şi cinovnici (funcţionari) ruşi în proporţia de 7:5. Dezbaterile se ţineau în limbile română şi rusă. Tot din acest motiv era nevoie şi cîte două cancelarii: una pentru rusă şi alta pentru română. În fruntea judeţelor erau ispravnicii (numiţi pîrcălabi la Hotin şi serari la Orhei, etc.) cu compentenţă administrativă şi judiciară. Judeţele se compuneau din ocoluri conduse de ocolaşi. Oraşele aveau primari. Armata era sub un comandament special al unui şef deosebit – Guvernatorul militar. Biserica avea în frunte un mitropolit şi se subordona Patriarhiei Ruse. În 1816 se înfiinţează 8 judeţe: Hotin, Orhei, Soroca, Iaşi, Tighina, Codreni, Ismail şi Greceni.

Vezi şi… Lista Guvernatorilor civili ai Basarabiei Ţariste, Lista Guvernatorilor militari ai Basarabiei Ţariste, Organizarea administrativă provizorie a Basarabiei Ţariste,

2. Regimul Relativei autonomii în Basarabia Ţaristă (1816-1825)

Basarabia continua să fie scutită de dări (1813-1817), scutită de serviciul militar şi avea privilegiul de a efectua comerţ exterior liber cu vite şi pîine. La 29 aprilie 1818 se adoptă de ţar Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia – Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (Aşezămîntul constituirii regiunii Basarabia), care este o veritabilă constituţie, elaborată în limbile română şi rusă. Conform acestei legi se menţin vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lîngă vechele privilegii, primesc drepturi şi avantajele nobilimii ruseşti. Judecata civilă se făcea în română iar cea penală în rusă şi în română. Jalbele la guvernatori se puteau face în română şi în greacă. Partea rea a Legii a fost înlesnirea colonizării Basarabiei care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică). Paralel cu coloniştii au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.

Vezi şi… Regimul relativei autonomii în Basarabia Ţaristă

3. Perioada Autocraţiei în Basarabia Ţaristă (1825-1873)

După moarte ţarului Alexandru I urcă la tron ţarul Nicolae I, unul din cei mai autoritari împăraţi ai Imperiului Rus. Din acest moment, Basarabia Ţaristă pierde autonomia considerată de noul ţar o sursă de corupţie, de dezmăţ şi de revoluţie. Primul lucru, ţarul Nicolae I renunţă la liberalism. Încep să sosească masiv în Basarabia Ţaristă nenumăraţi funcţionari, preoţi, ispravnici, judecători, comisari, profesori şi jandarmi ruşi. Totul urma să se facă numai după modelul rusesc. În 1824 limba rusă este impusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale din provincie, fiind afectate în primul rînd judecătoriile unde pînă atunci se folosea exclusiv limba română. Tot în acest an este desfiinţată şi pecetea românească a judecătoriei politiceşti a oblastiei Basarabia. Începînd din 1828 şcolile deschise la Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin, Cetatea Albă şi Izmail erau doar cu predare în limba rusă. În 1842 s-a permis totuşi introducerea limbii române în şcoli în ruma mai multor petiţii din 1839-1841 dar aceasta ulterior în anii 70 ai sec XIX va fi exclusă complet şi definitiv din Basarabia Ţaristă. Prin regulamentul din 29 februarie 1828, introdus pe timpul guvernatorului Voronţov („Regulamentul lui Voronţov„) se legifera cel mai tragic eveniment după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Prin Regulament, Consiliul Suprem, simbol al autonomiei Basarabiei era înlocuit cu un consiliu provincial (oblastnoi sovet) numit oficial „Instituţia pentru conducerea regiunii Basarabia„. Aceasta se va reuni doar de două ori pe an (în mai şi noiembrie) şi se va ocupa numai de chestiuni economice şi de aprovizionare. În sfatul oblastiei nu mai existau deputaţi ai nobilimii. După aceste modificări acest Consiliu nu mai avea nici o iniţiativă proprie discutînd doar subiectele propuse de Guvernatorul civil rus din Basarabia Ţaristă. Orice libertate naţională ca şi legile moldoveneşti au fost deja suprimate.

Vezi şi… Perioada Autocraţiei în Basarabia Ţaristă

4. Perioada Reacţionară în Basarabia Ţaristă (1825-1905)

Guvernatorii Basarabiei, în condiţiile dictatului ţarist, mai erau şi cu totul străini neamului, limbii, şi obiceriurilor celor pe care îi guvernau. Şcolile româneşti au fost interzise în Basarabia Ţaristă iar liceele şi gimnaziile de la Chişinău, Bălţi, Hotin, Tighina, Bolgrad, Ismail sau Cetatea Albă erau exclusiv ruseşti. Nici administraţia şi nici biserica nu avea voie să folosească limba română. Orice descoperire a unei cărţi româneşti era considerată ca descoperirea unui delict, fiind interzise chiar şi cărţile populare precum „Visul Maichii Domnului” şi „Arghir Crăişoru” foarte răspîndite în acea vreme. De la înfiinţarea Bibliotecii obşteşti de la Chişinău în 1832 pînă în 1898 s-au adunat 20 000 volume dintre care nici unul în limba română. Teroarea domnea pretutindeni, iar izolarea de România, recent constituită prin unirea Moldovei cu Muntenia, era absolută. În şcoală se învăţa că românii sunt urmaşii hoţilor aduşi de Traian din temniţile Rîmului iar limba română este foarte grea, barbară şi improprie culturii. De asemenea se vehicula ideea că dincolo de Prut, legea s-a stricat, pravoslavia s-a pierdut, iar ţarul va trebui să treacă Prutul ca să elibereze pe bieţii creştini din mîna nelegiuită a neamţului (regele Carol I al României), a boierilor şi a jidovilor. Rusificarea a avut loc pe două direcţii principale: la oraş prin şcoală şi la sat prin biserică. Rusificarea la oraş a reuşit pe cînd la sate grosul populaţiei păstrîndu-şi identitatea românescă.

Vezi şi… Perioada Reacţionară în Basarabia Ţaristă

 

Economia Basarabiei Ţariste

Teritoriile Basarabiei Ţariste au fost destul de prospere economic în cadrul Principatului Moldovei. Pămănturile Basarabiei erau dens populate de moldoveni şi roditoare. Pentru a întelege mai bine importanţa teritoriilor Basarabiei Ţariste în cadrul Moldovei pînă la anexare vă propunem următoarea tabelă:

Dările anuale către Poarta Otomană	Teritoriile Basarabiei Ţariste pînă la anexare la Imperiul Rus	Teritoriile restului Principatul Moldovei fără Basarabia Ţaristă pînă la anexarea celei din urmă
Boi	15 000	5 000
Vaci	13 000	5 000
Cai	5 000	–
Ocale de unt	140 000	160 000
Măsuri de grîu	120 000	80 000

Imperiul Rus instituie în perioada 1812-1830 barieră comercială pe Prut, blocînd astfel piaţa de desfacere tradiţională pentru locuitorii Basarabiei Ţariste (fostei Moldove). Din 1825 sunt anulate provizoriu unele taxe vamale pentru exportul spre Rusia, iar din 1826-1830 aceste taxe se elimină complet şi pentru toate produsele. În urma acestor măsuri restrictive toate exporturile tradiţionale ale Basarabiei spre Austria şi Polonia sunt redirecţionate în exclusivitate către Imperiul Rus. Chişinăul şi Ismailul capătă privilegii comerciale speciale.

În timpul întregii perioade ţariste, Basarabia practic nu şi-a dezvoltat economia fapt confirmat de statistici. Chiar şi peste 100 ani de ocupaţie populaţia rurală continua să fie de peste 90%. Populaţia cărturară era mai mică de 10% la finele perioadei ţariste (1907). Populaţia implicată în industrie era mai mică de 1% şi nu a depăşit 2000 – 4000 oameni.

Infrastructura era mult sub media Europeană, Basarabia dispunînd la finele perioadei ţariste doar de 1000 km de cale fierată şi doar 413 km de şosele. Traseele de cale ferată construite în Basarabia Ţaristă au fost următoarele:

Traseele de cale ferată construite în Basarabia Ţaristă	Anul construcţiei
Tighina – Chişinău	1871
Chişinău – Corneşti	1873
Corneşti – Ungheni	1875
Thghina – Galaţi	1877
Mateut, Bălţi şi Noua Suliţă	1894
Basarabeasca – Cetatea Albă	1914
Ungheni – Bălţi	1914

O anumită dezvoltare au avut doar unele ramuri din agricultură şi anume: pomicultura, legumicultura, creşterea tutunului, vinicultura şi vinificaţia toate în baza exportului spre Rusia. Un factor pozitiv a fost şi implementarea reformei fiscale care a înlăturat inegalităţile de impozitare, situaţie rămasă în moştenire de pe vreamea domnilor fanarioţi ai Principatului Moldovei. Putem constata că în urma a peste 100 ani de ocupaţie rusească, progresul economic în Basarabia Ţaristă a fost unul minim în comparaţie cu vecinii din vest.

Vezi şi… Organizarea Basarabiei – Economia

Justiţia şi Armata în Basarabia Ţaristă

Imediat după anexarea Basarabiei în 1812 justiţia a continuat să rămînă românească atît prin limba de execuţie cît şi prin prescriţiile judiciare în baza străvechiului drept românesc valabil în Moldova încă din sec XVII. Iniţial, în justiţie, era folosită exclusiv limba română: atît la şedinţe, în acte, în corespondenţă, precum şi pecetea de asemenea era românească. Ţaristii înfiinţează la Chişinău, devenit capitala provinciei, Tribunalul penal şi Tribunalul civil sub consiliul provincial al Basarabiei Ţariste. Tribunalul penal era compus din 5 persoane: 1 preşedinte, 3 consilieri, 1 asesor dintre care 3 erau aleşi şi 2 numiţi în funcţie. Hotărîrile definitive erau luate după aprobarea de către guvernatorul civil şi Consiliul superm ale Basarabiei. Tribunalul penal se ocupa de toate cauzele penale din Basarabia Ţaristă precum şi de anchetele de la Tribunalele judeţene. Dosarele penale erau soluţionate după principiile legislaţiei ruseşti. Procesul era biligv cu prioritate pentru limba română (moldovenească). Tribunalul civil avea de asemenea 5 membri (2 numiţi şi 3 aleşi) şi examina dosarele particulare, pretenţiile reciproce ale particularilor şi litigii fiscale. Dosarele particularilor se remiteau de obicei Consililui superior pentru aprobare, iar dosarele fiscale se remiteau către guvernatorul civil. Toate dosarele civile se examinau în baza legilor moldoveneşti şi exclusiv în română. Dosarele fiscale se examinau conform legilor ruse. În Basarabia se înfiinţează Tribunalele judeţene şi Procuraturile judeţene. Tribunalele judeţene erau compuse din 3 membri aleşi de nobilime şi confirmaţi în funcţie de guvernator. Ispravnicii rămîneau în continuare numai cu atribuţii administrative. Din 1824 limba rusă se impune în toate instituţiile oficiale din Basarabia şi nici protestele judecătorilor cu au fost luate în consideraţie. În 1828 este desfiinţată şi pecetea românească de la Tribunal. Se trece la legile Imperiului Rus iar judecătorii şi procurorii sunt tot mai rar aleşi din rîndurile moldovenilor. În 1889 are loc ultima lovitură în sistemul juridic autohton prin înlocuirea judecătorilor de pace cu „zemskie-nacialniki” care aveau atribuţii judecătoreşti cît şi administrative şi care erau recrutaţi numai din rîndurile nobilimii ruse fără studii speciale sau ofiţerilor bătrîni ai armatei ţariste. Nivelul rudimentar al sistemului judecătoresc ţarist care a fost impus poate fi observat şi prin utilizarea pedepselor corporale pînă la 17 aprilie 1863. În a doua jumătate a secolului XIX justiţia în Basarabia nu exista decît pentru cei bogaţi care puteau să-şi permită luxul financiar şi de timp să străbată sute de kilometri pînă la Tribunalul de la Chişinău. Săracii nu puteau să-şi ia avocat, dar necunoaşterea limbii ruse îi făcea deseori să nu cunoască nici măcar motivul pentru care au fost condamnaţi. Judecătorii au ajuns să ştie doar rusă dar condamnaţii doar română, de aceea în scurt timp moldovenii din Basarabia Ţaristă pierd definitiv încrederea în justiţia rusă.

După anexarea din 1812 ţarul scuteşte basarabenii de serviciul militar, situaţie prelungită şi după 21 mai 1816 pe un termen nelimitat. Primele trupe ruseşti au fost cantonate la Hotin, Tighina şi Ismail, comandate de generalii Repinski, Harting şi Orsengo, dintre care ultimii doi erau căsătoriţi cu românce, iar flotila fluvială de la Dunăre de maiorul Papadopoulo, grec cu vechi legături în Moldova. Această atitudine pro-moldavă nu a ţinut însă mult. Ruşii ştiau că nu se vor opri la Prut, fapt dovedit ulterior de numeroase ocupaţii în ţările româneşti şi apoi în România (1828-1834, 1848-1849, 1853-1856, 1877-1878). Armata ţaristă a fost unul din factorii de rusificare a provinciei, de colonizare a Basarabiei. De abia din 1874 românii din Basarabia încep să fie încorporaţi în trupele ţariste. Toţi tinerii erau obligaţi să-şi satisfacă serviciul militar timp de 3-4 ani departe de casă şi cel mai des în Polonia, Caucaz, provinciile baltice şi Siberia. Nenumăraţi soldaţi moldoveni şi-au dat viaţa în războiul ruso-japonez 1904-1905 ca şi în Primul Război Mondial pentru cauze stăine. Militarii din Basarabia erau foarte apreciaţi în cavalerie precum şi vestiţii cai moldoveneşti.

Vezi şi… Organizarea Basarabiei – Justiţia şi armata

Biserica în Basarabia Ţaristă

Secretul rezistenţei românilor la rusificare nu poate fi găsit decît în credinţa lor absolută, biserica fiind dintotdeauna temelia şi sprijinul vieţii poporului nostru. Pînă la anexare, viitoarea Basarabie Ţaristă ţinea de Mitropolia Moldovei. Teritoriul Basrabiei Ţariste nu forma o provincie administrativă aparte în sînul Principatului Moldovei şi de asemenea nici în plan religios, teritoriul ei fiind împărţit în mai multe episcopii.

În nordul Basarabiei, în raiaua Hotinului, fiinţa episcopia Hotinului apărută după trecerea acestui teritoriul sub stăpînirea Imperiului Otoman. La sud, raialele Bugeac şi Tighina erau ataşate Mitropoliei Proilavei cu sediul la Brăila, apoi la Căuşeni, care avea în subordine şi Dobrogea şi Oceacovul puternic populate de români ortodocşi. Teritoriile de mijloc ale părţii estice a Moldovei erau divizate între două episcopii: judeţele Iaşi şi Orhei ţineau de Mitropolia Moldovei şi Sucevei, iar ţinuturile Lăpuşna, Soroca, Codru, Greceni şi Hotărniceni, împreună cu Fălciul din dreapta Prutului, de episcopia Huşilor, înfiinţată în 1592.

Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni

Ţarul Alexandru I poruncea exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni, fost lider religios al principatelor sub ocupaţie rusească să lucreze la un proiect pentru noua eparhie de peste Nistru. Ca urmare în 1853 a fost desfiinţată episcopia de Hotin, care fiinţa din 1755 şi a apărut Mitropolia Chişinăului şi Hotinului în frunte cu acelaşi Mitropolit Gavriil, fiind un alt privilegiu pentru Basarabia. Pe parcursul stăpînirii ruseşti titlul de mitropolit va oscila permanent (arhiepiscop, episcop, etc.) şi nu se va mai întîlni pe viitor, Gavriil fiind unicul Mitropolit şi singurul român dintre toţi ce vor urma.

În 1813, în urma memoriului lui Gavriil, care spunea că dincolo de Nistru ruşi sunt foarte puţini, eparhiei basarabene i-a fost alipit şi teritoriul fostei Ucraine a Hanului, care aparţinuse Turciei pînă în 1792 (77 biserici dincolo de Nistru în stepa Oceacovului dintre Nistru şi Bug: Gubernia Ekaterinoslavului, oraşele Tiraspol, Ananev, Elisavetgrad, Dubăsari şi Ovidiopol cu ţinuturile înconjurătoare precum şi gubernia Hersonului cu oraşele Herson, Oceacov, Odesa, Ovidiopol şi satele din jurul lor. Localităţile româneşti de peste Nistru au aparţinut pînă în 1791 Mitropoliei Proilavei, înfiinţată la 1640. Ca un suprem privilegiu, ele au fost atribuite în 1813 Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului. Gavriil cerea aceleaşi drepturi pentru clerul din Basarabia Ţaristă ca şi celui rusesc, în plus stăpînirea civilă să nu se amestece în treburile duhovniceşti.

În 1813 noua Mitropolie a Chişinăului şi Hotinului era împărţită în 9 protoerii admistrînd 775 de biserici. Această diviziune administrativ-ecleziastică a fost abolită în 1859, fiind înlocuită cu circumscripţia „blagocinilor” sau a superiorilor bisericeşti al căror număr era variabil ajungînd la 34 în anul 1900. Tot în acest an clerul Basarabiei Ţariste cuprindea 812 persoane. Clerul era scutit de impozite şi de serviciul militar, trăia din ofrandele credincioşilor şi nu era plătit de stat. Fiecare biserică avea pentru uzul preoţilor 33 ha de teren agricol.

După moarte Mitropolitului Gavriil a urmat Arhiepiscopul Dimitrie Sulina, ucrainean crescut în tradiţiile bisericii moldoveneşti şi apărător al idenţităţii ei. După el a urmat (1833-1858) Irinarh Popov, om cult cu vederi largi. În timpul său s-au tradus cărţi bisericeşti ruseşti în română. 1858-1871 Arhiepiscop Antonie Şokotov scoate de sub tipar primul periodic din Basarabia scris şi în limba română (Buletinul eparhiei Chişinăului şi Hotinului), biligv (ruso-român) între 1867-1871 după care redevine exclusiv rusesc. În timp Arhiepiscopului Şokotov existau în Basarabia Ţaristă 843 de biserici dintre care 318 din piatră şi 525 din lemn. Pînă în 1871 toate actele bisericeşti, toate izvoadele făcute prin sate erau scrise româneşte. Antonie Şokotov a făcut noua împărţire administrativă a eparhiei prin care se desfiinţau protoeriile de judeţe şi se înfiinţau în schimb 35 ocoluri bisericeşti sau ogruguri blagocineşti. Tot atunci s-a stabilit numărul de cliroşi pentru fiecare biserică, numărul total reducîndu-se cu 46 persoane. Toate posesiunile bisericeşti ale eparhiei basarabene dintre Nistru şi Bug fusese desprinse de ruşi încă din 1837. Din 1870 preoţii care nu cunoşteau limba rusă primeau un răgaz de 6 luni pentru a o învăţa, altfel fiind înlocuiţi. Începea prigoana bisericii româneşti din Basarabia Ţaristă din deceniul 8 al secolului XIX, chiar dacă pe vremea lui Şokotov se mai puteau tipări cărţi bisericeşti în română.

Prigoana mare în biserică începe sub Episcopul Pavel Lebedev. 1882-1891 Serghei Lapidevski a înţeles că abuzurile în biserică depăşise orice limită şi a făcut unele concesii, permiţînd utilizarea limbii române în biserici şi înfiinţînd tipografia arhidiecezală la mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, judeţul Tighina. Episcopul Iakov Peatniţki 1898-1904 înfiinţează la Chişinău „Înfrăţirea ortodoxă misionară a Naşterii Domnului”, editează numeroase broşuri, cărticele şi foi volante inclusiv în română.

În 1904 este deschisă prima tipografie bisericească românească de episcopul Vladimir Simkevici (1904-1908). Aici apare primul număr al periodicului bisericesc „Luminătorul” la 25 ianuarie 1908. După Vladimir a urmat Leonida Ciceagov, care ca episcop era numit şi Serafim şi care prin intoleranţa de care a dat dovadă s-a apropiat de Pavel Lebedev. Ca urmare în Basarabia Ţaristă au apărut mai multe secte şi erezii religioase. Instabilitatea episcopilor şi arhiepiscopilor Basarabiei se accentua după Primul Război Mondial, unii fiind transferaţi precum Platon Rojdenstvenski la Odessa în decembrie 1915, alţii nevoiţi să plece în faţa evenimentelor precum Anastasie Gribanovski, care împreună cu întreg clerul rusesc din Basarabia Ţaristă au părăsit-o definitiv la 23 iunie 1918. Ultimul a fost urmat de românul Nicodim de Huşi şi de la 23 februarie 1920 de Gurie Botoşeneanu, deja în cadrul Româniai Mari.

Vezi şi … Organizarea bisericească în Basarabia Ţaristă, Biserici şi mănăstiri în Basarabia Ţaristă, Cultura bisericească în Basarabia Ţaristă, Circulaţia cărţilor bisericeşti în Basarabia Ţaristă

Învăţămîntul şi cultura în Basarabia Ţaristă

De gradul de instruire a populaţiei depindea şi rezistenţa în faţa rusificării, de aceea ruşii au suprimat prin toate metodele şcoala românească din Basarabia Ţaristă. Pînă la anexare pe acest teritoriu existau şcolile de pe lîngă mănăstiri şi cele deschise de către domnii luminaţi. Şcoala domnească la Chişinău 1766, precum şi alte 22 de şcoli (la Greceni, Lăpuşna, Orhei, Soroca, etc) erau deschise încă în cadrul Principatului Moldovei.

Ţariştii înmulţesc şcolile parohiale şi comunale avînd în majoritatea lor ca dascăli – preoţi cu predare în limba română (moldovenească) de asemenea introduc şcolile de tip lancastrian (model englez). Pe timpul ţaristilor apar şcolile primare: Bălţi – întemeiată de dascălul Kuniţki în 1824, Tighina – întemeiată de dascălul Bobeică în 1827, Cetatea Albă, Cahul, Soroca, Orhei, Mănăstirile Dobruja şi Hîrjauca, satele Rezeni, Mereni, Volcineţ, Nisporeni, Hîrtop, etc. toate sub oblăduirea arhiepiscopului Basarabiei Ţariste, iar din 1828 – sub Direcţia Specială de Supraveghere pentru Şcolile Primare. În 1866-1867 româna e scoasă complet din şcolile din Basarabia Ţarsită pe motivul că „Elevii cunosc această limbă în mod practic, iar predarea ei nu mai are nici un rost”. În 1912 existau 1709 şcoli cu predare exclusiv în rusă, iar procentul analfabeţilor printre băştinaşi era de 90% !!!

Pînă la anexare, Basarabia luase parte egală la dezvoltarea culturală românească. Contribuţia Basarabiei în această perioadă era astfel sintetizată de marele istoric Ştefan Ciobanu: „Provincia dintre Prut şi Nistru l-a dat pe Alexandru Lăpuşneanu, iar lui Dimitrie Cantemir îi plăcea să-şi tragă originea din mîrzacii Cantemir din Bugeacul Basarabiei. Marele cărturar al vechimei, Miron Costin, a fost pîrcălab de Hotin, iar Vasile Alecsandri a avut un înaintaş care ar fi fost vameş la Tighina. Originea familiei scriitorilor Văcăreşti din Muntenia este în ţinutul Sorocei. Din Basarabia se trage şi familia marelui Mihail Kogălniceanu.” După răpirea rusească din 1812 însă, firul acestor legături a fost rupt şi Basarabia s-a pomenit izolată în mijlocul torentului rusificator. S-a văzut că ruşii nu aveau niciun interes să ajute cultura poporului, cu atît mai puţin dacă ea se făcea în limba naţională.

Întreaga perioadă a stăpînirii ruseşti a fost brăzdată de un şir de mici scriitori autohtoni, care încercau să strecoare în creaţiile lor cîte ceva folositor pentru neam. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au activat în Basarabia scriitorii Dimitrie Pastiescul, Alecu Leonard, V. Catiţchi sau Costache Tufescu. Dar printre ei se putea ridica şi cîte o mare personalitate, precum cunoscutul Alexandru Haşdeu din Cristineşti, judeţul Hotin, care şi-a făcut studiile în Rusia şi în Germania. El a reuşit să întreţină conştiinţa naţională, scriind şi publicînd în limba rusă o parte din operele sale despre trecutul Basarabiei. Scrierile sale se ocupau de domenii numeroase şi variate: ştiinţă, drept, filosofie, sociologie, istorie. Din păcate însă, multe au rămas în manuscris şi s-au pierdut în vâltoarea vremurilor. Altă mare personalitate a culturii române din Basarabia a fost poetul şi prozatorul Constatin Stamati, autor al volumelor Musa românească, Povestea poveştilor şi Poezii şi proză, cunoscute şi răspândite atât în Basarabia, cât şi în principate, Transilvania şi Bucovina. Totodată, el a efectuat traduceri şi a imitat scrieri variate. Un alt scriitor basarabean a fost fabulistul Ion Sârbu, autor al volumelor de Fabule şi Compoziţiuni, apărute la Chişinău în 1850 şi 1851. El era pătruns de dragoste pentru neamul românesc şi pentru limba acestuia, pe care o considera ca „o fiică a slăvitei şi veneratei mame latine.” Iată cum se exprima Mihail Kogălniceanu despre un alt scriitor basarabean, Alexandru Sturdza: „Pana şi talentul d-lui Sturdza fiind cunoscute şi apreciate în Europa de tot ceea ce este mai distins în litere şi ştiinţe, elogiile mele cu această ocaziune nu ar fi decât de prisos.” Basarabia nu a fost numai un izvor de talente literare autohtone, ci a servit şi de azil personalităţilor indezirabile ale imperiului. Marele poet rus Puşkin a trăit în Basarabia între septembrie 1820 şi iulie 1823. Aici el a scris Prizonierul din Caucaz, Fântâna din Bahcisarai, Fraţii haiduci, Gavriliada şi a început romanul în versuri Evgheni Oneghin.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, intelectualii basarabeni au evoluat de la moldovenism la românism. Ideea general-românească, izvorâtă din istorie şi filologie, a fost în forme bine cristalizate încă la 1840 în Hristomatia română a lui Iacob Hâncu. În cărţile lui I. Doncev, apărute în 1865 la Chişinău, ideea unităţii naţionale româneşti a fost exprimată cu aceeaşi tărie şi cu aceleaşi mijloace ca în regiunile din dreapta Prutului. Cărţile sale nu mai erau intitulate acum Bucoavnă moldovenească, precum ale predecesorilor săi, ci Curs primitiv de limbă română şi Abecedă română; ele erau tipărite cu alfabet latin, ca în România, iar cuprinsul lor de la un capăt la altul era curat românesc şi chiar vest-european, ca şi în cărţile din dreapta Prutului. Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu. Printre scriitorii acestei perioade se numără Constantin Stamati-Ciurea, Teodor Vârnav, Gheorghe Păun, Matei Donici, George Gore şi mai ales Alexie Nacu (rusificat Nacco), autor al unei istorii a Basarabiei în ruseşte şi al unor poezii româneşti, scrise în alfabet latin, în 1867-1869.

În momentul înfiinţării Academiei Române, în 1866, în rândurile ei au fost aleşi şi basarabenii Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati, Ioan Străjescu şi Ştefan Gonata. Însă din 1868 autorităţile ruseşti le-au interzis să participe la lucrările acestui înalt for de cultură al tuturor românilor, lipsa lor prelungindu-se îndelungate decenii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nenumăraţi intelectuali basarabeni au emigrat în România, unde au putut da întreaga măsură a talentului lor. Dar şi în Basarabia continuau să se ridice noi personalităţi, din ultima generaţie făcând parte Ştefan Ciobanu, P. Sârcu, Tudose Roman, Alexei Mateevici şi A. Iaţimirschi, demni urmaşi ai predecesorilor lor.

Vezi… Învăţămîntul în Basarabia Ţaristă, Cultura în Basarabia Ţaristă, Presa în Basarabia Ţaristă, Ideea naţională în Basarabia Ţaristă.

Păturile sociale în Basarabia Ţaristă 

Vezi… Organizarea Basarabiei – Nobilimea, Organizarea Basarabiei – Răzeşii şi mazilii, Organizarea Basarabiei – Ţărănimea.

Emigrări şi Colonizări în Basarabia Ţaristă 

Principala preocupare a conducătorilor ruşi a fost schimbarea procentajului etnic al Basarabiei Ţariste, net favorabil românilor. Pentru aceasta, pe lîngă necontenita acţiune de rusificare prin limbă, administraţie, şcoală şi biserică, existau două căi principale şi, după cum s-a dovedit, mult mai eficiente: strămutarea unui număr cît mai mare de români din provincie şi înlocuirea lor cu tot atîţia venetici de toate naţionalităţile, sosiţi din imperiu. În vederea obţinerii unui succes cît mai deplin, se folosea diversiunea, locuitorii români fiind momiţi să îşi părăsească locurile natale pentru a-şi găsi fericirea în cele mai îndepărtate şi mai sălbatice colţuri ale imperiului. Propaganda rusească îi îndemna pe români să migreze în Siberia, Caucaz, Amur, Turkestan etc., unde li se promiteau împroprietărirea cu pămînt şi ameliorarea traiului. Şi au existat nu puţini naivi care, sperînd că măcar aşa vor căpăta pămînt, au crezut minciunile propagandei. Sute de familii din zona compact românească a centrului Basarabiei Ţariste îşi părăseau pentru totdeauna căminul, petecul de pămînt, prietenii, limba şi mormintele strămoşilor, pentru a merge spre noul „pămînt al făgăduinţei”. Dar pe cei mai mulţi dintre aceşti pribegi îi aştepta o soartă cumplită. Din pricina drumului îngrozitor, în condiţii de neimaginat, şi a asprimii climei de prin locurile sărace, triste şi neospitaliere pe unde rătăceau, mulţi basarabeni, şi în special femei şi copii, mureau la mari depărtări de căminul părăsit.

Nu puţine erau cazurile cînd ţăranii cereau ei înşişi strămutarea pe întinsul Rusiei. Cei din satul Sîngerei trimiteau în acest sens o petiţie către ministrul de finanţe al imperiului. În 1814, locuitorii din Larga cereau strămutarea în judeţul Cetatea Albă. Cei din Bahmut făceau cinci petiţii între anii 1832-1834 către guvernatorul civil al Basarabiei şi generalul guvernator al Novorusiei. Mişcări asemănătoare erau frecvente în judeţele Hotin, Soroca sau Iaşi. Mişcarea ajunsese atît de intensă, încît la 24 aprilie 1829 guvernul regional al Basarabiei era obligat să emită o circulară către toţi ispravnicii de poliţie, cerîndu-le stoparea ei. Ca urmare, ţăranii începeau să fugă în grupuri, acţiunea prelungindu-se pînă spre mijlocul secolului al XIX-lea. În 1834 de exemplu, au fugit 75 de familii din Larga şi 47 de familii din Plopi şi Ţaul, iar în 1836 încă 75 de familii din Bahmut. Prin strămutarea ţăranilor români în Rusia, se pare că numai între anii 1812-1834 au dispărut 47 de sate din Basarabia.

Dar migraţia spre Rusia nu reprezenta nimic faţă de ceea ce se petrecea, mai ales în primii ani ai ocupaţiei ruseşti, la graniţa cu Moldova. Preferînd bejenia la fraţii lor din Moldova, ţăranii români luau cu asalt graniţa Prutului. În acest sens, Kasso declara: „Martorul ocular rus, protopopul Kuniţki, a lăsat o descriere sfîşietoare de inimă a exodului ţăranilor noii noastre provincii, cuprinşi de panică, şi la distanţă de un veac stăruie o penibilă impresie a sentimentului de deznădejde de care au fost cuprinşi mii de locuitori paşnici.” Ca să stăvilească cumva migraţia peste Prut, ruşii au răspîndit zvonul că dincolo, în Moldova, era ciumă, stabilind chiar o carantină pe malul rîului. În plus, spunea Nicolae Iorga, „cînd se tăie noua graniţă, cazacii trebuiau să păzească pentru a împiedeca pe ţărani de a veni dincoace de Prut.”

Între 1816, cînd Bahmetiev a efectuat recensămîntul populaţiei Basarabiei, şi 1818, cînd el a fost imitat de Kornilovici, populaţia regiunii scăzuse cu 51.000 de persoane. Statisticienii ruşi, ca Skalkovski şi Zaşciuk, explicau micşorarea bruscă a populaţiei astfel: „Cauza, după toate probabilităţile, a fost destrăbălarea şi lipsa de cinste a administraţiei ispravnicilor, care siliră pe ţărani de a fugi în Turcia.” Chiar şi ruşi, veniţi de dincolo de Nistru, fugeau cu românii în Moldova. Situaţia era dezastruoasă. În 1815 Svinin constata că plecaseră 3.359 de familii din judeţul Hotin şi 290 de familii din judeţul Codru, iar Batiuşkov aprecia că în 1817-1818 „numai din ţinutul Greceni au fugit peste 1.000 de familii.” Numai în 1812 se refugiaseră 3.000 de ţărani. În acea vreme, conform raportului protopopului Maleavinski din 9 noiembrie 1812, satul Şaba din judeţul Cetatea Albă rămăsese numai cu patru familii.

Cîţi vor fi fugit în total, nu se va şti probabil niciodată cu precizie. Fuga ţăranilor a mai continuat pînă către mijlocul secolului, căci disperarea poporului cînd s-a aflat că anexarea era definitivă a fost de neimaginat. Prin urmare, putem fi de acord cu Iorga, care arăta că în acest timp au părăsit Basarabia cel puţin 30.000 de suflete.

Creîndu-se „goluri” în populaţia Basarabiei Ţariste prin plecarea românilor în cele patru zări, guvernul rusesc s-a grăbit să le umple. În acest scop s-a produs şi o mişcare de populaţie în sens invers, adică spre Basarabia. Aceasta a cuprins cele mai diferite naţionalităţi. Primele valuri de colonişti au fost aduse în Bugeac, unde populaţia era rară după plecarea tătarilor nogai şi după anii de război pustiitor. Însă continuitatea românească de locuire acolo nu s-a întrerupt niciodată. Încă pe vremea tătarilor, în Bugeac erau numeroase aşezări româneşti. Unele se înşiruiau pe valea Nistrului, precum Talmaz, Ciubărciu, Răscăeţi, Purcari, Olăneşti, Tudorovo. Altele ocupau locurile cele mai prielnice din interiorul Bugeacului, ceea ce atesta fără nicio greutate faptul că românii erau cei mai vechi locuitori ai regiunii: Palanca, Căuşenii Vechi, Căinari, Ermoclia, Feşteliţa, Frumuşica Veche, Hancîşla, Valea Perjii, Furmanca, Chitai etc. De asemenea, şi mai tîrziu, amestecaţi printre valurile migratorilor, au continuat să sosească români în Bugeac. Unii veneau din sud, din Imperiul otoman, odată cu bulgarii şi găgăuzii, în primul rînd români din Dobrogea. Dar şi români din nordul şi centrul Basarabiei au emigrat spre acele locuri, astfel că după 1817 în Bugeac au apărut sate cu nume ca acestea: Spinoasa, Tambur, Căprioara, Frumuşica Nouă, Catargiu, Satu Nou, Bulboaca, Moldovanca, Moruzeni, Varatic, Răzleanca, Ialpugeni, Brezoaia, Grădina, Baba, Fîntîna Zînelor, Cişmeaua Văruită etc.

Prima grijă a noilor stăpîni ai Basarabiei a fost să favorizeze venirea coloniştilor. La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era chiar de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurămîntul de credinţă faţă de ţar. Articolul XXII al statutului respectiv prevedea: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.” Iar articolul XXIII completa: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.” Prin urmare, coloniştii din imperiu nu au întîrziat să-şi facă apariţia. În cîţiva ani după anexare, în Basarabia, mai ales în sud, au apărut 16 colonii evreieşti, 24 nemţeşti, 42 bulgăreşti, una elveţiană, 7 căzăceşti, două ţigăneşti etc. De asemenea, spunea Kruşevan: „Gurile Dunării i-au atras pe cazacii ruşi fugari.” Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach. Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe cîte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia pînă la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În aceste condiţii, nu e de mirare că, pe lîngă coloniştii nemţi veniţi din Principatul Varşoviei, au preferat să vină în Basarabia şi locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg etc.

Înainte, în timpul şi după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei Ţariste a început să fie colonizat cu bulgari şi găgăuzi. Primii erau partizani ai ruşilor în perioada războaielor ruso-turce şi se retrăgeau cu aceştia la încheierea păcilor, cînd se temeau de represiunile turcilor. Ceilalţi erau nişte turci creştinaţi din Bulgaria şi Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decît limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe. Ei, din cauza traiului greu, îi însoţeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării. Emigrarea bulgarilor şi găgăuzilor s-a desfăşurat în anii 1769, 1774, 1787, 1791, 1806, 1812, 1828, 1830-1834, iar centrul ei a fost în jurul oraşului Bolgrad. Colonişti mai puţin importanţi au fost polonezi, sîrbi, albanezi, francezi, ultimii aduşi din Elveţia şi aşezaţi în 1824-1828 în satul Şaba, părăsit de locuitorii săi români.

În cîţiva ani, Bugeacul a devenit un veritabil mozaic de naţionalităţi. Deja în 1827, conform unei statistici, populaţia sa era repartizată astfel: români 33,58%, bulgari şi găgăuzi 22,78%, ucrainieni 19,45%, ruşi şi lipoveni 9,15%, germani 5,68%, polonezi 2,86%, evrei 2,36%, greci 1,93%, armeni 0,87%, alţii 1,84%. În mare însă, proporţiile vor rămâne aceleaşi pe tot parcursul secolului, românii continuînd să deţină majoritatea relativă în regiune. Colonizarea s-a făcut în mod haotic şi dezordonat. De aceea, deja la 7 iunie 1820, ţarul Alexandru I îi dădea ordin guvernatorului Bahmetiev să reglementeze chestiunea refugiaţilor în şi din Basarabia. În acelaşi scop fuseseră create birourile tutelare pentru colonişti, conduse de Comitetul Tutelar al coloniştilor regiunii de sud a Rusiei, iar pentru administrarea moşiilor şi terenurilor destinate colonizării a fost înfiinţat în 1838 Palatul domeniilor statului. El avea în subordinea sa trei birouri, la Cetatea Albă, Tighina şi Hotin. Şeful Palatului a fost introdus în 1840 ca membru în componenţa Sfatului oblastiei.

Pe deasupra, locuitorii români din Basarabia erau obligaţi să construiască ei înşişi casele coloniştilor. Prin colonizarea străinilor nu s-a urmărit decît un singur scop: modificarea procentajului etnic al Basarabiei. Nu se urmărea nici progresul economic şi nici cel cultural al provinciei. De aceea, cu excepţia coloniştilor germani, noii veniţi au contribuit foarte puţin la dezvoltarea economică a regiunii. Deja în 1827, guvernatorul Timkovski îi scria contelui Pahlen, guvernatorul general de la Odesa: „Provincia Basarabia se compune din două categorii de locuitori: moldovenii băştinaşi şi vagabonzii, care s-au introdus în diferite reprize…” În Basarabia totdeauna legile au făcut loc unei largi toleranţe religioase, căci indiferent de motivele religioase pentru care fugiseră, noii veniţi erau primiţi cu ospitalitate. Din păcate, de acest lucru au profitat tot felul de hoţi şi vagabonzi, care au mărit riscurile vieţii în provincie. Circulaţia poştală şi a diligenţelor, ca şi comunicaţiile între diferitele oraşe, nu se puteau face în unele puncte decît sub escortă militară. De aceea, guvernatorul Feodorov a trecut la expulzarea unui număr de 48.000 de asemenea vagabonzi. Iar guvernul rus a devenit din acel moment mult mai prudent în colonizarea Basarabiei.

Este interesant de remarcat că această colonizare, deşi a cuprins întreaga provincie, s-a răsfrînt totuşi mai mult asupra regiunilor de margine. În sud ea a cuprins, după cum s-a văzut, zona Bugeacului, judeţele Ismail, Tighina şi Cetatea Albă. Era o metodă specială, care urmărea ruperea Basarabiei în mai multe zone etnice. Numai centrul a rămas compact românesc. În sud proporţia a devenit cea care a fost prezentată mai sus. În schimb, în nord, în judeţul Hotin, a avut loc o permanentă deplasare a populaţiei ucrainiene.

În scurt timp, românii din Hotin au fost covîrşiţi numeric. Nordul şi nord-vestul judeţului s-au rutenizat complet, dar în sud românii au păstrat supremaţia. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoştea: „Trebuie de notat că rutenii hotineni, acolo unde vin în contact cu moldovenii, se românizează. Astfel, satul Colencăuţi este locuit de rusnaci românizaţi… Un şir de cercetători au remarcat această moldovenizare a populaţiei rutene care se întinde nu numai la limbă, ci şi la felul de viaţă.” Nesterovski completa: „Se întîmplă să intri într-un sat de aici (din judeţul Hotin) şi să nu ştii unde te afli, între moldoveni sau între ruteni. De jur-împrejur auzi limba ruteană, restul însă este moldovenesc.” Dacă totuşi ucrainienii, compact stabiliţi în judeţul Hotin, au reuşit să rutenizeze o parte a acestuia, nu aceeaşi soartă au avut-o cei stabiliţi în alte zone ale Basarabiei, care s-au românizat. De exemplu, în judeţul Soroca la 1870 existau 26 de sate ucrainiene, dar în 1907 nu mai rămăseseră decît 16; în judeţul Chişinău, dintre cele două sate ucrainiene, într-unul locuitorii au fost „complet moldovenizaţi”, cum spunea Berg, care mai adăuga în legătură cu velicoruşii din judeţul Bălţi: „Aceştia din urmă s-au moldovenizat.”

În încheiere, să remarcăm că, deşi cu vremea intensitatea colonizării Basarabiei a scăzut, totuşi ea nu a fost niciodată sistată. Astfel, în 1885 era înfiinţată în Basarabia Ţaristă o „bancă ţărănească”. Ea trebuia să cumpere proprietăţile boierilor prea ipotecaţi şi să ajute la împroprietărirea ţăranilor. Dar o mare majoritate a acestor proprietăţi a fost vîndută nu asociaţiilor moldoveneşti, ci asociaţiilor venite de dincolo de Nistru.

Vezi… Emigrările în Basarabia Ţaristă, Colonizările în Basarabia Ţaristă,

Capitala Basarabiei Ţariste, Chişinău

Vezi… Chişinău, Capitala Basarabiei Ţariste.

Frontierea moldo-rusă din 1856-1878

Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 şi 1878 judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României.

Hotarul dintre Moldova şi Basarabia Ţaristă parte a Imperiului Rus, 1856-1878	Hotarele principatelor româneşti 1856-1859

Independenţa Basarabiei Ţariste. Declararea Republicii Democratice Moldoveneşti.

După 1850, sentimentul naţional începe să se manifeste evident în Basarabia Ţaristă, atît ca românism cît şi ca moldovenism, cele două revendicări fiind atunci sinonime. Dar ele nu se puteau manifesta făţiş, pe planul politic, atîta vreme cît Imperiul Rus le considera ca fiind manifestări de trădare. Îndată, însă, ce prelungirea Primului Război Mondial a condus la prăbuşirea ţarismului, mişcarea naţională a băştinaşilor din Basarabia Ţaristă a devenit politică. Astfel, la Chişinău în data de 3 martie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu cu obiectivul de a „crea o dietă provincială numită Sfatul Ţării„. Prima întrunire a Sfatului Ţării a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1917 cînd a fost ales în funcţia de preşedinte Ion Inculeţ, în timp ce Pan Halippa a fost ales vicepreşedinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan. Sfatul Ţării a proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească (şi nu „Basarabeană„) la data de 2 decembrie 1917. Minorităţile aveau deasemenea reprezentanţi în Sfatul Ţării.

Chiar va dispărea Moldova dacă se va afirma – adevărul – că Rusia a ocupat estul Moldovei în 1812?!

Lipsă de logică e puţin spus…

Celor care se lasă buimăciţi de dondăneala anti-moldovenilor le propun un exerciţiu de imaginaţie:

• Dacă hoarda de slujbaşi ai Rusiei neagă faptul ocupaţiei ruseşti din 1812, cum explică ei retrocedarea în 1856 către Moldova a celor trei judeţe sudice – Cahul, Bolgrad şi Ismail? O consideră ocupaţie? Ocupaţie moldovenească a pământurilor moldoveneşti?

• Dacă Rusia n-a ocupat estul Moldovei în 1812, reiese că nici Austria n-a ocupat nord-vestul Moldovei în 1774? Şi nici turcii n-au ocupat Chilia şi Cetatea Albă în 1484? Adică oricine năvălea peste moldoveni şi le răpea pământurile, o făcea cu acordul moldovenilor?!

• Cum s-ar fi manifestat aşa-zişii „statalişti” dacă statul de dincolo de Prut s-ar fi numit azi Moldova? (pauză de gândire)

Răspunsul la ultima întrebare e cât se poate de simplu şi e luat din istoria de care se tem „fruntaşii” zilei: situaţia dată a existat!

Începând cu 1812, statul de dincolo de Prut s-a numit Moldova, iar ruşii au inventat o altă ţară – Basarabia, populată desigur cu basarabeni.

Aşa că „poporul moldovenesc” pe care se avântă să-l reprezinte astăzi tot felul de lepadaturi, ar fi fost azi „poporul basarabean” cu limba corespunzătoare – „basarabeană”. Oricâtă românofobie ar clocoti în indivizii în cauză, aceştia înţeleg foarte bine (sper) că de n-ar fi fost gura de aer naţional dintre anii 1918 şi 1940, azi n-am mai fi moldoveni. Demonstraţia e aproape, e dincolo de Nistru!

***

Orice eveniment istoric este complex în sine. Complexitate pentru înţelegerea căreia este obligatorie raportarea şi la alte evenimente istorice (şi ele complexe în sine), la prima vedere separate, dar care relevă un tablou, peste secole, unitar.

Hărţile de mai jos indică schimbările hotarelor Moldovei începând cu domniile urmaşilor lui Ştefan cel Mare până în prezent.

Concluzia principală care rezultă din istoria modificărilor teritoriale prin care a trecut statul Moldova este că pe tot parcursul existenţei sale, Ţara Moldovei, în hotarele ei tradiţionale recunoscute, a avut toate pământurile libere şi conduse de moldoveni doar de patru ori (perioadele medievale sunt aproximative):

1. între 1426 şi 1436

2. între 1465 şi 1484

3. între 1918 şi 1940

4. între 1941 şi 1944

Un total de numai 54 de ani de integritate statală moldovenească!

Dar „idealul” născut de domniile lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare a persistat în timp, şi, deşi istoria n-a fost deloc blândă cu Moldova, moldovenii au reuşit, pentru o scurtă perioadă ce-i drept, să aducă toate pământurile moldoveneşti în cadrul propriei ţări – România.

Tradiţional, hotarele Moldovei sunt Carpaţii, Nistrul, Dunărea şi Marea Neagră.

 

 

 

Odată cu înfrângerea de către otomani a armatei lui Ştefan cel Mare în 1484, sud-estul Moldovei începe să fie administrat direct de către turci, spre deosebire de restul Moldovei asupra căreia îşi vor manifesta doar suzeranitatea.

Astfel, întâi ţinuturile Chiliei şi Cetăţii Albe, iar mai apoi şi cel al Tighinei sunt transformate în raiale, teritorii în care se aplicau legile otomane şi în care staţionau permanent trupe ale sultanului.

În teritoriul rămas sub controlul domnitorilor Moldovei se aplicau legile locului, moschei nu puteau fi construite, iar prezenţa militară a turcilor nu era permanentă. Totuşi ţara era vasală, bir se plătea, iar domnii trebuiau confirmaţi de sultan.

 

 

 

 

La începutul secolului al 18-lea, în urma conflictelor militare tot mai dese cu Imperiul Rus, dar mai ales după trădarea din 1711 a lui Dimitrie Cantemir, Poarta Otomană formează o nouă raia, în ţinutul Hotinului.

 

 

 

 

În 1774 Imperiul Austriac (al Habsburgilor) ocupă nord-vestul Moldovei, pe care începe să-l denumească Bucovina.

 

 

 

În 1792 Rusia devine vecin cu Moldova. După ocuparea litoralului nordic al Mării Negre, Imperiul Rus începe colonizarea acestuia în special cu velicoruşi, a cărei consecinţă se resimte şi azi (sudul rusofon al Ucrainei).

 

 

 

 

După ce în 1792 a ocupat teritoriile estice ale Statului Polono-Lituanian, Rusia ocupă în 1793 şi restul teritoriului acestuia, aflat în vecinătatea Moldovei.

 

 

 

 

Pe 16 mai 1812 Rusia ocupă estul Moldovei.

Intenţia Imperiului Rus a fost anexarea ambelor principate române, ca mai apoi să insiste doar pe anexarea întregii Moldove, după – pe anexarea Moldovei dintre Siret şi Nistru, iar odată cu creşterea pericolului napoleonian să ajungă să ceară doar ţinuturile moldoveneşti aflate sub conducerea directă a turcilor, adică Hotinul, Tighina, Cetatea Albă şi Chilia.

Însă în rezultatul manevrelor diplomatice Imperiul Rus pune mâna şi pe ţinuturile aflate sub controlul domnilor moldoveni (Soroca, Orhei, Lăpuşna, Tigheci şi cea mai mare parte a ţinutului Iaşi). La fel ca în cazul anexării nord-vestului Moldovei de către austrieci, anexarea jumătăţii răsăritene a Moldovei s-a făcut cu încălcarea normelor internaţionale, prin cedarea unui teritoriu vasal (autonom).

Spre deosebire de statutul pe care îl avea Moldova în calitatea sa de vasal al turcilor (legi proprii, limbă proprie, biserică proprie), pământurile moldoveneşti ocupate de ruşi sunt integrate complet în imperiul rus, legile locale fiind înlocuite de cele ruseşti, limba rusească devine singura oficială, biserica moldovenilor este trecută ilegal în subordinea celei ruseşti.

 

 

 

 

În 1856, ca urmare a înfrângerii suferite în Războiul Crimeii, Rusia este obligată să retrocedeze Moldovei judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail.

 

 

 

 

În 1859 Moldova şi Muntenia se unesc sub conducerea domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza.

Un lucru extrem de important pe care îl omit intenţionat anti-moldovenii aflaţi în slujba Rusiei este că Unirea din 1859 a fost făcută şi de moldovenii din stânga Prutului, din actuala Republică Moldova – Cahul, şi de moldovenii din sudul Basarabiei, din actuala regiune Odesa a Ucrainei – Ismail şi Bolgrad, dar şi de moldovenii din nordul ocupat al Moldovei, azi în regiunea Cernăuţi a Ucrainei – Herţa.

Actul Unirii Moldovei şi Munteniei a fost expresia voinţei tuturor moldovenilor liberi şi a fost singura cale de a rezista în faţa ambiţiilor expansioniste ale ruşilor.

 

 

 

 

În urma războiului cu turcii din 1877-1878, Rusia re-anexează judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, fiind de acord cu trecerea Dobrogei sub controlul României.

Deşi schimbul respectiv pare a fi echitabil, atât teritorial, cât şi economic, faptul că Rusia a oferit un teritoriu ce nu-i aparţinea – Dobrogea – în schimbul altui teritoriu care la fel nu era al ei, este elocvent în privinţa politicii duse de Rusia.

În acelaşi fel Rusia a procedat şi după al doilea război mondial când a acordat Lituaniei şi Poloniei teritorii asupra cărora nu avea niciun drept.

În privinţa celor trei judeţe moldoveneşti re-ocupate de ruşi a mai contat şi faptul că administrarea Dobrogei ca o exclavă nu era convenabilă, dar şi faptul că Rusia nu admitea retrocedarea teritoriilor pe care le-a ocupat cândva.

 

 

 

 

După ce la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească, în hotarele pământurilor moldoveneşti ocupate de ruşi în 1812, şi-a declarat independenţa faţă de Rusia (lucru la fel ignorat de ţipătorii pro-ruşi), la 27 martie 1918 moldovenii dintre Prut şi Nistru decid să se unească cu România, care la acea dată înseamna, practic, doar vestul Moldovei.

În condiţiile în care sudul României, Muntenia şi Dobrogea, era ocupat de armatele Austro-Ungariei, Germaniei şi Bulgariei, regele, guvernul şi armata s-au retras în Moldova, Iaşiul devenind capitală. Cu atât e mai grăitoare voinţa moldovenilor din stânga Prutului de-a reveni în hotarele fireşti, cu cât situaţia în care se afla România era de-a dreptul dezastruoasă.

Or, moldovenii basarabeni au preferat unirea cu o ţară înfrântă în război, ocupată de inamic, obligată să plătească despăgubiri, cu o societate alarmată de consecinţele pierderilor suferite, decât să rămână într-o Rusie în care bolşevicul Lenin promitea marea şi sarea.

Iar celor care contestă Unirea din 27 martie 1918, le recomand să privească atent harta de mai jos. Moldova ocupată de ruşi s-a unit cu Moldova liberă !

 

 

 

 

La 28 noiembrie 1918 Congresul general al Bucovinei (nord-vestul Moldovei istorice) votează „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. E de remarcat menţinerea capitalei României la Iaşi, deşi trupele ocupante austro-ungare, germane şi bulgare au părăsit ţara.

Astfel pentru prima dată după 1484, în 1918 toate pământurile Moldovei s-au unit într-un stat propriu, liber şi independent.

 

 

 

În 1924 ruşii, plănuind re-ocuparea Moldovei dintre Prut şi Nistru, denumită de ei Basarabia, crează în cadrul Ucrainei sovietice aşa-zisa RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească). A se observa teritoriul întins pe care îl avea acestă entitate în raport cu Transnistria sovietică de mai târziu şi centrul aflat la Balta faţă de Tiraspol.

 

 

 

 

Pe 28 iunie 1940 URSS ocupă estul şi nordul Moldovei (Basarabia şi partea de nord a Bucovinei, dar şi ţinutul Herţei).

Ocupanţii ruşi formează aşa-zisa RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) din fostele judeţe interbelice Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina şi Cahul plus o fâşie îngustă de pământ de pe malul Nistrului din cadrul fostei RASSM.

Teritoriul fostelor judeţe Hotin, Ismail, Cetatea Albă, Cernăuţi, Storojineţ şi Rădăuţi, dar şi partea estică a RASSM au fost incluse în Ucraina Sovietică (RSSU).

 

 

 

 

În 1941 România recuperează teritoriile ocupate de sovietici în 1940, continuând să înainteze şi peste Nistru. În teritoriul dintre Nistru şi Bugul de Sud, ocupat de armata română şi de aliaţii germani, a fost instituită o administraţie românească.

 

 

 

 

În 1944 URSS re-ocupă teritoriile moldoveneşti ocupate în 1940, modificând hotarele RSSM, dar lăsând pământuri moldoveneşti în cadrul Ucrainei.

 

 

 

 

Pe 27 august 1991 Republica Moldova îşi declară independenţa faţă de URSS.

Din fostele raioane ale RASSM, Tighina şi câteva sate de pe malul drept al Nistrului, Rusia formează aşa-zisa Pridnestrovie, un stat-marionetă. Câteva localităţi de pe malul stâng rămân loiale Chişinăului, atrăgând de peste 20 de ani furia separatiştilor de la Tiraspol.

 

 

 

 

Deşi formal independentă, Republica Moldova rămâne şi azi, după 20 de la ieşirea din URSS, un stat ocupat de ruşi, atât militar, cât mai ales politic şi economic.

Dar şi religios, prin existenţa Mitropoliei ruseşti conduse de Vladimir Cantarean. În ce priveşte această grupare  anti-moldovenească de clerici trebuie precizat un amănunt: ei îşi zic Mitropolie a întregii Moldove!

Conform logicii fireşti acest lucru ar însemna următoarele:

1) Ruşii nu recunosc existenţa moldovenilor din afara Republicii Moldova, implicit nici a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, adevărata Biserică a moldovenilor, sau 2) Ruşii consideră că jurisdicţia lor se extinde până la Carpaţi, sau 3) Ruşii habar n-au de altceva decât de ei înşişi, denumind Mitropolia rusească din Chişinău după modelul moscovit (Patriarhia Întregii Rusii).

Această uniune de preoţi, apărută odată cu ocupaţia rusească din 1812, când un cleric, G. Bănulescu-Bodoni, proslăvit azi de clericii succesori, pleda pentru ruperea din cadrul Mitropoliei Moldovei, contrar normelor canonice bisericeşti, a eparhiilor moldoveneşti ocupate de Rusia, a slujit şi continuă să slujească stăpânului-patriarh de Moscova, prin extensie – statului rus…

Atitudinea ruşilor faţă de infima Moldovă şi faţă de istoria ei este de înţeles. Ei au istoria lor. Şi conducători care să le bage bine în cap că odată cu admiterea ocupaţiei Moldovei din 1812, vor fi nevoiţi, automat, să recunoască şi ocupaţiile din 1940 şi 1944.

Dar ce-o fi în mintea „moldovenilor”?!!…

Privind retrospectiv istoria zbuciumată a Moldovei se poate afirma cu certitudine că:

• de ocupaţia turcească am scăpat.

• de ocupaţia austriacă am scăpat.

Dar când scăpăm de ocupaţia rusească?!

Post-scriptum: Toţi cei care-şi zic „patrioţi”, „statalişti”, „pragmatici”, „roşii”, „mai roşii”, „rozi”, „de stânga” etc. şi care admit ocupaţiile ruseşti, dar cu precizarea că ruşii, pe lângă războaie, foamete, deportări, crime, deznaţionalizare, au adus moldovenilor şi foloase de genul construirii şcolilor, spitalelor, uzinelor de tot felul, pot fi numiţi oricum, dar nu moldoveni. Nici măcar mancurţi. Aceşti indivizi sunt slujbaşi conştienţi ai Moscovei. Şi nimic mai mult.

Chiar n-au avut ori să nu fi fost moldovenii capabili să-şi construiască şcoli, spitale şi industrie dacă nu năvăleau (şi rămâneau) ruşii în 1812, în 1940 şi 1944?!…

Bibliografie:

Vezi şi alte articole despre Basarabia Ţaristă …

1. Moldova de răsărit pînă la răpirea Basarabiei
2. Imperiul Rus şi expansiunea lui în Principatele Româneşti. Relaţiile româno-ruse pînă la anexarea Basarabiei
3. Contribuţii româneşti la edificarea Rusiei
4. Războiul ruso-turc din 1806-1812
5. Suferinţele poporului român în timpul Războiului ruso-turc 1806-1812
6. Pacea de la Bucureşti 1812
7. Câteva opinii despre Pacea de la Bucureşti 1812
8. Proteste zădarnice ale administraţiei Moldovei împotriva anexării Basarabiei la Imperiul Rus
9. Originea numelui Basarabia
10. Organizarea Basarabiei – Economia
11. Organizarea Basarabiei – Administraţia
12. Organizarea Basarabiei – Justiţia şi armata
13. Chişinău, Capitala Basarabiei Ţariste
14. Organizarea Basarabiei – Nobilimea
15. Organizarea Basarabiei – Răzeşii şi mazilii
16. Organizarea Basarabiei – Ţărănimea
17. Emigrările în Basarabia Ţaristă
18. Colonizările în Basarabia Ţaristă
19. Recensăminte şi mărturii în Basarabia Ţaristă
20. Organizarea bisericească în Basarabia Ţaristă
21. Biserici şi mănăstiri în Basarabia Ţaristă
22. Cultura bisericească în Basarabia Ţaristă
23. Circulaţia cărţilor bisericeşti în Basarabia Ţaristă
24. Învăţămîntul în Basarabia Ţaristă
25. Creaţia populară în Basarabia Ţaristă
26. Cultura în Basarabia Ţaristă
27. Presa în Basarabia Ţaristă
28. Ideea naţională în Basarabia Ţaristă
29. Legăturile Basarabiei Ţariste cu Principatele româneşti şi România
30. Organizarea administrativă provizorie a Basarabiei Ţariste
31. Regimul relativei autonomii în Basarabia Ţaristă
32. Perioada Autocraţiei în Basarabia Ţaristă
33. Perioada Renaşterii ideii naţionale în BasarabiaŢaristă
34. Perioada Reacţionară în Basarabia Ţaristă
35. Încercări repetate de rusificare în Basarabia Ţaristă
36. Renaşterea cultural-naţională a Basarabiei în perioada Ţaristă
37. Revoluţia din 1905 în Basarabia Ţaristă şi urmările ei

 

Bibliografie (surse):

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarabia
2. Articolele Dr. istorie, Mircea Rusnac
3. Zamfir C.Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti 1898
4. http://Sursa: Cer si Pamant Romanesc
5. http://www.rumaniamilitary.ro/

 

COMUNICATUL DNA PLOIESTI:VAMESUL PENAL,FOST COPRESEDINTE PNL VASILE BLAGA FOLOSEA FIRME FANTOMA PENTRU A SCOATE BANI DESTINATI PARTIDULUI ,CARE IL PANICHEAZA PE KLAUS WENER JOHANNIS!

Procurorii DNA Ploiești, care l-au trimis în judecată pe fostul copreședinte PNL Vasile Blaga, susțin că banii ajunși la PDL în urma înțelegerilor între Blaga, Gheorghe Ștefan și omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă erau scoși prin intermediul unor firme de tip fantomă ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 și 1.500 de lei.

Anchetatorii DNA au identificat în dosarul de corupție al lui Vasile Blaga mai multe firme fantomă folosite pentru a scoate banii proveniți din contractul dintre o companie națională din domeniul energiei și Romsys astfel încât sumele, a căror valoare totală se ridică la 10 milioane de lei, să ajungă la PDL.

„Reprezentanții firmelor implicate în circuitul expus – respectiv martorii: (…) de la S.C. (…) SRL, (…) de la S.C. (…) SRL,(…) de la S.C. (…) SRL și (…) de la S.C. (…) SRL au descris modalitatea în care, în perioada 2011-2012, pe baza unor contracte de prestări servicii fictive încheiate cu beneficiarul S.C. (…) SRL București, la sediul căreia se deplasau pentru semnarea lor și întocmirea altor documente justificative, au încasat în conturile deținute sumele virate de cea din urmă, pe care le-au ridicat în numerar, prezentând – la rândul lor – băncii borderouri fictive de achiziții cereale și fier vechi de la persoane fizice. (…) societățile pe care le reprezentau nu au prestat serviciile ce au făcut obiectul contractelor cu S.C. (…) SRL, încheierea lor fiind o justificare a plăților efectuate de aceasta în conturile deținute, în principal, la (…) și au acceptat realizarea acestor operațiuni în schimbul unor comisioane cuprinse între 200 lei și 1.500 lei, pe care le primeau săptămânal sau la fiecare retragere în numerar. Persoana care s-a ocupat de colectarea sumelor retrase în numerar din conturile firmelor menționate – (…), care a beneficiat și el de un comision de 2% din acestea”, se arată în rechizitoriul prin care fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată, scrie News.ro.

Procurorii susțin că felul în care banii au fost scoși din două companii naționale care au încheiat contracte cu firma controlată de Berdilă este rezultatul unei înțelegeri la nivelul conducerii PDL.

„La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare – (…) – a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să ,<<cotizeze>> pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte”, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA.

Surse judiciare susțin că una dintre companiile care au încheiat astfel de contracte a fost Transelectrica, al cărui director a fost numit prin ordin al ministrului Economiei de la acea vreme, Adriean Videanu. Aceleași surse suțin că fostul primar din Piatra Neamț este cel care a pus la punct întregul mecanism prin care peste două milioane de euro au ajuns la partid, tot el fiind și cel care s-a ocupat de găsirea firmelor care să subcontracteze pe hârtie serviciile prevăzute în acele contracte și care să scoate din bănci banii.

„În acest sens, Ștefan Gheorghe – în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare – și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate”, menționează documentul citat.

Procurorii susțin că Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga, folosindu-se de omul numit la conducerea Transelectrica, ar fi pus la punct organizarea unor licitații pentru atribuirea unor contracte derulate de compania națională, licitațiile fiind făcute cu dedicație, iar caietele de sarcini incluzând prevederi care să favorizeze firma lui Berdilă.

„În perioada 2011 – 2012, Ștefan Gheorghe l-a informat pe Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului acelei companii naționale din domeniul energiei, se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma lui Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor. Astfel, în perioada 2011 – 2012, Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achizițiiservicii și produse IT. În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procent cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte – coordonată de Blaga Vasile – suma totală de aproximativ 10.000.000 lei”, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA.

Procurorii susțin că Vasile Blaga a știut de la început la ce făceau referire afacerile dintre Transelectrica și Romsys și că a fost de accord cu derularea acestora.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploiești, iar ulterior procurorii anticorupție au început urmărirea penală în cazul său și l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influență, faptă pe care ar fi comis-o când era secretar general al PDL. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în patru rânduri, prin interpus, suma de 200.000 de euro, precum și 500.000 de euro de la fostul primar al municipiului Piatra-Neamț Gheorghe Ștefan.

„În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale”, potrivit DNA.

Luni, 28 noiembrie, Vasile Blaga a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Ploiești. Totodată, anchetatorii „au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de inculpații Berdilă Horațiu Bruno, Ștefan Gheorghe precum și față de alte persoane”.

Actorul Horațiu Mălăele, poezie manifest împotriva guvernelor și partidelor care au îngenuncheat România: Plecați de-aici, Ați luat o țară de mai mare dragul,Și i-ați distrus averile și steagul!

 

Adrian Păunescu rămâne actual în orice epocă. Multe dinttre poeziile sale, recitite, prelucrate, recitate sau puse pe muzică continuă să fie un manifest al revoltei împotriva celor care, în ultimii 27 de ani, printr-o politică antinațională au distrus fibra poporului român. Înainte de sărbătoarea Zilei Naționale, în vremuri mai tulburi și mai apăsătoare decât oricând, aceste versuri capătă noi dimensiuni. Cu atât mai mult când sunt rostite de un mare actor ca Horațiu Mălăele, vara, pe o scenă din Vama Veche.

Pentru cei care nu o cunosc, aceasta este varianta prelucrată după poezia „Marș de ADIO”, de Adrian Păunescu, pe care Horațiu Mălăele a recitat-o, în stilul-i caracteristic, la festivalul „Folk You”, ediția 2012.

Plecați de-aici,

Ați luat o țară de mai mare dragul,

Și i-ați distrus averile și steagul.

Plecați de-aici,

Mimați respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeți și biserici și morminte.

Plecați de-aici,

Ați pus nenorocita voastră labă,

Pe-această sfântă țară basarabă.

Le știți lui Hitler și lui Stalin taina,

Și-mpingeți Bucovina în Ucraina.

Așa cum ceilalți înghiți-i-ar malul,

Ne-au umilit negustorind Ardealul,

S-ajungem colonia de ocară,

Care să-și ceară scuze în maghiară.

Plecați de-aici, cu-o grabă funerară,

Și nu albanizați această țară,

Făcând pe democrații cei puternici,

Cristosul mamii voastre de nemernici.

PE 30 NOIEMBRIE 1938,IN DREPTUL PADURII TANCABESTI,LIDERUL MISCARII LEGIONARE,CORNELIU ZELEA CODREANU,ERA ASASINAT LA ORDINUL REGELUI CAROL AL-II-LEA ,DE CATRE JANDARMII CARE IL ESCORTAU SPRE INCHISOAREA JILAVA!

  FOTO: Corneliu Codreanu la nunta sa

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[…] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.

„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.

Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de „treburile murdare” ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe cel supranumit „Căpitanul”.

La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu – șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”.

Istoricul Cristian Troncota: „Corneliu Codreanu… de ZiaristiOnlineTV

Asasinatul în sine a fost odios, dar detaliile crimei sunt de-a dreptul îngrozitoare, considerându-se faptul că este vorba de autorități ale statului.

În timpul scurtei guvernări legionare, detaliile crimei au ieșit la iveală. Legionarii au fost ștrangulați, fiecare în parte, după care au fost împușcați în spate – pentru a se potrivi cu povestea fugii de sub escortă. „Înmormântarea”, de care vorbea Parchetul Militar în comunicatul de a doua zi, a însemnat de fapt aruncarea victimelor într-o groapă comună, peste care s-a aruncat acid sulfuric și o placă de beton.

Plutonierul Sârbu, martor și executant al crimei, a povestit în ancheta din 1940:

„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang dupa gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ștreangurile.

Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

– „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: „Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era facută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața în jos și împușcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”. Imagini și o relatarea a deshumării cadavrelori aveți AICI.

Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, la sediul Mișcării Legionare din Bucureștii Noi. La înmormântare au participat mii de oameni, dar și foarte multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice.

După preluarea puterii de către comuniști, osemintele lui Codreanu au fost mutate din mormânt într-o locație rămasă necunoscută până azi.

CA UN URMAS AL NAZISMULUI,KLAUS WERNER JOHANNIS,DUPA CE A REACTIVAT GRUPUL NAZIST ETNIC GERMAN INTERZIS PRIN DECRET REGAL DE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI -I-AL ROMANIEI INCEARCA SA REINTRODUCA IN LANDUL ROMANIA PROGRAMUL „LEBENSBORN”(FANTANA VIETII) AL LIDERULUI SS HEINRICH HIMMLER,PE CARE L-A PRELUAT FUHRERUL ADOLF HITLER!

Gest provocator fără precedent în Uniunea Europeană

În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea, recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial (facsimil 1: acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu în 27 februarie 2007). ”

Programul „Lebensborn“, în România Naziştii au încercat să introducă programul „Lebensborn“, dar fără sorţi de izbândă. „Teoria rasei ariene a fost promovată inclusiv în România, în anii războiului(1941-1945), fără rezultate concludente. Din fericire, românii au o structură net diferită de alte popoare europene care au îmbrăţişat asemenea idei. Experimentul Lebensborn nu a prins în România decât foarte timid, în Ardeal, un obstacol de netrecut fiind biserica ortodoxă foarte conservatoire în relaţiile de cuplu şi a copiilor născuţi în afara familiei”, a precizat istoricul gorjean Cornel Şomîcu. Proiectul Lebensborn a încetat după capitularea Germaniei naziste şi eliberarea ţărilor ocupate.

Experimentul Lebensborn – secretul obsesiei lui Hitler pentru „rasa pură“. „Fabrica“ de copii blonzi cu ochi albaştri a atins şi România 20.000 de copii s-au născut în Germani şi Norvegia prin programul „Lebensborn” Experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară a fost denumit Lebensborn. „Domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” a fost năzuinţa supremă a naziştilor. Ştiri pe aceeaşi temă Hitler sau Stalin, cine a fost cel mai mare criminal din istorie.

Psih… Hitler visa să aibă de cât mai mulţi luptători şi oameni devotaţi sută la sută, cu păr blond şi ochi albaştri, însă situaţia demografică a Germaniei nu era favorabilă acestei idei. Numărul bărbaţilor tineri se redusese foarte mult ca urmare a pierderilor suferite în Primul Război Mondial, iar multe femei rămâneau însărcinate fără să fie căsătorite şi erau nevoite să apeleze la avorturi ca să nu se facă de râs în comunităţile în care trăiau. Naziştii au constatat că pierderile suferite prin întreruperea sarcinii sunt enorme. De asemenea, regimul lui Hitler a ajuns la concluzia că cel mai mare pericol pentru rasa ariană îl reprezintă evreii, care modificau rasa pură. Liderul SS, Heinrich Himmler, este cel care a lansat proiectul Lebensborn (Fântâna Vieţii), în anul 1935. „În 1924, Adolf Hitler a publicat celebra „Mein Kampf”, acolo unde şi-a popularizat ideea cu rasa ariană, oameni înalţi, blonzi şi cu ochi albaştrii şi cu un intelect superior celorlalte rase, considerate inferioare. Ca această aberaţie să poată fi implementată cu succes, statul german a finanţat expediţii menite să găsească dovezi ale arienilor din dispărutul continent Atlandida. Statul nazist a aplicat în perioada 1933-1945 ideea creării unei rase superioare din personae care se încadrau în parametrii anunţaţi. Fuhrerul considera toate rasele neariene drept inferioare şi periculos de contaminante, iar cea mai rea dintre acestea era cea evreiască. Ca mii de alţi germani, Hitler citise şi fusese influenţat de lucrarea lui Arthur Dinter, Păcatul împotriva sângelui. «Păcatul» se referea la pângărirea rasei – Dinter pretindea că o picătură de spermă evreiască ar mânji femeia ariană pe veci, făcându-i şi pe copiii pe care ea i-ar fi conceput cu alt arian să aibă trăsăturile inconfundabile ale rasei semitice“, ne explică istoricul Cornel Şomîcu.

Organizaţia avea ca scop înmulţirea rasei ariene, pe care o considerau pură. În cadrul acesteia funcţionau case de maternitate, iar soţiile membrilor SS care rămâneau însărcinate beneficiau de asistenţă financiară. Tototdată, Lebensborn Lebensborn încuraja relaţii extraconjugale Lebensborn oferea ajutor şi protecţie tinerelor care rămâneau însărcinate, fără să fie căsătorite, condiţia fiind ca taţii să fie blonzi şi cu ochi albaştri. Ofiţerii SS erau consideraţi ca fiind cele mai bune exemplare de bărbaţi arieni, astfel că erau încurajaţi să aibă aventuri cu tinere blonde. La rândul lor, acestea erau îndoctrinate pentru a avea asemenea relaţii, iar cel mai important rol pe care îl aveau era acela de a procrea. O parte însemnată dintre tinerele care se aflau în această situaţie făceau parte din Liga Fetelor Germane. În această asociaţie era primite doar tinerele cu „origini sănătoase”. Relaţiile cu evreii erau interzise Regimul lui Hitler a mers şi mai departe şi a interzis relaţiile cu evreii. „Nu doar că statul german a încurajat naşterile în interiorul rasei ariene, inclusiv prin promovarea relaţiilor extraconjugale şi apariţia unor copii fără trecut, dar la 5 septembrie 1935, Legile de la Nurnberg văduveau de cetăţenie germană pe toţi cei care nu erau nemţi, excepţie făcând cei de „sânge înrudit”, iar Legea pentru Protecţia Sângelui şi Onoarei Germane le interzicea cetăţenilor să se căsătorească sau să întreţină relaţii sexuale cu evreii, declară profesorul de istorie Cornel Şomîcu.

Prigoana evreilor În aceste condiţii, statul hitlerist a început o adevărată campanie de exterminare a evreilor. „Hitler considera aceste legile antisemite ca măsuri temporare necesare, până când Europa avea să scape de evrei. Mecanismul complicat elaborat pentru exterminarea evreilor şi a altor nearieni presupunea o intensă campanie de teroare, concentrare în ghetouri şi, în cele din urmă, deportarea în masă în lagăre de concentrare, cărora puţini le-au supravieţuit. Ca un exemplu, lagărul Dachau, situat la circa treizeci de kilometri de oraşul Munchen, a fost construit la două luni de la instalarea lui în funcţie. Pe măsură ce ţările Europei cădeau pradă naziştilor, erau înfiinţate lagăre de concentrare şi în alte părţi, mai ales în Polonia“, ne informează Cornel Şomîcu. Zece case „Lebensborn“, în Germania.

În Germania au funcţionat zece case „Lebensborn“, care era un fel de centru maternal. Tinerele gravide erau internate într-o astfel de unitate, numai după ce demonstrau originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acestea primeau în casele „Lebensborn“ îngrijirea medicală necesară, iar după ce năşteau erau obligate, în cele mai multe cazuri, să-şi abandoneze copilul, care devenea proprietatea SS. Certificatele de naştere erau falsificate, pentru a se pierde urma părinţilor, iar copiii să să fie dedicaţi sută la sută cauzei naziste. Unii dintre părinţi au încercat să-şi găsească urmaşii, lucru imposibil de realizat la timpul respectiv. Copilul creştea în orfelinatele speciale şi ajungea membru al acestei elite militare, printr-un ceremonial special. În orfelinat primea instrucţia necesară şi participa la un program de îndoctrinare, prin care urma să ajungă un soldat perfect. În alte cazuri, ajungea să fie înfiat de familiile bogate ale unor ofiţeri germani. 20.000 de copii s-au născut prin programul „Lebensborn“ În Germania s-au născut 8.000 de copii prin programul „Lebensborn“, care a fost aplicat cu un succes şi mai mare în Norvegia, ţară aflată sub ocupaţia naziştilor. Femeile din această ţară erau considerate ideale pentru înmulţirea rasei ariene , cele mai multe dintre ele fiind înalte şi blonde. Astfel, în Norvegia s-au născut 12.000 de copii în cele în cele nouă case maternale care au funcţionat. În cele mai multe cazuri, taţii erau soldaţi germani care au avut relaţii cu femeile din Norvegia. Se estimează că între 30.000 şi 40.000 de norvegience au avut relaţii cu nemţii, dar nu în toate cazurile s-au finalizat cu sarcini. Multe dintre acestea erau, apoi, respinse de familii şi de comunităţi, pe motiv că au fraternizat cu inamicii. Cei mai reuşiţi copii din punct de vedere al respectării caracteristicilor specifice rasei ajungeau în Germania. Copiii bolnavi erau exterminaţi Copiii care se năşteau cu probleme de sănătate erau exterminaţi. În program nu erau acceptaţi decât copiii perfect sănătoşi. Cei bolnavi sau cu un handicap erau ucişi sau duşi într-un lagăr special, unde era lăsat să moară. De asemenea, oamenii consideraţi inferiori erau consideraţi drept rebuturi genetice şi erau castraţi pentru a nu mai putea procrea. De asemenea, potrivit concepţiei naziste, persoanele cu handicap sau cele cu boli psihice nu aveau dreptul să se reproducă. Familiile germane care nu aveau copii erau amendate. Numărul recomandat de copii pentru o familie era de patru. Mamele-eroine care năţteau mai mulţi copii primeau un card special care le conferea anumite drepturi. Răpirea şi germanizarea copiilor străini Cea mai cumplită etapă a programului „Lebensborn“ a fost răpirea copiilor din familii. Naziştii nu erau mulţumiţi de numărul copiilor născuţi prin programul Lebensborn şi, începând cu anul 1939, au început să caute în toate ţările ocupate copii care să corespundă standardelor ariene. „Trebuie să scoatem aceşti copii din mediul lor, să folosim fiecare picătură de sânge bun pentru noi, iar dacă nu vom reuşi asta, atunci vom distruge acest sânge”, justifica Himmler această acţiune. Numai din Polonia, unde numărul copiilor care corespundeau rasei ariene era mai mare, au fost răpiţi peste 200.000 de copii. Micuţii erau germanizaţi şi primeau acte de identitate false, cu nume schimbate. Astfel, după ce erau îndoctrinaţi, copiii ajungeau să uite adevărata lor identitate şi să creadă sunt germani. Şi din România au fost copii răpiţi, dar numărul lor a fost mai mic. Micuţii sub vârsta de şase ani erau duşi în casele maternale, în timp ce cei mai mari urmau programul îndoctrinare. Dacă nu se reuşea înregimentarea lor, erau trimişi în lagăre de concentrare.

PUSCARIABILUL CONDAMNAT PENAL,KLAUS WERNER JOHANNIS A INCALCAT CONSTITUTIA SI LEGEA PRIVIND ORGANIZAREA ZILEI NATIONALE!,DEMISIA!

Președintekle Klaus Iohannis a încălcat legea privind organizarea Zilei Naționale. Potrivit România TV, Administrația Prezidențială s-a implicat în organizarea evenimentului pe baza unei legi care în acest moment nu este în vigoare.

Pentru prima dată, Administrația Prezidențială se implică în organizarea Paradei de 1 Decembrie fără a exista un cadru legal explicit care să-i dea acest drept președintelui.

Există totuși o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis, pe 11 noiembrie, care  prevede că Administrația Prezidențială poate să se implice în organizarea ceremoniile oficiale, însă această lege nu a intrat în vigoare. Aceasta va fi oficial legală începând cu data de 14 decembrie, la două săptămâni după Ziua Națională.

Această lege prevede și oficialitățile care urmează să participe la evenimente., printre care se află îi președintele Senatului.

MESAJUL CATRE ROMANIA SI ROMANI A LUI KLAUS WERNER JOHANNIS DE ZIUA SFANTULUI APOSTOL ANDREI!

Klaus Iohannis afirmă că Ziua Sfântului Apostol Andrei este un bun prilej să ne gândim la cât de importante sunt valorile creștine, statornicia și voința într-o societate.

„Ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, este un bun prilej să ne gândim la istoria noastră și la cât de importante sunt valorile creștine, statornicia și voința într-o societate”, a scris Iohannis, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El le urează celor care poartă numele Sfântului Andrei sănătate, fericire, încredere în viitor și „La mulți ani!”.

SFANTUL APOSTOL ANDREI,CEL DINTAI CHEMAT,OCROTITORUL ROMANIEI,ESTE SARBATORIT MIERCURI 30 NOIEMBRIE 2016 ,IN BISERICA ORTODOXA!,LA MULTI ANI CELOR PESTE 700.000 DE ROMANI CARE ISI SARBATORESC ONOMASTICA DE SARBATOARE SFANTULUI APOSTOL ANDREI!

 

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit miercuri, 30 noiembrie 2016, în Biserica Ortodoxă. În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. De aceea, numeroase mănăstiri și biserici de mir l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale, sfântul fiind ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Datorită evlaviei pe care o au credincioșii ortodocși români față de Sfântul Apostol Andrei, a fost ales drept ocrotitor al Catedralei Mântuirii Neamului, fiind cel de-al doilea hram. Primul hram al lăcașului de cult este Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor). În 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale pe terenul din Calea 13 Septembrie, Bucureşti. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Moaștele sale au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani. Deci, creștinismul românesc are origine apostolică.

Sfântului i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre. Este cert că în drumul său Apostolul Întâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis. De asemenea, tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la români de bogate și semnificative elemente folclorice.

La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc.

Peştera Sfântului Apostol Andrei este aşezată într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, în vechea provincie romană Scythia Minor, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Peste 700.000 români își aniversează ziua onomastică de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

FOSTUL PREMIER VICTOR PONTA DESPRE CONFISCAREA ZILEI NATIONALE DE 1 DECEMBRIE A ROMANIEI DE CAMARILA BASISTO-JOHANNISTA:”JOHANNIS ARE TICALOSIA LUI BASESCU,DAR NU SI INTELIGENTA!”

Victor Ponta nu are cuvinte de laudă la adresa președintelui Klaus Iohannis, despre care a afirmat că a confiscat sărbătoarea naţională de 1 Decembrie.

Fostul premier îl acuză, de asemenea, pe preşedinte şi spune că acesta foloseşte dosarele penale în bătălii politice.

Ponta este convins în acelaşi timp că fostul preşedinte Traian Băsescu a trecut testul „integrităţii” lui Iohannis, nefiind deci un „penal”, doar pentru interese postelectorale.
Victor Ponta a spus că președintele Klaus Iohannis a confiscat sărbătoarea naţională de 1 Decembrie.

„El nici nu știe limba română. Domnul Iohannis face o zi anti-națională. E o petrecere ca de ziua lui, și-a chemat prietenii, dușmanii, nu. Unire, nici atât. Nu a fost vreodată o țară atât de dezbinată. Ne-a fost confiscată Ziua Națională de către domnul Klaus.

Eu cred că românii vor fi mai uniți împotriva lui și a lui Julien. El folosește dosarele penale în bătălii politice. El spune așa: „Pe Dragnea, pe Ponta pe Tăriceanu nu îi chem, pe Băsescu îl chem că poate fac o alianță cu el”. El are ticăloșia lui Băsescu, dar nu are inteligența lui Băsescu”, a declarat Ponta la România TV.

SUSPICIUNI CARE PLANEAZA ASUPRA SEFEI DNA ,LULUTZA LASCU FOSTA KOVESI!

După două mandate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și un mandat încheiat și altul început de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, se ridică mai multe semne de întrebare asupra probității morale și profesionale al celui mai mediatizat și decorat procuror din România. După un deceniu petrecut în înalte funcții judiciare, Laura Codruța Kovesi ar trebui să lămurească mai multe chestiuni care fac să planeze asupra sa inclusiv suspiciuni de natură penală, de la favorizarea făptuitorului la folosirea influenței ori a autorității, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Cele mai multe suspiciuni sunt legate de perioada în care Laura Codruța Kovesi a deținut funcția de procuror general al României.

Suspiciuni asupra Laurei Codruța Kovesi au generat și soluțiile favorabile de care au beneficiat alți apropiați ai săi, cercetați sau trimiși în judecată în anumite dosare penale. Astfel, fostul său soț Eduard Kovesi a beneficiat de neînceperea urmăririi penale într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în urma unei plângeri formulate împotriva sa. Primul său iubit, care i-a fost coleg de facultate și a devenit prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce această instituție era condusă de Livia Stanciu, la o pedeapsă modică (trei luni) cu suspendare condiționată pentru fraudă cu fonduri europene, cu un prejudiciu de 60.000 lei, comisă în legătură cu un teren proprietate personală în suprafață de 26 hectare, după ce anterior fusese condamnat de Curtea de Apel București la trei ani închisoare cu suspendare condiționată.

Un verișor primar apropiat a fost condamnat tot cu suspendare condiționată, pentru infracțiuni de corupție comise în calitate de funcționar public în cadrul ANAF. Dosarele primului iubit și ale verișorului primar au fost instrumentate de DNA în perioada în care procuror șef era Daniel Morar, care, potrivit unor surse, ar fi intenționat să-i ancheteze și pe procurorul general Laura Codruța Kovesi și pe tatăl său Ioan Lascu în dosarul Apostu-Carabulea, dar ar fi fost stopat de generalul Florian Coldea, care l-ar fi șantajat cu o relație extraconjugală, monitorizată de SRI.

IN AJUNUL ZILEI NATIONALE DE 1 DECEMBRIE,PNL DENIGREAZA ROMANIA INTR-UN CLIP ELECTORAL PE PAGINA SA DE FACEBOOK!