„CUCUVEAUA MOV” A PRIMIT ORDINUL „STEAUA POLARA”DE LA REGELE SUEDIEI!

2 Noi

Dacă ar fi trăit acum, Nikolski, vestitul comisar sovietic ar fi primit toate distincţiile posibile pentru condamnările din anii ’50, din moment ce urmaşa sa de azi, plagiatoarea Laura Codruţa Kovesi, pare un mic copil în călcarea în picioare a drpturilor şi libertăţilor cetăţeneşti! Ultima distincţie vine din partea Regelui Suediei, care i-a acordat titlul de Comandor al Ordinului „Steaua polară”!

Cine are curiozitatea să afle ce este cu acest Ordin, poate afla că acesta a fost instituit în 1748 de către regele Frederick I al Suediei, iar din anul 1975 este acordat numai străinilor. Interesant este că acest Ordin se acordă – atenţie! – pentru merite în domeniul cultural, științific și de afaceri!

Întrebarea este: pentru care dintre aceste merite a considerat Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei că i s-ar cuveni procurorului Laura Codruţa Kovesi această distincţie? Merite culturale nu are! Om de afaceri nu este (cel puţin pînă se va găsi stick-ul celor de la Black Cube)! Iar meritele ştiinţifice ar putea rezulta doar din Teza sa de doctorat, în care a plagiat masiv din lucrările altora!

Dacă, într-adevăr, Teza de doctorat a stat la baza acordării titlului, atunci trebuie să consemnăm acest eveniment istoric, în care, pentru prima oară în istoria ştiinţei mondiale, cineva este decorat pentru plagiat!

Dincolo de această anomalie, trebuie să subliniem faptul că nu este prima oară cînd Laura Codruţa Kovesi este decorată de reprezentanţii unor ţări civilizate. Nu de mult, mai exact în iunie anul acesta, Franţa i-a acordat „Legiunea de Onoare”, instituită de măritul Napoleon:

La fel a făcut ambasada SUA, care i-a acordat titlul „Femei curajoase”, şi revista „Reader’s Digest”, care i-a acordat premiul „Europeanul anului 2016”! În colecţia aceasta de premii atît de diverse, lipseşte tocmai prima distincţie ce i s-ar fi cuvenit şefei DNA: aceea de „CUCUVEAUA MOV”, pe care a primit-o în vie la Sebastian Ghiţă:

O practică în relaţiile internaţionale este aceea de a evita luarea sub pălăria unui stat a cuiva care, acasă la el, este implicat în vreun scandal, exceptînd, desigur, dizidenţii care luptă pentru drepturile omului. Ce anume îi face pe oficialii unor ţări s-o decoreze non stop pe Laura Codruţa Kovesi scapă de sub judecata logică, întrucît asupra Codruţei Kovesi, aici, în România, planează tot felul de suspiciuni: plagiatul în teza de doctorat, favorizarea fratelui într-un dosar penal în care unii au terminat deja de executat pedepsele, favorizarea firmei unde lucrează iubitul său şi, nu în ultimul rînd, Cazul Black Cube, în care se vorbeşte despre conturi în străinătate?

Este cît se poate de clar că, în condiţii normale, nimeni nu s-ar putea gîndi s-o premieze pe Codruţa Kovesi. Atunci care este planul internaţional care face din Codruţa Kovesi o eroină a Justiţiei, din moment ce predecesorului său, fostul şef al DNA Daniel Morar, nu i s-au acordat astfel de onoruri, deşi cea mai spectaculoasă trimitere în judecată, urmată chiar de două condamnări, a fost aceea a fostul Prim-ministru Adrian Năstase! Cu atît mai mult, cu cît nimeni nu ţine cont de ce spun asociaţiile magistraţilor din România despre activitatea şefei DNA!

Pînă vom afla răspunsurile la aceste întrebări, nu avem altceva de făcut decît să aplaudăm şi noi această situaţie ciudată, că un om implicat în atîtea scandaluri este premiat în mod deşănţat pe planetă mai ceva decît Einstein!

Dar, că tot veni vorba despre Regele Suediei, haideţi să vedem cîte ceva despre scandalul sexual în care a fost implicat! Femeia în jurul căreia s-a derulat acest scandal este aceasta:

Numele ei este Camilla Henemark, o cîntăreaţă de succes, care, în cartea sa autobiografică „Adio, viaţă dulce!”, povesteşte despre regele Gustav al Suediei că la prima întâlnire, după ce au mâncat într-un restaurant, s-au restras într-un separeu şi au făcut sex şi adaugă: „Adesea, înainte să facem sex, arunca în mine cu sushi şi prăjiturele, apoi ne îmbătam, ne îmbibam de alcool. Era ca un armăsar în călduri.”

Regele Suediei n-a făcut ca Laura Codruţa Kovesi, cînd a fost prinsă cu plagiatul, adică să nege evidenţele, ci a recunoscut senin toate întîmplările descrise de frumoasa lui amantă, motiv pentru care Regina l-a şi iertat, cu condiţia să facă la fel şi în patul conjugal!

Acum sperăm ca Ordinul „Steaua polară” primit de Kovesi are o şi mai mare strălucire, din moment ce va fi înmînat de mîna care a atins-o în cele mai adînci profunzimi pe minunata Camilla Henemark!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: