MINISTRUL MUNCII DRAGOS PASLARU CRITICA PSD SI ALDE SI JIGNESTE PE ROMANI PE CARE-L FACE TRANTORI SISTEMULUI!

3 Noi

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, joi, că statul plăteşte în prezent ajutoare sociale nu doar cetăţenilor care au nevoie de sprijin financiar, ci şi unor oameni care „lâncezesc şi sunt trântori ai sistemului”.

„Noi în acest moment dăm beneficii oamenilor care au nevoie şi trebuie să primească, dar dăm şi la alţi oameni care stau şi lâncezesc şi sunt trântori în sistem. Dăm, în acelaşi timp, servicii care sunt la o calitate abominabilă şi lucrul ăsta trebuie să se schimbe! Iar eu asta vreau să fac, vreau să văd măsurile active că duc la creearea de locuri de muncă, vreau să văd inspecţia socială cum credibilizează domeniul de asistenţă socială şi vreau să văd legea salarizării unitare la care lucrăm, (…) să putem avea un proiect credibil iar toată lumea din sectorul public să vadă cum în cinci ani le putem creşte cu 30% salariul, astfel încât toată lumea să fie fericită”, a declarat Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii a criticat, încă o dată, amendamentele votate de PSD şi ALDE la OUG 20 privind salarizarea bugetarilor, prin care salariile din sistemul public ar urma să crească începând cu luna decembrie, explicând că aceste majorări salariale nu vor putea fi niciodată aplicate.

„Când ignori, practic, orice avertisment care îţi spune că o cheltuială de personal, care toată lumea spune că e de acord, trebuie fazată ca să ne-o putem permite, în acel moment trebuie să îţi asumi suspiciunea, întemeiată cred eu, de pomană electorală. Planul pe care l-am pus pe masă, încă din vară, a fost creştere salarială de 30% până în 2021. În primul rând este mai mult decât oferă PSD acum, iar în al doilea rând este mult mai rezonabil şi mai normal. România este într-o situaţie excelentă acum, de început de ciclu economic, pe care tipul acesta de pomeni şi de iresponsabilitate pot să îl frâneze şi să ducă la o scădere a perspectivei investiţionale. Ce sens are să distrugi toate lucrurile astea doar pentru a lua, pe ultima sută de metri câteva voturi?”, a mai spus ministrul.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: