TRAIAN BASESCU SI SOTIA SA,MARIA,DEPUN JURAMANTUL PENTRU A OBTINE CETATENIA MOLDOVENEASCA!

3 Noi

Fostul președinte Traian Băsescu și soția sa, Maria, depun jurământul pentru a obține cetățenia moldovenească.

Ceremonia, care va avea loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, se va desfăşura în jurul orei 16.00, potrivit Bursa.

Deputații din Partidul Socialiștilor au contestat la Curtea Constituțională decretul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti privind acordarea cetățeniei fostului președinte al României Traian Băsescu, potrivit Unimedia.info.

PSRM a adunat 19 pagini cu declarații ale lui Băsescu, care, în opinia, lor ar trebui să-i înduplece pe judecătorii Înaltei Curți să anuleze decretul președintelui Timofti.

Potrivit deputatului PSRM, Vladimir Țurcanu drept temei a servit faptul că prin declarațiile pe care le-a făcut dea lungul timpului Băsescu, acesta nu recunoaște „statalitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova”. Mai mult decât atât, socialiștii s-au arătat îngrijorați și de faptul că Băsescu ar putea candida la vreo funcție eligibilă în Republica Moldova.

Băsescu declarat recent că nu a votat în primul tur din cadrul alegerilor prezidențiale în Republica Moldova explicând că Igor Dodon a atacat la Curtea Constituționala hotărârea prin care Nicolae Timofti i- a acordat cetățenia Republicii Moldova.

„Acum, s-a judecat și s-a respins, așa că, în turul doi, voi vota pentru Maia Sandu”, a declarat Băsescu.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: