CARTEA SI VOINTA,MIJLOACE DE REZISTENTA IMPOTRIVA RETELEI SOROS!

5 Noi

                                      Bastionul… „Din […]

 

                                    Bastionul…

„Din ’90 ni se trage totul. Atunci am pierdut trenul. Acum nu se mai poate repara nimic «democratic». Fără o schimbare radicală, nu mai putem nici măcar să sperăm la salvare. E nevoie de ceva care sa ne trezească, sa ne unească, să ne revolte și să ne răscoale. Întrebarea e, ce anume?”  O întrebare legitimă și serioasă, pe o rețea de socializare,  a unui om îngrijorat, pe bună dreptate, de traseul României spre neant și desființare. Care-i taina, ce e de făcut?

Pentru deslușirea tainei voi face apel la un monah evreu, poate una dintre cele mai strălucite și mai limpezi inteligențe românești.

Un posibil răspuns față de întrebarea deloc retorică ar fi, în opinia mea, cartea și voința. Firește ar fi nevoie și de putirință nu doar de voință. Fără carte nu se poate, cred eu, și fără voința și lupta asimilării informației.

De aici pleacă toate problemele, de la lipsa de educație și de repere, lipsa racordului identitar, lipsa de cunoaștere a valorilor noastre autentice, lipsa de informare cu privire la actorii spațiului public, absența unor minime cunoștințe despre istoria recentă măcar, despre jertfa celor ce au luptat pentru Unire, pentru România Mare, cei ce au luptat cu arma în mână în munți, decenii de-a rândul împotriva ocupantului ruso-evreu bolșevic, adevărații eroi militari, necunoașterea unor elementare repere cu privire la rezistența româneasă, la lupta ce s-a dat (și) în spațiul cultural, slaba cunoaștere nici măcar a datelor recente, din ’89 încoace, de la noua invazie a agenților Kominternului în România…

Cu mulți ani în urmă am cunoscut „chilia” părintelui Arsenie Boca  –  am pus ghilimele deoarece chilia era de fapt o imensă bibliotecă, un labirint printre rânduri de cărți până în tavan. Părintele Daniel îngrijea moștenirea lăsată de părintele Arsenie Boca. Casa părintelui Stăniloaie era plină ochi de cărți, ca și casa părintelui Galeriu, cel care mi-a pus în brațe un teanc imens de cărți și m-a obligat să ma duc la facultate, deși n-aveam niciun chef că eram golan „artist”.

Chilia părintelui Ioanichie era de asemenea o adevărată bibliotecă, iar chilia părintelui Justin Pârvu sau a părintelui Arsenie Papacioc erau tot la fel, pline de cărți și însemnări din cărți. La vârsta lor părințeii citeau mereu, îi găseam tot timpul citind, cu ochelarii pe nas și cu câte o carte nouă în preajmă, erau la curent cu tot ce se întâmplă, ba mai mult mai și tipăreau și difuzau carte.

Găsești acum lume patrioată căcălău, tineri cu adevărat fumoși, cu tricolor, veșminte din vechime, cu evlavie și drag de trecut și tradiție  –  însă fără bibliografie elementară, fără aprofundare la bibliotecă, dacă le iei smartfonurile sunt morți nu știu nici Imnul național până la capăt. Portul de iie trebuie completat cu portul de minte, cât nu devine și acesta ilegal.

Dacă vine o pană de curent majoră toată lumea e terminată, nimeni nu mai știe să citească o hartă, fără google earth, să ia un azimut, să-și asigure hrana, supraviețuirea elementară, las la o parte lipsa oricărei capacități de luptă cu orice, de la arme albe la arme de foc.

Nimeni nu mai știe chimie, de exemplu, de mare folos în tot felul de împrejurări, pirotehnice să zicem, nimeni n-are habar cum să stingă un incendiu ori cum să procedeze dacă apare nevoia acordării unui prim ajutor unor răniți. Lipsa tuturor acestor cunoștințe poate fi compensată prin lectură, prin studiu, prin alcătuirea unei bibliografii fără de care ești mort într-un spațiu de confruntare, în care informația adecvată are un rol cheie.

În România se poartă un război greu, pe mai multe segmente, de la războiul axiologic dus mai ales de sociologi și securiști kaghebiști și mossadiști, și coordonat de agentura neokominternistă a Rețelei Soros, ce țintește nimicirea identității și anihilarea spiritul critic și a valorilor morale, la un război economic dur, ca dovadă doar 8 la sută mai avem capital românesc iar subsolul, pădurile, apele, pământul au trecut în cea mai mare parte în mâinile străinilor.

Puștimea așa zicând „naționalistă”  –  ori ce se pretinde naționalistă fără a bănui măcar originea conceptului, ce ține strict, în plan istoric, de masonerie dă „laik și share” unor poze cu citate din Eminescu, Petre Țuțea, Mircea Eliade, Micea Vulcănescu, Cioran   –  fără a citi fie și câteva rânduri scrise de acești titani ai culturii românești  –  erudiți savanți de anvergură universală, cu acces la toate bibliotecile lumii, într-o epocă fără internet și unde costa mult accesul la carte.

Acum toată lumea are cam tot la dispoziție, nesfârșite posibilități de informare, acces nelimitat la informație. Degeaba, se pare.

Rătăcirea acestor generații aculturale în meandrele politicii este strict determinată de absența reperelor culturale de bază – măcar cele românești, că aspirația la universalitate ar fi deja o elucubrație în contextul dat.

Le este interzis accesul la așa-zisa lume înconjurătoare, sunt în beznă, merg pe pipăte, la lumina slabă a ecranului smartfonului.

Propaganda rusă  –  acolo la kaghebei chiar se face carte, are la dispoziție victime ușor de dus de nas, nici Lenin nu visa o așa turmă de „idioți utili” cu mintea anchilozată deja, gata cumpărați, fără nicio luptă.

Într-o lume congestionată de simboluri, singura cale de pătrundere și de asimilare a sensurilor este oferită de lumina estompată a bibliotecii.

În mansarda lui, Mircea Eliade nu-i înfruntat decât de greutățile caracteristice vietii monahale; asceza lui, desigur, e culturală și laică, dar tot asceză e.(…) E adevărat că fiul căpitanului Gheorghe Eliade e cunoscut în cartier drept golan ori derbedeu. Dar vecinii, ei, ce știu? (…); habar nu au de lanțul de fier pe care ilustrul orator îl poartă sub impecabila sa rasa strălucitor de albă și care-i chinuiește în ascuns trupul”. Asta scria despre Eliade și asceza ascunsă a „golanului și derbedeului”, monahul Steinhardt, el însuși bibliotecar la mânăstirea Rohia.

Credința, fără asceza lecturii, cititului și scrisului este formă fără fond. Este găunoșenie și mimetism. Iar cititul nu înseamnă neapărat o formă de refugiu din lumea înconjurătoare, ci dimpotrivă poate fi o formă izbăvitoare de racord la energia și puterea spirituală a acelor adevărați asceți ai culturii române ce au înfruntat satanalogia unei lumi agonice și ne-au lăsat în scris înțelesul luptei lor.

Nu degeaba noii komisari, urmașii criminalilor evrei bolșevici, tismănenienii și florienii, vor să-i interzică pe mucenii culturii românești.

Ignoranța este o formă de goliciune cosmică, o trăire lipsită de substanțial, de respirația și lărgimea spațiului cultural, este adevărata pușcărie a sufletelor. Lectura nu ar trebui să fie o penitență ci dimpotrivă o bucurie și un elan salvator.

Generația cea mai educată a României aruncată în pușcăriile rușilor era cu mult mai liberă decât generațiile de azi, prin puterea minții, ba mai mult transformaseră temnița în Universitate și Biserică.

Oribilul experment rusesc al „reeducării” urmărea să-i întoarcă pe dos, să-i rupă de credință, să-și renege identitatea și să-i facă pe deținuții anticomuniști să participe la ritualuri cu simbolistică satanică – unii dintre sfinții și martirii temnițelor au preferat să moară torturați, ca mucenii din vechime, decât să accepte asta.

Puțină lume învață la facultatea de științe politice legăturile dintre sistemul politic comunist și nazist și secte teosofice și evreiești ce fac obiectul studiilor despre demonologie. Copiii de azi poartă de bună voie tricouri cu însemne demonice și agită la concerte semne cărora nici măcar nu le cunosc înțelesul, li se pare cool să-și marcheze ostentativ submisiunea satanică. Și ăsta e (tot) efectul absenței educației elementare.

Abundă facebook de grupuri și comentarii batjocoritoare, agresive și blasfemiatoare la adresa credinței și Bisericii. Exact pe tipicul propagandei bolșevice din anii 30, extrase din „Cărticica de propagandă ateistă a micului leninist”. Dacă ar avea o minimă educație poate cei care propagă aceste teme  –  și culmea se consideră a fi contra comunismului, unii dintre ei  –  și-ar pune întrebări cu privire la originea lor. Ei nu cunosc originile propagandei ateiste, că sunt doar „idioți utili”, dar Mircea Toma de exemplu știe exact de unde-și trage seva, că îi vine pe arborele de familie.

Am numărat la noi peste 50 de organizații obsesiv anticreștine, finanțate în ultimii ani cu sume cam de jumătate de miliard de euro. La testul cu religia în școli și la tema familiei a sărit din conservare toată agentura, cu o isterie sălbatică. Peste 99 la sută din presă a atacat chestiunea religiei în școli, susținută în pofida lor de 4 milioane de părinți. Iar tema familiei normale a avut de asemenea 3 milioane de susținători.

Și sunt convins că dacă s-ar face un Referendum o majoritate zdrobitoare ar vota la fel. Românii sunt (încă) relativ normali, dar au primit deja eticheta de fanatici religioși, doar pentru că susțin familia și nu frecangeala homosexuală, nu teme specifice ale propagandei comuniste – este semnificativ dar necunoscut de către „idioții utili” faptul că Lenin și mai tot activul bolșevic erau homosexuali ardenți și bolnavi mintali, cu accente sanguinare și puseuri demonice.

Au ajuns la putere prin teroare și crimă în masă, profitând tocmai de lipsa de atitudine combativă a creștinilor, ținta principală a holocaustului bolșevic, adevăratul holocaust al acestei lumi, cu peste suta de milioane de victime ale komisarilor evrei.

Și astăzi, la noi, după lovitura din ‘89, de sorginte moscovită și cu dirijori ruso-evrei kaghebiști de talia lui Brucan, toți agenți Rețelei neokomintern sunt plasați în poziții de control, politice și nu numai.

Îmi amintesc și acum ce spume făceau sectanții  Cultului lui Iohhanis, de alegeri, pentru că mi-am permis să fiu refractrar față de corcitură. Ca și față de cealalată corcitură, evreiească-albaneză. Pofim, acuma au devenit cu toții „fanatici religioși” prin chiar gurița prezidențială.

Nu mai are rost să le amintesc acum de cât cretinism au dat dovadă.

Pentru că în esență idioțenia are un punct de plecare, nu neapărat patologic-genetic.

Nu-ți poți păzi neștirbită facultatea sceptică dacă nu te pricepi să filtrezi, decantezi și să deosebești informațiile din jur, dacă nu cultivi un ochi atent si treaz, cecitatea te doboară. Nu poți fâlfâi aiurea drapelul României îngânând oligofrenic bălării de decerebrat, e o batjocură la adresa celor ce chiar au dus drapelul cu demnitate și onoare, plătind cu viața pentru asta.

„Se socotește în general că esența monahismului o constituie credința. Aceasta este o eroare. Credința, monahii o socotesc de la sine înțeleasă, iar numărul mirenilor a căror credință este egală ori chiar depășește pe a viețuitoarelor din mânăstiri e mai mare decât s-ar presupune.

Nu credința caracterizează pe monah, nu ea figurează ca «materia cea mai grea» la examenul de primire în viața lepădării celor lumești. Altele sînt însușirile specifice, indispensabile modului de existență ales. Ele izvorăsc ori țin de un tărâm extraneu misticii, tărîmul volițional; și care din punctul de vedere al decorului și terminologiei se încadrează în ritualurile și scenografia strădaniilor fizice și lumii sportului. Nu credința semnifică elementul de bază al călugăriei ci smerenia și ascultarea.

Acestea însă ce sînt?

Sînt eufemisme ori termeni tehnici ori sinonime ale voinței (unei voințe de fier) care se invederează a fi, ea, miezul problemei.”

Și mai departe, mai spune monahul Steinhard, ceva ce merită cu deosebire subliniat  –  pledoaria pentru disciplina militară și nesomnul  veșnicului rond de noapte:

„Voința, așadar. Totul pentru scopul urmărit, pentru «ideal». Numai disciplina și muștruluială. Stăpînire de sine. Efortul «gimnastic» al ascetului. Nici o cedare, cît de mică. Nici o șovăială. Nici un hatîr. Indulgența? Substantiv necunoscut.

Oboseala? Ce-o fi aceea? Cătănia cea mai exemplară, organizată de însuși înflăcăratul recrut, la domiciliu și fără nici o zi de permisie.

Și, obsesional, controlul cel mai vigilent (veghetor) asupra preocupării primordiale: lupta cu somnul, marșul forțat împotriva acestui vrășmaș principal și cumplit, pînă la victorie și la capitulare în condițiile cele mai netrebnice pentru el. Așa fiind,întrucit se deosebește mansarda  –  rug nestins  –  de chilia unei mânăstiri catolice sau ortodoxe, de o chilie budistă, zen, tibetană? De un ashram? De camerele unui așezămînt cu slujitori în vesminte albe, negre, galbene, roșii ori cafenii? Dogmele, ceremoniile, culorile, ritualul se vădesc  felurite.

Înapoia zidurilor, porților și grădinilor, taina se dezvăluie a fi una și aceeași: implacabila, militara disciplină.”

                                                                                                                                                                                                                                                                            George RONCEA        

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: