Coaliția pentru Familie: Solicităm asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm pentru inițiativa noastră, care să conducă la organizarea referendumului pentru modificarea Constituției

11 Noi

agnus dei - english + romanian blog

parlamentul-romaniei-camera-deputatilor

Coaliția pentru Familie atrage atenția asupra „blocajului instituțional” al inițiativei cetățenești pentru redefinirea familiei, determinat de amânările succesive, fapt care a făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.

Astfel, Coaliția pentru Familie solicită asumarea unui calendar ferm, deși spectrul ca un referendum să fie organizat concomitent cu alegerile parlamentare pare a fi o variantă tot mai puțin probabilă.

„Vocile a trei milioane de români nu au constituit un temei serios pentru angajarea unui dialog, pentru recunoașterea socială a validității morale, legale și civice a demersului Coaliției pentru Familie”, remarcă autorii inițiativei în comunicatul remis.

Redăm în întregime mesajul adresat de Coaliția pentru Familie și apelul făcut politicienilor pentru stabilirea unei agende reale în soluționarea solicitării semnate de 3 milioane de români:

„Coaliția pentru Familie constată cu regret că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48 (1) din Constituția…

Vezi articol original 35 de cuvinte mai mult

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: