GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS”HITLER”:PARLAMENTUL ESTE UN GHIMPE PENTRU ACEST NATIONAL-SOCIALIST!

11 Noi

Imagini pentru IOHANNIS,PARLAMENT POZE

 

Parlamentul se dovedește un ghimpe în coasta președintelui Klaus Iohannis. Cel puțin asta reiese din declarațiile făcute, joi, de către politicianul de la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a participat la o dezbatere publică, organizată la Bibilioteca Națională a României, cu titlul „Eliminarea taxei radio-tv – sprijin sau amenințare a misiunii societăților publice de radio și televiziune?”

Președintele a avut primul cuvânt și a explicat contextul în care a apărut inițiativa legislativă referitoare la eliminarea a 102 taxe, dintre care două se referă la radioul public și la televiziunea de stat. Iohannis a explicat că ar fi fost de acord cu eliminarea taxelor, dar că lucrurile nu pot fi abordate atât de simplu în privința celor două instituții publice.

„Această dezbatere este atipică. Prin temporizare, nu prin subiect. În luna octombrie a existat o inițiativă legislativă depusă la Parlament și cred că această inițiativă ar fi avut un impact pozitiv, dacă s-ar fi respectat câteva condiții minimale. În esență, nu ar fi rău să vorbim despre eliminarea taxelor și pot să spun foarte deschis că eliminarea de taxe a apărut și în programul meu electoral de anul trecut. Sunt de părere că avem prea multe taxe și trebuie să reducem din ele, ca situația să devină mai ușor de înțeles, de aplicat. Dar, din păcate, Parlamentul, dintr-un motiv pe care nu îl cunosc, pentru că nu mi s-au adresat, bănuiesc că din cauza unui puseu de autosuficiență, au intrat în procedură de urgență și au trecut inițiativă prin ambele camere și a primit și vot final. În esență, Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv. Cu multe amendamente, dar pozitiv”, a declarat Iohannis.

Același Klaus Iohannis a explicat că ar fi promulgat legea, dacă nu ar fi fost aste două taxe menționate în lege.

„Dacă nu ar fi fost printre cele 102 taxe taxa radio-TV, probabil aș fi promulgat legea pur și simplu, chit că ar fi meritat și celelalte taxe o abordare publică. În această situație, mi s-a părut că întreg demersul are o problemă majoră. S-a eliminat o discuție publică despre finanțarea celor două. Acea afirmație conform căreia în continuare TV-ul și Radioul vor trăi în continuare bine cu bani de la bugetul de stat, este o chestiune care se poate realiza ușor tehnic, dar nu sunt foarte convins că asta ne dorim. Și pentru că nu sunt foarte convins, am fost foarte bucuros să particip la această dezbatere. Imediat după ce legea a fost votată în Parlament, am primit solicitări de întâlniri și am început să primesc scrisori multe. Am avut solicitări de la cei doi directori generali, de la televiziunea publică și de la radioul public, SRTV și SRR, nu îi văd aici în sală – probabil că nu au fost invitați”, a afirmat președintele României.

Ulterior, Iohannis a explicat că este nevoie de o discuție publică, chiar dacă „Parlamentul a considerat că le știe pe toate”.

„Am aflat, recunosc cu surprindere, că nici televiziunea publică, nici radioul public nu au fost consultați în acest demers care îi privește direct. Este o abordare ciudată. Am primit scrisori de la EBU, de la alte organizații și organisme internaționale, sindicate, asociații de specialitate, toți solicitându-mi să nu promulg această lege. Acest tip de dezbatere ar fi trebuit să aibă loc înainte de a vota această inițitivă în Parlament și nu după. Dacă Parlamentul a considerat că le știe pe toate și nu are nevoie de o dezbatere publică, eu am considerat că nu le știu pe toate și am nevoie de o dezbatere publică”, a detaliat politicianul de la Cotroceni.

Camera Deputaţilor a adoptat, la finalul lunii octombrie, mai multe proiecte de lege, printre care şi pe cel care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale, inclusiv a taxelor radio-TV.

Printre taxele care vor fi înlăturate, se află timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii.

Președintele Klaus Iohannis a insistat că este nevoie de o dezbatere publică pentru taxa radio-TV și a anunțat public că va susține organizarea unei astfel de dezbateri.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: