Demersul Coaliției pentru Familie, care a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, are un puternic adversar tocmai în președintele Klaus Iohannis.

În ultima perioadă, șeful statului a avut două intervenții extrem de acide la adresa căsătoriei naturale.

„După părerea mea, tema, chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături, și are susținători importanți, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească, cum nici reacțiile unor politicieni nu au reușit să miște electoratul semnificativ”, a spus Iohannis în urmă cu două zile.

După aceste declarații, Iohannis a primit o replică din partea spectatorilor prezenți vineri seara pe Arena Națională la meciul România – Polonia.

Asociația Christiana a remis un comunicat către ActiveNews, prin care analizează ultimele declarații ale președintelui. Iată comunicatul:

„Domnule Președinte,
Vă propun să facem pe text o analiză a discursului Dumneavoastră de la dezbaterea „Politici. De la teorie la practică.” organizată la BCU.

Afirmația Dumneavoastră: Inițiatorii demersului de modificare a Constituției… „nu au avut vreun impact în sensul de a modifică atitudinea unor grupuri față de temă”.
Răspunsul nostru: Noi nu am pornit acest demers pentru a modifica atitudinea „unor grupuri”-deși ar fi fost bine, ci ca să ne apărăm copiii noștri de păcat și de legalizarea păcatului.

Afirmația Dumneavoastră: „Tema… ridicată cu 3 milioane de semnături… și susținători importanți, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească, cum nici reacțiile unor politicieni nu au reușit să miște electoratul semnificativ”.
Răspunsul nostru: Vă aducem aminte că dacă la alegeri lipseau 3 milioane de semnături nu vorbeați azi despre căsătoria homosexuală de pe poziția de președinte al unei țări majoritar creștină, și atunci părerea Dumneavoastră nu ar fi contat în fața nimănui, adică nu v-ar fi citit și nu v-ar fi citat nimeni.
Dumneavoastră ca președinte al nostru afirmați că cele 3 milioane de semnături „nu au reușit să miște electoratul”. Cum v-ați simți dacă și noi am afirma că nu reușiți „să ne mișcați semnificativ”? Dacă nu vă impresionează 3 milioane de cetățeni români, atunci ce și cine vă impresionează?

Afirmația Dumneavoastră: „Afirmațiile dinainte („fanatism religios”) le-aș repeta oricând”.
Răspunsul nostru: Noi credem că românii (cel puțin 3 milioane) nu ar repeta nicicând alegerea Dumneavoastră.

Afirmația Dumneavoastră: „…politicieni șmecheri… s-au cățărat pe mine (?!)… încercând să dovedească… că eu mă situez într-o poziție stranie”.
Răspunsul nostru: Straniu e un cuvânt care poate însemna și ceva frumos. Poate ați vrut să spuneți „poziție străină”.

Afirmația Dumneavoastră: Dacă românii credeau că sunt într-o poziție stranie… „nu m-ar fi ales din capul locului”.
Răspunsul nostru: În „capul locului” păreați altfel iar poporul român e bun și naiv și istoria dovedește că suportă cu răbdare orice conducător.

Afirmația Dumneavoastră: „Să avem grijă cu astfel de inițiative”.
Răspunsul nostru e o întrebare: Pentru cine sunteți îngrijorat? Pentru hetero sau pentru homo?

Afirmația Dumneavoastră: „…ceea ce niciodată nu se poate obține prin vot este pacea socială”.
Răspunsul nostru: Înțelegem din răspunsul Dumneavoastră că pacea socială se poate obține întotdeauna prin forță.
Afirmația Dumneavoastră este foarte potrivită că motto la un tratat de politici totalitare.

Afirmația Dumneavoastră: „pacea socială… se poate obține numai prin compromis… între politicieni, politic și societate, între societate și biserică”. (bănuiesc că cineva a transcris greșit discursul Dumneavoastră deoarece Biserică se scrie cu B mare).
Răspunsul nostru: Domnule Iohannis dacă ați ajuns președinte numai și numai ca să aflați că Biserica nu face și nu trebuie să facă niciodată compromisuri, mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru această șansă.

Afirmația Dumneavoastră: „pacea socială… poate să fie doar rezultatul unei abordări mature din partea tuturor actorilor relevanți din societate”.
Răspunsul nostru: Homosexualii nu sunt nici actori relevanți (2% în SUA) și din punctul de vedere al creștinilor nici nu pot avea „abordări măture”.

În final, un sfat: Nu mai spuneți că sunteți președintele tuturor, e mai onest așa.

Dacă pentru păcatele noastre Domnul va îngădui să se legifereze păcatul în România, atunci să fiți conștient că istoria va scrie așa: „legiferarea păcatului sodomiei s-a făcut în vremea lui Iohannis” sau poate îi va spune chiar legea Iohannis.

Vă dorim sănătate deplină, trupească și sufletească, în Hristos Domnul”.