MALAKUL KLAUS WERNER JOHANNIS,VIITOR PUSCARIABIL,FOLOSESTE CUVANTUL „PENAL”,CU SENSUL INTALNIT IN LIMBAJUL PUSCARIABILILOR!

14 Noi

Cînd îl auzi pe ditamai preşedintele spunînd cu gura plină despre cineva că este „penal”, îţi vine să te cruceşti în ce hal a ajuns limba română! Mai ales că exact la fel procedează şi alţi politicieni, fără ca vreunul să-şi dea seama cît de vulgar este. Inclusiv suavele doamne politicience! Dicţionarul de argou spune „penal” unui homosexual pasiv!

O fi sau nu şocant, însă… asta e! Dar hai să ne lămurim!

Primul pas: limba română cultă foloseşte adjectivul „penal” numai atunci cînd defineşte „dreptul penal”, „codul penal”, „procesul penal”, „acţiunea penală”, „fapta penală”, „sancţiunea penală” sau „clauza penală” şi se referă exclusiv la dispoziţii cu caracter de lege, „care au un caracter represiv, care se ocupă de infracțiuni și prevăd pedepsele care trebuie aplicate”! Atenţie: niciodată nu se referă la oameni!

Deci, iată ce scrie Sfîntul DEX: „PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal” („Dicționarul explicativ al limbii române”, 2009, ediția a II-a revăzută și adăugită).

E clar? Avem în DEX şi provenienţa cuvîntului, adică din buna noastră latină, fiind preluat din prietenoasa franceză, precum şi semantica sa explicită, care nu cred să creeze probleme cuiva care ştie să citească.

Al doilea pas. Cu toate aceste prevederi ale limbii române culte, în limbajul argotic, mai ales în cel folosit de puşcăriaşi, există cuvîntul „penal” cu trimitere directă la persoane! Atenţie, însă: este vorba de DICŢIONARELE DE ARGOU, care sînt considerate DICŢIONARE NEOFICIALE ale limbii române!

Deci, în „Dicţionarul de argou” al lui George Volceanov, ediţia 2007, cuvîntul „PENAL” are trimiteri la persoane, însă de fiecare dată se face precizarea că face parte din „ARGOUL DEŢINUŢILOR”! Iată ce găsim în varianta electronică:

Să reluăm, pentru politicienii şi jurnaliştii noştri, din acest dicţionar de argou, în speranţa că de acum îşi vor asuma acest limbaj peiorativ din lumea puşcăriaşilor:

coardă penală expr. (peior.) 1. prostituată luată în vizorul poliției. 2. (deț.) homosexual pasiv.

fetiță penală expr. (deț.) 1. homosexual pasiv. 2. om fricos, care se lasă ușor intimidat și dominat.

jartea penală expr. (deț.) homosexual pasiv.

Mai sînt şi alte sensuri pe care deţinuţii le folosesc pentru adjectivul „penal”, în expresii de genul „CONDUCTE PENALE” pentru „macaroane”, sau „JEG PENAL” pentru cineva care este „murdar, neîngrijit”. Nu credem însă că preşedintele Iohannis a coborît atît de jos nivelul încît să le spună adversarilor politici că sînt „macaroane” sau „jeguri penale”!

Acum este clar pentru toată lumea că în limba română cultă adjectivul „PENAL” nu se referă la persoane! În schimb, în limbajul argotic, mai ales în cel folosit de puşcăriaşi, cuvîntul „PENAL” are trimiteri explicite la persoane, definind mai ales „HOMOSEXUALII PASIVI”, adică „FETIŢELE” din puşcării!

Bănuim că preşedintele României, Klaus Iohannis, nu este un analfabet, un incult care să folosească inconştient în discursurile publice şi oficiale o limbă găunoasă. Prezent deseori la operă sau la teatru alături de simpatica lui soţie, mai degrabă credem că foloseşte în cunoştinţă de cauză acest limbaj de argou, controlat fiind şi de consiliera sa, Mădălina Puşcalău, pe care sîntem siguri că a ales-o dintre jurnalişti tocmai pentru cunoaşterea impecabilă a limbii române, nu?

Deci, mai mult ca sigur, Klaus Iohannis, care se dovedeşte a fi un bun mînuitor al „limbajului de argou”, ştie ce înseamnă „argou”. Definiţia cuvîntului „ARGOU” este:

„ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convenŢional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot”. Am citat din „Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996”.

Şi atunci, împrumutînd din limbajul argotic al preşedintelui, întrebăm: păi, ce facem, măi nene, mă? Acceptăm că avem un preşedinte „vagabond”, care, de la tribuna Preşedinţiei, foloseşte limbajul de argou al puşcăriaşilor, adresîndu-se preşedintelui Senatului sau fostului prim-ministru al ţării, numindu-i „penali”, adică „homosexuali pasivi”?

P.S. Un sfat prietenesc pentru preşedinte: nu vă mai luaţi după consilieri şi renunţaţi la limbajul de argou în declaraţiile sau discursurile publice pentru că riscul este imens. Folosiţi limba română oficială pentru că este destul de cuprinzătoare!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: