OMUL DE AFACERI DAN ADAMESCU RAMANE DUPA GRATII!

24 Noi

Omul de afaceri Dan Adamescu rămâne în spatele gratiilor. Judecătoria Sectorului 4 i-a respins lui Adamescu cererea de eliberare condiţionată şi a stabilit că poate face o nouă solicitare în februarie 2017.

„Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Adamescu Grigore Dan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., fixează termen de reînterare a cererii la data de 19.02.2017”, a decis Judecătoria Sectorului 4, hotărârea nefiind însă definitivă.

Dan Adamescu poate contesta decizia la Tribunalul Bucureşti, care va hotărî definitiv dacă omul da afaceri va fi eliberat condiţionat sau va rămâne în penitenciar.

Cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, înregistrată în 25 octombrie la Judecătoria Sectorului 4, a fost judecată miercuri în lipsa omului de afaceri.

Dan Adamescu a cerut eliberarea condiţionată pe motiv că a executat mai mult de o treime din pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale şi că de mai mult timp este internat în spital.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: