DE CE NU A PARTICIPAT DE CAND ERA,PRIMAR AL SIBIULUI SI ACUM GAULLEITER AL LANDUL ROMANIA DIN „IMPERIUL ROMAN” SI URASTE SASUL KLAUS WERNER JOHANNIS,ZIUA NATIONALA A ROMANIEI MARI DE LA 1 DECEMBRIE 1918 SI NEAMUL ROMANESC,SPRE DEOSEBIRE DE SFATUL COLONISTILOR GERMANI DIN BASARABIA SI BUKOVINA DE NORD CARE AU RECUNOSCUT MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918!

25 Noi

Imagini pentru SASII,IOHANNIS POZE DE 1 DECEMBRIE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI

 

 

Dandu-si seama de urmarile politice ale hotararii de la Alba Iulia, sasii din Transilvania au hotarat la Medias pe data de 8 ianuarie 1919 sa se considere membrii ai „imperiului roman’. La fel au facut si svabii din Banat care, intrunindu-se la Timisoara in ziua de 10 august 1919.

Deschiderea Adunării Naţionale.

Pop de Băseşti: Onorată adunare generală, naţiunea română la toate evenimentele mari şi în trecut s’a adunat ca să decidă asupra sorţii sale. Aşa a fost la 1843 pe Câmpia Libertăţii. Noi am trăit într’o robie sufletească, nu era permis să întinzi mâna fratelui tău. Adunarea Naţională este datoare să înlăture această robie. Salut adunarea liberă a tuturor Românilor din Ardeal, Bănat şi Ţara Ungurească, să punem astăzi piatra fundamentală a fericirii noastre veşnice (aplauze prelungite).

Declar şedinţa de deschisă.

Proiectul de rezoluţiune

 

 

Între aclamări şi ovaţii ia cuvântul dl V. Goldiș și citeşte proiectul de rezoluţiune din partea M. S. N spre a fi primit de A. N. Dl Goldis citeşte clar şi liniştit. Fiecare cuvânt, fiecare slovă e sorbită cu atenţiune şi cu pietate de «Mărita Adunare Naţională».

Când dl Goldiș ajunge la pasajul: naţiunea română «scăpată din robie – aleargă In braţele dulcei sale mame… libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească» din toate piepturile isbucnesc aplauze, ovaţii, urale, strigăte de trăiască România Mare, trăiască dinastia română, trăiască regina Maria, vrem unirea tuturor Românilor, hura, hura, jos cu tirania, jos cu Ungurii, trăiască, trăiască…

Era un elan, era o beţie, toată lumea se ridică în picioarea, arhiereii bat în pălmi, M. S. N. întreg aplaudează frenetic, damele flutură batistele, oficerii, soldaţii înalţă chipiile, în ochii tuturor lucesc flăcări de entusiasm, de extaz, mulţi plâng de bucurie.

Tot aşa urmează la pasajul: «După drept şi dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoarele locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu Regatul Român».

Respicat şi solemn continuă dl Goldiș:

Înaintaşii noştri pe Câmpul Libertăţii în 1848 au hotărât aşa: «Naţiunea română depune jurământ de credinţă cătră împăratul, cătră patrie şi cătră naţiunea română»: Împăratul ne-a înşelat (aşa-i), patria ne-a ferecat, şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunii umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţi, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor.

La lumina celor expuse până aci, din încredinţarea şi în numele marelui sfat al naţiunii române din Ungaria, Banat şi Transilvania rog Mărita adunare naţională să binevoiască a primi şi a enunţă ca ale sale următoarele hotârâri:

I. Adunarea națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor Români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreb Banatul, cuprins între râurile Murăș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor susindicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român adunarea națională proclamă următoarele:

1. Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuesc.

2. Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.

3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

4. Desăvârşita libertate de presă, asociare şi întrunire; libera propagandă a tuturor gândirilor omeneşti.

5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşoră după trebuinţă latifundiile, i-se va face posibil ţăranului să-şi creieze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât, cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de-o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.

6. Muncitorimei industriale i-se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, cari sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea naţională dă espresiune dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze răsboiul, ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: ceho-slovacă, austro-germană, jugo-slavă, polonă şi ruteană şi hotăreşte, ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi Români, cari în acest răsboiu şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunei române.

VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, cari prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru răsboiu au scăpat civilizaţiunea din ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara-Ungurească adunarea naţională hotăreşte instituirea unui Mare Stat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe cari le va află necesare în interesul naţiunei.

(…) Aplauzele zgomotoase, cari făceau să răsbubue sala când apare Maniu, sunt cea mai grăitoare dovadă, că omul acesta, că bărbatul acesta aspru la privire, cumpătat la vorbă, întruneşte simpatiile tuturor Românilor şi în aceeaş vreme, că în mintea şi în activitatea lui s-au reprezentat cel mai bine gândurile, aspirațiile și dorurile noastre. – EI vine să motiveze proiectul de rezoluţiune. Cu o logică de fier ştie să înlănțue curente de idei la aparenţă divergente, argumente noue pentru teze noue şi îndrăsneţe. În fuga condeiului am schiţat firul roș din vorbirea dlui Maniu:

Mărită Adunare Naţională.

Dacă privim suferinţele grele îndurate de neamul românesc până azi, cum vom şti să mulţămim lui Dumnezeu, că trăim aceste zile. Suntem în plină lumină după orbie de veacuri. Nu ne putem aici da bine seama dacă suntem treji ori visăm doară. Sărbătoarea noastră este visul dorit al aşteptărilor de veacuri, este însă şi încununarea vredniciei neamului desrobit. (Aşa e! Trăiască). Vrednicia noastră, vrednicia de care trebuie să dăm şi astăzi o limpede dovadă, pretinde înainte de toate să ne închinăm eroilor, căci pentru noi au căzut pe cele câmpuri de luptă, să ne închinăm şi eroilor români conduşi de marele lor căpitan Ferdinand. (Trăiască regele tuturor Românilor. Trăiască regina Maria. Urale prelungite).

Dlor noi suntem chemaţi să ne spunem cuvântul, să-l spunem respicat în faţa lumii întregi, să spunem, că vrem, că pretindem unirea tuturor Românilor (Trăiască România Mare. Trăiască Unirea neamului românesc. Apiauze).

Aţi ausit, dlor, dovedirea necesităţii acestei uniri. Ce aş mai putea adăuga, ca să fie ştienţifică şi perfectă dovedirea ei? O pretinde temeiul fiinţei noastre, o pretinde obârşia noastră comună, o pretinde principiul personalităţii neamurilor: un suflet suntem cu fraţii de dincolo, un trup trebuie si fim cu ei. (Aşa e! Așa e! Aplause.) Nu e putere pământească să mai poată despărţi pe fraţii dintr’un sânge să fie una. Nu mai există putere pe lumea asta să poată împiedeca înfăptuirea unităţii noastre naţionale. (Trăiască. Mai bine murim cu toţii. Murim până la cel dis urmă om.) Aici e leagănul românismului, nu e cu putinţă să mai fie separat de întreg trupul neamului românesc leagănul naşterii sale. (Aşa e.)

Toate argumentele ştiinţifice, toată psihologia popoarelor, lumea cultă întreagă, dreptul nostru inprescriptibil, dorinţa inimilor tuturor, toate aceste pledează cu tărie ne învinsă pentru întruparea unei Românii mari şi sfinte, care să cuprindă la sânul său toate sufletele româneşti, să strângă între hotarele sale toate ţinuturile locuite de Români. (Aplause prelungite.)

Dar întâlnim şi duşmani, cari ne urăsc, duşmani cari intrigă (Peară cu toţii. Jos cu ei.) Azi noi trebuie să înecăm în sîmbure tot temeiul intrigilor murdare pe cari le ţes, paiangeni veninoşi, în contra noastră.

De aceea în proiectul de rezoluţie, oferit pentru a fi primit de DV. se spulberă şi ultima nădejde a duşmanilor noştri de a pescui în tulbure, voind să facă lumea să creadă, că noi am voi un imperiu de oprimare şi de sugrumare a tuturor neromânilor împrăştiaţi printre noi.

Poporul românesc este cu mult mai nobil, cu mult mai democratic, decât să nu ştie să aprecieze pe deplin propriul său proverb înţelept: ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Voim să fim noi fericiţi, dar să se simtă bine în ţara noastră şi ceilalţi locuitori ai ei. Noi am învăţat cu o crudă învăţătură, ce înseamnă a fi subjugat, nu voim să ne facem acum noi vinovaţi de spurcăciunea înfierată de veacuri de noi. (Aşa e.)

Poporul nostru este un popor de ţărani, toţi câţi suntem în sala aceasta suntem până la unul copii ori nepoţi de ţărani harnici şi cinstiţi. Nu e prin urmare posibil să nu sacă la inima tuturor soartea ţăranului român, care tânjeşte în rău, de aceea conform şi ideilor democratice voim o reformă agrară radicală. (Aplauze).

A fost însă, dlor, până azi un neajuns în structura socială a neamului românesc: lipsa industriaşului, lipsa clasei de mijloc. (Aşa e). Neajunsul acesta trebuie să înceteze: fără comerciu şi industrie bogăţiile pământului nostru le exploatează şi de ele se îngraşă streinii. De aceea pentru a sprijini cu succes perfecţionarea formelor sociale, se vor introduce toate favorurile celor mai culte state apusene pentru industrie şi comerciu. (Aprobări.)

Arată apoi pentruce este necesară o autonomie transitorie, până la Constituanta română, care va nivela deosebirile de teren politic, social, economic dintre noi şi fraţii de dincolo.

Sprijineşte apoi cu isteţime ultimele puncte din proiectul de rezoluţiune şi (între aplause şi felicitări şi ovaţii) cere primirea cu unanimitate a proiectului. (Primim. Primim cu toţii. Primim totul. Trăiască.)

Urmează Jumanca. Tînăr socialist. Mărturisim sincer, că apariţia dlui a fost primită cu o oarecare neîncredere şi răceală. Se temeau cu toţii, pe urma știrilor tendenţioase din gazetele ungureşti, ca nu cumva partidul social-democratic să facă şi numai o mică ştirbire proiectului de rezoluţiune. Temerea aceasta s’a dovedit de neîntemeiată şi prin urmare frumoasa vorbire a dlui Jumanca a fost mereu subliniată de viforoase aclamări şi aplauze.

Când a spus dsa, că în numele social-democraţiei venim să declarăm cu unanimitate (o tăcere de mormânt. în sala întreagă, o încordare a atenţiunii, toate privirile, toţi ochii erau ţintiţi spre tînărul vorbitor: inima tuturor era strânsă în piept, pare a se fi rupt şi respirarea imenzului auditori) venim să declarăm cu unanimitate, că voim Unirea tuturor Românilor la sânul dulce al României Mari; un uragan de urale, de aplauze, de se trăiască isbucneşte din piepturile miilor de ascultători.

Da dlor, continuă Jumanca, pentrucă noi vă advertizăm, că social-democraţia nu este identică cu lipsa simţului naţional, nu: ubi bene ibi patria, ci unde ţi-e patria, fă să-ţi fie şi bine. (…) De aceea declară că de azi încolo cu fraţii unguri nu mai suntem una, ci vrem noi de sine stătători să fim o floricică frumoasă în cadrele internaţionalei.

Declar încă odată, că aderăm cu toată inima la proiectul de rezoluţiune. (Aplauze prelungite. Mulţi din M. S. N. felicită pe dl Jumanca).

Prezidiul întreabă încă odată precis pe deputaţii A. N. dacă primesc cu toţii proiectul de rezoluţiune. Toţi s’au ridicat în picioare strigând din toată inima: primim. A urmat o scenă de entuziasm, ce nu se poate scrie cu condeiul nici spune cu gura. S’a făcut Unirea, strigau unii cu bucurie. Trăiască România noastră scumpă. Nu mai sunt Carpaţii, dela Nistru pân’ la Tisa e tot ţara românească, ripostau alţii. Unii lăcrimau. Alţii intonau «Pe al nostru steag». Se îmbrăţişau, se sărutau de bucurie. A fost sufletul românesc scos din cătune la veaţă, a fost manifestarea cea mai sublimă şi cea mai spontană şi mai naturală a sentimentelor, cari de veacuri stăteau înăduşite în sufletele tuturor Românilor.

unire1Vremea era târzie. Poporul de afară era impacient, când urcă tribuna Dr. Vajda. În două cuvinte află gustul celor cari acum, dupăce Unirea era făcută, nu mai voiau să ştie de nimic, nici de închiderea şedinţei: erau îmbătaţi de fericire. La moment a fost o linişte perfectă. La propunerea dlui Vajda, garantând dreptul de opţiune se primeşte lista membrilor M. C. N. Pe Vajda îl aplaudă cu toţii. Nu-l vor uita nici odată, decând cu declaraţia din parlament.

Episcopul Dr. D. Radu ia cuvântul. Abia spune vre-o câteva propoziţii (era 11/4 p. m. şi de afară dela popor ne veniau ştiri şi ştafete să ne grăbim) nimerind perfect de bine diapazonul dispoziţiei sufleteşti a delegaţilor. Este praznicul neamului românesc, astăzi dlor, sărbătoare este sărbătorilor: Ziua învierii noastre. (Aşa e. Trăiască). Mulţumită lui Dumnezeu, că ne-a aflat vrednici să trăim noi aceste zile. Mulţumită se cuvine însă şi bărbaţilor, cari cu pricepere şi devotament au lucrat pentru gătirea solemnă a sărbătorii, a prasnicului acesta mare. (Aşa e). Meritele fostului Comitet Naţional se cuvine să le înregistrăm (Aşa e) şi subliniem (Trăiască) astăzi când visul lor şi visul nostru s’a înfăptuit. (Trăiască. Aplauze)

A vorbit apoi eppul Ignaţie Papp, frumos, cu un glas vibrator, nu ai zice, că este bătrânul de 70 ani. Arată cum episcopatul şi-a împlinit datorinţa şi cum episcopii sunt una cu întreg românismul. Sfârşeşte în formă de rugăciune cătră Dumnezeul popoarelor ca să ocrotească viea sădită de dreapta sa. Acordurile puternice ale imnului naţional, ale lui «Deşteaptă-te Române» au înecat ca într’o undire puternică de valuri mari curate sfârşitul vorbirei frumoase a ilustrului arhiereu.

Cu aceste şedinţa s’a terminat. A fost cea mai sărbătorească, cea mai solemnă, cea mai sfântă adunare a neamului românesc. (Dr. I. C.)

 

Atunci, in una din clipele de cea mai grea cumpana din istoria romanilor, dupa ce s-a prabusit tarismul rusesc (1917), incepu sa mijeasca de la rasarit cea dintai raza a soarelui dreptatii: desfacerea Basarabiei din catusele tariste, spre a se organiza mai intai ca republica democratica moldoveneasca, apoi ca republica neatarnata, dupa care a urmat hotararea de la 27 martie (9 aprilie)1918 prin care Sfatul Tarii din Chisinau „in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor’, a declarat ca Basarabia se uneste pentru totdeauna „cu mama sa Romania’, de care fusese dezlipita fara voia ei intr-un timp cand capetele incoronate se credeau in drept sa dispuna de soarta tarilor si a popoarelor care nu le apartineau. In textul acestei declaratii erau cuprinse si cateva conditii, asupra carora Sfatul Tarii a revenit, declarand dupa unirea Bucovinei si a Transilvaniei, ca renunta la ele „fiind incredintat ca in Romania tuturor romanilor regimul curat democratic este asigurat’ (27 noiembrie – 10 decembrie 1918). Sfatul colonistilor germani din Basarabia s-a declarat la fel pentru unirea cu Romania (7 martie 1919).

Prabusindu-se revolutia din octombrie 1918 si monarhia austro-ungara, li s-a dat romanilor din Bucovina, ca si celor din Transilvania si Banat putinta sa-si rosteasca si ei cuvantul, aratand, in temeiul drepturilor de proprie hotarare, cum vor sa fie organizate si carmuite in viitor provinciile locuite de dansii. Vointa lor de viata laolalta, sub o singura stapanire nationala s-a rostit maret prin Congresul general al Bucovinei care, s-a intrunit in sala sinodala a palatului metropolitan din Cernauti la 15 – 28 noiembrie si „intrupand suprema putere legiuitoare, in numele suveranitatii nationale’ a hotarat „Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Cermus, Colaciu si Nistru cu regatul Romaniei‘. In aceeasi zi, s-a rostit si Sfatul national al germanilor din Bucovina pentru unirea acestei provincii cu Romania.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: