RAZBUNAREA LUI MARELUI CONSTANTIN BRANCUSI:”CUMINTENIA PAMANTULUI” A DEVENIT PENTRU GUVERNUL CONDUS DE FRANTUZUL JULIEN CIORDAS SI TEHNOCRATII SAI DE LA MULTIMATIONALE”A DRACULUI!”,PUSCARIABILI IN FRUNTE CU SOROSISTII !

26 Noi

Ceea ce era prevăzut de mult timp s-a petrecut: nu există baza legală pentru ca Guvernul să cumpere „Cuminţenia pămîntului”. O spune chiar ministrul de finanţe, deşi noi i-am atras atenţia lui Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, că şi-a făcut singur dosar penal după ce a negociat direct cu proprietarele preţul de 11 milioane euro!

Încurajat de toţi cei care i-au cîntat în strună: jurnalişti, elitişti, actori, cîntăreţi, „micuţul” Vlad Alexandrescu a vrut să se dea mare şi a călcat pe lege ca pe dude!

Degeaba, aici, în Cotidianul, i-am dat mură-n gură legislaţia care îl împiedica să negocieze preţul direct cu proprietarul (preluată cu onestitate doar de Mihai Gâdea), Vlad Aexandrescu s-a încăpăţînat să fie chiar el preşedintele comisiei de negociere şi îndreptat simbolicul ventilator către întreg guvernul din care făcea parte! Nici o minte mai luminată din guvern n-a vrut să se uite cu atenţie pe site-ul nostru, aşa încît întreg Executivul nu mai ştie acum pe unde să scoată cămaşa!

Declaraţia din acest sfîrşit de săptămînă a ministrului de finanţe Anca Dragu este cît se poate de clară: banii pentru „Cuminţenia pămîntului” nu au fost trecuţi în rectificarea bugetară pentru că nu există baza legală! Şi nici nu pot fi daţi din fondul de rezervă al Guvernului din acelaşi motiv! „Case closed”, cum ar spune un clasic în viaţă!

Dar, pentru că acum lucrurile sînt clare, să vedem cine au fost cei care i-au dat nas lui Vlad Alexandrescu să încalce legea, sugerîndu-i că, alături de ei, nimeni nu-i poate face nimic. Vă amintiţi clipurile acelea cu care Guvernul voia să prostească populaţia?

Actori cunoscuţi, precum Maia Morgenstern şi Oana Pelea, sportivi celebri, precum Ilie Năstase şi Gică Hagi s-au trezit într-un haloimăs alături de prompterista Melania Medeleanu, prezentatoarii Iuliana Tudor, Cristina Cioran sau Virgil Ianţu, dar şi alături de un baschetbalist, un rocker, un violonist ori lîngă un ciumete, precum Dragoş Bucurenci.

Girul, însă, a fost dat de Andrei Pleşu, cel care, în calitate de critic de artă, ar fi trebuit să le atragă tuturor atenţia asupra riscurilor la care se expun! Dar cum era să facă Pleşu aşa ceva, cînd fostul ministru Vlad Alexandrescu, părintele Afacerii „Cuminţenia pămîntului”, ca şi soţia acestuia, Raluca Alexandrescu, sînt colaboratorii săi la „Dilema veche” şi amîndoi au trecut pe la Colegiul „Noua Europă” pe care-l patronează?

Într-o zi, cînd vîlva plagiatului Codruţei Kövesi se va mai stinge, un procuror de la DNA nu va putea să evite articolul 35, al. 1 din Legea 182/2000, pe care-l va pune alături de Comunicatul Ministerului culturii din 18.03.2016:

Atunci mulţi vor uita că Brâncuşi este al lor şi vor înţelege că, indiferent de proprietarul statuetei „Cuminţenia pămîntului”, Constantin Brâncuşi este al nostru, al întregii omeniri!

Din toată porcăria asta cu adunatul banilor de la populaţie, nu milogeala guvernamentală mă enervează cel mai mult, ci faptul că acela care a gîndit-o a vrut musai să-i facă plăcere lui Klaus Iohannis! „Guvernul Meu” şi „Brâncuşiul Meu”, iată două expresii pe care am face bine să le uităm cît mai repede.

Dar, peste toate aceste expresii ale prostiei, cum sînt cele din Afacerea „Cuminţenia pămîntului”, ceva, totuşi, mă bucură: că, după exact 65 de ani de la batjocura la care Academia Română l-a supus pe Brâncuşi în 1951, a venit rîndul ca şi Brâncuşi să se răzbune pentru acea umilinţă! Căci el a vrut să doneze ţării sale natale toate operele sale, iar Statul român le-a refuzat şi chiar a încercat să doboare cu buldozerul „Coloana fără sfîrşit”!

Parafrazînd poezia lui Tudor Arghezi despre „Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă”, putem spune: „Cuminţenia pămîntului”, pe bună dreptate, „s-a făcut a dracului”, răzbunîndu-l pe genialul ei autor!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: