LULUTZA LASCU-KOVESI,DIN PODGORIA LUI SEBI GHITA A AJUNS LA BRATUL LUI DARREN WHITE,FOSTUL SEF AL SECRET SERVICE!

27 Noi

Robert Turcescu a publicat cu puţin timp în urmă fotografii teribile, în care Laura Codruţa Kövesi apare la braţul lui Daren White, fostul şef al Secret Service! Fostul jurnalist, acum om politic în PMP, este cel care a realizat în luna martie a.c. un interviu senzaţional cu Darren White. Kövesi negase atunci vreo relaţie cu White. Ca şi cu Sebastian Ghiţă, cu care am aflat apoi că se întîlnea în vie!

Turcescu spune că are pozele chiar de la Darren White, care s-a simţit jignit de declaraţiile făcute de către cei care l-au zugrăvit ca pe un banal bodyguard, deşi mulţi dintre ei s-au întîlnit în repetate rînduri cu el.

Iată postarea lui Robert Turcescu care însoţeşte fotografiile: „O piedică în calea uitării: Darren White şi Laura Codruţa Kövesi. Ştiu, aceste fotografii vor deveni virale. Later edit: Darren White îmi spune că pozele sînt făcute în 2010, lîngă Sibiu, după o conferinţă pe Cybercrime”.

Aşadar, întîlnirea Codruţei Kövesi cu Darren White a avut loc la Sibiu, în timp ce primar al oraşului era chiar actualul Preşedinte Klaus Iohannis, şi a avut ca scop discuţii despre Cybercrime, de fapt „Centrul Naţional Cyberint”, acel proiect devenit acum lege, prin care absolut toate comunicaţiile prin Internet sînt supravegheate de SRI!

Iată şi celelalte trei fotografii publicate de Darren White prin intermediul lui Turcescu:

Mi se pare potrivit ca acum să reamintim ce declara Darren White în interviul realizat de Robert Turcescu în luna martie 2016:

Robert Turcescu: Esti familiarizat cu dosarele DNA din România? Mă refer la noile dosare făcute de DNA.

Darren White: Din păcate, Robert, probabil că nu, pentru că nu am fost la curent cu situaţia actuală din România.

R.T: Dar crezi că DNA a făcut treabă bună în această perioadă?

Darren White: Ştii ce, deseori, oamenii pe care îi vezi anchetaţi de DNA, DIICOT şi alţii sunt ţinte politice. Aceia sunt oamenii pe care sunt supăraţi din diverse motive. Aşadar, acele structuri, chiar şi Serviciile, SIE şi SRI, sunt deseori folosite în scopuri politice, şi nu pentru a face ceea ce trebuie să facă prin construcţia lor. Astfel, aş avea nişte dubii cu privire la legitimitatea… Aş avea îndoilei serioase cu privire la legitimitatea anchetelor actuale şi a celor în desfăşurare demarate de oricare dintre aceste structuri, DNA, DIICOT, ANI sau oricare alta, pentru că majoritatea ţintelor lor sunt politice. Sunt anumiţi oameni pe care ei îi au în vedere versus o investigaţie legitimă. Deci, aş avea nişte rezerve în legătură cu legitimitatea investigaţiilor acestora. De obicei sunt represalii din cauza politicii.

R.T.: Da, e foarte interesant.

Darren White: Şi nu pot dezvălui niciun secret, dar voi spune că, vorbind din experienţă personală, după ce am lucrat 5 ani în România, ştiu că majoritatea ţintelor lor sunt politice.

R.T.: Bine. Crezi că doamna Kovesi trebuie reconfirmată ca şefă la DNA?

Darren White: Am îndoieli serioase cu privire la abilitatea ei de a fi neutră, corectă şi obiectivă. Am îndoieli serioase legate de asta”.

Declaraţiile lui Darren White au făcut vîlvă între susţinătorii Laurei Codruţa Kövesi. Astfel, pe Hotnews, aproape instaneu cu difuzarea interviului, a fost publicat articolul „Cine este Darren White, fostul şef al US Secret Service şi cu cine face afaceri în România?”, semnat de cine altcineva decît de Dan Tăpălagă, fostul consilier al Monicăi Macovei! În acest articol, se fac dezvăluiri despre relaţia de afaceri dintre Darren White şi Adrian Sârbu, patronul de la PRO TV, dar şi despre faptul că el ar fost dat afară din Secret Service! Desigur, articolul avea rolul de a minimaliza declaraţiile lui Darren White, adică făcea parte dintr-o acţiune de manipulare a opiniei publice.

P.S. 1. Nu vi se pare că Laura Codruţa Kövesi este prea lipită de trupul mai „plăpîndului” Darren White? La fel cum sta şi în vie, alături de Sebastian Ghiţă?

2. Mulţi vor spune iar că nu e normal să iei în serios declaraţiile lui Robert Turcescu pentru că reprezintă interesele de acum ale lui Traian Băsescu, făcînd parte în trecut dintre susţinătorii Codruţei Kovesi. Nu sînt absolut de acord cu acest punct de vedere, considerînd că orice dezvăluire reală trebuie luată în seamă, indiferent cine o face. În cazul acesta avem un interviu audio-video difuzat pe un post de televiziune şi fotografiile personale ale lui Darren White!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: