ADEVARATI PATRIOTI ROMANI UITATI.CONTRIBUTIA LUI IANCU FLONDOR „CAVALERUL UNIRII” DE LA 1 DECEMBRIE 1918 DE LA ALBA IULIA ,PRIN CARE S-A NASCUT ROMANIA MARE!

1 Dec

Iancu cavaler de Flondor

*Flondor Iancu in 1904 CALENDARUL MINERVA 1905

După luptele mari şi înălţătoare de suflet din Transilvania, a urmat redeşteptarea naţională a fraţilor din Bucovina. Durerea ce ni-o pri­cinuiau neînţelegerile din Ardeal ni s-a uşurat, întru câtva, de avântul mişcărilor din Bucovina, care deveneau din ce în ce mai impunătoare şi mai bărbăteşti. Aceste lupte naţionale din Bucovina în mare parte sunt legate de numele domnului Dr. Iancu cavaler de Flondor.

*

Familia Flondor este una din cele mai însemnate familii boiereşti, din vechea şi marea Moldovă, era înrudită, din vechime, cu familiile Balş, Buhuş, Urechia etc. După tradiţie şi unele indicii, Flondorenii ar fi urmaşi de-ai lui Alexandru Lăpuşneanu şi probabil că la aceasta se referă cuvintele din Diploma imperială din 1796: „antiqua et nobilissima familia Albota procedere et etiam cum princibus Moldaviae affinitatem habuise”. Albota era numele originar al familiei şi abia Toader Albota, marele armaş din secolul al XVII-lea, luase numele de Flondor.

*

Cronicarul Neculce, vorbind despre domnia lui Dumitraşco Cantacuzino, scrie despre Toader Flondor: „Flondor Armaşul şi cu fratele său, Gheorghiţă Ciudin, cu Mitre Căpitanul, cu Mileştii şi cu alţii, au burzuluit tot târgul şi slujitorimea asupra grecilor, tot cu pietre şi cu beţe, de era curtea domnească plină de oameni, şi pe ziduri stăteau oamenii”. Poate că de la acest strămoş au moştenit puternicul sentiment naţional şi de in­dependenţă membrii familiei Flondor, cu toate titlurile lor boiereşti şi întinsele lor moşii, nu s-au lăsat ademeniţi de marile demnităţi imperiale, ci s-au mulţumit a fi, întotdeauna, în fruntea poporului asuprit, luptând pentru drepturile lor ca adevăraţi cavaleri ai românismului. Astfel, din tată, în fiu, s-a moştenit iubirea de limbă şi legea strămoşească. În atmosfera acestei tradiţii, a fost crescut şi domnul Dr. Iancu Flondor.

*Flondor Iancu

Dl Dr. Iancu Flondor s-a născut, la 4/17 octombrie 1865. Studiile se­cundare le-a făcut în Cernăuţi, iar cele universitare, în Viena, luând, la 1892, titlul de doctor în drept. Îndată după moartea tatălui său, George Flondor, a intrat în viaţa politică, atrăgând atenţia generală prin agerimea spiritului său şi prin energia sa extraordinară. Ales în Dieta ţării, ca reprezentant al marilor proprietari, se uneşte cu Dl Dr. George Popovici (poetul T. Robeanu – n. n.), reprezentantul ţărănimii, şi lucrează, în deplină armonie, spre a ridica conştiinţa naţională a poporului, nebăgat în seamă până atunci, şi a înfiera abuzurile guvernului atotputernic.

*

Fiind la ordinea zilei chestia tricolorului, Dl Iancu Flondor o apărase cu energie bărbătească; a fost primul care a îndrăznit să vorbească, în o dietă, cu guvernatorul, ca de la egal la egal, reprezentând, faţă de suveranitatea statului, suveranitatea naţiunii. Prin atitudinea sa intransigentă, provocase ura guvernatorului Bourguinon, care, la alegerile penultime, a încercat toate mijloacele spre a împiedeca realegerea Dlui Iancu Flondor, dar încercările guvernatorului au fost zadarnice, căci Flondor a fost reales. Această epocă, prin luptele bărbăteşti duse de Flondor, de Popovici şi de Branişte, formează epoca de aur a naţionalismului din Bucovina.

*

După emigrarea Dlui Dr. G. Popovici (în România – n. n.), Dl Iancu Flondor a fost proclamat şef al Partidului Poporal-Naţional şi începu organizarea po­porului român, atât pe teren politic, cât şi economic. Urmele acestei activităţi se văd în numeroasele bănci populare, după sistemul Raiffeisen, menite a scăpa pe ţăranul român din ghearele cămătarilor (Flondor a finanţat activitatea profesorului udeştean Grigore Filimon, de documentare în Austria şi de aplicare a cunoştinţelor în Bucovina – n. n.). Iar emanciparea economică a românilor nu era pe placul evreilor şi aceştia, folosindu-se de ambiţia politică a Dlui Aurel Onciul, di­rectorul unei bănci de asigurare din Brün, şi de ura personală a re­negatului Nicolaj Basilco (Nicolae Vasilco – n. n.) în contra Dlui Iancu Flondor, au înjghebat o alianţă evreo-română-ruteană, cu scopul de a submina poziţia politică a luptătorului român.

*

Bucovineni Storojinet 5

*

Tendinţa principală a Dlui Flondor era să unească toate clasele sociale într-o singură armată naţională, spre a putea da piept cu duşmanii neamului. Aurel Onciul l-a lovit chiar în acest punct sfânt al programului său, începând o luptă violentă contra boierimii şi preoţimii române (în realitate, Ociul reprezenta învăţătorimea, pe care preoţii o catalogau drept anti-românească, pentru că nu înţelege că politica se face doar „de boieri şi de preoţi” – n. n.), promiţând ţăranilor pământurile boiereşti şi bisericeşti. În faţa acestor mijloace demagogice, Dr. Iancu Flondor era dezarmat.

*

Agitaţia lui Onciul convenea guvernului bucovinean, căci ea ducea sigur la descompunerea Partidului Poporal Naţional, care demult era un spin în ochii săi. Dieta a fost dizolvată, spre a face posibilă intrarea aderenţilor lui Aurel Onciul. În faţa agitaţiilor dlui Aurel Onciul, ajutat de evrei şi de ruteni, sprijinit şi de guvern, soarta Partidului Poporal Naţional era decisă. Şeful partidului, Dr. Flondor, văzând că e ameninţat a rămâne singur în dietă, ca reprezentant al direcţiei naţionale, a tras conse­cinţă din nimicirea partidului său, şi-a dat dimisia din şefia partidului, retrăgându-se din viaţa politică. Cu toate stăruinţele aderenţilor săi, de a reveni asupra hotărârii luate, el a rămas neclintit.

*

Bucovineni Storojinet 6

*

„Domnilor – zise el –, sunt viu mişcat de simpatiile voastre, dar am fost şi voi rămâne un om cinstit, ca tatăl meu, ca moşii şi strămoşii mei. Eu văd că ideile mele politice au bancrotat. Deci, ce să mai caut în viaţa publică?

*

Eu eram pentru unirea tuturor elementelor corpului nostru naţional, pentru lupta comună contra străinilor. Iar poporul a ales pe acei care au semănat discordia socială. Eu consider pe ruteni ca pe cei mai pe­riculoşi adversari ai poporului nostru, iar poporul a ales pe acei care s-au înfrăţit cu rutenii. Eu am stat cu programul meu şi am căzut cu el. Mă retrag la moşia mea şi, de acolo, de sub umbra stejarilor secu­lari, care înconjoară casa mea, a acelor stejari care au văzut timpurile de glorie ale românilor, voi urmări, cu atenţie, fazele politicii bucovinene. Mă retrag din viaţa politică fără amărăciune, cu conştiinţa împăcată, de a fi făcut tot ce am putut pentru interesul naţiunii mele”.

*

Knapp Baile Storojinet

*

Astfel s-a retras cavaler de Flondor, la moşia sa model, de la Storojineţ, ocupându-se cu administraţia vastelor sale domenii, în organizarea cărora se reflectă spiritul organizator şi energia fostului luptător naţional.

*

Ultimul act al vieţii sale publice a fost serbarea de la Putna (din 1904 – n. n.). În mare parte, Iui i se datorează că grandioasa serbare n-a pierdut nimic din caracterul său naţional, intervenţiei sale i se datorează, de asemenea, că reprezentantului M. S. Regelui Carol i s-a rezervat, în biserica mănăstirii, locul de onoare. Un episod caracteristic pentru ilustrarea sentimentelor sale se observă şi din următorul episod: Odată, soseşte, la Storojineţ, un dezertor din Româ­nia, se prezintă la Dr. Iancu Flondor, cerându-i un ajutor.

*

– Îţi dau ajutorul cerut, dar să-ţi fie ruşine că ai părăsit drapelul tricolor, mândria tuturor românilor, care ar trebui să-ţi fie sfânt ca icoana Maicii Domnului. Să-ţi fie ruşine că ai părăsit pe Regele tău înţelept şi viteaz, pentru care trebuie a-ţi vărsa sângele, ar trebui să fie dorul vieţii tale. îţi dau ajutorul cerut, dar mergi în ţara ta, la colone­lul regimentului tău, şi roagă-l de iertare. Aici ai şi o scrisoare, către Dl. colonel, în care-l rog să nu te pedepsească.

*

Soldatul, viu emoţionat şi surprins de a auzi astfel de vorbe, într-o ţară străină, luă un bilet, di­rect de la Burdujeni, şi se prezentă sub drapel.

*

1 Storojinet

*

Astăzi, Dr. Iancu Flondor trăieşte retras, în castelul său din Storoji­neţ, ducând o viaţă de familie fericită, căsătorit fiind cu Elena, fiica regretatului conducător român, Dr. Iancu cavaler de Zotta (procurorul român care ordonase arestarea lui Ciprian Porumbescu – n. n.), o doamnă distinsă prin sentimentele sale naţionale şi filantropice, o soţie şi o mamă model, care-şi creşte copii: Mircea, Şerban şi Neagoe, în frica lui Dumnezeu şi în iubirea de neam. Orele de repaus cavalerul de Flon­dor şi le petrece fie în biblioteca sa, unde literatura română ocupă un loc considerabil, fie cu muzica, fiind un violoncelist distins, dar mai ales se ocupă cu sculptura, pentru care are un talent frumos / L. R. (Calendarul Minervei, 1905).

Emanciparea politică a românilor bucovineni a devenit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea o necesitate stringentă, înţeleasă din fericire la timp de tânăra generaţie a intelectualilor și politicienilor autohtoni. Reprezentanţii acesteia, proveniţi mai ales din mediul rural, s-au dovedit a fi foarte activi și eficienţi în crearea unei mișcări naţionale puternice a românilor din Bucovina.

Tineri politicieni sunt excepţii ce dovedesc că, noua clasă politică românească începea să manifeste voinţa politică necesară ameliorării situaţiei ţărănimii, dar și a învăţătorilor și preoţilor de la sate.

De departe, sprijinul cel mai consistent, l-a oferit ţărănimii române, Iancu cavaler de Flondor, a cărui generozitate și pragmatism, au reprezentat constante ale personalităţii sale.

Iancu Flondor s-a născut la data de 3 august 1865 în oraşul Storojineţ (pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, astăzi în Ucraina) în familia boierului Gheorghe cavaler de Flondor (1828-1892). Iancu era al doilea născut, având doi fraţi: Tudor (22.07.1862 – 23.06.1908) și Nicu (15.06.1872 – 1940 ?).

Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe cavaler de Flondor, era fiul lui Nicolai cavaler de Flondor, născut în Milie (1795-1864) şi căsătorit în Storojineţ cu Ecaterina von Cârste, fiică a lui Teodor cavaler de Cârste şi a Smarandei. Mama sa, Isabella von Dobrowolski-Buchenthal, provenea din Rogojeşti. Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boiereşti, care a deţinut dregătorii şi a avut moşii în Ţara de Sus a Moldovei (Bucovina).

În calitate de stăpâni ai unor moșii, nobilii bucovineni erau obligaţi să ia initiative construirii, în satele pe care le deţineau, a unor lăcașe de cult, în cazul în care nu existau deja biserici, să le întreţină și să le repare pe cele existente, precum și să înzestreze cu sesie preotul satului.

De numele Flondorilor este legată ctitorirea unor biserici în Hliniţa (Adormirea Maicii Domnului, 1786) și Storojineţ (Sfântul Gheorghe, 1888).

A fost căsătorit cu Elena de Zotta (la 11 februarie 1899) şi a avut trei copii, Şerban (n.1900), Neagoe (n.1901) şi Mircea (n.1903).

O genealogie a familiei Flondor a fost elaborată de Sever Zotta, director al Arhivelor Statului din Iaşi şi publicată în anul 1933, În Arhivele Statului, Bucureşti, fond Iancu Flondor se găsesc diploma de absolvire a Universităţii din Cernăuţi şi cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul “Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918, brevetul Coroana României cu “Marea cruce”, acordat de regele Ferdinand I (1918).

După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuţi (k.k. Ober-Gymnasiums in Czernowitz, bunicul său, Nicolai von Flondor, a fost unul din primii 24 de elevi înscriși în primul an de existenţă al acestei instituţii înfiinţate în capitala Bucovinei, în anul 1808), Iancu s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Viena (k.k.Universität zu Wien), obţinând, în 1894, titlul ştiinţific de Doctor în Drept sub numele Flondor Johann, Ritter von, din Storojineţ.

În anul 1892, murindu-i tatăl, se stabileşte la moşia sa de la Storojineţ. Se dedică activităţii politice, devenind un lider politic al românilor din Bucovina şi militând pentru unirea naţională a tuturor românilor.

Iancu Flondor s-a implicat în viaţa politică a Bucovinei încă de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a “tinerilor” români, alături de George Popovici, Grigore Filimon, Florea Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca ş.a. Această grupare a acţionat în paralel cu organizaţiile politice oficiale, nefiind acceptaţi în rândul elitei politice româneşti o anumită perioadă. În timpul conflictului românilor cu guvernatorul Pace din anii 1891-1892, “tinerii” au fost cooptaţi în comitetul electoral de către “bătrânii” lideri politici care se vedeau ameninţaţi cu pierderea poziţiilor în Dieta Bucovinei.

Materalizarea acestei colaborări s-a realizat prin organizarea unei mari adunări politice a românilor în Cernăuţi, la 7 martie 1892, care a decis coagularea tuturor forţelor politice româneşti într-un partid naţional unit, reprezentat prin societatea politică «Concordia». Această dată este considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Naţional Român din Bucovina. Structura respectivă urma să se întemeieze pe programul publicat cu un an mai devreme în paginile “Gazetei Bucovinei”. Deşi tinerii s-au implicat activ în campania electorală, reprezentanţii “bătrânilor” au obţinut majoritatea mandatelor încredinţate românilor, acest fapt conducând la perpetuarea atitudinii moderate în rândul clasei politice conducătoare româneşti. Tinerii s-au declarat nemulţumiţi şi au început să-i acuze pe membrii Dietei şi ai Comitetului Ţării de faptul că nu foloseau limba română în aceste foruri, preferând germana şi că nu serveau românismul în măsura dictată de imperativele epocii.

În anul 1897, gruparea “tinerilor”, nemulţumiţi de politica promovată de elita tradiţională, de absenţa unor acţiuni ferme şi de accentuarea disensiunilor între membrii conducerii societăţii “Concordia” şi unii deputaţi ai Dietei şi Parlamentului imperial, în frunte cu Iancu Flondor şi juristul Gheorghe Popovici (poetul Teodor Robeanu), s-a constituit într-un comitet cu scopul de a contribui la structurarea unui partid naţional puternic. Noua formaţiune politică formată (denumită ulterior Partidul Poporal Naţional Român sau Partidul Naţional Radical Român) a încercat să preia conducerea Partidului Naţional Român din Bucovina. Organul de presă al partidului a devenit ziarul “ Patria ” (1897-1900), editat de transilvăneanul Valeriu Branişte.

Tânăra generaţie susţinea un radicalism în viaţa politică şi în atitudinea faţă de administraţia Bucovinei, dorind spre deosebire de conservatori, să emancipeze masele româneşti (ţărani, meseriaşi, intelectuali din lumea satelor şi din oraşe), conştientizând necesitatea formării unui suport social pentru derularea luptei contra tendinţelor ce aduceau prejudicii întregii naţiuni.

În august 1898, după retragerea lui Victor cavaler de Stârcea din viaţa politică, în fruntea Partidului Naţional Român a fost ales Ioan Lupul, căpitanul ţării, iar liderii “tinerilor”, Iancu Flondor şi Modest Grigorcea au devenit vicepreşedinţi. În toamna anului 1898 Iancu Flondor a fost ales în Dieta Bucovinei, cu unanimitate de voturi, din partea Colegiului II al marilor proprietari. Cu prilejul inaugurării sesiunii Dietei Bucovinei la 28 decembrie 1898, Iancu Flondor a afirmat că va lupta pentru promovarea dreptului autohtonilor la utilizarea limbii materne: Voi lucra totdeauna într-acolo ca limba noastră să domineze nu numai în cameră, ci să fie întrebuinţată şi în actele oficiului”.

În urma manevrelor autorităţilor austriece, în martie 1900, o parte din membrii partidului pactizează cu oficialităţile bucovinene, motiv pentru care Flondor demisionează din partid în acelaşi an. Împreună cu Gheorghe Popovici şi Ioan Ţurcan, întemeiază Partidul Naţional Poporal, având ca organ de presă “Deşteptarea” (înfiinţat în 1893). Preşedinte al noului partid a fost ales George Popovici, iar Iancu Flondor a fost desemnat preşedinte al Comitetului Central al partidului, devenind şef al formaţiunii după plecarea lui George Popovici în România, în anul 1901.

În ședinţa din 4 iulie 1898, a comitetului Partidului Naţional Român din Bucovina, erau puse în discuţie probleme ca: numirea românilor în funcţii publice sau concordanţa între linia partidului și atitudinea deputaţilor români din Camera Imperială. Iancu Flondor și George Popovici propuneau comitetului votarea a cinci rezoluţii, ce exprimau liniile concrete de acţiune faţă de abuzurile administraţiei provinciale și centrale:

I. Comitetul P.N.R din Bucovina, întrunit în ședinţa din 4 iulie 1898, aprobă și susţine atitudinea deputaţilor români din Camera Imperială, ce respectă programul naţional al partidului.

II. Este aprobat protestul baronului George Wassilco faţă de abuzurile de putere ale politicii ungare, ce nesocotește relaţiile de bună vecinătate cu regatul României.

III. Comitetul naţional își arată nemulţumirea faţă de decizia Comitetului ţării, de a numi un medic, de altă naţionalitate decât cea română, la conducerea Spitalului ţării. Sunt criticaţi membrii români ai Comitetului ţării, ce nu au fost suficient de deciși în apărarea intereselor naţionale.

IV. Comitetul naţional cere membrilor români ai Consiliului școlar al ţării să susţină fără șovăire principiul naţional, în toate problemele ce ţin de învăţământul în limba română. În particular, se face demersul creării de clase paralele românești la Gimnaziul de Stat Superior din Cernăuţi.

V. Organizarea unei adunări naţionale sub conducerea comitetului national.

Democratizarea vieţii politice a fost un obiectiv mereu prezent în activitatea lui Iancu Flondor, reflectat prin susţinerea unor categorii cât mai largi ale populaţiei românești, mai ales a ţărănimii

În acest sens a fost a elaborat și adoptat, la 2 septembrie 1900, un program, axat pe revendicări naţional-politice radicale, al Partidului Poporal Naţional (continuatorul Partidului Naţional Radical Român din Bucovina, după 1900), care avea în atenţie domeniile școlar, bisericesc, administrativ, economic și politic.

În planul cultic, documentul programatic, de esenţă democrată, susţinea: „deplina autonomie a bisericii, convocarea și instituirea definitivă a congresului bisericesc, înzestrat cu toate drepturile cuvenite, după canoane și legile statului”; întrebuinţarea averii bisericești doar în scopuri religioase; conservarea caracterului românesc al bisericii, pace confesională în condiţiile respectării drepturilor bisericii naţionale.

Adeziunea și simpatia intelectualilor români din mediul rural (preoţi, învăţători) faţă de Iancu Flondor, sunt dovezi de necontestat ale politicii acestuia, favorabile clasei ţărănești de rit ortodox.

Implicarea sa în susţinerea bisericii ro­mâ­nești nu se limita doar la nivel declarativ.

La 6 noiembrie 1902, Iancu Flondor primea o scrisoare din partea comitetului bisericesc al satului Broscăuţi, care îi mulţumea pentru intervenţia sa, în sensul aducerii în localitate a unui preot român. Sătenii români din Broscăuţi se confruntau cu sărăcia și pericolul rutenizării, căutându-și salvarea la conducătorul Partidului Naţional. Consistoriul votase o subvenţie de 1600 de coroane pentru construirea unei case parohiale în localitatea amintită. Bazându-se pe acest sprijin, nematerializat în practică, comitetul bisericesc a contractat împrumuturi cu dobânzi mari; datoria, fiind imposibil de restituit, sătenii din comitet îl rugau pe Iancu Flondor să le acorde sprijin financiar.

Abuzurile la care erau supuși preoţii români din mediul rural, se aflau permanent în atenţia lui Iancu Flondor. Clericii români vedeau în persoana sa ultima soluţie pentru ameliorarea situaţiei lor economice, sociale, și nu în ultimul rând, naţionale. De cele mai multe ori însă, liderul românilor bucovineni se lovea de ignoranţă, corupţie sau rea voinţă din partea episcopului gr.or. al Bucovinei sau a membrilor Consistoriului. Înaltele feţe bisericești preferau să colaboreze cu autorităţile provinciale pentru foloase materiale ori pentru a-și menţine funcţiile și privilegiile.

Averile Fondului Bisericesc erau în permanenţă secătuite, iar preoţii români de la sate se confruntau cu un proces accelerat și aproape ireversibil de pauperizare. Dacă aceștia încercau să apere caracterul românesc al bisericii și să susţină interesele naţionale în parohiile lor, li se aduceau învinuiri false, sau erau mutaţi disciplinar in alte comune rurale. Din nefericire, chiar unii locuitori români ai satelor le făceau greutăţi preoţilor, care încercau să ridice nivelul moral, naţional și economic al comunităţilor păstorite de ei.

La 28 iulie 1899, Adunarea Cooperatorilor Români din Cernăuţi îi mulţumea pentru ajutorul financiar acordat preoţimii române din Bucovina.

În ianuarie 1902, D. Popovici, absolvent al Facultăţii de Teologie, îi scria lui Iancu cavaler de Flondor în numele președintelui Soicetăţii „Însoţirea orășenilor români din Suceava”, dr. G. Mihuţă, rugându-l să acorde suma de 4000 de florini pentru construcţia sediului acestei asociaţii economice.

Un caz tipic pentru situaţia grea a preoţimii române din Bucovina, preotul Constantin Mercheș a fost mutat disciplinar de către Consistoriu și episcopul Vladimir Repta, de cinci ori pe parcursul a șapte ani (între 1902-1909).

În 1902 Constantin Mercheș era preot în comuna Pârteștii de Jos, unde a pus bazele Cabinetului de lectură „Unirea” și a filialei băncii Raiffaissen, sprijinind material și contribuind la emanciparea sătenilor din comuna amintită . Deși majoritatea ţăranilor români îl acceptau și îl susţineau, parohul din comună împreună cu un grup de presiune, alcătuit din români și comercianţi evrei, îl considerau un adversar politic și un concurent incomod pentru afacerile lor.

Ei cereau episcopului alungarea lui din localitate. Aderenţa preotului Mercheș la programul partidului naţional condus de Iancu Flondor, și la principiile promovate de acesta, periclita afacerile veroase ale evreului Chaim Rosenstreich și ale unor români asociaţi cu el. Deși episcopul Repta a vizitat comuna Pârteștii de Jos, încercând să aplaneze conflictul, corupţia din rândul membrilor Consistoriului a fost decisivă în mutarea disciplinară a preotului român.

În 1909, același Constantin Mercheș a avut de înfruntat nedreptăţi și suferinţe în parohia sa din comuna Rus-Mănăstioara. Greutăţile cu care se confrunta aici erau: lipsa unei locuinţe adecvate, recoltele slabe de pe domeniul parohial, pierderile de șeptel, în valoare de 800 de florini, moralitatea îndoielnică și invidia unor săteni, în frunte cu vornicul din Rus-Mănăstioara, Nicolae Bumbu. Acesta îl reclamase la Consistoriu, acuzându-l că ar fi ultragiat și adus injurii tuturor sătenilor din comună. Preotul Mercheș îl ruga pe Iancu Flondor să intervină pe lângă autorităţile bisericești, pentru a nu fi mutat disciplinar a șasea oară.

Politica de deznaţionalizare promovată de austrieci faţă de românii bucovineni, a determinat o eterogenizare etnică și confesională în ducat, mai ales după 1910, când Curtea de la Viena aplica așa numitul „Ausgleich” (compromis electoral). Corpul electoral al Bucovinei era rupt în 5 fracţiuni: română, ruteană, germană, poloneză, evreiască. Această măsură s-a reflectat în mod nefast pentru români, atât în plan politic, cât și bisericesc

Românilor li se reducea astfel ponderea în Dietă și în funcţiile publice, fiind dezavantajaţi faţă de ruteni, a căror ascensiune politică era mereu susţinută de autorităţi. Lipsa de coeziune a partidului naţional, permanenta lui fracţionare, și imposibilitatea coagulării unei formaţiuni politice românești unice, l-au dezgustat profund pe Iancu Flondor. După mai multe retrageri temporare din partid, el a preferat să nu mai participe la viaţa politică, după 1910, până la unirea Bucovinei. Această atitudine nu a reprezentat însă, abandonarea luptei naţionale a românilor bucovineni. Faptul că, din 1909 a acceptat să conducă Partidul Creștin Social Român, trebuie privit, nu ca un compromis, ci ca pe o încercare a sa de a îmbunătăţi situaţia românilor bucovineni, dată fiind colaborarea politicienilor români cu Partidul Creștin Social din Viena. Un rol important în această asociere, desigur de circumstanţă, l-a avut Aurel Onciul, al cărui oportunism l-a ghidat mereu în viaţa politică. Disensiunile între democraţii lui Onciul și naţionaliștii lui Flondor au devenit ireconciliabile, impunând destrămarea P.C.S.R

Iancu Flondor nu putea să rămână indiferent la degradarea statutului politic și naţional al românilor, și la metamorfoza bisericii romănești din Bucovina într-una ruteană.

Într-o scrisoare din 16/29 iulie, Comitetul executiv al Adunării Naţionale Bisericești din Cernăuţi, îl informa că trimisese împăratului o petiţie, prin care protesta faţă de procesul de rutenizare și deznaţionalizare a bisericii ortodoxe din Bucovina. Comitetul îi cerea „boierului din Storojineţ” să sprijine acest document și să adune în jurul său pe toţi românii bucovineni, pentru a determina ameliorarea stării acestei vechi instituţii românești. Ca membri ai comitetului semnau scrisoarea către Flondor Eusebie Popovici și O. Ţurcanu . Constantin Hurmuzachi, preocupat și el de gravele probleme ale bisericii naţionale, îi trimitea cavalerului Iancu Flondor studiul Chestia delimitării dieceselor naţionale gr.or. din Bucovina, pe care îl considerăm pertinent și bine documentat.

Autorul argumenta că, raporturile etnografice din Bucovina nu sunt apte pentru o delimitare teritorială a diocezelor română și ruteană. Compoziţia eterogenă din punct de vedere etnic și confesional, în multe zone din Bucovina, nu permis o împărţire clară a diocezelor naţionale grec-ortodoxe. Mai mult, românii, minoritari în raport cu rutenii într-o serie de districte și comune, ar fi fost înglobaţi în biserica ruteană fără voinţa lor.

Astfel, mii de români ce făceau parte din cadastrul electoral românesc ar fi fost consideraţi, după împărţirea diocezană, drept ruteni. În comune mixte cu majoritate ruteană ca: Banila, Cuciurmare, Ceahor, Corcești,Volcineţ, Camena, Clit etc, ei își pierdeau propriile școli, fiindu-le atins dreptul legal de a avea instituţii de învăţământ cu predare în limba maternă.

Efectele în plan politic ale proiectului de împărţire a diocezei grec-ortodoxe în română și ruteană, erau total nefavorabile românilor, deoarece numărul mandatelor rutene pentru Dietă, creștea substanţial, în vreme ce ponderea mandatelor românești se micșora îngrijorător.

Această situaţie exista în întregul district al Cernăuţilor cu Boian, o parte din districtul Storojineţului, districtul Siret, nordul districtului Suceava, mai multe comune din districtul Câmpulung. În opinia lui Constantin Hurmuzachi, consecinţele unui asemenea proces de delimitare teritorială se reflectau prin neconcordanţa între împărţirea electorală și cea bisericească.

Mandatele proprietarilor mari Români, însă mai ales mandatele rurale și orășenești române, vor fi reduse la un număr minimal. Exista așadar pericolul, ca rutenii să administreze singuri o importantă parte a Bucovinei, atât la nivel politic cât și bisericesc. Autorul studiului concluzionacă: Teritoriul istoric al Bucovinei va fi rupt în două părţi, una curat ruteană, cealaltă-nu românească, ci o amestecătură de diferite naţionalităţi. În zonele în care erau majoritari, rutenii puteau cere introducerea limbei de oficiu rutene, iar în regiunile locuite de români, ar fi rămas ca înainte, germana ca limbă oficială, în chestiuni adminisrative. Constantin Hurmuzachi cerea ca fiecare naţionalitate din Bucovina să-și poată alege în mod liber apartenenţa la propria dioceză naţională, fără a fi constrânsă să facă parte din cealaltă.

Energia cu care Iancu cavaler de Flondor a susţinut și apărat interesele românilor bucovineni, ne îndreptăţește să afirmăm că el a fost stâlpul mișcării naţionale a acestora. A sprijinit material și moral cu generozitate partidul naţional, gazetele românești, și mai ales pe românii bucovineni de rând.

Efortul său în crearea și dezvoltarea unui curent naţional-politic în Bucovina, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a fost însoţit în mod fericit de latura pragmatică a personalităţii sale. Constant în acţiunea politică, el a câștigat încrederea conaţionalilor săi prin refuzul compromisului și colaborării cu adversarii politici ai românilor. Și-a pus la dispoziţie inteligenţa, energia, dar și averea, pentru succesul luptei naţionale; din păcate a fost răsplătit pentru sacrificiile sale cu indiferenţă, nerecunoștinţă, invidie, adversitate sau chiar ură. Impunea respect, atât faţă de prieteni cât și faţă de inamicii politici ori personali.

Efortul financiar al politicianului Flondor în sensul susţinerii gazetelor românești, ce promovau curentul naţional, a fost vital pentru apariţia unor ziare ca: Patria, Deșteptarea, Viaţa nouă. Formarea și dezvoltarea unei intelectualităţi naţionale bine pregătite, numeroase și dedicate emancipării românilor bucovineni, atât în plan cultural, cât și politic, au fost obiective ce au stat mereu în atenţia boierului din Storojineţ.

Concepţia sa era că, doar elitele și intelectualii pot impune o direcţie în evoluţia naţional-politică a românilor bucovineni. Flondor considera că masa ţărănească era incapabilă, cel puţin pentru moment, să se implice singură în viaţa politică. Atitudinea sa faţă de cea mai numeroasă clasă socială din Bucovina nu era una de desconsiderare, așa cum ar părea la prima vedere. În concepţia sa, clasa ţărănească trebuia mai întâi educată și ridicată la un nivel cultural superior, și abia după aceea, implicată în viaţa politică, sub îndrumarea preoţilor și învăţătorilor români.

Șeful partidului naţional își cristalizase o asemenea concepţie, fiind conștient de lipsa de receptivitate și opacitatea faţă de educaţie manifestate de multe ori de pătura ţărănească din Bucovina. Sprijinindu-i financiar pe studenţii și absolvenţii de universităţi, Flondor preconiza crearea unei clase politice pregătite să repună în drepturi populaţia românească a Bucovinei.

În ianuarie 1902, PNR se distanţează de politica guvernatorului Friedrich von Bourguignon Freiherr von Baumberg (1897-1903) şi astfel, în iunie 1902, are loc împăcarea şi unificarea celor două partide sub denumirea de Partidul Naţional Român, sub conducerea lui Iancu Flondor.

Cu toate acestea, în iunie 1904 are loc o nouă dizidenţă, alături de democraţii lui Aurel Onciul, părăseşte partidul şi gruparea conservatorilor, care se temeau să nu li se aplice eticheta de iredentism pe care o purta Flondor. La data de 17 iunie 1904, Iancu Flondor demisionează definitiv din partid.

Forţele politice, regrupate din nou în 1908 în cadrul Partidului Creştin Social Român din Bucovina, apelează tot la Iancu Flondor, acesta fiind ales ca preşedinte în lipsă la 19 octombrie 1908. Ca urmare a acordului intervenit între democraţii lui Aurel Onciul şi naţionali, în ianuarie 1909, PCSR din Bucovina şi-a schimbat numele în Partidul Român, păstrându-şi statutul şi organizarea, iar conducerea partidului a devenit comitet naţional.

La 7 februarie 1909, Iancu Flondor reintră în viaţa politică ca şef al Partidului Român, avându-i ca vicepreşedinţi pe Aurel Onciul, Zaharie Percec şi Mihai Boca. Noua conducere a reluat programul său de la sfârşitul secolului al XIX-lea, urmărind antrenarea ţărănimii române din Bucovina în lupta politică. În aprilie 1909 Iancu Flondor a pornit în fruntea a 600 ţărani din satele Mahala, Ostriţa şi Buda, pentru a cere baronului Regner-Bleyleben, guvernatorul Bucovinei, anularea contractului de arendă încheiat de Fondul Religionar Ortodox cu Stammler, pentru moşiile din Mahala.

Cu toate acestea, în preajma campaniei electorale pentru Parlament şi pentru Dieta Bucovinei din 1911, cele trei grupări ale Partidului au intrat în disputa pentru distribuirea mandatelor. Din cauza divergenţelor interne apărute, Iancu Flondor a demisionat din nou, în noiembrie 1910, refuzând să mai revină în fruntea partidului, în pofida rugăminţilor membrilor de frunte ai partidului. El s-a retras din nou la Storojineţ, mulţumindu-se, în toată această perioadă, cu postura de sfătuitor al oamenilor politici români din Bucovina şi sprijinitor al mitropolitului Vladimir de Repta, în chestiunile privitoare la păstrarea caracterului românesc al Mitropoliei Bucovinei.

Odată cu izbucnirea primului război mondial şi deşi era ameninţat cu eventuale represalii din partea autorităţilor austriece, Flondor a refuzat să se refugieze în România afirmând că: “Mai am şi răspunsuri nu numai faţă de mine şi de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcţii. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi interesul meu imediat şi personal. Trebuie să mă gândesc şi la alţii şi la viitor”.

Atitudinea lui Iancu Flondor faţă de clasele sociale din Bucovina s-a caracterizat prin onestitate, dar și prin intransigenţă, în cazul boierimii românești conservatoare, lipsită în multe situaţii de simţământ naţional. Învăţătorii și preoţii de la sate au găsit în persoana sa sprijin necondiţionat, dar și îndrumare în plan naţional – politic

Iancu Flondor a trecut la cele veșnice la data de 19 octombrie 1924 în orașul Cernăuți. Statul român i-a organizat funeralii naționale, reprezentanții regelui și ai guvernului depunând coroane. A fost înmormântat în cripta familiei de la Storojineț.

Trebuie precizat că în Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, fondul personal Iancu Flondor conţine 77 dosare, unde se găsesc documente originale, adrese, scrisori referitoare la familia Flondor, pe de o parte, şi la viaţa Bucovinei de dinainte şi de după Unirea din 1918, pe de altă parte.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: