GAULEITEREUL NATIONAL-SOCIALIST ,KLAUS WERNER JOHANNIS „EIN MANN,KEIN WORT”,SCUZE EIN WORT AR TREBUI SA CEARA DEMISIA DOTTORESEI PLAGIATOAREI LULUTZA LASCU,FOSTA KOVESI,DAR DE FRICA DOSARELOR PENALE NU O FACE!

9 dec.

Dacă este un om de cuvînt, ca în celebra expresie germană „ein Mann, ein Wort”, Klaus Iohannis trebuie să-i ceară Codruţei Kövesi să-şi dea demisia imediat din funcţia de şefă a DNA, după ce Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a spus că Kövesi a plagiat 20 de pagini în teza de doctorat!

În dezbaterea de anul trecut de la prezidenţiale, fiind faţă în faţă cu Victor Ponta, candidatul Klaus Iohannis s-a pronunţat foarte ferm împotriva prezenţei în spaţiul public a cuiva care a plagiat: „În calitatea mea de profesor, cred că este totuşi o foarte mare problemă dacă un elev copiază, dacă cineva care îşi scrie lucrarea de doctorat copiază mi se pare o problemă proporţional mai mare şi se numeşte plagiat. Oriunde în lume, cineva care este prins, cineva dintre politicieni, care este prins că a copiat şi numai trei rînduri şi a plagiat este obligat, prin clasa politică, să se retragădin politică”.

Reluăm şi poziţia Comisiei de Etică și Deontologie Profesională din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, acolo unde Kövesi şi-a dat doctoratul, în care se vorbeşte despre un număr mare de pagini plagiate: „564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse. Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare, în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI, cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9%! Asta ca să luăm în considerare doar cele sesizate de Comisia UVT, căci Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a prezentat opiniei publice şi autorităţilor din subordinea Ministerului Învăţămîntului un număr mult mai mare de pasaje preluate fără semnele citării, după folosirea unui soft recunoscut pe plan mondial!

Nu credem că preşedintele Klaus Iohannis ar putea să facă greşeala de a judeca diferenţiat cele două cazuri, Victor Ponta şi Laura Codruţa Kövesi, căci o dublă măsură în evaluarea celor doi ar genera întrebări incomode pentru şeful statului.

În acest sens, dacă vrea să-şi dovedească buna credinţă, preşedintele Iohannis trebuie să-i ceară public demisia Codruţei Kövesi, astfel încît toleranţa faţă de şefa DNA să nu fie interpretată ca un contra-serviciu pentru felul în care s-au soluţionat dosarele penale ce vizau casele preşedintelui!

Reamintim că CNATDCU a decis joi că Laura Codruţa Kövesi nu a plagiat în teza de doctorat, însă decizia a fost comunicată la doar cîteva zile după ce toţi membrii Consiliului au fost puşi sub urmărire penală la plîngerea lui Apud Tobă!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: