REMEMBER ROMANI TIMISOARA 1989:”TRANDAFIRII”ARSI PE RUGUL REVOLUTIEI!

17 dec.

Timișoara, ziua de 17 decembrie și noaptea de 18/19 decembrie 1989: autoritățile comuniste au ordonat una dintre cele mai odioase misiuni îndreptate împotriva propriului popor. O misiune care i-a preschimbat pe toți cei care au pus-o la cale și au executat-o, într-o hoardă sinistră de hoţi şi profanatori de cadavre.

Declanșate pe 16 decembrie 1989, din motive aparent religioase (evacuarea pastorului Laszlo Tokes), protestele din Timișoara au escaladat extrem de rapid în zilele următoare: oamenii ieșiți pe străzi au început să protesteze deschis mai întâi contra lui Ceaușescu, iar mai apoi contra comunismului. Ulterior s-a afirmat că Elena Ceaușescu ar fi ordonat ca întregul oraș să fie ras de pe fața pământului. A fost doar un zvon, neconfirmat de nici o mărturie oficială. Dar un alt lucru este cert: autoritățile comuniste au ordonat forțelor de ordine ale vremii să deschidă focul asupra civililor neînarmați. Ceea ce s-a și întâmplat! Iar în urma acelui ordin criminal, câteva zeci de oameni au fost uciși, iar alte câteva sute răniți. Forțele de represiune puse atunci în mișcare au fost Armata, Securitatea și Miliția. Astfel se face că, vreme de câteva zile, Timişoara a fost un câmp de luptă, cu militari înarmaţi ca pentru război și dotați cu muniție adevărată, care au deschis focul asupra unor civili ieşiţi în stradă cu piepturile goale.

Zeci de morți, sute de răniți

Timişorenii spun că primele victime ale Revoluției au apărut chiar în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Anchetele ulterioare afirmă însă că majoritatea victimelor au apărut în noaptea de 17/18 decembrie. Un „Raport-sinteză“ întocmit de Secţia Parchetelor Militare la zece ani de la Revoluţie afirmă: „Acţiunile militare derulate de unităţile M.I. şi MApN au atins intensitatea maximă în ziua de 17.12.1989 şi în noaptea următoare. În acest interval, 63 de persoane au fost ucise prin împuşcare şi alte 224 au fost rănite“. Lor li s-au adăugat, între 18 şi 22 decembrie, alţi opt morţi şi 29 de răniţi. Aşadar, între 17 şi 22 decembrie au fost uciși 71 de oameni, iar alți 253 au fost răniţi“. Privitor la sinistrul episod al incinerării cadavrelor furate din Spitalul Județean, respectivul document dezvăluie: ,,Activitatea a fost coordonată de generalii Nuţă, Mihale şi Macri, ajutaţi de șefii Miliţiei şi Securităţii Timiş. În fapt, în noaptea de 18/19 decembrie 1989, locotenent-colonelul Ion Corpodeanu şi col. Nicolae Ghircoiaş, împreună cu alţi nouă ofiţeri de Miliţie, au ridicat peste 40 de cadavre din morga Spitalului Judeţean, care au fost transportate la Bucureşti într-o autodubă frigorifică. Activitatea de incinerare de la Crematoriul Cenuşa din Capitală a fost coordonată de coloneii Petre Moraru şi Ion Baciu, din cadrul IGM.

71 de oameni au fost uciși la Timișoara

Operațiuni „Top Secret“

Dacă presupusul ordin de distrugere a Timișoarei a fost doar un zvon, anchetele ulterioare au demonstrat clar că Elena Ceaușescu, împreună cu Tudor Postelnicu, generalul Nuţă plus alte căpetenii de rang înalt ale regimului comunist sunt cei care au ordonat furtul şi incinerarea în secret a morţilor aduși de la Timişoara. Este drept că, în acele zile, Nicolae Ceaușescu nu era în țară, ci în Iran, unde, între 18 și 20 decembrie, a efectuat ultima lui vizită oficială. Dar, deși absent, nu avem nici un motiv să credem că nu era la curent cu ce întâmpla acasă. Ulterior, în afară de anchetele Parchetelor militare, au existat şi cele ale unor Comisii parlamentare, care au și fost publicate. Astfel, comisia condusă de Sergiu Nicolaescu a publicat volumul ,,Cartea Revoluţiei Române”. Acolo, cadavrelor furate din Timișoara şi incinerate în secret în București, le este dedicat capitolul ,,Operaţiunea Trandafirul şi Acţiunea Vama”. Un capitol din care aflăm: „Având cunoştinţă de existenţa unui mare număr de victime apărute în noaptea de 17/18 prin aplicarea ordinelor lui Ceauşescu de a trage în manifestanţi, Elena Ceauşescu împreună cu Emil Bobu şi Tudor Postelnicu au dispus transportul unui număr de 40 de cadavre existente la Spitalul Judeţean Timiş la Bucureşti, unde urmau a fi incinerate. Acest plan a fost pus în aplicare într-un secret absolut“. Ulterior s-a aflat că prima etapă a macabrei misiuni a avut un nume de cod de-a dreptul poetic: „Operaţiunea Trandafirul“. În prima sa etapă, cea din Spitalul Judeţean, s-au confiscat registrele de internări, procesele-verbale de constatare a decesului şi fişele decedaților. Adunate în două colete, acestea au fost predate colonelului Ghircoiaş. În noaptea de 17/18 decembrie, la ora 23.30, şoferul autoizotermei 21-TM-2701 de la Complexul de Creştere şi Îngrăşare a Porcilor din Timişoara a fost chemat la Miliţia Judeţeană. În paralel, de la aceeaşi oră, bolnavilor internați din spital li s-a interzis să iasă din saloane ori să se uite pe ferestre. „Trandafirul“ a fost considerată o operaţiune atât de secretă, încât chiar şi miliţienii şi securiştii care alcătuiau dispozitivele de pază și apărare au fost îndepărtaţi de lângă morga spitalului.

Zeci de cadavre la Morgă

Martorii relatează că, în noaptea aceea, morga Spitalului Judeţean Timiș era plină de cadavre, iar întregul loc devenise un peisaj de-a dreptul apocaliptic. Cei care cunosc locul acela știu că, pentru a ajunge în sala de autopsie de la Morgă, se traversează, prin subsolul spitalului, un coridor lung şi întunecat. Chiar și astăzi este o zonă întunecoasă, dar ne putem închipui cum arăta în urmă cu 27 de ani, când doar ici-colo ardea câte un bec. Atunci, pe 18 decembrie 1989, Alexandra Enache era rezident la Laboratorul de Medicină Legală din Timişoara. Avea 32 de ani şi terminase facultatea. „Ştiam că pe 17 decembrie s-a tras, ştiam despre ce s-a întâmplat în Piaţa Maria. Nu ştiam însă nimic despre morţi. Când am ajuns la serviciu, am constatat că morga era plină. Era plin şi coridorul acela întunecat. Erau morţi peste tot“, a declarat ea la un moment dat. Atunci, în decembrie 1989, ea a făcut parte din echipa de cinci medici legişti care au avut misiunea de a face autopsia cadavrelor. Ceilalţi membri ai echipei au fost Milan Dressler, şeful Laboratorului de Medicină Legală, profesorul Traian Crişan, Viorel Ciobanu şi Adrian Moisa. „În mod obişnuit, aveam cam 1.000 de ­autopsii pe an. Asta înseamnă o medie de trei pe zi. De această dată, eram în faţa a zeci şi zeci de morţi. În mod normal, la moartea cuiva trebuia să vină o solicitare din partea Miliţiei sau a Procuraturii. Erau însă foarte multe cadavre, aşa că nu era posibil să se facă autopsie, astfel că s-a cerut doar examenul extern. Adică descrierea rănilor şi leziunilor care se vedeau pe corp. Avem două mese de autopsie, iar cadavre erau peste tot în hol“.
La ora 1.00, toate luminile au fost stinse și, sub comanda lt. col. Corpodeanu, cadavrele au fost cărate în autoizotermă. „Operaţiunea“ s-a încheiat în jurul orelor 5.00, timp în care au fost încărcate 40 de cadavre, iar în morgă au rămas doar 16. Autoizoterma, escortată de o ,,Dacie” a Miliţiei, cu numărul 1-TM-236, a părăsit Spitalul Judeţean. Apoi, s-au reaprins luminile, iar dispozitivul de apărare a fost relocat.

40 de „trandafiri“ din Timișoara, arși în Crematoriul „Cenușa“ din București

Numele „Trandafirilor“

După Revoluţie au circulat diverse „legende“ despre morţii furaţi din Timişoara şi incineraţi în Bucureşti. În decembrie 1989, familiilor care-i căutau li s-a spus că ar fi în viaţă, dar au fugit din ţară. Apoi, după ce opinia publică a aflat de cadavrele arse în secret, s-a spus că ele ar fi aparţinut unor agenţi secreţi veniți din străinătate ca să ajute la răsturnarea regimului comunist din România. Adevărul a fost mult mai oribil: cei care au fost arși în Crematoriul din București erau morții Timișoarei. Cenușa lor, adunată în câteva tomberoane, a fost aruncată într-un canal din Glina. Mult mai târziu, anchetatorii au identificat majoritatea „Trandafirilor“ de la Timișoara.

Andrei Maria (25 de ani); Apro Mihai (31 de ani); Balogh Pavel (69 de ani); Balmuș Vasile (26 de ani); Bărbat Lepa (43 de ani); Bânciu Leontina (39 de ani); Belehuz Ioan (41 de ani); Belici Radian (25 de ani); Caceu Margareta (40 de ani); Carpin Dănuţ (25 de ani); Chorosi Alexandru (24 de ani); Ciszmarik Ladislau (55 de ani); Cruceru Gheorghe (25 de ani); Ferkel‑Şuteu Ştefan-Alexandru (43 de ani); Florian Antoniu-Tiberiu (20 de ani); Gârjoabă Dumitru-Constantin (30 de ani); Haţegan Petru (47 de ani); Ianoş Paris (18 ani); Lewinger Slobodanca (20 de ani); Iosub Constantin (18 ani); Ioţcovici Gheorghe-Nuţu (25 de ani); Lăcătuş Nicolae (27 de ani); Luca Rodica (30 de ani); Mardare Adrian (20 de ani); Miron Ion (50 de ani); Motohon Silviu (35 de ani); Munteanu Nicolae-Ovidiu (25 de ani); Naghy Eugen-Francisc (17 ani); Opre Gogu (40 de ani); Osman Dumitru (24 de ani); Oteliţă Aurel (34 de ani); Pisek Ştefan (54 de ani); Radu Constantin (33 de ani); Sava Angela-Elena (25 de ani); Sporer Rudolf-Herman (33 de ani); Stanciu Ioan (42 de ani); Zabulică Constantin (30 de ani); Witman Petru (25 de ani); Cadavru neidentificat – bărbat (35-45 de ani); Cadavru neidentificat – bărbat (35-45 de ani); Cadavru neidentificat – bărbat (20-30 de ani); Cadavru neidentificat – bărbat (40-50 de ani).

Acestora li se adaugă Zornek Otto‑Nicolae, născut la data de 13.02.1936, cu ultimul domiciliu în Timişoara, Str. Dropiei nr. 3, sc. A, ap. 6, care în evidenţa Parchetelor Militare figurează ca dispărut în timpul Revoluţiei din Timişoara.

„Vama“ morții

A doua etapă a operaţiunii s-a numit „Acţiunea Vama“. La ora 5.45, autoizoterma a pornit spre Bucureşti pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti. Operațiunea „Vama“ a început pe autostradă, la km 36, unde „ștafeta morții“ a fost preluată de altcineva. Mai târziu, unii dintre cei implicați în acea etapă au afirmat că lor li s-a spus că maşina este încărcată cu diverse colete sosite din străinătate, care trebuiau să fie arse căci conţineau alimente expirate. La km 36 convoiul a fost preluat, conform ordinului dat de gen. Nuţă, de altă echipă de însoţitori, compusă din ofiţeri ai Inspectoratului General al Miliţiei. Șeful acestei echipe a fost colonelul Baciu, care i-a avut în subordine pe lt. col. Petre Marin şi mr. Dumitru Sorescu. Este posibil ca aceștia din urmă să nu fi avut habar despre ce fel „colete“ au dus la Bucureşti. Sau poate că au știut? N-are nici o importanţă. Important este că, în anii care au urmat, foştii milițieni şi-au văzut liniştiţi de carieră. În timp, s-au petrecut tot soiul de schimbări şi preschimbări: Miliţia a devenit Poliţie, iar foștii milițieni implicați în macabra „operațiune“ au fost avansați rapid. Fostul maior Sorescu a ajuns chiar chestor principal. Iar faptul că în Decembrie ʹ89 a condus morţii Timişoarei pe drumul secret spre crematoriu nu i-a stricat somnul nici măcar în anii în care a condus Inspectoratul General al Poliţiei Române.

77 de morți!

Cu mai mulți ani în urmă, în vara anului 2004, Asociația Memorialul Revoluţiei din Timișoara a publicat cartea intitulată simplu: ,,Procesul de la Timișoara“. Este o lucrare de proporţii monumentale, care, în șapte volume masive, adună la un loc declaraţiile date de absolut toţi martorii audiaţi în procesul ,,Lotului Timișoara“. Un proces lung şi extrem de complex în care, pe lângă inculpaţi, au fost audiaţi şi câteva sute de martori, majoritatea lor participanţi la evenimente. În declarația sa, dată pe 24 septembrie 1990, Mihai Cojocaru a vorbit în faţa instanţei despre un număr de cadavre furate cu mult mai mare decât cel acceptat care este acceptat oficial. În 1989, Cojocaru era lăcătuş-sudor și lucra la ICRAL Timişoara. Pe 17 decembrie, a fost împuşcat, de undeva din spate, în piciorul stâng, în zona coapsei. Iniţial, a fost dus la Spitalul de Oftalmologie, unde a fost operat de urgenţă. Dar pentru că starea lui medicală s-a înrăutăţit brusc, pe 18 decembrie, a fost transferat la Spitalul Judeţean, unde a fost operat din nou. Acolo, conform propriei declaraţii: ,,Am stat în salonul 28, vizavi de salonul 1. La un moment dat m-am dus şi eu acolo unde toţi bolnavii de pe etajul trei, răniţii, dar și medicii şi asistenţii, ne uitam pe geam cum morţii din morga spitalului erau scoşi şi urcaţi într-un TIR. În maşină erau patru persoane care încărcau cadavrele. Probabil că erau înfăşurate în cearșafuri ori saci. Nu am deosebit clar pentru că eram la etajul trei şi era noapte. Se vedea doar ceva alb. Un prieten care era în salon cu mine, împușcat şi el, a numărat până la 77. Mă mir foarte mult cum poate să mintă atâta lume şi să spună că doar 40 de cadavre s-au dus de la Timişoara. Acel băiat, care a fost poate deja audiat ori poate că va fi chemat ca martor, a numărat doar până la 77 de morţi care s-au încărcat în TIR. Din momentul acela i s-a făcut rău şi nu a mai numărat“. Spusele lui Cojocaru au fost doar una dintre sutele de mărturii date în proces. O mărturie şocantă care nu a fost însă cercetată de nimeni.

Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, ultima destinaţie a „Trandafirilor” din Timişoara

Arși cu acid?

Altă informaţie, ce-i drept, mult mai confuză decât cea oferită instanței de către Cojocaru, a fost pusă în circulație pe la începutul anilor 2000, de Constantin Soare, un oltean din Slatina care s-a aflat la Timişoara în decembrie 1989. Într-o declaraţie publică, mai curând un soi de manifest pe care el l-a numit „Mă îndeamnă morţii să rostesc adevărul!“, omul a susținut că, în decembrie 1989, în afara camionului frigorific care a transportat cadavre la Crematoriul „Cenuşa“ din Capitală, de la Timişoara a mai plecat şi o a doua maşină încărcată cu alte câteva zeci de cadavre. Conform spuselor sale, pe 16 decembrie ʹ89, Soare s-a dus la Timişoara, unde avea de îndeplinit anumite obligaţii de natură juridică: executase o pedeapsă de şase ani şi patru luni, la care fusese condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, pentru că participase la greva minerilor din 1981. După eliberarea din Penitenciarul Baia Mare a avut domiciliu forțat în Slatina. Pe 16 decembrie, el se dusese la Timişoara doar ca să afle de la Procuratura Militară dacă interdicţia mai era în vigoare. În continuarea relatării, Soare a spus că, în drum spre sediul Procuraturii Timiş, a fost legitimat pe stradă de nişte civili care i-au zis că-l vor duce ei acolo unde are treabă. Dar în drum spre maşina civililor, ar fi fost lovit de unul dintre ei în cap. A leşinat pe loc şi nu ştie după cât timp şi-a revenit. Dar, în momentul în care s-a trezit într-o beznă totală, şi-a dat seama că se află într-o maşină încărcată cu morţi. Conform spuselor lui, cadavrele degajau deja un miros îngrozitor. La un moment dat, maşina s-a oprit brusc. Apoi, în scurt timp, de afară s-au auzit două voci care spuneau: ,,Ce facem că s-a rupt cardanul şi… avem greutate mare în maşină. Trebuie să mergem undeva să le ascundem“. În continuare, Soare afirmă că maşina plină cu morţi a ajuns până la urmă la penitenciarul din Slatina. Acolo, conform spuselor lui, cadavrele ar fi fost arse în acid sulfuric. Ce-i drept, povestea lui nu face parte dintr-o relatare oficială, astfel că nu a fost confirmată din alte surse de informaţii. O menţionăm deoarece, chiar şi aşa, neclară, ea afirmă că din Timişoara au dispărut mult mai multe cadavre decât se recunoaşte oficial.

Cenușa timișorenilor incinerați a fost aruncată într-un canal din Glina

Vagoanele morții

În primele luni ale anului 1990, în Timișoara a circulat o casetă audio care conținea o mărturie zguduitoare: relatarea unei femei, posibil o angajată a căilor ferate, care spunea că în decembrie ʹ89 au mai existat şi niște vagoane CFR care au transportat cadavre. Detaliile acestei afaceri tenebroase au fost publicate în numărul 52 al Gazetei de Vest din 1991, unde s-au descris pe larg atât traseul parcurs de acea casetă audio, cât şi conţinutul ei. Iar în această privinţă informaţiile sunt şocante. ,,Pe 19 decembrie 1989, dimineaţa, la Gara de Est s-a primit un telefon din partea Diviziei Comerciale, prin care se solicita o evidenţă a vagoanelor CFR, vagoane tip congelator folosite la transportul cărnii. După parcurgerea unui anumit traseu birocratic, s-a dispus ca vagoanele astfel identificate să vină la Gara de Nord din Timişoara. Mai târziu s-a aflat însă că ele au ajuns până la urmă în Gara de Sud. Oamenii de acolo, acari şi manevranţi, au spus că au văzut nişte autocamioane cu prelată, dar şi autoizoterme. Dar n-au putut să vadă și cu ce erau încărcate maşinile, căci au fost îndepărtaţi de la faţa locului de nişte civili înarmaţi. Cercetările ulterioare au fost însă blocate de faptul că, la fel ca şi la Spitalul Judeţean, actele privitoare la acele transporturi au dispărut fără urmă. Verificările făcute în arhivele unor regionale CFR au arătat însă că, organizate într-un convoi, acele vagoane urmau să ajungă la Constanţa. Vorbind în şoaptă şi cu mare frică, oamenii au spus atunci că ele ar fi fost încărcate cu ,,carne pentru rechini”.

Declaraţia din caseta audio mai conţinea o informaţie cutremurătoare: la sfârşitul lunii ianuarie 1990, pe o linie mărginaşă a Gării de Sud a fost găsit un vagon care făcuse parte din acel convoi. Părea un vagon rătăcit, de care nu se mai interesa nimeni. La deschiderea sa, în el s-au găsit mai mulţi saci din plastic, în care se aflau cadavre intrate în putrefacţie. Acestor informaţii li s-a adăugat declaraţia unui şofer care susţinea că a participat la câteva transporturi cu morţi exhumaţi din „Cimitirul săracilor“. În urma acestei declaraţii, Procuratura Militară Timiş a deschis o anchetă, inclusă în dosarul nr. 543/P/90. Dar la finalizarea cercetării, procurorii au concluzionat că faptele relatate de acel şofer nu au existat şi, mai mult decât atât, omul ar fi suferit de un „dezechilibru psihic“. Dar, mulți ani la rând, prin Timișoara s-a tot vorbit despre alte câteva zeci de cadavre care au fost arse într-un incendiu din comuna Freidorf.

Din păcate, numărul de cadavre provenite din Timişoara incinerate în secret a rămas, chiar şi în ziua de azi, una dintre multele enigme neelucidate ale Revoluţiei. Fapt recunoscut, în cursul anchetelor, chiar şi de procurori: „Lipsa probelor materiale, incinerarea cadavrelor, multitudinea de forţe armate, posibila activitate concomitentă a unor elemente care au acţionat acoperit, arderea majorităţii documentelor de la Miliţia Judeţeană Timiş au îngreunat identificarea autorilor“.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: