COPRESEDINTELE ALDE,CALIN POPESCU TARICEANU VREA SA STRANGA ROBINETUL FIRMELOR MULTINATIONALE DIN ROMANIA!

18 dec.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Digi 24, că a discutat cu PSD ”să încheie povestea cu ajutorul de stat acordat în exclusivitate firmelor străine, să încheie povestea cu contractele de achiziţii publice date pe capete numai firmelor străine”, el dând asigurări că Guvernul PSD-ALDE va da prioritate firmelor româneşti şi capitalului românesc. Tăriceanu a susținut că multinaţionalele primesc foarte multe avantaje, au fost tratate cu toată generozitatea şi mai mult decât de a exploata forţa de muncă ieftină din România nu au făcut.

”Economia în general nu este un domeniu care este gestionat sub imperiul principiilor morale. Acesta e un lucru pe care trebuie să îl recunoaştem şi să îl înţelegem cu toţii. Multinaţionalele au interesul să folosească avantajele pieţei româneşti – piaţă de desfacere, piaţă de muncă – şi să-şi ducă profitul către firma mamă. Eu cred că aici trebuie să fie un joc win-win: dacă noi am oferit avantaje, trebuie să primim şi noi ceva în schimb, să fie un anumit echilibru. Şi dacă mă uit, foarte multe multinaţionale primesc foarte multe avantaje, au fost tratate cu toată generozitatea şi mai mult decât de a exploata forţa de muncă ieftină din România nu au făcut”, a susţinut Tăriceanu.

Liderul ALDE a spus că aceste companii au făcut, într-adevăr, investiţii, însă pentru a-şi dezvolta afacerea.

”Dar, dincolo de aceasta, dacă o să vedem care este câştigul în plan economic, la nivelul veniturilor bugetare, de contribuţie a efortului economic, o să vedem că prea mult economia stă pe umerii întreprinderilor româneşti. Cam în toate domeniile constatăm acelaşi lucru: firmele îşi duc profiturile către patria de origine şi aici în afară de a-şi plăti impozitele pe venit pentru salariaţi, contribuţiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate şi celelalte, nu au mare lucru ca contribuţie”, a afirmat acesta.

El a spus că, raportat la cifra de afaceri, cele mai puternice companii din România sunt companiile străine, care în anul 2014 au plătit cam 2 miliarde de lei impozit pe profit în România, în timp ce 55 de miliarde de lei au fost plătiţi de companiile româneşti, care sunt firme mici şi cu mai puţină forţă financiară decât companiile străine.

”Concluzia este că până la urmă efortul economiei româneşti stă pe umerii companiilor româneşti care nu au avut avantaje. Anul acesta, înţelepciunea Ministerului de Finanţe face ca tot ajutorul de stat să se ducă exclusiv către companiile străine”, a mai spus copreşedintele ALDE.

Tăriceanu a precizat că, după căderea comunismului, firmele străine au avut toată libertatea să intre pe pieţele din Europa de Est, dar a fost o competiţie ”cu totul şi cu totul inegală”: ”În capitalism, ceea ce contează este capitalul, munca până la urmă este o marfă care se cumpără. Ei bine, în această competiţie, noi, românii, mă refer la firmele româneşti, erau complet dezavantaje, pentru că noi nu aveam capital. În această cursă, sigur că avantajul din start l-au avut firmele străine. Pe lângă acest lucru, le-am creat şi toate avantajele posibile: scutiri de impozite, tot felul de facilităţi fiscale, stimulente cu ghiotura şi se observă că, după 26 de ani, în România economia este dominată într-o manieră covârşitoare, aproape la rupere, de firmele străine şi firmele româneşti au o poziţie care este cu totul şi cu totul nesemnificativă”.

El a acuzat faptul că, atunci când a venit criza, firmele cu capital străin s-au retras ”frumos, delicat, englezeşte”.

”Pleacă din România, cum s-a întâmplat (…) şi noi rămânem să ducem greul şi să suportăm şi consecinţele. Ei şi-au făcut profitul, şi-au împachetat lucrurile şi pleacă. (…) Am şi discutat cu colegii din PSD să încheie povestea cu ajutorul de stat acordat în exclusivitate firmelor străine, să încheie povestea cu contractele de achiziţii publice date pe capete numai firmelor străine. Vom da prioritate firmelor româneşti şi capitalul românesc”, a susţinut Tăriceanu.

Întrebat cum vor face acest lucru pe o piaţă liberă, liderul ALDE a răspuns: ”Cu grijă, ca să fiu uşor obraznic. În primul rând există şi pârghii legale, dar şi o chestiune de atitudine”.

Tăriceanu a dat ca exemplu faptul că Poliţia ar putea folosi autoturisme Dacia, spunând că şi el circulă cu Dacia Duster şi este foarte mulţumit.

La remarca moderatorului că profitul merge la Renault, Călin Popescu Tăriceanu a replicat: ”Cred că în perspectivă o discuţie cu toate firmele străine din România pentru a le face să înţeleagă că totuşi România nu e chiar sat fără câini şi că nu suntem atât de naivi încât să nu ne cunoaştem interesul propriu este necesară. (…) Să lase mai mult profit aici pentru ca şi beneficiile pe care noi le obţinem în urma eforturilor pe care le-am consimţit să le facem împreună să fie pe măsură şi proporţionale”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: