Arhiva | 7:31 pm

Letter from Jesus about Christmas

25 dec.

MARIA’S SUNDAY PAPER : MERRY CHRISTMAS!

25 dec.

MC 2

 

Every week, I share what I’ve been thinking.

Sometimes it’s spiritual in nature. Sometimes it’s personal. Sometimes it’s political. Sometimes it’s something I’ve read in a psalm or a beautiful poem.

I love poetry, so on this Christmas morning — a morning of joy — I wanted to share this poem by Jan Richardson.

givethanks (4)

Throughout this holiday season, I’ve found myself reflecting a lot upon all of the voices that have broken through to me this year. Individuals whose words have given me hope, encouraged me to think differently or inspired me to keep pushing ahead.

I call these individuals Architects of Change, and on this Christmas holiday, my gift to myself and to you is to honor their voices. May we all be inspired to challenge what is, imagine what can be and move humanity forward.

Maria Signature


AOC of Year 1224

 
Visit MariaShriver.com to read inspiring words from our Architects of Change of the Year and to watch videos from our Architects of Change Live events. You can also watch Maria Shriver’s conversations on her Architects of Change Live show on Facebook.
 
 
 


PreviewQuote (26) 3


The Sunday Paper (3)

If you like what we’re doing, please click here to forward The Sunday Paper to a friend and help us build a more conscious, caring and compassionate world.

 
For More Content that Informs, Inspires and Moves You Forward, 

IPS PARINTELE PATRIARH DANIEL:”PRIMA BISERICA A LUI HRISTOS ESTE PESTERA BETHLEEM!”

25 dec.

Prima Biserică în care Hristos este prezent este peştera din Bethleem, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată duminică la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Crăciunului. 

„Hristos Domnul transformă peştera din Bethleem în Biserică. Prima Biserică în care Hristos e prezent e peştera din Bethleem. De aceea, la proscomediarul (locul primirii darurilor pe care le aduc credincioşii la Sfânta Liturghie – n.r.) unei biserici ortodoxe este pictată icoana Naşterii Domnului în Bethleem. Şi această pregătire a Sfintei Liturghii euharistice la proscomediar este tocmai perioada de la Naşterea Domnului până la ieşirea Sa în public la propovăduire, după Botezul său”, a spus Patriarhul.

Înaltul ierarh a adăugat că peştera din Bethleem este imaginea Bisericii.

„Pe Sinaxarul aghioritic al zilei de astăzi se spune că peştera din Bethleem este imaginea bisericii, ieslea e potirul care-l ţine înăuntru pe cel ce se face astăzi trup şi se dă spre hrană pentru viaţa lumii. Fecioara este tronul şi altarul său de jertfă, pentru că Pruncul a stat în pântecele fecioarei şi pe braţul ei ca pe un tron. Tronul de heruvimi din Ceruri este acum Fecioara pe Pământ şi este şi Altar pentru că pe Cruce Hristos s-a jertfit cu trupul luat din Fecioara Maria, iar ea a fost prezentă lângă Crucea lui atunci când El a murit pe cruce prin jertfa supremă de bunăvoie, când şi-a dat viaţa pentru Mântuirea Lumii. Mai departe se spune că Peştera este biserică. Îngerii, Iosif şi păstorii slujesc ca diaconi, iar Dumnezeu însuşi, Iisus Hristos, este Marele Preot care săvârşeşte această Sfântă Liturghie. Deci în peşteră avem Liturghia Naşterii Domnului”, a afirmat Patriarhul Daniel.

IPS PARINTELE PATRIARH DANIEL ,IN ZIUA SARBATORII NASTERII DOMNULUI ,25 DECEMBRIE 2016,IN CUVANTUL ROSTIT IN CADRUL SFINTEI LITURGHII,OFICIATA LA VATEDRALA PATRIARHALA:”NASTEREA LUI HRISTOS,VENIREA SA PE LUME,ARE CA SCOP SFINTIREA NOASTRA!”

25 dec.

Patriarhul României le-a spus credincioșilor că Nașterea lui Hristos, venirea Lui în lume, are ca scop principal sfințirea noastră. În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii oficiată, la Catedrala Patriarhală, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, Părintele Patriarh a explicat tuturor că „omul nu este destinat mormântului” și că a devenit muritor datorită păcatului protopărinților noștri Adam și Eva, însă „Hristos Domnul a venit să ne dăruiască viață veșnică”.

În prima zi de Crăciun sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Patriarhie și au ascultat cuvântul Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost săvârșită de Preafericirea Sa alături de care a slujit și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

În omilia sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat că Mântuitorul Iisus Hristos se naște ca om din mamă fără tată, după cum din veșnicie se naște din Tată fără mamă. De asemenea, Patriarhul nostru a explicat de ce Hristos Domnul se naște din Fecioară, din umanitatea Maicii Domnului:

Se naște din interiorul umanității pentru ca să sfințească omenirea din interiorul ei, se naște în peșteră pentru ca să sfințească pământul din interiorul lui.

Ieslea din peștera Betleemului are semnificația faptului că El vine în lume pentru viața lumii și se dăruiește nouă ca noi să primim viața Lui veșnică, a mai spus Preafericirea Sa.

Hristos este pus în ieslea necuvântătoarelor lipsite de înțelepciune ca pe noi, cei cuvântători, să ne facă înțelepți. Odată ce este pus în iesle, în Betleem, care înseamnă „casa pâinii”, El, Hristos Domnul, ni se arată ca fiind pâinea cea vie coborâtă din cer care în Sfântă Euharistie ni se va dărui ca hrană pentru viața veșnică.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mărturisit celor prezenți că Dumnezeu cel veșnic se face om pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu după har. Hristos a transformat peștera din Betleem în Biserică. Prima Biserică în care Hristos este prezent este peștera din Betleem, a mărturisit Patriarhul României.

Nașterea lui Hristos, venirea Lui în lume, are ca scop principal sfințirea noastră. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au spus că Fiul lui Dumnezeu cel veșnic se face om pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu după har. Dumnezeu ia trup pentru ca omul să primească pe Duhul Sfânt. Dumnezeu se face om ca omul să devină Dumnezeu după har, ne spun Sfântul Irineu de Lyon și Sfântul Atanasie cel Mare. Coborârea lui are ca scop ridicare noastră, smerenia lui are ca scop împărtășirea noastră de slava Lui, deci El se face smerit ca să ne dăruiască nouă slava veșnică a Împărăției Cerurilor. Deci, toate le face din iubire pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Un alt aspect evidențiat de Preafericirea Sa este legătura dintre Nașterea și Învierea Domnului, surprinsă în mod deosebit de Sfinții Părinți și iconografii ortodocși. În acest sens, Patriarhul României a spus celor prezenți că sărbătoarea Crăciunului cuprinde în mod concentrat toată taina Mântuirii în Iisus Hristos.

Scutecele preînchipuie giulgiul de la Înviere, iar peștera întunecoasă preînchipuie mormântul Învierii. Deci, Hristos vine în lume, se naște din Fecioara Maria fără să îi strice fecioria după cum înviază din mormânt fără să rupă pecețile mormântului și trece prin ușile încuiate, stă în mijlocul apostolilor cărora le spune „Pace Vouă” după Învierea sa din morți. Un înger veștește aici Nașterea Domnului către locuitorii Betleemului, un înger strălucitor de lumină vestește femeilor mironosițe învierea Lui. Cu alte cuvinte, Hristos Domnul care se naște în Betleem este deja îndreptat spre cruce și înviere. Planul Lui nu este rămânerea în peșteră sau simpla vizitare a pământului, ci ridicarea noastră din păcat și moarte și înălțarea, prin Înviere și prin ridicarea Sa la Cer, în împărăția iubirii Preasfintei Treimi.

Evanghelia Duminicii Nașterii Domnului

Matei 2, 1-12

„Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor”.

NAE IONESCU:CRACIUNUL,SARBATOARE A INTRUPARII LOGOSULUI CA CONDITIE A MANTUIRII!

25 dec.

Crăciunul

Dogma nașterii este așa: „Carele pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și din Maria Fecioara s-a făcut om”. Și dogma aceasta nu numai că așează piatra de hotar între două lumi, dar le precizează integral.


Iată, omul a avut noroc de mântuire. Dar pentru ca mântuirea aceasta să se împlinească, a trebuit ca Dumnezeu însuși să coboare între noi, ca OM, și să ia asupra lui, miel al Domnului, păcatele lumii; adică ale noastre.
Mi se povestea acum în urmă, că în vremea în care în Indii aborigenii luptau împotriva Englezilor, Gandhi s-a așezat pe un post de trei săptămâni. Gandhi suferea, se macera pentru cei ai lui; lua asupra-și greșeala lor, pentru a o ispăși; ca nu cumva această greșeală să tragă în cumpănă în fața dumnezeului puterilor și să le hotărască înfrângerea. Superbă și tragică aberație panteistă – căreia dogma nașterii i se opune categoric: pentru mântuirea noastră a fost nevoie ca Dumnezeu, întrupat, să ia asupra lui păcatele noastre.
Aici stă miezul învățăturii creștine: un om nu poate mântui pe altul, mai puțin: un om nu poate sta pentru altul. Mântuirea e de două ori un act de îndurare de sus: o dată că se face prin voia lui Dumnezeu; a doua oară pentru că se face prin intervenția activă a lui Dumnezeu (jertfa mielului!).
Ajutorul aproapelui tău în acest act de mântuire este nul. Căci chiar actul de iubire pe care ți-l impune Cristos e un act metafizic eficace pentru tine care iubești, nu pentru aproapele pe care îl iubești. Desigur că părerea curentă este alta; părerea curentă vede în iubirea creștină un act de…filantropie, de altruism, de caritate. Dar asta e fals. Asta e cea mai grosolană și mai materialistă, mai antimetafizică, mai apuseană desfigurare a înțelesului iubirii. Căci dacă iubirea ar fi eficace pentru aproapele tău, atunci de ce a mai fost nevoie de întruparea logosului și de jertfa lui? Pe de o parte. Iar de pe alta, dacă iubirea este un act de finalități tranziente, de ce măsura iubirii către aproapele îți e dată prin iubirea către tine însuți – atunci când știut este că pentru a te mântui e nevoie să te desprinzi de tine însuți?
Nu. Orice s-ar spune și orice s-ar gândi, iubirea către aproapele nu e decât o terapeutică specială privindu-te pe tine însuți. Iubește pe aproapele tău însemnând, în ultima analiză, desfă-te pe tine însuți. Ea e o metodă exact de același sens ca postul și ca orice altă privațiune; toate mergând către același țel: să ajungi a te lipsi de tine, a nu mai trăi prin tine și în tine – pentru ca să izbutești a trăi în Altul.
Iubirea ca cheag al comunității creștine? Da, există și această funcțiune a ei. Nici această funcțiune nu e însă metafizică, ci numai gnoseologică. Comunitatea de iubire creștină nefiind decât un instrument de cunoaștere. Aci fac, desigur, ochii mari, sau numai ridică din umeri (după gradul lor de receptivitate) filosofii noștri științifici. Comunitatea de iubire instrument de cunoaștere? Desigur. Căci dacă pentru cunoașterea realității sensibile e suficientă o conștiință individuală, cunoașterea lui Dumnezeu nu e posibilă decât pentru o unitate umană colectivă, unitate realizată prin iubire. Adevărul teologic fiind de natură sobornicească. Asta nu o înțeleg decât creștinii răsăriteni, ortodocșii, e drept.
Prin urmare, iubirea creștină te poate duce la adevărul creștin, la ADEVĂR. Dar înseamnă asta mântuire? Nu. Asta nu înseamnă decât cel mult cunoașterea lui Dumnezeu, dar nu încă mântuirea. Pentru că mântuirea nu e numai cunoaștere; cunoașterea nefiind decât CALEA. O cale.
Și iată cum singurul element, singura cale pe care aproapele tău ți-ar putea sta în ajutor întru mântuire – iubirea – se dovedește a fi ineficace. Actul mântuirii este un act de grație, de îndurare din partea lui Dumnezeu, de o parte; – iar pe de alta un act de inițiativă individuală. Mântuirea SUB cer nu există, nu există decât mântuire prin legătura dintre cer și pământ.
Iar între cer și pământ, în drama răscumpărării primului păcat, omul stă singur în fața lui Dumnezeu. Tot ce facem noi pentru alții, pentru noi facem; iar tot ce fac alții pentru noi, nu o fac pentru noi. Fiecare începem de la capăt o experiență a noastră și o luptă a noastră pentru escaladarea cerului. De la mine la aproapele meu nici o legătură, nici un ajutor, nici o tovărășie de luptă. Suntem fiecare un microcosm? Se poate. Dar un microcosm închis ermetic înspre înlături, cu o singură putință de evaziune: ÎN SUS! De aceea mă gândesc că dacă Leibniz ar fi trăit în Orient ar fi trebuit totuși să deschidă monadelor sale o fereastră: înspre cer.
…Crăciunul – sărbătoare a întrupării logosului ca condiție a mântuirii – este sărbătoarea singurătății metafizice a omului, care deschide porțile cerului. Nu o spunem noi doară; ci povestește Evanghelia că în noaptea asta s-a deschis cerul; ca să se împărteșească oamenii la spectacolul îngerilor cântând gloria in excelsis…( Gloria în excelsis Deo – Slavă Domnului în înalturi – titlul unui imn datând din sec. I d.H. Acest prim vers al imnului este cel pe care l-au cântat îngerii atunci când au anunțat pastorilor nașterea lui Hristos – în limba latină în text)
Cuvântul, 25 decembrie 1931 (inclus în Între ziaristică si filozofie)

PASTORALA DE CRACIUN A IPS,MITROPOLITULUI BANATULUI:DE NU VOM ASCULTA GLASUL EVANGHELIEI LUI HRISTOS,VOM RAMANE UN POPOR NENASCUT SI O TARA CARE SE STINGE!DOAMNE NU INGADUI CA NEAMUL NOSTRU SA NAUFRAGIEZE IN ISTORIE!”

25 dec.

Pastorala de Crăciun a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a transmis o scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Iată scrisoare pastorală:

Iubiți frați și surori în Domnul,

Praznicul Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a adus bucurie sfântă în lume. De la o margine la alta a pământului colindătorii vestesc Nașterea Domnului precum odinioară îngerii au vestit-o păstorilor din Betleem. Colindătorii iau azi chip de îngeri. Să-i primim cu inimile deschise. Ei vin să alunge tristețea din inimile noastre și să intre Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Colindă pruncii și ne amintesc în fiecare an că a venit Dumnezeu în lume făcându-Se Prunc, asemenea lor. Hristos a venit la prunci să-i înveșnicească în pruncie. Așa ar fi dorit Dumnezeu când l-a creat pe om: să rămână veșnic prunc. Dar omul a căzut din pruncie în lumea frunzelor ruginii.

Iubiți frați, azi ne-a cercetat Unul din Sfânta Treime pe noi, cei căzuți în țărâna din care ne crease Dumnezeu. Acum ne-au ajuns din urmă profețiile Vechiului Testament. Cercetatu-ne-a Neuitatul Dumnezeu. Nu ne-a creat pentru a rămâne în împărăția frunzelor ruginii, ci în împărăția iubirii Sale celei nemărginite și veșnice.

Atunci când Cain l-a ucis pe fratele său Abel, s-a declanșat marea furtună în istorie. Omul, prin căderea în păcat, ajunsese un naufragiat în istorie.

Din Sfânta Fecioară Maria și din Duhul Sfânt Se ridică la orizontul istoriei umane Soarele Cel luminos spre Care se îndreaptă de mai bine de două mii de ani cei ce vor să călătorească spre limanurile veșniciei.

Hristos este Norul cel luminos Care îi conduce pe cei ce doresc să ajungă în Patria Luminii, acolo unde omul nu mai are umbră. Omul pierduse lupta cu timpul și călătorea fără compas în jurul minții. Păcatul i-a adus o rupere în gândire. Se întunecase cerul din noi, iar accesul la cultura „de dincolo” era tot mai greu. Noi, creștinii, prin Hristos aparținem unei culturi cerești. Sunt însă printre noi unii care refuză să intre în această cultură cerească și chiar refuză de „a fi”.

Realitatea nu are timp, ea transcende timpul, iar prin Hristos și omului i se dă această posibilitate de a transcende timpul și de a urca în corabia veșniciei lui Hristos. Azi asistăm parcă la o implozie a istoriei și fără să ne dăm seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului și a depărtării de Hristos Domnul, Cel Ce ne-a cercetat prin Întrupare.

Noi cei botezați în numele Sfintei Treimi mărturisim că aparținem culturii și civilizației hristice. Ideile și gândurile sunt pâinea minții noastre. Ce fel de idei și gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?

A venit Hristos în lume ca să tragă clopotele istoriei, căci istoria nu înseamnă cartea morții unui neam. Ne este azi teamă de viață. De ce fel de viață?! De viața fără de Hristos. Viața curge în eternitate. Viața nu poate fi pusă pe un raft, în muzeu. Viața în Hristos nu este teamă de necunoscut, căci Cel necunoscut până la Întrupare S-a făcut azi cunoscut oamenilor. Dumnezeu a venit atât de aproape de noi, dar este de neatins.

Azi a venit mai aproape ca niciodată de la întemeierea lumii pe ogorul creației Sale. A venit să-l brăzdeze din nou și să semene în el iertare și jertfă, așteptând să răsară iubire și recunoștință.

Întruparea este al doilea mare act de la creația lumii. Dumnezeu Își îmbracă Fiul în mantie de țărână. Prin Întrupare Hristos Își sfințește a doua oară creația Sa- pe om.

Dumnezeu este deasupra întâmplării. Azi s-a plinit vremea venirii Sale în lume. Noi, creștinii, de azi să-I dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am născut după plinirea vremii, după venirea lui Hristos în lume.

Iubiți credincioși,

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm?! Omul se naște o singură dată, o țară de mai multe ori. O țară se naște prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut și o țară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut și o țară nenăscută. De câte ori a murit această țară în ultimele trei decenii?!

Doamne, ne-am rărit. Rogu-Te nu ne mai rări!

Doamne, oprește rărirea neamului nostru românesc!

Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie!

Viața omului pe pământ este o carte fără ultimul capitol. Acest ultim capitol poartă pecetea veșniciei.

Doamne, înveșnicește neamul nostru în Țara Luminii, acolo unde omul nu mai are umbră!

Azi, la acest Praznic Împărătesc, împreună cu îngerii și cu păstorii, L-am văzut pe Hristos Prunc. Azi S-a pruncit Fiul lui Dumnezeu. S-a născut Stânca vieții noastre; de acum nu ne mai rezemăm de o umbră, ci de Adevăr.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Țăranul român și-a făcut fluier din lemn uscat și suflând în el i-a dat viață. Dumnezeu Și-a făcut și El un fluier din lut și l-a numit om. În acesta a suflat Dumnezeu harul iubirii Sale.

Doamne, nu înceta să cânți din fluierul Tău de lut ca să se audă neîncetat în univers sublimul Tău cântec de iubire.

Glasul lui Dumnezeu s-a auzit prin Profetul Isaia care zice: „Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5- 6).

Doamne, ne-ai trimis în lume un Prunc să ne ducă și pe noi în Țara cea de Sus, a pruncilor. Ne-ai trimis, Doamne, un Sfetnic luminat să ne lumineze cărarea și cugetele noastre. Ne-ai trimis, Doamne, un Domn al păcii.

Pacea Ta, Doamne, nu o lua de la noi. Pacea în Hristos este adevărata pace, căci ea stă sub semnul adevărului și al iubirii.

Pacea nu este absența războaielor, ci prezența iubirii și a dreptății lui Dumnezeu. Ce vom zice azi, cum vom mulțumi lui Dumnezeu pentru Darul pe care ni L-a trimis, poruncă dându-ne ca de El să ascultăm (cf. Matei 17, 5)?!

Hristos este Calea, Adevărul și Viața (cf. Ioan 14, 6). Să iubim Adevărul, să umblăm pe calea Cerului și astfel vom dobândi ce a pierdut Adam: Viața veșnică.

A venit azi Hristos la noi într-o binecuvântată cercetare de Sus. De acum viața veșnică nu mai stă sub imperiul timpului, ci al neînseratei Lumini și al nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu.

Doamne, Îți mulțumim că ne-ai aflat și ne-ai cercetat în această lume- în întunericul și-n umbra morții- și ne-ai ridicat pe umerii Tăi așa cum își ridică păstorul oaia cea rănită! Ne-ai scos la limanul luminii și apoi ai luat pe umerii Tăi Crucea.

Doamne, cea dintâi cruce Ți-am fost eu.

Iubiți credincioși,

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să-I facem și noi o cercetare Sus și să ne primească la Cina Mielului, în Țara Luminii celei neînserate.

Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă tuturor și să binecuvânteze țara noastră.

Să vă învrednicească Dumnezeu să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Fiului Său și Bobotezii în pace, sănătate și bucurie sfântă.

Să nu-i uităm în aceste sfinte sărbători nici pe cei ce sunt în nevoi, pe cei bolnavi și pe cei lipsiți de libertate.

Iubiți credincioși, rămâneți statornici în credința noastră în Sfânta Treime Dumnezeu, ca fii ai neamului și ai Bisericii noastre strămoșești.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți!

†Ioan,

Mitropolitul Banatului

CRACIUN FERICIT TUTUROR ,DOAMNE AJUTA!,COTIDIANUL PREZINTA ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU IISUS IN CEA MAI FRUMOASA INTERPRETATE!

25 dec.

Una dintre cele mai frumoase cîntări religioase auzite în bisericile creştine este „Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”, care este poate şi cea mai eficientă rugă pentru iertarea tuturor păcatelor. Cotidianul vă prezintă acest Acatist în interpretarea preotului Marian Moise, a cărui voce completează în mod fericit valoarea unui text excepţional de frumos, într-o limbă română splendidă. Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos” poate fi ascultat mai jos.

Pentru a urmări în profunzime acest Acatist, vă prezentăm mai jos şi textul acestuia, în speranţa că, în ziua sfîntă a Crăciunului, în care sărbătorim Naşterea lui Iisus Hristos, această cîntare vă va lumina sufletele:

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 2:

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 3:

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!

Icos 3:

Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 4:

Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 5:

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 6:

Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!

Icos 6:

Rsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 7:

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mormânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 8:

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 9:

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icos 9:

Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 10:

Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!

Icos 10:

Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 11:

Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!

Icos 11:

Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 12:

Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!

Icos 12:

Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 13:

O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor… Și Condacul întâi: Apărătorule cel mai mare și Doamne…

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 1:

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.”

Crăciun fericit tuturor! Doamne, ajută!

AFP: ZI DE DOLIU NATIONAL LUNI IN RUSIA!

25 dec.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat duminică o zi de doliu naţional luni, în memoria victimelor prăbuşirii unui avion militar rus în Marea Neagră cu 93 de persoane la bord, relatează AFP.

„Mâine (luni) va fi declarată zi de doliu naţional”, a anunţat şeful statului la televiziunea publică.

Autorităţile au anunţat că „nu există semne” că cineva ar fi supravieţuit prăbuşirii avionului Tu-154.

Putin i-a cerut lui Medvedev să „formeze şi conducă o comisie guvernamentală însărcinată cu ancheta asupra prăbuşirii (aeronavei de tip) Tu-154 la Soci (sud)”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

De asemenea, şeful statului rus a transmis „cele mai profunde condoleanţe” rudelor victimelor, în mare parte muzicieni din corul Armatei Roşii, care urmau să sărbătorească Anul Nou împreună cu militari ruşi staţionaţi în SIria.

Tupolevul a decolat la ora locală 5.40 (4.40) din oraşul Adler, situat la sud de staţiunea balneară Soci, la Marea Neagră, într-un zbor regulat, către baza aeriană rusă de la Hmeimim, în apropiere de Latakia, în nord-vestul Siriei, potrivit Ministerul Apărării, citat de agenţii de presă locale.

25 DECEMBRIE – PRAZNICUL NASTERII DOMNULUI!

25 dec.

Praznicul Nașterii Domnului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an, informează Agerpres.

„Cerul și pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la cer s-a suit”. (Vecernia praznicului, Litie, glas 1)

În Bethleem (aram — casa pâinii) s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Toate praznicele dumnezeiești rânduit a se sărbătorii de Biserică în cursul anului ascund în ele taine și fapte importante din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre toate însă, praznicul Nașterii Domnului este „taina din veac ascunsă și necunoscută îngerilor și oamenilor”, citează părintele Ilie Cleopa pe Sfântul Dionisie Areopagitul (vol. „Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”).

Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologica a vieții Mântuitorului.

Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile). Cele două sărbători au totuși întâietate încă din timpul creștinismului primar. Vechimea sărbătorii Nașterii Domnului se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârșitul secolului III.

PASTORALA PREAFERICITULUI PARINTE PATRIARH DANIEL LA NASTEREA DOMNULUI !

25 dec.

Nașterea lui Hristos: Programul lui Dumnezeu pentru viața lumii PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16)

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,

În înţeles direct, elementar, cuvântul program se poate referi la multe aspecte din viaţa cotidiană, poate fi un plan de lucru, un orar, poate fi un proiect cultural sau politic, poate fi o aplicaţie din domeniul informaticii, poate fi un set de instrucţiuni care privesc organizarea unei instituţii sau a vieţii, în general. Însă, din perspectivă teologică-spirituală ortodoxă, atunci când vorbim de programul lui Dumnezeu pentru viaţa lumii înțelegem de fapt planul lui Dumnezeu de creare a lumii, de mântuire sau eliberare a ei de păcat şi de moarte, şi de conducere a ei spre viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.

Nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, manifestată în planul de creare a lumii şi în planul Întrupării sau al înomenirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu, este de fapt programul lui Dumnezeu pentru viaţa lumii.

Scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi al Naşterii Sale ca om în Betleem este mântuirea omenirii de păcat şi de moarte, adică dobândirea vieţii veșnice. Prin păcatul neascultării de Dumnezeu, omul s-a despărțit de Dumnezeu – Izvorul vieţii, şi a devenit muritor, supus stricăciunii. „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, așa și moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” – ne spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 5, 12), adică toţi au moştenit natura umană înclinată spre păcat. Dar cine altul poate mântui sau elibera pe om de păcat şi de moarte, decât Dumnezeu Cel fără de păcat şi fără de moarte? Numai Cel ce a creat lumea şi pe om poate dărui oamenilor viaţa, fericirea şi iubirea Sa veşnică.

Programul lui Dumnezeu pentru a dărui lumii viaţă veşnică este numit şi planul mântuirii lumii, iconomia sau rânduiala lui Dumnezeu-Tatăl, Care trimite pe Unicul Său Fiu în lume, pe Iisus Hristos, pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). De aceea, către sfârşitul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, preotul rostește la Proscomidiar rugăciunea: „Plinirea Legii şi a prorocilor Tu Însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala Părintelui Tău, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre”.

Programul lui Dumnezeu pentru a dărui lumii viaţă veşnică este lucrarea comună a Sfintei Treimi. În Crezul Bisericii mărturisim credința „într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”, credinţa „într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (…) născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut” şi credinţa „întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul”. Deși lucrarea este comună, totuşi, fiecare Persoană a Sfintei Treimi participă într-un mod propriu la facerea lumii. Dumnezeu Tatăl creează lumea prin Fiul şi cu lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, în Psalmul 32, 6 putem citi: „Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor”. Sfântul Vasile cel Mare explică acest verset astfel: „«Cuvântul» este Cuvântul Care de la început era la Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1), iar «Duhul gurii Lui» este Duhul Sfânt” [1]. Însă crearea omului s-a decis în sfatul Preasfintei Treimi şi a fost proiectată după chipul şi asemănarea comuniunii de viaţă şi iubire veşnică a Preasfintei Treimi. De aceea, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26). Pluralul misterios din acest verset se referă la consfătuirea Tatălui cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, după cum ne învață Sfinţii Părinţi ai Bisericii, precum Iustin Martirul şi Irineu de Lyon.

Noul Testament arată că Taina Întrupării exprimă o legătură specială între Fiul lui Dumnezeu şi creaţie, deoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu era însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate prin El s-au făcut”(Ioan 1, 3). Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El (cf. Coloseni 1, 16).

În Prologul Evangheliei sale, Sfântul Apostol Ioan, care insistă cel mai mult asupra legăturii existente între Dumnezeu şi viaţa lumii, afirmă întâi de toate dumnezeirea lui Hristos pentru a explica mai apoi că El este Viaţa deplină, existenţa ca iubire eternă desăvârşită:

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-4). Deci, Iisus Hristos vine în lume pentru a dărui lumii lumină şi viaţă veşnică. De aceea, El este programul lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică a lumii.

Iubiți frați și surori,

Numele lui Iisus înseamnă în limba Bibliei: „Dumnezeu mântuiește”. Iar Hristos înseamnă Unsul lui Dumnezeu, Cel sfinţit şi trimis în lume pentru mântuirea lumii. Astfel, Nașterea Domnului Iisus Hristos ca om în lume este începutul mântuirii neamului omenesc. Prin mântuire se înțelege eliberarea omului de păcat şi de moarte prin unirea lui cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veșnice. Dar unirea omului cu Dumnezeu spre dobândirea vieţii veșnice, atât pentru suflet, cât şi pentru trup, se poate realiza numai pentru că Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut om, unind firea umană căzută în păcat şi moarte, bolnavă şi muritoare, cu firea Sa dumnezeiască veșnic vie, cea fără de păcat şi fără de moarte. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii învaţă că dacă Hristos nu este Dumnezeu veşnic viu, El nu poate fi Mântuitor al lumii, adică nu poate dărui lumii viaţă veşnică. În acest sens, Sfântul Grigorie Teologul precizează că „este mântuit ceea ce este unit cu Dumnezeu”[2].

Dumnezeu a creat lumea şi fiinţele raţionale (îngerii şi oamenii) pentru a împărtăşi viaţa, iubirea şi fericirea Sa veşnică fiinţelor raţionale şi libere, care răspund chemării Sale de-a participa la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.

Arătând scopul şi importanţa covârşitoare ale Întrupării şi Naşterii lui Hristos ca om, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Hristos este marea taină ascunsă, ţinta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”[3].

A salva pe om înseamnă a-l vindeca de păcat şi de moarte şi a-l face părtaș la viaţa divină veşnică. Sfântul Irineu de Lyon exprimă astfel scopul Întrupării lui Hristos:

„Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Cuvântul lui Dumnezeu şi, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu. Nu putem, într-adevăr, să participăm la nemurire fără o legătură strânsă cu Cel Nemuritor. Cum am fi putut să ne unim cu nemurirea dacă ea nu s-ar fi făcut ceea ce suntem noi, pentru ca fiinţa cea muritoare să fie primită în ea şi așa noi să fim înfiaţi şi să fim fii ai lui Dumnezeu”[4].

Un imn al spiritualității creștine de la începutul secolului al II-lea exprimă astfel iubirea smerită a lui Iisus Hristos, Care S-a făcut om din iubire smerită şi milostivă pentru oameni:

„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa. S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să-L primesc, S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să-L îmbrac.Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea. El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,

A luat chipul meu, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El.”[5]

Într-adevăr, prin Întruparea Sa, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, asumă firea noastră omenească pentru a Se apropia de noi în mod deplin, devenind om printre oameni. Chenoza sau smerenia Fiului lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut om, are ca scop ridicarea sau înălţarea omului în slava cerească a Preasfintei Treimi. Iubirea Sa nu este doar compătimitoare, ci El Îşi asumă viaţa noastră amestecată cu moartea pentru a face părtași vieţii Sale veșnice pe toţi oamenii din toate timpurile. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon spune că:

Hristos nu a venit doar pentru aceia care, începând de la împăratul Tiberius au crezut în El, iar Tatăl nu Și-a arătat pronia Sa doar pentru oamenii care trăiesc astăzi, ci pentru toţi oamenii, fără nicio excepţie, care dintru începuturi, după puterile lor şi după rânduiala vremurilor, L-au iubit pe Dumnezeu, au urmat dreptatea şi bunătatea în relaţia cu aproapele, au vrut să-L vadă pe Hristos şi să asculte cuvintele Lui”[6].

De aceea, după răstignire, Hristos-Domnul „S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului” (Efeseni 4, 9) „şi a propovăduit și duhurilor ţinute în închisoare” (1 Petru 3, 19; cf. 4, 6), adică a adus tuturor oamenilor, chiar şi morților, vestea cea bună a venirii Sale în lume, spre iertarea păcatelor celor ce au aşteptat venirea Lui şi ale celor ce cred în El.

Prin şi în Iisus Hristos se realizează recapitularea şi unirea întregii creaţii. Prin Nașterea din Fecioară, El unește cerul cu pământul. Prin intrarea în rai cu tâlharul (cf. Luca 23, 43), Hristos împlinește unirea între rai şi pământul locuit. Prin înălțarea Sa cu trupul la cer, Hristos sfințește natura umană. Prin recapitularea tuturor puterilor create şi a stăpâniilor (cf. Efeseni 1, 10; Coloseni 1, 20), Hristos unește fiinţele spirituale cu fiinţele trupești. Prin șederea Sa ca Om de-a dreapta Tatălui (cf. Matei 26, 64; Romani 8, 34; Evrei 10, 20; 1 Petru 3, 22), Hristos unește creatul cu necreatul [7].

Iisus Hristos, Cel născut în Betleemul Iudeii, prigonit de regele Irod şi răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat, suferă împreună cu toţi cei răstigniţi şi suferinzi din întreaga istorie, cu toţi cei flămânzi şi săraci, cu cei întemniţaţi şi prigoniţi pentru dreptate (cf. Matei 25, 35-45). În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Dumnezeu S-a făcut sărac de dragul nostru şi a luat asupra Sa, prin împreună-pătimire, suferinţele fiecăruia, şi până la sfârşitul lumii pătimește mistic pururea, din mila Sa, potrivit sufe- rinţei fiecărui om” [8].

Totodată, Mântuitorul Iisus Hristos, prin harul Său, este prezent în toţi cei care trăiesc viaţa ca fiind comuniune de iubire sinceră, smerită şi milostivă, ca dăruire de sine, în cei care luptă împotriva patimilor egoiste şi împotriva răutății din suflet şi din lume; El este prezent în cei săraci cu duhul, adică în cei smeriţi, în cei ce plâng pentru păcatele lor şi ale altora, în cei blânzi, în cei nedreptățiți, în cei milostivi; El este prezent în cei curați cu inima, în făcătorii de pace şi în cei prigoniţi pentru dreptate. Toţi aceștia poartă în ei bucuria comuniunii lor cu Dumnezeu (cf. Matei 5, 3-12). Astfel, Fericirile constituie o formă concentrată a programului creștinului pentru dobândirea vieţii veșnice din Împărăţia lui Dumnezeu, care este „dreptate și pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Dreptmăritori creștini,

Dobândirea mântuirii şi a vieţii veșnice se pregăteşte în viaţa pământească trecătoare prin unirea treptată a omului cu Dumnezeu, începând cu Sfântul Botez, prin împărtăşirea cu celelalte Sfinte Taine, prin credinţă şi rugăciune, prin viaţă curată şi prin faptele bune ale iubirii milostive, săvârşite pentru semenii noştri aflaţi în dificultate. În drumul său spre mântuire, spre Dumnezeu, omul nu poate ocoli pe aproapele său. În acest sens, Avva Antonie spune: „Viaţa şi moartea depind de aproapele nostru. Într-adevăr, dacă îl câştigăm pe fratele nostru, Îl câştigăm pe Dumnezeu. Dar dacă îl smintim pe fratele nostru, păcătuim faţă de Hristos” [9].

Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, arătată prin trimiterea Fiului Său în lume, ne cheamă să răspundem şi noi prin iubire faţă de Dumnezeu, în rugăciune şi iubire faţă de semeni, în fapte bune. Însă, iubirea adevărată, smerită şi milostivă sau darnică, se dobândește prin viaţă duhovnicească de rugăciune şi de curăţie sufletească şi trupească, după cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Iubirea curată se naşte din rugăciune”, adică este însăși iubirea lui Dumnezeu dăruită sufletului omului care se roagă. În lumea de azi, străbătută de o profundă criză spirituală şi morală, individualismul şi insensibilitatea la suferințele altora subminează iubirea din familie şi din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflaţi în dificultate şi produc multă înstrăinare între oameni, încât aceștia pierd adesea pacea şi bucuria din inimi. De aceea, trebuie să creștem copiii ţării în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Să ajutăm pe tinerii ţării noastre să descopere frumuseţile credinţei şi ale iubirii creştine, să fie harnici şi darnici. Să folosim darul libertăţii spre a spori în credinţă şi a săvârşi mai multe fapte bune, pentru a deveni mai milostivi, mai generoși, potrivit îndemnului adresat nouă de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru [cel ceresc] este milostiv!” (Luca 6, 36).

Acum, când Hristos-Domnul vine tainic spre noi, prin cei săraci şi singuri, prin cei bolnavi şi necăjiţi, prin orfani şi văduve, să ieşim în întâmpinarea Lui prin milostenie, prin ajutorare frăţească şi prin facere de bine. În felul acesta, inimile şi casele noastre se vor umple de bucuria şi lumina pe care le-au trăit şi văzut îngerii şi păstorii din Betleem. Astfel, Hristos-Domnul va binecuvânta viaţa tuturor celor care arată iubirea Lui oamenilor din jurul lor.

În noaptea de 31 decembrie 2016 spre 1 ianuarie 2017 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2016 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou în care intrăm.

Anul 2017 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, pentru a mărturisi credinţa ortodoxă a sfinţilor şi a cinsti pe cei care au luptat şi au pătimit pentru apărarea Ortodoxiei în vremuri dificile.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2017 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu urarea tradițională: „La mulţi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părintești binecuvântări, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

________________________________________

1. Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire la Psalmi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 110.

2. Sfântul Grigorie de Nazianz, „Epistola 101 către Cledoniu”, I, 32, în Grégoire de Nazianz, Lettres théologique, Sources chretiennes, nr. 208, Les Éditions du Cerf, Paris, 1974, p. 51.

3. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2013, p. 373.

4. Saint Irénée de Lyon, Contre les hérésies, III, 19, 1, trad. franceză de Adelin Rousseau, Les Éditions du Cerf, Paris, 1984, p. 368.

5. Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of Solomon, Ed. R. Harris and A. Mingana, II, 240-241), citat de Olivier CLÉMENT, Sources. Les mystiques chrétiens des ori- gines. Textes et commentaires, Editions Stock, Paris, 1982, p. 37.

6. Saint Irénée de Lyon, Contre les hérésies, IV, 22, 2, trad. franceză de Adelin Rousseau, ed. cit., Paris, 1984, pp. 484-485.

7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericești (PSB), trad. din limba greacă, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983, p. 262.

8. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii, introducere, note şi studii de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 45.

9. Avva Antonie cel Mare, Patericul, tipărit de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, 2003, p. 5.

Dată în Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului; anul mântuirii 2016. Biroul de Presă al Patriarhiei Române

CRACIUN FERICIT!

25 dec.

Praznicul Naşterii Domnului sărbătorit pe 25 decembrie, numit popular şi Crăciun, este o sărbătoare a lui Hristos.
Dăruim în preajma Crăciunului şi devenim mai buni, iar Moş Crăciun este şi el, în aceste zile, pe buzele tuturor. Povestea moşului de Crăciun se împleteşte cu evenimentul Naşterii pruncului, Moşul aducând daruri copiilor chiar în noaptea Naşterii lui Iisus, în amintirea darurilor aduse de magi la naşterea sa, acum 2000 de ani, ei fiind primii care au venit să i se închine.

Copiii îl preţuiesc pe Moş Crăciun, iar bucuria aşteptării, an de an, a Moşului care aduce daruri este nespus de mare. La sărbătoarea Naşterii lui Hristos brazii sunt împodobiţi, casele şi oraşe luminate, masele îmbelşugată, cu un întreg fast sărbătorim acest eveniment.

Dar, dincolo de festivism, dăruim mai mult de Crăciun pentru că Iisus însuşi este dăruit lumii de Dumnezeu, bucuria autentică a Crăciunului fiind una de sărbătoare duhovnicească, de valorizare a lui Hristos şi de preţuire a tradiţiilor seculare.
Credincioşii s-au pregătiţi creştineşte pentru această sărbătoare prin postul care tocmai se încheie şi care semnifică aşteptarea împlinirii profeţiilor celor din vechime, prin spovedanie şi împărtăşanie. De Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului, ne amintim de dragostea lui Dumnezeu şi de mântuirea pe care El a adus-o lumii.

Crăciunul este o sărbătoare a lui Dumnezeu cu noi, căci Hristos, prin naşterea Sa, se face om ca şi noi. Praznicul Naşterii lui Hristos înseamnă păstorii, steaua, magii, Maica Fecioară şi Pruncul.
De Crăciun, dar nu numai, o cinstim, de asemenea, pe Maica Domnului dându-i ascultare, cum altfel, decât ascultând de Hristos şi cinstindu-L, făcându-ne vrednici de iubirea şi de jertfa Sa.
<Astăzi S-a născut Cel “făr-de-nceput” strâmtorându-Se la dimensiunea umană, numai de dragul unei făpturi pe care a creat-o, care L-a înfruntat şi pe care El o iubeşte într-o nesfârşită bunătate: omul>.

IN PASTORALA DE CRACIUN,ARHIEPISCOPUL ROBU:”IUBIREA LUI DUMNEZEU ESTE MAI TARE DECAT NOAPTEA NEAGRA!”

25 dec.

Celebrând Crăciunul în miez de noapte, recunoaștem că iubirea lui Dumnezeu este mai tare și decât noaptea cea mai neagră, afirmă arhiepiscopul mitropolit de București, Ioan Robu, în Scrisoarea pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Cristos.

„Noi începem celebrarea solemnă a Nașterii Domnului în noaptea dintre 24 și 25 decembrie; și aceasta nu pentru că nașterea lui Isus a avut loc noaptea, cum atestă Evangheliile, nu fiindcă noaptea ar da sărbătorii o notă de mister. E drept, și acestea sunt adevărate, dar este vorba de ceva care-i mult mai mult: noaptea, întunericul sunt imaginea nefericirii oamenilor, a neîmplinirilor, a pasiunilor și a păcatelor, a tot necazul și întreaga mizerie spirituală a unei lumi fără Dumnezeu. Cuvântul care a luat trup omenesc a venit să ia asupra lui tot întunericul acesta. Iar noi, celebrând Crăciunul în miez de noapte, recunoaștem că iubirea lui Dumnezeu este mai tare și decât noaptea cea mai neagră”, spune arhiepiscopul.

El mai afirmă că „‘Gloria lui Dumnezeu ne învăluie în lumină’ și astfel știm că Nașterea Domnului este un mister, că Isus se naște și astăzi în casele din cele mai sărace cartiere și localități, în cel sărac, neinstruit sau needucat, în cel închis, în cel persecutat, disprețuit, torturat etc”.

„Isus se naște în cel bolnav, în cel lipsit de cele necesare traiului, în cel fără loc de muncă, în necunoscutul respins de toți. Isus se naște acolo unde este nevoie de pace și de iubire, unde se suferă și se speră; Isus se naște și acolo unde se construiește o lume mai bună și mai dreaptă. El se naște și pe altarele Sfintei Maici Biserici — Una, Sfântă, Catolică și Apostolică — în Sfânta Euharistie, iar noi împărtășindu-ne, Isus se naște și-n inimile noastre””, adaugă înaltul ierarh catolic.

„Crăciunul este începutul unui parcurs pe care Isus îl va străbate pe drumurile oamenilor, amestecându-se cu ei, ca ‘unul care a fost ispitit în toate, asemenea nouă, în afară de păcat”, iar „Meditarea misterului Nașterii Domnului, ne atenționează Sf. Ioan Gură de Aur, trebuie să inspire viața noastră de creștini”, transmite monseniorul Robu.

„După descoperirea acestor adevăruri sublime, nu ne rămâne decât să ne rugăm ca și viața noastră să fie curată, iar comportamentul nostru să fie sfânt; căci nu ar servi la nimic să cunoaștem toate acestea, dacă faptele noastre nu sunt bune’.
Cuvântul care s-a făcut trup pentru a locui printre noi, împins fiind numai de iubirea care vrea mântuirea tuturor, ne învață să ne deschidem către frații noștri cu umilință, cu iubire, cu slujire în toate, până la jertfirea de sine: ‘Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu’ (In 15,12); ‘Dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, și noi trebuie să ne iubim unii pe alții’ (1In 4,11); ‘El și-a dat viața pentru noi. De aceea și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați’ (1In 3,16). Ascultând de învățătura lui Isus, noi ne îmbrăcăm în lumină și astfel purtăm în noi și pretutindeni bucuria, binele și pacea”, îndeamnă arhiepiscopul.

În finalul Scrisorii, arhiepiscopul mitropolit de București urează „tuturor din Arhidieceză, credincioși laici, persoane consacrate, preoți și oameni de bunăvoință”, ”Sărbători Fericite’!’ și „Mulți Ani!”.

KLAUS WERNER SI CARMEN JOHANNIS ,LA SLUJBA DE CRACIUN!

25 dec.

La slujba de Crăciun, oficiată la Biserica romano-catolică „Sfânta Treime” din Sibiu participă şi preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa.
Cei doi au ajuns la biserica din centrul oraşului în jurul orei 10.00.

După ce au coborât din maşină în Piaţa Mică, au mers pe jos, ţinându-se de mâna, până la intrarea în biserica, situată în Piaţa Mare. Înainte de a intra în lăcaşul de cult, preşedintele a urat „Crăciun fericit!”.
Klaus Iohannis îşi va petrece Crăciunul cu familia şi câţiva prieteni foarte apropiaţi acasă, la Sibiu.
De când a devenit preşedinte, Iohannis a participat, dacă şi-a petrecut Crăciunul sau Paştele la Sibiu, la slujbele de la Biserica romano-catolică.

WHAM – LAST CHRISTMAS!

25 dec.

ANDRE RIEU – JINGLE BELLS!

25 dec.

%d blogeri au apreciat: