Arhiva | decembrie, 2016

LARA FABIAN – JE T’AIME!

31 dec.

Reclame

EUROPE – THE FINAL COUNTDOWN!

31 dec.

BON JOVI – ALWAYS!

31 dec.

MEAT LOAF – I’D DO ANYTHING FOR LOVE!

31 dec.

PRESEDINTELE RUSIEI,VLADIMIR PUTIN DESEMNAT DE LE MONDE :OMUL ANULUI!”

31 dec.

Putin, Omul Anului desemnat de Le Monde

Sper că printre cei ce ne citesc să nu am soarta alergătorului de la Maraton, ucis din cauza ştirii neplăcute aduse. Spun asta întrucât cunoscutul ziar parizian consacră editorialul sfârşitul de an 2016 atât de diabolizatului Vladimir Putin şi-şi justifică opţiunea de a-l considera omul anului ce se încheie, aratând că, „departe de a se limita la Orientul Mijlociu, unde este pe cale să redefinească echilibrul puterilor, preşedintele rus a fost pe toate fronturile în acest an.”
În cele ce urmează prezentăm acest editorial, care porneşte de la premisa că, „deşi Donald Trump a monopolizat actualitatea internaţională în 2016, adevăratul om al anului care se încheie este Vladimir Putin. Cursa de fond în care, de 16 ani, preşedintele rus s-a angajat pentru a pune ţara sa în centrul jocurilor este pe cale să aducă roadele într-o manieră spectaculară.
În Orientul Mijlociu, şeful de la Kremlin a refăcut cărţile.Profitând de inexorabila retragere a puterii americane sub egida lui Barack Obama, apoi de perioada mereu delicată pentru Washington, a tranziţiei între o administraţie pe cale de plecare, care nu are iniţiativă, şi o viitoare echipă, care încă nu are comenzile la Casa Albă, el vrea să redefinească echilibrul puterilor în regiune. Anunţul de joi, 29 decembrie, privind o încetare a focului în Siria, la o săptămână după preluarea oficială a oraşului Alep din mâinile rebelilor de către armata regimului sirian, în urma unor bombardamente ruseşti, se înscrie în această logică: în timp ce precedentele armistiţii au fost negociate cu SUA, de data asta Putin a ales Turcia ca partener şi a îndepărtat Washingtonul.

Apropiere de China şi Japonia

Organizarea convorbirilor de pace privind Siria, în ianuarie, este o altă ilustrare a acestui desen : ele vor avea loc la Astana, în Kazastan, în ceea ce Moscova consideră zona ei de influenţă, şi vor reuni Rusia, Turcia şi Iranul. Şi, bineînţeles, preşedintele sirian Bachar Al-Assad, salvat de Rusia şi Iran, în vreme ce vesticii pun eliminarea lui drept condiţie sine qua non a viitorului Siriei. SUA, europenii şi ONU par condamnaţi la un rol pasiv în această schemă. Departe de a se limita la Orientul Mijlociu, Putin a fost pe toate fronturile în acest an. În Asia, el s-a apropiat de China şi de Japonia. În Europa, el ocoleşte ostilităţile guvernelor UE – create de intervenţia Rusiei în Ucraina, în 2014 -, cultivând metodic legăturile cu partidele politice şi personalităţile care îi sunt favorabile; influenţa rusă în cercurile politice şi intelectuale europene s-a mărit considerabil în acest an.

Rescrierea regulilor spionajului

În sfârşit- şi nu este vorba de cel mai mic dintre succese – liderul rus a rescris regulile spionajului, o activitate de care s-a ocupat în perioada Uniunii Sovietice, fiind un operator puţin clasic. În prezent, responsabilii americani au certitudinea privind responsabilitatea Moscovei în piratarea masivă a conturilor de e-mail ale Partidului Democrat şi ale colaboratorilor candidatei Hillary Clinton, cât şi difuzarea acestor date în timpul campaniei electorale. Această intervenţie, fără precedent, a unei puteri străne în procesul electoral american nu trebuie minimalizată, dat fiind că a fost vizată funcţionarea democraţiei. Recent, mai multe servicii de informaţii europene au lansat un avertisment referitor la o ameninţare similară privind campania electorală prevăzută în acest an în UE, în particular în Franţa şi Germania.Decizia preşedintelui Barack Obama, de a expulza 35 de diplomaţi ruşi din SUA, este o dovadă a acestei ofensive. Donald Trump, care va fi învestit preşedinte pe 20 ianuarie, rămâne în mod ostentativ binevoitor faţă de Vladimir Putin. Realitatea puterii şi sfidarea ruşilor i-ar putea deschide ochii mai devreme decât crede el”, arată în final editorialul din „Le Monde”.

Cum se constată, în editorial nu sunt ocolite subiecte foarte delicate ale actualităţii internaţionale. Din aceast perspectivă cea mai nouă şi cea mai importantă mi se pare excluderea SUA din criza siriană şi proiectarea în prim plan a Turciei, iar în paralel a Iranului, două ţări cărora nu li se poate nega la nesfârşit influenţa decisivă în Siria şi în Orientul Mijlociu. Este ceea ce Administraţia Obama a refuzat cu încăpăţânare, de aici şi eşecul ei rărunător în criza siriană, pe care Putin l-a speculat la maximum.

AFP: MR.WILLIAM SALICE,OMUL CARE A CREAT OUL KINDER ,A DECEDAT LA VARSTA DE 83 DE ANI !REST IN PEACE!

31 dec.

Imagini pentru WILLIAM SALICE POZEImagini pentru WILLIAM SALICE POZE

 

William Salice, omul care a creat oul Kinder, a murit la vârsta de 83 de ani, informează straitstimes.com. Salice a fost mâna dreaptă a fondatorului companiei Ferrero, Michele Ferrero, care a decedat anul trecut.

Despre invenția ouălor cu surprize, Salice a declarat la un moment dat că el doar a pus în aplicare ideea lui Michele Ferrero.

„Inventatorul este Ferrero, eu am fost executantul material”, afirma William Salice.

În anul 2007, atunci când a fost pensionat, William Salice a primit un bonus de 400.000 de euro, sumă pe care a folosit-o pentru a crea fundaţia „Color your life”, care sprijină tinerii talentați.

ROME (AFP) – Mr William Salice, who helped create the hugely popular Kinder Surprise chocolate eggs for children, died in Italy on Thursday (Dec 29) aged 83, his foundation said.

Mr Salice had been undergoing treatment for a stroke in a hospital in the northern Italian town of Pavia, his Color Your Life foundation and Italian media reports said on Friday.

He joined the Ferrero food group in 1960 and went on to become right-hand man to company boss Michele Ferrero, a visionary who invented the Nutella chocolate and hazelnut spread and who died in 2015.

NEGOCIERI PENTRU REFACEREA URSS DUPA DESPTRAMAREA ACESTUIA IN 1991!

31 dec.

Readucerea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pe harta lumii este, din 1992 încoace, visul unei întregi generaţii de ruşi care se află în poziţii de putere, pe tot cuprinsul de 22 de milioane de kilometri pătraţi ai statului creat de Vladimir Lenin. Cu câteva zile în urmă, unii dintre ei au hotărât să treacă la acţiune.

Aşa cum au făcut-o şi acum câţiva ani, la începutul revirimentului naţionalist teleghidat de regimul Putin în urma ocupării Crimeii şi începerii războiului împotriva Ucrainei. În Duma de Stat a Rusiei s-a pus, atunci, problema unei sesizări la nivel înalt a Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse ca să investigheze legalitatea actului de disoluţie a URSS, semnat în decembrie 1991 de preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei, ţările semnatare ale tratatului de fondare a URSS din 1991.

Un nou act al dramei numite ”Restabilirea URSS în frontierele ei istorice” s-a consumat, cu aplombul preferat de ruşi atunci când săvârşesc fapte măreţe, pe 24 decembrie. Delegaţi din mai multe foste republici sovietice – Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Kîrgîzstan şi Estonia –, dar şi din cele două republici autoproclamate din estul Ucrainei s-au adunat în Moscova la o aşa-zisă ”masă rotundă” cu tema ”Douăzeci şi cinci de ani de la cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. O organizaţie obscură numită ”Mişcarea de Eliberare Naţională a Rusiei (în graniţele din 1991)” apare ca amfitrioană a evenimentului. Comunicatul de presă de pe site-ul organizaţiei a fost preluat în formă aproape nemodificată de multe alte site-uri de ştiri din Rusia şi ţările CSI, însă nu şi de principalele instituţii mass-media şi agenţii de presă. La prima vedere, acest fapt ar putea să însemne că evenimentul nu a fost deloc unul important. Dacă luăm în calcul că, dintre delegaţii Federaţiei Ruse, aproape toţi erau deputaţi ai fostului parlament sovietic din 1991, iar unul este acum deputat în Duma de Stat de la Moscova, înţelegem că dorinţa de restabilire a URSS este împărtăşită şi pe culoarele puterii din Rusia.

Punctul culminant al ”mesei rotunde” l-a constituit adoptarea unei rezoluţii cu un conţinut pe care nu-l putem comenta decât dacă vi-l oferim, întâi, în formă completă.

”Noi, reprezentanţii Republicilor URSS, participanţii la masa rotundă, organizată în cadrul Consiliului de Coordonare al Mişcării de Eliberare Naţională,

În legătură cu schimbarea realităţilor geopolitice,

Bazându-ne pe comunitatea de istorie a popoarelor noastre şi pe legăturile care s-au constituit între ele,

Reieşind din acţiunile ilegale ale conducerii de vârf a URSS,

Luând în calcul destrămarea ilegală a URSS,

1. Cerem de la organele de interne şi sistemul de justiţie a Federaţiei Ruse, succesoare de drept a URSS, să înceapă cercetarea evenimentelor din 1991.

2. Este necesară apărarea Federaţiei Ruse, prin consolidarea societăţii civile pe calea restabilirii suveranităţii ruse, de încercările de intervenţie externă, prin revoluţii colorate sau alte imixtiuni.

3. A începe procesul de negocieri cu reprezentanţii politici, organizaţiile din societatea civilă şi cetăţenii republicilor URSS, pe marginea restabilirii graniţelor recunoscute la nivel internaţional ale URSS, confirmate de Organizaţia Naţiunilor Unite în urma celui de-al doilea război mondial”.

Câteva precizări se impun din capul locului. În afară de Rusia, în toate celelalte foste republici sovietice sondajele de opinie arată că populaţiile locale susţin independenţa respectivelor ţări şi nu doresc restabilirea URSS. Chiar dacă există şi nostalgici care-şi doresc acest lucru în toate aceste state, mai ales acolo unde minoritatea rusofonă este importantă numeric, niciodată după 1991 nu a mai existat o majoritate pro-sovietică în aceste ţări. Nici măcar în cele din Asia Centrală, cele mai docile faţă de Moscova şi cele mai rusificate. Nici măcar în asemenea state eşuate precum este Republica Moldova. Apoi, chiar dacă liderii tuturor celor 14 republici neruse ale fostei URSS s-ar reuni şi ar proclama unirea simultană cu Rusia într-un nou URSS, este foarte greu de crezut că un asemenea lucu ar fi recunoscut de comunitatea internaţională, de aceeaşi Organizaţie a Naţiunilor Unite pe care o invocă autorii rezoluţiei. Există mai multe motive. Cel mai important este că trei foste republici sovietice sunt acum membre ale NATO şi UE, organizaţii din care nu ieşi chiar atât de uşor – mai ales din NATO. Lituania nu e Franţa, care şi-a permis să iasă din tratatul nord-atlantic în mandatul lui De Gaulle, ca să revină apoi, oarecum cu coada între vine.

Despre Ucraina, care mai rămâne şi azi cea mai populată fostă membră a URSS în afară de Rusia, se poate spune că a fost pierdută de Rusia pentru totdeauna – aproape toţi ucrainenii, chiar şi cei rusofoni, urăsc astăzi şi Kremlinul, şi pe Putin, şi Rusia ca ţară. Mai ales sutele de mii de rude apropiate ale morţilor, răniţilor şi dispăruţilor din Kiev, Crimeea şi Donbas.

Kazahstanul, cea mai întinsă fostă republică sovietică după Rusia, ştie că are rezerve descoperite de hidrocarburi şi metale în valoare totală de trilioane de dolari, şi că ar fi mai bine să profite de unul singur de pe urma lor, decât să hrănească zeci de milioane de ruşi sărăciţi.

Georgia este într-o situaţie apropiată de cea a Ucrainei după agresiunea militară rusă din 2008, iar Azerbaidjanul nu va ierta niciodată Rusia pentru că a ajutat Armenia, în 1991-1994, să ocupe o parte a teritoriului recunoscut la nivel internaţional ca fiind azer.

Rusia poate miza, dacă şi-ar pune la modul serios problema de a restabili URSS prin mijloace paşnice, doar pe Belarus, Armenia şi Kîrgîzstan. Cu Belarus a încheiat în 1997 un tratat de creare a unui ”stat comun”, care a rămas la stadiul de intenţie. De atunci, între cele două ţări au avut loc şi războaie comerciale, şi schimburi dure de replici între preşedinţi. Rusia continuă să finanţeze anual Belarus cu miliarde de dolari, dar asta se întâmplă pentru că Moscova nu vrea să piardă influenţa geopolitică de acolo în favoarea unei Polonii pro-occidentale tot mai agresive, care-şi formulează şi ea propria strategie de expansiune în fostele ei teritorii din est, în prezent Belarus şi Ucraina. Rusia are nevoie de un tampon între ea şi NATO. Pe flancul nordic e Belarus, pe cel sudic a fost Ucraina. Dacă nu vrea să şi-i facă duşmani pe belaruşi la fel ca pe ucraineni, Rusia nu va încerca să includă Belarusul într-o nouă ”URSS”, chiar dacă majoritatea belaruşilor încă sunt proruşi. Cu Armenia şi Kîrgîzstan, Rusia nu are frontiere comune, prin urmare orice demers de restaurare a unui ”URSS” între cele 3 ţări nu poate fi pus în practică.

În schimb, nimeni nu le poate interzice anumitor ruşi să viseze frumos. Aşa cum visează, în absenţa altei soluţii, orice iredentist de pe această planetă, în cazul ”refacerii URSS”, vor rămâne doar cu visul.

%d blogeri au apreciat asta: