Arhiva |

CUPRINS DE PANICA KLAUS WERNER JOHANNIS SE DEZICE DE FRICA DE PREMIERUL SAU ,CETATEANUL FRANCEZ JULIEN CIOCLOS,DATORITA GAURII DE 10 MILIARDE DE LEI DIN BUGET!

12 ian.

Imagini pentru IOHANNIS,CIOLOS POZE

 

A venit şi ziua scadenţei pentru tehnocraţii lui Dacian Cioloş. ‘Gaura’ de milioane din buget a ajuns şi la urechile preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului îl somează pe Cioloş să dea explicaţii.

„Jurnalist: Ați discutat și despre problema lipsei de încasări de 10 miliarde de lei pe anul trecut?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunosc, s-a vehiculat inițial sintagma de gaură la buget, ceea ce nici nu poate fi vorba.

Este vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur și simplu, la încasări, din motive pe care vor trebui să le explice alții, nu eu, cei care au guvernat, dar cert este că nu a plecat nimeni cu banii acasă și în această etapă e important să se lucreze foarte, foarte serios pe bugetul 2017. Eu am oferit sprijin la nivel de expert pentru această chestiune.

Jurnalist: Cum vi se pare inițiativa Parlamentului, de a ancheta Cabinetul Cioloș pentru această lipsă de fonduri, domnule Președinte?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că este bine să o luăm încet cu aceste anchetări din partea Parlamentului. Cred că ar fi foarte ca cei care se pricep la aceste chestiuni să facă o analiză foarte serioasă și să nu se ducă discuția la nivel de contre politice.

Jurnalist: Dar sunt două rectificări bugetare pe plus. Nu ar trebui să se vadă exact de ce s-a ajuns la această situație, dacă a fost incompetență sau rea voință, sau ceva venit din partea unor instituții?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu sunt convins că cei în cauză vor lămuri aceste chestiuni.

Jurnalist: Ați fost informat de fostul Premier Dacian Cioloș despre aceste lucruri înainte să plece de la Palatul Victoria?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Președintele are foarte puține atribuții pe domeniul economiei și bineînțeles că am discutat în repetate rânduri despre aceste lucruri, fără însă să fi solicitat eu detalii legate de execuția bugetară.

Jurnalist: Ați vorbit despre deficitul bugetar, despre necesitatea încadrării în 3% din PIB. Președintele Consiliului Fiscal avertiza că măsurile aplicate de PSD, cele promise, ar duce la un deficit bugetar de 4%. Ați primit asigurări că se va încadra acest Guvern în deficit de 3%?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu va fi deloc ușor de construit un buget pe măsurile care au fost deja aprobate și cu încadrarea într-un deficit de 3%, doar el este obligatoriu.

Jurnalist: Și atunci? Care este soluția?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta este o chestiune care aparține Guvernului, care va veni cu soluții.

Jurnalist: Dar ar trebui să blocheze anumite măsuri pe care vor să le ia în perioada următoare?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta este problema Guvernului și a Parlamentului, să vină cu un buget care este sustenabil și se încadrează în această cerință.

Jurnalist: Spunea purtătorul dumneavoastră de cuvânt că există o îngrijorare la nivelul Administrației Prezidențiale, înainte de această discuție, cu privire la modul în care se va construi bugetul și încadrarea în ținta de deficit. Îngrijorarea aceasta persistă după întâlnirea pe care ați avut-o?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Exact din acest motiv am convocat această discuție și cred că este foarte bine că am avut această întâlnire, pentru a vedea cum se percepe și într-o parte și în alta.”, a spus Iohannis.

 

Şeful statului s-a referit şi la discuţia pe care a avut-o cu actualul premier, Sorin Grindeanu. ”

Am avut o întâlnire de lucru, la care, în afară de mine, a participat Prim-ministrul, Ministrul Finanțelor și Consilierul Prezidențial pe probleme economice. A fost o discuție aplicată, o discuție în care am analizat efectul primelor măsuri luate de Guvern.

Am solicitat și primit informații despre cum se vede la nivel de Guvern construcția bugetului pentru 2017. După părerea mea, și asta am subliniat în cursul întâlnirii, este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid, care ține cont de câteva date foarte importante, cum ar fi, de exemplu, să ne încadrăm într-un deficit de sub 3%, să avem o alocare de 2% pentru Apărare, și așa mai departe.

Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate.”, a mai spus Iohannis.

 

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fstiripesurse.ro%2Fvideos%2F1323162171039777%2F&show_text=0&width=400

PARASKEVI MICHOU,SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL C.E.:ANUL ACESTA MCV-UL NU VA FI RIDICAT PENTRU ROMANIA!

12 ian.

În acest an nu va fi ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare, a declarat joi, la București, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

 

„Acum urmează să prezentăm raportul pe 2016 și am fost de acord să cooperăm pentru următoarea fază a anului viitor, dar în acest an nu se va întâmpla (ridicarea MCV — n.r.), este deja gata raportul. Următorii pași depind de ceea ce am spus. Am venit aici să transmit mesajul că dorim o colaborare strânsă pentru a ieși de sub MCV, dar aceasta depinde de munca Guvernului, a Parlamentului, de îndeplinirea tuturor criteriile stabilite, ca reformele să fie sustenabile și nu reversibile. Cred că suntem de acord că trebuie să lucrăm împreună pentru a atinge acest obiectiv”, a afirmat Paraskevi Michou, după o întâlnire cu reprezentanți ai Legislativului.

Ea a precizat că a venit să cunoască noul Guvern și noul Parlament, dar și pentru a transmite că raportul MCV va fi finalizat cel mai probabil în această lună.

„Nu am venit pentru concluzii, am venit în acest moment să văd noul Guvern, noul Parlament, este foarte recent. După cum știți, suntem în procesul de a finaliza raportul MCV și am venit pentru a transmite mesajul că raportul va fi finalizat cel mai probabil în această lună. Am venit aici să spun că este nevoie să continuăm progresele”, a adăugat Paraskevi Michou.

Oficialul european a subliniat că finalizarea MCV depinde de Guvernul României și de Parlament.

„După cum știți, anul acesta ne vom uita la ultimii 10 ani — la lucrurile bune și rele întâmplate, progresele făcute, dar avem nevoie ca progresele să continue și am spus că trebuie să lucrăm împreună. Ceea ce Comisia și președintele Juncker ar dori să vadă este să lucrăm pentru finalizarea MCV, dar acest lucru depinde de Guvernul României și de Parlament în a accelera, a merge în direcția corectă și nu reversibilă, de a merge mereu înainte și nu înapoi”, a adăugat oficialul CE.

Întrebată dacă raportul MCV este numai pozitiv, aceasta a menționat că sunt și progrese, dar și pași înapoi.

„Nu. Când am spus progrese făcute în ultimii zece ani m-am referit la instituțiile pe care le-am văzut construite, la structurile deja încorporate în sistem. Am văzut în acești zece ani, de asemenea, și pași înapoi și asta este ceea ce vrem să evităm în viitor. Nu pot acum să spun cum va arăta raportul, pentru că nu este finalizat, dar când mă uit la ultimii zece ani, în unele zone sunt foarte mari progrese, în alte zone sunt progrese, în câteva zone pot fi pași înapoi și încercăm să punem la dispoziție instrumentele pentru a merge în direcția progreselor”, a subliniat secretarul general adjunct al Comisiei Europene.

La întâlnirea cu Paraskevi Michou au participat președinții Comisiilor juridice ale Camerei Deputaților și Senatului, Eugen Nicolicea, respectiv Șerban Nicolae, precum și vicepreședintele Camerei Rovana Plumb.

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene s-a întâlnit, joi dimineață, cu ministrul justiției Florin Iordache. Acesta a declarat că România prezintă toate condițiile pentru ca în 2017 Mecanismul de Cooperare și Verificare să fie încheiat.

AGERPRES

GOMUNICAT COMUN AMR SI UNJR,IN URMA RAPORTULUI ORGANIZATIEI HENRY JACKSON SOCIETY”LUPTAND CU CORUPTIA PRIN TRUCURI DE INFRACTORI:ASALTUL ASUPRA STATULUI DE DREPT DIN ROMANIA:”RELATIILE MAGISTRATILOR CU CEI DIN SERVICIILE SECRETE PUN IN PERICOL STATUL DE DREPT!”

12 ian.

Am primit la redacţie un Comunicat comun al AMR şi UNJR, în urma Raportului organizaţiei Henry Jackson Society cu titlul “Luptînd cu corupţia prin trucuri de infractori: asaltul asupra statului de drept din România” (Fighting Corruption with Con Tricks: Romania’s Assault on the Rule of Law), despre care Cotidianul a scris recent. Semnatarele acestuia sînt Dana Gârbovan (UNJR) şi Andreea Ciucă (AMR). Îl publicăm în întregime:

„Considerente asupra raportului privind implicarea serviciilor secrete în justiţie

Raportul organizaţiei Henry Jackson Society cu titlul “Luptînd cu corupţia prin trucuri de infractori: asaltul asupra statului de drept din România” (Fighting Corruption with Con Tricks: Romania’s Assault on the Rule of Law) abordează problema ce tinde să devină cronică a democraţiei din România constînd în implicarea, în maniere neclarificate încă, a serviciilor secrete în justiţie.

De asemenea, în concluziile raportului se menţionează că atît Comisia Europeană, cît şi Departamentul de Stat al SUA au o abordare superficială atunci cînd vine vorba despre evaluarea justiţiei din România, lucru pe care şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor l-au sesizat, solicitînd o evaluare comprehensivă a justiţiei, şi nu una strict focalizată pe lupta anticorupţie.

Încă din 2015 asociaţiile profesionale ale magistraţilor au punctat probleme privind implicarea serviciilor secrete româneşti în actul de justiţie, care însă nu au fost rezolvate nici pînă azi.

De exemplu, instituţiile statului (CSM, CSAT, SRI, Parlament, Preşedinţie) nu au clarificat ce înseamnă faptul că instanţele judecătoreşti au devenit „cîmp tactic” pentru SRI şi în baza cărei legi şi în ce scop SRI monitorizează magistraţii şi crează patern-uri de comportament.

De asemenea, nu s-a clarificat modul cum a fost verificată existenţa ori nu a ofiţerilor acoperiţi în rîndul magistraţilor, ce ordine secrete au fost date de CSAT prin care s-au extins competenţele SRI în actul de justiţie, dacă şi în ce temei se fac verificări de către SRI pentru poziţiile din vîrful sistemului judiciar.

Au rămas de asemenea nelămurite problemele legate de temeiul legal, competenţa şi modul de operare a echipelor mixte formate din procurori şi ofiţeri ai serviciilor de informaţii, a căror existenţă a fost confirmată de către CSAT, dar nu este prevazută nicăieri în lege.

Toate aceste aspecte nelămurite ale imixiunii serviciilor secrete în justiţie au devenit cronice, subminînd statul de drept şi încrederea în justiţie, motiv pentru care este imperativă clarificarea lor.

’Acest raport, împreună cu toate discuţiile şi informaţiile ce apar tot mai acut în spaţiul public, trebuie să fie un motiv în plus pentru ca instituţiile statului să lămurească exact toate aspectele privind relaţia dintre serviciile secrete şi justiţie, şi să ia măsuri în cazul în care legea a fost încălcată’, a spus Dana Gârbovan, preşedinte UNJR.

’Subliniem faptul că, în măsura în care afirmațiile din spațiul public, privind o implicare a magistraților în relații profesionale neprincipiale cu reprezentanți ai serviciilor secrete, sunt probate, într-o procedură judiciară finalizată cu o hotărâre judecătorească definitivă, acestea au efect, în egală măsură, nu numai împotriva oamenilor politici, respectiv împotriva celorlalte puteri, ci și împotriva magistraților, precum și împotriva cetățenilor acestei țări care nu fac parte din cele trei puteri ale statului, fiind pusă sub semnul întrebării legitimitatea statului de drept’, a declarat Andreea Ciucă, preşedinte interimar AMR.

UNJR şi AMR vor continua şi în 2017 demersurile începute pentru a clarifica într-un mod transparent toate aspectele privind implicarea serviciilor secrete în justiţie, aşa cum s-a solicitat şi prin “Memorandumul privind justiţia”.

Toate aceste chestiuni sesizate încă o dată de principalele asociaţii ale magistraţilor, UNJR şi AMR, trebuie să fie analizate urgent de noul CSM, precum şi de celelalte instituţii ale statului care au atribuţii în domeniul Justiţiei, astfel încît cele semnalate să fie urgent soluţionate. Iată şi Comunicatul AMR:

După cum se vede, cele două principale asociaţii ale magistraţilor scot din nou la iveală problemele acute cu care se confruntă Justiţia din România de ani de zile:

– implicarea serviciilor secrete române în actul de justiţie

– faptul că atît Comisia Europeană, cît şi Departamentul de Stat al SUA au o abordare superficială atunci cînd vine vorba despre evaluarea justiţiei din România

– că instanţele judecătoreşti au devenit „cîmp tactic” pentru SRI

– existenţa ori nu a ofiţerilor acoperiţi în rîndul magistraţilor.

Toate acestea, spun magistraţii, „pun sub semnul întrebării însăşi legitimitatea statului de drept”!

MOSIERUL ROMANIEI, SLUGA BINOMULUI ,KLAUS WERNER JOHANNIS ESTE „FOARTE PREOCUPAT” DE DEFICITUL BUGETAR ,DAR ISI APARA CU ARDOARE SI MINIMALIZEAZA TUNUL DE 10 MILIARDE DE EUROI DAT DE GUVERNUL SAU JULIEN CIOCLOS!

12 ian.

Imagine similară

 

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat preocupat miercuri de deficitul bugetar, dar a minimalizat dimensiunea presupusei „găuri” de miliarde de lei pe care ar fi lăsat-o tehnocrații.

Șeful statului a făcut declarații după discuțiile avute cu premierul Sorin Grindeanu și cu ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan.

„A fost o discuție aplicată, o discuțiue în care am analizat efectul primelor măsuri luate de Guvern. Am solicitat și am primit informații despre cum se vede la nivel de Guvern construcția bugetară pentru 2017. După părerea mea – și asta am subliniat -, este foarte important să avem pentru 2017 un buget susentabil, un buget solid, care ține cont de câteva date foarte importante, cum ar fi să ne încadrăm într-un deficit de sub 3%, să avem o alocare de 2% pentru apărare și așa mai departe. Avem promisiunea că aceste lucruri vor fi realizate”, a afirmat Iohannis.

Întrebat dacă l-au lămurit explicațiile demnitarilor PSD, politicianul de la Cotroceni a răspuns: „Se lucrează pe buget și bineînțeles că discuțiile au fost de natură de a vedea care sunt intențiile Guvernului. Când vom avea bugetul, vom putea ști foarte exact cum s-a lucrat”.

„Datele cu care au venit premierul și ministrul Finanțelor sunt date pe care le-am avut și noi. Am confruntat datele dintr-o parte și din cealaltă parte. Important e să avem un buget care să țină cont de toate aceste condiționări”, a continuat președintele.

Pe de altă parte, chestionat în legătură cu presupusa gaură bugetară de 10 miliarde de lei lăsată de către precedenții guvernanți, Klaus Iohannis a minimalizat importanța ei și a demersului parlamentar de a fi constituite comisii de anchetă pe tema respectivă. Cu toate acestea, Iohannis a arătat că responsabilitatea pentru această situație îi revine guvernării tehnocrate.

„Am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunsoc, s-a vehiculat inițial sintagma de «gaură la buget» – ceea ce nici nu poate fi vorba. E vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur și simplu, la încasări, din motive pe care nu trebuie să le explic eu, ci cei care au guvernat. E important să se lucreze foarte, foarte serios pe bugetul pe 2017. Eu am oferit sprijin la nivel de expert pe această chestiune. Cred că este bine s-o luăm încet cu aceste anchetări din partea Parlamentului. Ar fi bine ca cei care se pricep la aceste chestiuni să facă o analiză foarte serioasă și să nu se ducă discuția la nivel de contre politice”, a punctat Iohannis.

Întrebat dacă a discutat cu Dacian Cioloș despre execuția bugetară, Klaus Iohannis a răspuns: „Președintele are foarte puține atribuții pe domeniul economiei. Bineînțeles că am discutat în repetate rânduri despre aceste lucruri, fără însă să fi solicitat eu detalii despre execuția bugetară”.

În continuare, președintele a atras atenția asupra respectării țintei de deficit bugetar.

„Nu va fi deloc ușor de construit un buget pe măsurile deja aprobate și cu încadrarea într-un deficit de 3%, dar el este obligatoriu. Asta este o chestiune care aparține Guvernului, care va veni cu soluții. Asta este problema Guvernului și a Parlamentului: să vină cu un buget sustenabil și care se încadrează în această cerință”, a zis șeful statului.

 

Nu în ultimul rând, presa i-a solicitat lui Klaus Iohannis o reacție la declarațiile predecesorului Traian Băsescu, referitoare la posibile înregistrări cu Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și Camelia Bogdan.

„A văzut sau a auzit cineva aceste înregistrări? Foarte bine – dacă are aceste înregistrări, să le pună la dispoziția procurorilor”, a încheiat Iohannis.Q1

MINISTRUL JUSTITIEI,FLORIN IORDACHE,DUPA INTALNIREA DE JOI CU SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL C.E.,PARASKEVI MICHOU,A DECLARAT CA ROMANIA PREZINTA TOATE CONDITIILE CA MCV-UL SA FIE INCHEIAT!

12 ian.

România prezintă toate condițiile ca Mecanismul de Cooperare și Verificare să fie încheiat, a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache, joi, după întâlnirea cu secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat după întâlnire că a prezentat secretarului general adjunct al Comisiei Europene obiectivele de la care a plecat România în decembrie 2006 și a arătat că România și-a îndeplinit acele condiționalități, România a făcut pași importanți și a consolidat instituții importante care garantează că statul de drept este foarte important în România.

Din punctul nostru de vedere, atât timp cât toate aceste condiționalități au fost îndeplinite, elementele pe care noi le-am arătat sunt acelea că în perioada imediat următoare, acest mecanism care la început a fost folositor României și ne-a ajutat pentru întărirea instituțiilor și pentru o legislație coerentă, parctic au fost îndeplinite. În condițiile în care toate aceste obiective pe care România le-a avut în față 10 ani de zile, le-am îndeplinit, în acest moment România prezintă toate condițiile ca acest mecanism, în acest an, să poată fi încheiat, a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache.

Acest mecanism care a fost funcțional și care a arătat că România a făcut progrese importante, atât timp cât avem o legislație coerentă, instituții care funcționează corect, noi trebuie să spunem că România îndeplinește toate condițiile și conditionalitățile pentru a fi ridicat MCV, a mai spus Iordache.

Atât timp cât toate autoritățile care lucreaza în sistemul juridic demonstrează că pot să funcționeze foarte bine nu văd dce nu ar fi ridicat acest mecanism.

Nu trebuie să ajungem până în 2019, atât raportul preliminar, cât ceea ce se va întâmpla la Comisii arată că în România statul de drept este respectat, avem un sistem de justiție care funcționează și avem destul de multe garanții ca acest mecanism să fie ridicat, a arătat ministrul Justiției.

DIN CICLUL MAFIA GULERELOR ALBE.CSM-UL,GAULEITERULUI NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS.NOUA SEFA A CSM ,MADALINA GHENA:”ESTE INOPORTUNA O LEGE A RASPUNDERII MATERIALE A JUDECATORILOR!”

12 ian.

Mariana Ghena

Judecătoarea Mariana Ghena, președintele CSM, a prezentat, în cadrul ședinței plenului, punctul de vedere al Consiliului referitor angajarea răspunderii materiale a magistraților.

Astfel, potrivit judecătorului Ghena, orice astfel de inițiativă legislativă este „inoportună”, în condiţiile în care, spune ea, legislația actuală reglementează acest lucru.

„Sistemul judiciar a dovedit de-a lungul timpului că are capacitatea de a se autoregla, inclusiv prin sancționare, sub cele trei forme, a magistraților, fiind de altfel și singura dintre cele trei puteri care are reglementată o formă a răspunderii materiale. De aceea, orice inițiativă legislativă care să aibă ca obiect angajarea răspunderii materiale a magistraților, în alte coordonate decât cele deja existente în prezent, este inoportună”, a spus Mariana Ghena.

„Independența justiției reprezintă o componentă esențială a statului de drept în care cele trei puteri — legislativă, executivă și judecătorească — trebuie să fie în permanent echilibru”, a mai spus Ghena, care a ţinut să precizeze că legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă, disciplinară, penală și civilă.

Ghena a sublinit, de asemenea, că o astfel de reglementare privind răspunderea ar trebui să fie aplicabilă şi celorlalte două puteri în stat, respectiv legislativă și executivă, contrariul reprezentând „o perturbare” a echilibrului dintre acestea cu „grave consecințe” pentru buna funcționare a societății.”

CSM, la rândul său, își asumă identificarea, soluționarea și sancționarea cu fermitate a situațiilor de încălcare a legii de către magistrați”, a mai precizat Mariana Ghena.

În ceea ce priveşte salarizarea personalului din justiție, şefa CSM spune că este necesară luarea unei măsuri unitare.

„Inechitățile rezultate ca urmare a adoptării și interpretării neunitare a legilor de salarizare trebuie înlăturare, în acord cu decizia Curții Constituționale, (…) astfel încât cei care fac parte din sistemul judiciar să fie salariați avându-se în vedere valoarea de referință sectorială unică. Pentru a îndeplini menirea constituțională, CSM are nevoie de încrederea și sprijinul corpului magistraților, a celorlalte puteri și a societății în ansamblul ei”, a conchis Ghena.

GENERALUL FLORINEL COLDEA ACUZAT DE LUARE DE MITA SI CONFLICT DE INTERESE !

12 ian.

Vacanțele exotice pe care numărul doi în SRI, generalul Florian Coldea, și le-ar fi petrecut alături de fugarul Sebastian Ghiță au generat două ipoteze simple, în vreme ce răspunsurile întârzie să apară din tabăra incriminatului.

Prima ipoteză: Sebastian Ghiță, în relații contractuale cu SRI, îl mituia cu vacanțe pe generalul Coldea, aflat într-un evident conflict de interese.

A doua ipoteză, urmată de o întrebare: Florian Coldea își plătea totuși singurul vacanțele, dar de unde dispunea un bugetar de sume care să-i permită excursii exotice?

În lipsa unor răspunsuri, astfel de acuzații de luare de mită ori conflict de interese la adresa generalului SRI nu au întârziat să apară în presă.

”Domnu’ Coldea, dacă nu prezentați măcar o chitanță/factură și/sau un extras de cont care să probeze că ați plătit vacanțele petrecute cu prestatorul Ghiță de la Asesoft în Seychelles/Toscana/Paris, care vindea soft (uneori, chiar prin încredințare directă) către SRI, al cărui prim-adjunct sunteți, înseamnă că ați luat șpagă de la el. Și atunci trebuie să vă ia de pe stradă, pentru corupție, doamna Kovesi, ca pe doamna Bica, deși ultima are acasă dovada că și-a plătit camera de la Paris; atunci, când cu doamna Udrea și domnișoara Topoliceanu, știți dumnevoastră când… Dacă, însă, veți prezenta o astfel de dovadă, atunci va trebui să explicați cum vă puteți permite, bugetar fiind, un stil de viață atât de luxos și, mai ales, de ce v-ați plasat singur într-un evident conflict de interese, combinându-vă la șpriț și voie bună cu omul care a încasat multe milioane de euro de la instituția pe care, operativ, o conduceți și care, teoretic, vă și controla în Parlament dacă respectați legea”, a scris jurnalistul România TV Victor Ciutacu pe blogul personal.

La rândul său, realizatorul Antenei 3 Mircea Badea a apreciat că generalul SRI ar trebui anchetat pentru luare de mită și, în anumite situații, pentru conflict de interese.

”Domnia sa poate fi urmărit penal pentru luare de mită, există suspiciuni rezonabile. Domnul Coldea a fost în vacanțe de lux plătite de inculpatul, acum fugar, Sebastian Ghiță care, la datele respective, era contractor cu SRI-ul pe care îl conducea Coldea”, a spus Mircea Badea.

Badea a arătat totodată ce s-a întâmplat într-un alt caz de conflict de interese. ”Știți câtă pârnaie a luat Oana Mizil, soția lui Marian Vanghelie? A luat un an de închisoare cu suspendare. Știți pentru ce? A luat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, fiind acuzată că își angaja mama la biroul parlamentar”, a mai spus Mircea Badea la Antena 3.

PRESEDINTELE CCR,VALER DORNEANU DESPRE LEGALITATEA SESIZARII AVOCATULUI POPORULUI,VICTOR CIORBEA PRIVIND LEGEA nr.90/2001!

12 ian.

Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, a declarat, joi, că sesizarea Avocatului Poporului în ceea ce priveşte Legea 90/2001, care nu permite celor condamnaţi penal să fie membri ai Guvernului, este ”o speţă foarte complicată” şi că, din acest motiv, nu a stabilit încă un termen de judecată.

”E o speţă foarte complicată, pentru că are o încărcătură politică şi o presiune mediatică extraordinară, nu că conţinutul ei ar fi foarte complicat. Este şi aşa, dar este complicată mai ales prin reverberaţiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni”, a declarat Valer Dorneanu, citat de News.ro.

Preşedintele CCR a spus că a cerut puncte de vedere de la Senat, Camera Deputaţilor şi Guvern, pe care încă nu le-a primit. ”După ce le vom primi şi după ce judecătorul raportor va redacta raportul, vă pot spune care e termenul (de judecată – n.r.)”, a precizat el.

Dorneanu a mai spus că speţa este complicată şi prin prisma presiunilor opiniei publice, pe care el le simte că ”se răsfrâng” inclusiv asupra sa, deoarece a semnat Legea 90/2001 în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

”Este complicată (speţa – n.r.) mai ales prin reverberaţiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni, unele din ele răsfrângându-se şi asupra multora dintre judecători, inclusiv a mea, că am vina că aş fi semnat acea lege. Care lege a făcut parte din vreo o mie de legi pe care le-am semnat, obligat fiind ca preşedinte să semnez proiectele de legi care au fost adoptate”, a explicat Valer Dorneanu.

Întrebat dacă faptul că legea care este acum supusă judecăţii Curţii Constituţionale, al cărei preşedinte este, poartă semnătura sa îl face incompatibil să se pronunţe în această speţă, Valer Dorneanu a negat. ”Nu, nu există instituţia recuzării şi a incompatibilităţii la CCR”, a precizat el.

Legea 90/2001, care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului, a fost atacată la CCR de către Avocatul Poporului pe 5 ianuarie.

CCR A RESPINS SESIZAREA „OPOZITIEI DE EXTREMA NAZISTA FORMATA DIN PNLP-UL LUI FRUNZAVERDE+PMP+USR,CU PRIVIRE LA LEGEA PRIVIND ABILITAREA GUVERNULUI ROMANIEI DE A EMITE ORDONANTE IN VACANTA PARLAMENTARA,CA FIIND CONSTITUTIONALA!

12 ian.

Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată de PNL, USR și PMP. Judecătorii CCR au decis, joi, că Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară este constituţională.

„Am respins-o ca fiind neîntemeiată. Nu practica ne-a determinat să dăm această soluţie. Criticile sunt neîntemeiate. Că nu s-a respectat regulamentul – nu sunt chestiuni de constituţionalitae şi nu sunt chestiuni pe care să le verifice CCR. Celelalte critici că ar fi fost abordate probleme de lege organică – nici acestea nu sunt întemeiate. Dacă Guvernul va încălca spiritul Constituţiei ordonanţa respectivă poate fi declarată neconstituţională”, a explicat Valer Dorneanu, preşedintele CCR.

Curtea Constituțională a României a discutat joi sesizarea PNL, USR și PMP privind această lege.

Sesizarea a fost înaintată CCR, la 6 ianuarie 2017, după ce Parlamentul a adoptat, în aceeași zi, legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în intervalul cuprins între data de intrare în vigoare a legii şi data la care Parlamentul îşi reia lucrările în prima sesiune ordinară a anului, respectiv la 1 februarie 2017.

DACA TRAIA DUMITRU TINU II PUNEA LA COLT.C.T.P. SI BOGDAN CHIRIEAC,DOI LATRAI LA ORICE OCAZIE,OMNIPREZENTE IRITANTE SI NOCIVE PENTRU MEDIA ROMANEASCA!

12 ian.

C.T. Popescu şi Bogdan Chirieac, doi lătrăi la orice ocazie

Toate evenimentele ultimilor ani i-au prins pe Cristian Tudor Popescu și Bogdan Chirieac în pline analize politice, militare, economice, sociale, culturale, sportive, științifice, religioase, interne, internaționale, intergalactice.

Cristian Tudor Popescu, despre…

… Ghiță și „hiperspațiu“

„Dl Ghiță era filat, era un echipaj de poliție după el și, la un moment dat, s-a supărat, a apăsat pe pedală și s-a dus la 180 de kilometri pe oră. Parcă era Millennium Falcon, s-a dus în hiperspațiu – eu cred că asta e explicația, s-a dus direct în hiperspațiu și n-au mai putut să-l prindă.“

„Cum adică, un echipaj de poliție, în România, pierde un urmărit de sub control, pentru că a mers cu 180 km/h? Păi, 180 km/h fac toți descreierații pe autostradă, când îi apucă, și nu e în stare un echipaj de poliție? Vă dați seama ce impuls au primit toți descreierații ăia care își scot picioarele pe geam când conduc cu 180 pe autostradă? Hai, dom’le, că sunt niște fraieri sticleții ăștia, dacă n-au fost în stare să-l prindă la 180 pe Ghiță!“

… Iohannis, ajunul Revelionului și Grindeanu

„A fost inutil tot ce a făcut. Domnul Dragnea și-a asumat guvernarea. Domnul Grindeanu va fi limba de pantofi a domnului Dragnea, va face ce i se va spune. În momentul în care o respingi pe doamna Shhaideh fără niciun argument, ar fi culmea să iasă și să spună de ce l-a acceptat pe domnul Grindeanu. Nu va justifica de ce a făcut alegerea aceasta.“

„Concluzia este că am pierdut timpul și unei femei de religie minoritară i s-a făcut rău în mod gratuit!“, a spus jurnalistul la Digi 24.

… Mitropolitul Vadului, Feleacului şi Clujului, Andrei Andreicuţ

„Singura ordine pe care Biserica o recunoaşte este cea dumnezeiască. Biserica nu se supune decât lui Dumnezeu. Ce caută… Ce e, Înalt Prea…? Ultra…? De ce face dânsul asta? Din nostalgia poziţiei pe care a avut-o Biserica Ortodoxă întotdeauna, lângă scaunul puterii. Lipită de scaunul puterii lumeşti. Din ce poziţie o face? Din poziţia de turnător al Securităţii, domnul acesta, de violator al Tainei sfintei spovedanii, aşa scrie în dosarul lui de Securitate. Deci pe un om care i-a mărturisit că vrea să se însoare cu o străină şi să plece din ţară l-a turnat la Securitate. Mai are şi alte astfel de turnătorii consemnate acolo. De pe această poziţie vine acum şi ne spune cine trebuie să fie prim-ministru al României. Trebuie să fie un român ortodox. Practică discriminarea acest domn. E mai bun, prin definiţie, un român ortodox decât o tătăroaică musulmancă. Şi asta o face omul lui Dumnezeu. Că dacă o făcea un politician, da, înţelegem, sunt de toate felurile. Dar omul lui Dumnezeu are dreptul să facă aşa ceva? Şi el, şi majoritatea feţelor bisericeşti, toţi colaboratori intimi ai Securităţii. Aproape că e mai simplu să te întrebi care din înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române nu a fost colaborator al Securităţii şi să cazi pe gânduri.“

… înființarea coaliţiei de dreapta

„Credeți că o asemenea creatură poate să trăiască?“

„Hai să rostim aşa: un guvern PNL, USR, PMP şi UDMR. Credeţi că o asemenea creatură poate să trăiască, să funcţioneze? Păi, aceste partide, cu excepţia UDMR, unde e linişte, au probleme de supravieţuire ele însele. Adică ei n-au bani să treacă strada şi se apucă să facă… Cum, de altfel, am auzit la USR acum, că n-au avut bani de campanie, şi se apucă să facă guvernul. N-ar putea să funcţioneze pentru că s-ar certa înainte să se ducă la consultări pentru aşa ceva. Nici nu este bine ca PNL, de pildă, să participe la guvernare în starea în care se află în acest moment. În acest moment nu are ce să caute la guvernare. Ce să caute în starea de degringoladă masivă…? Trebuie să-şi, cât de cât, să-şi facă ordine acolo. USR nu are ce să caute la guvernare. Este bine că a intrat în Parlament, că vor fi nişte voci în opoziţie, acolo, dar USR nu este nici măcar un partid. S-a întâmplat mult mai repede decât credeam, mult prea repede, să avem asemenea ciocniri, denigrări, insulte chiar în miezul conducerii partidului. Soţul doamnei Clotilde, incredibil, care ajunge cu acuze de gen: cutare e adus de Soros. Ce se întâmplă acolo? Şi asta, foarte repede, nici nu au ajuns să se ducă la Cotroceni, la consultările efective, şi deja începe scandalul, ce să caute la guvernare? Ce să caute la guvernare domnul Băsescu şi domnul… cine mai este pe acolo?“

… Dan Voiculescu și eliberarea condiționată

„Imaginea este sugestivă. Dl Voiculescu este profesor universitar, un om de știință, un savant. Produce niște lucrări științifice de mare importanță pentru această țară și pentru întreaga lume, care nu se referă numai la România. Ați auzit de taxa pe tulburarea armoniei? Are o lucrare științifică în care propune înlocuirea taxei pe valoarea adăugată (TVA) cu taxa pe tulburarea armoniei universale, nu e vorba doar despre România aici, despre Pământ, e vorba despre Univers aici, despre mișcarea planeților, a cărei tulburare o sancționează TTA în loc TVA.“

… „felaţia manuală“ a Rovanei Plumb

„Rovana Plumb a fost, în seara asta, peste Eleonora Duse. Gingăşia posesivă, supuşenia agresivă, dar şi impresia că se agaţă de membrul lui Dragnea ca o înecată, toate astea şi ceva inefabil feminin pe deasupra străluceau în încolăcirea realizată cu ambele mâini de «butoana» lui Ponta, rămasă fără degetul care s-o apese. În plus, roşul unghiilor şi mânecilor diopiesului Rovanei (ce superb nume saxon!) pe albeaţa de togă a mânecii lui Dragnea, în vreme ce noul imperator al PSD privea în zare ca la bordel, mâna atârnându-i flască pe lângă corp, combinat cu concluzia dnei Plumb: «PSD a ieşit întărit», e un cinema cum nu ştiu câţi regizori pot să facă.“

Bogdan Chirieac despre…

… părerologie

„Şi cu UDMR-ul deci se face guvern de largă respiraţie, cu Klaus Iohannis premier, acceptat, semnat, băgat în documente, tot. Moralul la PSD este incredibil. Crin Antonescu va merge cu Geoană în tot Ardealul de mână şi va spune: «Ăsta trebuie votat, nu altcineva». Şi ei sunt foarte încrezători că nu pot scăpa victoria, ţinând seama că ei merg pe structură, pe construcţie, pe…“

„Să nu-i scape lui Geoană vreo perlă din aia infernală.“

„România este în criză din momentul în care guvernul Cioloș a pășit în Palatul Victoria.“

„Prin amânarea luării deciziei, președintele Iohannis poate fi înfrânt în aceste alegeri dacă va accepta propunerea lui Liviu Dragnea. Dacă nu o va accepta, riscă suspendarea și blocajul politic. De ce s-a expus inutil președintele Iohannis?“

„Ideea că serviciile secrete îl vor scoate în trei zile pe soțul doamnei Shhaideh terorist este ridicolă. Doamna a avut certificat ORNISS, de trei ani este ministru sau adjunct de ministru. Soțul a devenit cetățean român în 2015.“

„Probabil existau multe modalități mai inspirate pentru președinte de a face față dezastrului PNL. Una dintre ele ar fi fost să nu accepte darul otrăvit al lui Moș Băsescu privind amânarea deciziei. De exemplu, putea să iasă la declarații și să anunțe că o respinge pe doamna Shhaideh și îl nominalizează candidat de prim-ministru pe Liviu Dragnea, anunţând că îi semnează și grațierea. Președintele putea cere noii majorități parlamentare să rezolve codițele juridice ale Legii 90/2001.“

„Practic, președintele ar fi beneficiat direct de victoria de 50% a PSD-ului. El ar fi putut să facă o punte și către mandatul prezidențial din 2019. I-ar fi putut cere lui Dragnea ca, pentru 1 Decembrie 2018, să facă o autostradă care să traverseze munții pentru a putea ajunge rapid de la București la Alba Iulia.“

„Zicerile pe Dâmbovița n-ar fi fost de genul «Iohannis face ce îi spune Băsescu», ci «neamțul e tot neamț, ai văzut cum a făcut ordine?».“

„În mod eronat, colegii de la dcnews.ro au afirmat, filmând coloana președintelui Iohannis, că șeful statului a fost huiduit și claxonat de mii de automobiliști blocați în traficul demențial din zona de nord a Capitalei. Eroarea s-a propagat apoi în toată presa. Unii s-au repezit să afirme că președintele Iohannis trage ponoasele după întâmplarea cu ministrul Oprea. Încerc să repar acum această greșeală. Președintele Iohannis nu a fost huiduit din cauza coloanei sale oficiale. Dimpotrivă, a fost ovaționat. Mii de automobiliști ce înaintau cu o viteză medie de 20 de centimetri pe oră și-au exprimat bucuria că președintele, însoțit de 20 de mașini, poate circula liber și neîngrădit prin Bucureștiul asfixiat de trafic și prin România fără infrastructură.“

… crizele din PMP

„Spun şi eu un lucru! Ştiţi la ce asistăm acum? Este preludiul despărţirii de Traian Băsescu. Încă nu îndrăznesc pe deplin să îl înjure deschis şi atunci se duc la Elena Udrea cu trimitere la Traian Băsescu.“
„Era evident, încă de la bun început, că Partidul Mişcarea Populară era creat atunci când avea cineva iluzii cu acest partid. Era creat pentru domnul Traian Băsescu şi, până venea el în fruntea acestui partid, locul său era ţinut de către doamna Elena Udrea.“

„Înţelepciunea a venit şi din analiza situaţiei de politică externă din jurul României, cum ar fi, de exemplu, situaţia din Ucraina, problemele reale care sunt acum între Rusia, Statele Unite, Uniunea Europeană şi tot ce este acolo.“

„Informaţiile mele din surse diplomatice de la Bucureşti mi-au arătat că ar fi fost şi o discuţie, la nivel înalt, cu secretarul Departamentului de Stat, domnul John Kerry.“

… cozonacul Danei Năstase

Bogdan Chirieac: „Doamna Năstase, ce cozonac grozav aţi făcut!“
Dana Năstase: „L-am cumpărat de la magazin.“

… diverse alte chestiuni de băgat și de scos

„Şi de ce mi l-au f…t şi pe Cătălin Predoiu?… N-am apucat să vorbesc cu Vîntu faţă către faţă. Chestia aia făcută de Realitatea cu intratul în vestiar peste el. Băi, nu se poate aşa ceva.“

„Atunci când l-a sunat pe Băsescu. Deci ei jucau table împreună la Snagov, la p… mea, înţelegi? Şi l-a sunat la telefon spunându-i: «Traiane, să-mi bag p…, dacă te iei de Dinu, te fac!».“

„Greu cu gagicile. Măcar să fii bucuros că ești ok cu prietena. Pe mine m-a lăsat amanta iară. Aveam tot timpul discuţii. Şi apoi mă întreabă lumea de ce sunt aşa de rău la televizor.“

Chirieac la o vorbă cu Cocoș

„Banditule mic şi frumos, ce faci măi, borfaşule simpatic?“

„Golgorine, zilele trecute am primit o citaţie, să mă prezint la Parchet în calitate de martor.“

„Şi am sunat-o şi pe tanti-ta ministru (n.r., Elena Udrea), dar p…, aia e în politică, băga-mi-aş p…“

Discuţia se întrerupe și se reia la ora 17.44.

„După care, că nu te sunam, mi se rupea p… de chestia asta, mă întreabă, zice: «Îl cunoşti pe Dorin Cocoş?». Zic: «Domnule, din meseria mea, da!».“

„Am făcut armata cu borfaşul ăla, cum să spun.“

„Băi, mânca-ţi-aş, stai să-ţi spun, tot de la nen-tu Băsescu e toată chestia.“

„Du-te-n p… mea, iarăşi am vorbit la televizor, s-a enervat şi acum mi-a trântit Parchetul pe cap.“

„Du-te, mă, în p… mea, Nastasiu (n.r., Ciprian Nastasiu – procurorul care instrumenta dosarul) nu-i omul lui Băsescu?“

„Lasă-mă în p… mea, măi Golgorane, nu mai veni…“

„Domnule, e nevasta lu’ fraieru’ ăla!“

„Domnule, dacă pe Cocoş nu e o mândrie să-l cunoşti, pe doamnă chiar e.“

Cristi Oprea, Mihaela Burlacu

FOSTUL DEPUTAT ,SEBI GHITA ACUZATII EXTREM DE GRAVE LA ADRESA MARIONETEI KLAUS WERNER JOHANNIS CARE ESTE PRIZONIERUL BINOMULUI!

12 ian.

Fostul deputat Sebastian Ghiță continuă seria dezvăluirilor incendiare. Omul de afaceri a spus, într-o înregistrare difuzată de România TV, că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea. Totodată, Ghiță a arătat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe președintele Klaus Iohannis, aflat sub amenințarea unor dosare penale atât pe numele său, cât și al soției sale, Carmen Iohannis.

Sebastian Ghiță face noi dezvăluiri despre adjunctul șefului SRI, generalul Florian Coldea, și despre relația de prietenie pe care a avut-o cu acesta. Fostul deputat arată că a petrecut mai multe vacanțe împreună cu Coldea și cu familiile în străinătate și că acesta se ferea ca Traian Băsescu să afle despre relația lor de prietenie. Omul de afaceri a precizat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe președintele Klaus Iohannis.

„Poate vă întrebați de ce am făcut toate aceste dezvăluiri și de ce am avut curajul să spun ceea ce cred eu că s-a stricat în România în ultimii ani și cine sunt cei care în opinia mea sunt vinovați. Am făcut-o pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista.

În ultima apariție v-am prezentat mai multe date despre relațiile cu Coldea și Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD și am hotărât să mergem într-o vacanță, înt-o insulă exotică. Am stat împreună și se poate verifica ușor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile și îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câștige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul.

Dan Andronic de la EVZ poate să confirme că ne-am intersectat la întoarcere pe aeroportul din Istanbul. Atunci a stat de vorbă la îmbarcare în avion și cu mine și cu Coldea. Florian Coldea s-a speriat de Andronic și deși avea bilet la business s-a dus la clasa economic. Îi era  frică să nu afle Băsescu cu cine a fost în excursie”, a arătat la România TV Sebastian Ghiță.

Sebastian Ghiță a prezentat o imagine dintr-una din vacanțele petrecute cu Florian Coldea.

S-A RUPT LANTUL DE IUBIRE INTRE KLAUS WERNER JOHANNA,SCUZE JOHANNIS SI JULIEN CIOCLOS!

12 ian.

Klaus Iohannis a ținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni după ce a avut consultări cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, privind bugetul pe 2017. Președintele a vorbit și despre „gaura” de la buget pe care Liviu Dragnea susține că a lăsat-o guvernul Cioloș.

„Din motive pe care nu le cunosc s-a vehiculat inițial sintagma de gaură la buget, nu poate fi vorba, e o suma care nu s-a încasat la buget din motive pe care trebuie să le explice alții nu eu, cei care au guvernat”, a precizat Klaus Iohannis.

Șeful statului a precizat că rolul consultărilor pe care le-a convocat la Palatul Cotroceni a fost de a primi informații despre cum vede guvernul executarea bugetului pe 2017 și că a avut 2 cerințe pe care le consideră fundamentale.

„Este foarte importanta să avem pentru 2017 un buget sustenabil, solid, care conține câteva date foarte importante, trebuie să ne încadrăm intr-un deficit bugetar de 3% și să alocăm 2 % pentru apărare” a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a insistat ca bugetul pe care executivul îl întocmește să ține cont de aceste „condiționalități” în ciuda tuturor promisiunilor pe care PSD vrea să le îndeplinească conform programului de guvernare.

În, schimb, fostul premier Dacian Cioloș spune că acuzațiile la adresa fostului guvern legate de existența unei „găuri” în buget sunt nejustificate. El a precizat că Ministerul de Finanțe are toate datele pentru a lămuri această chestiunie, însă „este mai simplu să dai vina pe tehnocrați”, potrivit News.ro.

Dacian Cioloș spune că ancheta parlamentară legată de rectificările bugetare ale cabinetului pe care le-a condus „face parte din aceeași categorie populistă, pentru că dacă cei care au inițiat această comisie chiar voiau să știe cum stau lucrurile, era simplu, puteau să întrebe la Ministerul de Finanțe, unde sunt toate aceste date și toate aceste elemente, care să ajute să înțeleagă subiectul respectiv”. „Sunt chestiuni legate de tehnică bugetară, nu e nici o noutate ce s-a întâmplat anul acesta în buget și tocmai de asta eu sper că dacă chiar se vrea o analiză, ea să se facă pe ultimii zece ani, să vedem cum au stat lucrurile pe ultimii zece ani între venituri prognozate la buget și venituri realizate”, a spus fostul premier la RFI.

Cioloș a arătat că lipsa unor bani la buget nu ar fi avut cum să nu se regăsească în deficitul bugetar. „S-a vorbit la început și văd că acum nu se mai dezvoltă ideea asta, cred că lucrurile s-au lămurit, de o «gaură» lăsată în buget. N-avea cum să existe această gaură sau acești bani lipsă, fără ca asta să se traducă în deficitul bugetar. Noi am stabilit, am prognozat la început un deficit bugetar de sub 3%, 2,8% a fost ținta noastră și deficitul realizat a fost de 2,6%, deci nu numai că nu s-a lăsat o gaură în buget, dar chiar deficitul a fost sub cel prognozat, în condițiile în care la sfârșitul anului, așa cum se întâmplă în general cu bugetele, s-au făcut mai multe plăți, inclusiv am plătit toate restanțele de restituire a TVA-ului pe anul trecut, pe care nu le-am lăsat pe bugetul anului acesta”, a spus fostul prim-ministru.

El a precizat că au existat estimări mai mari în legătură cu fondurile europene care urmau să fie primite de România, însă acestea nu s-au îndeplinit în totalitate întrucât nu existau proiecte suficiente făcute în annii precedenți pentru ca plățile să fie făcute de către Uniunea Europeană.

THE GUARDIAN:LUPTA ANTICORUPTIE DIN ROMANIA,O PERDEA DE FUM PENTRU SLABIREA DEMOCRATIEI!

12 ian.

Orice încercare de a închide ochii în fața unui astfel de abuz al puterii riscă să încurajeze și alte state europene să urmeze exemplul României. Astfel sună avertismentul lansat de cotidianul birtanic The Guardian, într-un text semnat de David Clark, intitulat „Lupta anticorupție din România, o perdea de fum pentru slăbirea democrației”.
„Populismul tot  mai prezent în țări ca Ungaria sau Polonia a dat semnalul privind viitorul democrației în Europa, în condițiile în care drepturile constituționale, pluralismul media și societatea civilă au fost ținte ale unor atacuri susținute. Dar mai există încă o amenințare care se ascunde în văzul tuturor: abuzul legilor anticorupție din România, o țară dată adesea ca exemplu pentru reformele de succes în Europa centrală și de est”, scrie David Clark în articolul din The Guardian, în care critică, așa cum au făcut-o recent cei de la thinktank-ul Henry Jackson Society, implicarea serviciilor în procesul de justiție din România.
De altfel, semnatarul articolului amintește că raportul celor de la Henry Jackson Society face referire la o serie de probe care sugerează faptul că DNA este un organism care abuzează de puterea pe care o deține, iar metodele pe care le folosește amintesc de cele din epoca comunistă, singurul său scop fiind acela de a-și urmări propriile interese și a recurge la vendette politice.
 „Important de subliniat, spune Clark, este că printre cei care acuză DNA de încălcarea drepturilor omului se află și fostul președinte Traian Băsescu, cel care a inițiat prima campanie majoră anticorupție, dar care acum spune că DNA acționează în afara Constituției. Procentul de condamnări în cazurile de corupție din România este surprinzător de mare: 92%. O privire mai atentă către metodele la care recurge DNA ne arată și de ce. Aproape toate cazurile care vizează persoane importante implică  încălcarea uneia sau alteia dintre proceduri”.
Există și exemple în acest sens: mărturii neverificate ale unor martori care obțin imunitate, amenințări la adresa familiei, arestul prevetiv abuziv, stenograme scurse în presă, judecători anchetați dacă nu dau un verdict favorabil DNA, spune autorul, care dă ca exemplu arestarea fostului patron al ziarului România Liberă, Dan Adamescu și persecuțiile la care a fost supusă familia acestuia.
Dar, în România, cele mai grave acuzații  se referă la colaborarea dintre DNA și SRI, urmașa poliției politice comuniste, Securitatea.
DNA se bazează pe SRI în interceptarea a aproximativ 20.000 de telefoane, pe an, și admite că agenția de informații a României joacă un rol în declanșarea anchetelor, explică Clark. Aici el amintește scandalul izbucnit în 2015 de un general SRI care a descris isntanțele de judecată drept „un câmp tactic” pentru operațiuni, sugerând rolul Serviciului în influențarea unor verdicte. Semnatarul textului spune că în mod special cazul Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT, caz care ilustreză puterea binomului DNA-SRI. Clark precizează că Bica a fost reținută după ce a refuzat să aresteze anumite persoane, la sugestia SRI, și că în momentul în care fosta șefă DIICOT a spus că nu are probe pentru a face aceste arestări, i s-a răspuns: „Nu vei sfârși bine””.
Niciuna dintre aceste practici nu este reflectată în rapoartele Comisiei Europene despre România, care prezintă lupta anticorupție într-o lumină optimistă. Dar, ignorând aceste lucruri, UE riscă să încurajeze alte țări din regiune să urmeze exemplul României, de a folosi lupta anticorupție ca o perdea de fum pentru slăbirea standardelor democratice. Este un mediu care oferă condițiile perfecte de înmulțire a autoritarismului pe care îl vedem în Ungaria și Polonia”, concluzionează autorul articolului din The Guardian.

FUNDATIA PENTRU O SOCIETATE DESCHISA A MILIARDARULUI GEORGE SOROS FINANTEAZA IN CONTINUARE ONG-URILE DIN UNGARIA IN POFIDA OPOZITIEI GUVERNULUI ORBAN!

12 ian.

Imagine similară

 

„Fundația pentru o Societate Deschisă” a miliardarului George Soros va continua să lucreze cu și să finanțeze ONG-urile din Ungaria în pofida poziției guvernului de la Budapesta care a afirmat că orice organizație a societății civile care primește finanțare de la Soros ar trebui „alungată” din Ungaria, a declarat miercuri Christopher Stone, președintele Fundației, relatează Reuters.

„Fundația pentru o Societate Deschisă va continua să activeze în Ungaria în pofida opoziției guvernului față de misiunea noastră pentru o societate mai corectă, mai responsabilă”, a declarat Christopher Stone, președintele Fundației, într-un comunicat transmis Reuters.

„În Ungaria și în întreaga lume suntem mai concentrați ca oricând să lucrăm cu organizații locale pentru a consolida practica democratică, drepturile și justiția”, a mai spus el.
Szilard Nemeth, vicepreședinte al partidului de guvernământ Fidesz, a declarat miercuri într-o conferință de presă, conform site-ului televiziunii HirTV, că Soros „dirijează marele capital global și corectitudinea politică spre Ungaria” și că ONG-urile pe care le-a finanțat el s-au amestecat în politică.

„Aceste organizații trebuie împinse înapoi cu toate instrumentele disponibile. Și cred că trebuie alungate, iar acum, odată cu alegerea noului președinte (al SUA, Donald Trump — n.r.), condițiile internaționale sunt potrivite pentru acest lucru”, a afirmat Nemeth, conform unei înregistrări video postate pe site-ul HirTV.

Premierul ungar Viktor Orban a fost criticat în țară și în străinătate pentru campania sa împotriva organizațiilor nonguvernamentale, care a început în 2014, a implicat zeci de ONG-uri și a durat mai mult de un an, amintește Reuters.

Orban a spus că organizații ale societăți civile primesc fonduri străine pentru a „coordona fluxurile de refugiați și pentru a impulsiona imigrația”.

„Fundația pentru o Societate Deschisă” este activă în Ungaria de peste trei decenii. Soros a finanțat burse în străinătate pentru câțiva politicieni Fidesz, inclusiv pentru Orban, în momentul prăbușirii comunismului în Ungaria.

FOSTUL DEPUTAT SEBI GHITA:DOVADA!,CAT SI CUI A PLATIT MINISTERUL DE INTERNE PENTRU ADUCEREA LUI NICOLAE POPA -FNI DIN INDONEZIA!

12 ian.

Parchetul General: „Costurile aducerii în țară a inculpatului Nicolae Popa au fost achitate integral de către Poliția Română”
Ȋntr-o înregistrare video difuzată de România TV în ziua de 2 ianuarie a.c., Sebastian Ghiță a afirmat că, în decembrie 2009, firma Asesoft, al cărui patron era, a plătit pentru ca Nicolae Popa să fie adus din Indonezia.
„La cererea lui Kovesi, o firmă de construcții din Ploiești, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa din Indonezia”, a declarat Sebastian Ghiță. „Realitatea este că o firmă privată, la cererea statului român, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI și care a furat sute de mii de oameni. O întreb pe doamna Kovesi: ce fel de operațiune o fi asta? Oare suntem vinovați de spălare de bani? E doar dânsa sau sunt doar eu? Am acționat eu în numele statului român?”, întreabă Ghiță, retoric.
Ȋn ziua de 9 ianuarie, adică o săptămână mai târziu, Parchetul General a dezmințit această informație, precizând printr-un comunicat de presă că, „în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție.”
La rându-i, IGPR a emis un alt comunicat prin care informa că, „referitor la achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa”, „procedura a fost derulată de către structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform O.U.G.34/2006, privind achizițiile publice. În cadrul acestor activități, negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, câștigând oferta cea mai mică.
Semnarea contractului și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Costurile au fost achitate integral de către instituție, operatorului economic câștigător, suma fiind asigurată din bugetul Ministerul Afacerilor Interne.
Precizăm că toate documentele mai sus menționate au fost puse la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care desfășoară activități în cadrul unui dosar penal.”
Aducerea lui Popa din Indonezia a fost „o situație de urgență extremă”
ActiveNews a intrat în posesia anunțului nr. 107978/26.05.2011, prin care au fost atribuite aceste servicii de transport aerian.
Conform anunțului, autoritatea contractantă este Ministerul Administrației și Internelor, care a derulat procedura de achiziție, contractul fiind încheiat de către IGPR.
Contractul are ca obiect „servicii de transport aerian: transporturi de pasageri și de marfă, cu excepția transportului de corespondență” pe ruta „București – Jakarta și retur”.
Aeronava a fost închiriată cu echipaj, iar valoarea totală finală a contractului este de 234.207,3 RON (circa 57.000 de euro, la cursul valutar de atunci).
Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost „negociere fără anunț de participare”, iar MAI a justificat asta invocând o „situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă”.
Conform art. 122, lit. c din OUG 34/2006, „autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante. (…) În cazuri de forță majoră sau în cazuri temeinic motivate autoritatea contractantă are dreptul de a emite un ordin de începere a serviciilor/lucrărilor concomitent cu inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.”
Care putea fi „situația de urgență extremă”? Potrivit ambasadei Indoneziei la București, citată de Mediafax, președintele Indoneziei semnase la 22 martie 2011 decretul de extrădare a lui Nicolae Popa, acesta urmând să fie predat autorităților române în termen de 30 de zile.
Deși IGPR susține azi că „negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil”, în anunțul de atribuire se precizează că a fost primită o singură ofertă.
Contract nr. 1388511 a fost atribuit în data de 14 aprilie 2011 firmei SC ION TIRIAC AIR SRL, pe criteriul „prețul cel mai scăzut”.
„Această cursă a costat statul român 120.000 euro”
Arestat la Jakarta (Indonezia) în data de 2 decembrie 2009, Nicolae Popa a fost adus în România la 21 aprilie 2011, cu un avion de tip Gulfstream Aerospace G200 al companiei Țiriac Air (SC ION TIRIAC AIR SRL, firma care încheiase contractul cu MAI).
Numai că, la acea dată, toată presa românească susținea că „această cursă a costat statul român 120.000 euro”.
Realitatea TV preciza că acest preț, de 120.000 de euro, a fost stabilit în baza informațiilor obținute de de la companiile din domeniu, despre închirierea unui avion de acest tip și pe o asemenea distanță (București – Jakarta).
Cum, conform contractului, MAI nu a plătit decât jumătate din această sumă, rezultă de aici că ori jurnaliștii au dezinformat, iar autoritățile n-au simțit nevoia atunci să iasă public cu vreo dezmințire, ori Ion Țiriac, în mărinimia sa, a făcut un discount de 50% statului român, ori altcineva a completat diferența de bani.
%d blogeri au apreciat: