Arhiva | 4:39 pm

GAULEITERUL NAZI,SLUGA GERMANIEI ,SASUL KLAUS WERNER JOHANNIS „CORUPTUL CARE UCIDE”,MESAJ DE FELICITARE PENTRU NOUL PRESEDINTE SOCIAL-DEMOCRAT ALES AL GERMANIEI FEDERALE,FRANK-WALTER STEINMEIER!

12 feb.

Imagini pentru IOHANNIS OFITER , POZE 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis duminică, 12 februarie a.c., un mesaj de felicitare noului Preşedinte ales al Republicii Federale Germania, domnul Frank-Walter Steinmeier.

„Relația dintre România și Germania este una excelentă, de natură strategică, aspect confirmat de intensitatea dialogului nostru politic, a cooperării economice şi sectoriale, a legăturilor interumane, dar și prin împărtășirea acelorași valori democratice fundamentale.

 

România reprezintă, la nivel european şi regional, un partener de încredere şi stabil al Germaniei, dar şi un promotor convins, pe care se poate conta, al necesităţii de consolidare a proiectului european.

În acelaşi timp, Germania este deja de mulţi ani primul partener comercial al României şi al treilea investitor în ţara noastră, iar potenţialul de dezvoltare al acestei dimensiuni continuă să fie unul ridicat. Nu în ultimul rând, pe români şi germani îi leagă o prietenie profundă, care se datorează mai ales convieţuirii de secole a românilor, saşilor şi şvabilor în Transilvania, Banat şi Bucovina. Lor li se adaugă cei aproximativ jumătate de milion de români stabiliţi în Germania.

Anul 2017 are o simbolistică aparte prin aniversarea a 50 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și a 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. Îmi exprim speranța că vom avea cât mai curând oportunitatea unei întâlniri în care să marcăm împreună importanța acestui moment.”, se arată în mesajul Președintelui României.

FOSTUL MINISTRU DE EXTERNE ,SOCIAL -DEMOCRATUL FRANK -WALTER STEINMEIER ALES DUMINICA PRESEDINTE AL GERMANIEI!

12 feb.

Fostul ministru de Externe Frank-Walter Steinmeier a fost ales duminică preşedinte al Germaniei, funcţie în care îl va înlocui pe Joachim Gauck.

Social-democratul a fost ales cu 931 de voturi pentru din totalul celor 1.239 de mari electori, proveniți în principal din cele două camere legislative.

Alegerea lui Frank-Walter Steinmeier în funcția de președinte, cu atribuții în mare parte ceremoniale, a fost posibilă în urma înțelegerii dintre partidul său și creștin-democrații cancelarului Angela Merkel.

MODELUL STATULUI NAZIST PE CARE VREA SA-L INSTAUREZE DISCIPOLUL LUI HITLER,KLAUS WENER JOHANNIS!

12 feb.

Imagine similarăImagini pentru HITLER POZE

 

România anului 2017 se află într-o discordie ce poate duce pe nesimțite dincolo de democrație. De unde vine aceasta? Să privim lucid o realitate deloc confortabilă.

În pofida perorațiilor abundente din ultimele zile, discordia actuală nu are vreo legătură nici cu Europa, nici cu justiția, nici cu statul de drept. Este vizibil că unii decidenți nu au nimic de propus, dar se bat acum cu pumnul în piept cât de proeuropeni, cât de iubitori de justiție și de stat de drept sunt, ca și cum acestea ar fi în posesia lor exclusivă. În fapt, covârșitoarea majoritate a cetățenilor României vor condiții civilizate de viață, justiție independentă și stat de drept.

Nu există în România actuală vreo divergență majoră în privința Europei, a importanței justiției și a statului de drept.

Discordia de azi nu are legătură nici cu Codurile juridice. Cum se știe, acestea au fost adoptate cu ani în urmă, ocolind dezbaterea parlamentară, cu toate că aberațiile lor descalifică autorii și sfidează bunul-simț. Codurile au fost apoi modificate prin ordonanță de urgență de un guvern anterior, fără ca decidenții care călăresc acum tema să fi suflat o vorbă.

Nu a apărut vreun curent civic nou în societate, cum se bate câmpii. Nimic nu este în fapt mai departe de civism decât agitația obtuză sau vehemența stimulată sau aflarea în treabă sau jocul de-a răspunderea.
Nu este vorba nici măcar despre politică, dacă prin politică înțelegem, ca în orice țară civilizată, schimbul de argumente între oameni câtuși de puțin conștienți de implicațiile exprimărilor, aflați pe direcții concurente. S-a produs, în schimb, o nouă deturnare șmecherească a vieții publice.

Înșelăciunea pe față reînvie, magistrații sunt asmuțiți să lovească în concetățeni, grupuri revoltate de ceea ce trăiesc de ani buni, dar debusolate sau deplasate de firme, sunt mobilizate pentru a împiedica noul Guvern să-și aplice programul. În România de azi, s-a ajuns din nou la încercări tipice anilor treizeci – de trimitere în închisori a rivalilor, mai nou, de rupere de sus a coaliției de guvernare, profitând de slăbiciuni umane și șantajând.

Se cuvine spus că în România s-a mai reușit păcălirea – nu de mult, cu „pericolul întoarcerii la trecut“, cu „lupta anticorupție“, cu „schimbarea clasei politice“ – și nu a ieșit decât autodistrugere în beneficiul câtorva. Noua deturnare este poate mai periculoasă, căci pune în față locuri comune, de genul „vreți să nu mai fie corupție?“ sau „vreți să pedepsim corupții?“ sau „vreți să fie democrație?“, pe care simțul normal nu le poate respinge, dar în spatele cărora, deocamdată, puțini aruncă o privire. În loc să lupte, precum în țările partenere, pentru libertăți și drepturi, o populație sistematic dezinformată, ce se afundă în lipsuri ca urmare a amatorismului conducerii, este incitată acum să-i sfâșie pe cei de altă părere de dragul unei meschinării. În vreme ce urgențele sunt cu totul altele – pluralism, democratizare, investiții și, peste toate, dezvoltare –, iar țările vecine folosesc prilejuri de a-și mări ponderea, România este împinsă mai adânc într-un unghi mort, pentru mandatul cuiva.

Sursa discordiei de azi: incapacitatea coabitării democratice

Opinia mea este că situația creată după alegeri, scindările din societate, decepțiile și confuziile, luate împreună sunt la originea periculoasei discordii actuale. Să dăm cuvântul faptelor.

Sursa nemijlocită a discordiei de azi este incapacitatea coabitării democratice. Să ne amintim. Între un candidat bănuit de aventurism (după ce a semnat înțelegeri ascunse cu un regim detestat și a pus în funcții persoane care răreau vârfurile propriului partid) și un candidat fără relief, cu aparențe de civilitate, alegerile prezidențiale din 2014 au dat câștig de cauză ultimului. Așteptările au fost mari, iar dezamăgirile și mai mari. Politica externă de excursii, înlocuirea unui guvern legitim cu experți de mucava, malformarea justiției, instrumentarea serviciilor secrete, obstrucția la orice ameliorare, reluarea opresiunii au pus capac acestor dezamăgiri. Electoratul a sancționat degradarea și, prin alegerile parlamentare din 2016, a încredințat guvernarea vechii majorități. Aceasta a prezentat, se cuvine spus, singurul program serios elaborat în România de la programul CDR și cel al USL încoace. În momentul de față, este singurul program care lasă speranțe de viață civilizată și democratică și asigură coerența acestei țări.

Cel mai obraznic premier din istoria României. Nu ştie de unde a venit şi încotro s-a dus

În loc să abordeze conform statului de drept și în mod european noua situație, pierzătorul s-a repezit la tehnicile a ceea ce teoria statului numește „președinție africană“. Înșelăciunea pe față reînvie, magistrații sunt asmuțiți să lovească în concetățeni, grupuri revoltate de ceea ce trăiesc de ani buni, dar debusolate sau deplasate de firme, sunt mobilizate pentru a împiedica noul Guvern să-și aplice programul. În România de azi, s-a ajuns din nou la încercări tipice anilor treizeci – de trimitere în închisori a rivalilor, mai nou, de rupere de sus a coaliției de guvernare, profitând de slăbiciuni umane și șantajând. Încercarea a mai reușit în 2004 și la ce a dus? La încătușarea celor dislocați și, mai grav, la aruncarea țării în cea mai gravă criză a istoriei moderne! Nu cumva cineva se joacă, iresponsabil și pe costul unei țări sleite de nepricepere, cu marșuri, cu acțiuni în stradă, cu arestări, cu atacarea Parlamentului, cu referendumuri din panoplia de tristă amintire, oricum se vopsesc acestea?

Lupta anticorupție a devenit, ca în nici o altă țară, politica principală. Nu se discută reindustrializarea și soarta milioanelor de săraci, dar se perorează despre unul sau altul. Nu se recuperează prejudiciile, dar se uneltește pentru încătușări.

Precedente istorice

Așa stând lucrurile, o întrebare rămâne încă dificilă: de ce în România actuală nu atrag optici precum cele ale lui Thomas Jefferson sau Helmuth Schmidt sau Chevenement, ci revin, cum se vede, inspirații din rezervoarele negre ale istoriei europene? De ce atracția „guvernului meu“ și a „guvernului puternic“ este mai mare decât cea a guvernului competent, stabilit democratic la lumina zilei?

Atunci când discută originea discordiei actuale, unii trimit la istorie. Nu se poate să nu-ți amintești invadarea de către stradă a Parlamentului sub Carol I, care, blocând și atunci adoptarea unei legi normale, a adus daune enorme României. Nu se poate să nu meditezi asupra mitingului din 1968, ce a fost exploatat de președinție pentru a lua calea dictaturii de familie. Nu poți să nu te gândești la subminarea votului democratic în 2012, când electoratul a invalidat copleșitor, dar fără efect, președintele, sau în 2014, prin folosirea tragediei de la Colectiv, spre a instala un guvern de uz personal.

În istorie găsim analogii, dar forța lor explicativă scade pe măsura înaintării în timp. Intră în explicație însă, în mod sigur, istoria recentă. Discordia din România de astăzi survine, de fapt, după scindări multiple în societate, de care prea puțini s-au sinchisit.

Documentele atestă că România (de la legionari, trecând prin 1948, la legislația din 2011) a bătut recordul european al eliminărilor motivate politic din viața ei publică.

Lupta perpetuă cu trecutul, în locul reconstrucției țării

La scindarea cunoscută a epocii postbelice, datorată unui socialism care în România a fost mai oriental decât în alte țări europene și care a lăsat în urmă resentimente adânci, s-a adăugat scindarea epocii postcomunismului. Preocuparea majoră a multora a fost nu reconstrucția țării, precum în Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, ci lupta cu trecutul. Lipsită de analize serioase, care să aplice distincția europeană dintre fapte penale și opțiuni existențiale, lupta cu trecutul a căpătat alura răfuielilor punctuale, adesea născocind fapte. Și postcomunismul a fost aici carpatic.

Scindările s-au agravat când, după 2004, s-a încercat compensarea slabei susțineri din partea cetățenilor cu dezbinarea societății. Aceasta a debutat cu înlocuirea puținilor calificați din viața politică cu nepregătiți manevrabili și a continuat cu eliminarea, încă o dată, a oamenilor valoroși din instituții și înlocuirea lor cu amatori. Documentele atestă că România (de la legionari, trecând prin 1948, la legislația din 2011) a bătut recordul european al eliminărilor motivate politic din viața ei publică.

În continuare, a venit scindarea perioadei neoliberalismului, de după 2007. În loc să profite de oportunități – cea mai lungă perioadă de pace din Europa, integrarea în democrația vest-europeană, cuprinderea în cea mai puternică alianță militară – și să se îngrijească de competitivitate, țara a intrat pe mâna amatorismului organizat. Nimeriți la decizii, inși fără idei și abuzivi s-au lipit de noua „corectitudine politică (political correctness)“ și au găsit forțe externe pentru a se perpetua în roluri. Și neoliberalismul a luat astfel o turnură aparte.

Acum pare să se pregătească noua scindare – a epocii statului disciplinar, cum se poate numi ceea ce se prefigurează. În loc să se preocupe de dezvoltare și de dreptate, din nou justiția și serviciile secrete sunt chemate să lovească în concetățeni cu relief și să împiedice alternativa democratică. În plus, în România actuală a sporit infiltrarea serviciilor secrete în recrutarea decidenților și în decizii. Faptul, de extremă gravitate, devine, din nefericire, caracteristic. Vălul s-a dat oarecum la o parte în justiție, unde a devenit cunoscut că la vârful organizărilor magistrații au fost încadrați în „câmpul tactic“ al serviciilor și chemați să „coopereze“ cu acestea. Dar dacă s-ar pune în discuție desemnările în guverne? Dar unele instituții mass-media? Dar conducerile unor universități? Dar alte instituții cu impact?

(…) Țara a intrat pe mâna amatorismului organizat. Nimeriți la decizii, inși fără idei și abuzivi s-au lipit de noua „corectitudine politică (political correctness)“ și au găsit forțe externe pentru a se perpetua în roluri.

Asaltul instituțiilor de forță

Riscul actual este ca, în loc să ia calea democratizării mai departe, care a asigurat prosperitatea țărilor comparabile, România să fie sufocată din nou de instituții de forță. De la acestea nu are cum să vină dezvoltarea, căci, la noi, respectivele instituții sunt folosite vizibil la controlarea și disciplinarea cetățenilor. Sub masca acurateței regulilor, falsificarea și minciuna s-au organizat, încât, tacit, se reeditează tragedia României – cel care desfigurează democrația, opresorul, pozează în proeuropean, adept al justiției și al statului de drept, pentru a ascunde socoteli penibile! Ba, mai și izbutește să inducă în eroare parteneri occidentali, care, obișnuiți cu distincții simple, se exprimă fără griji pentru urmări, ca și cum România ar fi o corabie rătăcită! Populația începe să observe că este trasă pe sfoară în interes privat, dar perceperea pericolului este împiedicată de diversiuni organizate pe scară de necrezut.

Decepțiile au devenit, din păcate, cotidiene în societatea românească a ultimilor ani. S-au restabilit proprietățile, dar corupția în mișcarea acestora pare să nu afle egal în anale. Se petrece o invazie de rude, de acoliți, la decizii, împreună cu o largă desconsiderare a pregătirii efective și a competenței. Faptele avansate spre public atestă că cei care se dau campioni ai luptei cu corupția nu sunt mai puțin corupți, iar cei care atacă „penali“ nu sunt nicidecum mai curați!

Sub masca acurateței regulilor, falsificarea și minciuna s-au organizat, încât, tacit, se reeditează tragedia României – cel care desfigurează democrația, opresorul, pozează în proeuropean, adept al justiției și al statului de drept, pentru a ascunde socoteli penibile!

Unde nimic nu se lămurește, este loc de orice supoziție

La situația actuală, la scindări și decepții se adaugă multe fapte ce generează neîncredere și revoltă. Iată câteva.

Niciun eveniment nu se lămurește până la capăt. Cât privește evenimentele istorice, grăitor este faptul că România nu are nici acum o sinteză lămuritoare de istorie contemporană. Dacă este vorba despre alte evenimente, este destul să spunem că în Germania ministrul Apărării a demisionat pentru câteva fraze plagiate, în vreme ce la noi se importă softuri pentru a înlocui ceea ce se poate decide cu ochiul liber. Unde nimic nu se lămurește, este loc de orice supoziție.

Lupta anticorupție a devenit, ca în nici o altă țară, politica principală. Nu se discută reindustrializarea și soarta milioanelor de săraci, dar se perorează despre unul sau altul. Nu se recuperează prejudiciile, dar se uneltește pentru încătușări. Țări cu decidenți mult mai pregătiți au arătat clar că fixarea pe corupție îngustează de la început dezbaterea publică și, cum se vede tot mai bine în cazul României, împiedică dezvoltarea. Nu mai insist asupra faptului că această luptă se duce atât de nechibzuit, cu atâta lipsă de cultură juridică, încât corupția a crescut.

Nu există o instanță cât de cât obiectivă, cu autoritate morală cel puțin, în instituțiile românești de azi. Până și ocupanții acelor funcții concepute să medieze au fost cuprinși, cum se vede bine, de angajamente primitive. Ei se ocupă de propria bunăstare, nu de subdezvoltarea, abuzurile și necazurile din societate.

Marile adunări populare n-au fost decât paşi repetaţi spre dictatură

Lumina culturii și a rațiunii, nu „lumina telefoanelor“

România are tot mai evident o problemă instituțională. Alunecarea repetată în „președinție africană“ – folosirea oricărui mijloc pentru a suprima concurenții – nu este tocmai accidentală. Nicolae Ceaușescu a instituit, cum se știe, funcția de președinte spre a se izola de pericolul schimbării, din exterior sau din interior. Soluția a trecut dincoace de 1989. Constituția înzestrează funcția cu o seamă de prerogative. Cel puțin de zece ani încoace însă, deținătorul își adaugă, abuziv și cu sprijinul profitorilor care aplaudă, prerogative pe care nici monarhii nu le au. Asta îi trebuie României – o funcție cu puteri discreționare, de care se abuzează și care dă societatea înapoi? Sau o democrație curată, în care fiecare aplică matur legi normalizate, iar dezvoltarea poate respira?

Este evident că de ocupantul funcției depind astfel multe – în România, mai mult decât trebuie, spre paguba acestei țări. Când acesta, neavând cultura necesară și nici bună-credință, se angajează în dispute, învârtind măciuca instituțiilor de forță și a mobilizărilor, discordia se adâncește. Iar când anunță referendumuri cu întrebări de la început confuze, pentru a înlocui voința politică exprimată în alegeri, pericolul nu este oarecare.

De ani buni, mai mult de trei sferturi din cetățeni semnalează direcția greșită în care merge țara. Este limpede că România are nevoie nu de „luminile telefoanelor“ controlate, în bezna indusă, ci de lumina culturii și rațiunii, nu de „democrația copiilor“, ci de o matură înaintare cu toate mințile și brațele spre reconstrucție democratică. La această oră, nu mai este vorba doar despre caracterul rudimentar al înțelegerii societății de către un decident și profitorii din jur, ci despre un pericol perceptibil. Este vorba despre plasarea țării, după crearea anacronicului „stat mafiot“, recunoscut chiar de inițiatorii lui, pe direcția nu mai puțin onerosului stat disciplinar.

Cu toate impedimentele, există indubitabil în România personalități reale care au priceperea și determinarea să o scoată din prelungita ei criză. Piedicile la acțiunea lor pe scenă par să fie mai mari decât în alte țări, căci valoarea persoanei este, din nefericire, ultima care contează acum. Iar din confuzia organizată a valorilor, iese orice. Discordie iese tot timpul, iar de ea se folosesc impostori.

PROTOCOLUL SRI-DNA,DENUNTAT IN DOSARELE FAMILIEI DORIN LAZAR MAIOR!

12 feb.

Dosarele în care sînt condamnaţi soţii Florina şi Dorin Lazăr Maior sînt de ceva vreme în atenţia departamentului de investigaţii al ziarului Cotidianul. Facem acum o dezvăluire cu totul senzaţională, care vizează mult discutatul protocol SRI-DNA, prezentînd chiar şi documente care demonstrează că el a fost invocat în instanţă, dar judecătorii l-au ignorat!

Prima oficialitate care a confirmat acest protocol dintre SRI-DNA a fost procurorul general Augustin Lazăr într-o şedinţă recentă a CSM. A urmat apoi reacţia asociaţiilor magistraţilor, AMR şi UNJR, care au solicitat CSAT să desecretizeze acest protocol ilegal care a dus la nenumărate abuzuri şi la constituirea acelor „echipe mixte” de anchetă formate din procurori şi ofiţeri SRI, deşi legea funcţionării SRI interzice ca ofiţerii acestei instituţii să participe la anchetele penale!

Asociaţiile magistraţilor au cerut insistent de aprope un an ca protocolul acesta dintre SRI şi DNA, mai exact între SRI şi Parchetul General, să fie desecretizat pentru a putea fi anulat printr-o acţiune în justiţie, în cazul în care instituţiile vizate refuză să-l denunţe şi să-l anuleze.

Cu atît mai surprinzătoare este reacţia judecătorilor care au avut în faţă dosarele familiei Florina şi Dorin Lazăr Maior, cărora avocaţii le-au solicitat să se pronunţe asupra ilegalităţii probelor aduse în dosar în urma acestui protocol SRI-DNA!

Nu insistăm acum pe fondul cauzei, acest lucru urmînd să-l facem în articolele noastre viitoare. Subliniem acum doar faptul că Dorin Lazăr Maior este condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, iar soţia sa, Florina Maior, este condamnată în prima instanţă la 6 ani de închisoare pentru că au reclamat dispariţia din conturile lor a unor sume mari de bani, depuse la Banca Romexterra! În loc să convingă, aceste decizii judecătoreşti nasc semne uriaşe de întrebare, născute chiar din dosarul cauzei!

Azi vă prezentăm documente din acest dosar care aduceau încă de anul trecut în discuţia publică date despre funcţionarea tandemului SRI-DNA şi despre protejarea acestuia de către unii magistraţi care au refuzat să vadă ce implicaţii are Protocolul acesta în încălcarea drepturilor omului!

Priviţi cu atenţi această rezoluţie a procurorului Cornel David Deca, procuror-şef serviciu DNA, în care recunoaşte Decizia CCR care a constatat neconstituţionalitatea înregistrărilor de către SRI, dar propune ca înregistrările să fie folosite în continuare ca probe:

Iar acum, priviţi şi decizia judecătorului, care preia cu copy-paste exact ce spune procurorul, fără a schimba măcar un cuvînt care să dea impresia că a meditat asupra rezoluţiei DNA:

În acest fel, ne întrebăm de ce mai este nevoie de judecător, dacă el copiază cuvînt cu cuvînt ce spune procurorul DNA? Asta în timp ce chiar asociaţiile magistraţilor fac eforturi susţinute pentru ca înregistrările făcute de către SRI să nu mai fie folosite în instanţă ca probe!

Pentru ca totul să fie clar, iată ce au solicitat avocaţii lui Dorin Lazăr Maior. După Decizia nr. 15/16.02.2016 a CCR, aceştia au înţeles că operaţiunile de înregistrare de către SRI, folosite de procurori ca probe în instanţă, nu puteau să fie decît în baza unui PROTOCOL între SRI şi DNA, prin Parchetul General, altfel se încălca legea funcţionării SRI, care interzice ofiţerilor SRI să efectueze anchete penale! În acest sens, ei au solicitat în instanţă, cred că pentru prima oară, ca Parchetul General sau DNA „să depună la dosar un protocol cu rol de mandat dat de parchet SRI”:

Şi nu a fost singura cerere în acest sens! În şedinţa camerei de consiliu a Tribunalului Braşov, judecătoarea Alina Camelia Tocanie consemnează în încheiere solicitarea avocaţilor lui Dorin Lazăr Maior ca procurorii să prezinte PROTOCOLUL dintre Ministerul Public şi SRI. S-a dat un nou termen, căci inculpatul nu a fost adus de la penitenciar pentru a se apăra, iar lucrurile au rămas la fel ca înainte: adică toată lumea a uitat de PROTOCOL:

Şi în dosarul Florinei Maior, soţia fostului deputat şi revoluţionar, avocaţii au cerut ca DNA Braşov să răspundă la întrebarea dacă există un protocol între SRI şi DNA. În mod ciudat, instanţa i-a respins cererea, de parcă nimeni nu ar fi fost interesat să afle dacă acest acest protocol există sau nu! Iată şi acest document:

O atenţie specială merită documentul de mai jos, aflat în dosarul Florinei Maior, în care avocata Angela Drăgan solicită cîteva lucruri care ar fi trebuit să zguduie din temelii Justiţia: „Să se comunice dacă angajaţii SRI care au făcut actele de supraveghere cu tehnica SRI sînt organe de cercetare penală, întrucît, aşa cum se precizează în Decizia CEDO la care face referire şi Decizia Curţii Constituţionale, toate actele şi mijloacele de probă într-un dosar penal nu pot fi efectuate decît de organele de cercetare penală. Să se comunice dacă există un PROTOCOL între DNA şi SRI pentru colaborare în vederea instrumentării probelor în dosarele DNA”!

Procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii întrucît la dosar exista un răspuns de la DNA, însă avocata Angela Drăgan i-a dat o replică senzaţională: „Arată că în aceste prevederi nu este menţionat ca organ de urmărire penală nici un angajat al SRI. DNA-ul nu a răspuns dacă persoanele care au efectuat supravegherea erau organe de cercetare penală şi trebuie aflat dacă există protocol între cele două instituţii. Altfel, supravegherea tehnică din dosar este lovită de nulitate”!

Pledoaria avocatei Angela Drăgan pe această speţă ar fi trebuit să se predea deja la facultăţile de drept, argumentaţia fiind una care chiar ar fi putut să revoluţioneze sistemul de justiţie de la noi. În ultimul document pe care vi-l prezentăm aici avem o astfel de pledoarie, pe care, din păcate, judecătorul n-a luat-o în seamă, deşi, în încheiere, a promis că solicitările avocatei Florinei Maior vor fi soluţionate pe fond. Vă prezentăm această încheiere nu numai pentru ca fiecare dintre cititori să vadă pledoaria avocatei Angela Drăgan, ci şi pentru ca asociaţiile de magistraţi să înţeleagă faptul că şi în rîndul lor există încă foarte mulţi judecători care, în instanţă, parcă ar fi procurori:

În privinţa mult discutatului PROTOCOL dintre SRI şi DNA sau Ministerul public, chiar procurorul general Augustin Lazăr s-a pronunţat, recunoscînd că acesta a fost aprobat la şedinţa CSAT! Acest lucru s-a întîmplat la şedinţa CSM din 18.02.2017 (întreaga şedinţă a CSM poate fi urmărită pe adresa http://media.csm1909.ro/sedinta.php?myvalue=20170118%20-%20Sedinta%20CSM%20din%20data%20de%2018%20ianuarie%202017), unde Lazăr a spus: „Este adevărat că a existat un protocol care nu mai există. Cred că este şi o lipsă a mea, care nu am comunicat, nu am făcut mare caz atunci când am preluat mandatul, să spun: Nu mai există niciun protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu ştiu ce. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public şi serviciile de informaţii”.

În locul oricărui comentariu, reproducem poziţia judecătoarei Dana Gîrbovan, preşedinta UNJR, precizată în Comunicatul din 10 martie 2016, după ce CCR a decis că prezenţa ofiţerilor în anchetele penale este ilegală, declarînd toate normele care stipulau această situaţie ca fiind neconstituţionale. Este util pentru noi toţi, fie că sîntem magistraţi sau simpli justiţiabili, să citim acest text memorabil:

Decizia prin care CCR a declarat neconstituţional textul prin care procurorii puteau delega executarea mandatelor tehnice “altor organe ale statului”, în speţă SRI, este una firească, de un banal bun simţ juridic. Motivarea acestei decizii nu face altceva decît să confirme jurisprudenţa constantă a CCR şi CEDO în stabilirea standardelor minimale de garantare a drepturilor fundamentale. Situaţia actuala a fost cauzată de faptul că, în loc să se respecte prevederile legale şi constituţionale, s-au ales căi ocolite – cum ar fi decizii secrete ale CSAT – şi improvizaţii juridice, care au permis SRI-ul să facă interceptări în dosare penale, deşi legea îi interzice expres să facă „acte de cercetare penală”.

Este de-a dreptul halucinant să vezi jurnalişti şi oameni politici care manipulează opinia publică, panicînd populaţia, afirmînd că toată justiţia sare în aer din cauza acestei decizii a CCR. Aceştia se pare că vor înfăptuirea justiţiei perpetuînd o practică neconstituţională, ceea ce este o contradicţie în termeni. Este ca şi cum ai spune că lupti să stingi focul, aruncînd şi mai multă benzină pe el.

Dintre toate criticile aduse Curţii Constituţionale, unele de o virulenţă absolut şocantă, nici una, dar absolut nici una nu se întemeiază pe Constituţie sau lege. Nici unul din aceşti acerbi critici nu a adus un singur argument prin care să explice de ce respectivele prevederi nu ar fi fost într-adevar în acord cu Constituţia sau care din argumentele Curţii ar fi fost eronate.

Cei care vin acum şi strigă că numai SRI are această tehnică au ştiut acest lucru tot timpul şi au tăcut în toată această perioadă! Ce plătim azi este ipocrizia tuturor celor care au tăcut atîta timp şi au acceptat ca lucrurile să se facă greşit şi în afara Constituţiei. Grav este că, în mod treptat şi pe nesimţite, s-a acceptat ca obişnuinţa lucrului nelegal făcut să bată legea. Mai grav este ca s-a acceptat acest lucru sub pretextul apararii justitiei.

Argumentul multora care spun că deciziile secrete ale CSAT ar oferi cadrul legal SRI-ului să facă aceste interceptări este greşit. Articolul 73 din Constitutie enumeră în mod precis categoriile de legi: legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Nu există în categoria de legi hotărîri ale diverselor autorităţi publice, ordine sau decizii secrete ale CSAT! Implicarea SRI-ului în justiţie prin decizii secrete ale unei structuri militarizate a fost una anormală şi nesănătoasă pentru administrarea dreptăţii. Societatea, însă, s-a obişnuit cu anormalul iar o readucere la normalitate şochează, sperie, ba chiar crează panică şi isterie. Din cauza acestor reacţii iraţionale, adevăraţii vinovaţi nu se mai văd sau sunt ignoraţi, aruncîndu-se în schimb cu pietre în cei care nu fac altceva decît să arate normalitatea şi să apere legea. Cine doreşte să caute vinovaţi pentru această situaţie trebuie să-i caute în altă parte decît la Curtea Constituţională.

Închei nu inainte de a invita opinia publică să nu se lase influenţata de toţi apocalipticii care prezic implozia justiţiei, ci să ia seama şi la vocea specialiştilor din drept. O cauză a actualei situaţii este şi faptul că, în zgomotul şi panica populară creată de cei care cred că se pricep la justiţie, subiecte importante nu s-au putut dezbate la timpul lor”!

Asupra dosarului în care soţii Maior au fost condamnaţi vom reveni cît de curînd, căci tot ce există în el este halucinant. Pe scurt, reamintesc faptul că acest dosar are numele generic „Cazul Romexterra”, în care sute de deponenţi, persoane fizice sau firme, reclamaseră că le-au dispărut banii din cont. Între acestea figurau şi soţii Florin şi Dorin Lazăr Maior, care au fost pedepsiţi pentru că au îndrăznit să-şi ceară banii înapoi, chiar dacă au aflat că sumele intraseră într-un „bidon” al SRI, folosit în campania electorală!

ION SPANU

VISEGRAD POST:”ROMANIA:”REVOLTA,DESIGUR,DAR A CUI REVOLTA IMPOTRIVA CUI?”

12 feb.

„Pentru a elimina din start jocurile polemice simpliste: da, o bună parte din personalul politic al PSD (la putere din decembrie, anul trecut, sub forma guvernului Grindeanu) este „coruptă” – a se înțelege: are sau a avut activități delincvente (mită, abuz de bunuri sociale etc.) care i se pot reproșa – asemeni întregii clase politice românești, fără excepție, și într-adevăr (cazul Fillon ne ajută acum să ne dăm seama), asemeni clasei politice europene”, scrie publicaţia Vişegrad Post într-un articol tradus de site-ul gandeste.org.

„Marele căpitan autoproclamat al „cruciadei anti corupție”, pe care media europenistă încearcă acum s-o vândă sub forma „revoluției tineretului”, cvincvagenarul Klaus Johannis, președintele statului, a fost, înainte de a intra în viața politică, profesor de fizică într-o școală din orașul său natal, Sibiu. Un profesor de liceu câștigă în România, la ora actuală, maxim 500 € lunar (pe atunci, se câștiga și mai puțin). Același Johannis (despre care gurile rele spun că ar fi ginerele unui fost ofițer al Securității), este proprietarul a șapte case la Sibiu (oraș turistic, renovat în manieră admirabilă, unde prețurile pe piața imobiliară sunt foarte mari), pe care a declarat, fără a clipi, că le-a cumpărat din bani (nedeclarați) câștigați din meditații.

Cât despre noul partid, Uniunea „Salvați România” (USR), care se prezintă drept marea alternativă culturală, în special, a „noii generații” (alternativă care, din nefericire, este complet lipsită de un program politic concret, în afara faimoasei mistici „anti-corupție”), o are drept figură carismatică pe franțuzoaica (măritată cu un român) Clotilde Armand, care spune acum că „regretă” sumele exorbitante obținute, pe „activități de consiliere”, de la corporația multinațională Bechtel, care a construit în România una dintre cele mai scurte și mai scumpe autostrăzi din întreaga istorie a construcțiilor.

În consecință, presupunând că românii ies din apatia politică ce rămâne atitudinea lor majoritară, erau de așteptat manifestații de tip apolitic, prin intermediul cărora să se ceară, de exemplu, modificări ale Constituției, înlocuirea completă a personalului politic, democrație directă ori prin tragere la sorți, sau alte astfel de cereri. Realitatea este cu totul alta: cei 50 000 de „tineri români” care protestează (cifră oficială, probabil supraestimată – dar și dacă ar fi exactă: guvernul la putere își datorează legitimitatea unor 4 milioane de buletine de vot: un protestatar pentru 80 de votanți) cer în mod explicit, și în manieră din ce în ce mai violentă și ilegală, căderea PSD-ului; cât despre alternativa la care se gândesc (presupunând că gândesc) – prezența în rândul manifestanților a președintelui Johannis (inițial adus la putere de către PNL, astăzi principal partid de opoziție), precum și a liderilor USR, elimină orice îndoială. Tinerii „frumoși și liberi” (conform propriei lor retorici) doresc, așadar, înlocuirea unui personal politic corupt sprijinit de o bază democratică cu un personal politic corupt căruia îi lipsește orice bază democratică. Cum se explică o astfel de demență?

Având în vedere că:

  • O parte din protestatari sunt, într-adevăr, relativ tineri, privați de conștiință istorică și de cunoștințe economice după naufragiul sistemului de educație românesc (și european) și se mulțumesc să urmeze bărbații și femeile alpha din anturajul lor, la proteste trăite ca niște experiențe ludice, care sunt adesea ocazii bune pentru a socializa sau a „agăța” ceva etc. ; și că
  • O altă parte a manifestanților este constituită din activiști salariați ai ONG-urilor finanțate de organisme ce aparțin de galaxia Soros și ai fundațiilor politice care execută „treburile murdare” ale diplomației germane în Europa de Est, observăm că întrebarea de mai sus trebuie împărțită în două, ceea ce duce la descrierea a două seturi de motivații:

1. Referitor la protestatarii sinceri: ce poate duce o mare parte dintr-o anumită categorie de vârstă la un nivelul de masochism social și ură de sine care la care un student devine capabil să dorească înlăturarea unui guvern care tocmai i-a asigurat călătoria gratuită cu trenul în întreaga țară, iar un viitor angajat să demonstreze împotriva puterii care a mărit salariul minim pe economie după o decadă de austeritate sub sigla FMI-Berlin, etc.? De ce se detestă românii atât de tare pe sine, și unii pe ceilalți?

2. Privind instigatorii, și în special, pe sponsorii lor (în prezent, mai ales germani și „bruxellezi”): de ce atâta ură? De ce țin cu orice preț să provoace căderea guvernului Grindeanu și al partidului condus de Liviu Dragnea, în ciuda faptului că victoria lui Trump îi privează, se pare, de ingredientul secret (intervențiile discrete ale serviciilor secrete, aflate sub controlul CIA), care au asigurat, până acum, succesul politic al manifestațiilor stradale, care, în Londra sau Paris, ar rămâne neobservate (fiind atât de marginale și amorfe din punct de vedere politic)? De ce să antreneze toate grupările „societății civile” în această luptă nesigură, riscând discreditarea lor permanentă în caz de eșec, în timp ce PSD (care ar fi putut lansa în mod repetat proceduri de suspendare împotriva președintelui și n-a făcut-o) pare a fi dispus să lupte cu mâinile legate, sau chiar să negocieze pașnic?”

Citiţi articolul integral pe gandeste.org

SILENCE,PLEASE!,FOSTUL DIRECTOR SRI,GEORGE MAIOR LUCREAZA LA DIVERSIUNEA „UNEI VIITOARE INTALNIRI INTRE NAZISTUL K.W.J. SI PRESEDINTELE USA DONALD J.TRUMP CARE NICI NU VREA SA AUDA DE SLUGA SI OMUL LUI GEORGE SOROS!ASA CA…,TERMINTATI CU MANIPULARILE IEFTINE ,JOHANNIS TREBUIE SA-SI DEA DEMISIA IN ERA TRUMP!

12 feb.

Imagini pentru IOHANNIS,TRUMP POZE

 

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, într-un interviu pentru Digi 24, că are „promisiunea” de la consilierul pe securitate naţională al lui Donald Trump că va efectua, până în luna iunie, o vizită în România, iar obiectivul „cel mai semnificativ” este o întâlnire între preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Donald Trump.

Întrebat dacă vor avea loc anul acesta vizite la nivel înalt, George Maior a spus că se lucrează „intens” în acest sens.

„Lucrăm intens şi aşteptăm ca noul secretar de stat să se instaleze pentru a lucra la o vizită a acestuia în zonă, sau vizite ale omologilor români aici (în SUA – n.r.). Am promisiunea de la consilierul pe securitate naţională al domnului Trump, care a mai vizitat România în 2014 şi pe care îl cunosc foarte bine, să efectueze o vizită în România pentru a înţelege mai bine complexitatea regiunii din punct de vedere al securităţii, dar şi modul în care România adaugă semnificativ la conceptul şi american şi aliat NATO de stabilitate şi de scuritate în zona Mării Negre. Deci, acest lucru sperăm să îl realizăm până în iunie”, a spus Maior.

„Şi bineînţeles, cel mai important lucru, obiectivul nostru cel mai semnificativ din punct de vedere al dialogului politic bilateral la nivel strategic, o vizită, o întâlnire între preşedintele României şi preşedintele Americii. Este permanent pe agendă, vom vedea cum se va materializa această intenţie absolut necesară, pentru că România are ce să arate şi să pună în discuţie foarte clar cu SUA din punct de vedere al securităţii, politicii de securitate, militar, politică de informaţii, politică economică. România este un aliat foarte semnificativ şi important pentru SUA în regiune şi chiar în plan global”, a conchis George Maior.

FMI CRITICA POLITICA CELUI DE AL PATRULEA REICH IMPUSA ATENEI IN ERA TRUMP!

12 feb.

Alexis Tsipras şi Angela Merkel reiau disputa germano-elenă, trecută într-un con de umbră de Brexit şi Donald Trump

Alexis Tsipras şi Angela Merkel reiau disputa germano-elenă, trecută într-un con de umbră de Brexit şi Donald Trump

După un 2016 marcat de Brexit şi de cutremurul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă, statele vest-europene par să fi uitat de problema datoriilor elene şi de Grexit. Însă un raport al FMI, un american care se autointitulează „viitorul ambasador al lui Trump la UE“ şi recalcitranţii politicieni de la Atena readuc Grexitul în atenţie.

Calculele electorale din Olanda, Franţa şi Germania obligă cele trei guverne să încheie un acord pentru o nouă tranşă de împrumut până la finalul acestei luni, altfel Grecia ar intra în incapacitate de plată exact înainte de alegerile din Germania, în luna septembrie. Explozia acestei crize ar face ca Angela Merkel, depăşită deja în sondaje de social-democratul Martin Schulz, să piardă voturi importante din cauza acestor împrumuturi foarte nepopulare pentru electorat. Numai că FMI pune o piedică marilor economii care creditează Grecia şi cere condiţii mai puţin dure şi restructurarea datoriei.

Previziunile sumbre ale FMI

FMI nu vrea să mai crediteze Grecia decât în cazul în care Germania va fi de acord să reducă din datoria Atenei. De altfel, FMI a refuzat să mai crediteze Grecia, începând de la criza din 2015, tot în urma neînţelegerii cu Berlinul. Ultimul raport al FMI caracterizează situaţia datoriei elene drept „nesustenabilă“ şi „explozivă“. Instituţia financiară de la Washington se îndoieşte că Grecia va reuşi să atingă un surplus bugetar de 3,5% până în 2018, o condiţie pentru continuarea creditării.

Însă cea mai gravă este estimarea FMI privind evoluţia datoriei Greciei. Actuala datorie de 179% din PIB ar urma să scadă până la 160% din PIB în 2030, ca urmare a tratamentului aplicat de Germania. Însă apoi va veni dezastrul, susţine FMI: în 2060, datoria externă va fi de 275% şi generaţii întregi de greci vor avea de plătit.

Verdictul „ambasadorului lui Trump“

În aceste condiţii, Ted Malloch, profesorul de economie de la Londra despre care publicaţiile europene scriu că va fi noul ambasador al SUA la UE, dă verdictul. În cel mult un an şi jumătate, zona euro nu va mai fi la fel, spune el. „De ce Grecia e din nou pe marginea prăpastiei? Oare nu am mai văzut asta? Există o mare probabilitate ca Grecia să părăsească zona euro“, a spus Malloch pentru The Guardian. El arată că, în cazul în care FMI nu va participa la creditarea Greciei, Atena ar trebui să se retragă din zona euro şi să revină la drahmă. Malloch alimentează astfel un curent răspândit printre politicienii stângii radicale aflate la guvernare în Grecia, dar şi printre naţionaliştii de dreapta.

Împrumuturile au salvat băncile, nu oamenii

După ce marile publicaţii occidentale au acuzat constant guvernele de la Atena pentru prelungirea crizei datoriilor, arătând cum politicienii greci nu au strâns suficient de mult şurubul pensiilor şi al salariilor, o serie de studii ale unor institute de prestigiu din Europa au închis gura criticilor, arătând că toate programele de împrumut au fost concepute nu pentru a-i salva pe greci, ci băncile şi creditorii privaţi ai ţării. După șase ani şi cinci programe de împrumuturi de la UE şi FMI, Grecia a acumulat o datorie de circa 280 de miliarde de euro. Din primele patru împrumuturi, totalizând 215 miliarde de euro, doar 5% au ajuns la bugetul statului elen, iar restul au luat calea băncilor, pentru plata dobânzilor.

Între drahmă şi protectorat european

Situaţia Greciei este folosită acum de către administraţia Trump, cu un sprijin discret din partea FMI, pentru a pune presiune pe Angela Merkel. Guvernul de la Atena pare angrenat într-un joc al celor mari, iar analiştii economici arată că premierul Alexis Tsipras nu face decât să se pună astfel cu spatele la zid în faţa a două soluţii: fie Grecia va pierde în continuare din suveranitate, urmând să ajungă precum posesiunile SUA din Pacific sau precum rezervaţiile de amerindieni, primind în schimb finanţare din partea metropolei, fie va renunţa la euro şi se va arunca în necunoscut.

%d blogeri au apreciat asta: