Arhiva | 5:55 pm

LOVITURA PENTRU NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS,PROPAGANDA JOHANNISTA ,BINOM SI RETEAUA SOROSISTA „SABOTATI ROMANIA”DIN PIATA VICTORIEI..FOSTUL PRESEDINTE AL CCR,AUGUSTIN ZEGREAN A DE LARAT PENTRU TIMPUL ONLINE CA ABUZUL IN SERVICIU A FOST DEZINCRIMINAT PRIN DECIZIILE CURTII DE APEL ALBA SI A CURTII DE APEL CLUJ!

14 feb.

Imagine similarăImagini pentru IOHANNIS,ZAGREAN POZE

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat pentru Timp Online că abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat fiindcă nici Guvernul şi nici Parlamentul nu au pus de acord legislaţia cu o hotărâre a CCR, referindu-se la recenta decizie a Curţii de Apel Alba, care a dispus întreruperea executării pedepsei într-un caz de abuz în serviciu, bazându-se pe o decizie a Curţii Constituţionale.

„Mi-e greu să înţeleg de unde provine această mirare că uite ce s-a întâmplat la Alba Iulia. Dacă oamenii ar citi legile şi hotărârile Curţii Constituţionale, nu ar fi fost nicio surpriză că un judecător de la Alba Iulia a admis o contestaţie la executare pentru că, din câte am înţeles, omul acela a fost condamnat pentru abuz în serviciu şi ce s-a reţinut la el a fost că nu a respectat o Hotărâre de Guvern sau nişte norme de aplicare a unei Hotărâri de Guvern. Ori, Curtea Constituţională, prin decizia aceea din 15 iunie 2016 – nu mai eram preşedinte în ziua aceea – a spus că infracţiunea aceasta de abuz în serviciu se comite doar dacă prin fapta funcţionarului se încalcă o îndatorire prevăzută într-o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege”, a explicat fostul preşedinte al Curţii Constituţionale pentru Timp Online.

Întrucât legea Curţii spune că Parlamentul sau Guvernul, după caz, vor pune de acord legislaţia cu decizia CCR în termen de 45 de zile, timp în care aplicarea acelui text este suspendată. „După ce au trecut cele 45 de zile este evident că restul din definiţia textului legal nu mai este în fiinţă pentru că textul este lipsit de efecte juridice, textul acela nu mai există. Este evident că, după ce s-au împlinit cele 45 de zile, partea aceea din textul care incriminează abuzul în serviciu nu mai există”, a explicat Zegrean.

Întrebat cine este de vină pentru că nu s-a pus de acord legislaţia cu decizia Curţii, el a răspuns: „Este greşit să pui problema în felul acesta. De multe ori, emitentul actului normativ, Guvernul sau Parlamentul, după caz, cum zice legea, nu mai are interes să pună de acord legea cu decizia Curţii sau lucrul acesta nu mai este posibil. Ce vreau eu să se înţeleagă sau să se reţină: sunt 45 de zile. După 45 de zile nu mai pui de acord legea cu decizia Curţii. După 45 de zile, emiţi o altă lege eventual. De aceea, dispoziţia legală se suspendă 45 de zile ca să dea posibilitatea legiuitorului ca să ia o atitudine: ori că rămâne înlăturat textul acela – şi am avut multe situaţii, nu e prima oară când un text nu e pus de acord cu decizia Curţii – pentru că s-a apreciat că nu mai poate fi pusă de acord”.

Fostul preşedinte a reamintit că CCR a spus, cu o ocazie, că „o soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi adusă într-o altă lege”.

„Mi-e greu să îmi imaginez ce ar putea să scrie aici dacă Curtea a spus că doar încălcarea atribuţiilor prevăzute în lege, în ordonanţe şi în ordonanţe de urgenţă constituie infracţiune, mi-e greu să înţeleg cum ar putea să mai spună că şi prin hotărâre de guvern. Acolo nu mai poţi să introduci şi HGR pentru că CCR tocmai a spus chestia asta. Deci este greşit să se caute vinovaţi. Dacă Guvernul credea că textul trebuia pus în acord cu decizia Curţii putea să o facă în cele 45 de zile. Şi aici mai trebuie înţeles un lucru: punerea asta de acord se face tot prin lege. Actul de punere de acord este o altă lege prin care se spune eventual că se modifică sau se abrogă sau textul respectiv va avea o altă formulare, dar este o lege. Asta se poate face oricând. Oricând legiuitorul poate să intervină pe Codul Penal sau Legea 78 şi să dea o definiţie cum doreşte el la abuzul în serviciu, cu condiţia să respecte ceea ce deja Curtea a spus. Ce mă miră pe mine este că nimeni nu a ştiut de lucrul acesta şi mă miră fiindcă deciziile CCR se comunică atât Guvernului, cât şi Camerei Deputaţilor şi Senatului, deci nu se poate spune că nu au ştiut de existenţa acestei decizii. Mai mult decât atât, ca să venim în ajutorul lor, pe site-ul Curţii se ţine o evidenţă a actelor normative declarate neconstituţionale şi este un tabel în care se spune când s-a dat decizia, ce s-a spus prin decizie, care este textul care nu mai este declarat constituţional şi ce s-a făcut în legătură cu acest text. Nu au decât să deschidă site-ul Curţii, să se uite pe coloana din dreapta şi să vadă unde mai este de lucru şi unde nu mai este. Parlamentul nu are drept de iniţiativă legislativă. Parlamentul României este format din Camera Deputaţilor şi Senat, două instituţii, dar amândouă au un corp tehnic legislativ suficient de mare ca să poată urmări aspectele acestea, cum la fel are şi Guvernul un corp tehnic legislativ care ar putea urmări lucrurile acestea ca să nu ne mai trezim dimineaţa că s-a abrogat o lege acum şase luni şi noi acum aflat de ea”, a declarat Zegrean pentru Timp Online.

Întrebat dacă se întâmpla acelaşi lucru în condiţiile în care Ordonanţa 13 era în vigoare, Zegrean a răspuns: „Dacă Ordonanţa 13 era în vigoare, mă tem că era aceeaşi sentinţă pentru Ordonanţa 13 face referire tot la lege, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă când vorbeşte despre modurile de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu. Asta nu schimba cu nimic lucrurile. Abuzul în serviciu este parţial dezincriminat. Din definiţia amplă a abuzului în serviciu au fost scoase celelalte aspecte şi a rămas doar fapta comisă prin încălcarea legii, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă”.

În aceste condiţii, a adăugat fostul preşedinte al CCR, există o singură soluţie: „Dacă vor să modifice definiţia abuzului în serviciu o pot face, dar ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale pentru că o soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi adusă în discuţie. Poate să existe o altă iniţiativă legislativă sau să rămână ceea ce este în text”.

Curtea de Apel Alba Iulia a emis prima decizie în care constată dezincriminarea unor prevederi ale infracţiunii de abuz în serviciu şi a stabilit încetarea executării pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare dată în cazul fostului secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara Dan Daniel, acuzat că ar fi intervenit într-un concurs organizat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Instanţa şi-ar fi putut baza decizia pe hotărârea Curţii Constituţionale din 15 iunie 2016, care menţinea abuzul în serviciu, dar dădea o altă interpretare sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”.

În 15 iunie 2016, Curtea Constituţională stabilea că dispoziţiile articolului 297 alineatul 1 din Codul penal privind abuzul în serviciu sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege “îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat în totalitate încheierea Tribunalului Hunedoara, a constatat „dezincriminarea faptei prevăzute de art.297 alin.1 Cod Penal raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat” (abuzul în serviciu – n.r.) şi a dispus „încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Reclame

DUPLICITATEA NAZISTULUI KLAUS WERNER JOHANNIS CARE IL ARE CA IDOL PE FUHRERUL ADOLF HITLER,CINIC ,AROGANT,BOLNAV DE ASPERGER,PIROMAN DI CARE ESTE O COPIE FIDELA A DICTATORULUI NAZIST CARE A UCIS MILIOANE DE OAMENI FARA REMUSCARI!

14 feb.

Imagini pentru IOHANNIS,OFITER POZEImagini pentru hitler poze

Klaus Iohannis a avut o preocupare neobişnuită pentru proprietăţi. Întîi s-a preocupat de case pentru el însuşi. Din banii obţinuţi pe meditaţii (şi pe care nu i-a declarat niciodată autorităţilor, spre a fi impozitaţi, şi pentru care, după 1990, nici n-a mai avut timp), a încercat să cumpere cele 7 case care îi aduc şi bani, dar şi nenumărate necazuri şi înjurături. Dar meditaţia cea mai lungă şi cea mai fructuoasă nu a fost la Fizică, ci la recuperarea proprietăţilor Grupului Etnic German, confiscate prin decret regal în octombrie 1944. Ce rol o fi avut Klaus Iohannis în modificările aduse OUG 83/2004, devenită Legea 66/2004, nu avem de unde şti. Cert este că guvernul Adrian Năstase a adoptat o ordonanţă de urgenţă devenită Legea 66/2004, care pare a fi fost scrisă după o negociere la Sibiu sau la Berlin. Oricum, concesia făcută de guvernul Năstase n-a prevăzut că pot fi restituite şi bunurile unor organizaţii criminale sau fasciste.

Din anul 2000, de cînd a devenit primar al Sibiului, Klaus Iohannis a stat cu ochii pe bunurile confiscate de la GEG. Capitala Culturală Europeană stabilită la Sibiu, mai ales că era o iniţiativă românească sprijinită şi de cancelarul Helmut Kohl încă din 1998 (cînd Klaus Iohannis nu era încă primar), a venit ca o mănuşă. Frenezia culturală desfăşurată în anul 2007 în Capitala Culturală Europeană a fost anul ideal pentru operaţiunea de recuperare a proprietăţilor naziste. Cînd toată România se bucura de evenimentele culturale, pe tăcute (nu noaptea, ca hoţii, cum se strigă acum!?) şi fără nici o contestaţie din partea primăriei unde tot Iohannis era primar, FDGR, cu Iohannis preşedinte, a cerut instanţei să recunoască organizaţia sa ca fiind „succesoarea în drepturi“ a Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Numai că Deutsche Volksgruppe era o organizaţie de drept public, înfiinţată în baza unui acord între D. Manoileanu şi Joachim von Ribbentrop şi implicată în crime, în mobilizat soldaţi din România pentru armata lui Hitler. De asemenea, există documente care atestă implicarea Deutsche Volksgruppe în confiscarea sau în cumpărarea subevaluată de proprietăţi ale evreilor.

Presupun că recuperarea bunurilor Grupului Etnic German, considerat fascist, criminal şi interzis în baza Convenţiei de Armistiţiu din 1944, nu este o simplă operaţiune a primarului de Sibiu. Fără sprijinul guvernului A. Năstase şi mai tîrziu al lui E. Boc şi fără diligenţe din afara României, un asemenea transfer nu s-ar fi putut produce. Cine vrea poate găsi în interiorul ziarului tipărit facsimile după decretul regal de interzicere şi confiscare, după sentinţa de echivalare, dar şi după operaţiunile desfăşurate de Deutsche Volksgruppe. Studiul reputatului istoric Ioan Scurtu, publicat tot în Cotidianul (ediţia tipărită), confirmă pe deplin situaţia extrem de neplăcută pentru preşedintele României.

Oricum, o simplă judecătoare din Sibiu nu se putea opune şi nu putea apăra Convenţia de Armistiţiu. Și, astfel, peste noapte, în plin an al Capitalei Culturale Europene, bunurile unei organizaţii naziste au trecut de la statul român la organizaţia condusă de Klaus Iohannis şi la biserica la care îl vedem mergînd cu atîta sîrg în mai toate duminicile.

Merită precizat că bunurile recuperate de FDGR, conform unui ministru al Finanţelor din România, ar fi în valoare de 14 miliarde de euro. Este vorba despre clădiri istorice, şcoli, Muzeul Brukenthal, despre zeci şi zeci de proprietăţi de pe tot întinsul ţării. Unele, venind de la statul român, nu de la familiile de saşi sau cele confiscate ori cumpărate de la evrei, urmează a fi identificate. Altele sunt revendicate şi nu au fost încă preluate.

Cum a dovedit Klaus Iohannis că FDGR este moştenitorul (succesorul) lui Deutsche Volksgruppe? Numai de dragul proprietăţilor, unele dintre ele deloc curate? Sau odată cu ele a mai moştenit şi cuvinte, gesturi, propoziţii şi înclinaţii disciplinare?

În acelaşi timp, în privinţa antisemitismului, Klaus Iohannis s-a arătat a fi cel mai diligent preşedinte al României. A propus înfiinţarea unui Muzeu al Holocaustului, la Bucureşti, şi va face diligenţe, pentru că are „ambiţia ca România să devină un centru est-european pentru antisemitism“.

DIAGNOSTICUL PUS DE NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS UN „PROFESORAS MEDIOCRU”DE FIZICA DE LA SIBIU ASUPRA BUGETULUI ROMANIEI!

14 feb.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finanțelor, că bugetul, la o primă analiză, „este unul problematic și riscant”, precizând că va lua o decizie în zilele următoare dacă va promulga proiectul sau va cere reexaminarea lui.

„Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului înainte de a lua o decizie pe promulgare sau retrimitere în Parlament. Am avut această discuție astăzi cu prim-ministrul și ministrul Finanțelor. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic și riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la așa-numitele credite de angajament. Sunt credite de angajament prevăzute, în sume de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori. Toate aceste lucruri le-am transmis Guvernului, care are un punct de vedere propriu, pe care probabil îl va transmite și în spațiul public. În zilele următoare, împreună cu echipa mea, vom aprofunda analiza acestor două bugete. Sigur, vom avea în vedere și punctele de vedere prezentate astăzi de prim-ministru și de ministrul Finanțelor, dar, în ansamblu, trebuie să recunosc că sunt îngrijorat”, a spus Iohannis.

Președintele Iohannis i-a chemat marți la discuții, la Cotroceni, pe premierul Sorin Grindeanu și pe ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan pentru discuții pe buget. „Având în vedere că astăzi Parlamentul României a transmis spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, consider oportună o întrevedere cu privire la cele două acte normative, la care vă invit împreună cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Viorel Ştefan, marţi, 14 februarie, ora 11.00, la Palatul Cotroceni“, se arată în scrisoarea președintelui Iohannis.
La sfârșitul lunii ianuarie, după ședința CSAT, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că s-a dat aviz pozitiv pentru bugetele pe securitate naţională, dar cu toate acestea a criticat foarte dur proiectul de buget al Guvernului. „Guvernul a pregătit un proiect de buget pe care doreşte să-l trimită în Parlament şi pentru asta este nevoie de avizul CSAT. (…) Chiar dacă economia României va creşte, ceea ce ne dorim cu toţii, o creştere atât de mare este greu de realizat. Important de precizat este că Guvernul s-a angajat să vină cu rectificări în zonele unde este nevoie, mai ales în ceea ce priveşte salarizarea personalului“, a declarat Klaus Iohannis.

Cum se vede de la Bruxelles

Comisia Europeană a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, conform previziunilor economice de iarnă publicate de Executivul comunitar. Estimările au fost revizuite în urcare față de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 și unul de 3,6% în 2018.
„Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conține mai multe reduceri de taxe la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii și salarii în sectorul public. În consecință, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018, din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor, programată pentru luna iulie 2017“, avertizează Comisia Europeană.

Datoria externă pe termen scurt a crescut

Banca Națională a României a anunțat că datoria externă pe termen lung a însumat 69.116 milioane euro la 31 decembrie 2016 (74,7 % din total datorie externă), în scădere cu 2% față de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2016 nivelul de 23.416 milioane euro (25,3 % din total datorie externă), în creştere cu 17,8% faţă de 31 decembrie 2015. În structură, datoria publică a crescut cu 927 de milioane de euro, în timp ce datoria negarantată public a crescut cu 1,47 miliarde de euro şi datoria autorităţii monetare s-a redus cu 302 milioane de euro. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2016, a fost de 90,1%, comparativ cu 97,9%, la 31 decembrie 2015. În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,5 miliarde de euro, respectiv cu 1,08 miliarde de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 345 de milioane de euro, iar balanţa serviciilor, un excedent mai mare cu 762 de milioane de euro.

EUROPARLAMENTARUL NOULUI PDL,RAMONA MANESCU SI-O FOLOSIT SI PARINTII, IN TUNURILE IMOBILIARE IN TANDEM CU MAFIA RETROCEDARILOR!

14 feb.

Fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta, actual deputat din partea PNLP în Parlamentul European, Ramona Mănescu a câștigat 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri din Sectorul 6. S-a întâmplat la începutul carierei sale politice, în 2005-2007, când era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret.  FOTO: Octav Ganea / Mediafax.

RISE Project a descoperit 14,2 hectare retrocedate suspect, pe raza Sectorului 6, în beneficiul eurodeputatului Ramona Mănescu (44 de ani), al fostului primar Cristian Poteraș (51 de ani) și al magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu (46 de ani).

În prezent, Poteraș ispășește o condamnare de opt ani de închisoare, dictată în 2015, pentru retrocedarea frauduloasă a 12 hectare în Sectorul 6.

Retrocedările prezentate acum de RISE nu au legătură cu condamnarea lui penală, dar au fost făcute în favoarea acelorași beneficiari și în aceeași perioadă de timp.

E neclar dacă au încălcat legea fondului funciar – așa cum au făcut-o cele pentru care Poteraș a fost trimis la pușcărie.

Dar e clar că au fost, ca și celelalte, preferențiale și speculative.

Acționând prin intermediul unor interpuși, Mănescu, Poteraș și Dobrescu au cumpărat, împreună – de la niște oameni simpli, care își pierduseră speranța că statul le va mai da înapoi ceea ce le luase în timpul comunismului – drepturile succesorale asupra unor terenuri.

Au plătit pentru ele 327.000 de euro.

Imediat ce și-au însușit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile.

Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraș, șef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Muncipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura București. 

Au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare.

După câteva luni de așteptare, timp în care piața locuințelor a luat avânt, iar prețurile au urcat spre punctul de maxim al boomului imobiliar de acum zece ani, cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaționale din domeniul dezvoltărilor edilitare.

Profitul net al acestei afaceri, făcute fără risc și fără efort: 17,5 milioane de euro.

Unul dintre „vânzătorii” drepturilor succesorale care au stat la baza acestor tranzacții – pe numele căruia au fost retrocedate 1,5 ha din cele 14,2 – spune că nu a vândut niciodată nimic și că nici nu îi cunoaște pe cei care apar în acte drept „cumpărători”.

Cele 14,2 hectare acaparate și, mai apoi, vândute de echipa Mănescu-Poteraș-Dobrescu se găsesc fie lipite de stadionul de fotbal al clubului Steaua, fie gard în gard cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Dată afară de pe terenul de lângă stadionul Steaua, pe care l-a primit, ca poligon de exerciții militare, încă din 1913, Armata Română a pierdut, în justiție, războiul cu gruparea rapace a celor trei.

Contactați de RISE Project, prin apeluri telefonice și sms-uri, prin e-mail și prin facebook, soții Ramona și Rareș Mănescu nu au răspuns la întrebările care le-au fost trimise.

Fostul primar Cristian Poteraș este acum la Rahova. Dar Aureliana Gîdea – soția sa oficială până în 2010 (și, neoficială, de atunci înainte, potrivit apropiaților acestei familii) – nu a răspuns nici ea la întrebările RISE.

Magnatul Dragoș Dobrescu a refuzat și el dialogul cu RISE, dar ne-a trimis, în schimb, o autocaracterizare în care descrie felul în care a făcut bani pe piața imobiliară. O puteți citi dedesubt:

 Mai jos, filmul întregii afaceri.

În dimineața în care îi mai rămăseseră de trăit fix 365 de zile, o bătrânică în vârstă de 89 de ani, Elena Bei, se urcă în mașina nepoatei sale și face un drum în cartierul Primăverii.

O însoțește fiul surorii sale, în vârstă și el.

Tânăra lor nepoată stă la volan și le urmează instrucțiunile.

Merg împreună să vândă actele unei mici moșteniri, pe care și-au pierdut speranța că o vor mai primi vreodată de la stat: un hectar de pământ, confiscat în perioada comunistă, peste care ultima jumătate de secol a așezat liniile ferate ale triajului Gării de Nord.

L-au revendicat de câțiva ani buni de la Primăria Sectorului 6, dar au făcut-o în van, conștienți și ei de improbabilitatea ca cineva să le retrocedeze vreodată pământul peste care azi se rostogolesc roțile trenurilor care intră și ies din București.

La îndemnul fiului surorii sale, Marin Stoian, care îi stă acum alături, în mașină, bătrânica e hotărâtă să renunțe la acest apendice care o mai leagă de trecutul îndepărtat al familiei: o împletire tot mai bizară între nostalgia față de timpurile de demult și speranța deșartă într-o îmbogățire subită.

Ne aflăm în ziua de 21 martie 2005. Soferița îi ajută pe cei doi vârstnici să coboare și să intre în clădirea în care trebuie să ajungă. Apoi îi așteaptă în mașină. După o vreme, îi vede ieșind. Au terminat: au vândut drepturile asupra acelui hectar de care se tot încurcau când își făceau inventarul.

Oana Asaul, nepoata bătrânei, spune acum: „Au primit, cred, cam câte 2.000 de euro fiecare. Eu așa îmi amintesc. Cam cât să își cumpere câte 15-20 de perechi de pantofi de calitate mai bună, nu mai mult. Decât să nu ia nimic-nimic pe hectarul ăla, mai bine să ia, totuși, ceva. Așa cred că s-au gândit ”.

De atunci, habar n-au mai avut ce s-a întâmplat cu hectarul lor fantomatic. Nici bătrânica, care a mai trăit doar un an, nici nepotul ei, care a mai trăit alți câțiva, nici nepoata lor, care abia își mai aduce aminte de dimineața aceea de primăvară când a fost rugată să o facă pe taximetrista.

Până înainte de Sărbătorile de Iarnă, când a primit un telefon de la RISE Project și a aflat că terenul acela spectral a fost, în cele din urmă, retrocedat.

Nu sub calea ferată pe care rulează trenurile în zona Triaj, ci într-o zonă foarte bună: pe Șoseaua Virtuții, lângă sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale, la cinci minute de mers de stația de metrou Lujerului.

A fost retrocedat când bunica ei încă mai trăia, după doar patru luni de la drumul pe care îl făcuseră împreună în Primăverii. Și nu doar că a fost retrocedat, dar a fost și vândut.

Cei care au cumpărat dreptul lor de a moșteni acel hectar, cu echivalentul a „30-40 de perechi de pantofi”, au obținut foarte repede terenul de la stat și, după ce au tatonat un pic piața imobiliară, l-au vândut cu 6 milioane de euro, unei firme cu proprietari britanici.

„6 milioane de euro. Da, cum auziți!”, îi spun Oanei Asaul ziariștii de la RISE Project.

Rareș Mănescu, soțul Ramonei Mănescu, i-a urmat în funcția de primar lui Cristian Poteraș, în 2012, într-o succesiune de mandate care a reușit să simuleze convingător alternanța la guvernare. În realitate, cei doi erau legați prin afaceri imobiliare extrem de prospere, făcute prin interpuși, încă din 2005. FOTO: Liviu Untaru/Mediafax.

Imagine din mai 2005, când Ramona Mănescu îndeplinea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret și derula, pe numele tatălui, afaceri imobiliare de milioane de euro cu terenuri retrocedate. Din 2007 până în prezent, Mănescu a fost continuu – cu excepția lunilor în care a deținut portofoliul Transporturilor în cabinetul Ponta – membru al Parlamentului European. Profitul stors de tânăra liberală din tranzacțiile făcute la începutul carierei sale politice este egal cu 31 de salarii anuale ale unui demnitar de la Bruxelles. FOTO: Răzvan Chiriță.

În ultimele două decenii, pe strada Primăverii, unde tânăra și-a condus bunica și unchiul, la numărul 55, într-o clădire cu pereții exteriori îmbrăcați într-o sticlă cu reflexii de cobalt, s-au semnat acte de preluare a unor drepturi succesorale cât pentru decuparea unei insule în interiorul Bucureștiului.

Mulți oameni simpli și-au lăsat acolo trecutul, pentru ca, din alcătuirea lui confuză, locatarii acestei clădiri să își forjeze un viitor de multimilionari în euro.

Aici, în bloculețul acesta, parcă veșnic învăluit de un nor de fum, așezat vizavi de fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu, funcționează un furnicar de firme reunite sub marca „Monolit”.

„Monolit”, adică grupul de companii al lui Dragoș Dobrescu – un magnat „low profile”, fără poze în ziare, fără apariții în „Top 300”, care a acumulat, în ultimii douăzeci de ani, o avere impresionantă din preluarea de drepturi succesorale de la oameni de rând și convertirea lor în terenuri foarte valoroase, prin decizii de restituire obscure.

Operațiunile imobiliare ale lui Dragoș Dobrescu, încărcate de șpăgi și abuzuri, au băgat doi primari de sector la închisoare.

De fapt, doar doi primari din București au făcut vreodată pușcărie pentru retrocedări frauduloase, Cristian Poteraș și Neculai Onțanu. Și amândoi din cauza terenurilor retrocedate lui Dragoș Dobrescu.

Dobrescu nu a fost, însă, niciodată pus sub acuzare. Trăiește într-un anonimat disproporționat față de averea pe care o are și față de materia primă din care a crescut această avere: terenurile statului român.

În dimineața zilei de 21 martie 2005, bătrânica din filmul nostru, Elena Bei, semnează două contracte, în clădirea din Primăverii.

Un contract de vânzare-cumpărare, cu un interpus al lui Dobrescu (Marius-Nicolae Sandu), prin care își înstrăinează drepturile succesorale asupra acelui teren, pentru suma derizorie de 2.000 de euro – cum își amintește Oana Asaul.

Și un contract de mandat, prin care îl împuternicește pe același interpus să revendice moștenirea ei, la Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 6, prezidată de primarul Cristian Poteraș.

Nepotul bătrânei, Marin Stoian, semnează aceleași două hârtii, dar cu un alt interpus al patronului „Monolit” (Sorin Astratini).

La diligențele formale ale acestora doi, Cristian Poteraș – care avea misiunea să identifice loturi restituibile în Sectorul 6 – face posibilă retrocedarea în următoarele luni.

Ceea ce fusese de neretrocedat, ani de zile, în favoarea Elenei Bei este – ca prin minune, într-un timp record – retrocedat oamenilor lui Dragoș Dobrescu. 

Un teren de 0,76 ha este restituit în iunie, la adresa Șoseaua Virtuții 22D. Și un alt teren, de 0,22 ha, este restituit în iulie, la adresa Șoseaua Virtuții 58.

În total, 1 ha.

După ce terenurile sunt retrocedate, interpușii lui Dobrescu le vând mai departe, de formă. Prețul din acte este modic și abia are sens într-un contract încheiat la ora aceea: 75.000 de euro.

Cei care cumpără sunt alți trei interpuși, din același cerc de afaceri: Marian-Jean Căpățînă (o cotă de 80 la sută din terenuri), Lucian-Viorel Grecu (10 la sută) și soții Mihai și Ana Bolboceanu (10 la sută).

La aceștia trei rămân terenurile până în noiembrie 2006, când sunt vândute firmei Strategic Invest Properties, deținute de niște englezi, cu 6 milioane de euro.

 

Ramona Mănescu

Încă din primul moment în care am aflat că europarlamentarul Ramona Mănescu dorește să candideze la Primăria Constanța, am spus că e ceva putred în toată povestea asta. De ce ar veni un personaj cu notorietatea politicianului respectiv, cu o carieră în plină desfășurare în Parlamentul European, acolo unde este și remunerată în consecință, să candideze în provincie, la Constanța, aici unde odată ajunsă în funcția de primar ar fi nevoită să trăiască dintr-o sumă infimă de aproximativ 1000 de euro pe lună.

După ce în trecut v-am prezentat culisele în care s-a decis candidatura doamnei Ramona Mănescu la Primăria Constanța, astăzi vă vom arăta o altă față a fostului ministru, cea de politician abil care nu doar că a mințit cu zâmbetul pe buze întreaga presă din Constanța dar și-a făcut și un obicei din a-și folosi părinții,  doi pensionari de aproape 70 de ani, în afaceri imobiliare de lux, profitând de faptul că numele ei de fată nu este cunoscut publicului larg. Sperăm ca autoritățile să se sesizeze după acest articol, pentru că, veți vedea, Ramona Mănescu are de răspuns la câteva întrebări, legate de averea părinților săi.

Și, dacă în trecut sesizam faptul că se pritocește un blat între taberele Mănescu și Mazăre, astăzi vă vom arăta o legătură mai mult decât evidentă între cele două părți.

Cum a mințit Ramona Mănescu întreaga presă constățeană

Ramona Nicole Mănescu este de fapt Bolboceanu Ramona Nicole, fiica lui Mihai și Ana. S-a născut în 1972 și a crescut în Constanța, într-un bloc din cartierul ICIL. De aici se naște și prima ei minciună. Una ușurică, așa de început. În fața presei, Ramona Mănescu a povestit că pentru a ajunge la școală venea pe strada Ștefan cel Mare spre liceul Ovidius, la care a studiat, prilej cu care observa trotuarele sparte, care au rămas neschimbate și în prezent. Doar că liceul Ovidius e taman peste stradă de blocul în care locuia doamna europarlamentar, așadar ea nu ajungea niciodată pe strada cu pricina, în drum spre școală.

Să zicem totuși că a fost o greșeală de exprimare. Doar că Ramona Mănescu a spus în aceeași conferință de presă că vine frecvent să-și vadă părinții, la Constanța. Noi am avut curiozitatea să-i cunoaștem pe Mihai și Ana Bolboceanu, ocazie cu care am aflat că aceștia s-au mutat la București de circa șapte ani de zile. Ne-au confirmat-o mai mulți vecini, aceiași vecini care ne-au spus că familia Bolboceanu, Mihai și Ana, deși locuiește în capitală, deține în Constanța un apartament de lux, într-o zonă bună a orașului. Așadar, trecând și de a doua minciună a doamnei Mănescu, fostă Bolboceanu, purcedem către capitolul ”afaceri imobiliare”, acolo unde informațiile pe care le-am descoperit ar trebui să stârnească interesul autorităților dar mai ales al constănțenilor care se vor gândi de două ori când își vor alege primarul, în 2016.

Mihai și Ana Bolboceanu, două apartamente cumpărate de la Five Holding S.A.

Spectrum Residence

Spectrum Residence

În 25 februarie, cotidianul Ziua de Constanța publica o anchetă foarte bună despre complexul rezidențial Spectrum, construit, pe un teren retrocedat din Faleză Nord. Constructorul, celebra firmă Five Holding, care aparține oficial unei căsuțe poștale din Cipru dar este asociată direct cu tripleta Mazăre/Strutinsky/Constantinescu în alte societăți. Ancheta respectivă arăta faptul că un navigator, pe numele lui Dan Mihalache își cerea banii înapoi pe apartamentul care fusese achiziționat dar nu și livrat la termenul stabilit de părți. Ce n-au știut colegii de la Ziua de Constanța este că printre persoanele care și-au achiziționat apartamente, două la număr în acest caz,  de la firma Five Holding se află și părinții Ramonei Mănescu. Firma Five Holding a folosit ca garanție, în relația cu banca, antecontractele de vânzare cumpărare, fâcând astfel public faptul că Mihai Bolboceanu a achizționat un apartament singur (ANTECONTRACT DE VANZARE – CUMPARARE AUTENTIFICAT SUB NR. 2044 DIN 02.08.2007 DE BNPA MARIANA IOSIF SI PATRASCU IOAN GABRIEL INCHEIAT INTRE SC FIVE HOLDING SA IN CALITATE DE GARANT SI BOLBOCEANU MIHAI) dar și unul împreună cu soția sa, Ana(ANTECONTRACT DE VANZARE – CUMPARARE AUTENTIFICAT SUB NR. 2460 DIN 02.10.2007 DE BNPA MARIANA IOSIF SI PATRASCU IOAN GABRIEL INCHEIAT INTRE SC FIVE HOLDING SA IN CALITATE DE GARANT SI BOLBOCEANU MIHAI SI BOLBOCEANU ANA CONSTANTA, STR STEFAN CEL MARE NR 126A). Chiar dacă am admite că achiziționarea, în 2007, a două apartamente de la o firmă aflată clar sub controlul lui Mazăre & Co, de către părinții ei pensionari, poate fi o coincidență nefericită pentru politicianul Ramona Mănescu, ne putem întreba, legitim, de unde au avut doi pensionari 600.000 de euro pentru a cumpăra cele două proprietăți?

Și, bineînțeles, ”poveștile” imobiliare, ca să nu le spunem tunuri, nu se opresc aici.

Părinții Ramonei Mănescu, implicați în mai multe retrocedări ”cu cântec” din sectorul 6

Spuneam că, din cele relatate de vecini, părinții Ramonei Mănescu s-au mutat la București în urmă cu mai mulți ani. Au făcut-o, desigur, pentru că în capitală, pensionarii Mihai și Ana Bolboceanu serveau drept paravan familiei Mănescu într-o serie de retrocedări cu cântec, pe care din nou, presa centrală le-a relatat pe larg, fără însă a cunoaște legătura de rudenie dintre Rareș și Ramona Mănescu și familia Bolboceanu. Iată ce scria site-ul agentia.org, în cadrul unei anchete publicate în 2009: ” Că “gașca lui Poteraș“ a pus ochii pe terenurile Armatei din București, dar nu numai, reiese și din alte mânării. De exemplu, omul lui Poteraș Grecu Lucian Viorel, precum și intermediarul Căpățână Marian Jean apar și în alte tranzacții cu terenuri din Sectorul 6, în urma cărora câștigă milioane de euro. Astfel, la data de 14 iunie 2006, aceștia, împreună cu Bolboceanu Mihai și Bolboceanu Ana încheie, cu SC Blue Park Dezvoltare SRL, un contract de vânzare-cumpărare a unei suprafețe de teren de 19.213 mp, situat în Bulevardul Ghencea nr 77A, lângă Stadionul Steaua, la prețul de 1.629.200 euro. Toți cei patru vânzători cumpăraseră terenul anterior, în cota indiviză (Căpățână 80%, Grecu 10%, Bolbocenii cate 10%) de la Teodorescu Ecaterina, care primise terenul prin retrocedare, de către Comisia Județeană, cu acordul Primăriei Sectorului 6. În cuprinsul contractului se precizează, la un moment dat, că respectivii patru, au mai încheiat cu Blue Park  încă trei precontracte de vânzare-cumpărare, pentru alte trei suprafețe, situate în aceeași zonă. Pentru unul din aceste terenuri, în suprafața de 132.399,23 mp, Primăria d-lui Poteraș a și aprobat deja Planul Urbanistic de Detaliu și Avizul Tehnic, cerute de “persoana fizică” Capațână Marian Jean, care declara că vrea să construiască acolo “un ansamblu rezidențial de servicii”.

De altfel, unul dintre ”tunurile” în care au fost implicați părinții Ramonei Mănescu a fost subiectul unui proces,(îl găsiți aici) în care apare citată și o doamnă, pe numele ei Tudor Paraschiva, care a avut în trecut calitatea de asociat al Ramonei Mănescu, un amănunt care certifică, dacă se mai îndoia cineva, că nu e vorba de o coincidență de nume la mijloc. Doamna respectivă este și ea un personaj interesant, dar, despre ea și legătura pe care o are cu reprezentanți de seamă ai presei naționale, curând, într-o altă poveste.

Așadar, sintetizând, părinții Ramonei Mănescu sunt doi pensionari de lux, implicați, cu voie sau fără de voie în afaceri imobiliare de milioane de euro, fie că vorbim de apartamentele din Faleză Nord sau terenurile din sectorul 6, păstorit acum chiar de ginerele lor primarul Rareș Mănescu, cel care l-a succedat în funcție pe prietenul Poteraș. Rămâne ca autoritățile îndrituite să se sesizeze și să verifice proveniența banilor celor doi pensionari, care investesc milioane de euro în proprietăți și terenuri dar figurează în evidența băncilor cu un logan cumpărat în rate, în baza unui credit.

Și, încă o chestiune, pe care am descoperit-o și ni s-a părut interesantă. Rareș Mănescu s-a născut și a trăit în sectorul 6, același în care activează acum ca primar și în care, cu fix un an mai mare, ca vârstă și-a trăit copilăria și tinerețea Radu Mazăre. La doar câteva străzi distanță. I-am trimis un mesaj primarului Rareș Mănescu, întrebându-l dacă se cunoaște cu ”vecinul” Mazăre, dar nu ne-a răspuns nici în ziua de azi. Voi ce credeți?

 

Deși venea de la un strămoș comun, hectarul Elenei Bei și al nepotului ei, Marin Stoian, a fost spart, în actele de restituire, în două titluri de proprietate diferite, cu adrese diferite: Șoseaua Virtuții 22D și Virtuții 58. Oricât ar părea de ciudat, ținând cont de cele două numere poștale, care ar trebui să se refere la parcele îndepărtate, cele două terenuri sunt lipite. Aberația aceasta nu e izolată: retrocedările, care au pus pe harta Bucureștiului noi și noi proprietăți, au dat demult contorul numerotării stradale peste cap.

Pe cine reprezintă Căpățînă, Grecu și Bolboceanu? Cine sunt cei trei norocoși care au cumpărat 1 ha, la Lujerului, cu 75.000 de euro, doar pentru a-l vinde, un an mai târziu, cu 6 milioane?

Căpățînă e personajul cel mai frecvent folosit de magnatul Dragoș Dobrescu pentru a-și ascunde prezența în acest tip de tranzacții.

Sunt zeci de terenuri în București pe care Dobrescu le-a achiziționat, pe filiera drepturilor succesorale, pe numele lui Căpățînă.

A recunoscut asta chiar el, primăvara trecută, la DNA, în denunțul în care a povestit, cu lux de amănunte, cum l-a mituit pe fostul primar Onțanu, ca să îi retrocedeze 8,3 ha în Sectorul 2.

Grecu este verișorul Aurelianei Poteraș, soția primarului Poteraș, cel care a hotărât ca hectarul inutilizabil, din zona Triaj, să fie restituit – de pe azi pe mâine – la cinci minute de mers de gura de metrou de la Lujerului.

Iar Mihai și Ana Bolboceanu sunt tatăl și mama Ramonei Mănescu.

Adeverința de necolaborare cu fosta Securitate, pe care Ramona Mănescu a primit-o de la CNSAS în 2008, dezvăluie prenumele părinților ei: Mihai și Ana. Înainte de căsătorie, pe Mănescu a chemat-o Bolboceanu.

În dosarul penal în care e anchetată retrocedarea frauduloasă a 8,3 ha din Sectorului 2, Marian-Jean Căpățînă a recunoscut că e doar un om de paie după care se ascunde multimilionarul Dragoș Dobrescu.

DNA a descoperit în timpul anchetei care l-a trimis pe Cristian Poteraș la închisoare că Lucian-Viorel Grecu, unul dintre beneficiarii terenurilor retrocedate în fals, era văr primar cu soția edilului de la Sectorul 6.

Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și Dragoș Dobrescu au încasat, prin interpuși, circa 6 milioane de euro din vânzarea terenului de pe Șoseaua Virtuții. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.

În suita aceasta, Căpățînă-Grecu-Bolboceanu, numele celor trei au fost implicate în preluarea a șapte terenuri în cursul anului 2005. Două aici, lângă sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale, și cinci în Ghencea, lipite de stadionul Steaua.

Cumpărarea terenurilor din Ghencea – 13,2 hectare – a urmat exact aceleași etape.

Paul Cristea e cel de la care gruparea Mănescu-Poteraș-Dobrescu a achiziționat drepturile succesorale ale celei mai mari suprafețe de pământ din această zonă: 8,8 hectare contra 60.000 de euro!

Cristea povestește: „Aveam o sentință judecătorească de împroprietărire veche de patru ani și nu mă împroprietărea nimeni. Pe-aia le-am vândut-o. N-am mai putut să aștept să fiu pus în posesie.

Aveam nevoie de bani.

Dacă figurai la Primărie cu o cerere de retrocedare, primeai telefoane de la tot felul de inși care încercau să te convingă să le vinzi lor drepturile succesorale.

L-am refuzat pe primul, l-am refuzat pe al doilea, dar am bătut palma cu al treilea. Era o fată tânără, la vreo 30 de ani.

Știți de ce? Fiindcă a fost prima care a știut cum să vorbească cu mine”.

Tânăra care l-a impresionat pe Paul Cristea cu talentul ei diplomatic este Corina-Mihaela Oroș, cenzor, la vremea aceea, la una dintre firmele lui Dragoș Dobrescu.

Oroș a cumpărat drepturile succesorale ale celor 8,8 hectare în februarie 2005; iar Primaria Sectorului 6 – care nu îi retrocedase nimic lui Paul Cristea, vreme de patru ani – i-a retrocedat terenul în patru luni. Chiar în spatele tribunei întâi a stadionului Steaua.

În iunie 2006, ceea ce se cumpărase cu 60.000 de euro – trecut deja pe numele trioului Căpățînă-Grecu-Bolboceanu – a fost vândut cu 8 milioane de euro firmei Bluepark Dezvoltare.

Paul Cristea zice, la aflarea acestei sume enorme, de 130 de ori mai mare decât cea primită de el pentru drepturile succesorale: „Nu consider că m-au escrocat. Eu, unul, le-am vândut un teren arabil. Ce-au făcut ei mai departe e treaba lor”.

Diferența de la 8,8 hectare, provenite din moștenirea lui Paul Cristea, până la 13,2 hectare, cât reprezintă tot terenul acaparat în Ghencea, a fost completată cu parcele preluate în același fel. Și vândute în același fel, către Bluepark Dezvoltare.

Prețul total încasat de Dragoș Dobrescu, Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și alți doi asociați din tranzacțiile de lângă stadionul Steaua a fost de 11,9 milioane de euro.

Atât au câștigat, cu aproximație, Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și Dragoș Dobrescu din specula făcută cu terenurile de lângă stadionul Steaua. Alături de ei, în această afacere, au fost implicați și Bogdan-Victor Guruiță – a zecea cea mai îndatorată persoană fizică la statul român, potrivit unei liste publicate de ANAF în 2016 – și Paraschiva Tudor, unul dintre partenerii de afaceri ai Ramonei Mănescu, la vremea aceea (în firma Arhitect Construct Design). Suprafața terenurilor preluate și revândute în Ghencea -13,2 ha – este de aproape 15 ori mai mare decât dreptunghiul de iarbă pe care se joacă fotbal, între tribunele stadionului alăturat. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.

Cartea funciară a unuia dintre terenurile care compun parcela de 13,2 hectare. A fost vândut de Căpățînă, Grecu și Bolboceanu cu 1,73 milioane de euro către Bluepark Dezvoltare. Reporterii RISE au văzut și contractele de vânzare-cumpărare aflate în spatele acestor înregistrări din cartea funciară.

Cel mai mare teren din cele cinci care au format lotul de 13,2 ha. Împreună cu un teren adiacent, aflat la adresa Bulevardul Ghencea nr. 85, în suprafață de 7.500 de mp, a fost vândut către Bluepark Dezvoltare cu prețul de 7,9 milioane de euro.

Asemenea lui Paul Cristea, Zoe Simion (78 de ani) – inginer chimist pensionar – a contribuit și ea la potul imobiliar care a umplut de bani gruparea Mănescu-Poteraș-Dobrescu.

Actele spun că din cele 13,2 hectare situate în Ghencea, 1,5 hectare ar fi provenit dintr-un drept succesoral vândut de Zoe Simion și de sora sa, Elena (72 de ani), cu 65.000 de euro.

Cel care ar fi fost cumpărătorul: David Alexandru – alt angajat la firmele lui Dobrescu.

Scoasă din casă în a treia zi de Crăciun, femeia spune că are o revendicare la Primărie, dar în niciun caz nu e asta: „Unde era terenul? În Ghencea? Ce să căutăm noi acolo?

Tot terenul nostru a fost în Giulești. Ne-au dat 3,5 hectare în 1994, și, de-atunci, nu ne-au mai dat nimic. Deși statul i-a luat bunicului meu 14 ha la naționalizare”.

Între războaie, bunicul ei, lucrător la Calea Ferată, șef al reviziei de vagoane Triaj, avusese o fermă agricolă pe lângă ruina mănăstirii Chiajna, în Giulești-Sârbi.

O moșioară cu vreo 20 de bovine, care se rotunjise încetul cu încetul, prelingându-se tocmai din Munții Pindului, obârșia familiei lor de macedo-români.

Din această avere pierdută, a cărei genealogie traversa Dunărea și se oprea în inima Balcanilor, au fost luate 1,5 hectare și dizolvate în totalul final, de 13,2, însușit de Dobrescu & Asociații în Ghencea.

Luate printr-un contract de vânzare-cumpărare-fantomă, contra unui preț-fantomă, susține Zoe Simion.

E sigură că n-a vândut nici un drept succesoral, că nu l-a văzut niciodată pe cumpărătorul din acte, David Alexandru, și că, deși nu i-ar fi displăcut, n-a avut șansa să numere împreună cu sora ei 65.000 de euro acum 12 ani – data teoretică a tranzacției.

Cristian Poteraș, încarcerat pentru opt ani, printr-un verdict al Curții de Apel București, nu a fost cercetat decât pentru câteva dintre retrocedările dubioase pe care le-a coordonat în Sectorul 6. Procurorii DNA nu au investigat nici măcar toate terenurile ajunse la interpusul său, Lucian-Viorel Grecu, deși ei au fost cei care au descoperit legătura de afinitate dintre cei doi – reiese din documentarea RISE. Anii de pușcărie așezați pe umerii lui Poteraș provin din retrocedarea în fals a 12 hectare. RISE a descoperit alte 48 de hectare, restituite după aceeași rețetă sau într-o manieră asemănătoare, către oameni apropiați lui. În episodul de azi al serialului „Orașul subteran” sunt prezentate 7 terenuri care au ajuns, în cote procentuale varibile, la același Lucian-Viorel Grecu. FOTO: Mihai Dăscălescu/Mediafax.

Retrocedările celor 14,2 ha, la Lujerului și în Ghencea, au fost făcute cu atâta zel de primarul Poteraș încât au încălcat alte proprietăți.

La Lujerului, Căpățînă-Grecu-Bolboceanu au fost dați în judecată de o vecină, pentru că titlul lor de proprietate se suprapunea titlului ei, cu 750 de mp.

Cei trei au pierdut procesul și parcela lor a fost micșorată cu suprafața aceasta.

Litigiul s-a încheiat fără tam-tam, în liniște, mediul natural de lucru al grupării coordonate de Dragoș Dobrescu.

În Ghencea, au fost dați în judecată de Ministerul Apărării Naționale, care le-a contestat împroprietărirea de lângă stadionul Steaua și a cerut să li se anuleze toate actele emise începând cu 2005.

Acolo – a spus MApN – a existat, încă de dinainte de Primul Război Mondial, un câmp de exerciții militare al garnizoanei București. MApN a câștigat faza de fond a procesului, dar a pierdut recursul, tranșat, recent, la Tribunalul București.

Până în septembrie 2016, Ramona Mănescu s-a judecat cu Armata Română, prin intermediul tatălui ei, cu emoția că va trebui să restituie 1,7 milioane de euro – banii încasați din această afacere.

Pe harta de mai jos, cu violet, terenurile prezentate astăzi de RISE Project. Cu negru, terenurile a căror restituire a fost anchetată de DNA, întoarse, în 2015, în proprietatea statului.

Sunt indicii că Direcția Națională Anticorupție a pieptănat actele prin care au fost restituite terenurile de lângă stadionul Steaua – în cadrul cercetării penale la capătul căreia primarul Poteraș a fost trimis în judecată – acuzat de retrocedarea, în fals, a 12 hectare (15 terenuri) din Sectorul 6.

Paul Cristea spune că a fost chemat de procurori să povestească cum vânduse el drepturile succesorale ale celor 8,8 ha; iar Zoe Simion, deși memoria îi joacă feste, ține minte că a mers undeva – parchet sau poliție – și a trebuit să răspundă la același gen de întrebări.

 

Lumina aruncată prin reflectorul DNA-ului a fost, însă, extrem de slabă.

Deși Căpățînă, Grecu și Bolboceanu erau beneficiarii finali a 13 terenuri din cele 15 pe care le invesiga procurorul de caz, Lucian Papici, nici unul dintre ei nu a fost măcar audiat în dosar.

Căpățînă și Grecu nu au fost găsiți de poliția judiciară, iar Bolboceanu nu a fost nici măcar căutat.

38 de persoane au dat cu subsemnatul în această anchetă, dar nu și aceștia trei, la care ajunseseră 13 din cele 15 terenuri aflate în centrul anchetei.

Bunurile le-au fost luate, prin sentința definitivă a Curții de Apel București, însă ei au rămas tot timpul niște umbre proiectate în fundalul procesului.

Iar cei din spatele lor, Ramona Mănescu și Dragoș Dobrescu, mai puțin chiar decât umbre: nu apar nici cu numele în dosar.

Din cele 15 terenuri investigate de Papici și confiscate de Curtea de Apel, unul singur – de 0,22 ha, situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, vizavi de campusul Politehnicii București – ajunsese la tatăl Ramonei Mănescu, printr-o tranzacție formală, pe care procurorul a bănuit-o, dar nu a anchetat-o, a fi fost făcută la un preț simulat.

Fără ca opinia publică să știe, fără ca DNA să o investigheze, averea Ramonei Mănescu a fost prinsă între coperțile acestui dosar penal, care s-a tărât prin justiție nouă ani de zile, între 2006 și 2015.

Procesul, care descria deturnarea a 12 hectare din patrimoniul Bucureștiului, a evoluat paralel cu ascensiunea europeană a tânărului politician liberal, fără să îi tulbure în vreun fel cariera.

Ionuț Stănescu

Ilustrații: Sergiu Brega

Despre folosirea părinților Ramonei Mănescu, ca interpuși în achiziții imobiliare, au scris, prima oară, reporterii site-ului constanta.ro.

GIGANTUL ENERGETIC ITALIAN ENEL ,OBLIGAT SA PLATEASCA ROMANIEI,SUMA DE 401 MILIOANE DE EUROI CA URMARE A DECIZIEI CURTII INTERNATIONALE DE ARBITRAJ DE LA PARIS!

14 feb.

Gigantul energetic italian Enel, prezent în România în distribuția, furnizarea și producția de electricitate, va trebui să plătească statului român 401 milioane de euro ca urmare a unei decizii a Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris.

Autoritățile de la București au cerut italienilor 521 milioane de euro în contul a 13,57% din pachetul de acțiuni al celui mai important distribuitor de curent din țară, Electria Muntenia Sud, vândută în 2007 către Enel. Compania italiană nu a fost de acord cu această suma și a oferit 250 milioane de euro. Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Răzvan Nicolescu, a refuzat şi a iniţiat în 2014 demersurile împotriva Enel. În 2007, s-a semnat contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, societate care distribuie electricitate în București. Enel a plătit pentru 50% din capital și pentru majorarea de până la 64% 820 de milioane de euro. Autoritățile române au susținut că italienii aveau obligația prin contractul de privatizare să cumpere până la finele lui 2012 cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia (entităție formate după spargerea Electrica Muntenia Sud), fapt ce nu s-a întâmplat. Curtea de la Paris a acceptat poziția părții române și a stabilit suma la 401 milioane de euro.

Enel a confirmat decizia Curții Internaționale de Arbitraj. „Enel confirmă că a primit din partea Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris decizia arbitrajului legat de participaţiile deţinute în sectorul electricităţii din România, respectiv legat de exercitarea de către SAPE a clauzei Put Option pentru Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia. Enel respectă decizia Curţii şi compania analizează în prezent detaliile acestei hotărâri”, au declarat oficialii Enel, citaţi de Agerpres. Italienii susține că se așteptau la o astfel de decizie. „De altfel, rezultatul acestui arbitraj este în linie cu aşteptările companiei şi cu analiza efectuată intern asupra acestui caz”, au spus reprezentanţii Enel. Cheltuielile de arbitraj se vor împărţi în mod egal între statul român şi Enel.

Fostul ministru Răzvan Nicolescu afirmă că decizia Curții este una corectă, statul obţinând în acest fel o sumă pe care nu ar fi putut niciodată să o primească prin negociere. „Decizia pe care am luat-o, în 2014, ca ministru al Energiei, de a merge, fără întârziere, la Curtea de Arbitraj a fost una dificilă dar corectă. Am arătat că România se poate mobiliza şi acţiona hotărât pentru a-şi apara drepturile ce i se cuvin. Clarificarea acestui litigiu crează premisele relansării parteneriatului solid dintre statul român şi cea mai mare companie europeană de utilităţi (Enel) în beneficiul ambelor părţi, al sectorului energetic românesc şi al consumatorilor români. Cred în rolul important pe care această mare companie europeană îl poate juca în sectorul energetic românesc. Totodată, sper că România să folosească eficient această suma importantă de bani, obţinută la Paris, pentru modernizarea sectorului energetic care are nevoie de investiţii”, a declarat Nicolescu.

Statul român a fost reprezentant în proces de SAPE, societate înfiinţată în 2014 prin divizarea parţială a Electrica SA. Aceasta cuprinde participaţiile minoritare ale Electrica SA la Enel Energie Muntenia, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, Enel Energie, E.ON Moldova Distribuţie, E.ON Energie România, Electrica Soluziona, Bursa Română de Mărfuri şi Hidro Tarniţa. Importanţa SAPE derivă din faptul că societatea reprezintă statul român în procesele internaţionale de la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Paris. Până în prezent, s-au încheiat mai multe procese pe care statul le-a avut un investitorii de la companii de distribuţie a energiei şi toate trei au avut sentinţe defavorabile pentru România. La finele lui 2013, statul roman reprezentat atunci de Electrica a pierdut la Curtea de Arbitraj două procese cu Enel în cazul neîndeplinirii contractelor de privatizare ale Electrica Banat şi Electrica Dobrogea. În 2015, în aprilie, statul român reprezentat de SAPE a câştigat în faţa cehilor de la CEZ, în cazul privatizării Electrica Oltenia, dar suma obţinută ca despăgubiri a fost mai mică decât cea solicitată (5,7 milioane de euro în loc de 81 milioane de euro). La finele anului trecut, SAPE a pierdut în fața nemţilor de la E.ON. Statul a acuzat E.ON că nu a efectuat investiţiile promise în contractul de privatizare a fostei Electrica Moldova şi i-a cerut companiei germane să plătască 33 de milioane de euro. Curtea de Arbitraj a respins solicitarea românilor şi mai mult i-a obligat pe aceştia să plătească 2 milioane de euro cheltuieli de judecată.

UMBRA TRIADEI JOHANNIS+MERKEL+SOROS DE „CAPTURARE A STATULUI NATIONAL ROMAN CU RETEAUA DE TRADATORI SPONSORIZATA DE ONG-URILE LUI SOROS SI PARTIDUL MULTINATIONALA!

14 feb.

  Imagini pentru SOROS,IOHANNIS,MERKEL POZEImagini pentru SOROS,IOHANNIS,MERKEL POZEImagini pentru SOROS,IOHANNIS,MERKEL POZE

 

 

„Sunt think tank-urile menite să intervină la momentul potrivit, atunci când are loc o schimbare socială, sau e treaba lor să influențeze apariția acelui moment?”, se întrebau cei din conducerea Open Society Fundation, în octombrie 2015.

Open Society Foundation este creația lui George Soros, iar dezbaterea din toamna lui 2015 avea drept scop perfecționarea unei noi arme de luptă pentru think-tank-urile pe care Soros le finanțează în întreaga lume: „contracararea capturării statului”.

Despre „capturarea statului” în România a început să se vorbească doar în ultima perioadă, în preambulul protestelor de stradă. La 18 ianuarie a.c., adică după două săptămâni de la instalarea cabinetului Grindeanu, Raluca Prună declara despre guvernarea PSD-ALDE că „e laolaltă disperare de a scăpa de mâna legii penale, inconștiență în guvernare, dispreț pentru societate, capturarea statului și a legii pentru interese personale, pecuniare și probabil penale. Mai există oameni demni care ies în stradă, pentru că altceva nu e de făcut într-un stat capturat.”

Zilele trecute, deputatul USR Matei Dobrovie publica și el pe facebook o notă intitulată „Moțiunea de cenzură și statul capturat”, în care preciza că „România riscă să se transforme într-un stat capturat, așa cum este Republica Moldova în prezent”.

„Momentul potrivit”, așa cum îl numesc cei de la Open Society Fundation, a fost creat chiar de către PSD, prin emiterea celebrei Ordonanțe 13. După abrogarea ordonanței și după demisia lui Florin Iordache, protestele au continuat. Momentul era prea potrivit!

Curând, se va vorbi în spațiul public din ce în ce mai mult despre „statul captiv” și despre necesitatea „contracarării capturării statului”. Cum funcționează acest instrument ideologic?

„Statul capturat” versus „societatea deschisă”

Ȋn octombrie 2015, Open Society Think Tank Fund (TTF) a prezentat un portofoliu pentru inițiativa cu tema „Contracararea capturării statului”. Rezumatul apare în lista http://dcleaks.com.

This section contains restricted documents of George Soros’ Open Society Foundation and related organisations. It represents workplans, strategies, priorities and other activities of Soros. The selection can shed light on one of the most influential network operating worldwide. Structure of Open Society Network counts more than 50 global and regional programs and foundations. Soros is named as the architect and sponsor of almost every revolution and coup around the world for the last 25 years.
You can check out all internal documents of Soros’ foundation and networks here

Date: Subject:
06.07.2016 Common OSF files
06.07.2016 OSF Priorities Documents
06.07.2016 OSF Financial Reserves Documents
06.07.2016 OSF Strategies
06.07.2016 OSF Workplans

„Un stat capturat contrazice în mod direct ideea unei societăți deschise”, se precizează în document. „Lupta contra capturării statului nu este în primul rând un demers anti-corupție. Corupția poate fi una dintre modalitățile în care funcționează un stat captiv, dar nu este singura sau cea mai important, iar acest lucru trebuie să fie luat în considerare în proiectarea unei abordări pentru combaterea ei. Prea mult accent pus pe corupție poate diminua problemele reale ale guvernarii. Ungaria oferă un exemplu concret. Deși există un consens larg că guvernul deține controlul asupra vieții publice și gradul de capturare a statului este fără precedent, percepția asupra corupției în Ungaria, în ultimii doi ani, este la cel mai scăzut nivel din 1995, când Transparency International a inaugurat Indexul de Percepției a Corupției.”

Ȋn prezentarea acestui portofoliu, TFF și-a concentrat atenția pe analiza cazurilor din cinci țări, numite de ei „prioritare”: Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, România și Slovacia.

Modelul Cehiei și jurnalistul plătit cu 9.600 de dolari

TFF îi învață pe coordonatorii think-tank-urilor finanțate de Soros că, „datorită complexității capturării statului, se impune alegerea unui set de probleme «de bază». În mod ideal, acestea ar trebui să înceapă cu fructele ce stau să cadă, astfel încât interesul inițial într-o abordare sistemică să poată fi recompensat într-un interval de timp rezonabil. În același timp, ele trebuie să vizeze puncte de sprijin vulnerabile ale sistemului de guvernare din stat capturat”.

Ca model demn de urmat, TFF dă exemplul Cehiei. „Campania «Reconstrucția statului» a reușit să identifice aceste puncte de sprijin, în obiectivul său clar de a face presiuni pentru adoptarea legilor specifice anticorupției. Succesul acestei campanii a apărut, în principal, datorită combinației dintre oportunitatea apărută în Republica Cehă și riguroasa contribuție intelectuală a unui număr de think tank-uri care au lucrat cu Frank Bold. Convocarea coaliției a avut loc cu ajutorul Ambasadei SUA de la Praga și Open Society Foundation din Praga.”

 

„Reconstrucția statului” s-a lansat în iunie 2014, după un uriaș scandal de corupție în urma căruia premierul ceh a demisionat. Frank Bold este cel care inițiat proiectul „Corporația”, ce oferă „platforme strategice, open-source, pentru oamenii de afaceri și experții din societatea civilă și academică, interesați în promovarea pe termen lung a sănătății și sustenabilității societăților cotate la bursă și a managementului afacerilor. Scopul proiectului este de a dezvolta și de a promova noi opțiuni pentru reguli și modele de guvernanță corporativă.”

Deși laudă modelul Cehiei, TFF mărturisește că a suferit o dezamăgire majoră în cazul unui „contract pe care l-am acordat unui jurnalist pentru a acoperi povestea contracarării  capturării statul în Republica Cehă, printr-o serie de produse diferite, ce ar fi trebuit să formeze un pachet”. Valoarea contractului era de 9.616 de dolari (7.200 de dolari – onorariul + 2.416 de dolari –  costuri suplimentare).

„Scopul acest pachet/studiu de caz era acela de a permite organizațiilor și părților interesate din alte țări să învețe din experiența Republicii Cehe, pentru a evalua caracterul adecvat al acestei abordări și, eventual, pentru a aplica unele din instrumente și strategii în contextul lor național. Studiul de caz trebuia să fie scris sub forma unor povestiri, publicate în mass-media de interes general. Sursele dezamăgirii au fost două: în primul rând, contractantul a livrat textele cu mare întârziere; în al doilea rând, plasarea articolelor nu s-a derulat așa cum era prevăzut, el reușind să publice doar un singur articol în Newsweek; al doilea articol a fost luat în considerare de Foreign Policy și, în cele din urmă, a fost publicat lângă un alt articol pe acest subiect, semnat de alți autori. Ambele texte erau de bună calitate și scrise într-o manieră captivantă. Materialul multimedia (interviuri) a fost de o calitate acceptabilă, chiar dacă nu în forma la care ne-am așteptat (audio în loc de video). Cu toate acestea, am avut speranțe mult mai mari decât ceea ce a fost livrat”, se plâng cei de la Open Society Think Tank Fund.

„Obiectivul nostru de a răspândi știri despre coaliția contra-capturării statului a fost realizat parțial, pentru că mass-media internațională a acoperit povestea Republicii Cehe, chiar dacă nu am plătit pentru acele texte”, susțin ei.

Ȋntre think tank-urile din România sunt „animozități organizaționale și personale”

 

Și „cazul României poate fi, de asemenea, văzut ca un succes”, precizau liderii Open Society Think Tank Fund. „Sprijinul pe care l-am oferit, în principal, Societății Academice Române (SAR) a contribuit la formarea Coaliției pentru România Curată. SAR, prin președintele acesteia, Alina Mungiu-Pippidi (membru al Consiliului OSIFE), a devenit unul dintre liderii scenei europene analizând, cu responsabilitate, corupția și capturarea statului. Dacă am pretinde că suntem responsabili pentru acest lucru, ar fi exagerat, dar sprijinul nostru a permis SAR să contribuie la Coaliția pentru o Românie Curată cu importante produse politice și cunoștințe despre natura sistemică a capturării statului în România.

Din păcate, ecosistemul din România este mult mai fragmentat și polarizat, așa că nu am văzut o cooperare la fel de largă, precum în cazul Republicii Cehe. Cu toate acestea, sprijinul nostru a permis contribuții individuale, în plus față de SAR, sub forma unor recomandări de reformă politică, de la Institutul pentru Politici Publice, Median Research Centre (MRC), Expert Forum și Centrul Român pentru Politici Europene. În acest fel, am contribuit la eforturile de contracarare a capturării statului în România multipolară. Chiar dacă la scară largă, colaborarea între toți actorii nu pare încă posibilă, vedem o mai bună comunicare și o coordonare limitată între organizații, asupra celor mai importante subiecte.

(…) Am constatat un interes crescut pentru lucrările structurale privind analiza și combaterea capturării statului în special în Europa de Sud-Est. (…) La sfârșitul lunii august 2014, Andrej (n.r.- Andrej Nosko, manager de programe TFF) împreună cu Sanjukta (n.r. – Sanjukta Moorthy – specialist programe TTF) au organizat două întâlniri de grup pentru zece organizații, în timpul unei vizite la București. La prima, găzduită de SAR, au participat ProDomo, Salvați Bucureștiul (n.r. – asociația președintelui USR, Nicușor Dan), Rise Project, Cartel Alfa, IPP și CRPE. La a doua, găzduită de CRPE, au participat Freedom House, Median Research, Expert Forum. Faptul că am fost nevoiți să organizăm două reuniuni separate este ilustrativ pentru animozitățile organizaționale și personale din România, chiar dacă suprapunerea parțială semnalează un potențial de cooperare.”

440.330 de dolari pentru cinci think-tank-uri din România

 

Pentru „a evidenția modelele și lecțiile învățate”, TFF a publicat finanțările de care au beneficiat think-rank-urile din Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, România și Slovacia. România apare pe listă cu șase granturi:

 

  • Societatea Academică Română (SAR) a primit pentru 112.432 de dolari, pentru proiectul „Capturing the Populist Agenda” derulat în perioada 01.11.2013 – 01.05.2015;
  • „Expert Forum” a primit 119.867 de dolari:

  • 45.000 de dolari pentru proiectul „Populism is not destiny: the populist capture of democratic mechanisms and a remedy”, derulat în perioada 01.12.2013 – 28.02.2015;
  • 74.867 de dolari, pentru proiectul „Keep an eye on your government – enhancing watchdog and policy analysis at local level”, derulat în perioada 01.07.2015 – 01.01.2017;
  • Median Research Centre a primit 95.000 de dolari pentru proiectul „Open the political process! Building citizen driven policy accountability”, derulat în perioada 01.05.2013 – 02.11.2015;

  • Asociația Institututul pentru Politici Publice a primit 33.550 de dolari, pentru „Money vs. Beauty: A Political Saga of State Capture in the City Outdoor Advertising Industry”, derulat în perioada  05.01.2015 – 05.11.2015;

  • Centrul pentru Politici Europene a primit 39.481 de dolari, pentru proiectul  „Consolidating the Clean Justice Initiative Coalition to strengthen the rule of law – monitoring and early Policies”, derulat în perioada 01.07.2015 – 01.01.2017.

România se află pe poziția 3, în ceea ce privește valoarea fondurilor primite.

 

 

Oportunitățile și legitimitatea unei mișcări populare largi

 

După prezentarea portofoliului, cei prezenți la dezbatere au luat cuvântul; documentul ce consemnează aceste discuții este, de asemenea, publicat pe http://dcleaks.com. Chris Stone, președinte al Open Society Foundations, a stabilit că unul dintre subiectele discuției trebuie să fie „definirea rolului și oportunității pentru think-tanks în combaterea capturării statului”.

„Care este mecanismul exact prin care think tank-urile ar putea contracara capturarea statului? Care ar fi rolul practic al «mușchiului intelectual» în lupta contra capturării statului, mai ales dacă această capturare e o problemă de atitudine publică, și nu un eșec al politicii, așa cum probabil ne demonstrează astăzi Ucraina?”, a întrebat Chris Stone.

Andrej Nosko, manager de programe la Open Society Think Tank Fund (TTF), a explicat că „cel mai eficient mod de a exercita o presiune publică asupra capturării statului este prin cooperare și prin largi coaliții ce cuprind persoane interesate, ONG-uri, întreprinzători și politicieni reformatori, iar think tank-urile ar oferi acestor coaliții civice o analiză sistematică a capturării statului, urmată de elaborarea și furnizarea unor răspunsuri, cu recomandări de politici și cu eforturi de advocacy strategice”.

Andrej a admis (n.r. – în octombrie 2015) că „portofoliul e într-un stadiu incipient pentru obținerea rezultatelor specifice; a luat între trei și cinci ani să se dezvolte în Republica Cehă și în România”.

Goran Buldioski, director de programe TTF și co-director Open Society Initiative for Europe (OSIFE), a precizat că rolul think tank-uri în aceste coaliții civice este acela „de a contribui perseverent cu muniție intelectuală”.

Julie McCarthy, director TFF, a prezentat un scenariu în care „clasa de mijloc ar putea juca un rol în contracararea capturării statului, acesta fiind mediul în care think tank-urile sunt mai eficiente”. Și, în timp ce Andrej a remarcat că „diferitele oportunități politice necesită diferite teorii ale schimbării”, Goran a subliniat că „trebuie să avem harta corectă, atât geografică, dar și actorilor, pentru a determina dacă există o oportunitate în care think tank-urile sunt sau nu cei mai buni actori”.

Ken Hurwitz,  jurist Open Society Justice Initiative, a sugerat că „poate nu există nicio teorie a schimbării, în acei termeni ce creează scânteia reală pentru schimbare, ci accentul trebuie pus mai degrabă pe ceea ce facem, atunci când acea scânteie se întâmplă. Reflectând asupra importanței coalițiilor, reflectăm asupra tuturor acelor posibilități care merg în construcția spațiului deschis pentru schimbare, iar primăvara arabă și Ucraina sunt exemple tulburătoare ale modului în care lipsa de pregătire pentru acel moment poate duce la rezultate mediocre”. Ken a remarcat faptul că „oamenii din stradă care creează schimbarea nu sunt cei mai buni pentru a menține această schimbare. Este exact momentul în care e necesară expertiza tehnică. Prin urmare, dacă think tank – urile pot intra în aceste oportunități, cu legitimitatea unei mișcări populare largi, pot explica planul de politici și îl pot traduce în detalii tehnice și propuneri legislative, ele ar putea fi contribuitori esențiali în promovarea schimbărilor sociale și în prevenirea eșuării lor”.

„Think-tank-urile nu sunt cele mai bune pentru a da startul shimbărilor sociale, dar este adevărat că, odată ce oportunitatea există, schimbarea e de durată dacă oportunitatea e tradusă în măsuri tehnice și legislative”, a admis Andrej.

„Sunt think-tank-urile menite să intervină la momentul potrivit, atunci când are loc o schimbare socială, sau e treaba lor să influențeze apariția acelui moment? Noi ar trebui să clarificăm dacă vom contribui la crearea de oportunități, dacă așteptăm să apară oportunitatea sau dacă facem ambele lucuri. De asemenea, ar trebui să reflectăm asupra mecanismului schimbării. Care este contribuția exactă a think tank-urilor? Ce contează pentru a schimba lucrurile? Este politica, tehnologia de guvernare, designul guvernării? Trebuie să discutăm dacă putem dovedi capturarea unui guvern prin intermediul politicii/mijloacele juridice de modificare legislativă tehnică, sau dacă e nevoie de mai multă transformare holistică, ce ar putea include schimbarea politică, dezvoltarea direcției și a normelor publice, valori, sau chiar dezvoltarea economică”, au concluzionat cei de la Open Society Foundation.

Orice think-tank din România finanțat de Soros care azi susține că nu ar avea niciun amestec, niciun interes și nicio așteptare de la protestele din stradă, minte.

ORIGINILE IDEOLOGICE NAZISTE ALE F.D.G.R.,CARE IN FRUNTE CU NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS,FOSTUL PRIMAR AL SIBIULUI AU DEVENIT BENEFICIARII IMOBILIARI SI FINANCIARI AI AVERII GRUPULUI ETNIC GERMAN NAZIST,DESI AVEREA ACESTUIA A FOST NATIONALIZATA PRIN DECRET-REGAL IN TOAMNA ANULUI 1944!

14 feb.

Imagini pentru GRUPUL ETNIC GERMAN LOGOImagini pentru GRUPUL ETNIC GERMAN LOGOImagini pentru GRUPUL ETNIC GERMAN LOGOImagini pentru GRUPUL ETNIC GERMAN LOGO

 

Este foarte ipocrită atitudinea unor lideri FDGR în spațiul public. Pe de o parte susțin că reprezintă o organizație democrată integrată valorilor europene, pe de altă parte ani de zile cu sprijinul fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis, au devenit beneficiarii imobiliari și financiari ai averii Grupului Etnic German nazist, deși averea acestuia fost naționalizată în toamna lui 1944. Pe de o parte liderii FDGR făceau primarului Klaus Iohannis, președintele organizației, cereri de restitutio in integrum pentru imobilele Grupului Etnic German nazist și actualul președinte le semna ca primarul. Deci pe de o parte liderul FDGR Iohannis semna ca petent, pe de altă parte semna ca primar al Sibiului retrocedarea imobilelor către propria organizație? În expresia organelor penale acest fapt nu se chema trafic de influență sau abuz în serviciu pentru că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, făcea presiuni la adresa Bucureștiului, pentru retrocedări în favoarea sașilor. Justiția și democrația ”nu e pentru căței” vorba fabulei. Iohannis nu a pățit nimic juridic pentru că era protejatul Germaniei, dacă îl chema Sorin Apostu sau Radu Mazăre, de mult ar fi înfundat pușcăria. În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea, recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial, conform Justițiarul.ro.

Hitler-youth-4-300x192

În 1944, România a semnat o convenţie de armistiţiu cu Aliaţii, care conţinea 66 de legi. Între cele 66 de legi a fost şi legea care a interzis mişcările fasciste, dar şi Grupul Etnic German, ai cărui membri au făcut parte voluntar din trupele Wafen SS. Averile grupului etnic german au fost confiscate în mod legal, şi nu de către români sau comunişti, ci în baza unui armistiţiu internaţional. Printr-o sentinţă dată de Tribunalul din Sibiu, Forumul Germanilor s-a constituit drept urmaşul legal al Grupului Etnic German. Cedările imobiliare ale guvernului român, care prin retrocedările din ultimii ani încalcă prevederile Conferinţei de Pace de la Paris din 1946, ce prevedea confiscarea bunurilor germanilor nazişti de către statele câştigătoare. La 15 martie 1941, Grupul Etnic German a preluat ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din Sibiu, i-a schimbat denumirea în Suedostdeutsche Tageszeitung (Ziarul german de sud-est) și l-a folosit ca oficios până la 11 septembrie 1944, când a apărut ultimul număr. Era copia fidelă a Völkischer Beobachter al NSDAP de la Berlin. Grupul Etnic German și-a câștigat un statut de autonomie în cadrul statului român, fiind condus de către Volksgruppenführer Andreas Schmidt, ginere al Brigadeführer-ului SS Gottlob Berger, șeful Oficiului Central pentru Cetățenii Etnici Germani (Volksdeutsche Mittelstelle). Pentru a marca ruperea netă de tradițiile vechii organizații de conducere a grupului etnic german, Schmidt a mutat sediul noii organizații de la Sibiu la Brașov, unde se afla și sediul Consulului general al Germaniei, SS-Oberführer Wilhelm Rodde. Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei în România, având, prin urmare, imunitate diplomatică, a avut o mare influență asupra activității Grupului Etnic German. Cetățenii germani ai țării România, înmănunchiați în Grupul Etnic German, constituiau o corporație de drept public, pusă sub protecția Germaniei Mari de care era direct dependent. Învățământul în limba germană a minorității germane din Transilvania era organizat, în mod tradițional, de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România. La 2 iulie 1942 Consistoriul Regnicular al Bisericii Evanghelice C.A. a fost obligat să predea tot învățământul de limbă germană Grupului Etnic German din România. În decursul timpului Grupul a devenit un ansamblu de instituții ce se ocupu cu promovarea și îmbunătățirea culturii și învățământului german pe teritoriul României. Grupul Etnic German a preluat toate revistele și ziarele în limba germană, transformându-le în organe naziste. A mai preluat și teatrul german de la Sibiu, cât și diferite instituții de cultură și știință germană din Ardeal și Banat. Grupul Etnic German a preluat întreaga rețea de școli germane, ceea ce a dus la propaganda totală a învățământului hitlerist în limba germană. Grupul a dus o politică de integrare a întregii populații germane în politica și în acțiunile sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Grupul etnic german s-a pronunțat pentru crearea unui nou stat, denumit Donauland („Țara Dunării”), din care urmau să facă parte Transilvania și Banatul. Dar după actul de la 23 August 1944, când România a întors armele împotriva lui Adolf Hitler soarta germanilor şi a averilor lor a fost pecetluită. Prin Decretul–Lege numărul 1.836 din 7 octombrie 1944, articolul 1, s-a abrogat Legea 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România.Ca urmare, Grupul Etnic German a fost desființat, iar toate bunurile proprietate a Grupului Etnic German au trecut în proprietatea Statului Român.Influenţa Grupului Etnic german era uriaşă în Germania, elita militară a Waffen SS era format din ofiţeri saşi din Transilvania. În cererea sa de armistițiu de la 25 august 1944 către aliați, prin ambasadorul său la Ankara, Alexandru Crețianu, Guvernul român al lui Constantin Sănătescu a propus «completa expulzare a germanilor de pe teritoriul României». Ca măsură pregătitoare, Ministerul de Interne ar putea să înregistreze pe toți germanii civili care au împlinit 16 ani, atât bărbați cât și femei, și în realitate atât cetățenii străini, cât și persoanele care făceau parte din «Grupul Etnic German», prin urmare germanii (Ministerul de interne, decretul 12.500; 27 august 1944). Ministrul de externe Grigore Niculescu-Buzești își dăduse consimțământul aliaților prin delegația română, care va semna armistițiul (încheiat la 12.9.1944), aflându-se la Moscova, măsură care a premers acțiunii de deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică. Act refuzat de Stalin, care permis ca majoritatea germanilor să rămână în România.

nazi-620x350

 

 

Grupul Etnic German nazist nu s-a născut din neant, ci reprezintă nostalgia sașilor din perioada interbelică pentru căderea imperiului german după primul război mondial. În memoriile sașilor interbelici se poate citi regretul că nu mai fac parte din Imperiul Austro-Ungar și că Germania a fost înfrântă în război, fiind peremptoriu denumită Das Reich. Sașii deși oficial au acceptat unirea Transilvaniei cu România, neoficil trăiau cu nostalgia refacerii Das Reich-ului.Odată cu ascensiunea lui Adolf Hitler în viața politică germană și sașii transilvăneni au început să prindă curaj. Cântecul favorit al SA și a lui Hitler scris de Hans Baumann a devenit un fel de imn național al sașilor din Ardeal: ”Tremură oasele putrede ale lumii în fața marelui război…” (Das Giesshubler Hochzeitsgedicht”). După venirea lui Adolf Hitler la putere în ianuarie 1933, sașii ardeleni se organizează rapid în trei organizații. 1. Mișcarea de reînnoire (Erneuerungsbewegung),din care s-a rupt o ramificație: asociația Autoajutorarea (Selbsthilfe), specializată pe construcția de case și apoi a militat pentru înnoirea vieții germane, condusă de Fritz Fabricius, mai târziu un favorit al Fuhrerului. 2. Pasărea migratoare germană din sud-est (Suddeutsche Wandervogel) condusă de Alfred Bonfert organiza tabere de muncă pentru lucrări edilitare. Cea mai entuziastă mișcare a tineretului săsesc și șvăbesc din Ardeal a reprezentat-o Mișcarea Tineretului, care era apropiată de regimul nazist și influențată de național-socialism. Mișcarea Tinerilor avea contacte și cu Garda de Fier condusă Corneliu Zelea Codreanu. După zile grele de lucru în comun, serile liderul Heinrich Zilich susținea discursuri mobilizatoare. Mișcarea Tinerilor publică ziarul ”Klingsor” în Brașov. Heinrich Zilich s-a mutat în Germania devenind apoi scriitor și apropiat de regimul nazist. În 1933 cele trei organizații au organizat un congres al germanilor din Ardeal, în urma căruia s-a înființat Partidul Poporului German (Deutsche Volkspartei Rumaniens – DVR) condus de A. Bonfert, care s-a despărțit de mișcarea lui Fabritius. Pentru prima dată în istoria sașilor și șvabilor Deutsche Volkspartei Rumaniens s-a identificat mai mult cu istoria național-socialismului decât cu istoria sașilor. În sala Unicum din Sibiu, membrii DVR i-au alungat din sală pe cei care nu doreau apropierea de Germania nazistă. Se recita poezia lui Michael Alberta: ”Limbii tale/tradiției tale,/Morților tăi rămâi credincios,/Rămâi în sânul poporului tău,/Indiferent de destinul său”. Sașii care erau studenți la Cluj au participat în fața clădirii consulatului german din oraș, pe 1 mai 1933, la un miting ca să vadă arborat steagul cu svastică. Apoi au început să mărșăluiască în cinstea victoriei de la Langemark circa 30 de kilometrii cu rucsacuri de 10 kilograme pe spate. Ei se antrenau sportiv pe un teren viran lângă Grădina Botanică. Studenții germani de la Cluj făceau parte din Uniunea Academicienilor Germani din România, care alegea an de an prin rotație un președinte sas și apoi unul șvab. Numeroși germani din Ardeal au obținut burse de la statul nazist ca să studieze la Kiel, Berlin, Leipzig sau Bonn. Erau ajutați și de Asociația Germanilor din Străinătate.Studenții sași au devenit în Germania entuziaști suținători ai regimului nazist și erau încântați de succesele economice ale acestuia.La facultatea de drept din Cluj s-a înscris un tânăr ambițios Andreas Schmidt, cu numărul 4808. În 1936 a fost exmatriculat și a plecat în Germania. Aici, în 1938 devine un apropiat al generalului de brigadă G. Berger, ca șef de echipă de intervenție din cadrul Direcției Generale SS. Când generalul G. Berger a devenit șeful Direcției Generale din SS, Andreas Schmidt s-a căsătorit cu fiica acestuia, iar în septembrie 1940, cu venirea la putere a Mișcării Legionare, a primit gradul de general maior în SS și cadou șefia Grupului Etnic German din România. El a organizat Volksgruppe ca o anexă a NSDAP, iar viața germanilor ca o autonomie în cadrul României antonesciene. Majoritatea sașilor și șvabilor tineri s-au înrolat în Waffen SS și au luptat pe frontul rusesc. Pe Andreas Schmidt actul de la 23 august 1944 l-a prins în Germnia. El a fost parașutat în țară, fiind prins și ucis. Studenții sași care ascultau entuziaști în piețele orașele Germaniei discursurile lui Hitler și care visau un pan-germanism idealist și literar și o Prusie a lui Bismark reînviată s-au trezit în ianuarie 1945 la cruda realitate când au început masivele deportări ale populației germane din Ardeal, pentru vina că a sprijint național-socialismul și că tinerii au luptat în Waffen SS.

Ionuț Țene

%d blogeri au apreciat asta: