FOSTUL PRESEDINTE AL C.J. BRASOV TELU CANCESCU INCA UN DOSAR PENAL!

28 feb.

Procurorii anticorupţie l-au pus sub control judiciar pe Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a determinat-o pe şefa DGASPC să ceară CJ suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei pentru a achiziţiona produse şi lucrări prestabilite la valori foarte mari sau care nu erau necesare de la două firme controlate de un consilier judeţean.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au extins cercetările și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24.02.2017, a inculpaților:
CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (35 acte materiale);
CIRICA EMIL, la data faptelor director al Direcției Investiții, Urbanism și Amenajarea Teritoriului (DIUAT) din cadrul Consiliului Județean Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (16 acte materiale);
POPESCU AURELIA, la data faptelor director economic în cadrul Consiliului Județean Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (35 acte materiale) și complicitate la două fracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2012 – martie 2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, având calitatea de președinte a Consiliului Județean Brașov și de ordonator principal de credite, în înțelegere cu inculpatul Matei Gavril, la data faptelor consilier județean, cu încălcarea prevederilor legale, l-a determinat pe directorul general al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov, inculpata Martin Virginia, fie direct, fie prin intermediul directorului DIUAT Emil Cirica, să solicite Consiliului Județean Brașov suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției publice (prin mai multe adrese emise în perioada iulie- decembrie 2012), astfel încât să fie achiziționate mai multe produse și lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituției, iar achizițiile să fie fracționate pentru a se recurge la proceduri de achiziție directă.
Demersul președintelui CJ Brașov, sprijinit de directorul economic Popescu Aurelia și de directorul DIUAT Emil Cirica, a avut în vedere interesele economice ale lui Matei Gavril, în dauna DGASPC Brașov, prin direcționarea unor sume importante de bani din bugetul de venituri și cheltuieli al instituției publice, în vederea achiziționării unor produse și lucrări de la SC LICOFRIG, fie direct, fie indirect prin intermediul SC FRIGOMAT SRL (ambele societăți fiind controlate de inculpatul Matei Gavril).
În baza adreselor sus menționate, au fost întocmite formal mai multe referate, de DIUAT – Serviciul Investiții, Achiziții Publice al Consiliului Județean Brașov. Aceste referate au fost semnate de directorul economic Popescu Aurelia și directorul DIUAT, Emil Cirica, fiind folosite la inițierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Județean Brașov pentru majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov pe anul 2012. Ulterior, hotărârile au fost adoptate cu susținere din partea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian în plenul Consiliului Județean Brașov (HCJ nr. 28/12.07.2012, HCJ nr. 89/11.09.2012). În calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a emis dispoziții prin care, prin rectificare, bugetul DGASPC Brașov a fost majorat cu suma totală de 1.115.000 lei.
Cu acești bani au fost cumpărate produse și servicii de la societățile SC LICOFRIG SRL și SC FRIGOMAT SRL.
Totodată, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, pentru a putea dispune în mod discreționar de bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Brașov, a dispus ca Direcția Economică să întocmească un referat prin care se propunea, în mod nelegal, împuternicirea sa, în calitate de ordonator principal de credite, de a emite dispoziții în vedere rectificării bugetului de venituri și cheltuieli. Referatul a fost folosit la inițierea unui nou proiect de hotărâre a consiliului județean, adoptat ulterior, cu susținere din partea lui Căncescu Aristotel Adrian (HCJ 103/29.10.2012). Hotărârea a stat la baza unei dispoziții de rectificare emisă in luna decembrie 2012.
Astfel, în urma hotărârilor consiliului județean și a dispozițiilor menționate prin care s-a suplimentat bugetul de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov, Căncescu Aristotel Adrian a determinat, fie direct, fie indirect, prin intermediul directorului DIUAT Emil Cirica și cu sprijinul consilierului județean Matei Gavril, pe directorul general a DGASPC Brașov Martin Virginia, și, implicit, pe angajații din subordinea acesteia, care aveau atribuții în domeniul achizițiilor publice și angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor din fonduri publice, să achiziționeze de la cele două societăți, controlate de consilierul județean Matei Gavril, produse și lucrări supraevaluate sau care nu erau justificate ori necesare instituției publice, în cadrul a 35 de proceduri de achiziție directă. Valoarea unora dintre produse și lucrări a fost fracționată în mod nelegal pentru a se aplica procedura achiziției directe. Mai mult, banii au fost plătiți, deși unele dintre aceste produse și lucrări nu erau livrate sau executate la data efectuării plății.
Valoarea prejudiciului produs D.G.A.S.P.C. Brașov, prin realizarea în mod nelegal a acestor achiziții, s-a stabilit la suma de 313.405 lei. Acesta reprezintă valoarea întreagă a produselor și lucrărilor furnizate de SC LICOFRIG SRL ce nu erau justificate sau necesare instituție publice, la care se adaugă diferența dintre valorile cu care produsele sau lucrările furnizate de către SC LICOFRIG SRL și SC Frigomat SRL au fost facturate către instituția publică și valorile cu care aceleași bunuri sau lucrări au fost achiziționate anterior de la societățile de la care furnizorul s-a aprovizionat sau valorile la care lucrările au fost realizate de către societățile care au avut calitatea de subcontractor.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: