Arhiva | 4:59 pm

DE CE NU PROTESTEAZA TFL-STII IMPOTRIVA PENALULUI JOHANNIS CARE A DOBANDIT CASE UZAND DE FALS SI UZ DE FALS?!

20 mart.

Imagini pentru iohannis,carmen poze

De ce nu se protestează acum, în masă, pentru demiterea președintelui Klaus Werner Iohannis, care a dobândit, uzând de fals și uz de fals, o casă pe care instanța l-a obligat să o restituie, alăturându-se logic și firesc aceleiași categorii penale în care acesta l-a integrat, în prealabil, pe Liviu Dragnea? O întrebare legitimă pusă de jurnaliștii de la Cotidianul și nu numai. Președintele în exercițiu al României a obținut un beneficiu de 300.000 de euro pe o cădire cu 17 apartamente, utilizând în justiție, în vederea păstrării imobilului, de acte despre care știa că sunt false, fapt dovedit indubitabil de către onor justiția română. O Tehnică Simplă De A Pierde Fără Efort Tone De Greutate Doctor: „Beați asta și veți fi uimit cîți paraziți vor ieși din interiorul vost” Potența va fi ca la 20 de ani!Produs folosit de actorii filmurilor pentru adulți Oare nu s-a demonstrat, tocmai pentru că era vorba în unele dintre cazurile descrise mai sus de servicii de informații, un subiect tabu pentru marea majoritate a jurnaliștilor din România (implicit informațiile de această natură circulând mai puțin pe Facebook)? De ce? Pentru că trolii, scribii net-ului, nu pot să-și submineze sursa de finanțare, iar jurnaliștii devin muți când nu este vorba de ordine primite și, implicit, de bani de încasat. Klaus Iohannis a declarat vineri, în legătură cu decizia instanţei în cazul casei sale din Sibiu, că nu are niciun fel de problemă morală şi că aceasta va fi respectată. „Pot să îi asigur pe toţi că nu am niciun fel de problemă morală. Fiind o decizie definitivă irevocabilă, ea va fi întrutotul respectată. (…) În chestiuni de decizii nu contează dacă ne mulţumeşte sau ne nemulţumeşte. O decizie, dacă este definitivă şi irevocabilă, se aplică şi punct. Altceva nici nu cred că aş putea să adaug aici”, a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni. Fals și uz de fals? Da! Problemă morala? Nu! Tupeu nesimțit?

Acest text este protejat de drepturile de autor. Il puteti copia pe site-ul dumneavoastra doar cu citarea sursei si link activ. http://sokant.ro/de-ce-nu-protesteaza-tfl-istii-impotriva-lui-iohannis-care-a-dobandit-o-casa-uzand-de-fals-si-uz-de-fals/

SLUGA OCULTEI MONDIALE ,PENALUL PUSCARIABIL ,KLAUS WERNER JOHANNIS SE VA INTALNI PE 29 MARTIE 2017 CU MOSTENITORUL COROANEI BRITANICE ,PRINTUL CHARLES CARE VA EFECTUA O VIZITA IN ROMANIA!

20 mart.

Președintele Klaus Iohannis va avea, pe 29 martie, o întrevedere cu prințul Charles, care va efectua o vizită oficială în România, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Imagini pentru IOHANNIS,CHARLES POZE

De asemenea, ea a precizat că președintele Iohannis va oferi o recepție în onoarea prințului Charles.

Șeful statului l-a mai primit pe prințul Charles, la Palatul Cotroceni, pe 31 mai 2015 și pe 29 mai 2016.

Pe 7 martie, Ambasada Marii Britanii în România a anunțat că prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regale Britanice, se va afla într-o vizită oficială în România, în perioada 29 — 31 martie. Aceasta este a doua vizită oficială în România, din 1998 și până în prezent, a prințului Charles. Turul regional va continua cu vizite în Italia și Austria.

AGERPRES

NAZISTUL KLAUS WERNER HOINNARIS,SCUZE JOHANNIS.PLEACA PE 24 MARTIE LA ROMA,UNDE VA PARTICIPA LA SUMMITUL U.E.!!

20 mart.

Imagini pentru CSAT POZE

Klaus Iohannis pleacă vineri, 24 martie, la Roma, unde va participa la summitul Uniunii Europene, a anunțat luni purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi. Este vorba despre un summit aniversar, însă va reprezenta și punctul de plecare al dezbaterilor privind viitorul UE în contextul Brexitului.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fstiripesurse.ro%2Fvideos%2F1398948983461095%2F&show_text=0&width=560

CSAT SE VA REUNI MARTI,21 MARTIE,LA PALATUL COTROCENI!

20 mart.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni marți, 21 martie, la Palatul Cotroceni, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Administrației prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

Imagini pentru CSAT POZE

„Marți, președintele României va conduce ședința CSAT. Deja ați primit această informație de săptămâna trecută. Ați primit și câteva detalii referitoare la ședința CSAT.  Vreau însă să dau citire subiectelor care se află pe agenda ședinței CSAT.

 

Așadar, pe ordinea de zi a ședintei sunt incluse următoarele subiecte: stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, obiectivele României pentru summitul NATO de la Bruxelles 2017, activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în 2016 şi principalele obiective pentru anul 2017, activitatea desfășurată de către Consiliul operativ de securitate cibernetică în anul 2016, activitatea desfășurată de către CSAT în 2016.

Pot să existe și alte subiecte importante din punctul de vedere al securității naționale.”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Totodată, Mădălina Dobrovolschi a precizat că un subiect privind desecretizarea protocoalelor dintre DNA şi SRI nu se va afla de agenda CSAT.

„Nu se va afla pe agenda acestei şedinţe un astfel de subiect, dar dacă vor exista solicitări punctuale la un moment dat acestea vor fi analizate şi vor fi date răspunsuri în conformitate cu analizele respective”, a spus Dobrovolschi.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fstiripesurse.ro%2Fvideos%2F1398948983461095%2F&show_text=0&width=560

DOAMNA DE FIER A REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII,PREMIERUL THERESA MAY A STABILIT DATA DE 29 MARTIE 2017 CAND SE VA INVOCA ART.50 SI VA AVEA LOC DIVORTUL DE UNIUNEA EUROPEANA!

20 mart.

Imagini pentru THERESA MAY POZE

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a fost informat luni de către britanici că premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând procesul formal de ieşire a ţării din Uniunea Europeană.

„Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat în această dimineață (luni — n.r.) Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie’, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de AFP.

Comisia Europeană a reacționat luni precizând că este pregătită să înceapă negocierile privind Brexitul. ”Totul este pregătit în ceea ce ne privește, așteptăm notificarea”, a transmis executivul comunitar.

Notificarea va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Update: Donald Tusk a reiterat că în termen de 48 de ore din momentul în care Marea Britanie activează Articolul 50 va prezenta planul de negociere pentru Brexit, respectiv un proiect care va include liniile de negociere stabilite de UE.

„În decurs de 48 de ore de când Marea Britanie va declanşa Aricolul 50, voi prezenta proiectul liniilor de negociere pentru Brexit celor 27 de state membre”, a scris Tusk pe Twitter, după ce Londra a anunţat că va declanşa Brexit pe 29 martie.

Potrivit analiştilor, negocierile urmează să înceapă în mod oficial abia după cel puţin două luni de la notificare, în contextul în care Comisia Europeană (CE) trebuie să stabilească, la rândul ei, detaliile planului de negociere, pe baza liniilor directoare formulate de liderii europeni.

DER BILD DESPRE INTALNIREA DINTRE PRESEDINTELE USA,DONALD TRUMP SI FUHRERUL ANGELA MERKEL”STAZI”:PUTEA FI MAI RAU!”

20 mart.

O întâlnire de o răceală fără precedent, salvată doar de diplomaţia Angelei Merkel

O întâlnire de o răceală fără precedent, salvată doar de diplomaţia Angelei Merkel

În campania prezidențială din 2008, Angela Merkel l-a refuzat pe candidatul american Barack Obama când acesta i-a cerut permisiunea de a ține un discurs la Poarta Brandenburg din Berlin, evocându-l pe John F. Kennedy. În 2006, Angela Merkel refuzase să fie îmbrățișată de președintele George W. Bush. Cu toate acestea, Germania a cooperat perfect cu cele două administrații, împreună cu care a pus bazele Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții și a adus negocierile până aproape de final. Aceste argumente sunt aduse de publicațiile americane pentru a mai ridica moralul atlantiștilor, după o primă întâlnire glacială între Angela Merkel și Donald Trump.

Numai că, de această dată, reticența nu a fost a Angelei Merkel, ci a președintelui SUA. O întâlnire între „defensiva“ lui Merkel și „ofensa“ lui Trump, scrie The New York Times. Dincolo de refuzul unei strângeri de mâini în fața ziariștilor, episod întors pe toate părțile de presa americană și europeană, este limpede că Donald Trump a obligat-o pe Merkel să se justifice și să-și apere politicile. Angela Merkel a fost atacată pentru politica imigrației, pentru aportul redus al Germaniei la bugetul NATO, pentru tratatul de liber schimb negociat de UE cu predecesorii lui Trump. „Imigrația nu este un privilegiu, nu este un drept și securitatea cetățenilor noștri trebuie să fie pe primul loc, fără îndoială“, a spus Trump.

Merkel a făcut pasul în spate și a menționat că Germania ia măsuri pentru a-și proteja mai bine granițele, dar a atacat spunând că „trebuie să le dăm refugiaților șansa pentru a-și croi drumul în viață“. „Aș spune că negociatorii germani au fost mult mai buni decât cei americani, dar să sperăm că vom putea reface echilibrul“, a spus Trump cu referire la deficitul comercial al SUA în relația cu Germania. Iar imediat după conferința de presă cu Angela Merkel, președintele SUA a anunțat pe Twitter: „Germania datorează o sumă mare de bani Statelor Unite și NATO“. În sprijinul lui Merkel a sărit chiar presa americană. „Nu, Germania nu datorează mari sume de bani Alianței“, scrie The Washington Post, care citează analiști ce susțin că Germania postbelică și-a menținut intenționat o armată sub nivelul economiei sale și că termenul impus de NATO pentru atingerea pragului de 2% pentru Apărare este anul 2024, exact anul anunțat de Germania. Ce a recunoscut Merkel este că ceea ce Germania datorează SUA este recunoștință: pentru Planul Marshall care a ridicat economic țara și pentru sprijinul american la reunificare.

Date fiind aceste atacuri ale lui Trump, despre care Foreign Policy scrie că acționează de parcă s-ar afla în continuare în campanie, prima întâlnire cu Angela Merkel nu a fost un dezastru. „Putea fi mai rău“, titrează Bild. Experiența diplomatică a lui Merkel a salvat aparențele. Cancelarul a revenit în Germania cu cel puțin un obiectiv atins: „Este mai bine să vorbim unul cu celălalt decât unul despre celălalt“.

CAVALERII IOANITI IN CETATEA SEVERINULUI!

20 mart.

CAVALERII IOANIȚI ÎN CETATEA SEVERINULUI

Imagini pentru ORDINUL CAVALERILOR IOANITI POZEImagini pentru ORDINUL CAVALERILOR IOANITI POZE

Ordinul cavalerilor ioaniţi sau denumirea completă Suveranul Ordin Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta a fost înfiinţat în jurul anului 1050, la Ierusalim, cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Ţara Sfântă. În 1113 Papa recunoaşte Ordinul ca unul religios, devenind ulterior şi unul militar.

Simbolul acestui Ordin, Crucea Malteză, este o cruce albă în opt colţuri, purtată pe o mantie neagră. Mai sunt cunoscuţi şi sub numele ospitalieri.

După ei vor apărea şi alte ordine dintre care reţinem: Templierii, care vor deveni marii bancheri al Occidentului, şi Teutonii care, în urma părăsirii Palestinei, după o scurtă şedere la noi, în Ţara Bârsei, vor coloniza nordul Poloniei, creând o largă enclavă în jurul portului Danzig (astăzi Gdansk).

Invazia mongolă avea să producă modificări substanţiale în zona Balcanilor. Imperiul Asăneştilor este redus la statutul unei ţări plătitoare de tribut mongolilor, fiind eliminat definitiv din zona de influenţă a regiunii. De cealaltă parte se găseşte Regatul Ungariei, la rândul său pustiit de hoardele mongole.
n 1247, şase ani după catastrofala invazie mongolă, regele Bela IV ajunge la o înţelegere cu Marele – Maestru al Ordinului Ioaniţilor cedându-i în vasalitate Banatul Severinului, mai precis Oltenia şi o mică parte din actualul Banat. Aşa zisul „contract” încheiat cu acest prilej dezvăluie lucruri de un interes pasionant pentru a încerca să ne imaginăm starea acestui colţ de ţară românească cu o jumătate de veac înainte de apariţia aici a unui stat de dimensiuni comparabile cu ale marilor ducate din sistemul feudal al epocii, stat care va căpăta numele de „Ţara Românească” (în slavonă Vlaska Zemlia)

Deşi prezenţa oficială a acestora este de scurtă durată, până în 1259 conform lui Nicolae Iorga, moştenirea lăsată de ei este imensă. Chiar se poate afirma că aceşti cavaleri, buni gospodari şi buni militari, au contribuit decisiv la consolidarea noului stat, Ţara Românească.
Diploma Cavalerilor Ioaniţi oferă preţioase ştiri despre existenţa voievodatelor şi cnezatelor româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnejii Ioan şi Farcaş, precum şi despre dezvoltarea economică a Ţării Româneşti, ai cărei locuitori se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor şi pescuitul. Tot din Diploma Ioaniţilor rezultă că din timpuri străvechi se cunoştea tehnica amenajărilor funciare (diguri, iazuri de mare amploare).

Fotografia postată de Cetatea Medievală a Severinului.
Fotografia postată de Cetatea Medievală a Severinului.

 

cavaleri-malta-300x198images (4)
Diploma Cavalerilor Ioaniţi oferă preţioase ştiri despre existenţa voievodatelor şi cnezatelor româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau images (8)cavaler-malta11930800_485440061631438_2063990320011783735_o şi de cnejii Ioan şi Farcaş, precum şi despre dezvoltarea economică a Ţării Româneşti, ai cărei locuitori se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor şi pescuitul. Tot din Diploma Ioaniţilor rezultă că din timpuri străvechi se cunoştea tehnica amenajărilor funciare (diguri, iazuri de mare amploare).

Anul 1241 este un an teribil pentru Severin din cauza invaziei tătarilor care până în 1242 incendiază și despopulează regiunea.

Reorganizând zona distrusă de pustiirea mongolă, Bela al IV-lea încredințează regiunea Severinului guvernării lui Litovoi. Anul 1247 aduce deopotrivă recunoașterea importanței rolului militar și economic al populației valahe din regiune.

Înaintea cumanilor, valahii severineni sunt înregistrați în arhivele Coroanei maghiare ai anilor 1256, 1262, și 1293, ca principalii contribuabili în constituirea zonei de apărare dunărene. Tot în 1247, printr-o diplomă, regele Béla al IV-lea îi aduce în regiune pe Cavalerii ioaniți, dându-le reședința de misiune religioasă. Această diplomă din 1247 în care este numit Banul de Severin, este totodată și primul document în care regele Ungariei poartă și titlul de rege al Bulgariei. Raportul dintre acest titlu și donația făcută de Béla al IV-lea cavalerilor călugari ai Ordinului “Sf Ioan” de Ierusalim (din 1247 apoi reconfirmată de Papa Inocențiu al IV-lea în 1248), și înființarea Banatului de Severin este în strânsă legătură cu șirul de războaie permanent pentru stăpânirea Cetății și a regiunii Severinului.

17022424_1622519554441470_4225602162314439642_ncavalerii-de-maltaConceput ca o marcă de graniță a regatului maghiar, Banatul de Severin avea drept scop apărarea, consolidarea și extinderea autorității coroanei maghiare la sud de Dunăre. În timpul războiului lui Bela al IV-lea cu Ottokar al II-lea al Boemiei din 1260, bulgarii sub conducerea țarului Constantin I Asan (1257-1277), și bizantinii conduși de Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), vor trece Dunărea și vor ocupa cetatea și Banatul de Severin până când magistrul Laurențiu, fiind numit Ban, recucerește cetatea și regiunea care sunt restituite Ungariei. Cavalerii ioaniți, a căror îndatorire era să apere regiunea și cetatea, se vede că părăsiseră cetatea fie în timpul atacului bulgar, fie mai înainte. În 1268 Banul Alexandru, împreună cu garnizoana Cetății, participă la mai multe războaie victorioase împotriva bulgarilor și bizantinilor.

ORDINUL DRAGONULUI!

20 mart.

320px-Orderofthedragonimages (10)

Membrii fondatori

  1. Sigismund de Luxemburg
  2. Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb
  3. Ștefan Lazarevici al Serbiei
  4. Alfons al Aragonului și al Neapolelui
  5. Vladislav II Iagello
  6. Vitold
  7. Ernest de Austria
  8. Cristof al III-lea al Danemarcei
  9. Pippo Spano
  10. Perényi Emeric, Cancelar al Universității din Praga

Legat de istoria Cetății Severinului și de luptele de apărare purtate în Banatul Severinului și în regiunea Bulgariei și a Serbiei, este Ordinul Dragonului (în latină Societas Draconistrarum), un ordin cavaleresc cruciat sub obediență religioasă, creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în 1408 în principal pentru a proteja creștinătatea de amenințarea otomană. Printre membrii acestui ordin cavaleresc s-au numărat mai mulți Bani ai Severinului și Vlad al II-lea Dracul (Vlad Țepeș), înnobilat în 1431 în Nürenberg de către Sigismund de Luxemburg. La 12 decembrie 1408 este instituit în numele lui Iisus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de Mareșali. Al Doilea cerc, cel al Scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri. Întreaga suprafață geografică a regatului Ungariei va fi împărțită simbolic și tactic în “cercuri” de apărare asemănătoare imaginii heraldice a Ordinului Dragonului, cetatea Severinului și banatul adiacent făcând parte din primul cerc cruciat de apărare, adică cel mai expus atacurilor. Dintre Banii Severinului care au făcut parte dintre Cavalerii Ordinului pot fi amintiți unii dintre cei mai buni generali ai regelui Sigismund: Nicolae Perényi, Pipo de Ozora și Tallóci Francisc.

Simbolismul și heraldica Dragonului

Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail și Sfânta Margareta. Dragonul Ordinului este reprezentat cu bucla cozii încolăcindu-se în jurul gâtului, simbolul puterii de sacrificare a propriei vieți. Deși rămâne curios motivul alegerii imaginii Dragonului care în heraldica creștină tradițională este asociat puterii malefice învinse de Sfântul Gheorghe, Heraldica Ordinului Dragonului reprezintă simbolic sufletul unui cavaler dându-și viața pentru a salva un alt suflet, în imaginea forței impresionante pe care o oferă în jertfa de sine. Pe medalia de luptă, Dragonul este de culoare verde; bucla cozii încolăcită în jurul gâtului este de culoare verde aurie; pe spatele Dragonului, pe o bandă albă, simbol al sângelui scurs în jertfirea de sine, este trasată o cruce roșie asemănătoare steagului alb cruciat al victoriei lui Cristos asupra morții după Înviere; deasupra Dragonului este înfățișată o altă Cruce, aurie, înconjurată de flăcări, Cruce pe care sunt scrise cuvintele: Q[UAM] Misericors EST DEUS Iustus PATIENT. Pentru primii 24 Cavaleri din primul Cerc, Dragonul este înfățișat sub simbolul Crucii înflăcărate, în vreme ce pentru ceilalți Cavaleri, Dragonul este reprezentat fără Crucea inscripționată în latină.

Fondarea ordinului

La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Iisus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareșali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri. Întreaga suprafață geografică a regatului Ungariei va fi împărțită simbolic în “cercuri” de apărare asemănătoare imaginii heraldice a Ordinului Dragonului, cetatea Severinului și banatul adiacent făcând parte din primul cerc cruciat de apărare, adică cel mai expus atacurilor. Dintre Banii Severinului care au făcut parte dintre Cavalerii Ordinului pot fi amintiți unii dintre cei mai buni generali ai regelui Sigismund: Nicolae Perényi, Pipo de Ozora și Tallóci Francisc.

Alianța frăției cavalerești a membrilor Ordinului era coordonată de reguli stricte. În momentul morții unui cavaler din Primul cerc, rangul lui este înlocuit de un altul. Proba virtuților de admitere în Primul cerc durează un an. La funeraliile unui cavaler din Primul cerc erau prezenți restul membrilor rămași. În fiecare zi de Vineri, membrii Ordinului purtau un veșmânt de culoare cernită în amintirea patimilor lui Isus. Spiritul solidarității și arborarea Semnelor heraldice ale Ordinului erau o normă permanentă obligatorie. Cel care omitea expunerea semnelor Ordinului era pasibil de o amendă. In spiritul timpului, Ordinul urmărește întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creștine care poartă cruciadă împotriva dușmanilor externi și interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor și a ereziei husite precum și (nemărturisit) întărirea autorității regale împotriva veleităților de autonomie a magnaților maghiari și a vasalilor Coroanei cât și limitarea puterii politice a călugărilor.

Chiar daca obiectivul Ordinului era de natură religioasă, în mod egal el va influența deciziile diplomatice, militare, politce și juridice ale statelor Europei Centrale și din Balcani. In general, în vederea obținerii creșterii autorității centrale a Coroanei împotriva marilor magnați maghiari, Sigismund va urmări în politica internă, promovarea în rangul cavalerilor Ordinului dragonului a unui număr cât mai mare din rândurile micii nobilimi. Deși clerul nu a facut parte din rândul cavalerilor Ordinului, era reprezentat în Consiliul Mareșalilor așa cum o devedește Episopul de Zagreb, Eberhard de Lorraine, care este și unul dintre fondatorii Dragonului.

Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi și valahi (Vlad al II-lea Dracul). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât și elite are ierarhiei bisericești. În 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcție de capacitatea cavalerilor de a echipa un oștean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oșteni echipați de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldați putea fi condus în luptă cu un steag și un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de șerbi. Forța financiară și militară Ordinului Dragonului aparținea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteță Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcași.

În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeștrași. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reușit să echipeze între 15.000-20.000 de oșteni, dintre care 10.000 erau arcași. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnații maghiari au încercat constant să limiteze influența cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanții politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporția pedestrașilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oșteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi și nucleul arcașilor maghiari.

Legat de istoria Cetății Severinului și de luptele de apărare purtate în Banatul Severinului și în regiunea Bulgariei și a Serbiei, este Ordinul Dragonului (în latină Societas Draconistrarum), un ordin cavaleresc cruciat sub obediență religioasă, creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în 1408 în principal pentru a proteja creștinătatea de amenințarea otomană. Printre membrii acestui ordin cavaleresc s-au numărat mai mulți Bani ai Severinului și Vlad al II-lea Dracul (Vlad Țepeș), înnobilat în 1431 în Nürenberg de către Sigismund de Luxemburg. La 12 decembrie 1408 este instituit în numele lui Iisus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de Mareșali. Al Doilea cerc, cel al Scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri. Întreaga suprafață geografică a regatului Ungariei va fi împărțită simbolic și tactic în “cercuri” de apărare asemănătoare imaginii heraldice a Ordinului Dragonului, cetatea Severinului și banatul adiacent făcând parte din primul cerc cruciat de apărare, adică cel mai expus atacurilor. Dintre Banii Severinului care au făcut parte dintre Cavalerii Ordinului pot fi amintiți unii dintre cei mai buni generali ai regelui Sigismund: Nicolae Perényi, Pipo de Ozora și Tallóci Francisc.

Simbolismul și heraldica Dragonului

Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail și Sfânta Margareta. Dragonul Ordinului este reprezentat cu bucla cozii încolăcindu-se în jurul gâtului, simbolul puterii de sacrificare a propriei vieți. Deși rămâne curios motivul alegerii imaginii Dragonului care în heraldica creștină tradițională este asociat puterii malefice învinse de Sfântul Gheorghe, Heraldica Ordinului Dragonului reprezintă simbolic sufletul unui cavaler dându-și viața pentru a salva un alt suflet, în imaginea forței impresionante pe care o oferă în jertfa de sine. Pe medalia de luptă, Dragonul este de culoare verde; bucla cozii încolăcită în jurul gâtului este de culoare verde aurie; pe spatele Dragonului, pe o bandă albă, simbol al sângelui scurs în jertfirea de sine, este trasată o cruce roșie asemănătoare steagului alb cruciat al victoriei lui Cristos asupra morții după Înviere; deasupra Dragonului este înfățișată o altă Cruce, aurie, înconjurată de flăcări, Cruce pe care sunt scrise cuvintele: Q[UAM] Misericors EST DEUS Iustus PATIENT. Pentru primii 24 Cavaleri din primul Cerc, Dragonul este înfățișat sub simbolul Crucii înflăcărate, în vreme ce pentru ceilalți Cavaleri, Dragonul este reprezentat fără Crucea inscripționată în latină.

Fondarea ordinului

La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Iisus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareșali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri. Întreaga suprafață geografică a regatului Ungariei va fi împărțită simbolic în “cercuri” de apărare asemănătoare imaginii heraldice a Ordinului Dragonului, cetatea Severinului și banatul adiacent făcând parte din primul cerc cruciat de apărare, adică cel mai expus atacurilor. Dintre Banii Severinului care au făcut parte dintre Cavalerii Ordinului pot fi amintiți unii dintre cei mai buni generali ai regelui Sigismund: Nicolae Perényi, Pipo de Ozora și Tallóci Francisc.

Alianța frăției cavalerești a membrilor Ordinului era coordonată de reguli stricte. În momentul morții unui cavaler din Primul cerc, rangul lui este înlocuit de un altul. Proba virtuților de admitere în Primul cerc durează un an. La funeraliile unui cavaler din Primul cerc erau prezenți restul membrilor rămași. În fiecare zi de Vineri, membrii Ordinului purtau un veșmânt de culoare cernită în amintirea patimilor lui Isus. Spiritul solidarității și arborarea Semnelor heraldice ale Ordinului erau o normă permanentă obligatorie. Cel care omitea expunerea semnelor Ordinului era pasibil de o amendă. In spiritul timpului, Ordinul urmărește întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creștine care poartă cruciadă împotriva dușmanilor externi și interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor și a ereziei husite precum și (nemărturisit) întărirea autorității regale împotriva veleităților de autonomie a magnaților maghiari și a vasalilor Coroanei cât și limitarea puterii politice a călugărilor.

Chiar daca obiectivul Ordinului era de natură religioasă, în mod egal el va influența deciziile diplomatice, militare, politce și juridice ale statelor Europei Centrale și din Balcani. In general, în vederea obținerii creșterii autorității centrale a Coroanei împotriva marilor magnați maghiari, Sigismund va urmări în politica internă, promovarea în rangul cavalerilor Ordinului dragonului a unui număr cât mai mare din rândurile micii nobilimi. Deși clerul nu a facut parte din rândul cavalerilor Ordinului, era reprezentat în Consiliul Mareșalilor așa cum o devedește Episopul de Zagreb, Eberhard de Lorraine, care este și unul dintre fondatorii Dragonului.

Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi și valahi (Vlad al II-lea Dracul). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât și elite are ierarhiei bisericești. În 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcție de capacitatea cavalerilor de a echipa un oștean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oșteni echipați de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldați putea fi condus în luptă cu un steag și un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de șerbi. Forța financiară și militară Ordinului Dragonului aparținea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteță Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcași.

În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeștrași. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reușit să echipeze între 15.000-20.000 de oșteni, dintre care 10.000 erau arcași. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnații maghiari au încercat constant să limiteze influența cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanții politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporția pedestrașilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oșteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi și nucleul arcașilor maghiari.

ROMANIA SI BEZNA MINTII IN REGIMUL NAZIST KLAUS WERNER JOHANNIS:”ACESTA ESTE „FOARTE MULTUMIT” DE CEI CARE INCALCA GRAV CONSTITUTIA!”

20 mart.

Imagini pentru IOHANNIS,SI EVREII POZE

 Klaus Iohannis a decis astăzi să pună punctul pe i în privința motivării deciziei Curții Constituționale, care a precizat că DNA ”a încălcat grav” Constituția prin acțiunea declanșată după ordonanța 13. Iohannis a fost ferm: ”Sunt foarte mulțumit de activitatea procurorului  general, a procurorului șef DNA și a procurorului șef DIICOT!”.

Nu trebuie să te situezi în nicio tabără politică pentru a înțelege faptul că declarația asta este de bezna minții. Adică președintele țării, garantul respectării Constituției, e foarte mulțumit de cei care o încalcă grav?

Este un precedent extrem de periculos, care poate deschide larg poarta spre nesancționarea, pe viitor, a niciunui alt român care va încălca grav Constituția. Tocmai de aceea, declarația lui Iohannis de astăzi are o doză mare de iresponsabilitate.

Mai mult, președintele a mai precizat că nu crede că va cere cineva sancționarea șefei DNA, aluzia fiind una directă la ministrul Justiției, Tudorel Toader, cel care a dat de înțeles că va face acest lucru, după evaluarea pe care o derulează în acest moment.

ION COJA DESPRE PLANUL DIABOLIC:OCUPAREA ROMANIEI DE CATRE EVREI!

20 mart.

Imagini pentru IOHANNIS,SI EVREII POZE

UN PLAN DIABOLIC: OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI

Surse din Serviciile Secrete româneşti ne-au avertizat că, la reuşita loviturii de Stat din decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile Secrete israeliene, în speţă Mossadul, care a acţionat în principal pe linia războiului psihologic, respectiv crearea diversiunilor legate de numărul mare al victimelor generate de aparatul de represiune, de atacul teroriştilor în diferite puncte din ţară, de otrăvirea surselor de apă, de iniţierea de incidente armate prin lansarea telefonică a unor ţinte false chiar în unităţile militare ce aparţineau atît de Ministerul Apărării Naţionale, cît şi de Ministerul de Interne etc.

În acest context, strategii evreimii mondiale au început să pună în aplicare un plan, conceput anterior, de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Român. Deja, în momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate. Planul intitulat “Israel în România” s-a făcut cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente acestui subiect. Scopul final al planului “Israel în România” este instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional.

Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că scopul pentru care s-a produs răsturnarea regimului politic în decembrie 1989 a fost de a se obţine în acest mod condiţiile propice pentru îndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că în fruntea loviturii de stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi presedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rîndul lor, şi ei origine evreiască. De asemenea, depopularea României (prin: plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza în această ţară; descurajarea familiei şi a natalităţii, în mod vizibil cei vizaţi fiind românii majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită, urmărindu-se descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul Neamului Românesc) – toate acestea au făcut din România o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de apărare se diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducînd în acest mod la reuşita deplină a planului sionismului mondial.

Un factor agravant a fost şi aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990, ci al unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea, de facto, a unor evrei. Împrumuturile externe înrobitoare pe care le-au făcut conducătorii actuali ai României în numele Poporului Român, chipurile, pentru salvarea acestuia, tocmai la acele organisme financiare care reprezintă sionismul mondial, constituie un alt factor de distrugere a ţării. Scăderea dramatică a populaţiei României, pe fondul migraţiei tot mai accentuate, al creşterii mortalităţii şi al scăderii natalităţii, constituie argumentul cel mai puternic cu privire la acţiunea deliberată de distrugerere a Poporului Român şi înlocuirea acestuia cu elementele străine. Menţinerea valorilor actuale ale fertilităţii şi ale duratei medii a vieţii va duce la o accelerare catastrofală a declinului demografic. Acest declin s-a instalat în ultimii 15 ani şi nu are perspective de a fi stopat în anii următori, astfel încît, după anul 2025, viteza declinului ar putea deveni dezastruoasă, iar populaţia ar urma să fie de aproximativ 14 milioane în 2050 (în condiţiile conservării actualelor valori ale natalităţii şi mortalităţii).

Ilie Bădescu, preşedintele Asociaţiei Sociologilor din România, afirmă: “După ştiinţa mea, nu există nici o ţară care, aflată în criză economică, să fi reuşit relansarea cu ajutorul FMI şi Băncii Mondiale! În condiţiile în care Guvernul va face, cum a anunţat, o privatizare prin vînzare necondiţionată de întreprinderi, se va produce în momentul respectiv o foarte rapidă şi primejdioasă înstrăinare a unei părţi din averea naţională, fără posibilitatea ca vreodată să se mai poată interveni pentru recuperarea acestei părţi înstrăinate. Noi vom fi debitori pentru că împrumutăm, căutăm capitaluri şi şi al principalelor alţii vor fi creditorii noştri. Deci, se creează o situaţie de dependenţă prin decalaj, sîntem din nou la periferia metropolei”.

Profesorul Gheorghe Ciulbea, specialist în gîndire politică şi istorie a gîndirii economice, afirma cu cîţiva ani în urmă: “FMI, Banca Mondială şi BERD vor să transforme România într-o neocolonie. Actuala conducere a ţării nu are habar de doctrinele economice, decide şi acţionează după cum o taie capul, după interesul zilei şi al forţei sociale pe care o reprezintă. USD-iştii lui Petre Roman şi UDMR-iştii aşteaptă ordinele străinătăţii pentru a le aplica în România, iar România se îndreaptă irevocabil spre economia de piaţă tipică unei ţări arabe sau africane. Cu alte cuvinte, o neocolonie a Occidentului. Economia liberă de piaţă este astăzi un nonsens în America şi aiurea, pentru că cei care grăbesc fără discernămînt reîntoarcerea la piaţa liberă de tip Smith greşesc în aşa măsură, încît starea lor mintală dovedeşte un caz clinic. Ei vor ceva ce nu mai există în Occident, ceva ce nici nu ar putea fi tolerat şi care nu are puterea de a supravieţui. Aceste orientări se transpun la noi în ţară în domeniul privatizării, politicii industriale, agrare şi terminînd cu acelea ale inflaţiei şi ale nivelului de trai. Este vorba de «reforma» românească!”.

Chiar şi Dinu Patriciu nu crede în politicile FMI şi ale Băncii Mondiale: “Peste tot pe unde au fost aplicate, aceste politici au fost falimentare şi au împiedicat dezvoltarea capitalului autohton. Ele nu sînt o soluţie pentru România. Un program de guvernare bazat pe politicile impuse de aceste organisme internaţionale nu poate da rezultate în România. Potenţialul ţării, precum şi politica autohtonă orientată spre a deveni parteneră a capitalului străin pot fi mult mai eficiente decît o astfel de abordare. România nu se poate descurca fără infuzia de capital străin, dar se poate descurca fără semnalul dat de FMI şi Banca Mondială”.

Este evident că se urmăreşte ca, prin condiţiile aberante impuse de FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană şi NATO, să se creeze haos în această ţară. Ne întrebăm: de ce sînt acceptate aceste condiţii de către cei care au jurat că vor apăra interesele şi integritatea României? Pentru că trebuie ştiut că acest scenariu apocaliptic pentru Poporul Român este cunoscut si acceptat de marile cancelarii ale lumii, de guvernele din Uniunea Europeană şi NATO, care, de 20 de ani, tolerează şi acceptă ca România să fie guvernată alternativ de aceeaşi bandă, în fond, de indivizi taraţi sufleteşte, cinici şi corupţi, vînzători de Neam şi Ţară, vinovaţi de uriaşe delapidări şi chiar de crime propriu-zise, infractori uşor de şantajat şi de manipulat de către cei care deţin probele acestor fărădelegi.

Cîrdăşia Occidentului “democratic” s-a văzut şi acum, recent, cînd nu a avut nimic de obiectat faţă de felul scandalos şi neruşinat în care guvernanţii de la Bucureşti au încălcat legile cele mai elementare ale democraţiei, ale statului de drept, iar protestele românilor nu au avut nici un ecou în Vest. De ani de zile, clasa noastră politică, indiferent de “culoarea” care s-a succedat le guvernare, se află la ordinul celor care au pus la cale acest program de de-românizare a României.
Aflat astăzi în plină desfăşurare, acest plan se apropie de momentul în care nu va mai putea fi împiedicat, iar efectele catastrofale care vor rezulta vor fi chiar cele dorite de iniţiatorii săi. În felul acesta, s-ar putea ajunge iarăşi la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care domina şi controla comerţul, finanţele şi industria din ţară. Să ne reamintim şi faptul că procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut privilegiat creaseră în rîndul populaţiei o percepţie negativă, extinsă la adresa întregii minorităţi evreieşti, considerată ca fiind cea mai antipatică, ba chiar cea mai primejdioasă minoritate etnică din România.

Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România? 7 iulie 2010
Preşedintele iranian s-ar putea să nu fie atît de departe de adevăr. Un apel lansat recent de prof. Ion Coja, în numele Uniunii Vatra Românească şi al Ligii pentru Combaterea Antiromânismului (LICAR), denunţă existenţa unui “proiect de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Român”.

Apelul, adresat oamenilor de bună-credinţă din lumea întreagă, guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, dezvăluie şi strategia acestui proiect, care ar urma să se desfăşoare potrivit următorului plan:
1) – Cu concursul guvernelor de după 1990 mijloace de informare în massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare secret.
2) – În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
3) – La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile noastre.
4) – Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor este perfect legală.
5) – În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat, mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
6) – Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.

Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor, afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja.

Între acestea:

1) Depopularea României prin:
a) – plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) – încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea realiza la ei acasă;
c) – descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii majoritari;
d) – prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special;
e) – declinul sever al nivelului de trai;
f) – propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată mass-media, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.

2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989.

3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto a unor evrei.

4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de români.

În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Ce se ascunde în spatele crizei planetare 7 aprilie 2010 de de Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sînt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încît să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.
Să fie oare atît de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Pînă acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încît să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încît, la final, să aibă cîştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Segolene Royale şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începînd cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzîndu-şi astfel independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întîmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sînt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începînd cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României. Concesiunea era valabilă pînă în 1903, dar, din raţiuni de stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întîmplat, pînă la urmă, românii văzînd cît de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după cîştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, avînd prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămînă preponderent sau total străin. “Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (“Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind “instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, avînd (încă!) un capital integral de stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cînd Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, impus, de fapt, de oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai “longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: “Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză”.

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată cînd doreau pentru ca mai apoi să vină cu “soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curînd declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentînd un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.
Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari pînă la sfîrşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de “Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decît planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. “Fără nici o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sînt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi “una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război”.

Într-un interviu acordat ziarului “Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry (“Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.
Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decît în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decît în SUA, care are, oricum, probleme grave. “Nu ţin minte nici o perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker. Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai tîrziu preşedinte al World Bank)” Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, avînd o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membership of the Trust Comic al Rockefeller Group Inc.

Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat “Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntîlnit din 1930, adăugînd că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rîndul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, care susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. “Prin urmare, acestea sînt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Projet for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele: “Aveti dreptate, noi am făcut-o”, adăugînd că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vîrstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit “Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizîndu-se de cîteva săptămîni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cît este în prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după “lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricînd, ci vine, ca din întîmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum cîteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci. “UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. “Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el. “Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încît să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de “reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cît mai strictă supraveghere centrală şi chiar “stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sînt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: ” Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi “Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii. “Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca pînă acum este clar că nu înţeleg ce se întîmplă”. În februarie 2009 declara pentru Reuters: “Sîntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sînt luate într-un context de “junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab. Ele sînt luate după “pîndirea” acelor decizii pe care vîrfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipîndu-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzînd în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: “Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizînd aceste date şi informaţii, este incredibil cît tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu “soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este depopulată România !2 septembrie 2010
Arătam maideunăzi că aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
1. – Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români.
2. – Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca să cerşească – ce rusine!
3. – Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.

Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace.

Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi un cuvânt de spus în ţara noastră?

A cui e România pân’ la urmă domnilor guvernanţi, ei ? E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm…

În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii) de evrei.

Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu !

Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului ?

După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem…)

Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc ! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!

Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.

În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional, evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.

Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.

Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.

Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.

Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!

Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…

Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…

Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat !

Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA ? A rezultat multă suferinţă pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.

Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…

O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!

Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului!
Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.

Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost liderii sionişti, autorii proiectului!

Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!…

Şi anume:
Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la milioane de persoane?!…
Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz Israel!

Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.

Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în 1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism…
Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar, simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.

Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?

Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!

Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii cominternişti!…
…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…

Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea …moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ, principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește. De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…

Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…

Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet ! Ce au de ascuns ?

ROMANI,NU UITATI. ATROCITATILE MAGHIARE DIN 20 MARTIE 1990 SI MUTILAREA ROMANULUI MIHAILA COFAR- AZI SE IMPLINESC 27 DE ANI !

20 mart.

https://i1.wp.com/roncea.ro/wp-content/uploads/2010/03/Mihai-Cofar.jpg

Dr. Larry Watts: “Revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României. 16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, Forţele Armate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public. 17Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers. 18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari. 19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi. 20

Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?”

16. Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.

17. Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.

18. Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la http://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la http://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.

19. Vezi documentarul românesc la http://www.youtube.com/watch?v=688kayw4Bq0 – ZiaristiOnlineTV. Vezi de asemenea Blaine Harden, „Hungary Protests Romanian Mob Action; Ethnic Hungarians Slain, Injured in Transylvania, Budapest Says,“ The Washington Post, 21 March 1990; „A Bitter Blood Feud: Angry Mobs Attack Ethnic Hungarians,“ The Washington Post, 22 March 1990.

20. Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).

————————

LARRY L. WATTS

RELAŢII INTERNAŢIONALE

Revista INSTITUTULUI DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE, X, 1, pp. 15–34, Bucureşti, 2013.

————————

* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.

 

DOSAR DE PRESA – CAZUL TARGU MURES 1990

Captura video. Filmul despre diversiunea de la Targu Mures, mai jos

Post scriptum la o manipulare

de Dorin Suciu

La 20 de ani de la acel dramatic 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureș, săptămâna premergătoare comemorării s-a transformat într-un prilej ratat de a se abține să-și dea cu presupusul pentru diverși nechemați ai „societății civile”, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, sau, ceea ce e mai rău, de continuare a unui șir de mizerabile manipulări, interne și internaționale, care au urmărit constant culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a petrecut atunci atunci.

Din păcate, abia vineri, 19 martie am intrat în posesia unui document care, coroborat cu declarațiile unor martori, aduce încă un argument în favoarea ideii că ceea ce s-a petrecut în urmă cu două decenii la Tîrgu-Mureș a fost minuțios premeditat. Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Câteodată, rolul întâmplării se poate dovedi mai important decât perseverența. Ani de zile am încercat fără succes să aflu identitatea acelui „reporter irlandez” care a înregistrat video scenele atroce ale ciocnirilor interetnice de la 20 martie 1990. În urmă cu câteva zile hazardul a făcut să mă reîntâlnesc cu dna Rodica Sabău-Pop care, la vremea aceea, era recepționeră la „Grand” – hotelul în fața căruia au avut violențele ale căror imagini au făcut înconjurul globului. În contextul comemorării care urma să aibă loc, doamna respectivă mi-a povestit că la data de 19 martie 1990, cu o zi înainte de „evenimente”, era de serviciu, când, pe la orele 14-15, a sosit la hotel un bărbat cu pașaport irlandez care a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans. Cum nu erau camere libere la acel etaj, a fost cazat la etajul 7. Dna Sabău-Pop și-a amintit perfect de aceste amănunte pentru că irlandezul, al cărui nume nu l-a reținut, a plătit echivalentul în lei al tarifului cu mărci vest-germane, iar ea s-a enervat pentru că nu avea să-i dea restul în valută și a trebuit să apeleze la bișnițarii care își făceau veacul în fața hotelului.
După ce și-a dus bagajele în cameră, irlandezul a coborât la recepție și a cerut cheia ușii de la terasa de la etajul 11 al hotelului, explicându-i că el este reporter de televiziune. Faptul a surprins-o oarecum, dar i-a dat cheia după ce a consemnat acest fapt în registrul hotelului. Toate aceste lucruri se petreceau în după-amiaza zilei de 19 martie, cu exact 24 de ore înainte de ciocnirile violente care urmau să aibă loc în fața hotelului a doua zi.

Inima a început să-mi galopeze. Am rugat-o pe dna Sabău-Pop să facă rost de registrul hotelului din luna martie 1990. S-a uitat la mine cu mirare, oarecum cu milă, și mi-a explicat că, după atâta timp, foarte probabil acel registru nu mai există. Am insistat și, după ce a scotocit două zile prin arhiva hotelului, m-a anunțat că l-a găsit.

Când m-am uitat la pagina cu date de 19 martie am avut un șoc: la camera 709 figura scris cu pix roșu  numele Honeyford Gary Lawon din Irlanda! În colțul din stânga jos al paginii registrului am găsit și nota făcută de recepționeră: Cheia pentru 709, de la terasa XI (Marcel). În urmă cu două decenii, Marcel Mija era recepționerul-șef de la „Grand”…

Am căutat imediat pe Google și am găsit că Gary Honeyford a fost reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord. Una dintre fotografiile de pe Internet îl arată transmițând de la Belfast, localitate de tragică reputație pentru conflictul etnic care o macină.

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”. Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva. Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistrarea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”! Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului. Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Degeaba am demonstrat indubitabil peste două zile într-un reportaj-anchetă adevărata identitate a lui Mihăilă Cofar, nefericitul țăran de pe valea Gurghiului, venit aiurea la Tîrgu-Mureș, răul fusese făcut.

Interesant este că o emisiune a TVR, „Post scriptum la un reportaj” făcută pe baza filmului meu, postată pe YouTube în urmă cu câțiva ani la adresa http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c, din data de 19 martie 2010 nu mai poate fi deschisă decât de cei care au cont YouTube – si nici de aceia (Nota mea: Il gasiti pe pagina Roncea.ro de pe Facebook si la ZiaristiOnlineTV). Motivul ar fi că ea conține „imagini neadecvate” (?!). Ulterior s-a revenit cu mentiunea ca “nu este recomandata celor sub 18 ani”. (Nota mea: Ungurii sunt specialisti in denunturi calomnioase si acuze false de copyright).

Mai mult, se pare că filmul reportajului a dispărut din arhiva TVR.

Restul poveștii a fost spusă de colegul Mihai Mincan, ziarist la Adevărul, care a avut o idee extraordinară: să-l caute pe Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” – „Vecini răi” difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români. Acesta a fost găsit tocmai în India și a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria. Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta. Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”.  Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale. În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”. Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.
Atrocitatile maghiare din 20 martie 1990… de ZiaristiOnlineTV

Vezi aici via Ziaristi Online documentarul video cenzurat pe YouTube si mai jos serialul lui Dorin Suciu in exclusivitate pentru Roncea.Ro:

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. 20 martie 1990: IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU – MUREŞ. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (I)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Profanarea statuii lui Avram Iancu de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (II)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Escaladarea si organizarea violentelor maghiare de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din luna martie 1990 (III)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).

Epilog la Operatiunea Targu Mures. O Plangere Penala niciodata finalizata, “gratie” galagiosului PSD de azi, urmasul FSN. DOCUMENTUL generalului maior (r) ION SCRIECIU

Dupa 20 de ani. Post scriptum la o manipulare. Dorin Suciu prezinta noi dovezi de la Targu Mures. Ungurii incearca sa blocheze pe YouTube documentarul despre ororile din 1990

Emil Constantinescu ii multumeste lui Mihai Cofar dupa ce i-a gratiat agresorul ungur si a facut-o pe instigatoarea Smaranda Enache ambasadoare. Si ii mai poceste si numele

UPDATE: Gary Honeyford lucrează şi azi pentru Sky News, ca mare producător:

 

FORMAREA POLULUI NATIONALIST FN – PRU:”PE PRIMUL LOC ROMANIA,DUPA ACEEA USA SI UE!”

20 mart.

Partidul Forța Națională si Partidul România Unită au decis, la Târgu Mureș, formarea unui pol naționalist, prin unificarea forțelor într-un singur partid. De săptămâna viitoare, o comisie comună formată din reprezentanții ambelor partide va demara pregătirea unui congres prin care reprezentanții curentului naționalist să conlucreze din interiorul unui singur partid.

„Noul pol naționalist este deschis tuturor partidelor și tuturor mișcărilor naționaliste din România care respectă principiile democratice și ale statului de drept, existând discuții avansate în acest sens pentru ca toti cei care doresc o țară suverană și respectată să se alăture noii forțe patriotice. Uniunea Vatra Românească a anunțat deja susținerea pentru acest proiect și faptul că se alătură polului naționalist”, se arată într-un comunicat comun celor doua formațiuni politice.

Potrivit acestuia, comisia comună FN-PRU va lucra la „statutul și la platforma politică a unui naționalism civic, modern si moderat care să corespundă cu așteptările societății românești și care să întrunească aspirațiile naționale ale tuturor celor care doresc să se integreze în noul partid si nevoile României pentru perioada care urmează”.

În ceea ce provește opinia celor care „se opun unificării naționaliste prin toate mijloacele, considerăm că gesturile lor de a bloca formarea unui partid puternic pe această zonă arată foarte clar că au o agendă ascunsă care constă tocmai în a fragiliza zona naționalistă și a o împiedica să se coaguleze, decredibilizând mișcarea patriotică din România care a ajuns la maturitate și este pregătită să devină vocea aspirațiilor naționale românețti”, precizează comunicatul.

Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta salută această inițiativă. „Așa cum am spus și în 2015-2016, România chiar are nevoie de un partid cu adevarat naționalist și suveranist în sens modern (fără niciun derapaj xenofob sau sovin, fără stupidități antisemite și excese antimaghiare) pur și simplu PRO – ROMANIA și pro români!”, a scris politicianul pe pagina sa.

Totodată, Ponta notează că „un partid nationalist modern poate și trebuie să spună:

– pe primul loc România și pe urma SUA și UE – în fața sloganului „mai multă Europă” să contrapună „mai multă România”!
– nu tot ce e bun pentru Germania sau Olanda e bun și pentru România – și când interesele sunt contradictorii alegerea noastra trebuie să fie (cu orice preț) pentru țara noastră – vă asigur că și olandezii sau germanii așa fac;
– România modernă (ca și Europa modernă) s-a construit pe principiul națiunii și al interesului național – cei care condamnă azi aceasta valoare sunt practic cei care susțin că o colonie este mai fericită decât o țară independentă;
– cei care spun că putem să facem rău românilor ca să nu se supere europenii greșesc profund și invariabil – cei care consideră mai importantă opinia unor instituții internaționale decât opinia românilor fac o eroare fundamentală”.

Foto: Partidul Forța Națională

DE CE NU L-A VRUT PE DACIAN CIORDAS ,SCUZE CIOLOS,NEPOTUL LUI VIRGIL ARDELEAN”VULPEA” UNIUNEA SABOTARI ROMANIA

20 mart.

La 6 octombrie 2016, Cioloș declara: „Nu voi candida la alegerile parlamentare din acest an și nu voi intra într-un partid politic sau nu-mi voi crea un partid politic. Sigur, asta nu înseamnă că nu există viață și după alegerile parlamentare. Sper să existe și sper să existe o viață activă”.
Două săptămâni mai târziu, într-un interviu acordat Hotnews, Cioloș și-a nuanțat declarațiile: „nu mi-am pus problema și n-o să intru într-un partid (n.r. – după alegeri) de dragul de a intra”. Ȋntrebat când va lua o decizie în acest sens, el a răspuns: „când va veni vremea. Nu vreau să discutăm în jurul acestui subiect, pentru că nu cred că acesta e obiectul discuției acum și ce-i interesează pe oameni”.
La 24 noiembrie, într-un alt interviu, acordat pentru ziare.com, Cioloș preciza: „nu mi-am pus problema (n.r. – dacă să creadă în PNL sau în USR). Dacă cineva vrea să scoată de la mine că vreau sau nu să intru într-un partid spun același lucru: nu mi-am pus problema”.
„Nu-mi voi crea un partid politic” și „nu mi-am pus problema să intru într-un partid”, susținea fostul premier. De fapt, de la începutul acestui an, el a mers pe ambele variante, fără să recunoască public niciuna din ele.
Asociația Platforma România 100
La 9 martie a.c., într-un interviu acordat RFI, Dacian Cioloș declara că „încă n-am lansat, am anunțat intenția de a lansa acest ONG. E o organizație neguvernamentală cu obiective politice (…). Aș vrea în primul rând și am vrea în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociații, în momentul în care o vom lansa, mai mulți dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, aș vrea să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare (…).”
Fostul premier vorbea despre acest ONG ca despre un proiect încă neconcretizat. Ȋn fapt, Asociația Platforma România 100 fusese deja înregistrată, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4, încă din data de 1 februarie a.c.. Asociația îi are fondatori pe Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu, Dragoș Pîslaru și Alin Mituță.
Mai mult decât atât, la 30 ianuarie a.c., la OSIM fusese depusă cererea de înregistrare a mărcii „Platforma România 100”, pentru „servicii de educație civică pentru tineri prin promovarea în rândul acestora a participării active în viața publică; servicii de educație politică a celor care doresc să intre în activitatea politică din România, pe baza principiilor integrității, profesionalismului și onestității; servicii de educație privind politicele publice responsabile și bine fundamentate empiric”.
Petrescu Tiberiu Ionuț, cel care a  solicitat înregistrarea mărcii la OSIM, e fost consilier în cabinetul Cioloș.
O marcă e înregistrată la OSIM pentru a fi protejată. Ȋn cazul de față, nu pentru că s-ar putea înființa peste noapte vreun alt ONG cu aceeași denumire – legea împiedică asta -, ci pentru că, dacă ai de gând să-ți faci vreun partid cu acest nume, n-ai vrea să constați, când te duci să-l înscrii, că altul ți-a furat ideea.
La 9 martie, data la care Dacian Cioloș anunța că are „intenția de a lansa un ONG”, asociația era deja înregistrată, iar procesul de înregistrare al mărcii demarase.
De ce aceste lucruri n-au fost spuse direct? Întrebat de reporterul RFI dacă este interesat o colaborare mai strânsă cu PNL, fostul premier a răspuns: „Deocamdată, nu am nimic conturat sau decis nici cu PNL-ul, nici cu USR-ul. Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, deci un proiect politic, o mișcare politică sau un partid politic. Indiferent de opțiunea pe care o vom avea, obiectivul nostru este să putem contribui la un proiect politic credibil sau o alternativă politică credibilă pentru viitoarele alegeri, dar care să nu aștepte viitoarele alegeri, pentru a veni cu anumite propuneri care să poată să fie implementate până atunci”.
Viitoarele alegeri parlamentare sunt peste patru ani. O formațiune politică nouă ar avea timp berechet să crească, iar dovada cea mai concretă este USR care, în doar câteva luni, a devenit, din asociație, partid parlamentar.
Dacă nu crezi în acest model, înseamnă că ori știi că această creștere a fost nenaturală, ori ai inforții că alegerile ar putea fi mai aproape și nu mai ai timp să parcurgi același proces, ori, pur și simplu, ți-e mai ușor să apelezi la o formulă deja rodată, în care ai investit oameni.
„Dacian mi-a spus că are două opțiuni: un partid nou sau o apropiere de USR”
USR are 43 de parlamentari. Mulți dintre ei sunt foști membri în cabinetul Cioloș:
– Vlad Alexandrescu – ministrul Culturii;
– Cristian Ghinea – ministrul Fondurilor Europene;
Ilie Barna – secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene;
Rareș Tudor Pop – Director de Cabinet  – Ministerul Fondurilor Europene;
Cătălin Drulă – consilier Cancelaria Prim-Ministrului
Claudiu Năsui – consilier Ministerul Finanțelor;
Oana Bîzgan-Gayral – consilier Ministerul Economiei;
Manuel Costescu – secretar de stat Ministerul Economiei;
Moșteanu Liviu – secretar de stat Ministerul Transporturilor.
Prin luna februarie, Cristian Ghinea a demarat negocierile pentru ca Cioloș să intre în USR. Ȋntr-un interviu acordat ziarului Adevărul la 14 martie, Nicușor Dan preciza că discuțiile „au început acum cam 2-3 săptămâni. Acum suntem într-o formă de tatonare și vrem să vedem care sunt interesele noastre. Vrem să vedem care este viziunea politică a domnului Cioloș: fie consolidarea USR împreună, fie câștigarea alegerilor din 2019 cu unificarea dreptei”, declara liderul USR.
Ȋn aceeași zi, Nicușor Dan preciza, pe pagina sa de facebook, că „cei mai mulți membri sunt pentru venirea lui Dacian Cioloș alături de noi, credem că este o persoană onestă și competentă care ar reprezenta un câștig pentru USR. Sunt dezbateri în spațiul public despre unificarea dreptei, chiar despre o fuziune USR – PNL, iar în această privință opinia în USR este unanimă: PNL și USR să meargă fiecare pe drumul lui. Încercăm să ne dăm seama care este și viziunea lui Dacian Cioloș despre aceste scenarii despre viitor. Dacă este pentru consolidarea USR, prin asta însemnând o extindere organică, cu grijă pentru selecția membrilor, chiar cu riscul ca Uniunea să nu crească suficient de repede, sau o creștere rapidă pentru câștigarea alegerilor din 2019 și 2020, cu tot ceea ce poate presupune aceasta, unificarea dreptei, să luăm primari. Acestea sunt opțiunile și cred că avem nevoie de o clarificare. Discuțiile noastre cu Dacian Cioloș vor continua.”
Cristian Ghinea a trimis liderilor de filiale USR, parlamentarilor și consilierilor din București, o scrisoare în care preciza: „Acum două săptămâni Dacian mi-a spus că are două opțiuni: un partid nou sau o apropiere de USR. Nu vrea să fragmenteze susținerea publică pentru reformă. Dacian e un om care se gândește mult, ardelean cum știți, dar, decizia odată luată, e ferm. Fiind în perioada de cântărire a opțiunilor, am crezut că venirea lui e șansa ideală pentru a continua etapa următoare: marele USR. (…) Am zis să întreb conducerea USR despre posibilitatea unei apropieri. Am făcut-o. Răspunsul a fost complicat, dar în esență negativ.”
La 15 martie, Alin Cristian Mituță, fost director de cabinet al lui Dacian Ciolos în timpul mandatului de premier, azi directorul executiv al Asociației Platforma Romania 100, scria pe facebook, într-un comentariu: „Numele lui Dacian Cioloș e vehiculat (din nou) fără voia lui în această afacere în care nu are nimic de-a face. Situația e foarte clară: USR era una din opțiunile de implicare pe care el și echipa lui le luau în considerare, așa cum a declarat și public. Ȋn urma discuțiilor, președintele USR a spus foarte clar că Dacian Cioloș nu este binevenit în partid. Prin urmare, intrarea în USR nu mai este de actualitate și nu mai este luată în calcul. Nu mai suntem în nicio formă de tatonare, așa cum spunea Nicușor Dan, cazul este închis”.
Rezumând mesajul: Cioloș a fost târât „în această afacere în care nu are nimic de-a face”, dar USR era o opțiune, au existat discuții, și „intrarea în USR nu mai este luată în calcul”.
Ȋntrebat fiind cum explică scrisoarea lui Ghinea către membrii USR, Mituță a răspuns: „Ghinea ca și mulți alți din USR vor în continuare ca Cioloș să vina în partid și e dreptul lor să vrea asta și să scrie ce scrisori vor, dar asta nu înseamnă că asta vrea și Cioloș.”
Case closed, cum ar spune Șoric. Dar o întrebare tot rămâne: ce motive a avut USR  (nu Nicușor Dan, care a citit cu siguranță Legendele Olimpului și știe cum arată un cal troian) de a refuzat o ditai locomotiva electorală?
„A existat scenariul că dacă nu vine Cioloș, USR dispare”
La 17 martie, mai mulți parlamentari USR au făcut o conferință de presă la Bacău, unde au vorbit, printre altele, și despre presiunile interne și externe care au existat, pentru ca  Cioloș să vină în USR.
„Toți actorii ceilalți politici vor manevra astfel încât USR-ul să se rupă și să fie decredibilizat. Asta-i din exterior. Din interior, este și o luptă de putere. Ȋntotdeauna vor fi lupte de putere, asta nu înseamnă că e mai bine pentru România sau pentru USR un scenariu sau altul. Acești oameni care se luptă pentru putere, sub acoperirea interesului național sau mai știu eu ce interes, au pur interese personale. Repet, asta se va întâmpla și se întâmplă de când s-a făcut lumea și până se va termina, asta va fi. Ȋn această cheie trebuie să interpretăm tot ce se întâmplă acum cu Dacian Cioloș. Presiunile interne și externe pentru alte scopuri decât binele USR-ului și binele României”, a declarat Cosette Chichirău.
„Presiuni externe înseamnă că în această problemă se mediatizează doar un punct de vedere și există scenarii care ar pune USR într-o lumină proastă dacă l-ar accepta, în orice condiții, pe Dacian Cioloș”, a precizat și deputatul Lucian Stanciu-Viziteu. „Scenariul că, dacă nu vine Cioloș, USR dispare. Moare. Care este foarte intens mediatizat și nu are o bază în realitate”, a completat Cosette Chichirău.
Deputatul USR Iulian Bulai a vorbit despre „micile compromisuri” pe care USR ar fi trebuit să le facă, acceptându-l pe Cioloș. „Dacian Cioloș este binevenit în USR. Problema este de perspectiva de dezvoltare”, a precizat Bulai. „Ne dorim un USR care peste 4 ani, pentru a ajunge la guvernare, își dorește și mici compromisuri? Da sau nu? Dacă sunt compromisuri, care sunt compromisurile respective care vin odată cu venirea lui Dacian Cioloș? Suntem noi capabili, sau vrem noi să creem niște portițe prin care niște primari din PNL, de exemplu, sau PMP sau ALDE, pentru că sunt forțe de dreapta, vor să vină în USR pentru că sunt fascinați de Dacian Cioloș și vor să lucreze mai departe cu el? Bun, dar dacă ei vin și ajungem la guvernare, nu ne-am încălcat deja principiul de a spune «Stop traseismului»? Deci, dacă acesta este prețul pe care noi, ca partid, trebuie să îl plătim pentru venirea domnului Cioloș (în partid), atunci poate că e bine ca domnul Cioloș să nu vină.”
USR a zis pas. Cioloș, care n-a zis nimic în toată această perioadă, a rămas acum cu o singură variantă: înscrierea Platformei România 100 ca partid politic. Deocamdată, la Tribunalul București nu a fost depusă nicio cerere în acest sens.
De astăzi, Cioloș se află într-o vizită de cinci zile la Bruxelles, unde are programate întâlniri cu înalți oficiali, inclusiv cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

LUNI 20 MARTIE 2017,LA ORA 12,29,VA AVEA LOC ECHINOCTIUL DE PRIMAVARA!

20 mart.

Luni, 20 martie 2017, la ora 12:29, va avea loc echinocțiul de primăvară, ziua care marchează începutul primăverii astronomice.
Echinocțiul de primăvară, în 2017, are loc la 20 martie: 12 h 29 m, cu puțin timp ca Luna să se afle la faza de Ultimul Pătrar (18 h 58 m), potrivit http://www.astro-urseanu.ro.
Odată cu echinocțiul de primăvară în emisfera de nord începe primăvara din punct de vedere astronomic și durează aproximativ 92 de zile.
Este momentul în care Soarele, în mișcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecție al eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă, informează Agerpres.
Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocțiului, se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal. Astfel, în același moment, în emisfera sudică se produce echinocțiul de toamnă.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. Echinocțiul de primăvară reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare și, începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstițiul de vară.
Cuvântul „echinocțiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” — „egal” și „nox”, „noctis” — „noapte”.
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers, acest moment marcând începutul toamnei astronomice, în regiunile polare, în emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.
Conform tradiției creștine, Paștele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după Luna Plină de după echinocțiu.

EDITORIAL DE EXCEPTIE A JURNALISTULUI CORNEL NISTORESCU:”UN LUPTATOR CUM NU AM MAI VAZUT!”

20 mart.

În 1990, la redacția revistei Expres am primit o scrisoare care conținea primele confesiuni ale unui fost procuror. Și înainte de 1989 procurorii erau aproape la fel. Nemiloși, rigizi, privind oamenii ca pe niște infractori sau posibili infractori, mai mult milițieni decît magistrați, puțin citiți și mult mai preocupați să-ți bage legea pe gît, decît să o înțeleagă. Pentru prima dată, din spatele cortinei de forță a procurorilor, un om din sistem dezvăluia excesele, abuzurile, tîmpeniile și grosolăniile. Se numea Valer Marian. Prima sa dezvăluire publicată în revistă era despre dosarele Revoluției. De la început, Valer Marian și-a dat seama că lucrurile nu bat. Sau nu pușcă, vorba polițistului. Serialul său de impact s-a numit „Un procuror acuză“. A continuat apoi numere la rînd, contribuția sa la cunoașterea unei imagini din interiorul unui sistem de abuzuri fiind una de referință.

L-am cunoscut abia peste un an. În locul expresiei de lup rău care se potrivea unui procuror, am descoperit fața ursului de treabă. Cordial, prietenos, mai mult tăcut și cu o privire de om care surîde și bănuiește în același timp, cu aerul său de om de treabă, Valer Marian n-a speriat pe nimeni. Din această cauză nu l-au aruncat pe geam. Și nici nu s-a potrivit cu sistemul. Aproape toți au crezut că scapă foarte ușor de el.

După dezvăluirile despre procurorii din anii comunismului, Valer Marian a încercat jurnalistica și politica. A intrat în PSD, unde a devenit repede un soi de oaie neagră, de adversar al grupurilor de interese din zona de nord-vest a României. Valer Marian a rezistat în politică doar atît cît să înțeleagă ceilalți că el nu face parte din mizeria practicată pe scară largă. Și atunci, și acum! Adică tîrguială, învîrteală, afacere. Valer Marian a fost dat afară din PSD ca fiind un inadaptabil, un nebun, un om cu care nu te poți înțelege. Și pentru că i-a încurcat pe toți, au încercat să-i fabrice și niște bube în cap. N-au înțeles că pe măsură ce îl acuză pe nedrept, îl întărîtă și mai tare și, astfel, își întăresc singuri un adversar de moarte.

Cît a stat în Senatul României, Valer Marian, în cei opt ani de mandat, a formulat atîtea declarații și interpelări critice cîte n-a adunat instituția în două mandate de la toți aleșii neamului. Pe cele mai multe i le-am publicat în Cotidianul și au fost reluate într-o carte. „România penală, văzută de un senator fost procuror“ (Editura Compania, 2013) reunește mai multe investigații politice și jurnalistice decît a fost în stare DNA să întocmească în aceeași perioadă, cu toți procurorii, ofițerii acoperiți și oamenii de filaj din nordul României.
Mărturiile lui Valer Marian au valoare de dosare temeinice, pe care, de obicei, procurorii nu sunt în stare să le facă. Sau cînd le pot face, se tem să le dea drumul.

Serialul pe care îl începem astăzi face parte din producția jurnalistică devenită marcă. De ani buni, fostul senator de Satu Mare a pus ochii pe Florian Coldea. Și a făcut-o la meserie, deplasîndu-se în mai toate locurile care aveau legături cu personajul. Dialogurile sale cu părinții generalului de la SRI rămîn o mostră de investigație politicoasă, de curiozitate și, în același timp, de convorbiri țărănești, absolut nevinovate.
De data aceasta, Valer Marian investighează șefii serviciilor secrete din punct de vedere imobiliar. Cum s-au tradus informația și puterea în proprietăți imobiliare sau chiar în afaceri? Și de aici încolo urmează alte întrebări, pe care nici serviciile secrete conduse de aceștia nu le mai pot descîlci.

De ce face Valer Marian această investigație? Cît este în ea curiozitate și cît nevoie de adevăr și de dreptate, nu pot răspunde. Oricum, proprietățile generalilor sunt departe de ochii lumii. Ca și cele ale procurorilor. Toate instituțiile statului stau cu ochii pe politicieni, dar nimeni nu cutează să investigheze proprietățile generalilor din serviciile secrete. Și nici pe ale mai-marilor din Parchete. Valer Marian se înhamă și la această operațiune destul de incomodă. Rînd pe rînd, veți parcurge afacerile imobiliare ale generalului Florian Coldea sau ale lui Alexandru Burian, ale lui Virgil Ardelean și ale generalului Marcel Opriș de la STS.

%d blogeri au apreciat: