COMPANIA AMERICANA BLACK SEA OIL&GAS,CONTROLATA DE FONDUL DE INVESTITII CARLYLE INTERNATIONAL ENERGY PARTENERS ,VA INCEPE SA SCOATA PRIMELE GAZE DIN MAREA NEAGRA IN 2019!

5 Apr

Imagini pentru Black Sea Oil&Gas, MARK BEACOM,POZE

 

Compania americană Black Sea Oil&Gas, controlată de fondul de investiţii Carlyle International Energy Partners, va începe să scoată primele gaze din Marea Neagră în 2019, potrivit declaraţiilor directorului Mark Beacom. Extracţia se va face din perimetrul Midia, pe care l-a preluat în concesiune de la celebra Sterling Resources. Americanii au descoperit rezerve estimate între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi de gaze, iar în primul an de producţie ar urma să fie scoşi circa 500 de milioane de metri cubi, pentru ca, în anii următori, producţia să crească la 1 miliard de metri cubi. „Investiţiile totale ale consorțiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producție: aceasta ar putea include și investițiile ulterioare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari SUA“, a arătat Beacom.

Export de gaze, pentru prima dată în istorie

Odată începută extracţia gazelor, România va deveni şi exportator, pentru că va avea un disponibil mai mare decât necesarul intern. Aşa spune Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Din momentul acela, România va deveni și exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze față de solicitările normale din România… Pentru primul an, producția va fi de un miliard de metri cubi, iar în următorii ani va creşte etapizat până la 4 miliarde de metri cubi pe an, față de un consum al României de 12 miliarde în acest an și de un import în condiții normale între 500 și 600 de milioane de metri cubi pe an. Practic, cu aportul din primul an nu va mai fi nevoie de import, ci, mai mult, va trebui să creăm condiții pentru exportul gazelor“. Iar aceste condiţii sunt deja în lucru, având în vedere că Transgaz, companie românească controlată de stat, a lansat deja proiectul de gazoduct Ţărmul Mării Negre – Podişor, care are ca scop să preia gazele din Marea Neagră, să le ducă în Giurgiu, unde se face joncţiunea cu BRUA (gazoduct paneuropean, finanţat şi de UE), apoi, mai departe, spre Ungaria şi Vestul Europei.

În pregătire, marea extracţie a Exxon şi Petrom

Tot în Marea Neagră, de această dată în concesiunea Neptun Deep, la începutul deceniului următor, este aşteptată extracţia a miliarde de metri cubi anual de gaze. Aşa arată acum planurile concernului ExxonMobil/OMV Petrom. Spre deosebire de BSOG, toate cifrele sunt aici mult mai mari, pentru că şi zăcământul are valori estimate între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Până acum, în acest perimetru s-a investit peste un miliard de dolari. Ca şi în cazul BSOG, şi gazele Exxon vor fi preluate de Transgaz şi transportate, spre vânzare, către Vestul Europei.

Ruşii, în așteptare

În Marea Neagră, pe lângă BSOG şi Exxon, mai are o concesiune concernul LukOil/Romgaz. Anul trecut, acesta a comunicat că a descoperit rezerve estimate de gaz de circa 30 de miliarde de dolari în perimetrul Trident. Până în prezent însă, ruşii nu au anunţat nimic privind un orizont de timp al începerii exploatărilor.
Resursele de subsol ale României aparţin statului român. Pentru exploatarea lor, firmele plătesc o taxă-redevenţă, pe toată durata concesiunii.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: