DUMINICA INSINGERATA A FLORIILOR IN EGIPT.DECIZIE RADICALA LUATA DUPA MASACRAREA CRESTINILOR!

10 Apr

Preşedintele Egiptului Abdel Fattah el-Sisi a anunțat că va fi instituită starea de urgență pentru o perioadă de trei luni, în urma atentatelor de la două biserici copte, comise în ziua de Florii de către Stat Islamic. El-Sisi a ordonat anterior mobilizarea armatei în ţară. Liderul egiptean a dispus ca forțele speciale ale armatei egiptene să se deplaseze imediat la obiective vitale din țară, pentru a ajuta la protecția acestora.

Starea de urgență sporește considerabil puterile poliției în materie de arestare, supraveghere și poate impune restricții libertății de mișcare.

Egiptul a fost timp de 30 de ani sub stare de urgență, anulată cu o lună înaintea venirii la putere a președintelui Morsi, în 2012.

După destituirea lui Morsi în vara lui 2013, starea de urgență a fost decretată pentru o lună, timp în care forțele de securitate au reprimat în sânge partizanii islamiști ai lui Morsi și când bisericile și proprietățile creștine erau atacate.

O parte din nordul peninsulei Sinai, unde ISIS este foarte activ, se află deja sub stare de urgență.

Cele două atentate de la biserici, soldate cu cel puțin 44 de morți, sunt ultimele dintr-o serie vizând minoritatea coptă din Egipt, iar impactul lor a fost unul major având în vedere că au fost comise atunci când credincioşii se adunau să sărbătorească Floriile.

Preşedintele SUA Donald Trump a condamnat duminică atentatele declarându-se ”întristat să audă despre atacul terorist” împotriva unui aliat al Statelor Unite. Trump a transmis într-un mesaj pe Twitter că are ”mare încredere” în faptul că omologul său egiptean ”va gestiona situaţia adecvat”.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: