EDITORIAL DE EXCEPTIE A JURNALISTULUI CORNEL NISTORESCU:DE CE SE BLEGESTE PSD?!

11 Apr

Luni, după ce proiectul legii salarizării unitare n-a mai ajuns la Parlament, așa cum promisese gureșa de la Muncă, Olguța Vasilescu, Liviu Dragnea, în loc să facă ultima recapitulare a majorărilor care „amenință“ populația României, a spus: „S-au completat toate semnăturile colegilor, dar am decis să mai stea o perioadă. E Săptămâna Mare, vin și sărbătorile de Paște, îi rog pe colegii mei din Parlament să studieze cu atenție legea. Dacă au întrebări de pus, să le pună. Pe de altă parte, toți cei interesați din societate să aibă posibilitatea de a avea acces direct și să studieze proiectul de lege adevărat, nu un proiect care a circulat în spațiul public, nu știm de unde și de ce. De asemenea, să fie transmis și celorlalte grupuri parlamentare din Parlament“.
Musculosul politic, hotărîtul, chiar amenințătorul Liviu Dragnea, cel care îl amenința pe Klaus Iohannis cu întîlnitul în altă parte dacă nu este de acord cu propunerea sa, bietul de el se înmoaie pe zi ce trece. Cu această ocazie a amînării depunerii proiectului la Senat, Liviu Dragnea s-a fîsîit încă o dată. Explicațiile sale de luni sunt de o totală superficialitate, ca să nu zic neseriozitate. Să mai vadă, să mai citească, să mai mediteze colegii. Să mai rumege ce n-au gustat încă!
Care va să zică, după ce seri la rînd Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu ne-au dat lecții plictisitoare de salarizare, luîndu-i pe toți bugetarii ca pe niște elevi tonți dintr-o clasă din cele slabe, de pe la periferia orașelor, aflăm că graba se blegește. Nu am stat cuminți în bănci la atîtea emisiuni, ca să ne frece Dragnea tabla și ridichea? La ce ne-a folosit să ne prezinte el marile calcule salariale inventate de PSD, cele care vor scoate populația din impas, țara din criză, populația din sărăcie? El se mai gîndește și-i pune pe simpatizanții PSD în mare încurcătură.
De ce a luat Liviu Dragnea o asemenea decizie fără să o anunțe pe Lia Olguța Vasilescu? Duminică seară ea anunța trimiterea legii pe luni. Dragnea a lăsat-o în offside, ca să nu zicem că și-a bătut joc de ea. Nu putea să-i transmită că ar fi cazul să mai cumpănească? Nu ies cifrele, prea mulți se îndoiesc de existența resurselor necesare, sunt probleme. Ei bine, domnul Dragnea, ca un baron de provincie care decide totul, s-a gîndit că sărbătorile pascale sunt o bună perioadă de scărpinat scăfîrlia domniei sale.
În general, politicienii, ticăloși prin vocație, sunt mari artiști în cadouri de sărbători. Decid zile libere, bani de sărbători, majorări de salarii, punți între zile libere ș.a.m.d. Unii s-au dus cu coșuri cu ouă și cu cozonaci pe la săraci și pe la bolnavi, lipindu-și moaca lor politică de sufletul sensibilizat al cetățeanului. Și ce face Liviu Dragnea de Paști? Oprește vestea fericită deasupra mesei celor adunați în familie de Sfintele Paști? Oare de ce? Din cinism? Nu cred că Liviu Dragnea, în mediocritatea sa filosofică, are un asemenea spirit malefic. Mai degrabă decizia întîrzierii proiectului de lege trădează o îndoială, o frică, o nehotărîre, o bîlbîială. Adică proiectul legii salarizării unitare nu ține și s-ar putea să crape! Acest gest al dirijorului PSD reprezintă cel mai important moment de blegeală a partidului după victoria sforăitoare de anul trecut.
După anunțarea rezultatului alegerilor din decembrie 2017, PSD-ul s-a umflat în pene, iar Liviu Dragnea a devenit copia politică a lui Popeye Marinarul. Numai voce, numai amenințări, numai promisiunii, numai mușchi. Acum el este mierea cu care SRI și Klaus Iohannis își îndulcesc ceaiul și cafeaua de la ședințele de analiză. Moale s-a făcut Guvernul, moale s-a făcut și Comisia de control și surveghere a SRI, molîi și mătăsoase s-au făcut proiectele de lege. Ce ziceam noi că urmează o schimbare de putere și de lume, se arată a fi o scurgere de înghețată pe blatul mesei politice!
De ce se blegește PSD-ul cu fiecare zi? Din lipsă de comandanți? Din lipsă de oameni integri care să reziste amenințărilor din diverse direcții? Din lipsă de ideal? Din lipsă de unitate și coerență? În viteza cu care PSD se debilizează, nu ne rămîne decît să așteptăm consolidări cu noi aliați politici, sacrificări de indezirabili, dezertări spre liberali sau spre adrese indicate de Klaus Iohannis etc.
Dacă legea salarizării unitare se dovedește a fi atît de nepregătită, atît de ne-negociată, atît de necunoscută membrilor care o vor vota în Parlament, dacă această lege, poate cea mai importantă pentru un partid de stînga, are atîtea cârpeli, necunoscute și slăbiciuni, atunci cum să stea lucrurile cu celelalte proiecte politice sau de lege ale PSD-ului, cu chiar coerența acestui partid?
Musculosul politic Liviu Dragnea trece pe zi ce trece la o categorie inferioară. De la grea la semi-grea, la ușoară, la pană, la semi-muscă și ce-o mai fi!

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: