CRESTINII SE AFLA IN SFANTA SI MAREA VINERI,”VINEREA PATIMILOR”,NUMITA SI VINEREA NEAGRA SAU VINEREA SEACA!

14 Apr

 

Creștinii ortodocși se află în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.

Imagini pentru rastignirea lui isus

Vinerea Patimilor

Cele şapte fraze spuse de Iisus pe cruce, înainte ca moartea lui să cutremure pământul.

rastiginire iisus

In Vinerea Marea, Iisus a fost răstignit şi creştinii ţin post negru pentru a marca ziua. Foarte importante pentru credincioşi sunt cele şapte propoziţii spus de Iisus pe cruce. Conform site-ului ziarullumina.ro, fiecare are o semnificaţia aparte.

1„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii lui, din toate locurile şi din toate timpurile.

2. „Femeie, iată fiul tău”. Apoi a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27) sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, în timp ce se afla pe cruce. Ele se referă la faptul că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească după moarte lui.

3. „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Iisus când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu el îl hulea, îar celălalt îl certa zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?”. Cuvintele rostite de Iisus spun că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.

4. „Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Iisus vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. „Dătătorul de viaţă” îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a deveni „puterea de nebiruit a Crucii”.

5. „Mi-e sete”, rosteşte Isus pe Cruce, cuvintele care au fost consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

6. „Săvârşitu-s-a”, zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30), cuvinte care arată că Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Iisus şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, dorind să îi dezrobească de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

7. „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Şi aceasta zicând „Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46). Iisus Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, el întotdeauna a fost una cu Tatăl.

În această zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însãși; mântuitoare – pentru cã ele sunt prețul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricoșãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricoșãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârșește Liturghia pentru cã însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtești care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viațã și credința tâlharului.
Seara sãvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
„În mormânt, Viațã, pus ai fost, Hristoase, și s-au spãimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Seara se săvârșește slujba Prohodului. Sfântul Epitaf – care reprezintă în această zi trupul Mântuitorului, trupul mort care este pregătit de ucenicii apropiați împreună cu femeile mironosițe pentru a fi îngropat – rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind așezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului când va fi așezat la locul său în biserică.

Părintele Petroniu Tănase spunea: „Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.

Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat”. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul – „Astazi vei fi cu Mine in rai!”.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii:

„După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: „Profețește-ne, cine Te-a lovit „. Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: „Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica”, și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, „și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile„. Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: „Care este vina Lui?” Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: „Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L”. Ei au spus iarăși: „Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”. Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: „Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta”.

Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: „Bucură-Te împăratul iudeilor”. După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: „Nu găsesc în El nici o vină de moarte”. Ei însă au spus: „Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L”. Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: „Pe împăratul vostru să-L răstignesc?„. Ei au răspuns: „N-avem alt împărat decât pe Cezarul”.

Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: „Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului”. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: „Să nu faci nimic dreptului acestuia”. Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: „Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!”.

Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: „Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!”. Și iarăși: „Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască”. Și iarăși: „Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!”.

Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute? Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: „Împăratul iudeilor„. Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: „Ce-am scris, am scris!„.

Apoi Mântuitorul a strigat: „Mi-e sete!„. Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: „Săvârșitu-s-a!„. Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: