„Adevărata (și unica) masă de Paști este Liturghia. Dar, câți stau la Liturghie trei ore în noaptea aceasta și nu pleacă după ce iau lumină și atât, ca să fugă la mâncarea materială, eventual îmbuibare păcătoasă? Mielul pascal (și adevărata Lumină de Paște) este Hristos, Paștele nostru, Mielul cel ce ridică păcatele lumii.
Deci, Mielul pe care Îl mănâncă la masa pascală creștinii este Sfânta Împărtășanie primită la Masa Altarului, în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, de către cei ce s-au pregătit prin post, mărturisirea păcatelor, rugăciune, fapte bune. Nu mâncărurile de carne de miel, nu ouăle, nu pasca (plăcinta cu brânză frumos ornată cu semnul Sf. Cruci), nu sarmalele (cele de Crăciun) ne aduc harul mântuirii. Dacă îl aduceau ele, nu mai trebuia să se întrupeze Dumnezeu în Fiul Fecioarei, să propovăduiască Adevărul, să moară pe Cruce și să învieze a treia zi. Din acest motiv, Sfinții Părinți și însuși textul Sf. Liturghii afirmă categoric faptul că cel care se împărtășește sărbătorește Paștele și Învierea de câte ori se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos cel Înviat.
Iar masa DE DUPĂ Dumnezeiasca Liturghie este o prelungire comunitară și comunională, agapică (adică expresie a iubirii frățești) a mesei euharistice, duhovnicești, a Sfintei Mese a ospățului duhovnicesc al Stăpânului, mâncându-se prima dată din bucatele de dulce, comunitar, DUPĂ ce au fost binecuvântate de preot la sfârșitul Liturghiei. Atenție, preparatele de carne nu se aduc în biserică, ci sunt binecuvântate în pridvor. Singura carne și singurul sânge care poate exista în biserică este Trupul și Sângele lui Hristos.
De asemenea, Lumina de Înviere este harul dumnezeiesc necreat, împărtășibil firii umane prin firea umană înviată și îndumnezeită a lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Căci de aceea S-a întrupat Dumnezeu, ca să îndumnezeiască pe om prin unirea neîmpărțită și nedespărțită, neamestecată și neschimbată dintre firea Dumnezeiască și cea omenească în Hristos. Iar noi ne putem îndumnezei numai și numai de credem, ne botezăm întru moartea și Învierea Sa, lucrăm cele ale mântuirii și ne împărtășim din firea Sa omenească îndumnezeită. Pentru aceasta S-a întrupat, a murit și a Înviat. Iar fără aceasta, nu există îndumnezeire și mântuire, căci dacă exista, El nu mai murea pe Cruce, nu mai Învia, nu se mai înălța la Cer (cu firea umană) și nu mai trimitea pe Duhul Sfânt la cincizeci de zile după Înviere.
Faptul că purtăm lumânări aprinse este doar un simbol și o binecuvântare, nu însăși împărtășirea de sfințenie. Deci, încă o dată, cei ce nu stau la Liturghie și nu se împărtășesc de roadele Învierii, prin Trupul Înviat, nu sărbătoresc deplin Paștele și Învierea… Cât despre bucățica de pâine binecuvântată, numită „paște”, ea este anafură, adică pâine rămasă din prescurile din care s-a scos bucata ce este prefăcută în Trupul lui Hristos la Liturghie (bucată numită Agneț, de la latinescul „agnus”= miel – apropos de Mielul Pascal). În noaptea de Paște anafura este stropită cu aghiasmă mare (și vin) și se rostește o binecuvântare specială asupra ei. Însă acest lucru nu ține loc de Sfânta Împărtășanie, ci este doar o mângâiere duhovnicească, expresie a dorinței de comuniune deplină, a dorinței de a se împărtăși cândva cu Trupul lui Hristos, dată celor ce sunt opriți de la Sf. Împărtășanie din cauza anumitor păcate (între care și propria nepăsare față de Sf. Împărtășanie – pe care, dacă am dori-o cu adevărat, nu am mai face păcate grele și ne-am îndrepta viața).
Prin urmare, în chip firesc, acest „paște” se dă la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, ca întotdeauna anafura. Din păcate, însă, oamenii preferă doar simboluri, metafore și alegorii ale mântuirii, și nu însăși hrana tare și reală (despre faptul că ai noștri alergau după „paște”, dar nu se Împărtășeau, se plânge și un ierarh străin, Neofit Cretanul venit în Țara Românească în secolul XVIII – deci, problema este veche… și, dacă ajută Domnul, vom reveni asupra ei cândva). Nu vor să-și dea inima lui Dumnezeu și visează la o mântuire ieftină (pe bani sau fără), la o rețetă exterioară și formală, care să nu-i implice ființial, pe viață.
Dar Hristos strigă neîncetat în biserici, prin Evanghelie și Sf. Liturghie, în conștiințele noastre: „Foc am venit să aduc pe pământ și cât aș vrea să vă aprindeți” de la el. Haideți, deci, să dăm foc dumnezeiesc existenței noastre, haideți să omorâm moartea și păcatul din noi!
Știm că aceasta nu o putem face singuri, ci numai de la Hristos, prin Hristos, cu Hristos, spre Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel fără de mamă din Tată, și fără de tată din mamă. Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le! Amin!