Arhiva | 5:00 pm

CONFORM DECIZIEI A CJUE DIN 5 APRILIE 2016,FOSTUL DEPUTAT SEBASTIAN GHITA NU VA FI EXTRADAT DIN CAUZA CONDITIILOR DIN PENETENCIARELE ROMANESTI!

19 Apr

Aplicarea unui mandat de arestare european poate fi refuzată în cazul în care există un risc concret de tratament inuman sau degradant din cauza condiţiilor de încarcerare în statul membru care a emis mandatul”, aşa a decis exact anul trecut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), referindu-se explicit la România şi Ungaria!

Această Decizie a CJUE din 5 aprilie 2016 a fost publicată la vremea respectivă de aproape toate publicaţiile din România, dar, se pare, a fost imediat uitată, inclusiv de reprezentanţii Ministerului Justiţiei, din moment ce, în poziţiile publice oficiale, nu au scos un singur cuvînt despre această decizie luată la Luxemburg şi care ne priveşte direct.

CJUE a fost sesizată anul trecut de o instanţă din Germania, avînd semne de întrebare privind condiţiile de încarcerare din România şi Ungaria, după ce încă din anul 2014 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit că România şi Ungaria au încălcat drepturile deţinuţilor, în contextul supraaglomerării din închisori! Ca urmare a acestei Decizii a CJUE, cei doi suspecţi din România şi Ungaria nu au mai fost extrădaţi!

CJUE precizează în aceeaşi Decizie din 2016: „va fi necesar să se demonstreze că există motive serioase de a crede că deţinutul este expus riscurilor din cauza condiţiilor de detenţie. Pentru evaluarea riscurilor, autoritatea responsabilă de aplicarea mandatului de arestare trebuie să ceară autorităţii emitente toate informaţiile necesare despre condiţiile de încarcerare.

Aşadar, dacă România vrea extrădarea lui Sebastian Ghiţă din Serbia, trebuie nu numai să respecte procedurile legale din România (pe care le vom prezenta mai jos), ci şi să demonstreze că are condiţii de încarcerare conform standardelor impuse de Uniunea Europeană!

După cum se ştie deja, România este la un pas de a fi sancţionată drastic tocmai pentru condiţiile din penitenciarele noastre, urmînd să plătească circa 80 milioane euro anual, motiv pentru care chiar preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, a trebuit să recunoască faptul că este necesară „Legea graţierii”, chiar dacă anterior participase la un miting neautorizat împotriva acestei posibile legi!

Aşadar, dacă, din Serbia, Sebastian Ghiţă sau autorităţile de acolo vor cere României să demonstreze că în penitenciare există condiţii de detenţie corespunzătoare – adio extrădare, căci România este deja monitorizată şi plăteşte deja despăgubiri tocmai pentru condiţiile inumane din penitenciare!

PROCEDURA DE EXTRĂDARE NU POATE SĂ ÎNCEAPĂ FĂRĂ SENTINŢA UNOR INSTANŢE DIN ROMÂNIA

Pentru că zilele acestea am auzit tot felul de opinii despre extrădarea lui Ghiţă din Serbia, formulate de analişti care nu avut nici măcar curiozitatea să vadă cadrul legal referitor la „Extrădare”, prezentăm art. 66 dinLegea nr. 302/2004, unde este descris întreg parcursul unei astfel de cereri:

În conferinţa de presă, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a prezentat destul de tehnic procedurile care trebuie să fie urmate, însă mulţi au înţeles că, pentru înaintarea cererii de extrădare, se aşteaptă o hotărîre a instanţei din Belgrad, ceea ce este complet fals!

Tocmai pentru ca toată lumea să înţeleagă care sînt procedurile, aveţi mai sus conţinutul integral al art. 66 din Legea nr. 302/2004. Să facem acum o sinteză a acestuia pe înțelesul tuturor, căci procedura este, totuşi, destul de complicată:

– 1. Instanţele care au emis mandatele de arestare preventivă (Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti) stabilesc, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se solicita extrădarea. Nu se citează Sebastian Ghiţă.

– 2. Încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare.

– 3. Recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în grad, deci la ÎCCJ. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.

– 4. Încheierea definitivă se comunică de îndată Ministerului Justiţiei în cel mult 3 zile de la pronunţare.

– 5. Direcţia de specialitate din Ministrul Justiţiei efectuează un examen de regularitate internaţională în termen de 3 zile.

– 6. Dacă rezultatul examenului de regularitate este favorabil, Direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei întocmeşte „Cererea de extrădare”. Dacă nu, solicită instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional. Ministrul Justiţiei cere, prin Procurorul general, revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive, însă nu pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internaţională! Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile.

-7. Cererea de extrădare şi actele anexate acesteia se traduc în limba engleză sau franceză şi se transmit autorităţii competente a statului solicitat. În cazul nostru, Republica Serbia.

Dacă adunăm termenele prevăzute de art. 66, observăm că, la maxim, ele ar putea să ajungă la vreo două săptămîni, ceea ce ar putea să depăşească cele 18 zile în care autorităţile din Serbia aşteaptă „Cererea de extrădare” cu suspectul Ghiţă în stare de arest. Orice viciu de procedură poate să ducă la nulitatea cererii şi, implicit, la punerea în libertate a lui Ghiţă şi chiar refuzul extrădării! Totuşi, conform legislaţiei din Serbia, România poate solicita în scris prelugirea acestui termen pînă la 22 de zile.

Aşadar, toate prostiile acelea aruncate de presa Sistemului, potrivit cărora Codruţa Kovesi l-ar putea ancheta pe ministrul Justiţiei pentru întîrzierea aducerii lui Sebastian Ghiţă în ţară, sînt simple manipulări, căci Tudorel Toader este obligat de lege să respecte la centimă procedurile din Legea 302/2004. Ne imaginăm ce scandal s-ar declanşa dacă se va face cea mai mică greşeală, prin care extrădarea n-ar mai fi posibilă!

Oricît de nerăbdătoare ar fi Codruţa Kovesi să-l vadă pe Sebastian Ghiţă la Beciul Domnesc pentru ca acesta să tacă, procedurile legale nu pot fi încălcate!

Reamintesc, însă, ce spuneam la începutul articolului, citînd Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE): condiţiile precare din penitenciarele din România ar putea împiedica extrădarea lui Sebastian Ghiţă!Dacă, desigur, o cerere de azil politic, depusă de Sebastian Ghiţă şi acceptată de autorităţile din Serbia, nu ar închide definitiv discuţia despre extrădare.

P.S. În 31 octombrie 2016, Curtea de Casaţie din Italia a respins o Cerere de extrădare depusă de România pentru aducerea în ţară a unui bărbat, din cauza riscului ca acesta să fie supus tratamentelor degradante din penitenciar. Executarea mandatului mai fusese oprită temporar şi în iunie 2016 „din cauza lipsei unei evaluări a riscurilor existente în România legate de posibilitățile de încălcare a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)”!

Anunțuri

NIHIL SINE DEO!,”MONARHIA NU A FOST NCIODATA ABOLITA IN ROMANIA”.IN SFARSIT CONVENTIA NATIONALA PENTRU MONARHIE CONSTITUTIONALA A DECIS:ACTIUNEA JUDICIARA PENTRU CONSTATAREA NULITATII ABSOLUTE A FORMEI REPUBLICANE DE GUVERNAMANT IN ROMANIA!

19 Apr

Într-un demers fără precedent, cele mai importante organizații monarhiste au semnat împreună o scrisoare deschisă care o are ca destinatar principal pe Principesa Margareta, dar se adresează tuturor instituțiilor statului, cât și întregii societăți românești. Membrii Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională anunță că vor înainta o acțiune judiciară pentru constatarea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ și pentru restaurarea statului român modern. Principesei Margareta i se cere public să-și exprime punctul de vedere asupra celor afirmate în scrisoarea pe care o redăm, integral mai jos, și să clarifice ”comentariile celor care susțin că primul adversar al monarhiei este Custodele Coroanei”. De asemenea, Principesei Margareta i se solicită să redea prințului Nicolae titlul de Alteță Regală și Principe al României, repunându-l în linia de succesiune dinastică.

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională, organizație non-guvernamentală care susține restaurarea Monarhiei Constituționale drept unic și decisiv act al finalizării Revoluției române și a procesului comunismului în România, adresează Principesei Moștenitoare Margareta a României, și, spre știință, tuturor românilor fideli crezului Totul pentru Țară și Rege, următoarea Scrisoare deschisă:

Alteța Voastră Regală,

Subsemnații, reprezentanți ai Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională, ne adresăm Alteței Voastre cu întreaga încredere și speranță că veți înțelege acest demers drept un semn al crezului nostru în deviza Totul pentru Țară și Rege și al fidelității noastre față de Familia Regală și față de Alteța Voastră, Custode al Coroanei Române, ca simbol al Monarhiei Constituționale în România.

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională își manifestă deschis satisfacția și recunoștința față de Alteța Voastră pentru repudierea tacită a demersurilor prin care s-a urmărit asimilarea Casei Regale unei instituții republicane, pe care noi am considerat-o de la bun început o lovitură la fel de dură pentru Monarhie ca și abdicarea forțată la care a fost silit Regele Mihai la 30 decembrie 1947. Ne bucurăm că aceste demersuri nu au avut succes și că, fidelă față de deviza Casei Regale, Nihil sine Deo, și cea a Măritului Rege Carol I, ”Tot pentru Țară, nimic pentru mine”, Alteța Voastră Regală a ținut departe acest dar otrăvit, care nu numai că ar fi subminat prestigiul Coroanei, dar ar fi fost mult mai nociv, aservind Coroana republicii.

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională se adresează atât tuturor instituțiilor statului, cât și întregii societăți românești și are, în însuși statutul său, acțiunea militantă, în limitele legii, în vederea restaurării Monarhiei, ca unic mod de a reinstaura legalitatea constituțională, abolită prin forță în 1947, când s-a realizat instaurarea ilegală a Republicii. Monarhia nu a fost niciodată ”abolită” în România prin voința liber exprimată a poporului. În schimb, singurul mod în care această voință s-a exprimat a fost Revoluția anticomunistă din decembrie 1989, iar singura cale de a condamna și a șterge definitiv ororile comunismului instalat la 6 martie 1945 și ale regimului republican, impus cu forța de un regim de ocupație sovieto-comunist la 30 decembrie 1947, este reinstaurarea Monarhiei, ca demers final și legitim al actului eroic al Revoluției Române.

Noi milităm pentru reinstaurarea constituționalismului monarhic românesc, ca patrimoniu istoric național, eliberat de degradările comuniste, având drept călăuzitor moral pe Majestatea Sa, Regele Mihai. La întoarcerea sa din exil, desi nu a pretins reinstaurarea legitimă și legală pe Tronul Regatului României, înțelegând noile conjuncturi politice, demonstrând, ca un adevărat suveran, că acceptă în orice condiții să se pună în slujba poporului său, a participat la reclădirea fundamentelor democrației în țara pe care a fost silit să o părăsească în urmă cu aproape șapte decenii. Și datorită Majestății Sale Regelui Mihai, în prezent, România este o democrație consolidată. Cu toate acestea, în nici un moment Majestatea Sa Regele Mihai nu a abdicat de la dezideratul legitim al reinstaurării monarhiei și de la dreptul său constituțional, istoric, legitim, legal și moral de revenire pe Tronul României. Regele Mihai este unanim recunoscut drept un simbol național al rezistenței anticomuniste și exemplu absolut de suveran în toate marile cancelarii ale lumii, unde este socotit ”un mare Rege”. Prin toate acțiunile sale din ultimele două decenii și jumătate, Regele Mihai a arătat, prin exemplul său, că o bună guvernare a României, prosperitate și stabilitate a țării, pot fi asigurate numai prin revenirea la Monarhie, ca stare legitimă de drept constituțional, abolită prin forță în 1947, când s-a realizat instaurarea ilegală a Republicii.

România nu are o tradiție republicană. Istoria monarhiei în țara noastră este milenară, paginile ei glorioase fiind scrise de voievozi și principi în toate cele trei provincii istorice ale țării, în vreme ce istoria ei republicană se numără în decenii, mai mult de două treimi din aceasta fiind sinonimă cu regimul represiv de ocupație sovieto-comunist. Anii de după 1989 ai Republicii sunt marcați de o tranziție tulbure, în care instituția prezidențială nu s-a putut ridica la prestigiul și măreția din trecut ale Coroanei Române. În noile condiții din România, ale unei democrații consolidate, considerăm că acest pas, de revenire la o stare de drept, legitimă legal și istoric necesară, prin reinstaurarea Monarhiei Constituționale, poate și trebuie să fie făcută, pe cale democratică, prin dreptul de a ne adresa justiției pentru recunoașterea acestei situații juridice de drept.

Alteța Voastră Regală,

Pe 3 aprilie, exact în urmă cu un secol, istoria consemna două evenimente: Guvernul Rusiei aproba ca 30.000 de prizonieri români transilvăneni să fie eliberați, pentru a se alătura eroicei rezistențe conduse de Regele Ferdinand pe frontul din Moldova, în momente de cumpănă pentru Țară și Rege. Acești voluntari aveau să-i jure Regelui credință o lună mai tîrziu, mulți cu lacrimi în ochi, apărând cu prețul sângelui ceea ce mai rămăsese din România și punând jertfa vieții lor, alături de hotărârea și curajul nestrămutate ale Regelui Ferdinand, drept temelie la nașterea României Mari. Este numai o pagină din eroismul cu care a fost apărată Coroana României, simbol al consacrării unei națiuni puternice și demne la porțile de răsărit ale Europei, la sfârșitul acelui război. Tot acum o sută de ani, pe 3 aprilie 1917, sosea la Sankt Petersburg, în Rusia, unde fusese detronat Țarul Nicolae al II-lea, într-un tren blindat, Vladimir Ilici Lenin, care pregătise Tezele din Aprilie, în care a elaborat principiul primatului forței asupra legalității și legitimității și răsturnarea prin insurecție armată a ordinii constituționale. Acestea au dus la instaurarea sângeroasei dictaturi comuniste în Rusia sovietică și, trei decenii mai târziu, forțele bolșevice din România ocupată de Armata Roșie, au dus la răsturnarea Monarhiei și la instaurarea unui regim republican, care masca regimul de teroare al ocupației sovieto-comuniste. Revoluția din decembrie 1989, prin caracterul ei anticomunist necontestat de nimeni, a consacrat ilegitimitatea acestui regim comunist și implicit a Republicii, ca formă de guvernare în România. Instaurarea acesteia la 30 decembrie 1947 s-a făcut inclusiv printr-un act pe care îl considerăm în temeiul a numeroase și temeinice dovezi drept ilegal, nul din punct de vedere juridic, dar care însă nu a fost constatat ca atare până acum de o instanță a justiției din România.

Astăzi, Justiția i-a pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității pe mai mulți dintre promotorii regimului comunist, criminal, degradant, inuman … Dosarele Vișinescu, Ficior, Ursu, Revoluție, Mineriada sunt edificatoare …. Urmează ca Justiția – grație hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în urma plângerilor victimelor inițiate de o cunoscută organizație non-guvernamentală (Asoc. 21Dec) – să dea curs analizei regimului criminal, ale cărui acte trebuie să înceteze a mai produce efecte! In acest context se impune deschiderea unui dosar în Justiție cu privire la cercetarea actelor și faptelor comise la 30 Decembrie 1947, ca parte a atacului generalizat și sistematic asupra instituțiilor statului , împotriva drepturilor fundamentale ale omului, declanșat de structurile militare și paramilitare care au răsturnat ordinea constituțională în Regatul României și au capturat Statul Român până în Decembrie 1989 – Iunie 1990 …. Credem că numai o sesizare penală ar putea restabili ordinea legală și constituțională după atacurile generalizate și sistematice asupra instituțiilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului.

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională va înainta o acțiune judiciară pentru constatarea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ și pentru restaurarea statului român modern, cu puternice rădăcini europene, ilustrat și exprimat de Monarhia constituțională, aceea care a plasat România între cele mai prospere și civilizate țări ale lumii, statuată prin Constituția din 1923, singura Constituție validă istoric și juridic. Militând pentru restabilirea adevărului istoric şi moral, ne asumăm, prin cunoaștere și respect, afirmarea valorilor proprii națiunii noastre, pe care Coroana Regală Română le reprezintă și le-a slujit cu profund și continuu devotament, vreme de 150 de ani. Recursul nostru la îndeplinirea acestui act de justiție prin care se va recunoaște ilegalitatea regimului republican în România are drept suport respectul față de lege, morala creștină și adevărul istoric, urmând unui instinct al binelui național, care va putea constitui remediul vindecării, al ștergerii consecințelor morale și instituționale ale înstrăinării de sine provocate de deceniile de Republică dictatorială comunistă și ai anilor tulburi care i-au urmat. Țara noastră nu a reușit să-și găsească, după Revoluția anticomunistă, sub același regim republican care continuă abuzul de forță și de drept prin care s-a răsturnat Monarhia, calea spre stabilitate și prosperitate, spre o reformă morală a societății. Reinstaurarea Monarhiei este singurul mod prin care această cale poate fi regăsită, însemnând reinstaurarea unei instanțe morale și politice care nu s-a regăsit în sistemul politic actual și prin care Revoluția din 1989 poate ajunge să își desăvârșească rolul și sensul său istoric.

Alteța Voastră Regală,

Ne aflăm în pragul Centenarului Reîntregirii României, înfăptuită prin jertfa de sânge a sute de mii de români, sub însemnele Coroanei României și prin curajul eroic al Regelui Ferdinand. În aceste împrejurări, cu speranța că odată cu acest Centenar vom sărbători și revenirea la normalitate și legalitate, prin reinstaurarea Monarhiei, singura formă legitimă, de instaurare a democrației autentice, adresăm Alteței Voastre Regale rugămintea să-și exprime punctul de vedere asupra celor afirmate de noi, clarificând și spulberând comentariile celor care susțin că primul adversar al monarhiei este Custodele Coroanei.

La 26 aprilie se împlinesc 25 de ani de la venirea Majestății Sale Regelui Mihai, ]n România, de Paști 1992, împreună cu Majestatea Sa Regina Ana, cu Alteța Sa Regală Principesa Elena și cu Principele Nicolae. Imaginea Familiei Regale Române și, mai ales, a viitorului ei, a umplut sufletele românilor de speranță și de bucurie. Peste douăzeci de ani, stabilirea în țară a nepotului Regelui Mihai, și mai ales, popularitatea și iubirea câștigate în inima acestui neam, au urcat considerabil procentul susținătorilor monarhiei.

Alteța Voastră Regală,

Cu profund respect, în spiritul Învierii, al mântuirii și al valorilor familiei creștine, ne exprimăm speranța că Alteța Voastră are puterea de a ierta greșelile și de a accepta penitența lui Nicolae, redându-i titlul de Alteță Regală și Principe al României, repunându-l în linia de succesiune dinastică. Ne facem astfel ecoul majorității susținătorilor monarhiei și al multor români, mai ales tineri, care, de la venirea în țară a nepotului Majestății Sale Regelui Mihai și al Alteței Voastre, au înțeles, au iubit și susțin monarhia.

Alteța Voastră Regală,

Avem credința că demersul nostru va fi corect înțeles. Singurul nostru scop este acela de a fi recunoscut legal, dezideratul legitim istoric – de Reinstaurare a Monarhiei Constituționale în România – ultima șansă pentru ca Țara să-și împlinească destinul istoric, brutal întrerupt de regimul comunist și de anii care i-au urmat. Numai astfel, jertfa celor care și-au dat viața pentru Marea Unire, pentru Coroana Română, în războiul de apărare împotriva comunismului și a fascismului, în anii de teroare ai comunismului, pentru Țară și Rege și, nu în ultimul rând, jertfa eroilor Revoluției anticomuniste, care a redat demnitatea și speranța neamului românesc, își vor găsi rostul istoric în calea către o Românie în care toate se vor împlini după voia Domnului.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Trăiască Regele!

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională

alcătuită din:

Clubul Monarhiștilor din Uniunea Europeană

Președinte: dr. Dan Marinca

Secretar: Szilard Ivan Csatlos, economist

Președinți sucursale:

Oradea: Daniel E. Nica, Conte al Casei Regale Imperiale Rurikovich – Grand Master – Imperiului Istoric Al Cavalerilor Teuton Ai Sf.Marii Din Jerusalem.
Bacău: Dănuț Pătrașcu
Alba: Șanta Claudiu, inginer.
Constanța: Cristian Chesler, inginer.
Mureș: Ionică Olteanu, profesor
Caraș Severin: Grațiel Poamă, inginer.
Buzău: Constantin Badea, inginer.
Harghita: Letiția Mitrofan
Sălaj: grof Beldi Paul Ladislau
Spania: Robert Tămășan
Portugalia: Ramona Pop

Mișcarea pentru Regat și Coroană

Președinte: Marilena Rotaru
Distinsă cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate
și Crucea Casei Regale
Vicepreședinte: Marius Oprea
Distins cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate
Secretar general: Antonie Popescu, avocat.

Mișcarea pentru Regatul României

Președinte: Prof. Dr. Alexandru Cărăușu
Distins cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate

Mișcarea pentru Monarhie Constituțională

Președinte: Mariana Berinde

Asociația Foștilor Deținuți Politici

Distinsă cu decorația Regală NIHIL SINE DEO
Președinte: Octav Bjoza

Acad. Alexandru Zub
Decorat cu Crucea Casei Regale
Membru în Consiliul de Garanție Morală al Mișcării pentru Regat și Coroană

Prof. dr Nicolae M. Constantinescu
Ofiter al Ordinului Coroana României,
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință,
Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România
Membru în Consiliul de Garanție Morală al Mișcării pentru Regat și Coroană

Victor George Rebengiuc
Distins cu decorația regală NIHIL SINE DEO

Cristian Bădiliță
Teolog, istoric al creștinismului, eseist, traducător și poet român contemporan.
Membru în Consiliul de Garanție Morală al Mișcării pentru Regat și Coroană

Pr. Marcel Răduț Seliște
Teolog și publicist,
Decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate

10 aprilie 2017

SCANDAL MONSTRU IN OGRADA DEMOCRAT-LIBERALUI PENALUL GHITA FALCA DATORITA UNOR…IEPURASI!

19 Apr

Un Târg de Primăvară organizat de Primăria condusă de Gheorghe Falcă şi Centrul Municipal de Cultură Arad în perioada 6 – 18 aprilie s-a încheiat cu un scandal în toată regula. În faţa Primăriei, au fost instalate căsuţe pentru comercianţi şi un ţarc cu iepuraşi, pentru a fi admiraţi de către copii în preajma Sărbătorilor, însă sfârșitul a fost unul tragic pentru animale.

Iepuraşii aduși în faţa Primăriei Arad au fost găsiţi morţi miercuri. Un arădean a postat o fotografie de la fața locului pe Facebook, acuzând că iepuraşii au fost atacaţi de câini vagabonzi pentru că nu au fost păziţi.

”Trebuie să vadă lumea şi partea rea, nu doar cea bună a acestei idei, de a aduce iepuraşii în fața primăriei!!!
Inadmisibil aşa ceva !!! Înțelegem că s-au făcut amenajări pentru sărbătorile pascale cu toate decorațiunile, dar până la bietele animăluțe ( iepuraşii din fața primăriei)! Sunt nişte ființe inocente, de ce trebuie să stea în fața primăriei în ploaie? Pe lângă faptul că sunt maltratați de copii ( în sensul că sunt mângâiați zilnic de sute de ori), acum noaptea în jurul orei 4:00 eram în trecere pe acolo…am zărit iepuraşii şi ghiciți ce?: iepuraşii erau încolțiți de 4 câini ai străzii care lătrau la ei. Am mers acolo şi am alungat câinii …dar din păcate câinii au sărit peste ” gardul care proteja iepuraşii” . Îmi arunc privirea la iepuraşi şi văd 8 iepuraşi:
2 dintre aceştia înghesuiți într-un colț…speriați …
1 muşcat de coloana vertebrală, nemaiputându-se deplasa
Iar 5 dintre ei, din păcate….omorâți de câinii străzii.
Dacă ați fii văzut cum se chinuiam bieții iepuraşi…nu vă puteți imagina…
Dacă cu adevărat ați vrut ca oraşul să aibă această atracție ( a iepuraşilor ) în primul rând trebuia să vă gândiți la siguranța acestora. Sunt şi ele nişte suflete…nu meritau această soartă”, a scris Florian Lile pe rețeaua de socializare.
Fotografia postată de Florian Lile.

Fotografia a stârnit un val de reacţii negative pe Facebook.

MINISTRUL JUSTITIEI,TUDOREL TOADER LUAT LA ROST DE PSD!

19 Apr

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost convocat, pe 25 aprilie, la Comisia juridică a Senatului pentru a prezenta stadiul pachetului de modificări ale legilor justiţiei.

Președintele Comisiei juridice din Senat Şerban Nicolae (PSD) considerăcă este inadmisibil ca Ministerul Justiţiei să lucreze de atâta vreme la respectivul proiect şi încă să nu se ştie ce se va modifica.

Șerban Nicolae i-a transmis secretarului de stat în Ministerul Justiției Mariana Moț că ministrul este așteptat marțea viitoare la Senat la ora 14,00 iar secretarul de stat a explicat că Tudorel Toader ar fi fost prezent și la ședința în curs, însă „nu i-a permis agenda”.

„Bun. Știu. Agenda este foarte importantă, dar aș vrea să ia în considerare faptul că în programul foarte important al agendei domniei sale ar trebui să găsească un loc și pentru Parlament. O spun la modul cel mai serios, pentru că domnia sa și-a luat un angajament acum patru săptămâni, acum o săptămână am discutat pe aceeași temă cu domnia sa, dar aș vrea să fie prezent în fața comisiei în așa fel încât să ne lămurim cu privire la toate aceste aspecte”, a replicat Șerban Nicolae.

În ce privește pachetul de legi din domeniul justiției pe care ministrul se angajase să îl trimită în Parlament, Mariana Moț a spus că ministerul încă așteaptă puncte de vedere de la instituțiile implicate și că proiectul va fi pus în dezbatere în măsura în care aceste opinii vor fi strânse.

„În ceea ce privește pachetul de legi pe justiție, din punctul de vedere al Ministerului Justiției, vă putem spune faptul că ministerul a lucrat la acest proiect de lege de modificare a legilor justiției. S-au solicitat puncte de vedere de la instituțiile implicate. La acest moment, aceste puncte de vedere nu au fost toate transmise Ministerului Justiției, fiind posibil ca instituțiile implicate, prin punctele de vedere, să determine o eventuală modificare a textelor emise de Ministerul Justiției. Așteptăm încă punctele de vedere, spre exemplu, de la CSM. (…) În măsura în care vor fi strânse toate acestea, proiectul va fi pus în dezbatere publică”, a afirmat Moț.

Șerban Nicolae a atras atenția că societatea „nu poate aștepta la nesfârșit” măsurile propuse pentru a avea un sistem judiciar transparent.

„În timpul în care noi așteptăm puncte de vedere, facem dezbateri, în sistemul judiciar din România se întâmplă lucruri, procesele merg înainte, anchetele merg înainte (…) și societatea nu poate aștepta la nesfârșit ca noi să ne hotărâm care este viziunea noastră și cum ar trebui făcute corecțiile necesare, astfel încât să avem un sistem judiciar transparent”, a precizat Șerban Nicolae.

În ședința de miercuri, senatorii juriști au decis să amâne două săptămâni dezbaterea mai multor proiecte de legi care prevăd modificări ale statutului judecătorilor și procurorilor.

MAFIOTUL PENAL UMANISTO- PURIST DEVENIT LIBERAL,ROMEO STAVARACHE DI’BACAU O SCAPAT DE INCHISOARE!

19 Apr

Fostul primar al Bacăului Romeo Stavarache, acuzat de tentativă de abuz în serviciu, a fost achitat de Curtea de Apel Alba, decizia fiind definitivă.

Stavarache fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în 2015, de Tribunalul Bacău, alături de alte două persoane, iar după condamnare a fost suspendat din PNL.

“Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de către inculpaţii Muntianu Gheorghe, Pircu Gavril şi Stavarache Romeo, împotriva sentinţei penale nr. 438/D/20.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1590/110/2014. Instanţa a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată mai exact în cazul lui Romeo Stavarache, l-a achitat pentru săvârşirea de tentativă la abuz în serviciu. În cazul celorlalţi doi Curtea de Apel Alba Iulia a înlăturat pedepsele aplicate de instanţa de fond”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Romeo Stavarache a fost trimis în judecată în aprilie 2014 de DNA pentru abuz în serviciu în forma tentativei fiind acuzat de atribuirea ilegală a unui apartament.

Procurorii au susținut că în aceeași zi, în calitate de director executiv al Direcției patrimoniu, Gavril Pircu a semnat pentru subalternul său, Gheorghe Muntianu, repartiția unui apartament, iar Stavarache, în calitate de primar al municipiului Bacău, a aprobat-o.

Stavarache a mai fost condamnat, anul trecut, tot de Tribunalul Bacău, la şase ani de închisoare cu executare şi cinci ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi, într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită, decizia nefiind definitivă.

DEZASTRUL IN PLAN ECONOMIC SI POLITIC AL ROMANIEI SUB GUVERNAREA DE „DREAPTA”A CDR,CARE L-A CREAT PE VIITORUL MAFIOT TRAIAN BASESCU DIN HAOS SI PUTINE REFORME SI DISPARITIA PARTIDULUI NATIONAL TARANESC -C.D.!

19 Apr

https://i0.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/constantinescu1.jpg

Emil Constantinescu ( cunoscut în folclorul popular sub denumirea de Ţapul) a fost cel de-al doilea preşedinte postdecembrist al României. Ales în toamna lui 1996, el a fost susţinut de un conglomerat de 22 formaţiuni politice reunite sub denumirea de CDR ( Convenţia Democrata din România). Partidele principale din CDR au fost PNŢCD ( Diaconescu), PD ( Traian Băsescu), PSD (Cunescu), PNL ( Mircea Ionescu Quintus) şi Alianţa Civică ( Nicolae Manolescu).

https://i1.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/emil-constantinescu.jpg

Instalarea lui Constantinescu la Cotroceni s-a făcut pe un vot negativ al populaţiei, dat PDSR-ului lui Ion Iliescu, un vot împotriva aroganţei arătate de acest partid ( este demn de amintit că liderii PDSR nu se mai deplasau decât cu maşini dotate cu girofaruri). Românii au avut aşteptări enorme de la cei 15 mii de specialişti invocaţi de CDR, dar în anul 2000 nu au ştiut cum să-i sancţioneze mai repede pe cei care practic au prăbuşit economic românia.

https://i1.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/minieriada-din-1999.jpg

Primul sector economic, vizat de politica alandala a CDR-ului, a fost mineritul. Minerilor din Valea Jiului li s-au dat zeci şi sute de milioane de lei pentru a pleca din Vale oriunde văd cu ochii, situaţie care a distrus această zonă monoeconomică şi a creeat mari probleme sociale, mai ales în Moldova de unde erau de origini, majoritatea minerilor. CDR ne-a oferit o dispută permanentă între liderii partidelor ce o compuneau, iar după un an şi jumătate primul ministru Victor Ciorbea a fost demis de preşedintele Emil Constantinescu, la presiunea ministrului transporturilor, nimeni altul decât preşedintele PD , Traian Băsescu. Şi ca o paranteză, în 1997 Traian Băsescu afirma sus şi tare, că României nu-i sunt de folos autostrăzile.

Imagini pentru BASESCU,CIORBEA POZE

https://i1.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/Miron-Cozma-Radu-Vasile-.jpg

Următorul prim ministru, regretatul Radu Vasile, a ieşit în evidenţă mai mult prin poemele scrise şi prin Pacea de la Cozia, semnată cu liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma după bătălia de la Costeşti. Dezastrul economic al ţării a continuat în acest timp, înregistrând şi o şmecherie pur liberală – vânzarea Romtelecom către societatea de telefonie greacă OTE.

Un punct pozitiv pentru preşedintele Constantinescu, punct care a cântărit în decizia NATO de a ne primi în rândurile acestei alianţe, îl reprezintă dreptul de survol acordat aviaţiei americane, care a bombardat Serbia în 1999, cu ocazia conflictului determinat de desprinderea provinciei Kosovo, din Serbia. Un alt plus, care se pune în dreptul preşedintelui Constantinescu , este semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina în 1998, unul din punctele necesare preaderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

https://i2.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/emil-si-radu.jpg

Radu Vasile a fost şi el demis, de preşedintele Constantinescu, după o epopee de cascadorii râsului, în sensul că emisarii preşedintelui îl căutau prin clădirea guvernului pentru a-i înmâna decretul de eliberare din funcţie, iar el se ascundea într-o cameră folosită de obicei de femeile de serviciu. Următorul prim ministru a fost guvernatorul Băncii Naţionale , domnul Mugur Isărescu, a cărui principală sarcină a fost stabilizarea inflaţiei şi organizarea alegerilor generale şi prezidenţiale din 2000.

https://i1.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/ias-uri.jpg

Pe plan intern, agricultura românească a suferit din nou o lovitură devastatoare prin aprobarea de către Parlament a celebrei Legi nr 1/2000 sau legea Lupu. Prin această lege au fost desfiinţate IAS-urile, privând România de forme asociative de producţie, situaţie care ne va pune în inferioritate la negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe capitolul agricultură.

https://i2.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/mugur_isaresc.jpg

Până la urmă, conducerea defectuasă a României de către CDR, a fost sancţionată de către electorat în 2000, când în Parlamentul ţării PNŢCD nu a mai intrat. Acest partid a plătit pentru toate gafele făcute de CDR-işti, gafe care au împins România aproape de disperare. Şi ca o încununare a acestei proaste guvernări, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale , Emil Constantinescu a declarat, că nu mai doreşte să candideze, forţând astfel PNŢCD-ul să-l propună ca şi candidat la preşedinţie, pe Mugur Isărescu. Acesta a fost eliminat din primul tur. Turul al doilea la prezidenţialele din 2000 s-a desfăşurat între candidatul PDSR, Ion Iliescu şi cel al PRM, Vadim Corneliu Tudor, primul câştigând detaşat.

Imagini pentru ILIESCU,VADIM POZE

Atunci a fost pentru prima şi ultima oară în politica postdecembristă a României când o formaţiune naţionalistă a obţinut un rezultat aşa bun.

https://i0.wp.com/www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2014/06/iliescu-si-vadim1.png

La sfârşitul lui noiembrie 1996, forţele de dreapta ajung pentru prima dată la putere, sub forma unei coaliţii între Convenţia Democratică Română (care cuprindea PNŢCD, PNL şi PSDR), PD, şi UDMR. Emil Constantinescu, profesor al Universităţii Bucureşti, este ales preşedinte. Relaţiile din interiorul coaliţiei sunt tensionate chiar de la început, conflictul dintre PD şi PNŢCD culminând cu plecarea primului ministru, ţărănistul Victor Ciorbea. Cele mai multe privatizări eşuate Mandatul începe cu o depreciere record a leului: la sfârşitul lui 1996 valoarea dolarului era de 3.200 de lei vechi şi ajunge la peste 7.000 de lei în ianuarie 1997. Pe tot parcursul anului 1997, preţurile se majorează cu aproximativ150%. Convenţia câştigase alegerile nu numai datorită ideologiei, ci şi graţie unui ambiţios program economic ce urma să fie implementat de cei „15.000 de specialişti” pe care susţinea că-i are. În cele din urmă, cei 15.000 de specialişti au devenit subiect de ironii la adresa CDR. Convenţia n-a reuşit decât doborârea recordului de privatizări eşuate: aproximativ 1.000 dintre contractele de vânzare încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat, în perioada 1997 – 2000, au fost reziliate ulterior. Combinatul siderurgic Reşiţa este un exemplu de privatizare care a costat România, în loc să-i aducă bani. Combinatul a fost vândut în 2000 firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari şi promisiunea unei investiţii de 85 de milioane de dolari, în trei ani. Noble Ventures nu şi-a respectat angajamentele, aşa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul. Americanii au reacţionat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câştigat litigiul, după şase ani de procese şi cu preţul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea. Tot CDR-ul şi-a promis o restructurare nemiloasă a societăţilor de stat falimentare, dar a cedat presiunilor venite din partea sindicaliştilor sau ale managerilor care gestionau adevărate mecanisme de căpuşare a acestor societăţi. Aşa au fost lăsate să moară firme de stat precum Semănătoarea, Tractorul Braşov, SIDEX, Avioane Craiova şi multe altele. Romtelecom, singura mare vânzare din perioada Convenţiei, a adus la buget cam 375 de milioane de dolari, pentru un pachet de 21,21% din acţiuni. O sumă considerată cu mult sub valoarea de piaţă, mai ales că Romtelecom deţinea monopolul în domeniu. Falimentele bancare În timpul mandatului CDR se prăbuşesc în lanţ mai multe bănci, după ce guvernările anterioare ale FSN – PDSR le-au stors de bani. Pe rând, băncile care acordaseră credite clientelei politice se dizolvă, pierderile unora dintre ele fiind preluate de stat. Cel mai răsunător este falimentul Bancorex, banca prin care se derulaseră tranzacţiile firmelor de comerţ exterior, în timpul lui Ceauşescu, şi prin care s-au scurs banii din afacerile ilegale cu petrol, în timpul embargoului impus fostei Iugoslavii. Statul a preluat la buget credite neperformante în valoare de 1,8 miliarde de dolari, restul activităţilor fiind transferate la BCR. Falimentul Bankcoop i-a lăsat pe cei 600.000 de clienţi fără 1,5 miliarde de dolari, Banca Internaţională a Religiilor (BIR), care aspira la statutul Băncii Vaticanului, a provocat un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de dolari, iar la Dacia Felix a rămas o gaură de aproximaiv 160 de milioane de USD. Un singur bancher a fost condamnat pentru falimentare frauduloasă: Alexandru Dinulescu, fostul director al Bankcoop. Scandal între palate Primul conflict între preşedinte şi premier a survenit în 1991, când Petre Roman a fost alungat de la Guvern prin intermediul minerilor. Disensiunile dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni vor lua forme hilare în 1999. În martie 1998, prim-ministrul Victor Ciorbea pleacă din cauza divergenţelor cu actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor. În locul său a fost numit un alt ţărănist, Radu Vasile, care se va dovedi prea apropiat de democraţi, astfel încât Constantinescu va încerca să-l schimbe în 1999. Preşedintele a constatat cu surprindere că nu exista nicio prevedere în Constituţie care să-i permită înlocuirea premierului. Începând cu 12 decembrie, când Constantinescu i-a cerut demisia, Radu Vasile s-a baricadat în Palatul Victoria, refuzând orice emisar venit din partea preşedintelui sau PNŢ. La solicitarea preşedintelui, miniştrii partidelor din arcul guvernamental şi-au dat demisia, pentru a-i forţa mâna lui Vasile. Acesta şi-a dat demisia, „în numele interesului naţional”, abia la 15 decembrie. Ultima mineriadă Singura acţiune binevenită din timpul CDR a fost restructurarea mineritului şi a CFR, două dintre domeniile care înghiţeau cele mai mari subvenţii. Reforma din minerit s-au produs în timpul cabinetului Victor Ciorbea şi a însemnat disponibilizarea a circa 60.000 de mineri. În Valea Jiului, din cei peste 40.000 de ortaci au plecat aproape 20.000. Operaţiunea s-a desfăşurat relativ uşor, deoarece s-au oferit salarii compensatorii care mergeau de la şase milioane de lei, până la peste 20 de milioane de lei vechi, într-o vreme când salariul mediu brut pe economie era de aproximativ 850.000 de lei. A fost momeala care i-a făcut pe mineri să stea la coadă pentru a se înscrie pe lista disponibilizărilor benevole. Per total, statul a plătit salarii compensatorii în valoare de peste 120 de milioane de dolari. Banii au fost cheltuiţi rapid pe televizoare, frigidere, maşini de spălat şi haine de piele. Când şi-au lichidat rezervele şi s-au trezit din beţia shoppingului, ortacii au constatat că nu există joburi. Reacţia a fost pe măsură. În 1999 revine din scenă „Luceafărul huilei”. Miron Cozma conduce o mişcare de protest împotriva Guvernului, învinge forţele de ordine la Costeşti-Vâlcea, dar renunţă la asaltul asupra Bucureştiului după o înţelegere obscură cu premierul Radu Vasile. Cozma mai încearcă o expediţie în februarie, când era aproape să fie arestat pentru mineriada din 1991, însă jandarmii reuşesc de această dată să-şi ia revanşa faţă de mineri. Prima creştere economică După trei ani de scăderi economice, România înregistrează prima creştere, de 2,1%, în anul 2000, sub Guvernul Mugur Isărescu. Politica recunoscut prudenţială a lui Isărescu, precum şi restructurarile din industrie din anii precedenţi au creat premisele acestei creşteri economice – meritorii într-un an electoral. Şomaj-record Şomajul înregistrează cea mai mare rată postdecembristă, de 11,8%, în 1999. Guvernul CDR permite şi el pensionările anticipate, pentru a masca şomajul – peste 650.000 de persoane s-au pensionat în aceşti ani. Asta va exercita însă o presiune crescândă asupra fondului de pensii, deficitele crescând de la an la an, cu un punct culminant de aproape 600 de milioane de euro, în 1998.

Evitarea incapacităţii de plată a datoriei externe în anul 1999

Situaţia economică se înrăutăţise în anul 1998. După contracţia economică (-6,1%) din anul 1996, produsul intern brut real a înregistrat o scădere de 4,8%. Creşterea impozitării indirecte (TVA, accize) concomitent cu reducerea impozitării directe (impozit pe profit şi salarii) nu au reuşit să îmbunătăţească gradul de colectare a veniturilor şi nici să diminueze deficitul  bugetar, care a ajuns la 5,4% din PIB. Leul era semnificativ supraevaluat, deprecierea nominală faţă de dolarul SUA (23,8%) fiind mai mică decât rata inflaţiei. Echilibrul extern s-a înrăutăţit, deficitul contului curent ajungând la 2,97 miliarde USD, aproximativ 7% din PIB. Serviciul datoriei externe urma să atingă un maxim istoric (2,2 miliarde USD) în 2009, după ce atinsese 1,6 miliarde USD în 1997 şi 1,5 miliarde USD în 1998. Rezervele valutare brute (inclusiv aur) ale BNR erau la sfârşitul anului 1998 de 2,3 miliarde USD. Pe fondul creşterii deficitului contului curent şi al “nivelului istoric” al serviciului datoriei externe, nivelul rezervelor a fost un semnal negativ pieţelor financiare. La sfârşitul anului 1998 şi începutul anului 1999, sentimentul pieţei era că România va eşua în onorarea obligaţiilor financiare externe.

Guvernul a adoptat ajustări fiscale şi bugetare

La începutul anului 1999, guvernul a adoptat ajustări fiscale şi bugetare concentrate pe creşterea de impozite (contribuţiile de asigurări sociale, accize şi taxe pe proprietate) şi reducerea cheltuielilor (salarii în sectorul public şi cheltuieli de capital). Ajustările fiscale şi bugetare au fost însoţite de măsuri structurale menite să reducă deficitele operaţionale ale întreprinderilor şi băncilor de stat. Rezultatul a fost creşterea veniturilor în anul 1999 la 31,9% din PIB, faţă de 27,9% din PIB în anul 1998. Creşterea veniturilor bugetare s-a datorat creşterii veniturilor fiscale, în special contribuţii de asigurări sociale şi accize. Cheltuielile bugetare cu scăzut la 34,7% din PIB de la 35,1% din PIB în anul precedent, pe seama reducerii cheltuielilor cu salariile în sectorul public şi reducerii cheltuielilor de capital. Deficitul bugetar a scăzut la 2,1% din PIB de la 5,4% în anul precedent. Împrumuturile interne au fost prinicipala sursa de finanţare a deficitului în anii 1998 şi 1999, iar veniturile din privatizare şi valorificarea activelor bancare au fost instrumente speciale de finanţare a deficitului.[1][1] Ajustarea fiscală şi bugetară din anul 1999 a contribuit la contracţia PIB, care a fost de 1,2%.

Inflaţia a scăzut de la 54,1% în anul 1998 la 47,8% în anul 1999. Ratele dobânzii la împrumuturile guvernamentale s-au menţinut la niveluri înalte datorită percepţiei pieţei asupra riscului de încetare a plăţilor. În luna mai 1999, ratele dobânzii au atins 104%, anticipându-se vârful de sarcină al datoriei externe. Spre sfârşitul anului, odată cu reducerea împrumuturilor guvernamentale, ratele dobânzii au scăzut spre aproximativ 70%.

Sentimentul pesimist al pieţei explică de ce cheltuielile de investiţii nu au reacţionat pozitiv la scăderea ratelor dobânzii. În anul 1999, formarea brută de capital a scăzut cu 4,8% faţă de anul 1998. Totodată, ratele mai mici ale dobânzii au jucat un rol, formarea brută de capital crescând cu 4,6% în anul 2000.

Ajustarea în anul 1999: Finanţarea deficitului bugetar (%  din PIB)
1998 1999
FinanţareÎmprumuturi interne

Împrumuturi externe

Venituri din privatizare

Valorificare active bancare

Discrepanţe

5.4

3.9

0.0

1.8

0.0

-0.3

2.8

1.6

0.4

0.9

0.0

-0.2

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

Leul s-a depreciat cu 72,8% faţă de dolarul SUA, cu mult peste rata inflaţiei. Exporturile de bunuri şi servicii au crescut cu 2,2% (de la 8,3 miliarde USD, în anul 1998, la 8,5 miliarde USD). Importurile de bunuri şi servicii au scăzut cu 10,8%, de la 11,8 miliarde USD în anul 1998 la 10,6 miliarde USD în anul 1999. Deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe a scăzut cu 1,4 miliarde USD, ajungând la 3,9% din PIB.

România a plătit integral şi la timp toate obligaţiile externe

Anticipaţiile pieţei că România nu îşi va onora angajamentele financiare externe în anul 1999 nu s-au materializat. România a plătit integral şi la timp toate obligaţiile externe. Mai mult, rezervele internaţionale au crescut pe seama îmbunătăţirii poziţiei contului curent – evoluţie determinată de ajustarea fiscală şi bugetară. La sfârşitul anului 1999, rezervele valutare ale BNR au crescut la 2,5 miliarde USD.

Preţul evitării pericolului încetării plăţilor externe a fost scăderea prodului intern brut[2][2].

Eforturile Preşedintelui, în toate întâlnirile cu caracter economic au avut ca rezultat dobândirea credibilităţii necesare României pentru ca instituţiile să poată formula şi aplica deciziile de politică publică

M-am alăturat echipei de consilieri ai Preşedintelui Emil Constantinescu la începutul anului 1999. Am înţeles destul de repede că rolul unui consilier pe probleme economice al Preşedintelui nu include adoptarea deciziilor de politică publică, cu atât mai puţin al celor de politică economică. Am avut în schimb multe ocazii să fiu acceptat în preajma Preşedintelui. În discuţiile pe care preşedintele Constantinescu le-a avut cu membrii guvernului, cu Guvernatorul BNR, cu preşedinţii băncilor care urmau să fie restructurate, închise sau privatizate, cu directorii companiilor străine sau româneşti care au fost puternic afectate de deciziile guvernului. L-am însoţit pe Preşedinte în vizitele oficiale şi de lucru în SUA, Franţa, Austria, Quatar, Kuweit, Kazakhstan, de-a lungul anului 1999. Am fost acceptat să particip la multe întâlniri ale Preşedintelui cu şefi de state – preşedinţi, şeici, prim-miniştri – cu oamenii de afaceri români şi cu instituţiile financiare internaţionale. Toate eforturile Preşedintelui, în toate aceste întâlniri cu caracter economic au urmărit şi au avut ca rezultat dobândirea credibilităţii necesare României pentru ca instituţiile publice (în primul rând guvernul) să poată formula şi aplica deciziile de politică publică. Am înţeles atunci constângerile cu care se confrunta România, am văzut cum   s-au adoptat decizii. Am înţeles care este rolul unui Preşedinte şi modul în care el poate să lucreze cu Guvernul într-un cadru strict instituţional şi în perfect acord cu prevederile Constituţiei.

În perioada 1996-2000 nu s-au adoptat decizii majore de reformă, fără de care România sa fie astăzi o ţară decentă

Nu am înţeles atunci de ce lucrurile nu merg mai repede. După mai mulţi ani am înţeles însă acest lucru, ca şi multe altele pe care atunci nici măcar nu le vedeam, deşi erau evidente. Aş rezuma toate acestea la şase “lecţii” pe care acum le putem cunoaşte pentru că în perioada 1996-2000 s-au adoptat decizii majore de reformă, fără de care nu cred că astăzi România ar fi o ţară decentă. Lecţii care, sper, odată cunoscute, ne vor feri să repetăm episoade de ajustare dureroasă, care inevitabil urmează perioadelor de guvernare mai puţin responsabilă.

Lecţia 1: Întârzierea reformelor şi lipsa flexibilităţii instituţiilor impune costuri mari pe care societatea le plăteşte.

Lecţia 2: Lipsa de viziune nu poate fi compensată de abilităţi “tehnice”.

Lecţia 3: Fără voinţă politică eforturile de reformă eşuează.

Lecţia 4: Efortul şi costurile restructurării sunt mult mai mari în perioade de recesiune decât în perioade de creştere economică.

Lecţia 5: Asumarea individuală în rândul guvernului este importantă în adoptarea şi aplicarea deciziilor majore. Aceasta presupune responsabilitate.

Lecţia 6: Coordonarea între Preşedinte şi Guvern este esenţială. Există o nevoie de legitimitate şi chiar protecţie. În lipsa lor prevalează fuga de responsabiblitate şi lipsa de iniţiativă.

[1][1] Valorificarea activelor bancare se referă la creditele neperformante ale băncilor de stat, care au fost transferate la datoria publică.

[2][2]Sunt convins, totodată, că dacă s-ar fi acceptat opțiunea încetării plăților externe, consecințele financiare ar fi determinat o mult mai puternică scădere a produsului intern brut.Au existat atunci sugestii, mai mult sau mai puțin transparente, în sensul ca autoritățile române să opteze pentru opțiunea încetării plăților externe. Președintele Emil Constantinescu a respins această opțiune și a sprijinit Guvernul în demersurile de ajustare fiscală

Victor Ciorbea
Petre Roman
Mircea Ionescu Quintus
Daniel Dăianu
Călin Popescu Tăriceanu
Sergiu Iliescu
Mircea Gheordunescu
Crin Antonescu
Adrian Severin
Vlad Roşca
Romică Tomescu
Nicolae Noica
Ion Caramitru
Constantin Degeratu
Adrian Iorgulescu
Mugur Isărescu
Dumitru Ciauşu
Virgil Petrescu
Alexandru Herlea
Mircea Criste
Participanţi

Emil Constantinescu, Preşedintele României 1996-2000

Parlamentul României

Ion Diaconescu, preşedintele Camerei Deputaţilor 1996-2000

Petre Roman, Preşedintele Senatului 1996-1999,  Ministru de Stat, Ministrul Afacerilor Externe: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Mircea Ionescu Quintus, preşedintele Senatului 1999-2000

Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor2006-2008

Mircea Geoană, preşedintele Senatului 2008-2010, ambasadorul României în SUA 1996-2000

Guvernul României

Prim Miniştri

Victor Ciorbea, Prim-ministru al Guvernului: 12 decembrie 1996- 30 martie 1998

Mugur Constantin Isărescu, Prim-ministru al Guvernului: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000,

Călin Popescu Tăriceanu, Prim ministru 2004-2008, Ministru de stat, Ministru al Economiei şi Comerţului 1996-1997

Prim miniştri interimari

Gavril Dejeu, Ministrul de Interne: 12 decembrie 1996- 28 decembrie 1997, Ministru de Stat, Ministrul de Interne: 29 decembrie 1997-17 aprilie 1998;  Ministrul de Interne: 17 aprilie 1998- 21 ianuarie 1999; Prim-ministru interimar: 30 martie- 17 aprilie 1998

Alexandru Athanasiu, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: 12 decembrie 1996- 29 decembrie 1997, Ministru de Stat, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: 29 decembrie 1997- 17 aprilie 1998; Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: 17 aprilie 1998- 22 decembrie 1999; Prim-ministru interimar: 13 decembrie- 22 decembrie 1999

Miniştri

Adrian Severin, Ministru de Stat, Ministrul Afacerilor Externe: 12 decembrie 1996- 29 decembrie 1997

Daniel Dăianu, Ministrul Finanţelor: 17 aprilie- 23 septembrie 1998; Ministrul Finanţelor: 5 decembrie 1997- 17 aprilie 1998

Dinu Gavrilescu, Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei: 12 decembrie 1996- 17 aprilie 1998; Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei: 17 aprilie- 2 decembrie 1998

Romică Tomescu, Ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător: 11 februarie- 17 aprilie 1998; Ministrul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Ion Victor Bruckner, Ministrul Sănătăţii: 5 decembrie 1997- 17 aprilie 1998

Nicolae Noica, Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului: 12 decembrie 1996- 17 aprilie 1998; Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului: 17 aprilie 1998- 22 decembrie 1999; Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Sorin Dimitriu, Ministrul Privatizării: 17 aprilie- 19 octombrie 1998

Sorin Pantiş, Ministrul Comunicaţiilor: 12 decembrie 1996- 17 aprilie 1998; Ministrul Comunicaţiilor: 17 aprilie- 17 decembrie 1998

Vlad Roşca, Ministrul Funcţiei Publice: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Virgil Petrescu, Ministrul Învăţământului: 12 decembrie 1996- 5 decembrie 1997

Horia Ene, Ministrul Cercetării şi Tehnologiei: 11 februarie- 17 aprilie 1998

Ion Caramitru, Ministrul Culturii: 12 decembrie 1996- 17 aprilie 1998; Ministrul Culturii: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Crin Antonescu, Ministrul Tineretului şi Sportului: 5 decembrie 1997- 17 aprilie 1998; Ministrul Tineretului şi Sportului: 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000

Alexandru Herlea, Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru Integrare europeană: 12 decembrie 1996-17 aprilie 1998, 17 aprilie 1998-22 decembrie 1999

Radu Stroe, Secretar General al Guvernului1997-2000

Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor 2007-2008

Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor 2005-2008

Lazlo Borbely, Ministrul Mediului şi Pădurilor – prezent, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. 2007 – 2008:, secretar de stat MLPAT 1996-2000

Adrian Cioroianu, Ministrul Afacerilor Externe 2007-2008

Secretari de stat

Liviu Hagea, Ministerul Economiei şi Comerţului

Maria Berza, Ministerul Culturii

Gheorghe Mocuţa, Ministerul Finanţelor

Mircea Mureşan, Ministerul de Interne

Dumitru Ciauşu, Ministerul Afacerilor Externe

Adrian Marinescu, Ministerul Transporturilor

Tudor Dana, Agenţia Naţională de Cadastru

Irinel Popescu, Ministerul Sănătăţii

Radu Petru Jura Paun, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, consilier de stat Preşedinţia României

Antonie Popescu, Departamentul Românii de Pretutindeni

Ambasadori

Smaranda Enache, Ambasadorul României în Finlanda 1997-2000

Şerban Vlad, prof.dr., Ambasador României în Norvegia 1997-2000

Constantin Teleagă, Ambasadorul României în Spania 1999-2000

Silvia Petrovici, Ambasadorul României în Thailanda

Preşedinţia României

Consilieri prezidentiali

Zoe Petre, Consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă

Constantin Degeratu, Consilier prezidential, Şeful Marelui Stat Major al Armatei 1997-2000

Consilieri de stat:

Mugur Ciuvica, secretar general al Preşedinţiei

Răsvan Popescu, purtător de cuvânt al Preşedintelui

Vlad Nistor, decan Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti

Daniel Barbu, decan Facultatea de Ştiinţe Politice 1994-2000

Claudiu Doltu, Departament Economic Finanţe, prof.dr. Academia de Ştiinţe Economice

Anca Calangiu, Departamentul Mesaje Speciale

Gheorghe Huiu, Şeful Departamentului Financiar Administrativ

Mugurel Stan, Şef Departament Tineret

Floricel Marinescu, Şeful Cancelariei Ordinelor

Petru Berteanu, Şef Departament Comunicare, director Europa FM

Lia Zotovici, Departamentul Realţii Publice

Sandra Pralong, preşedinte Synergy  Communications

Dan Petre, Şef Departament Politică Externă

Alexandra Caracoti, Şef Birou Presă

Consilieri

Oana Murarus, Departament Cultură

Mihai Bodiu, Departament Politic

Mihaela Marcu, director de Cabinet Preşedintele României

Alina Stan, Cabinetul Preşedintelui

Felicia Bugnariu, Cabinetul Preşedintelui

Cosmina Francu, Departamentul Politică Externă

Raluca Şuvleacov, Departamentul Politică Externă

Diana Nicolau, Departamentul Politică Externă

Nicoleta Druţă, Departamentul Protocol de Stat

Marian Popescu, prof.dr. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, Director al Directiei institutiilor de spectacole din Ministerul Culturii, consilier la Departamentul Cultura/Educatie al Presedintiei1999-2000

Ruxandra Onofrei, Biroul de Presă

Marius Oprea, Departamentul Siguranţă Naţională, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului 2006-2010

Lia Trandafir, fost purtător de cuvânt CDR, purtător de cuvânt al Guvernului 1996-1997

Lia Ciplea, consilier Ministerul Justiţiei

Instituţii centrale

Curtea de Conturi, preşedinte Ioan Bogdan 1993-1999

Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie,Procuror general Mircea Criste

Secţia Parchetelor Militare, General de Justiţie Mihai Popov

Serviciul Român de Informaţii, director Costin Georgescu

Serviciul Român de Informaţii, director adjunct Mircea Gheordunescu

RAPPS director Aurel Vlaicu 1996-2000

Societatea Română de Radiodifuziune,  preşedinte Andrei Dimitriu

Institutul Cultural Român, director Augustin Buzura 1995-2000

Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică preşedinte prof.dr. Sergiu Iliescu,

Academia Română, academician Tudorel Postolache

Muzeul de Istorie Cotroceni, director Nora Cofas

Partidele politice ale Coaliţiei de guvernare 1996-2000

Ion Diaconescu, preşedinte PNŢCD

Mircea Ionescu Quintus, preşedinte PNL

Petre Roman, preşedinte PD

Marko Bela, preşedinte UDMR

Constantin Avramescu, prim vicepreşedinte PSDR, deputat 1996-2000

Adrian Iorgulescu, preşedinte UFD

Alexandru Ionescu, preşedinte FER, deputat 1996-2000

Personalităţi din mediul academic

Prof. dr. Ion Gheorghe Rosca , rector ASE

Nicolae Robu, Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara

Nicolae Iliaş, fost rector al Universităţii din Petroşani

Prof. dr. Aurel Papari, Rector Universitatea Andrei Şaguna, Constanţa

Prof.univ.dr. Corina Dumitrescu, rector Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, academician, rector de onoare al Universităţii Andrei Şaguna, Constanţa

Prof. dr. Ion Bulei, Director Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române

Prof.dr. Liviu Rotman, Facultatea de Ştiinţe Politice SNSPA, Director Institutul de Cercetare a Diasporei

Prof.dr.arh. Sandu Alexandru, decan Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectura şi Urbanism “Ion Mincu”

Prof. dr. Dorel Şandor, directorul Centrulului de Studii Politice şi  Analize Comparative

Prof.dr. Ioan Bogdan Lefter, Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti

Acad. Dinu C. Giurescu, Prof.dr. Facultatea de Istorie Universitatea  Bucureşti

Conf. dr. Virgil Popescu, Universitatea din Craiova

Doina Uricariu, scriitoare, director Editura Universalia

Prof.dr. Afrodita Iorgulescu,  Academia de Ştiinţe Economice

ONG-uri

Christian Mititelu, preşedintele Alianţei Civice

Octavian Duliu, presedinte Solidaritatea Universitară

Liviu Tofan, director Institutul de Istorie Recentă

Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa, vicepreşedinte Consiliul Economic Social 1999-2000

Cezar Corâci, preşedinte UGIR 1903, deputat CDR 1996-2000

Radu Filipescu,  preşedinte GDS

Dorina Rusu, preşedinta Fundaţiei Horia Rusu

Theodora Bertzi, Institutul pentru Liberă Iniţiativă

Dinu Zamfirescu, preşedinte Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc 2004-2010

Tudor Marian, preşedinte Solidaritatea Universitară, purtător de cuvânt CDR

Adrian Dumitrescu,Preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie din Bucureşti 1993-1997

Constantin Aferăriţei, preşedinte Consiliul Moral al Revoluţiei

Ion Iofciu, PresedinteAsociatia BARICADA INTER 1989

Adrian Toader, filiala FRD Vâlcea

Vlada Vişatovici, Acţiunea Populară Caraş Severin 2003-2008

Ştefan Sebastian Szobotka, organizator Cluburile “Eu, tu şi Emil”

Marius Vladu, Fundaţia Generaţia Europeană

Personalităţi mass media

Emil Hurezeanu, preşedinte Realitatea Caţavencu

Ion Cristoiu

Luca Niculescu, TVR

Mihai Rădulescu, TVR

Silvia Ilieş, Radio România Actualităţi

Elena Perdichi, Radio România Cultural

Oana Stanciulescu, director Expres Magazín

Virginia Mircea, director Cadran Politic

Cezar Dobre, Cadran Politic

Doru Braia, N24

Ion M. Ionita, editorialist Adevărul

Radu Călin Cristea, editorialist Adevărul

Victor Ciutacu, redactor şef Jurnalul Nacional

Horia Alexandrescu, director Independent

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/eveniment/1996-2000-deziluzia-cdr-haosputina-reforma-1_50bd3cce7c42d5a663c8d3ce/index.html

CINE A GUVERNAT ROMANIA IN ULTIMII 27 DE ANI DE LA REVOLUTIE!

19 Apr

Imagini pentru aliante politice,electorale din romania logoImagine similară

 

În ultimii 27 de ani de la Revoluţie, principalele patru partide din România şi-au împărţit în mod aproape egal puterea politică, participând la guvernare sub diferite forme şi denumiri. Partidul care a guvernat cel mai mult România ultimilor 27 de ani rămâne PSD (FSN, FDSN, PDSR, PSD)pe locul 2, pe PRIMUL LOC  PDL (FSN, PD, PDL), PNL şi UDMR,CDR,Tehnocratii lui JOHANNIS. Dacă ţinem seama că UDMR a sprijinit guvernul Năstase (fără să participe formal la guvernare, dar având reprezentanţi în teritoriu), putem spune că, de fapt, UDMR s-a aflat în cei mai mulţi ani de la revoluţie în preajma centrelor de putere – peste 14 ani.

Cât au guvernat:

  • PSD – 12 ani şi 9 luni (FSN, FDSN şi PDSR între 1990 şi 1996; PSD între 2000 şi 2004; în coaliţie cu PDL între ianuarie-octombrie 2009; înpreună cu PNL şi PC din mai 2012 până în prezent).
  • PDL – 14 ani (viitorii lideri ai partidului precum Petre Roman sau Traian Băsescu au fost în guvern din 1990 până în martie 1992, când se rupe FSN; 1996 – 2000 în CDR cu un repaus de o lună, martie-aprilie 1998, când a părăsit guvernarea, ceea ce a dus la căderea guvernului Ciorbea; în alianţa cu PNL între decembrie 2004 şi aprilie 2007 când a fost înlăturat de la guvernare de premierul Tăriceanu; cu PSD în primele nouă luni ale lui 2009 şi apoi până în aprilie 2012 când a fost înlăturat de la putere de USL.
  • PNL – 12 ani şi 7 luni (între aprilie 1991 şi septembrie 1991 o parte a PNL – un nume cu rezonanţă fiind cel al lui Dinu Patriciu – a fost în guvernul Roman; între octombrie 1991 şi noiembrie 1992 a participat la guvernare în guvernul Stolojan; a făcut parte din CDR între 1996 şi 2000; a guvernat cu PD şi apoi singur între 2005 şi 2008 şi face din nou parte din guvern din mai 2012.
  • UDMR – 10 ani şi 5 luni (după alegerile din noiembrie 1996 intră la guvernare cu CDR; între 2004 şi 2008 face parte din guvern împreună cu PNL şi PD, apoi doar cu PNL; din decembrie 2009 intră la guvernare alături de PDL până la demiterea de către Parlament a guvernului Boc 2, în aprilie 2012.
%d blogeri au apreciat asta: