Luni 17 aprilie, ambasada Rusiei în România a publicat un material pe contul de facebook prin care se pune în discuție masacrul de la Fântâna Albă din 1941. Reprezentanții Rusiei în România au publicat un fragment din cartea unui istoric ucrainean, care susține că la Fântâna Albă ar fi fost uciși „în jur de 50 de oameni”. Mai mult, Ambasada susține că acțiunea de traversare graniție de către românii neumulțumiți ar fi fost inițiată de către serviciile secrete românești.
Din fericire, însă, au fost consemnate mai multe mărturii ale supraviețuitorilor evenimentelor de-atunci, dar și o mărturie din partea unei persoane aduse de autoritățile sovietice pentru a săpa gropile comune în care au fost aruncate victimele.
Moș Ivan, etnic lipovean din Bucovina, avea 16 ani la momentul 1940 și a făcut parte dintre cei luați de autoritățile sovietice pentru a săpa gropile comune de la Fântăna Albă. Redăm mărturia acestuia, fără alte comentarii, așa cum a fost culeasă de istoricul român Mircea Dogaru și publicată în cartea „Bătălia pentru România” la Editura Phobos.
„De Sf. Mărie eram la biserică. Nu se terminase bine slujba, că am auzit în vale, nu departe de satul Volcineț, rafale prelungite de mitraliere care au durat cam 2 ore. După un timp, au intrat în biserică mai mulți ofițeri ruși care au luat toți bărbații mai în putere, ne-au cerut să luăm hârlețe și ne-au dus jos, în vale, unde am văzut o mulțime de morți. După haine mi-am dat seama că erau români. Soldații ne-au pus, sub amenințarea armelor, să săpăm 35 de gropi. Țin bine minte numărul. Când au fost gata, ne-au pus să cărăm morții și să-i punem în gropi, câte 200 pentru fiecare. Au mai venit și alți soldați care au cărat morții la gropi. Tot ei i-au cărat și pe cei răniți – pe care noi nu i-am luat – că puteau fi salvați, că nu muriseră. După ce s-a terminat căratul ne-au pus să aruncăm peste ei lut, să acoperim gropile. Care dintre lipoveni nu putea rezista sau încerca să fugă, îl împușcau pe loc. Cred că acolo, în gropile acelea, sunt peste 7.000 de morți, români.
Peste un an, când a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumânări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rând. S-au pus și cruci mari, care astăzi nu mai sunt. Le-au strâns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște”.
Teoria lansată de Ambasada Rusiei, cum că românii din Bucovina au fost incitați de către serviciile românești este demontată de mărturia lui Constantin Țoiu, supraviețuitor al masacrului. Acesta a povestit că aceia care incitau românii să treacă granița erau străini, „mai mult transnistreni”. Mărturia lui Constantin Țoiu a apărut tot cartea citată mai sus a istoricului Mircea Dogaru.
„Prin sat circulau străini, mai mult transnistreni care încercau să ne lămurească să trecem în România. Nu ni se dau acte, dar ne lasă să trecem dacă ne strângem în grup mare. Ne-am luat după spusele lor, fără să bănuim ce ni se pregătea. Într-o zi, în preajma Sfintei Mării Mici ne-am strâns toți din satele care voiam să trecem noua graniță, în coloană, cu popi și prapuri în frunte și ne-am îndreptat către Fântâna Albă, așa cum am fost sfătuiți, că acolo se va deschide o trecere de graniță. Dar când urcam coasta dealului, din tufe au început să răpăie mitralierele în mulțimea celor aproape 15.000 de oameni câți eram, omorând fără milă. Eram familii întregi cu copii și bătrâni cu tot. Pe cei care au reușit să fugă înapoi în vale îi așteptau niște camioane militare sovietice. Au fost prinși peste 3.000 de oameni și duși cu forța în Kazahstan și Karaganda, în raionul Pavlodar cum am aflat mai târziu. Alții, printre care și eu, am fugit pe Sirețel în sus, spre Crasna, și am reușit să trecem granița prin pădurea Bâlcii”.
Iată și textul publicat de Ambasada Rusiei pe facebook:
În contextul publicării în presa română și Internet a materialelor despre evenimentele tragice în aprilie 1941 la Fântâna Albă și așa-zisul „masacru la Fântâna Albă” propunem spre atenția cititorilor traducerea în limba română a fragmentelor de cheie din articolul lui Nicolai Rubanets, specialist independent ucrainean în istorie locală, care a apărut pe site-ul Asociației de comunități etnice din Bucovina de Nord. Lucrarea este bazată pe documentele de arhivă originale în contrast cu multe alte materiale mai sus menționate.
Publicăm fragmentele din aceste cercetări:
„Despre evenimentele tragice care au avut loc pe 1 aprilie 1941 în poiana Varnița, aproape de satul Fântâna Albă din raionul Glâbocski din regiunea Cernăuți. Atunci grănicerii sovietici au deschis focul asupra coloanei, a oamenilor care încercau să treacă din URSS în Romănia.
Informația despre acest eveniment a fost suprimată pentru un timp lung, și numai după ce Ucraina a primit independență evenimentul a început să fie discutat deschis, au început să scrie despre el, s-au lansat cercetările. Fiecare an în locul tragediei se țin parastase-recvieme la care participă atât reprezentanții societății civile, cât și a autorităților, despre acest eveniment s-a scris, dar multe au rămas încă în afara cercetărilor.
Pe parcursul ultimilor doi ani autorul a studiat o serie de dosare de arhivă legate de acest eveniment, care se păstrează în instituțiile de stat din regiunea Cernăuți. Au fost de asemenea examinate materialele edițiilor periodice și publicațiile cercetătorilor, a fost efectuat sondajul unui număr de persoane care au fost martirii acelor evenimente.
Pe baza celor cercetate se pot reconstitui circumstanțele tragediei. Deci, pe 1 aprilie 1941 zeci de oameni din satele raionului Glibotski și parțial din raionul Storojinetski au început să sosească la Glubocaia. Spre amiază în centrul din Glubokaia s-au strâns peste două mii de oameni. Oamenii cereau de la autorități permisiune pentru trecerea frontierei. Din însemnările în jurnalul unuia dintre organizatorii trecerii, M. Gușul, aflăm că procurorul raionului a ieșit la mulțime și a explicat că ei sunt cetățenii URSS, posedă case, gospodării, așadar nimeni nu o să le permită să treacă frontiera de stat. Atunci oamenii au început să lepede îmbrăcămintea de pe ei, strigând: „atunci o să vă lăsăm și îmbrăcămintea, nu numia gospodăriile și vitele”. După asta în coloană mare mulțimea a pornit spre frontieră. În drum grănicerii au încercat de câteva ori să-i oprească pe oameni, explicându-le că nimeni nu o să le dea voie să treacă de frontiera de stat. Încă odată oamenii au fost opriți de grăniceri în poiana Varnița. După atenționare orală s-a tras focuri de avertizare, prima dată în sus, a doua oară spre prapuri și cruci, pe care le duceau în rândurile din față ale coloanei. Dar asta nu a oprit mulțimea. Din ea au răsunat focuri de armă în direcția militarilor. Atunci grănicerii au deschis focul spre mulțime… Din nefericire, cifra precisă a victimelor nu a fost stabilită, unii cercetători, totuși, arată că atunci au fost uciși în jur de 50 de oameni, și mulți au fost răniți.
Ce anume a provocat asemenea actiuni? Cercetătorul evenimentelor din 1941 Petr Kirstiuk în eseul său documentar „Freamătă brazii deasupra crucilor” a remarcat corect că „a fost posibil să fie strânși câteva mii de oameni la o oră și zi precis definită, mai ales primăvara, numai planificând acțiunea cu precizie”. Din materialele de arhivă aflăm că această acțiune de masă de a traversa frontiera a fost inițiată de serviciul de informații românesc de atunci…
Martorii acelor evenimente au atras justă atenție către faptul că în coloana care pe 1 aprilie 1941 încerca să treacă frontiera erau mulți tineri. Aceasta este confirmat și de materialele de arhivă. Deși în coloană erau femei cu copii și vârstnici, analiza materialelor existente arată că aproape 70 % din coloana erau persoane de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20-25 și până la 40 de ani, mulți dintre care și-au lăsat acasă soțiile lor tinere, copiii mici, părinții, frații și surorile. Marea majoritate a acestor oameni la timpul lor au efectuat serviciul militar în cadrul armatei române. Astfel este evident că în cazul în care ar fi început un război, nu era deloc necesar să-i instige cineva pe acești oameni să lupte, ei în mod automat ar fi devenit „avangarda” armatei române”.