SENATORUL MAFIOT,PENALUL TRAIAN BASESCU A DEPUS AMENDAMENTE LA LEGEA GRATIERII!

20 Apr

Senatorul PMP Traian Băsescu a depus o serie de amendamente controversate la Legea graţierii.

Fostul preşedinte cere graţierea celor care au primit pedepse mai mici de zece ani şi chiar a persoanelor condamnate pentru terorism, scrie news.ro.

Traian Băsescu mai vrea reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte de corupţie, pentru persoanele de peste 60 de ani şi pentru femeile condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă.

„Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 10 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată”, se arată în amendamentele depuse. De precizat este că termenul cuprins în proiectul Guvernului este de 5 ani.

El cere şi reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile „care au fost condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă, inclusiv a acelora care au fost condamnate pentru fapte de corupţie”, precum şi a persoanelor de peste 60 de ani.

În argumentaţia sa, fostul şef al statului face referire la „femeile – funcţionar public însărcinate”: „Nu înţelegem de ce o femeie – funcţionar public însărcinată, condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, ar trebui să fie exceptată de la această clemenţă. Este în interesul copilului ca mama să se întoarcă cât mai repede alături de copil. Pedeapsa este un mijloc de reeducare şi nu de distrugere a unor relaţii de familie de o asemenea sensibilitate. Iniţiativa vine astfel în sprijinul consolidării unor familii care, datorită unor condamnări se pot destrăma şi distruge”.

Fostul președinte mai dorește şi mărirea perioadei de timp în care un condamnat eliberat trebuie să returneze prejudiciu, de la un an, la trei ani, dar şi scutirea de plata prejudiciului pentru cei care nu au posibilităţi financiare.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: