Premierul Ungariei, Viktor Orban, a lansat o serie de acuzații dure la adresa lui George Soros, chiar din Parlamentul European. Replica a venit după ce Soros a fost primit de cei mai înalți oficiali din UE cu o zi înainte de venirea lui Orban la Bruxelles.
De alfel, însuși prim-ministrul Viktor Orban ar fi cerut să se prezinte personal în fața Parlamentului European în timpul dezbaterii asupra legii controversate cu privire la universitățile din țara sa.
La început, Orban a fost aspru criticat de belgianul Guy Verhofstadt, liderul ALDE, care l-a comparat pe liderul ungar cu Brejenev sau Stalin: „Cât de departe veți merge? Veți arde cărți? Veți arde cărțile lui Kertesz? Ale lui Konrad? Ale lui Sandor Marai?”
A urmat apoi discursul lui Orban, care l-a criticat extrem de dur pe americanul de origine maghiar George Soros: „George Soros, speculatorul american care a distrus viețile a milioane de europeni, care a fost amendat pentru speculații în Ungaria, un adversar pe față al Europei, este stimat aici și primit la cele mai înalte niveluri”, și-a exprimat acesta nemulțumirea față de primirea miliardarului la președintele Comisiei.
„Am venit aici să îmi apăr țara”, a continaut Orban, după ce Comisia Europeană a anunțat declanșarea procedurii de infringement împotriva Ungariei din cauza legii care vizează instituțiile de învățământ superior străine. Premierul ungar a spus că nu intenționează să închidă Universitatea Central Europeană, iar legea adoptată de Parlament la începtul lunii aprilie afectează 28 de universități străine.
Orban l-a acuzat apoi pe Soros că este cel care a orchestrat migrația masivă ce se pretrece acum în Europa, sprijinind acest lucru cu bani.
Premierul ungar a repetat de mai multe ori că nu este împotriva Uniunii Europene, spunând însă că Ungaria are dreptul la opinie, ca stat membru al UE: „Ungaria este o țară mândră, ungurii sunt europeni, adepți ai valorilor creștine, și care vor să fie ascultați când vor să ia o decizie”.