Arhiva | 11:50 am

SENATUL DEZBATE ASTAZI MODIFICAREA LEGII nr.303/2004.ELIMINAREA NAZISTULUI KLAUS WERNER JOHANNIS DIN SCHEMA NUMIRII SEFILOR LA ICCJ SI DE LA PARCHETE!

2 mai

Comisia Juridică dezbate astăzi propunerea de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, referitoare la numirea conducerii ÎCCJ şi a şefilor de parchete.

Inițiator este preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Comisia a solicitat pentru acest proiect un nou punct de vedere de la CSM şi de la Ministerul Justiţiei.

„O să vedem ce e de făcut, dar asta nu înseamnă se ne grăbim cu o legiferare care ar putea să vină în contradicţie cu ceea ce se lucrează deja la Ministerul Justiţiei şi este în dezbatere şi la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu are sens să ne grăbim. Nici să dăm o soluţie de respingere pentru ca ulterior să ne însuşim punctul de vedere al iniţiatorului de la această propunere, nici să dăm un raport de admitere pentru ca ulterior să nu îl mai susţinem”, declara pe 28 martie preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae.

Președintele, eliminat din jocurile numirii

Călin Popescu-Tăriceanu propune în iniţiativa sa legislativă modificarea articolului 53 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii.

În prezent, art. 53 alin. 1 stipulează că preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii de la ÎCCJ sunt „numiţi de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani”.

Călin Popescu-Tăriceanu propune ca şi art. 53 alin. 6 să fie modificat, astfel încât revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi să se facă ”de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător”. În prezent, revocarea din funcţie se face de către preşedintele României, la propunerea CSM.

În iniţiativa sa legislativă, Tăriceanu propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat – ”Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoştinţa CSM motivele refuzului”.

TRUMP SI PUTIN PUN DIN NOU SIRIA LA CALE!

2 mai

Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin vor discuta marți la telefon, au anunțat Casa Albă și Kremlinul, citat de agențiile de presă internaționale.

Convorbirea telefonică este prevăzută să aibă loc după-amiază, la ora 16.30 GMT (19.30 ora României).

Conform Reuters, care citează o oficialitate din administrația Trump, cel mai probabil Trump și Putin vor discuta despre războiul din Siria.

SUA au bombardat recent o bază aeriană, ca răspuns la un atac chimic de care a fost acuzat regimul Assad. Decizia americanilor nu a fost pe placul Moscovei, aliat cunoscut al regimului de la Damasc.

De la preluarea președinției SUA, Donald Trump a discutat deja în două rânduri cu Vladimir Putin.

DEPARTAMENTUL DE STAT AL USA A EMIS O ALERTA DE CALATORIE PRIVIND EUROPA,DATORITA ATACURILOR TERORISTE DE PE CONTINENT

2 mai

Departamentul de Stat al SUA a emis luni o alertă de călătorie privind Europa în care avertizează asupra ameninţării atacurilor teroriste de pe continent.

Departamentul de Stat reamintește de incidentele recente din Franța, Rusia, Suedia și Regatul Unit și afirmă că Statul Islamic și Al-Qaida „au capacitatea de a planifica și executa atacuri teroriste în Europa. Printre țintele posibile sunt mallurile, sediile guvernamentale, hotelurile, cluburile, restaurantele, lăcașele de cult, parcurile și aeroporturile”.

Un oficial din cadrul diplomației americane a menționat că alerta nu a fost determinată de o anumită amenințare, ci de existența unui risc permanent de atentate, în special înaintea perioadei de concedii din vară.

Alerta emisă luni este valabilă până la 1 septembrie.

Anterioara alertă de călătorie în Europa a Departamentului de Stat, emisă înaintea săbătorilor de iarnă, a expirat în februarie.

ULUIALA LUI TUDORICA DE LA JUSTITIE!

2 mai

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat, marţi, că a primit de la instanța supremă un alt set de propuneri privind modificările aduse legilor justiţiei, diferite de cele ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Am crezut că propunerile CSM sunt și propunerile magistraților Înaltei Curți. Vineri am primit de la Înalta Curte un alt set de propuneri”, a spus Toader, precizând că va da un comunicat de presă în cursul zilei de marți.

CSM a trimis, vineri, ministrului Justiţiei propunerile pentru modificarea pachetului de legi ale justiţiei, una dintre propuneri vizând schimbarea modului de numire a procurorilor-şefi.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul -acestuia, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţieşi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 18 ani în funcţia de judecător sau procuror, nu au fost sancţionaţi disciplinar şi nu au avut abateri de la Codul deontologic”, este propunerea CSM.

Potrivit legii actuale, şefii Parchetelor sunt numiţi de preşedinte, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM.

CSM mai propune ca preşedintele României să nu poată refuza propunerile făcute de Consiliu în privinţa conducerii parchetelor, în timp ce, potrivit propunerii Ministerului Justiţiei şi legii actuale, „preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”.

BRAMBUREALA IN SONDAJELE CELOR DOI CANDIDATI LA PREZIDENTIALELE DIN FRANTA:MARINE LE PEN VA CASTIGA DETASAT IN FATA LUI EMMANUEL MACRON,UN FEL DE NICUSOR DAN AL FRANTEI!

2 mai

Emmanuel Macron ar urma să câștige Președinția Franței 59% din voturi, pe 7 mai, împotriva lui Marine Le Pen, care ar obține 41% din voturi, potrivit unor sondaje prezentate de AFP și Reuters.

Conform unei anchete „Rolling” realizată de Ifop-Fiducial, Macron pierde un punct procentual de la raportul precedent, de pe 28 aprilie, iar Le Pen câştigă unul.

Potrivit unui sondaj, realizat de Kanter Sofres-OnePoint, Macron ar învinge-o duminică pe Le Pen tot cu un scor de 59 la 41%.

Turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța este programat duminică.

BEN E.KING – STAND BY ME!

2 mai

LEO SAYER – WHEN I NEED YOU!

2 mai

ENGELBERT HUMPERDINCK – HOW I LOVE YOU!

2 mai

STONE SOUR – FABULESS!

2 mai

ADRENALINE MOB – KING OF THE RING!

2 mai

HAREM SCAREM – HERE TODAY GONE TOMORROW!

2 mai

Hatikvah (Speranta)-Imnul National al Israelului – subtitrare in Limba Romana

2 mai

agnus dei - english + romanian blog

Galileia, Israel

Noi crestini cantam versuri cu totul diferite pe aceasta melodie frumoasa, versuri care denota speranta ca tara noastra este la Tatal nostru, Dumnezeu si nu este aici pe pamant. Dumnezeu sa se indure de cei care nu sunt impacti cu El prin Fiul Sau.

1.Fraţilor credinţa noastră s-o păzim!
De pe drumul crucii să nu rătăcim,
De pe calea sfântă să nu dăm ’napoi
Facă Domnul ce-o vrea să facă cu noi…

Suntem gata ca să ne jertfim!
Pentru Domnul chiar să şi murim!
/: A noastră cetate nu-i de pe pământ
Este sus în ceruri, e la Tatăl sfânt. :/

2.Nu ne este frică de nici un duşman
Mergem cu-ndrăzneală înspre Canaan.
Şi-n credinţa noastră sta-vom neclintiţi
Cu Avram şi Iacov ai noştri părinţi.

3.Dacă ne-ar închide ca pe Daniel
Ne va scăpa Domnul sfânt, Emanuel.
Chiar în strâmtorare El va fi cu noi
Ne face scăpare…

Vezi articolul original 8 cuvinte mai mult

Media de socializare e invinuita de incurajarea terorismului

2 mai

agnus dei - english + romanian blog

Photo credit bbci.co.uk

Octombrie a fost o lună grea în Israel. Palestinienii au săvârșit 65 de diferite atacuri teroriste care au omorât 11 persoane și au rănit aproape 150 de evrei.

Media de socializare e invinuita de incurajarea terorismului

Forțele israeliene au făcut razie într-o stație de radio palestiniană care, spun ele, instiga la violențe în Cisiordania. Unii israelieni găsesc alte modalități de a opri instigațiile palestiniene. Octombrie a fost o lună grea în Israel. Palestinienii au săvârșit 65 de diferite atacuri teroriste care au omorât 11 persoane și au rănit aproape 150 de oameni. Teroarea probabil va continua.

”În ultima lună, au fost zeci de mii de postări care le spuneau oamenilor să iasă și să omoare evrei, care îi învățau cum să înjunghie, cum să răsucească cuțitul, unde anume să înjunghie”, a afirmat Nitsana Darshan-Leitner. Aceste tipuri de instigații au determinat Armata Israeliană să confiște echipamentul stației radio…

Vezi articolul original 339 de cuvinte mai mult

Grupurile teroriste sunt atacate in punctele sensibile

2 mai

agnus dei - english + romanian blog

Photo credit news.nationalpost.com

Cum te opui grupurilor teroriste ? Evident, consolidând sistemul de siguranță.
Chris Mitchell a stat de vorbă cu avocata israeliană Nitsana Darshan-Leitner care îi atacă pe teroriști în punctele sensibile: în conturile bancare.

”Am venit cu ideea de a intenta procese împotriva terorismului. Am început să intentăm procese împotriva organizațiilor teroriste, a statelor ce sponsorizează terorismul, a băncilor ce oferă servicii financiare organizațiilor teroriste… Încetul cu încetul, am început să obținem victorii. Astăzi reprezentăm sute de victime ale terorismului în cazuri împotriva Iranului, Siriei, Coreei de Nord, Hamas, Hezbollah, OEP, împotriva unor bănci precum UBS American Express Bank, Lebanese-Canadian Bank, Central Bank of Iran, Bank of China. Cerem daune în valoare de peste un miliard de dolari. Până acum am strâns peste 120 de milioane de dolari care au mers spre victimele terorismului. Prin munca noastră, noi luptăm împotriva terorismului, împiedicăm ajungerea banilor în mâinile organizațiilor teroriste…

Vezi articolul original 498 de cuvinte mai mult

Stire: Gruparea palestiniană Hamas, retrasă de justiţia UE de pe lista cu organizaţii teroriste

2 mai

agnus dei - english + romanian blog

Localitatile unde functioneaza organizatia terorista Hamas (+ in Qatar, Iran si Sudan) Photo http://en.wikipedia.org

Justiţia europeană a anulat joi, pentru un viciu de procedură, înscrierea mişcării palestiniene Hamas pe lista UE cu organizaţii teroriste, dar a menţinut blocarea activelor organizaţiei în Europa.

UE a creat lista organizaţiilor teroriste în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Lista a inclus iniţial aripa armată a Hamas, după care şi aripa politică, în septembrie 2003.

Parlamentul European urmează să îşi exprime miercuri după-amiază sprijinul „de principiu pentru recunoaşterea statului palestinian şi soluţia bazată pe două state”, votând o rezoluţie cu caracter neconstrângător în acest sens.

Dar la presiunea PPE şi contrar dorinţei socialiştilor, aflaţi la originea iniţiativei, eurodeputaţii nu vor cere statelor membre UE să recunoască statul palestinian.

Citeste mai mult aici – http://www.mediafax.ro/

Vezi articolul original

%d blogeri au apreciat: