IN NOUL PNLP-PPE,TZOAPELE PEDELISTE PENALE ADRIANA SAFTOIU SI RALUCA TATARCAN ALINUTZA BORGHIU,SCUZE GORGHIU -ISAAK ,SCUZE TURCAN SE INCAIERA: „E DE RAS!”

6 Mai

Războiul femeilor din PNLP se întețește odată cu apropierea Congresului formațiunii. După Alina Gorghiu și Raluca Turcan, a intrat în arenă și Adriana Săftoiu.

Săftoiu a atacat-o dur pe Turcan, președinta interimară a PNLP, în urma schimburilor de replici acide dintre aceasta din urmă și Alina Gorghiu.

„…să te plângi de absența unui membru PNLP în ședința comisiei juridice de la Senat (Gorghiu – nr.) și să explici ceva despre un blat cu PSD… e de râs, mai ales când persoana care se revoltă e aproape absentă din comisia din care face parte. Absența persoanei înseamnă blat cu PSD? Mă întreb ce fel de blat s-a făcut când în ultimul BPN (Biroul politic al PNLP) ni s-a explicat că pentru anumite numiri în functii, în instituții publice, s-a negociat (oare cu cine?) și că trebuie să acceptăm lista, fără să ne mai batem capul cu alte candidaturi. Nu a contat cine ce CV și-a depus. S-a venit cu lista negociată! Și am auzit cuvântul ”democrație” invocat! Vai!”, a scris Săftoiu vineri pe contul său de pe Facebook, referindu-se la Turcan.

Turcan a avertizat-o vineri, pe Alina Gorghiu, care absentat de la votul din Comisia Juridică privind grațierea, că, dacă va persista în „greşeli”, conducerea partidului va fi nevoită să ia nişte măsuri.

„Acolo (în Comisia juridică a Senatului când s-a votat amendamentul privind graţierea faptelor de corupţie – n.r.) a fost o situaţie neplăcută. Nu aş putea să o suspectez în momentul de faţă pe Alina Gorghiu de blat cu PSD. Sunt mai moderată în calificarea acestei situaţii pentru că foarte mulţi sunt tentaţi în această competiţie internă să scoată fraze de-ale mele din context şi să spună iar că Turcan o atacă pe Gorghiu, că eu aş avea vreo problemă cu Alina Gorghiu personal. Nu am absolut nicio problemă. Eu cred că un om care a fost preşedintele PNL are o expertiză de care trebuie să ţii cont şi după ce acel om nu mai este preşedinte al PNLP. În plus este o femeie care a născut în campania electorală, a făcut campanie electorală cu burta la gură. Aşadar, nu pot să am o problemă personală cu Alina Gorghiu. Aprecierile mele sunt de principiu şi sunt valabile pentru oricine aduce PNLP în această situaţie”, a afirmat Raluca Turcan într-un interviu.

Întrebată dacă Alina Gorghiu nu ar trebui sancţionată, Raluca Turcan a spus: „Eu cred că a existat o sancţiune publică destul de usturătoare. Dacă se repetă, probabil că nu e suficient. Nu aş vrea să fie interpretat ca fiind o acuză la Alina Gorghiu, e o chestiune de principiu. Dacă cineva greşeşte, primii care sancţionează sunt cei din afara partidului, oamenii care ţi-au dat votul. Dacă persişti în greşeală, evident că şi cei care decid trebuie să ia nişte măsuri. E absolut firesc”.

Afirmațiile lui Turcan sunt un episod dintr-un război mai lung.

La începutul lunii, Alina Gorghiu s-a arătat deranjată de afirmația Ralucăi Turcan, potrivit căreia „PNLP a fost praf”, la ultimele alegeri.

„Sunt penibili și ridicoli cei din PNLP care vorbesc despre soarta PNLP identică cu cea a PNȚCD. Este un discurs superficial și nu pot să înțeleg cum cineva care are pretenția că este membru al PNL, care este în conducerea PNLP, să spună că partidul este praf, câtă vreme partidul este format din membri. Este suma membrilor săi pe care nu ai voie să îi jignești, indiferent care este numele tău”, a spus Gorghiu, la Parlament.

Întrebată dacă îi reproşează Ralucăi Turcan declaraţia făcută la Cluj, Alina Gorghiu a afirmat: „Eu nu am să spun un nume pentru că este nerelevant numele. Mi-aş reproşa şi mie dacă aş avea din greşeală o declaraţie de genul acesta. Eu nu cred că trebuie să jigneşti membri PNLP care au muncit. Poţi să nominalizezi o persoană care a ales o strategie greşită. Poţi să te cerţi pe tine în oglindă că ai votat cot la cot cu toată conducerea pentru a lua o decizie, dar nu cred că poţi sau ai voie să jigneşti tot partidul şi toţi membri săi spunând că sunt praf”.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: