SALONUL COTIDIANUL.ro.MIHAI SARBULESCU:”PE SCURT SUNT FERICIT CAND MA CONFRUNT CU EXASPERAREA!”

7 Mai

O lampă şi, alături, parcă alinându-i singurătatea şi umila sa existenţă, o icoană cu Maica Domnului. Sau zidurile decrepite ale Balcicului şi cele albe, ca o veche-străveche lumină, ale mănăstirilor de la Muntele Athos, ori ale bisericilor din Bucovina, înveşnicindu-se în lupta lor cu timpul. Și chiliile călugărilor, şi florile, o, florile, pe câmp sau în atelierul pictorului, înnobilând încremenirea clipei. Și un clopot, întunecat şi de neclintit, dar fulgerat parcă de o lumină albă, verticală, pe care o vezi şi, după un răstimp, o şi auzi ca pe un imn şi îndemn întru credinţă. Și treptele, scările, care urcă spre porţile bisericilor sau ale caselor de pe dealuri. Trepte care urcă, tot timpul urcă! Și aerul, aerul din jurul tuturor acestor construcţii/compoziţii, aerul care vibrează, se materializează şi-n devălmăşia lui se simt exasperarea şi izbânda pictorului Mihai Sârbulescu, invitatul de azi al rubricii Salonul Cotidianul.ro.

Date biografice

Mihai Sârbulescu se naşte la 23 februarie, 1957, în Bucureşti.
1976 – absolvent al Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din Bucureşti, clasa prof. Ștefan Sevastre.
1981 – absolvent al Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură, clasa prof. Marius Cilievici.
1986-1987 – profesor la catedra de Pictură a Liceului ”Tonitza”.
1990-1996 – asistent universitar la Academia de Artă din Bucureşti.
1997 – profesor la ”Ludvig Forum”, din Aachen, Germania.
2004-2012 – asistent şi profesor la Universitatea Naţională de Artă.
1985 – cofondator al grupului ”Prolog”, alături de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv.
2006 – Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Burse – Horn, Austria (1991) şi ”Ludvig Forum”, Aachen, Germania (1995).
Cărţi publicate – Despre ucenicie (2002), Jurnal (2004), Dosar Prolog (2011), Vasile Petrovici de vorbă cu Mihai Sârbulescu (2013).

Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate (selecţie)

Galeria ”Atelier 35” (1985), Căminul Artei (1990), Catacomba, (1994), Galeria ”Ludvig Forum”, Germania, Galeria ”Klaus Kiefer”, Essen, Germania (1999), Galeria ”Est-West”, New York (2000), Galeriile ”Verdi şi ”Anticariat Curtea Veche” (2002), Muzeul Brukenthal, Sibiu, şi Muzeul de Artă din Braşov (2003), Galeria 28, Timişoara, şi Galeria UAP Lugoj (2004), Galeria ”Cervino”, Augsburg, Germania (2004 şi 2005) etc. Între 1985 şi 2015 participă la toate expoziţiile grupului ”Prolog”, plus câteva zeci de expoziţii de grup, în ţară şi străinătate, începând cu anul 1982.

Flash interviu

Care dintre numeroasele Dvs. expoziţii vă este cea mai dragă?

Ar fi o expoziţie, din 2010, dedicată memoriei lui Horia Bernea, la 10 ani de la trecerea sa spre cele veşnice. Au fost 12 lucrări, aceeaşi imagine, o grădină, temă atât de dragă prietenului meu. O grădină în 12 ipostaze cromatice diferite. Ar mai fi şi o expoziţie pe care a organizat-o Mihai Oroveanu, fără ca eu să ştiu absolut nimic. În fine, mărturisesc că tuturor expoziţiilor mele personale le prefer pe cele cu colegii mei de la grupul ”Prolog”.

Cine sunt oamenii sau artiştii care au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

Ioan Alexandru, cu poezia lui creştină. Elev la ”Tonitza” fiind, am fost la cursurile pe care le ţinea la Facultatea de Filologie. Student la Arte fiind, am continuat să merg la cursurile sale. Prin el am aflat şi am citit marile cărţi ale ortodoxiei şi multe, foarte multe alte lucruri esenţiale. Am fost şi sunt marcat, în plan spiritual, de tot ce ne-a dăruit acest excepţional poet şi excepţional om de cultură. În celălalt plan, profesional, am avut şansa de a-l avea ca dascăl pe Marius Cilievici, apreciat ca fiind cel mai bun profesor de pictură.

Aţi trăit, în viaţă sau artă, şi vreo descumpănire?

În viaţă, da, dar asta nu are importanţă. Am trăit numeroase descumpăniri, cu adevărat importante, şi în artă, când îţi vine să te laşi, dar o iei de la capăt, ca la început, chiar dacă vezi câtă artă s-a făcut, câtă poezie s-a scris, câtă pictură, câtă muzică şi îţi vine să nu mai faci nimic, să nu mai adaugi nimic la toate câte s-au făcut. Au fost şi vor mai fi, cred, multe descumpăniri de acest fel.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al artei Dvs.?

Cu un singur cuvânt: exasperare. Pe scurt, sunt fericit când mă confrunt cu exasperarea. Întâmplător, ieri mi-a venit să scriu câteva cuvinte şi am scris: disperare, numele tău e pictură! Nu e ceva original. O simplă notaţie. Și mi-am adus aminte că aşa gândeau şi expresioniştii, din care zice-se că s-ar trage şi pictura mea. Van Gogh chiar a spus-o: ”Picturile mele sunt un strigăt de disperare”.

Mihai Sârbulescu: ”Pe scurt, sunt fericit când mă confrunt cu exasperarea”

Mihai Sârbulescu este unul dintre pictorii exponenţiali ai generaţiei sale, a optzeciştilor, cum sunt generic numiţi pictorii, sculptorii, graficienii şi poeţii ce au ieşit în lume în a doua jumătate a deceniului nouă din secolul trecut. Totodată, prin apartenenţa sa la celebrul grup ”Prolog”, Mihai Sârbulescu s-a adăugat unei veritabile mişcări de renaştere a picturii româneşti. Era perioada în care se alcătuiseră deja şi alte grupuri, 9+1, 1+1+1, Sigma, Pro Arte şi altele, care au exclus definitiv blestemata epocă a proletcultismului. Într-un astfel de climat, efervescent şi de înaltă ţinută culturală, s-a format şi consolidat personalitatea lui Mihai Sârbulescu. O personalitate care îşi adaugă picturii sale şi patru cărţi, ”Despre ucenicie”, ”Jurnal”, ”Vasile Petrovici de vorbă cu Mihai Sârbulecu” şi ”Dosar Prolog”, ultima fiind chiar licenţa sa de doctorat, scrierile respective confirmând trudnica şi aplicata căutare de sine a artistului.

Un avizat comentator, Ruxandra Garofeanu, avea să sublinieze cu exactitate această dublă natură, artist/teoretician, a personalităţii sale: ”Mihai Sârbulescu face parte din acea rară categorie de artişti extrem de cultivaţi, precum Corneliu Baba, Marcel Chirnoagă, Octav Grigorescu, Henri Mavrodin ş.a.m.d. Acest atu i-ar fi putut ciunti instinctele artistice consumate şi în zona scrisului, căci şi-a dovedit talentul de bun interlocutor, de fin observator şi comentator al fenomenului plastic, dar destinul a vrut ca să poată face faţă tuturor acestor haruri, lăsându-i pictorului frâu liber în faţa inspiraţiei”.

Dincolo de aceste prime date menite a configura portretul unui pictor pe care deja l-am numit ca exponenţial pentru generaţia sa, cităm dintr-un alt excelent comentariu semnat de criticul literar Dan C. Mihăilescu şi intitulat ”O isihie exuberantă” (un oximoron surprinzător, dar pe deplin motivat de autor): ”Lui Mihai Sârbulescu îi place să-l citeze pe Van Gogh – Picturile mele sunt un strigăt de disperare! Ale lui sunt mai degrabă strigăte sălbatice de bucurie, desfolieri ludic-efervescente ale unei credinţe cu tainice rigori şi bogate linişti interioare”. Cât despre filiaţia sa cu marele expresionist, cu care adesea a fost gratulat, artistul însuşi declară: ”Nu ne considerăm discipoli. E ceva mult mai atrăgător – vorbesc despre colegialitate. Van Gogh este una din marile mele iubiri, însă nu-i pot fi discipol. Și ştii de ce? Fiindcă nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua de la sanda”. Superbă trimitere la un celebru citat biblic, trufie şi umilinţă în acelaşi timp!

Acestea fiind zise şi consemnate, deşi opera sa de până acum s-a bucurat de numeroase alte şi valoroase aprecieri, ne îngăduim a crede şi, totodată, a bănui că Mihai Sârbulescu pictează minunea unei clipe. Lucrarea sa este imaginea a ceea ce simte şi trăieşte, cu o voluptate supremă şi o efervescenţă incendiară, în miezul unei clipe de inefabil. Și pentru că frumuseţea şi somptuozitatea compoziţiilor – cu precădere peisaje, structuri arhitecturale, cum ar fi bisericile şi mănăstirile Bucovinei sau cele de la Muntele Athos, sau zidurile Balcicului regal, flori de toate soiurile şi toate culorile, şure şi grajduri, căpiţe de fân, mărunte case ţărăneşti, interioarele acestora, inclusiv grădinile din preajma lor – i se par pictorului că sunt gata să-şi piardă vraja, să se destrame, să se pulverizeze, sau să nu fi transpus în totalitate emoţia acelei clipe de inefabil, pictorul revine şi alcătuieşte numeroase cicluri în care una şi aceeaşi imagine este reluată, singularizată cromatic şi constructiv, pictorul prelungindu-şi parcă bucuria şi starea de-a picta. Un extaz apollinic îmbrăcat în tuşe groase, energice, pictorul etalând-şi transa parcă dionisiacă, fericit şi exact definită în oximoronul ”o isihie exuberantă”.

Am admirat în atelierul său, şi nu m-am săturat pe de-a întregul, două pânze proaspete. Un uriaş buchet de flori şi un peisaj fabulos, cu un deal înverzit la poalele căruia se desfăta în lumina soarelui un tăpşan plin cu flori albe. Deasupra dealului, într-o devălmăşie de albastru şi nouri albi, strălucitori, am desluşit bucuria cerului care se minuna de frumuseţea pământului, a florilor. Am îndrăznit să dau glas acestei trăiri şi pictorul Mihai Sârbulescu s-a arătat a fi încântat de acestă întrucâtva naivă lectură, o lectură la îndemâna oricărui iubitor de frumos.

Încheiem cu una din numeroasele sale mărturisiri, un fel de ritual premergător lucrului în sine: ”Am extras tuburile alese de mine din întregul maldăr. Le înşirui pe jos. Le cântăresc din ochi, le evaluez posibilităţile. Pictura dorită de mine se află acolo, închisă în tuburi”. Culorilor din tuburi li se mai adaugă doar bucuria unei nesfârşite şi luminate exasperări, adică sufletul mereu căutător al artistului.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: