Arhiva | 5:54 pm

REMEMBER.CLEPTOCRATUL KLAUS WERNER JOHANNIS +DNA+SRI+ C.N.S.A.S.: NOUA POLIŢIE POLITICĂ !

11 mai

  Republicăm un articol din data de 23 octombrie 2009 (http://www.justitiarul.ro/cnsas-noua-poliie-politic/), la solicitarea autorului. „Actuala campanie contra unor procurori și politicieni […]https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/iohannis-la-cnsas.jpg

Republicăm un articol din data de 23 octombrie 2009 ( http://www.justitiarul.ro/cnsas-noua-politie-politica/) , la solicitarea autorului. „Actuala campanie contra unor procurori și politicieni corupți, îndeosebi legați de colaborarea lor cu prim-adjunctul directorului S.R.I., g-ral (r.) Florian Coldea, face necesară republicarea acestui studiu, deoarece mulți dintre cititorii de azi nu știu că s-a mai încercat demiterea lui Florian Coldea și nici de acțiunile dolozive ale altor personaje, cum este chiar președintele Klaus Werner Iohannis!” (Colonel rtg. Vasile I. Zărnescu) Din păcate, unele linkuri nu mai sunt funcționale.

 

C.N.S.A.S. a fost instituit cu scopul punerii în practică a sceleratei Legi nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Iată ce stipulează art. 5, alin. (1) al acestei legi: „Prin politie politica se înţelege (sic) toate acele structuri ale securităţii (sic), create pentru instaurarea şi menţinerea puterii totalitar-comuniste, precum şi pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului„.

 

                     Serviciile Secrete sunt sistemul imunitar al Naţiunii

 

În articolul „Satanizarea Securităţii – atentat la Siguranţa naţională„, am relevat, printre altele, că, «din toate timpurile, până acum şi în viitor, Serviciile Secrete constituie „Poliţia” Politică a oricărui stat şi că, mai mult, ele sunt sistemul imunitar al naţiunii, constituind condiţia sine qua non a existenţei şi supravieţuirii sale». Apoi, făcusem cîteva precizări importante pentru înţelegerea problemei. «Acţiunea de deconspirare a ofiţerilor Securităţii şi a informatorilor este profund antidemocratică şi anticonstituţională, fiindcă blamul este aruncat asupra unei întregi categorii profesionale – cadrele Serviciilor Secrete – şi a colaboratorilor acesteia, fără de care activitatea de informaţii nu poate fi realizată. Dacă este ceva greşit în activitatea Serviciilor Secrete, în nici un caz nu trebuie condamnate ele, ca întreagă categorie profesională şi socială, ci trebuie puse la index, identificate şi condamnate, individual, numai persoanele care au comis abuzuri şi încălcări ale legii, dar numai în cazul în care victimele respectivelor acte represive intentează un proces penal sau moral şi, eventual, în cazul când Parchetul ori altă instituţie se sesizează din oficiu. Dar NU ca în situaţia de faţă, când unul ca Ticu Răzbunătoru’ vrea să-i afle pe cei care l-au „turnat” pe el la Securitate, cum a relevat, recent, ex-preşedintele Emil Constantinescu.

De aceea, în realitate, trebuie condamnată însăşi Legea nr. 187/1999 şi, în aceeaşi măsură, trebuie condamnaţi şi autorii ei, parlamentarii care au votat-o, susţinătorii ei şi cei care fac agitaţie antinaţională folosindu-se de ea, acum. Acelaşi tratament trebuie aplicat în cazul proiectului legii „lustraţiei”, venit la trei luştri de la Retrovoluţia din decembrie 1989. Ca o mică satisfacţie pentru cei care gândesc logic este faptul că primele victime ale acestei aberaţii politice au fost tocmai unii dintre promotorii proiectului legii „lustraţiei”: Mona Muscă-Ipocrita şi câteva „haimanale ale aşa-zisei societăţi civile”, cum s-a exprimat Mihai Pelin! (…) Viclenia păpuşarilor care i-au manevrat pe „idioţii utili” care au elaborat, care au votat şi care susţin, tendenţios, Legea nr. 187/1999 rezidă în faptul că au substituit sensul sintagmei poliţie politică prin conţinutul noţiunii poliţie partinică! În plus, formula poliţie politică este inadecvată Serviciilor Secrete, fiindcă acestea nu reprezintă o poliţie, nici în sensul propriu, nici în cel figurat: rolul Poliţiei este de a surprinde flagrantul şi/sau de a constata, post factum, ilegalitatea comisă şi, apoi, de a face ancheta penală pentru a aplica pedeapsa de rigoare.

Rolul Serviciilor Secrete este exact invers: de a semnala intenţia şi de a preveni să se producă ameninţarea respectivă la adresa securităţii naţionale! Căci, dacă s-a produs, deja, e vai-şi-amar! Nici o anchetă de Poliţie nu mai repară lucrurile! Amintiţi-vă de WTC, 11 septembrie 2001! Iar activităţile de informare-prevenire se fac cu alte mijloace tehnice secrete de comunicare (Communications Intelligence – COMINT) şi cu alte cadre, specializate (Human Intelligence – HUMINT) decât cele folosite, preponderent, de Poliţie. Dar, chiar dacă, prin extensie şi extrapolare ilicită, acceptăm sintagma „poliţie politică” pentru Serviciile Secrete, reamintesc faptul că, în orice regim şi sistem politic, din toate timpurile, ele sunt „poliţie” politică. Dar, mai corect spus, Serviciile Secrete sunt un vector politic, deoarece aceasta este menirea lor: să ofere decidentului politic – adică regelui, preşedintelui ţării, premierului, miniştrilor şi celorlalţi îndreptăţiţi de lege să primească – informaţiile necesare luării deciziei politice în cunoştinţă de cauză.

Acest lucru nu-l înţeleg „guguştiucii şi fătucele noastre” – pentru că n-au atâta minte – , precum nici „idioţii utili” care proiectează, redactează, votează şi validează legile – pentru că sunt manevraţi. Evident, dintre aceştia din urmă nu toţi sunt tâmpiţi, ci, unii, sunt inteligenţi şi vicleni, căci au tocmai rolul de a promova legi care să submineze societatea românească, ascunzându-se sub paravanul nătărăilor pe care-i manevrează şi cu ajutorul cărora dau – prin vot – legitimitatea legilor malefice, cum este Legea nr. 187/1999, dată în vremea pernicioasei Convenţii Democrate, legea de funcţionare a C.N.S.A.S. sau, mai grav, Constituţia din 2003, dată în vremea criminalilor din P.S.D., care au distrus România mai mult decât cele două războaie mondiale» (cf. SANTINELA nr. 9, 27 sept. 2006, pag, 12-13).

 

                          C.N.S.A.S. = instrumentul poliţiei politice „democrate”

 

Evident, dintre aceşti tîmpiţi (la propriu şi nu la figurat!) fac parte şi cei care au conceput, redactat, modificat şi corectat – nu numai juridic, ci inclusiv gramatical – Legea nr. 187/1999, pentru că, vedeţi mai sus, deşi legea a fost modificată şi corectată de atîtea ori, totuşi, în textul art. 5, alin. (1), citat mai sus cu italice, se menţine acea iniţială greşeală elementară, dezacordul dintre subiect şi predicat: „Prin politie politica se înţelege (sic) toate acele structuri ale securităţii…”! După un deceniu de la promulgarea legii, ticăloşii care ne conduc n-au fost în stare să corecteze măcar gramatical textul ei.

Cît priveşte corectarea aspectelor conceptuale şi juridice, în nici un caz nu se dorea făcută: fiindcă nu le era în intenţie asta, de vreme ce promulgaseră Legea 187/1999, care este, prin excelenţă, demolatoarea Securităţii Naţionale. Pentru că ticăloşii care ne conduc au nevoie de o nouă poliţie politică, dar mascată, demagogic, prin chiar instituţia prin care se pretinde că se veghează la respectarea democraţiei: odiosul C.N.S.A.S., pe care d-l avocat-deputat Sergiu Andon era gata-gata să-l desfiinţeze! Aplicarea epatantă a acestui procedeu s-a făcut în cazul Patriarhului Teoctist, care trebuia înlăturat, iar un alt exemplu l-am dat mai sus, despre Mona Muscă. Referitor la cazul ei am explicat, deja, situaţia în articolul «Cine a „excomunicat-o” pe deputata Mona Muscă?!», articol conceput ca replică la articolul d-lui Ion Coja în care se arăta a fi un mare fan al d-nei Mona Muscă şi în care eu îi puneam, printre alte, următoarele întrebări: „11) Ca atare, d-l prof. Coja ar trebui să se întrebe, mai degrabă, nu de ce nu mai este băgată în seamă, ci, dimpotrivă, cine a băgat-o în seamă de a băgat-o în cloaca politică destinată purjării la canalul dejecţiilor Istoriei?! Căci, iată, şi Bălăceanu-Stolnici a fost pus la index ca informator al odioasei Securităţi, dar nu s-a făcut deloc tapaj – cum a procedat în cazul lui Mircea Ionescu-Quintus cel care l-a săpat ca să-i ia locul, Viorel Stoica-Bancrută-Frauduloasă, sau în cazul lui Dan Amedeo Lăzărescu ş.a., sau, acum, al „distinsei doamne” Muscă! (…) 12) Apoi, întrebarea următoare se impune de la sine: cine manevrează dosarele arhivei S.R.I. astfel încât să facă pe vidanjorul politic?! Evident, tot un general-hârţogar (adică arhivar) şi, la fel de evident, nu gratis, căci meseriile murdare trebuie plătite ca la Salubritate, dar cu spor mai mare de periclitate: cu vile, cu solde de merit, cu grade de general, apoi cu alte stele de general etc. 13) În sfârşit, din acest expozeu rezultă o întrebare directă pentru d-l prof. Coja: puteţi, prin relaţiile dvs. – care, iată, vă dau informaţii pertinente, ca despre madam Muscă, sau ca despre Bogdan Olteanu (despre care aţi scris, recent, în SANTINELA nr. 17/2007, pag. 11, că aţi fost prevenit că va fi împins, în mod ocult, să ajungă preşedintele României!) -, puteţi, deci, să aflaţi care este acel general-hîrţogar care „i-a tras-o” dânsei, „distinsei doamne Muscă”?! Şi culmea este că, deşi, iniţial, acest individ s-a eschivat să facă armata, dându-se bolnav, totuşi, după „Revoluţie” a parvenit la gradul de general-hîrţogar! Aşa se face Istoria! Dacă i-aţi afla numele, poate aţi ajuta-o să găsească mai repede „poarta” de ieşire din cavoul politic!» (cf. SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 10-11).

Nu ştiu dacă d-l prof. Coja a aflat numele respectivului general, dar, în mod cert, se va strădui să-l afle, căci, de vreme ce şi-a propus să candideze la preşedinţia României, nu este exclus să-i apară şi dumnealui un dosar pe care ticăloşii din C.N.S.A.S. să-l dea la iveală şi cu care să demonstreze în instanţă că ar fi fost colaborator al Securităţii. Căci criminala Lege nr. 187/1999 este atît de laxă în ambiguităţi, iar judecătorii sunt atît de „infailibili” şi de inamovibili, încît aproape oricine poate să cadă sub securea C.N.S.A.S., dacă numele său apare în vreun document real sau fabricat de C.N.S.A.S. sau de către cei care gestionează Arhiva S.R.I. Pentru că C.N.S.A.S. a fost conceput să aibă rolul de actuală poliţie politică, cu ajutorul căruia să fie scoşi din viaţa politică cei indezirabili.

 

                    Încrengătura inextricabilă dintre DNA, SRI şi CNSAS

 

Într-adevăr, directorul Arhivei S.R.I., colonelul Florin Pintilie, fusese avertizat de către regretatul Mihai Pelin: „Florin Pintilie ar trebui să ştie că tot ce face, zăpăcind în neştire conţinutul unor dosare deja arhivate, frizează Codul Penal”. Deşi, anterior, avusese, în structura S.R.I., altă subordonare, prin diverse manevre de „restructuare” a S.R.I., colonelul Florin Pintilie a ajuns în directa subordonare a şefului Secretariatului General al S.R.I., generalul-maior Marius Sorin Brăteanu – motiv pentru care acesta din urmă „a fost suspectat, potrivit presei, că a traficat dosare ale Securităţii”. Prin această poziţie, g-ralul-mr. M. S. Brăteanu, fiind direct subordonat directorului S.R.I., devenise unul dintre cei mai influenţi şi mai malefici indivizi din umbră ai S.R.I.-ului; şi, reţineţi: directorii S.R.I. se schimbau la fiecare înlocuire a garniturii de la Putere, dar g-ralul-mr. M. S. Brăteanu era inamovibil! Deoarece prin mîna lui treceau toate informaţiile de interes, toate ordinele de linie etc., prin biroul lui treceau toţi cei veniţi în vizită la directorul S.R.I., devenise un „om greu”, cu multe relaţii – cu rezerva morală că încă nu ajunsese om, ci rămăsese o abjecţie! Căci acest Brăteanu nu fusese decît un obs-cur secretar de partid în S.R.I. şi profesor de limba franceză la Şcoala din Grădiştea etc. Şi, se ştie, aceşti secretari de partid erau, prin excelenţă, nişte lichele de cea mai joasă speţă – calitate abjectă pe care M. S. Brăteanu şi-a menţinut-o şi după ce a ajuns general-hîrţogar, ştiind să se fofileze cînd era căutat de instanţele de judecată la o adresă falsă, la care nu putea fi găsit, ca în cazul procesului cu Constantin Ţăpuş, care voia „să-l tragă-n ţeapă”. Dar, fireşte, nu pentru acest talent al său de a mistifica lucrurile Parchetul Militar care-l ancheta l-a absolvit de vină prin faimosul N.U.P., ci pentru că ştia multe despre mulţi! Or, în această situaţie, ipoteza zig-zagurilor „greilor” în funcţie de „comanda politică” este nu doar plauzibilă, ci absolut sigură, mai ales că g-ralul-mr. M. S. Brăteanu, printre alţii, a fost „incriminat de Comisia parlamentară de control asupra activităţii S.R.I.” pentru renumitul „scandal Coldea”, al cărui vădit caracter politic nu a mai putut fi escamotat, iar Comisia de control a activităţii S.R.I. se pregătea chiar să-l demită pe prim-adjunctul Coldea – dar a renunţat din motive obscure! Dar, fără îndoială, din aceleaşi motive pentru care, în procesul generalului S.R.I. Ovidiu Soare şi al celorlalţi inculpaţi cu el, procurorii D.N.A. i-au făcut „eliberaţi ca să nu vorbească„! G-ralul-mr. (r.) Ovidiu Soare a fost promovat ca şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul S.R.I., după ce fusese numit, în 1995, comandantul Diviziunii pentru Apărarea Constituţiei – deci, pe funcţie de general-maior încă de pe cînd era doar maior: adică fusese aburcat pe acest post sărindu-se peste trei mari grade militare, ceea ce este ilegal! Dar era în clică (fusese în garda personală a lui Nicolae Ceauşescu, pe care-l trădase!) şi a fost avansat şi promovat cu repeziciune „pentru că merita”. Or, din această postură de şef – timp de 15 ani! – al Diviziunii pentru Apărarea Constituţiei, apoi, de şef al Inspectoratului respectiv şi, simultan, de adjunct al directorului S.R.I., el devenise, practic, cel mai puternic general din S.R.I. şi avea controlul aproape a tot ce mişcă în ţară, pe primele locuri în aria de supraveghere fiind Magistratura! Şi, cum aici corupţia este endemică, este evident că avea la mînă „nume grele din Parchet”, ca pe „fostul prim-adjunct al procurorului general Marcel Sâmpetru şi pe fostul şef DIICOT George Muscalu”, incriminaţi în „dosarul Soare”. Iar consecinţa s-a văzut: procurorii D.N.A. l-au iertat şi i-au confiscat doar cîteva zeci de mii de euro; apoi, cu „mica” agoniseală rămasă şi-a cumpărat o mare firmă, fireşte, prin interpuşi. Totuşi, deşi dispunea de un serviciu de informaţii puternic, el a fost arestat cînd era în activitate: adică a fost luat cam ca din oală, ceea ce este un semn bun: e posibil să scăpăm de corupţi!

Dar, să revin la celălalt „om greu” al S.R.I. Printr-un concurs de împrejurări (nefericit pentru noi, dar foarte favorabil lui), M. S. Brăteanu – care, cu mult înainte de 1989 se numise Brătianu, dar îşi schimbase numele tot din motive de fofilare politică! – ajunsese, totuşi, Cancelarul-şef al directorului S.R.I. El este generalul-hîrţogar la care făceam aluzie în articolul publicat acum doi ani, din care am citat mai sus! Este de natura evidenţei că prin intermediul lui se manevrau dosarele care trebuiau scoase pe piaţă, pentru a fi luxaţi – nu „lustraţi” – cei ce „mişcau în front”, aşa cum a păţit, subit, madame Mona Muscă, devenită, din punct de vedere politic, indezirabilă! Vă mai amintiţi de cazul ei: mare lider politic al P.N.L., mare lider parlamentar, pe primele locuri în sondaje, gata-gata să ajungă candidată la preşedinţia României etc. Totuşi, a deranjat pe „cineva”! Nu ştim pe cine. Mister! Dar se ştie soluţia scoaterii din scena politică: apelul prompt şi infailibil la C.N.S.A.S., aşa că, din marea speranţă politică a României, a fost, cvasi-instantaneu, lichidată politic şi moral!

 

                          O victimă a C.N.S.A.S.: Marius Albin Marinescu

 

Un alt caz, mai mic prin imaginea publică, dar identic sub aspectul represiunii politice comise de C.N.S.A.S. şi care demonstrează, încă o dată, în mod categoric rolul de poliţie politică al C.N.S.A.S., este cazul d-lui Marius Albin Marinescu, directorul publicaţiilor Justiţiarul şi – deşi nu este o cinste, dimpotrivă! -, tizul generalului-maior Marius Sorin Brăteanu, şef-cancelarul S.R.I., care era unul dintre cei mai reprehensibili generali ai S.R.I.

PREZENTAREA CAZULUI. Conform dosarului 1847/2/2009, C.N.S.A.S., prin adresa nr. RCG966/25 februarie 2009, a depus la Curtea de Apel Bucureşti-Secţia contencios administrativ şi fiscal, Acţiunea în constatare, „rugînd-o ca, prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa, ca urmare a motivelor mai jos prezentate, să constataţi existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe d-l MARINESCU Marius-Albin, născut la (…) etc.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

În fapt, domnul MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar al municipiului Sibiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din O.U.G. nr. 24/2008 (…), C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător a Securităţii, persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)”… etc. (s.n. – V.I.Z.). Şi, pe trei pagini, continuă polologhia cu articolele de lege care le convin, şi enumeră probele în cauză (cf. facsimilele 1-2). Acţiunea C.N.S.A.S. este semnată de preşedintele Consiliului, conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES, şi de directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru POPESCU (cf. facsimil 2).

 

                            Neconcordanţa timpilor de referinţă

 

Chiar din aceste fraze se distinge că este victima represiunii politice.

D-l M. A. Marinescu este preşedintele organizaţiei din Sibiu a P.N.Ţ.C.D. Totodată, l-a avut în „colimator”, permanent, în revistele JUSTIŢIARUL, pe primarul Klaus Werner Iohannis, pe care, evident, l-a concurat la alegerile din iunie 2008. Dintre ceilalţi candidaţi concurenţi, d-l M. A. Marinescu a avut cele mai multe voturi, după K. W. Iohhanis! Or, vedeţi măgăria făcută de C.N.S.A.S, relevată de cele două sublinieri făcute de mine mai sus: la data depunerii „Acţiunii în constatare„, alegerile se terminaseră de opt luni! Dar d-l Csendes scrie şi semnează, abia la 25 februarie 2009: „MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar”! Dar nu poate pretinde că, scriind astfel, el folosea „prezentul istoric”, fiindcă prostia ar fi prea mare. Or, d-l Marinescu fusese candidat! Asta-i prima şmecherie. După şase rînduri, însă, se situează intră în realitate, în prezentul efectiv şi se referă la trecut: „persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile…” etc. Asta-i a doua şmecherie, prin care C.N.S.A.S. vrea să justifice motivul pentru care a introdus acţiunea în instanţă. Dar îşi dă, iarăşi, cu stîngul în dreptul, pentru că acţiunea trebuie respinsă pe motiv de tardivitate. Adică, în termeni juridici, instanţa de judecată trebuie să admită „excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes” şi să respingă ca neîntemeiată acţiunea C.N.S.A.S.!

Într-adevăr, dacă alegerile se încheiaseră de opt luni, ce rost mai avea acţiunea? Nici una, în afară de o acţiune de retorsiune a primarului K. W. Iohhanis. Pentru că nu putem admite, în nici un caz, că preşedintele C.N.S.A.S. ar fi un tîmpit; şi nici nu avem interes, fiindcă, altfel i-am acorda circumstanţe atenuante. Nu este tîmpit, căci el este „conf. univ.” Deci, predă la o universitate şi, chiar dacă în ultimele două decenii s-a produs o inflaţie de universităţi şi de cadre universitare, trebuie să-l credităm ca fiind competent. E drept că mai semnează şi cu titlul de „dr.”, iar aici trebuie să dezlegăm un mister. O fi doctor, oare, ginecolog?! A mai fost unul, ministru la Agronomie, din care cauză Agronomia a avortat, iar acum este pe cale să devină sterilă! Eu nu cred că e doctor ginecolog, nici stomatolog (prin anii ’50 era un stomatolog profesor la Facultatea de filozofie, care-l preda pe Kant!) şi nici filolog – altfel ar fi observat neconcordanţa timpilor din fraza cu care începe expunerea de motive a Acţiunii în constatare! În ce eşti „doctor” d-le Csendes? Eu presupun că eşti doctor în istorie, ca să-ţi justifice, cît de cît, ocuparea postului de preşedinte al C.N.S.A.S. Sau eşti doctor în informaţii?!

Dar, ca şi în Filologie, şi în domeniul Istoriei problema timpului este esenţială: una este să vorbeşti despre bătălia de la Mohaci, din 1526, cînd statul maghiar a fost desfiinţat, şi alta despre Tratatul de la Trianon, din 1920, cînd Ungaria şi-a dobîndit graniţele normale, actuale. Mai putem admite că textul Acţiunii a fost elaborat – sau măcar verificat – de către directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru Popescu, iar d-l conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES l-a semnat ca… primarul. Dar asta nu mai este o scuză, ci o acuză!

În acest sens pledează Nota de constatare nr. S/DI/I/680/22.05.2008, în care, printre altele, scrie: „Avînd în vedere 1) art. 3 lit. g) din O.U.G. 24/2008 şi calitatea d-lui MARINESCU MARIUS-ALBIN de candidat la funcţia de Primar al Municipiului Sibiu; 2. Adresa de verificare nr. S/5301/01.02.2007 transmisă de C.N.S.A.S. Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe …” etc. (cf. facsimil 4).

Mai mult. În acelaşi sens pledează şi adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008 a C.N.S.A.S. către d-l M. A. Marinescu, semnată de conf. univ. dr. Virgiliu-Leon ŢĂRĂU, ca răspuns la cererea d-lui Marinescu nr. P 4027/08.09.2006, prin care solicita accesul la propriul dosar de securitate, şi în care i se răspundea că în evidenţele S.I.E. şi S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele dvs.”; iar S.R.I. le-a comunicat că „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989″ (cf. facsimil 3).

Repet, adresa asta – concluzivă – i-o trimisese d-lui Marinescu în 11 iunie 2008, cu puţin înaintea datei alegerilor locale. Dar, conform judecăţii de atunci a celor care analizaseră dosarul d-lui Marinescu, aceste constatări, judicioase, în fond, au fost motivul pentru care C.N.S.A.S. nu a putut să-l împiedice să candideze pe d-l M. A. Marinescu! Pentru ca acum, după opt luni, să facă, retroactiv, o acţiune în care să-l găsească musai, colaborator al Securităţii! Deja trebuie să mă corectez: nu este doar o măgărie ceea ce comite C.N.S.A.S., ci este o ilegalitate.

1. Prima concluzie: Acţiunea în constatare este o făcătură cu scop de represiune politică.

 

                           Dovezile invocate de C.N.S.A.S. contrazic demersul Acţiunii…

 

În primul rînd, trebuie să reţinem că S.R.I. informase că „dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu fusese distrus…” şi, de aceea, trebuie, în consecinţă, să ne mirăm cum de s-au aflat datele pe care C.N.S.A.S. se bazează ca „probe”, înşirate în pag. 3 a „Acţiunii în constatare” (facsimil 2). Ba să întrebăm S.R.I.-ul dacă l-a reconstituit, cumva, din cenuşa în care a fost distrus. Arhivarul super-şef şi cancelar-şef generalul-maior Marius Sorin Brăteanu ar fi fost în stare s-o facă! Dar pînă să ne răspundă S.R.I.-ul, să continuăm analiza.

Remarcaţi că, în Nota de constatare din 22.05.2008, în pagina 1, pct. E, se precizează: „Nu s-au identificat documente care conţin informaţii transmise către Securitate” (facsimil 4); în pagina a doua a Notei (facsimil 5), sunt înşirate alte cîteva dintre „probele” pe care se bazează acţiunea dolozivă a C.N.S.A.S-ului contra d-lui Marinescu. Din paragraful 2 de sus, trebuie reţinut raportul de recrutare din 21.05.1980, făcut de ofiţerul de caz din Biroul Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, conform căruia „i-am propus ca să sprijine organele de contrainformaţii militare, prin punerea la dispoziţia acestora pentru nevoile muncii a locuinţei…” În paragraful ultim, din chenar, este indicat şi raportul din 16.03.1981, de încetare a legăturii, precizîndu-se că, de fapt, încă de la sfîrşitul anului 1980, legătura nu mai era funcţională, fiindcă d-l Marinescu se căsătorise şi locuinţa lui nu mai putea fi folosită drept casă de întîlnire. Deci, efectiv, doar trei luni, în intervalul 21 mai 1980 – 26 iulie 1980 (data căsătoriei), ar fi fost posibilă utilizarea locuinţei d-lui Marinescu drept casă de întîlnire – cu precizarea că nici pînă atunci nu ar fi fost prea facil şi în siguranţă contrainformativă, deoarece locuia cu mama lui.

În finalul acestei Note, la pct. 5, se face un rezumat de către consilierul D.I. (de ce semnează doar cu iniţiale, cînd trebuie să-şi scrie numele în clar?! ), al C.N.S.A.S., în care se menţionează că „în casa de întîlnire nu s-au făcut interogări, nu s-au putut face investigaţii pe numele unor persoane urmărite, neexistînd menţiuni de acest fel în dosar”. La fel, ca răspuns la cererea de informaţii a C.N.S.A.S., în adresa nr. A/S63/ din 19.03.2007, Serviciul Istoric al Armatei (S.I.A.), de pe lîngă Statul Major General al Ministerului Apărării, precizează că „nici una dintre persoanele nominalizate în listele cu nr. (…) nu au fost identificate cu dosar de colaboratori sau de urmărire, întocmite de fostele organe de securitate, ca poliţie politică”… etc. (facsimil 6).

2. A doua concluzie, desprinsă din finalul Întîmpinării depuse de d-l M. A. Marinescu la dosar: chiar din textul Acţiunii în constatare „…rezultă că nu am cules informaţii, nu am întocmit note şi rapoarte, nu am făcut relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii şi că suntem în prezenţa unei acţiuni rulate pe bandă de către C.N.S.A.S, fără verificarea datelor”.

Dar aici a greşit d-l Marinescu, fiindcă a subapreciat demersul C.N.S.A.S.: nu este vorba de o „acţiune rulată pe bandă”, ci de un demers oneros îndreptat în mod expres contra lui, pentru a-l scoate din viaţa politică, aşa cum s-a procedat cu Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Mona Muscă ş.a.

Ca atare, trebuie să revin asupra unui aspect important, consemnat mai sus în raportul ofiţerului de caz, dar escamotat deliberat de C.N.S.A.S.: d-lui M. A. Marinescu i s-a cerut „să sprijine organele de contrainformaţii militare”. Ceea ce nu ştie d-l M. A. Marinescu, dar ştiu cu certitudine atît investigatorii C.N.S.A.S., cît şi judecătorii este faptul că, aşa cum s-a relevat frecvent în presă, Diviziunea de Contrainformaţii a S.R.I. are aceleaşi atribuţii profesionale cu aceea a fostei Securităţi şi care sunt aceleaşi cu ale oricăror Servicii Secrete din orice ţară! Conceptul de „contrainformaţii” este echivalent cu cel de „contraspionaj” – care nu se prea foloseşte fiindcă este mai puţin elegant, căci cuvîntul „spion” are o prea puternică încărcătură peiorativă. Diviziunea de Contrainformaţii se ocupă, deci, cu depistarea atît a străinilor (diplomaţi, ziarişti şi medici cu sau „fără frontiere”, oameni de afaceri, consilieri, agenţi de influenţă, turişti ş.a.) care spionează România, cît şi a cetăţenilor români racolaţi pentru spionaj de către cetăţenii străini. Iar spionajul a fost, dintotdeauna, condamnat cel mai aspru în toate ţările – de obicei, cu pedeapsa capitală! Contraspionajul militar, pe lîngă obiectivele enunţate mai sus, îi caută, prioritar, pe spionii străini sau autohtoni din domeniul militar – deci, implicit, pe propriii militari bănuiţi de spionaj – cum a fost, de ex., generalul Nicolae Militaru, reactivat ca ministru al Apărării după 1 ianuarie 1990 şi care a ordonat uciderea echipajului colonelului Gheorghe Trosca, şeful Statului Major al U.S.L.A. (care-l avusese în supraveghere contrainformativă pe g-ralul N. Militaru!). Din această cauză, ab initio, toate cazurile care ţin de Contrainformaţii nu intră sub incidenţa Legii 187/1999 şi a celor ulterioare, care incriminează Securitatea ca poliţie politică – înţeleasă în sensul corect, de poliţie partinică, aşa cum am explicat la început. Ca atare, nici cazul colaborării d-lui M. A. Marinescu – fie şi sub această specie, de gazdă a casei conspirative de întîlniri – nu poate fi inclus aici.

3. A treia concluzie. Cel puţin sub acest aspect, C.N.S.A.S. face, în cunoştinţă de cauză, un abuz evident de interpretare şi o ilegalitate în manevrarea documentelor, ceea ce-i conferă circumstanţe agravante.

 

                   CNSAS foloseşte aceleaşi date pentru concluzii contradictorii

 

Toate documentele şi informaţiile aduse ca probă în dosarul 1847/2/2009 de C.N.S.A.S. fuseseră produse înainte de alegerile din iunie 2008, în vederea eventualei blocări a candidaturii d-lui M. A. Marinescu la funcţia de primar al Sibiului. Această blocare nu s-a produs doar fiindcă C.N.S.A.S. nu a demonstrat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. Dar, pe baza exact a aceloraşi documente, produse în 2007 şi 2008, C.N.S.A.S. insistă, şi acum, la un an de la admiterea concluziei iniţiale de necolaborare, să pretindă, invers, că ar fi demonstrat, atunci, că ar fi fost „colaborator”, dar, aparent curios, introduce abia acum procesul în instanţă. Asemenea „concluzii” şi acţiuni frizează penalul.

E-adevărat că, înaintea alegerilor locale din iunie 2008, C.N.S.A.S. nu a putut, repet, să demonstreze, pe baza acestor documente şi informaţii, că d-l M. A. Marinescu fusese colaborator al Securităţii şi l-a informat, textual, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele dvs.” (cf. facsimil 3). În consecinţă, nu a putut să-i împiedice participarea la alegeri pentru a candida la funcţia de primar al Sibiului. Desigur, mi s-ar putea obiecta că, totodată, nici nu s-a pronunţat că ar fi fost colaborator, căci, conform ultimei fraze din pag. 2 a Notei de constatare nr. S/DI/I/22.05.2008, elaborată de consilierul ascuns misterios şi netransparent sub iniţialele D.I., „Direcţia Investigaţii supune atenţiei Colegiului nota de constatare privind pe Marinescu Marius-Albin…” etc. (cf. facsimil 5). Or, după ce şi-a concentrat atenţia, cu marea acuitate dată de marile salarii pe care le încasau de la bugetul consolidat al statului, C.N.S.A.S. a rămas în dubiu şi nu a zis „că-i laie sau bălaie!” Adică, cu mintea lor cu care dau verdicte categorice şi profund păgubitoare pentru cei „judecaţi”, au fost nevoiţi să aplice principiul de drept penal Semper in dubiis benigniora praeferenda sunt – „Totdeauna, în cazul dubiilor se alege partea cea mai bună”: adică, într-o situaţie dubitativă, cînd nu se poate stabili exact gradul de vinovăţie al inculpatului, judecătorul trebuie să opteze pentru decizia cea mai favorabilă acestuia, respectiv să-i dea pedeapsa cea mai mică.

Foarte frumos, am zice noi. Numai că acest umanism al ticăloşilor din C.N.S.A.S. a ţinut doar opt luni, iar, apoi, în acelaşi context juridic şi pe baza aceloraşi date conchid, pe trei pagini, că ar fi fost colaborator al Securităţii. Normal, în mod obligatoriu erau necesare documente noi care să ateste acest nou verdict, contradictoriu celui anterior, mai ales că normele juridice invocate sunt aceleaşi ca în iunie 2008: în pseudo-argumentarea lor, d-l preşedinte dr. L.-A. Csendes (o fi ginecolog, totuşi?!) şi d-l director juridic F.-A. Popescu invocă tot O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008, care era funcţională dinainte de alegeri, căci tot „în temeiul” ei l-au informat, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că în evidenţele S.I.E. şi al S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar” şi că la S.R.I. „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor…”! Aceeaşi normă juridică, O.U.G. nr. 24/2008, e folosită în două sensuri contrarii, dar pe baza unui dosar distrus şi refăcut nu se ştie cum!!! Măi generale-hîrţogar Brăteanu, cum i-ai reconfecţionat dosarul distrus?

Dar d-l Csendes, ca un prost senin, semnează asemenea enormităţi, după cum, cu aceeaşi seninătate, vorbea şi în seara zilei de 6 oct., la televizor. Dar e prea „conf. univ.” şi prea „dr.” ca să credem că a făcut-o din prostie, fără să ştie ce semnează. Nu. Dimpotrivă, a semnat această ilegalitate fiindcă a ştiut că nu va pierde în instanţă, deoarece acestor dosare le este aranjată sentinţa de „vinovat” dinainte de a se judeca dosarul!

În sfîrşit, la dosarul cauzei, înaintea începerii şedinţei de judecată din 6 oct. a.c., s-a depus Declaraţia notarială a ofiţerului de caz al Biroului de Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, în care, printre altele, el afirmă: „Precizez că, după primirea acceptului pentru folosirea apartamentului, nu am introdus nici o persoană din reţea, deoarece acolo locuia (cu) soţia şi soacra d-lui Marinescu Marius-Albin, fapt ce ar fi dus la deconspirarea persoanelor introduse. Dacă apar nume conspirative în dosarul gazdei casei de întîlniri, acestea trebuiau trecute pentru că aşa erau prevederile ordinelor de linie. (…) Azi, 5 iunie 2009″. Deci, ofiţerul recunoaşte că nu a dus pe nimeni în locuinţă, dar a scris că ar fi adus, evident, doar ca să încarce mapa cu activităţi a Biroului şi ca să iasă şefii bine la bilanţul periodic! Căci, se ştie, în regimul totalitar, dezinformarea devenise o politică de partid şi de stat, ca să fie prezentat Socialismul în culori cît mai roz.

În instanţă, avocata C.N.S.A.S. a bălmăjit ceva cum că din dosar ar rezulta că d-l M. A. Marinescu fusese „colaborator al Securităţii şi că din cauza lui unele persoane au avut de suferit, fiindcă li s-au încălcat drepturile”! Care sunt acele persoane, cucoană, de nu le-a găsit nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.I.A.?! Şi nici nu a apărut vreuna care să-l acuze pe d-l Marinescu de aşa ceva! Dar avocata C.N.S.A.S. pretinde că ştie că ele ar fi existat, fiindcă aşa a primit directivă să acuze, din partea tartorilor de la conducere!

Înainte de începerea dezbaterii dosarului, îi scrisesem, pe o hîrtie A4, avocatului d-lui Marinescu toateexplicaţiile de mai sus referitoare la atribuţiile Diviziunii de contrainformaţii (recte contraspionaj), rugîndu-l să includă în pledoaria sa aspectul esenţial că lupta contra spionilor nu poate intra, sub nici un motiv, sub incidenţa Legii nr. 187/1999 şi a celorlalte pendinte de ea. Însă el s-a referit doar la faptul că, făcînd armata la Trupele de Securitate – „la unitatea asigurată contrainformativ de către ofiţerul de caz” -, d-l Marinescu „se pricepea la arme” şi de aceea ofiţerul de contrainformaţii militare i-a cerut colaborarea!

Trebuie să concedem că nici d-l Marius Albin Marinescu nu este ca d-l Dan Voiculescu şi nici avocatul său nu este ca d-l Sergiu Andon!

Dar nici judecătorul care a prezidat instanţa nu este ca vreunul de la Curtea Constituţională! Aşa că abia aştept să văd cît de „suverană şi infailibilă” va fi judecata lui în a găsi motivele cu care să-şi „argumenteze” motivarea deciziei referitoare la abuzurile comise de C.N.S.A.S!

4. A patra concluzie. Sunt convins că preşedintele instanţei de judecată nici nu s-a uitat pe actele dosarului, fiindcă avea sentinţa „dată-n plic”, trasată dinainte. Iată de ce susţin că trebuie introdusă prezumţia de vinovăţie a magistraţilor!

 

                                                 Filiera presiunilor politice

 

În ultimii ani, unii consilieri ignoranţi şi nevrednici ai preşedintelui Traian Băsescu l-au determinat pe acesta, prin „sfaturile” date, să lanseze în presa făcută, în genere, de neaveniţi, sintagma „grupuri de interese”, folosită în sens peiorativ şi preluată chiar de unii aşa-zişi „analişti politici”. Expresia „grupuri de interese” nu are nimic peiorativ în ea, căci desemnează grupuri de interese constituite normal, existente în orice societate structurată, aşa cum sunt inclusiv partidele politice. În politologie, expresia corectă şi consacrată, care denotă sensul peiorativ pe care ar vrea să i-l incumbe celeilalte sintagme, este aceasta: „grupuri de presiune„. Deoarece noţiunea presiune denotă acţiunea ocultă, subversivă asupra unor lideri şi/sau autorităţi private sau ale statului în vederea realizării unor interese individualiste, egoiste ale indivizilor constituiţi în respectivele grupuri, interese care contravin flagrant intereselor generale ale societăţii. Altfel, dacă ar fi benefice sau măcar rezonabile, respectivele interese ar fi susţinute în mod public şi nu subteran. Pentru a obţine cele mai eficiente profituri, presiunea se realizează asupra factorilor politici. Pentru atingerea scopurilor lor, grupurile de presiune folosesc mijloace ilegale – căci în asta constă presiunea! -, enumerate, de ex., în dosarul penal al g-ralului-maior (r.) Ovidiu Soare: „…luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor acesteia, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvîrşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal”. Şi încă aici nu sunt trecute toate infracţiunile care i se imputau lui Ovidiu Soare, în care au fost implicate multe persoane importante politic şi economic, inclusiv procurori din D.N.A., D.I.I.C.O.T. etc.! Aşadar, filiera corupţiei este foarte îmbîrligată şi arborescentă.

Este notoriu faptul că d-l M. A. Marinescu duce, de mulţi ani, o campanie contra primarului „permanentizat” – spre ruşinea sibienilor! – la Primăria Sibiu, campanie determinată de nenumăratele abuzuri, jafuri şi alte ilegalităţi omise de acest Klaus Werner Iohannis. Aşa cum se vede şi de aici, K. W. Iohannis este învinuit de d-l Marinescu în mai multe dosare penale, tergiversate de D.I.I.C.O.T şi de D.N.A. în scopul prescrierii faptelor comise, conform consolidatei practici a JU$TIŢI€I din România.

În ceea ce mă priveşte, în timpul cînd apărea revista SANTINELA, am scris mai multe articole critice, în care dezvăluiam – pe urmele multor altor ziarişti – atitudinea antinaţională şi antiromânească a unor persoane publice, precum Mircea Dinescu, Constantin Şerban Dumitrescu – zis „Ticu” -, Horia Roman Patapievici, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Dorin Dobrincu, Gabriel Andreescu, Vladimir Tismăneanu şi alţi asemenea indivizi, unii fiind membri ai P.N.L. sau cu ifose de liberali, adică adepţi ai „societăţii deschise” a lui George Soros şi membri ai G.D.S. Toţi aceştia formează un grup de presiune extrem de virulent şi de pernicios pentru România.

De ex., în articolul „Biserica Ortodoxă Română şi Securitatea Naţională„, publicat în SANTINELA (nr. 19, august 2007, pag. 4-5 şi 15), republicat în JUSTIŢIARUL şi pe site-ul AlterMedia sau în serialul „Satanizarea Securităţii – atentat la Siguranţa naţională„, menţionat la începutul articolul de faţă, dezvăluiam activitatea periculoasă al lor; pe mulţi dintre aceştia i-a încondeiat, frecvent, şi d-l M. A. Marinescu în revistele JUSTIŢIARUL. În mod evident, ni i-am făcut duşmani. Or, unii dintre ei, ca, de ex., Mircea Dinescu şi Haş.-eR. Patapievici – care sunt membri ai C.N.S.A.S. – se cunosc personal cu Klaus Werner Iohannis, „tehnocratul”, deşi, trebuie să fie supranumit „cleptocratul”.

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/iohannis-la-cnsas.jpg

5. Concluzia a cincea. Aşadar, filiera dintre K. W. Iohannis şi membrii C.N.S.A.S. este stabilită direct. Iar modul tardiv şi contradictoriu prin care C.N.S.A.S. a născocit dosarul 1847/2/2009, prin care d-l M. A. Marinescu a fost judecat strîmb la Curtea de Apel Bucureşti, atestă, fără putinţă de tăgadă, urma „copitei despicate” care a iniţiat acest dosar: Klaus Werner Iohannis!

Iar acum, orbetele liberalilor, Crin Antonescu – care nu-i în stare să vadă din politică şi economie decît figura preşedintelui României, devenit calul de bătaie în discursurile sale găunoase! – îl alesese, săptămîna trecută, dintre toţi oamenii valoroşi ai ţării, tocmai pe unul dintre cei păguboşi, K. W. Iohannis, ca viitor prim-ministru a unui fantomatic guvern de tehnocraţi! Pînă aici a decăzut P.N.L.-ul prin şeful său. Probabil că cei din conducerea P.N.L. au dormit împreună cu „Crin” – şi, se ştie, e periculos să dormi cu crinii în cameră.

Domnule preşedinte Traian Băsescu, vă sugerez, pe scurt, reţeta infailibilă ca să fiţi reales: puneţi la muncă eficientă cadrele oneste din Serviciile Secrete şi din Magistratură şi băgaţi, urgent, la puşcărie cîteva duzini dintre marii corupţi care se lăfăie în dosarele tergiversate, în mod deliberat sau din neputinţă, de S.R.I., S.I.E., D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – printre corupţi fiind şi K. W. Iohannis. În acest sens, studiaţi şi raportul pe care vi l-am trimis cu nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională – raport care, şi el, zace cam de multă vreme nebăgat în seamă de dvs. Dacă veţi pune în practică sugestia mea şi dacă veţi abroga Legea nr. 187/1999 şi, implicit, veţi desfiinţa inclusiv această instituţie bugetivoră şi extrem de periculoasă Naţiunii – C.N.S.A.S. -, atunci vă asigur de reuşita realegerii dvs., iar Patria vă va fi recunoscătoare!

                                                                                           Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

EUROPA ANESTEZIATA!

11 mai

Imagini pentru FILETS DE MACRON ,POZE

 

            Duminica trecută s-a desfăşurat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa.

          Aproape că nu mai miră pe nimeni explozia de entuziasm cu care pretinsele elite euroatlantice au aplaudat victoria anonimului şi insignifiantului Emmanuel Macron, scos din joben de mafia globaliştilor extremişti ultraliberali.

            Practic necunoscut în urmă cu câţiva ani, Macron a avut o ascensiune spectaculoasă, care ar putea părea inexplicabilă celor care nu au informaţiile necesare pentru a şi-o explica. Totuşi, lucrurile sunt cu mult mai simple decât par.

           E suficient să spunem că Macron a lucrat ca bancher pentru…Rothschild [1]. Ceea ce, trebuie să recunoaştem că spune totul. Nu de alta, dar aşa cum afirma recent un site internaţional de ştiri alternative, „un fost bancher Rothschild rămâne pe veci un bancher Rotschild”. Aşa că nu mai trebuie să mire pe nimeni că, după ce a „părăsit” banca familiei care de două secole şi jumătate luptă pentru a obţine controlul total asupra întregii umanităţi, acest domn Nimeni, cu origini în neoliberalismul economic deşănţat al Şcolii de la Chicago s-a trezit ministru de finanţe în cabinetul „socialistului” Hollande, cel mai catastrofal preşedinte al Franţei postbelice, care părăseşte unicul său mandat cu ruşinoasa cotă de popularitate printre francezi de 5%!

            Se pune întrebarea, totuşi, cum a fost posibilă ascensiunea fulgerătoare din neant a acestui trepăduş rothschild-ian către vârful politicii franceze şi europene?

Numai că trebuie spus că lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa de rapid şi de neaşteptat. Fiindcă apartenenţa la banca Rothschild a fost doar unul dintre elemente.  Macron a beneficiat, tocmai din cauza acestei apartenenţe, de atenţie din partea unor persoane şi cercuri extrem de influente [2].

Una dintre aceste persoane a fost Jacques Attali. Mason de rang foarte înalt, consilier al preşedinţilor  francezi, curea de transmisie între Palatul Elysee şi ramura pariziană a Rothschild-ilor, fost preşedinte al BERD, un personaj considerat un soi de Kissinger francez. Un Kissinger, e drept, ceva mai tânăr…

La recomandarea lui Attali, Rothschild l-a plasat pe Macron în „rezerva de cadre” la vârf a politicii franceze. Numai că nici Attali, nici Rothschild nu au, ei singuri, capacitatea uriaşă de a influenţa politica mondială. Aşa cum specifică Valentin Katasonov, celebru analist financiar şi politic, autorul articolului citat, ei sunt doar ramura europeană a Marii Finanţe Internaţionale. Şi, deci, a Ocultei care face, deocamdată, jocurile mondiale de putere. Centrul global, de care depind ramurile regionale este celebrul Grup Bilderberg. Iar David Rothschild, conducătorul grupului financiar care l-a luat în ocrotirea sa pe domnul Nimeni, ca şi Attali, sunt participanţi de frunte ai întâlnirilor anuale ale acestei structuri oculte.

Şi, ca să înţelegem cum se fac cărţile (şi, adeseori, cu mult înainte…) în jocurile măsluite de putere la nivel mondial, dl. Nimeni a apărut, brusc, pe lista invitaţilor unei întruniri anuale a Grupului Bilderberg. În…2014! În condiţiile în care, la acea reuniune, din Franţa nu au participat decât şase persoane. Şi, cum remarcă tot Katasonov, în comparaţie cu Aşii şi Rigile din acest joc mondial, din Franţa, Macron nu era decât un biet Valet. Dar nu era o întâmplare.

Atunci când a devenit evident pentru establishment-ul francez şi internaţional că Partidul Socialist, după dezastruosul mandat al lui Hollande, nu poate prezenta în alegeri un candidat credibil, care să câştige alegerile, continuând politica favorabilă birocraţiei nealese a Uniunii Europene şi că atât Francois Fillon, candidatul formaţiunii fondate de De Gaulle, cât şi candidata dreptei naţionaliste, Marine Le Pen sunt cu mult mai eurosceptici şi ambii militează pentru o politică de bună înţelegere cu Rusia şi pentru renunţarea  la sancţiunile economice impuse acesteia de Trezoreria Statelor Unite şi băgate şi pe gâtul docilei Uniuni Europene, domnului Nimeni i s-a fabricat la repezeală un partid, în numele căruia să candideze la preşedinţie. Şi, cu sprijinul presei franceze şi mondiale, controlată de aceeaşi Ocultă (să amintim, cum o face Pepe Escobar, în Asia Times, preluat de Information Clearing House, că, spre exemplu, la celebrul, pe vremuri, ziar La Liberation, cândva gazeta în care se exprima Sartre, în 2005, familia Rothschild a cumpărat 37% din acţiuni, pentru ca, peste câţiva ani, un obscur bancher de la Rothschild & Cie Banque să fie lansat în afaceri de fuziuni de companii şi să i se creeze aura unui „Mozart al finanţelor” [3]), la începutul anului 2017, Valetul a devenit Rigă: Şi, apoi, după dpuă săptămâni, As!

Evident, orice om informat este conştient de costurile imense pe care le presupune crearea din nimic a unui partid, cu structuri teritoriale, capabil să susţină o astfel de candidatură, mai ales într-o ţară de dimensiunea şi importanţa Franţei. De unde fondurile necesare?

            Aceasta este o întrebare lipsită de sens dacă revenim la informaţia anterioară, că Macron nu este decât un băiat de mingi al familiei Rotschild. Şi că, în aceste condiţii, banii necesari vor curge în flux continuu către el şi noul partid, de la marea finanţă internaţională. Interesată să nu piardă controlul asupra unei ţări de importanţa Franţei pe arena internaţională.

France-886903

            Pasul al doilea a fost, ca şi în România, ca şi în alte părţi, implicarea justiţiei şi a serviciilor secrete în jocul politic. Şi, tocmai la momentul potrivit, a excplodat ancheta de corupţie şi conflict de interese a parchetului francez împotriva lui Fillon, politician cunoscut, versat, cu mare experienţă internă şi internaţională, care era principalul candidat la preşedinţie şi pe care nici măcar un domn Nimeni cu susţinere rotschild-iană nu ar fi putut spera să-l învingă. Astfel, candidatura lui Fillon a fost distrusă, el nereuşind să se claseze, în aceste condiţii de decredibilizare printr-o anchetă lansată suficient de aproape de data alegerilor pentru ca Fillon să nu-şi mai poată, eventual, demonstra nevinovăţia în timp util, decât pe locul 3-4, la egalitate cu Melenchon.

           Pentru mai multă siguranţă, o anchetă de corupţie şi abuz a fost deschisă de imparţiala justiţie franceză şi împotriva Marinei Le Pen, pentru care s-a cerut şi ridicarea imunităţii de care beneficiază în calitate de europarlamentar.

            Numai că, doar cu câteva zile înainte de turul al doilea, a izbucnit un scandal imens.

           Campania electorală a lui Macron a fost victima unui atac de mare amploare a hacker-ilor, s-au extras şi publicat pe reţelele de socializare câteva mii de mail-uri ale managerilor de campanie, prelutte de un site internaţional de dezvăluiri, care au provocat un adevărat şoc [4]. Imediat, a intervenit Comisia Electorală franceză, care a interzis (oare de ce?) presei să preia şi să comenteze informaţiile, pretextând că ele ar putea fi amestecate şi cu ştiri false, îndemnându-i şi pe cetăţenii francezi să nu se lase influenţaţi de dezvăluiri [5].

            Justiţia franceză a anunţat că a deschis o anchetă pentru a vedea de unde provine atacul. Nimic de comentat, aşa ceva e firesc. Cea ce este nefiresc este că nu a fost declanşată şi o anchetă şi referitor la dezvăluirile în sine. Fiindcă dacă numai parte dintre ele sunt reale, atunci scena politică franceză este aruncată în aer. Şi asta fiindcă rezultă legături clare între Macron şi firme ale sale cu bănci din paradisuri fiscale, deja demonstrate în cazuri anterioare ca fiind amestecate în înlesnirea ascunderii de bani nu tocmai justificabili şi curaţi ai elitelor politice, economice şi financiare naţionale, în afara graniţelor naţionale, în scopul sustragerii de la fiscalizare. Şi, evident, negările lui Macron nu pot fi considerate probe.

            Dar dezvăluirile merg mult mai departe. Ele arată, de exemplu, că Macron, care a pozat într-un familist model (deşi, la drept vorbind, un model cam ciudat, având, la vârsta lui de 39 de ani, copii sub 20 de ani cu o soţie cu…29 de ani mai…matură şi care le-ar putea fi copiilor mai degrabă bunică!), are o relaţie extraconjugală…gay, foarte bine ascunsă de ochii opiniei publice.

            Ceea ce este încă şi mai compromiţător este faptul că în aceste dezvăluiri, pa care şi celebrul site specializat Wikileaks le confirmă, apar informaţii despre amestecul în finanţarea campaniei lui Macron al sinistrului Soroş. De la care partidul apărut din neant al domnului Nimeni a preluat şi denumirea! En Marche…Aceasta fiind copiată după logo-ul uneia dintre sutele de ONG-uri agitatorice ale lui Soroş, logo care este…Move On! Care, culmea, în franceză ar fi tocmai En Marche! Mai mult de atât, recent decedatul manager financiar al partidului lui Macron, Henry Hermand, a fost un apropiat al lui Soroş, ceea ce îi face pe unii comentatori să afirme că Macron însuşi este un soi de surogat al sinistrului complotist mondial maghiaro-iudeo-american [6].

            Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât, în ianuarie, s-a produs spargerea mail-urilor lui Soroş, de unde s-au sustras peste 2.500 de mail-uri din care rezulta că acesta căuta să ţină sub control Franţa şi să influenţeze atmosfera civică şi politică din Rusia. Una dintre deciziile influenţate de Soroş, dezvăluită şi asumată ulterior de Fundaţia pentru Societatea Deschisă, a fost votul din Parlamentul European pentru libera circulaţie în Europa a ucrainienilor. De altfel, într-un interviu acordat CNN, George Soroş a recunoscut că a creat o fundaţie care a avut o contribuţie majoră la căderea structurii de stat legal aleasă la Kiev şi, după revoltă, la instaurarea regimului Poroşenko [4].

Este foarte probabil că, la această oră, Macron şi mânuitorii săi din umbră nu sunt tocmai liniştiţi, fiindcă este greu de apreciat care va fi evoluţia evenimentelor în viitor ăn legătură cu dezvăluirile apărute la adresa noului preşedinte.

Ca să nu mai spunem că întregul program cu care a câştigat el alegerile nu anunţă câtuşi de puţin lucruri bune pentru Franţa. Reducerile substanţiale în taxarea corporaţiilor, amputarea gravă a finanţării programelor sociale, intenţia de a restrânge drepturile muncitorilor şi ale uniunilor sindicale, menţinerea politicii dezastruoase Merkel-Hollande a graniţelor deschise pentru imigraţie sunt mai degrabă dătătoare de frisoane şi ameninţă, în plus, să transforme Franţa, încă un model de stat social, într-o nouă Grecie în Uniunea Europeană. Dar o Grecie de dimensiuni cu mult mai mari!

Nu constituie deloc o surpriză că prima vizită externă anunţată de anturajul noului preşedinte va fi în Germania. Ceea ce îl pune deja, în faţa electoratului francez, în poziţia unei marionete a doamnei Merkel. Care, în plus, nu se simte nici dumneaei foarte confortabil în aşteptarea alegerilor din toamnă. Cum nu se simte nici Macron. În aşteptarea alegerilor parlamentare care bat la uşă, înaintea celor germane.

Mai ales că victoria, aparent zdrobitoare, a lui, este foarte aproape de o înfrângere. Fiindcă 25% dintre francezii înscrişi în listele electorale nu au votat. Cel mai grav absenteism din ultimele aproape patru decenii. Dacă mai adăugăm şi faptul că, din cei 65% care au votat Macron, 25% nu au votat pentru el, ci împotriva Marinei Le Pen, rezultă că votanţii lui (şi ai Ocultei…) sunt doar 40%. Din 75%! Adică doar 30% din corpul electoral adică nu cu mult mai mult decât a adunat Marine Le Pen în jurul personalităţii sale.

Şi, să nu uităm, Marine Le Pen şi Melenchon, adică cei prezentaţi de presa rotschild-iană ca fiind extrema dreaptă şi extrema stângă franceză, au adunat, împreună, peste 55% din voturile exprimate. Adică sensibil mai mult decât Macron!

Această observaţie prezintă o Franţă profund divizată, care va fi foarte greu de guvernat începând din vară, chiar şi în condiţiile în care Constituţia franceză îi dă preşedintelui puteri mai mari chiar decât cele de care dispune preşedintele american.

Mai ales că, să nu uităm, Brexit-ul readuce Marea Britanie mult mai aproape de Statele Unite decât de Europa. Şi City-ul londonez mai aproape de Wall Street. Ceea ce face ca centrul financiar al Uniunii Europene, care se va deplasa, cel mai probabil, la Frankfurt, să aibă o pondere mondială mult mai mică.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană, cu politica ei externă falimentară, rămasă încă la remorca Statelor Unite şi vehement şi stupid agresivă la adresa Federaţieri Ruse, are toate şansele să fie laminată nu doar politic, ci şi economic şi financiar între marele bloc anglo-saxon şi Uniunea Economică Eurasiatică, aflată în plină dinamică şi în evident proces evolutiv de cuplare cu Organizaţia Şanghai.

Surprinzător, în modul în care s-a desfăşurat şi a fost exprimat votul francez din 30 aprilie, este altceva. Cum a fost posibil ca o ţară cu mândria şi demnitatea care era recunoscută Franţei, o ţară care a dat celebra mişcare de rezistenţă antifascistă a partizanilor, care a fost ilustrată strălucit în marea politică mondială de marele De Gaulle, exponent al patriotismului şi naţionalismului francez, să poată vota ca preşedinte o marionetă jalnică. Nu doar a Ocultei mondiale, globalistă, adversara încrâncenată a tuturor naţionalismelor, dar şi o marionetă, ca şi predecesorul său Hollande, a Angelei Merkel. Fiindcă, aşa cum foarte inspirat spunea în ultima confruntare televiyată dintre cei doi finalişti Marine Le Pen, `după aceste alegeri, Franţa va fi condusă de o femeie. De mine sau de doamna Merkel!”

După cum, la fel de stupefiant este faptul că, după palma răsunătoare dată anul treczt de poporul britanic globalismului distrugător de valori, de economii şi chiar de naţiuni, după cazul Olandei, care a votat la alegerile parlamentare din acest an pentru globalistul docil Rutte, Franţa, una dintre ţările europene exponenţiale, emblematice, îşi pleacă la rândul ei grumazul sub jugul globalismului nimicitor de identitate europeană.

Nu degeaba am intitulat acest articol Europa anesteziată…

                                                                                                                              Eugen ZAINEA

PRESEDINTELE JEAN-CLAUDE JUNCKER,I-O DAT „PESTE NANAU”,GAULEITERULUI NAZI ,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS:O TARA NU POATE PREZIDA UE”DACA GUVERNUL MAJORITATII PARLAMENTARE ALES DEMOCRATIC IN DECEMBRIE 2016, ESTE SUB PRESIUNEA „PROTESTATARILOR #REZIST,”CARE „DAU IMPRESIA” CA ROMANIA ESTE CONTROLATA DE CELELALTE STATE MEMBRE!

11 mai

Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a exprimat joi convingerea că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a Spațiului Schengen.

Într-un discurs susținut în cadrul recepției organizate de președintele Klaus Iohannis în Grădina Palatului Cotroceni, Juncker a subliniat că o țară nu poate prezida Uniunea Europeană „sub impresia” că este controlată de celelalte state membre.

„Acest mecanism trebuie oprit și așa va fi”, a declarat președintele Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker și-a exprimat, de asemenea, speranța că până la acel moment România va putea face parte din Spațiul Schengen de liberă circulație. „Pe măsură ce se apropie acest moment, nu aș vrea să se adauge noi criterii și noi condiții la cele care există deja”, a subliniat el.

„Uniunea Europeană se construiește în armonie, uneori cu ritmuri diferite”, a mai declarat Juncker, adăugând că nu îi place ideea de „Europă cu două viteze”.

„Românii ar putea considera că ceilalți europeni ar dori să introducă o altfel de Cortină de Fier în Europa. Această cortină a căzut și nu vom repeta o greșeală majoră a Europei după război”, a spus oficialul european.

Șeful executivului UE s-a declarat convins că „România are un viitor frumos în față”, datorită „talentului” și „curajului” românilor, care „au demonstrat că sunt parteneri fiabili, respectați peste tot în Europa”. „Consider că românii și europenii pot face lucruri mărețe împreună”, a menționat el.

Juncker a declarat totodată că „românii trebuie să fie mândri de parcursul lor european”. „Noi ne-am îmbogățit prin prezența României (în UE), care a dat o nouă dimensiune Europei. Avem o viziune asupra Mării Negre pe care nu o aveam înainte și ne înțelegem mai bine vecinii noștri apropiați”, a subliniat el.

„România este unul dintre cei mai mari membri ai UE. Dar este și o mare națiune. Suntem îndatorați României pentru numeroasele contribuții pe care le-a avut în interiorul UE, care a devenit mai puternică și mai diversă după aderarea României”, a adăugat președintele Comisiei Europene, subliniind că va admira mereu această țară.

JOHANNIS A DECLARAT LA RECEPTIA DE LA COTROCENI CU OCAZIA ZILEI EUROPEI:”CA ROMANII SUNT CEI MAI PRO-EUROPENI CETATENI AI UNIUNII!

11 mai

Klaus Iohannis a declarat joi, la recepția organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că românii sunt cei mai pro-europeni cetățeni ai UE.

Românii sunt cei mai pro-europeni cetățeni ai Uniunii”, a spus preşedintele Iohannis.

„(…) românii sunt în continuare printre cei mai pro-europeni cetățeni ai Uniunii. Aceasta pentru că proiectul european reprezintă pentru noi mult mai mult decât o simplă construcție politică. Când spunem Uniunea Europeană spunem libertate, democrație, pace și prosperitate”, a mai susţinut şeful statului.

La recepție participă președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. De asemenea, printre invitați se află foștii președinți Ion Iliescu și Traian Băsescu, patriarhul Daniel, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Textul discursului integral

„Bine ați venit la Palatul Cotroceni! Îmi face o deosebită plăcere să putem sărbători împreună, astăzi, aici, Ziua Europei. Avem alături de noi un oaspete important, un bun prieten al României, pe domnul Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene.
Mulțumesc, Jean-Claude, că ai acceptat invitația mea și mă bucur mult că îți pot ura bun venit la București în această zi specială în care celebrăm atât Ziua Europei, cât și cei 10 ani de apartenență a României la Uniunea Europeană.
Dincolo de bucuria festivă, orice moment aniversar este totodată și un prilej de reflecție. Avem ocazia să ne gândim la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană pentru noi, dar și la ce reprezintă România pentru marea familie europeană.
Uniunea a luat naștere după cel de-al doilea Război Mondial ca un proiect de pace, care a adus prosperitate și unitate pe continentul european. A fost un moment fără precedent, care a modelat ireversibil Europa în care trăim astăzi, transformând-o într-un spațiu al valorilor democratice consolidate. Ca orice mare proiect, Uniunea Europeană s-a confruntat de-a lungul timpului cu numeroase provocări, pe care le-a depășit cu succes.
Dar parcă niciodată Uniunea nu a traversat o perioadă mai complicată ca acum, când trebuie să facă față simultan unor crize profunde. Sunt provocări multiple pe care trebuie să le gestionăm, fie că ne referim la situația de securitate de la granițele Uniunii, la necesitatea reconfigurării proiectului european acum, când pentru prima dată în istoria sa un stat membru decide să părăsească Uniunea, fie că ne referim la amenințările de natură teroristă sau la proliferarea tendințelor eurosceptice, xenofobe ori radicale.
Sunt teste dificile, care ne pun la încercare determinarea, solidaritatea și, poate lucrul cel mai important, care de fapt definește acest proiect – unitatea!
Tocmai de aceea, cred că cel mai bun răspuns la aceste provocări este o Europă mai unită și solidară în soluții și în abordări. Lecțiile trecutului ne-au demonstrat că Uniunea a ieșit întărită din situațiile de criză prin soluții comune, eficiente și durabile.
Sunt convins că proiectul european va continua să se dezvolte dacă vom rămâne cu toții fideli valorilor pe care este clădit întregul edificiu al Uniunii Europene: democrația, libertatea, diversitatea și toleranța.
De altfel, momentul aniversării a 60 de ani de la nașterea Uniunii Europene a dat ocazia statelor membre să își reafirme, la Summitul de la Roma din luna martie, atașamentul față de principiile care au stat la baza fondării Uniunii.
Esența Declarației de la Roma este că numai lucrând împreună și pe baza unor obiective comune, statele membre vor putea duce mai departe proiectul european.

Doamnelor și domnilor, La 10 ani de la aderare, mă bucură faptul că România își păstrează viziunea sa profund pro-europeană. Am spus în nenumărate rânduri, și repet, că obiectivele noastre privind viitorul Uniunii Europene sunt clare: consolidarea pe mai departe a proiectului european și susținerea, ca singură alternativă viabilă, a unei construcții puternice, bazate pe unitate și pe respectul pentru valorile sale fundamentale.
De regulă, la orice aniversare ne facem un bilanț, ne gândim la ce s-a schimbat, cum am evoluat, unde am fi dorit să fim. După un deceniu în Uniunea Europeană putem spune, fără tăgadă, că bilanțul este unul pozitiv, iar progresele înregistrate de România în tot acest timp sunt mai mult decât evidente. În mod cert, aderarea a avut costurile sale, dar acestea au fost cu mult depășite de beneficiile aduse. Așadar, ce au însemnat cei 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană pentru România?
În primul rând, opțiunea europeană a reprezentat pentru noi orientarea spre valorile împărtășite cu unele dintre cele mai vechi și consolidate democrații. Ceea ce ne face membri de drept ai Uniunii Europene sunt, mai ales, principiile și valorile de care noi, românii, suntem în mod autentic atașați.
Tocmai datorită acestei reale afinități a societății românești față de valorile și cultura europeană, țara noastră și-a putut contura un profil solid în interiorul Uniunii și și-a demonstrat, de fiecare dată când a fost necesar, angajamentul și loialitatea în susținerea unității, coeziunii și solidarității europene.
Pe parcursul celor zece ani de apartenență, România și-a definit tot mai puternic rolul său în procesul de luare a deciziilor la nivel european, mai cu seamă în privința eforturilor Uniunii de a răspunde așteptărilor cetățenilor săi.
Pentru că, doamnelor și domnilor, oamenii sunt cei care se află în centrul construcției europene. Aceasta este partea cea mai importantă a proiectului european: modul în care, prin deciziile noastre, asigurăm un nivel de trai din ce în ce mai crescut și o viață prosperă și sigură pentru toți europenii.
Din acest punct de vedere, pentru România, efectele benefice ale apartenenței la Uniune sunt incontestabile. Fără susținerea, din toate punctele de vedere, a familiei europene, acele progrese, pe care în prezent le considerăm poate, uneori, de la sine înțelese, s-ar fi produs mult mai lent sau poate nu s-ar fi produs deloc.
Consolidarea democrației și modernizarea instituțională, creșterea economică, intensificarea schimburilor comerciale și a investițiilor străine directe, stimularea antreprenoriatului, accesul la fonduri structurale și de coeziune ale Uniunii Europene sunt beneficii pe care nu trebuie să le uităm nici un moment.
Toate acestea nu reprezintă o simplă enumerare. Sunt realități care au schimbat, la modul cel mai concret, viața de zi cu zi a fiecărui român. Să ne amintim, în același timp, și de drepturile pe care le au românii în calitate de cetățeni europeni. Posibilitatea de a călători liber, oportunitatea de a studia sau de a munci în statele membre ale Uniunii Europene sunt doar câteva dintre cele mai importante.
Doamnelor și domnilor, Astăzi, la zece ani de la aderare, perioadă care a adus beneficii semnificative României, întrebarea firească este: care sunt în continuare pașii de urmat? După un deceniu de apartenență, se poate spune că România a depășit etapa de adaptare la statutul de membru al Uniunii și dispune de voința și capacitatea de a contribui activ la efortul de revigorare și consolidare a proiectului european.
Într-o regiune marcată de provocări complexe, România are atuul de a fi o sursă de stabilitate. Tocmai de aceea, este important să ne consolidăm profilul de partener credibil și să rămânem ferm angajați în susținerea statului de drept, în apărarea libertăților fundamentale și în promovarea economiei de piață.
O oportunitate pentru România este preluarea, în primul semestru din 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Acest moment reprezintă nu doar prilejul de a ne remarca mai mult la nivel european, dar și o responsabilitate la fel de importantă.
Avem șansa de a consolida viziunea noastră politică asupra viitorului Europei și, implicit, a locului României în această Uniune.
Un obiectiv pe care guvernanții români ar trebui să și-l propună este și utilizarea cât mai eficientă a tuturor instrumentelor și mecanismelor europene care să accelereze dezvoltarea României. Consolidarea țării noastre, din toate punctele de vedere, nu face decât să asigure Europei un important pilon de stabilitate politică, economică dar şi socială în regiune. Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere finalizarea celor două obiective importante ale României în vederea integrării sale depline în cadrul Uniunii, respectiv aderarea la Zona Euro și Schengen. Sunt două obiective legitime pentru România și este interesul nostru strategic să ne racordăm cât mai profund la procesele de integrare europeană. Am speranța că aceste deziderate vor deveni realitate într-un viitor apropiat.
Doamnelor și domnilor, Românii sunt în continuare printre cei mai pro-europeni cetățeni ai Uniunii. Aceasta pentru că proiectul european reprezintă pentru noi mult mai mult decât o simplă construcție politică.
Când spunem Uniunea Europeană, spunem libertate, democrație, pace și prosperitate. Când spunem Uniunea Europeană, spunem viitorul nostru comun în marea familie a națiunilor prospere și dezvoltate. Progresul României este indisolubil legat de destinul Uniunii Europene. Închei, așadar, prin a ura «La mulți ani!» românilor și «Mulți ani!» Europei unite.”

ADRIAN DITA VOTAT DE PLENUL REUNIT AL PARLAMENTULUI IN FUNCTIA DE PRESEDINTE ANCOM!

11 mai

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a votat, joi, cu 236 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”, ca Adrian Diţă să preia funcţia de preşedinte al ANCOM.

Guvernul l-a propus Parlamentului pentru funcția de șef al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe Adrian Diță, director în cadrul Telekom România.

”Având în vedere prevederile articolului 11 din OUG 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, cu modificările şi completările ulterioare, vă transmitem nominalizarea domnului Adrian Diţă pentru numirea în funcţia de preşedinte al ANCOM, pentru un mandat de ţase ani, în cadrul şedinţei comune a celor două camere ale Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi”, se arată în scrisoarea semnată de premierul Sorin Grindeanu.

Diță a absolvit Colegiul Național de Apărare. Director de afaceri publice în cadrul Telekom România și director în cadrul Romconnection Consulting, Diță urmează să aibă un mandat de şase ani.

În perioada 2010-2011, acestaa fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.

Adrian Diță este fostul soț al Ancăi Alexandrescu, consilier de comunicare al premierului Adrian Năstase.

Guvernul a modificat recent printr-o Ordonanță de Urgență legislația privind organizarea și funcționarea ANCOM astfel încât numirea președintelui și a vicepreședinților ANCOM se va face pe baza propunerii Guvernului de către cele două camere ale Parlamentului reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți. În felul acesta, președintele Klaus Iohannis a fost exclus din procedura de numire a șefilor ANCOM, lucru care l-a nemulțumit.

Iohannis acuza la începutul lunii că ”speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13”, problema, spunea el, nefiind de legalitate, ci de oportunitate. Klaus Iohannis afirma că Guvernul încă nu a înţeles care este rolul său în arhitectura constituţională.

PRESEDINTELE JEAN -CLAUDE JUNCKER A FOST PRIMIT DE PREMIRUL ROMANIEI,SORIN GRINDEANU!

11 mai

Imagini pentru JUNCKER,GRINDEANU,POZE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost primit la Palatul Victoria de premierul Sorin Grindeanu.

În acest timp, în Piaţa Victoriei, câţiva protestatari scandau ”Europa cere fără graţiere!”.

Kuncker a susţinut, de asemenea, o alocuţiune în plenul reunit al Parlamentului şi a participat la o recepţie ocazionată de Ziua Europei, care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Comisiei Europene mai are programat, începând cu 16.30, la Muzeul Naţional de Artă al României, un dialog cu cetăţenii despre viitorul Europei şi rolul României în proiectul european, la 10 ani de la aderare.

MISU NEGRITOIU ,SEFUL ASF A FOST REVOCAT DIN FUNCTIE!

11 mai

Mişu Negriţoiu a fost revocat de la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, prin vot secret cu buletine, pentru revocarea din funcţie votând 238 de parlamentari. Pentru menținerea sa au votat… zero parlamentari!

Revocarea a venit în urma raportul comun al Comisiilor pentru buget şi economice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Birourile Permanente reunite ar fi trebuit să discute marţi raportul comisiilor economice şi de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind revocarea din funcţie a lui Mişu Negriţoiu, din cauza modului în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016, dar s-a amânat fără ca motivul amânării să fie făcut public.

Raportul prin care se cere revocarea lui Mişu Negriţoiu a fost întocmit în octombrie 2016 de către comisiile economice şi de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Membrii comisiilor ”au constatat că preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale pe care domnia sa le avea în exercitarea mandatului, motiv pentru care au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună spre dezbatere, în şedinţă comună a celor patru comisii, propunerea de revocare a domnului Negriţoiu Mişu din funcţia de preşedinte al ASF (…) În urma analizării propunerii de revocare a domnului Negriţoiu Mişu din funcţia de preşedinte al ASF, membrii celor patru comisii au constatat că reputaţia domnului Negriţoiu Mişu, preşedintele ASF, este iremediabil afectată de imaginea nefavorabilă creată în piaţa de asigurări”, se arartă în raportul comisiilor.

Mişu Negriţoiu a spus ieri că se aşteaptă să fie demis, astăzi, deşi raportul comisiilor parlamentare pentru destituirea sa este făcut din octombrie, iar până acum, a fost salvat, de mai multe ori, de senatori şi deputaţi.

„Orice hotărâre se va lua şi nu am nicio îndoială că se va lua este ilegală şi contestabilă, declara preşedintele ASF.

„Dacă cineva ar contesta-o la Curtea Constituţională sunt convins că, la o asemenea hotărâre nemotivată, ar fi infirmată. De altfel, nici nu ar fi prima. Toate hotărârile fostelor Comisii ale Parlamentului în legătură cu structura şi membrii Consiliului ASF, care au fost sesizate la Curtea Constituţională, au fost infirmate. Sunt altele care nu au fost sesizate la Curtea Constituţională şi funcţionează bine mersi. Au mai fost şi sunt asemenea situaţii. Nu m-ar mira ca nici în cazul meu să nu fie sesizată Curtea Constituţională şi hotărârea să rămână valabilă (…) Voi acţiona pe orice cale consider de cuviinţă ca să demonstrez că hotărârea este ilegală”, a mai susţinut Negriţoiu.

Mişu Negriţoiu a subliniat că nu cunoaşte motivele pentru care se cere revocarea sa de la conducerea ASF-ului

„Nici astăzi nu înţeleg şi nu mi s-a adus la cunoştinţă care sunt motivele revocării”, a spus Negriţoiu.

„Nu am avut nicio discuţie cu nicio comisie, cu niciun preşedinte de Cameră sau altceva ca să înţeleg ce mi se reproşează şi de ce sunt revocat. Am zis-o şi anul trecut şi o repet şi o spun şi acum, procedura de revocare (…) chiar nu respectă legea. Sunt câteva lucruri năstruşnice totuşi în această piaţă. Patronatele organizează mitinguri în locul sindicatelor, service-urile cer tarife mai mari la prime mai mici, iar politicienii nu-şi respectă propriile legi. Legea spune în mod clar în ce condiţii pot să fie revocaţi membrii consiliului. Şi spune că numai în acele condiţii care sunt la articolul 9 şi care spune că numai potrivit procedurii”.

Prezent în Parlament, anul trecut, parlamentarii i-au comunicat nemulţumirile, însă Mişu Negriţoiu crede că şi-a îndeplinit misiunea pe care a avut-o la conducerea ASF.

Acesta a subliniat că a venit cu o misiune clară şi un sprijin politic clar, dar că dintre politicienii care l-au sprijinit la investitură doar preşedintele Senatului (Călin Popescu Tăriceanu) se mai află în funcţie.

De asemenea, acesta este de părere că a generat animozităţi prin noul sistem de recrutare introdus la ASF, de la cei peste 150 de oameni care au plecat de la autoritate, cele peste 20 de persoane care voiau salarii compensatorii, de la companiile de asigurări ce au intrat în faliment etc. Negriţoiu a mai precizat şi că „preferă să fie scos de polticieni de la conducerea ASF, decât să fie scos de DNA”.

Pe 27 aprilie, Dragnea declara că s-a înţeles cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, privind demiterea lui Negriţoiu de la conducerea ASF, instituţia fiind una importantă care nu trebuie să funcţioneze ca şi cum ar fi „moşia” unuia sau unora.

De asemenea, Liviu Dragnea şi-a exprimat miercuri nemulţumirea în legătură cu neîntrunirea cvorumului la şedinţa comună de marţi, în care, printre altele, trebuia supusă la vot demiterea lui Mişu Negriţoiu. Liderul PSD a adăugat că a sunat personal fiecare senator pentru a se asigura că la şedinţa de joi vor fi cât mai puţini absenţi, în vederea întrunirii cvorumului.

%d blogeri au apreciat asta: