Arhiva | 5:19 pm

GAULEITRUL NAZI,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS ,SCANDAL CU PARLAMENTUL PE CONTROLUL SERVICIILOR SECRETE „DOI SI-UN SFERT”,PE CARE LE-O PIERDUT!

16 mai

Schimbarea procedurii de numire a șefului serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne încaieră Cotroceniul și Parlamentul. Președinția a transmis marți, în replică la decizia Senatului de a elimina avizul CSAT în procedura de numire a șefului „Doi și-un sfert”, că este „grav şi îngrijorător” modul în care se acţionează.

„Este un demers cu o miză politică, o nouă acţiune care pare că face parte dintr-un plan de limitare a atribuţiilor preşedintelui. Am văzut acelaşi tip de acţiune în cazul ANCOM şi am discutat la momentul respectiv despre acea ordonanță de urgenţă şi urgenţa nu a putut fi justificată în niciun fel. Prin votul de ieri de la Senat, practic, această conducere a DGPI va fi stabilită doar de către un ministru, fără avizul CSAT, implicit al preşedintelui. Vorbim totuşi despre o autoritate care are un rol important în ceea ce priveşte apărarea ţării şi securitatea naţională”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, întrebată despre decizia Senatului de luni.

Aceasta a mai spus că, potrivit Constituţiei, preşedintele este comandantul forţelor armatelor şi este „foarte important” ca orice instituţie care face parte din acest cadru să aibă şi prezenţa preşedintelui în procesul decizional.

„Care este raţiunea eliminării CSAT din această procedură? Nu putem să ne gândim decât la o miză politică, pentru că din punctul de de vedere al modului în care ar trebui să funcţioneze statul de drept descoperim că este problematic. Cu alte cuvinte sunt influenţe negative în ceea ce priveşte arhirectura statului, arhitectura constituţională, întrucât vorbim despre o instituţie care până la urmă face parte din această structură a securităţii naţionale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Potrivit lui Dobrovolschi, aceste acţiuni sunt „îngrijorătoare” pentru „sănătatea statului de drept”, mai ales după acţiuni similare în cazul ANCOM.

„Este grav şi îngrijorător modul în care se acţionează şi vedem că este deja o practică pe care această conducere, de fapt acest Guvern, o aplică în mai multe contexte. (…) Este cu totul special faptul că vorbim despre CSAT. CSAT este o instituţie care ar trebui să-şi dea avizul pe un astfel de subiect. Mai mult decât atât, prezenţa preşedintelui în procesul decizional când vorbim despre o astfel de instituţie cu rol fundamental cum este DGPI, cum este ANCOM, înseamnă o echilibrare a raportului de forţe în stat şi în acelaşi timp şi o garanţie că nu se ajunge la derapaje politice, la pierderea echilibrului politic”, a susținut Mădălina Dobrovolschi.

Întrebată dacă se ia în calcul o sesizare la Curtea Constituţională, Dobrovolschi a spus că nu doreşte să „anticipeze”, urmând să se aştepte toţi paşii procedurali.

Senatul a adoptat luni proiectul pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului Cioloș 76/2016 privind Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), eliminând obligativitatea ca șeful instituţiei să fie numit în funcţie cu avizul CSAT, precum și pe aceea ca el să fie militar.

Astfel, în urma modificărilor operate în Parlament, șeful serviciului secret al MAI este numit și eliberat din funcție de către ministrul de Interne, și nu de către prim-ministru, fără avizul CSAT, așa cum este prevăzut în prezent, și nu trebuie să fie cadru militar.

SLUGA LUI SOROS ,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS PARTICIPA ,JOI 25 MAI LA SUMMITUL NATO DE LA BRUXELLES.PENTRU PRIMA DATA VOR FI PREZENTI DOI NOI SEFI DE STAT :PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP SI PRESEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE ,EMMANUEL MACRON!

16 mai

Imagini pentru TRUMP,MACRON ,POZE

Sediul NATO

‘Joi, 25 mai, preşedintele României se va afla la Bruxelles, acolo unde va participa la summitul NATO. (…) Cu această ocazie, va fi inaugurat un nou sediu al Alianţei Nord-Atlantice la Bruxelles şi, de asemenea, va fi un prilej de discuţii bilaterale între şefii de stat şi de guvern din statele aliate. Va fi şi un prilej de a sublinia valorile pe care se fundamentează Alianţa Nord-Atlantică: unitate, solidaritate, coeziune între state’, a afirmat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Ea a precizat că este pentru prima dată când la un astfel de summit participă doi noi şefi de stat, preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Dobrovolschi a menţionat că temele care vor fi luate în discuţie sunt legate de consolidarea relaţiei trans-atlantice, concomitent cu un echilibru în eforturile de apărare care presupune împărţirea echitabilă a sarcinilor şi responsabilităţilor între aliaţi, cu accent pe sectorul finanţării Apărării.

Ea a precizat că reuniunea reprezintă şi un context potrivit pentru o analiză a gradului de implementare a deciziilor luate în cadrul summitului de la Varşovia de anul trecut.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/iohannis-participa-saptamana-viitoare-la-summitul-nato-de-la-bruxelles-pentru-prima-data-vor-fi-prezenti-doi-noi-sefi-de-stat-trump-si-macron_137916.html#ixzz4hFYneasM

EUROSTAT. ROMANIA,CAMPIOANA CRESTERII ECONOMICE IN UE,CU 5,6%,IN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017!

16 mai

România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o creştere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, arată estimarea preliminară publicată marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economia zonei euro a urcat cu 1,7% în primele trei luni din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 2%. În trimestrul patru din 2016, expansiunea a fost de 1,8% în zona euro şi de 1,9% în UE.

Cele mai mari creşteri din UE în perioada ianuarie – martie 2017 s-au înregistrat în România (5,6%), Polonia şi Lituania (ambele cu 4,1%), Letonia (3,9%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,4%). Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE în primele trei luni din 2017 cu excepţia Greciei (minus 0,5%).

De asemenea, în primul trimestru din 2017 comparativ cu precedentele trei luni, România a avut cea mai mare creştere economică din UE, de 1,7%, faţă de o expansiune de 1,5% în trimestrul patru din 2016.

Cele mai mari creşteri trimestriale din UE în perioada ianuarie – martie 2017 s-au înregistrat în România (1,7%), Finlanda (1,6%), Letonia (1,5%) şi Lituania (1,4%), în timp ce Grecia a raportat un declin de 0,1%.

În primele trei luni din acest an, zona euro şi UE au înregistrat o creştere trimestrială de 0,5%, faţă de un avans în perioada octombrie – decembrie 2016 de 0,5% în zona euro şi de 0,6% în UE.

În estimarea Eurostat nu sunt disponibile datele din şapte state (Estonia, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta, Slovenia şi Suedia) privind evoluţia PIB-ului în primul trimestru din 2017.

Potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional Statistică (INS), economia României a înregistrat o creştere cu 5,7% pe serie brută şi cu 5,6% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016.

Conform sursei citate, Produsul intern brut în trimestrul I 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2016.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/pib-2017-t1-romania-record-crestere-economica-eurostat_137905.html#ixzz4hFXHaOuz

BIOGRAFIA NEROMANTATA A OSPATARULUI VIOREL CATARAMA -PARINTELE JAFULUI SAFI,SIE,VREA SA PUNA MANA PE NOUL PARTID NATIONAL LIBERAL POPULAR-PPE!

16 mai

Viorel Cataramă și-a anunțat duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3, candidatura la șefia Partidului Național Liberal.

Imagine similară

El și-a argumentat decizia prin faptul că foarte mulți liberali și-au arătat susținerea în sondajul făcut în privința moțiunii pe care a lansat-o de curând.

Biografie oficială

Viorel Cataramă s-a născut la Bacău, în anul 1980 a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul ASE și este doctor în economie, titlu obținut de aceeași instituție de învățământ superior, în anul 2004.

Potrivit biografiei publicate pe pagina sa de Facebook, în primii ani dupa terminarea facultății Cataramă a lucrat ca economist, șef serviciu, la Intreprinderea de casete radio și TV din București.

Din 1984 a fost economist la Tehnoforestexport, iar în 1987 este numit Director pentru Europa de Est al firmei BELCO – Belgia la Camera de Comerț și Industrie a României.

Alături de Dan Pascariu – bancherul care a ucis doi tineri și a scăpat printr-o grațiere dubioasă, și de Răzvan Temeșan – groparul Bancorex “liber de contract”, Viorel Cataramă a fost devoalat ca fiind în serviciul DIE, actualul SIE. Cataramă a negat tot timpul acest lucru și a adus următorul argument: CNSAS i-a spus că nu are dosar!

Din 1990 Viorel Cataramă este președinte-director general al grupului de firme Elvila. Aici a reușit o altă inginerie financiară: când o firmă din Grupul ELVIRA a luat foc s-a aflat că Viorel Cataramă nu asigurase bunurile intreprinderii, ci afacerea!

Imagini pentru VIOREL CATARAMA ,DINU PATRICIU POZE
 Viorel Cataramă și Dinu Patriciu

Activitate politică: în anul 1990 devine membru în Comitetul Director al Partidului Național Liberal – Aripa Tânără, iar in 1991 este numit Secretar de Stat la Ministerul Comerțului și Turismului, în guvernul Roman.

În anul 1992 se află la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, devine vicepreședinte al Partidului Național Liberal, funcție pe care o va ocupa până în 1999. În legislatura 1996-2000, ca senator PNL de Bacău, a fost ales președinte al Comisiei Economice a Senatului, perioada in care au fost promovate numeroase initiative legislative, parte din ele devenind legi.

În anul 1993 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România, ca mai apoi să devină in 1994
Președinte al Filialei București a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.

 

Achitat “la a doua strigare” în dosarul escrocheriei SAFI

Cataramă omite din biografie marea sa pată neagră: escrocheria SAFI Invest SA – societatea de administrare a Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), prin care a păcălit mii de români să-și depună banii și să-i piardă.

Fondul a fost înființat în 1993 și a scos la vânzare certificate de investitor, atrăgând oamenii să le cumpere promițându-le o creștere de 40% pe lună a sumei investite. Asta, în timp ce băncile acordau o dobândă de doar 5-7%.

Deși, scriptic, a înregistrat evoluții și rezultate spectaculoase în primii ani de funcționare, în anul 1996 Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri s-a confruntat cu probleme foarte grave, determinate în principal de politicile de investiție neadecvate și de insuficienta reglementare a pieței de capital, probleme ce au culminat cu suspendarea răscumpărărilor titlurilor, potrivit Wikipedia.

Cauza imediată a fost modificarea, în primăvara anului 1996, a regulamentului în baza căruia se calcula valoarea activului net al fondurilor de investiții.

Conform noii proceduri de calcul, FMOA a fost declarat falimentar. Un timp, fiecare investitor a reușit să-și recupereze lunar câte 5% din sumă, sau a putut achiziționa în contul banilor depuși mobilă marca Elvila.

În 1998, după consultarea investitorilor, FMOA s-a transformat în fond închis de investiții cu capital de risc și și-a schimbat numele în Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA).

Imagine similară

Scandalul SAFI, în care erau implicați mai mulți lideri ai PNL (Viorel Cataramă, George Danielescu, Radu Cojocaru, Dan Constantinescu) a izbucnit în primăvara anului 1996, cu puțin înainte de alegerile locale.

Viorel Cataramă a fost acuzat că, în calitate de președinte al SC SAFI Invest SA, prin lansarea unui prospect de emisiune autorizat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin decizia nr. 1089/13.08.1996, a prezentat ca reală o situație neadevărată și a creat prejudicii investitorilor fondului, care erau parteneri de contract. Procurorii au dispus neînceperea urmării penale.

Viorel Catarama a scăpat definitiv de dosarul SAFI în decembrie 2006, după ce judecătorii Tribunalului Bucuresti (TB) au desființat hotărârea instantei inferioare care hotarase ca Viorel Catarama sa fie urmarit penal pentru inselaciune in dosarul privitor la fraudarea Safi Invest.

Initial, Judecatoria Sectorului 1 a decis ca fostul presedinte al societatii Safi Invest, Viorel Catarama, sa fie cercetat pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave prin fraudarea fondului, desfiintand solutia de neincepere a urmaririi penale data de procurori.

Hotararea a fost atacata de Viorel Catarama cu recurs la Tribunalul Bucuresti. Magistratii au desfiintat in parte solutia de neincepere a urmaririi penale data de procurorii Parchetului Judecatoriei Sectorului 1 in anul 2003, cu privire la Viorel Catarama.

Imagini pentru VIOREL CATARAMA ,DINU PATRICIU POZE

2.427 de investitori SAFI, furați de aproape 10 miliarde de lei

Singura persoană care a fost trimisă în judecată în dosarul SAFI este George Danielescu, fost președinte al Consiliului de Administrație și director general SAFI, care însă a fost achitat de instanța supremă. Prăbușirea SAFI a păgubit peste o sută de mii de investitori.

În rechizitoriul în baza căruia Danielescu a fost trimis în judecată, se arăta că investitorii SAFI – care s-au constituit ulterior părti civile în proces, pentru recuperarea banilor depuși – au fost induși în eroare, deoarece cumpărau certificate de investitor cu o valoare mai mare decât cea reală, iar SAFI încasa comisioane mai mari decât cele cuvenite, ceea ce a dus la micșorarea nejustificată a activului Fondului.

În urma acestor operațiuni, 2.427 de investitori SAFI, părți civile în proces, nu au mai putut să-și recupereze banii. Au fost păcăliți cu aproape 10 miliarde de lei (suma exactă: 9.863.971.278 lei).

Aceiași oameni care fondaseră SAFI în 1993, au constituit, în ianuarie 1996, o bancă: Libra Bank – Banca Română pentru Relansare Economică, cu un capital de 18 miliarde de lei.

Președintele SAFI, George Danielescu, a devenit unul dintre administratorii băncii, iar șeful Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, deputatul PNL Dan Constantinescu, a fost numit președinte la Libra Bank.

Tot în conducerea băncii a fost numit și directorul general din Ministerul Finanțelor, Paul Coman – asociat, la rândul său, în mai multe firme. Multă vreme a existat suspiciunea că banii liberalilor din SAFI au fost transferați în capitalul băncii. Printre asociații băncii a fost cooptat și ministrul apărării Victor Babiuc.

Imagine similară

Declarația lui Cataramă

Viorel Cataramă a precizat că marți își va depune candidatura – în ultima zi prevăzută de staff-ul actual al PNL.

„Am văzut un sondaj realizat de Avangarde, care a scos la iveală faptul că 57% din cetățenii cu drept de vot, care se consideră de dreapta sau de centru-dreapta, susțin ideile moțiunii pe care le-am prezentat la conferința municipiului București, în luna aprilie. (…)

În primă fază am nevoie de 35 de mii se semnături, pe care el am deja, astfel încât în ziua de marți îmi voi depune candidatura și voi face o conferință de presă”, a declarat Viorel Cataramă, la Antena3.

După renunțarea lui Cătălin Predoiu, în cursa pentru şefia PNL au rămas Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Însă și președintele interimar Raluca Turcan a anunțat că nu exclude posibilitatea de a intra în competiția pentru conducerea PNL.

 

„DRUMUL MATASII” SAU LUMEA SE MISCA…..COLONIA ROMANIKA INCREMENESTE!

16 mai

Preşedintele Chinei nu a reuşit să convingă UE să semneze o declaraţie comună pentru proiectul Noului Drum al Mătăsii

Preşedintele Chinei nu a reuşit să convingă UE să semneze o declaraţie comună pentru proiectul Noului Drum al Mătăsii

Forumul dedicat Noului Drum al Mătăsii ce a avut loc duminică, la Beijing, ar fi trebuit să fie o celebrare a poziției de lider a Chinei în comerțul mondial, într‑un moment în care administrația de la Washington se concentrează pe viziunea „America First“ și pune sub semnul întrebării mulțimea de acorduri de liber schimb încheiate de SUA.

S-au adunat la Beijing lideri din 29 de state (Rusia, Italia, Turcia, Kazahstan, printre altele), șefii Băncii Mondiale și ai FMI, oficiali de rang înalt din Germania și Marea Britanie (care caută ca după Brexit să-și întărească relațiile comerciale cu lumea extraeuropeană). Președintele Xi Jinping a declarat că Beijingul va aloca 124 de miliarde de dolari pentru Noul Drum al Mătăsii, care să devină un drum „al păcii, incluziunii și liberului schimb“. Evenimentul de la Beijing nu a decurs însă așa cum și-ar fi dorit liderii chinezi: presa internațională și India au supus criticilor proiectele chineze de infrastructură, iar Coreea de Nord (care a trimis o delegație la forumul cu pricina) a testat o rachetă balistică intercontinentală cu câteva ore înainte de deschiderea lucrărilor.

O legendă a globalizării

Noul Drum al Mătăsii – feroviar și maritim – este una dintre marotele globalizării din ultimii patru ani. Este vorba de o rută maritimă prin sudul Asiei și Marea Roșie, dar și de cinci rute feroviare care leagă China de Europa, din care se desprind zeci de ramificații. Totul este însă în stadiul de proiect, un proiect a cărui paternitate și-o revendică nu numai China, ci și președintele Kazahstanului (care a vorbit despre această cale comercială o bună parte din cei aproape 30 de ani de mandat), și președintele Belarusului, și Uniunea Europeană (care în 1993 deschidea proiectul TRACECA – Coridorul de Transport Europa-Caucaz-Asia). Ba chiar și primarul orașului polonez Terespol a început să tipărească hărți care arată că localitatea este legată direct cu China de două decenii, după cum scrie Forbes. Este vorba de multă simbolistică, așa cum le place chinezilor, de reînvierea unei vechi rute comerciale sau, mai degrabă, a unei legende.

China își exportă dezechilibrele

La ce servește această nouă rută comercială? Este o cale pentru a da de lucru în străinătate companiilor chineze, pentru exportul supraproducției chineze, dar și al tuturor dezechilibrelor economiei chineze, un proiect pentru construirea unor orașe-fantomă și în alte țări, nu doar în China, spun criticii. India susține că se va ajunge la îndatorarea cruntă față de China, până la amenințarea suveranității, din cauza unor proiecte aplicate de companii chineze, finanțate de bănci chineze și cărora le lipsesc analizele de risc și studiile de fezabilitate.
Exemple sunt multe. Proiectul chinez de a construi în Sri Lanka un port, un aeroport, un oraș în plină junglă, o verigă pe noul drum maritim spre Europa s-a dovedit un eșec și a dus chiar la revolte locale. La fel s-a întâmplat, la începutul anilor 2010, și cu tronsoanele contractate de China din autostrada poloneză Est-Vest: compania COVEC a licitat la jumătate din prețul contraofertanților pentru ca apoi să constate că nu poate duce la capăt proiectul. Totul s-a terminat cu un proces intentat de guvernul polonez. Acum, proiectul se numește „autostrada pe care China nu a putut să o construiască“. Avem și cazul Serbiei, și al Ungariei, beneficiarele unui proiect chinez de cale ferată de mare viteză: în Serbia, el poate prinde viață, însă în Ungaria regulile UE impun organizarea unei licitații, pentru ca și companiile vestice să aibă parte de o felie din tortul financiar al Chinei. Și astfel, totul s-a împotmolit.

O poveste chinezească de succes

Există însă proiecte care vorbesc în favoarea Beijingului. Deși nu este parte integrantă a Drumului Mătăsii, Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură, apărută în 2016, este un succes. A fost considerată un rival pentru Banca Mondială, BERD și Banca Asiatică pentru Dezvoltare (proiectul SUA-Japonia din anii 1960), însă a atras investiții din toate marile state occidentale (cu excepția celor două amintite) și chiar din Polonia. Partea leului revine Chinei (30% din capital și 26% din voturi), dar banca s-a dovedit un complet fericit la inițiativele financiare din Asia.

România își fură căciula

Este limpede că regimul de la Beijing nu înțelege Europa și regulile ei de funcționare, însă nici Europa nu înțelege viziunea pe termen lung a Chinei. Companiile vestice își doresc profituri pe termen scurt, cel mult o generație. Liderii de la Beijing se uită însă peste 50 de ani, când eșecurile de etapă de azi, protestele și spectrul „invaziei chineze“ vor fi fost uitate. „China a demonstrat că poate depăși problemele interne și externe pentru a obține ce și-a propus“, scrie Forbes.
Are România vreun loc în acest uriaș proiect de viitor? În noiembrie 2013, la București a avut loc Forumul economic și comercial China-Europa Centrală şi de Est. Tot atunci a fost antamată investiția chineză în Ungaria și Serbia, spre exemplu. Analiști inspirați de avertismentele din presa țărilor occidentale, care încheiau ele însele contracte de miliarde de euro cu China, au aruncat anatema asupra guvernului român, cum că ar vinde țara și ar cădea în plasa strategiei divide et impera a Chinei. Dar ce putem spune despre strategia Poloniei, unde compania de transport feroviar de marfă promovează acum, pas cu pas, strategia companiei românești GFR – de a se implica în coridoarele spre China? Polonezii de la PKP Cargo (acuzați și ei de afaceri corupte) sunt beneficiarii afacerilor murdare din România, care le-au eliminat concurența, și mai sunt și beneficiarii unei prese bune, care nu-i acuză că ar fi parte la o strategie antieuropeană. Cert este că, în timp ce foste state socialiste se uită spre Răsărit, în căutare de oportunități economice, România rămâne cu privirea pironită într-un Vest European cu piețe saturate, prea competitive, care absorb constant forța de muncă calificată a țării.

OMUL DE AFACERI ,VIOREL CATARAMA SI-A DEPUS MARTI,CANDIDATURA PENTRU PRESIDENTIA NOULUI PARTID NATIONAL LIBERAL POPULAR-PPE:ESTE DE ACORD IN MOTIUNEA SA”POLITICA NATIONALA-CALEA LIBERALA.#RESTART CU CASATORIILE HOMOSEXUALE!”

16 mai

Omul de afaceri Viorel Cataramă şi-a depus, marţi, candidatura la şefia PNL, susținând că îşi doreşte succesul pe care l-a avut Donald Trump la alegerile din SUA, și anunțând că, dacă va fi ales, liberalii vor fi de acord cu ”căsătoriile homosexuale şi cu adopţiile de către aceste familii a copiilor”.

”Dacă voi fi ales, PNL va fi de acord cu căsătoriile homosexuale şi va fi de acord cu adopţiile de către aceste familii a copiilor. Fac această declaraţie în baza moralei creştine – piatră de temelie a dreptei – şi pot să justific această afirmaţie. (…) Noi suntem creştini, cartea noastră de căpătâi e Biblia. În Biblie spune că Dumnezeu a făcut pe om şi i-a dat anumite calităţi. Homosexualii au această înclinaţie nu pentru că aşa e cool, ci pentru că aşa sunt ei, aşa simt. Dumnezeu a îngăduit ca aceşti oameni să aibă această înclinaţie, nu este o boală care poate fi tratată, este un dat. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca aceşti oameni să existe, cum poate să vină un muritor şi să nu fie de acord cu ce a spus Dumnezeu sau cu ce a făcut Dumnezeu”, a spus Viorel Cataramă.

Acesta a mai spus că susține anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, privatizarea integrală a învățământului superior, privatizarea spitalelor, cu excepția celor de urgență, și a sistemului asigurărilor sociale, reducerea birocrației și a personalului bugetar, scoaterea statului din administrarea economiei, susținerea sistemului privat și a exporturilor, adoptarea unei pensii minime pentru bătrâni de 200 de euro, măsuri de sancționare pentru părinții care își neglijează copiii, adoptarea euro ca monedă, acordarea de facilități fiscale pentru biserică numai pentru acțiunile caritabile.

Cataramă a afirmat de asemenea că susține și anularea datoriilor acumulate de presa privată.

„Există o discriminare la nivel de presă, între presa de stat — Televiziunea Română — și presa privată. Unii sunt alimentați cu bani de la bugetul statului, unii sunt în mare suferință. Una dintre primele decizii pe care le vom lua în momentul în care o să putem să luăm aceste decizii este să anulăm pentru presa privată toate datoriile, să resetăm totul, iar pe viitor patronii presei să nu mai poată să aibă influență în conducerea editorială a respectivului organ de presă. Mie mi se pare absolut inacceptabil ca Televiziunea Română să mănânce zeci și sute de milioane de euro, să nu plătească taxe și impozite la bugetul statului, iar presa privată să funcționeze în condițiile în care funcționează și să fie discriminată. Toți trebuie să fie la fel. După care nimeni din presa de stat nu va mai primi niciun leu din bugetul statului, pentru că există televiziuni private, care fac profit, există — cu referire la TAROM — companii private care fac profit. De ce trebuie să muncim noi să plătim taxe ca unii să fie îndopați cu bani incorect? Mi se pare o datorie morală să anulăm toate datoriile presei private, să o punem pe picior de egalitate cu presa de stat și să-i lăsăm după aceea pe toți să lucreze independent și să facă profit sau să moară”, a menționat Cataramă.

Viorel Cataramă și-a depus, marți, candidatura la președinția PNL cu moțiunea „Politica națională – Calea liberală. #Restart”, iar la prezentarea moţiunii sale au venit doar trei susţinători liberali.

CERT-RO.CELE MAI AFECTATE ORASE ROMANESTI AFECTATE DE „WANNACRY!”

16 mai

Bucureştiul, cu 92 de adrese IP afectate, Iaşiul cu 38 şi Clujul cu 15 sunt primele în topul localităţilor în care a acţionat cel mai eficient ransomeware-ul „WannaCry”, prezentat marţi, într-un material explicativ, de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, consultat de Mediafax.

Au mai fost afectate oraşele Piteşti (cu 11 adrese IP afectate), Galaţi (10), Timişoara (8), Sibiu (7), Câmpulung Muscel (5), Craiova (5), Râmnicu Vâlcea (5), urmate de o serie de localităţi cu câte 3-4 adrese afectate şi 92 de alte localităţi cu mai puţin de două IP-uri afectate.

CAZUL SIPA. JUDECATORUL CRISTI DANILET,FOST MEMBRU CSM CU JALBA-N PROTAP LA PARCHETUL GENERAL!

16 mai

Imagini pentru CRISTI DANILET ,POZE

Judecătorul Cristi Dănileţ, fost membru CSM, a anunţat, pe Facebook, că a sesizat Parchetul General în legătură cu informaţiile din articolul privind arhiva SIPA apărut în EVZ și care îl incriminează, sesizarea sa vizând „deţinerea sau dezvăluirea nelegală a unor informaţii din arhiva SIPA”.

„Am sesizat Parchetul General cu privire la deținerea sau dezvăluirea nelegală a unor informații din arhiva SIPA. Cine știa de așa ceva și a tăcut până acum este cel puțin complice. Nimeni dintre „curajoșii” ce comentează în online sau în presă nu a făcut până acum o astfel de sesizare. Mie mi-a luat fix trei minute. Iar cu legea…eu nu mă joc”, a scris Danileț pe contul său de pe rețeaua socială.

Sesizarea lui Danileţ a fost transmisă, marţi, pentru soluţionare, Direcţiei de Investigare de Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

AMENINTATA CU INFRINGEMENTUL,LEGEA CARE CRESTE RISCUL PENTRU ROMANIA PRIVIND RCA !

16 mai

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” şi 4 abţineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, act normativ care menține într-o formă mascată plafonarea prețurilor la RCA, deși scopul acesteia a fost evitarea posibilității declanșării procedurii de infrigement din partea Comisiei Europene pe motiv de stabilire a tarifelor maximale.

Legea aprobată înlocuiește tariful maxim pentru RCA cu un preț de referință ce urmează să fie calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, nu de către Biroul Asigurătorilor Auto din România, așa cum prevedea OUG 54/2016, care guvernează în prezent piața asigurărilor RCA. Actul normativ stipulează că tariful de referință, adică prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieţei de asigurări RCA, va fi calculat semestrial pe baza unei formule. Acest calcul va fi făcut de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după formulă, şi se publică de ASF

Deputatul USR Clăudiu Năsui a explicat riscurile pe care le-ar comporta această nou versiune a legii privind RCA. „După ani de zile de reglementare proastă și coruptă în care unele companii de asigurări erau controlate la sânge iar altele lăsate să desfășoare adevărate scheme piramidale în care încasau primele dar nu plăteau daunele, piața asigurărilor, evident, a cedat. Companiile privilegiate care funcționau ca scheme piramidale, ne putând rezista pe termen lung, au dat până la urmă faliment. Astfel încât clienții pe care îi asigurau sub costul riscului real au fost nevoiți să se îndrepte spre companii de asigurare care chiar își făceau serios rezervele pentru riscul aferent. Asta, însă, a reprezentat o creștere a prețului RCA pentru clienții cu risc mai ridicat, care s-au simțit nesocotiți ca urmare a creșterii prețurilor. Din datele asiguratorilor, acești clienți, de regulă transportatori, deși reprezintă circa3% din totalul populației asigurate, au generat peste 50% din daune. Astfel, pe fondul presiunilor intense, a fost introdusă o plafonare a prețurilor anul trecut pentru care România risca o procedură de infringement dacă se prelungea. Astăzi, actuala majoritate a trecut o nouă lege a asigurărilor care de facto menține această plafonare a primelor numai pentru clienții cu risc ridicat într-o formă mascată. Companiile de asigurări vor fi astfel forțate prin lege să primească asigurați cu risc ridicat la prețuri mai mici decât cel de piață. Ce se va întâmpla atunci este ușor de intuit. Asiguratorii vor împărți pierderile pe care sunt forțați de lege să le suporte la tot restul portofoliului de asigurări. Adică la noi toți. Este un joc cu sumă nulă. Dacă clienții cu risc ridicat nu plătesc pentru riscul pe care îl introduc în sistem, altcineva o va face. Întrebarea este cine? În actuala lege cei care o vor face sunt restul clienților prudenți, care, astfel, vor avea de plătit prime de asigurare mai mari pentru a-i subvenționa pe aceia cărora azi li s-au stabilit prime plafonate mai mici prin lege. În plus nu scăpăm nici de riscul de infringement, pentru că plafonarea prețurilor tot are loc, doar că mascat”, a spus Năsui.

În urmă cu două luni, Albin Biro, membru în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a atras atenția că aplicarea unui tarif de referinţă pentru asigurările RCA poate atrage pentru România procedura de infringement.
„(…) de ce nu înţelegem că această prevedere, cu intervenţia în tarife a supraveghetorilor sau a oricăror instituţii ale statului, este interzisă. Totuşi, în contradicţie cu această prevedere, venim cu plafonare şi un preţ de referinţă. Toate acestea sunt intervenţii şi la un moment dat, dacă nu din cauza plafonării tarifelor, dar pentru stabilirea unui tarif de referinţă putem intra în procedură de infringement. Dacă scrie acolo că regula în acest club al Uniunii Europene este să respectăm ceva, atunci noi de ce plafonăm tarifele? În acest caz, vom mai avea parte de infringementuri”, a spus oficialul ASF.

CATALIN COSOI CHIEF SECURITY STRATEGIST LA BITDEFENDER:”EROAREA WINDOWS PERMITE ATACURI MAI COMPLICATE!”

16 mai

Cătălin Coșoi, șeful departamentului investigații Bitdefender, ne-a acordat un interviu despre dimensiunile „apocalipsei cibernetice“ din aceste zile.

Se vorbește despre acest nou virus, chiar la nivel global, ca și cum ar putea atrage după sine o apocalipsă cibernetică. Care este amploarea fenomenului WannaCry în România, puteți face o estimare în acest moment?

Nu putem estima amploarea fenomenului în România, deoarece multe dintre victime nu raportează incidentele către autorități. Cu toate acestea, încurajăm raportarea oricărei infecții în cel mai scurt timp către organele abilitate.

Cum se pot proteja eficient calculatoarele din instituții publice, din companii, spitale și alte organizații de asistență socială?

Prin actualizarea urgentă a sistemului de operare la cea mai recentă versiune și prin instalarea unei soluții de securitate performante. În plus, organizațiile trebuie să facă, în mod recurent, o copie a datelor nou intrate în companie, inclusiv a informațiilor de pe dispozitivele angajaților, astfel încât recuperarea acestora să fie mai facilă în eventualitatea unei criptări.

Unele sisteme sunt absolut importante nu numai pentru cetățeni – cum ar fi sistemul de sănătate sau cel al pensiilor, băncilor și chiar cele din sistemul ANAF -, dar sunt instituții care țin de siguranța națională și care trebuie protejate. După știința dumneavoastră, cum se pot proteja ele pentru evitarea sustragerii sistematice de informații?

Amenințările de tip ransomware nu pot fi folosite ca instrumente de spionaj, ci doar la blocarea datelor, urmată de solicitarea unei recompense. Cu toate acestea, vulnerabilitatea din Windows permite și alte atacuri mai sofisticate, menite să extragă informații pe ascuns. Actualizarea urgentă a sistemului de operare la cea mai recentă versiune și instalarea unei soluții de securitate performante funcționează împotriva ambelor amenințări.

Cooperarea dintre autorități și industria securității IT este necesară mai mult ca niciodată. Bitdefender a fost solicitat să se implice, cum a acționat?

Clienții Bitdefender care au soluția de securitate actualizată la zi sunt protejați în fața amenințării WannaCryptor. Bitdefender colaborează în mod constant cu autoritățile pentru a diminua amploarea acestor amenințări.

Care este cel mai optimist scenariu?

Amploarea fenomenului WannaCry poate fi redusă rapid dacă Microsoft decide să împingă în mod forțat o actualizare către toți utilizatorii care nu folosesc cea mai recentă versiune a sistemului de operare Windows. Această măsură a mai fost luată anterior, iar anvergura amenințării WannaCry ar justifica-o din nou, într-o manieră controlată și coordonată, cu sprijinul autorităților și companiilor din domeniul securității cibernetice.

Dar cel mai pesimist?

Cel mai pesimist scenariu ar fi acela ca actori statali să folosească vulnerabilitatea din Windows pentru a instala amenințări pe infrastructurile altor țări. Ulterior, atacatorii ar putea chiar să opereze actualizările necesare și să remedieze vulnerabilitățile de pe dispozitive, tocmai pentru ca nimeni altcineva să nu le mai exploateze. Ipoteza reprezintă un scenariu plauzibil, câtă vreme întreaga atenție se concentrează acum pe combaterea amenințării ransomware WannaCry, permițând ca atacuri mai sofisticate să poată fi construite și executate cu ușurință, iar infectarea să decurgă fără a trage semnale de alarmă.

Cătălin Coșoi este Chief Security Strategist la Bitdefender și șeful echipei de investigații din Bitdefender. El coordonează relația companiei cu instituții precum NATO, Europol, Interpol, centre naționale de răspuns la incidente de securitate cibernetică, servicii de informații etc.

PUPICUL LUI JUNCKER SAU….VARIANTA UE:”CANTAM ODA BUCURIEI LA DEZASTRUL NATIONAL?!”

16 mai

    Spectacol mirobolant la parlament și Cotroceni când s-au aniversat 60 de ani de la lansarea proiectului european și […]

 

 

Spectacol mirobolant la parlament și Cotroceni când s-au aniversat 60 de ani de la lansarea proiectului european și 10 ani de la asocierea României la acesta, devenit între timp Uniunea Europeană. Dl Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, un fel de prim-ministru al UE, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu, președinte al României la momentul intrării în UE, și nu mai puțin călduros a fost cu dl Adrian Năstase, prim-ministru în vremea încheierii negocierilor de aderare. Prescure peste colac, domnii Traian Băsescu și Adrian Năstase s-au întreținut tot călduros, de s-au întrebat ziariștii bătrâni dacă această convorbire amicală între călău și victimă nu inaugurează cumva vreo nouă eră în politica românească, desigur, spre binele popular și de dragul solidarității pentru cauza europeană. Mai ales că adormitoare fraze frumoase au venit de la dl Iohannis, președinte al României actuale, dar și al aceleia fără MCV și admisă în spațiul Schengen, dacă ne luăm după promisiunile dlui Juncker.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/basescu.png

Mirobolant spectacol! Se prea poate însă ca preaînalții străini și români să nu fi fost tocmai în clar cu ceea ce sărbătoreau. La 60 de ani de la lansarea probabil a celui mai frumos proiect din istoria omenirii, ca popoare ce se înfruntaseră de veacuri să pună în comun, pe bază de liber consimțământ, idei și resurse spre un bine mai prosper al tuturora, acest proiect s-a articulat concret într-un imperiu de tip vechi, organizat în cea mai clasică matrice centru-periferie!

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/ponta.jpg

Chestia asta cu mai multe viteze este nimic altceva decât fațeta „political correctness“, adică pentru fraieri, a actualei organizări centru-periferie! Dacă la aceasta crede că au aspirat un Schumann sau un Monet, și nu la o cooperare între egali, atunci dl Juncker are acum a se bucura de realizările UE, căci s-a obținut stăpânirea pentru cei puternici din Vest și vasalitatea pentru cei slabi din Est sau viteza auto pentru cei dintâi și viteza căruței pentru cei din urmă.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/nastase.jpg

Dacă dl Năstase a crezut cumva că România își va găsi mântuirea în UE, indiferent cum avea să ajungă acolo, numai să fie acolo, nu are, după rezultatele concrete realizate de România în UE, de ce să joace aria reconcilierii de dragul UE. Dacă dl Băsescu a crezut cumva că face vreun bine României înregimentând-o, pe vremea sa, în mod aproape caraghios în UE, ar fi nimerit s-o sucească așa cum o face astăzi cu justiția, constatând că au fost alții pe la Bruxelles sau Berlin mai șireți sau mai puternici decât dânsul, care s-au folosit de domnia sa pentru a îngropa de fapt România, în schimbul unui pupic pe frunte. Mai simple sunt lucrurile în ceea ce-l privește pe dl Iohannis: unde spune dna Merkel, merge și dl Iohannis! Personal, cred că dl Iohannis n-are angoase că resursele românești de petrol și gaze nu mai aparțin României, că băncile din România nu sunt românești sau că pădurile și pământurile agricole trec cu viteză în mâna străinilor.

https://i1.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/Jean-Claude-Juncker-%C8%99i-Iohannis.jpg

Damen vals sau fetele de la Căpâlna în variantă germană?

Toate acestea sunt în legătură, de vrem, de nu vrem, cu apartenența României la UE, dacă nu cumva decurg pur și simplu din ea. Bilanțul aderării la UE este pentru România un dezastru național, pentru că înseamnă dispariția în sine a României, aceea bună sau rea!, înlocuirea economiei naționale cu o combinație bizară între o economie străină, ce deține controlul, și o economie subalternă derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi, pierderea proprietății românești asupra țării, românii devenind chiriași pe pământurile strămoșești, transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE, lichidarea deciziei naționale în plan politic, depopularea țării, tragedia bejeniei naționale! Cât despre mitologia fondurile europene: ei ne dau anual vreo 4 miliarde de euro din cele peste 40 miliarde de euro pe care tot anual ni le iau din economie, îndeosebi prin repatrierea fără fiscalizare a 80-90% din profiturile pe care companiile, în special vest-europene, le realizează efectiv în România.

https://i1.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/05/grindeanu.jpg

Ce s-a sărbătorit zilele trecute la parlament și Cotroceni? S-a făcut cumva haz de necaz, cum fac românii la durere?! Sau s-a depășit faza aceasta și s-a intrat în faza „political correctness“, varianta UE: cântăm Oda Bucuriei la dezastrul național?! Poate așa ne alegem și noi cu un pupic de la dl Juncker!

                                                                                                                             Ilie ȘERBĂNESCU

Sursa: http://www.cotidianul.ro/poate-ne-alegem-si-noi-cu-un-pupic-de-la-dl-juncker-300816/

Ilustrația și sublinierile din articol aparțin revistei „Justițiarul”.

KLAUS WERNER JOHANNIS,TEO MELESCANU SUNTETI CETATENI EUROPENI?,CAZUL SMICALA RIDICA ROMANIA,CARE IESE IN STRADA !

16 mai

POVESTI DE ADORMIT COPIII. „LEGATURA INTRE ATACUL CIBERNETIC MONDIAL WANNACRY SI COREEA DE NORD!”

16 mai

Potrivit cercetătorilor Symantec şi Kaspersky Lab, între atacul cibernetic WannaCry, care a afectat, la nivel global, peste 300.000 de computere din 150 de ţări şi regimul nord-coreean ar putea exista o legătură.

Aceştia au precizat, într-o declaraţie pentru Reuters, că există dovezi în acest sens.

Astfel, anumite coduri din versiunile anterioare ale software-ului WannaCry, spun aceştia, apar şi în unele programe utilizate de Lazarus Group, pe care cercetătorii din mai multe companii i-au identificat ca făcând parte dintr-o operaţiune de hacking nord-coreeană.

”Acesta este cel mai bun indiciu pe care l-am găsit până acum cu privire la originea WannaCry”, a declarat cercetătorul Kaspersky Lab Kurt Baumgartner pentru Reuters.

Companiile Symantec şi Kaspersky Lab spun totuşi că e prematur pentru a stabili dacă Coreea de Nord a fost implicată în atacuri şi că trebuie să mai studieze codurile cerând sprijin în acest sens.

Atacurile cibernetice semnalate în ultimele 24 de ore, nu mai puţin de 75.000, care au afectat aproape 100 de ţări, vizând în principal sisteme informatice ale instituţiilor, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, au fost revendicate.
Hackerii de la Spamtech îşi asumă paternitatea atacului catalogat de Oficiul european al polițiilor Europol ca fiind cel mai mare din istorie, unul „fără precedent”.
Numit „WannaCry”, atacul foloseşte un virus din kitul de instrumente de supraveghere ale Agenţiei Naţionale de Securitate americane. Acest atac aduce în discuţie o veche şi lungă dezbatere cu privire la pericolul ce vine din partea unor agenţii precum NSA care colectează şi folosesc software cu puncte slabe pentru spionaj, în loc să alerteze companiile cu privire la astfel de vulnerabilităţi pentru ca acestea să le poată detecta şi rezolva din timp.
De altfel, în luna iulie a anului trecut, Poliția națională olandeză și Europol au lansat proiectul „No More Ransom”, cu scopul de a crește nivelul de colaborare dintre sectoarele public și privat în lupta contra ransomware. Un grup format din 13 țări s-a alăturat proiectului acestea fiind, în afară de Olanda, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Columbia, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Elveția și Marea Britanie.
Ransomware este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, în schimbul recuperării controlului asupra dispozitivului sau a fișierelor afectate.

Virusul de tip malware folosit în valul de atacuri informatice a fost lansat în aprilie de un grup de hackeri intitulat Shadow Brokers, care susţine că descoperit o breşă de securitate menţionată în documentele NSA, dezvăluite de WikiLeaks, potrivit Kaspersky.
Specialiștii Bitdefender avertizează utilizatorii de computere și servere cu privire la necesitatea actualizării sistemulului de operare Windows pentru a fi protejați de amenințarea cibernetică ransomware WannaCryptor.
„Companii și instituții publice din întreaga lume au fost lovite în ultimele 24 de ore de o amenințare cibernetică de tip ransomware WannaCryptor, care criptează datele utilizatorilor și apoi solicită recompensă. În timp ce ransomware-ul convențional, una dintre cele mai prolifice amenințări ale momentului, se răspândește prin e-mailuri cu documente periculoase atașate, browsere și exploit-uri în aplicațiile web, atacul de astăzi folosește o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows.

Vulnerabilitatea MS17-010 permite atacatorului să ruleze cod periculos pe un computer vulnerabil și să folosească acel cod pentru a infecta sistemul cu ransomware fără ca cineva să acceseze linkuri sau să deschidă e-mailuri infectate”, se arată într-un comunicat al companiei.

Ca o consecinţă a atacului cibernetic care a avut loc la nivel global, o parte a activităţii de producţie a Uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice şi mai mulţi angajaţi au fost trimişi acasă, potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Comunicare Grup Renault România.

Calculatoarele a numeroase spitale şi companii din Spania, printre care şi Telefonica, au fost blocate, de asemenea, în timp ce în Marea Britanie Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a rămas fără soluţii după ce calculatoarele a numeroase spitale din această țară au fost blocate.

Afectate de atac au fost inclusiv Ministerul rus de Interne, dar şi cea mai mare companie de transport din Germania: Deutsche Bahn. Probleme au fost semnalate şi la o serie de companii şi spitale din Italia.

Specialiștii producător de soluții de securitate Kasperky Lab spun că Rusia a fost cea mai afectată de atacul global de tip ransomware de vineri, în timp ce ţara noastră s-a clasat pe locul 9.

„În acest moment am înregistrat peste 45.000 de atacuri ale ransomware-ului WannaCry în 74 de țări din lume, mai ales în Rusia. Este important de notat că vizibilitatea noastră ar putea fi limitată și incomplete, iar gama țintelor și victimelor este probabil mult, mult mai mare”, afirmă compania rusească.

Ministrul comunicațiilor, Augustin Jianu, a spus că la nivelul statului român nu există cifre privind amploarea acestui atac în țara noastră și a îndemnat utilizatorii să ia măsuri de preventie.

România se află printre cele mai afectate 10 țări

„Pe 12 mai, un atac ransomware masiv a lovit organizații din întreaga lume. Cercetătorii Kaspersky Lab au analizat datele și sunt în măsură să confirme că subsistemele de protecție ale companiei au detectat cel puțin 45.000 de tentative de infectare în 74 de tari, majoritatea în Rusia. România se află printre cele mai afectate 10 țări. Programul ransomware infectează victimele, profitând de o vulnerabilitate Microsoft Windows, descrisă și rezolvata în Microsoft Security Bulletin MS17-010. Exploit-ul folosit, „Eternal Blue”, a fost dezvăluit in cazul Shadowbrokers din 14 aprilie.

Odată ajunși în sistem, atacatorii instalează un rootkit, care le permite să descarce programul pentru a cripta datele. Malware-ul criptează fișierele. Ulterior, sunt afișate un mesaj în care se solicită 600 de dolari în Bitcoin, și wallet-ul, iar răscumpărarea crește în timp”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit experților Kaspersky Lab, aceștia încearcă, în prezent, să stabilească dacă este posibilă decriptarea datelor criptate în timpul atacului, pentru a dezvolta un instrument de decriptare cât mai curând posibil.

În acest context, producătorul de soluții de securitate cibernetică recomandă o serie de măsuri pentru a reduce riscul infectării dispozitivelor, precum: instalarea patch-ului oficial de la Microsoft, care rezolvă vulnerabilitatea folosită în acest atac, activarea soluțiilor de securitate în fiecare nod de rețea, scanarea terminalului, procedura de reboot a sistemului, dacă se detectează MEM: Trojan.Win64.EquationDrug.gen și, nu în ultimul rând, utilizarea serviciilor de raportare privind informațiile despre amenințări, disponibile pentru clienți.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a anunțat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că un număr de 10 sisteme de operare și de tip server Windows sunt pasibile de a fi afectate de noua variantă de amenințare ransomware ‘WannaCry’, care a dus la numeroase probleme tehnice, în ultimele 24 de ore, în mai multe organizații și instituții din întreaga lume.

După analiza experților CERT-RO, lista sistemelor de operare pasibile de a fi afectate de această amenințare, în cazul în care nu au fost actualizate, sunt: Microsoft Windows Vista SP2, Microsoft Windows Server 2008 SP2 și R2 SP1, Microsoft Windows 7, Microsoft Windows 8.1, Microsoft Windows RT 8.1, Microsoft Windows Server 2012 și R2, Microsoft Windows 10, Microsoft Windows Server 2016, Microsoft Windows XP și Microsoft Windows Server 2003.

MAGISTRATUL CRISTINA TARCEA,PRESEDINTELE ICCJ DESPRE ARHIVA SIPA!

16 mai

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a afirmat marți că arhiva SIPA ar trebui desecretizată pentru a se elimina orice suspiciune și discuție pe această temă.

„Cred că se impune rezolvarea acestei probleme pentru totdeauna, pentru a elimina orice fel de suspiciune și discuție pe tema asta. Am totuși o vechime în magistratură și de cel puțin 15 ani aud numai discuții despre SIPA. Cred că este momentul să fie rezolvată. (…)

Rezolvare înseamnă, în primul rând, desecretizarea arhivelor, pentru că în condițiile în care aceste documente vor continua să aibă regim de secret (…) este mai greu să se rezolve această problemă”, a spus Tarcea, la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii, întrebată dacă se impune desecretizarea arhivei SIPA.

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu.

Judecătorul susţine că nu a sustras, copiat, stocat sau dezvăluit informaţii cuprinse în notele consultate din arhiva SIPA şi a cerut Parchetului General să facă cercetări. El a făcut o sesizare în acest caz.

LULUTZA CODRUTA LASCU-KOVESI,A DECLARAT PENTRU „FEMME D’ICI E D’AILLEURS”CA VEDE CA SUCCESOARE A SA LA SEFIA DNA O ALTA FEMEIE!

16 mai

Laura Codruța Kovesi a declarat pentru ”Femmes d’ici et d’ailleurs” că ar fi mulțumită dacă ar fi succedată la conducerea DNA de o femeie.

Într-un interviu pentru revista franceză, şefa DNA și-a exprimat speranța că „independența și stabilitatea DNA nu vor fi afectate, că legislația anticorupție nu se va schimba” și că procurorii vor fi lăsați să-și facă treaba.

„Dacă toate acesea vor fi respectate, ne vom continua misiunea. După 2019, o nouă persoană, cu o altă viziune, mă va înlocui (…). Bineînțeles, aș fi mulțumită ca o femeie să îmi succeadă. Dar cel mai important este să fie cineva profesionist care să permită echipei să-și continue munca”, a spus șefa DNA, citată de Agerpres.

Kovesi a mai spus că, dat fiind poziția pe care o are, nu poate comenta protestele de la începutul anului, dar este evident că, de fiecare dată în ultimii ani când s-a încercat modificarea legislației anticorupție, a existat o reacție a societății civile.

În opinia procurorului-șef al DNA, această mobilizare demonstrează o înțelegere a faptului că fenomenul corupției „a devenit un subiect foarte important” în România.

%d blogeri au apreciat: