Arhiva | 6:14 pm

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS ESTE SANTAJAT DE SIBIANCA SA SEFA DNA LAURA CODRUTA LASCU-KOVESI!

17 mai

Imagini pentru iohannis,ghita,basescu,kovesi poze

Fostul deputat Sebastian Ghiță continuă seria dezvăluirilor incendiare. Omul de afaceri a spus, într-o înregistrare difuzată de România TV, că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea. Totodată, Ghiță a arătat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe președintele Klaus Iohannis, aflat sub amenințarea unor dosare penale atât pe numele său, cât și al soției sale, Carmen Iohannis.

Sebastian Ghiță face noi dezvăluiri despre adjunctul șefului SRI, generalul Florian Coldea, și despre relația de prietenie pe care a avut-o cu acesta. Fostul deputat arată că a petrecut mai multe vacanțe împreună cu Coldea și cu familiile în străinătate și că acesta se ferea ca Traian Băsescu să afle despre relația lor de prietenie. Omul de afaceri a precizat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe președintele Klaus Iohannis.

„Poate vă întrebați de ce am făcut toate aceste dezvăluiri și de ce am avut curajul să spun ceea ce cred eu că s-a stricat în România în ultimii ani și cine sunt cei care în opinia mea sunt vinovați. Am făcut-o pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista.

În ultima apariție v-am prezentat mai multe date despre relațiile cu Coldea și Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD și am hotărât să mergem într-o vacanță, înt-o insulă exotică. Am stat împreună și se poate verifica ușor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile și îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câștige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul.

Dan Andronic de la EVZ poate să confirme că ne-am intersectat la întoarcere pe aeroportul din Istanbul. Atunci a stat de vorbă la îmbarcare în avion și cu mine și cu Coldea. Florian Coldea s-a speriat de Andronic și deși avea bilet la business s-a dus la clasa economic. Îi era  frică să nu afle Băsescu cu cine a fost în excursie”, a arătat la România TV Sebastian Ghiță.

Sebastian Ghiță a prezentat o imagine dintr-una din vacanțele petrecute cu Florian Coldea.

GAULEITERUL NAZI,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS VA FACE LUNI,O VIZITA LA KRONSTADT(BRASOV)!

17 mai

 Preşedintele Klaus Iohannis va face, luni, o vizită în Braşov, unde va vizita Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania şi spitalul privat Sfântul Constantin, care s-a remarcat în prevenirea infecţiilor nosocomiale, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

 

„Este o vizită care are o agendă cu obiective importante, obiective care fac din Braşov o comunitate care investeşte în viitor. Preşedintele României va merge la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania, din Braşov. Acolo va avea loc şi un dialog cu reprezentanţi ai mediului universitar, de cercetare şi mediului de afaceri”, a precizat Dobrovolschi.

Iohannis va vizita şi spitalul Sfântul Constantin. „Este un spital privat, care s-a remarcat prin activitatea în prevenirea infecţiilor nosocomiale şi contribuie la ceea ce înseamnă dezvoltarea Braşovului în direcţia unui pol a ceea ce înseamnă medicină privată”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Vizita va mai include şi alte obiective, care nu au fost încă anunţate public.

DESPRE „NATIONAL-LIBERALII” CU ANALISTUL POLITIC ION LUCA CARAGIALE IN 2017!

17 mai

Cele scrise de gazetarul politic în urmă cu mult mai mult de un secol au nevoie, pentru a le atribui actualității, de câteva nuanțări:

1. Nu-i vorba azi de două facțiuni, ci de mai multe. Fiecare aşa-zis partid n-are partizani, ci clientelă.

2. Pe vremea lui Caragiale, cele două partide existente: PNL şi Partidul Conservator nu intrau în alianțe imorale numai de dragul de a ajunge sau rămâne la guvernare, precum partidele noastre din prezent.

3. Mai mult decât vremea lui Caragiale – azi partidele politice nu sunt întemeiate pe tradiție, deoarece au trecut prea puţini ani de la 1989, şi cu atât mai puţin pe interese de clasă, deoarece România prezentă n-are clase. Are, în schimb, o împărțire între un număr mic de bogați şi un număr uriaş de săraci.

Caragiale scria, înainte de 1900, pentru tranziția de la ișlic la pantalon, de la bărbi boierești la cravate europenești. Rânduri valabile şi pentru anii de după 1989. Ai tranziției de la tovarășe la domn, de la girofarul lui Ceauşescu la girofarurile noilor îmbogățiți.

Citiţi mai jos despre PNL-ul lui 2017 surprins de cel mai mare analist al tuturor timpurilor românești: I. L. Caragiale.

NAȚIONALI-LIBERALI

de  I.L. Caragiale

Avem și noi un partid, care se numește „național-liberal” și este bine să-l avem, fiindcă o țară cumsecade trebuie să aibă cel puțin un partid „național” și cel puțin un partid „liberal”.

Ce e drept, noi nu ne putem făli cu un partid „național”, nici cu unul „liberal”, noi suntem o țară mai mult decât cumsecade și avem un partid „național-liberal”.

Pentru ce tocmai „național-liberal”?

Fără îndoială oamenii ce alcătuiesc acest partid sunt liberali; acest merit, această virtute, această calitate patriotică nimeni nu le-o poate disputa. Da, liberali sunt din creștet până în călcâie, liberali însă în înțelesul cuvântului românesc. Căci în zadar! cu minciuna nu o ducem departe și orice cuvânt am rosti, mai înainte ori mai târziu ajungem a înțelege numai adevărul. „Tiran” era odinioară o numire, ce onora pe acela care o purta; „demagog” era odinioară un titlu la respectul concetățenilor; „liberal” era odinioară un cuvânt plin de farmec: astăzi a fi „liberal” este o virtute foarte problematică. De la anul 1848 până în zilele noastre liberalii au izbutit a discredita liberalismul, și acesta e meritul pentru care trebuie să le fim recunoscători, deoarece, cu ajutorul bunului Dumnezeu, nu mai avem nevoie decât de câțiva ani, pentru ca nimeni să nu mai fie dispus a trece de „liberal”.

Cum rămâne însă cu „naționalitatea” acestor „liberali”? Încă din vreme trebuie să ne îngrădim, pentru ca nu cumva „liberalii” să discrediteze și naționalismul, cum au discreditat liberalismul. Să ne lămurim dar, pentru ce acești liberali nu se mulțumesc de a fi liberali, ci caută să mai fie totodată și „naționali”.

Îndată ce auzim vorbindu-se de „naționali-liberali”, trebuie neapărat să presupunem că acest partid nu e decât fracțiunea liberală a unui mare partid național, ori fracțiunea națională a unui mare partid liberal.

E adevărat ceea ce presupune numirea „național-liberal”? Există în țara aceasta un partid liberal care nu este și nu pretinde a fi național? ori există un partid național, care nu este și nu pretinde a fi liberal?

Nu ! Toate partidele liberale din România pretind a fi totodată și naționale: iară din Partidul Național, ce nu pretinde a fi liberal, „liberalii noștri-naționali” nu pot face parte.

Pentru ce dar acest partid crede de cuviință a se numi „național-liberal”?

Fără îndoială fiindcă voiește să arate, că se deosebește atât de Partidul „Național-Conservator”, cât și de celelalte fracțiuni mai puțin naționale ale Partidului Liberal.

Alt înțeles numirea „național-liberal” nu poate avea.

Trebuie deci, ca noi, „naționalii-conservatori”, să ne întrebăm, dacă rivalii noștri liberali în adevăr sunt naționali? Dacă ei, prin activitatea lor, au dovedit că sunt vrednici de a împărtăși cu noi numirea de partid național?

Care sunt faptele, prin care acești oameni au dovedit, că țin de naționalitatea română? Prin ce au dovedit, că scopul lor este de a face ca dezvoltarea noastră să fie potrivită cu firea particulară și tradițiunile poporului român? Pentru ca cineva să se poată pretinde național-român, trebuie să fi dovedit, că a ieșit din mijlocul poporului român, că este pătruns de adevăratele trebuințe și cunoaște adevărata fire, obiceiurile și deprinderile, întreaga viață a acestui popor, și să fi dovedit că totdeauna, în lucrarea sa politică, ține seama de aceste elemente: ne-au dat liberalii-naționali dovadă despre toate aceste!?

Slavă Domnului! nu suntem nici noi cu totul uituci. Ne aducem foarte bine aminte, că mai ales dânșii au înlocuit limba românească cu acel talmeș-balmeș de păsărească, de care nici până în ziua de astăzi n-am izbutit a scăpa literatura română. De asemenea, printr-înșii ori în urma stăruințelor lor necumpătate, s-a împovărat țara cu o mulțime de legi și o mulțime de așezăminte, care nu au deloc a face cu trebuințele, deprinderile, tradițiunile, nu au nimic a face cu firea poporului român. În sfârșit, acești liberali sunt elementul, care a împins țara spre o dezvoltare cu desăvârșire nenațională, și astfel ne-a adus la zăpăceala, în care ne aflăm.

Cu toate acestea el se numește „național-liberal”.

Să nu fim naivi! Tocmai pentru aceea, tocmai simțind, că în viața lor nu au făcut nimic național, tocmai simțind că nu cunosc pe poporul român și nu sunt capabili de o lucrare în adevăr națională, tocmai fiindcă nu se simt a fi naționali, acești oameni se numesc așa.

Cuvântul „național” este cuvântul de reclamă în firma Partidului „Național-Liberal”.

Liberali sunt și numai liberali; și vrednici sunt de a fi numiți liberali, chiar liberali în înțelesul pe care activitatea lor l-a dat acestui cuvânt !

[Timpul, III, 29 martie 1878]

FOSTUL DEPUTAT SEBASTIAN GHITA IN DIRECT CU ICCJ:UN NOU TERMEN PRIN VIDEOCONFERINTA VA AVEA LOC LUNI!

17 mai

Imagini pentru GHITA,IOHANNIS ,POZE

Update: Sebastian Ghiță, aflat în arest în Serbia, nu a dat nicio declaraţie în dosarul „Ponta – Blair” la videoconferinţa organizată miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul audierii sale. Fostul deputat a invocat faptul că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el, au declarat surse judiciare. Drept urmare, o nouă videoconferinţă va avea loc luni.

Ghiță urma să fie audiat prin videoconferință, într-o şedinţă secretă, în dosarul „Ponta – Blair”, în care DNA cere emiterea unui alt mandat de arestare pe numele lui, potrivit unor surse judiciare.

Fostul deputat este acuzat de spălare de bani în dosar, avocatul acestuia declarând, săptămâna trecută, că Ghiţă vrea să participe activ la proces.

Şedinţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început la ora 13.00.

În sala de la Înalta Curte ar fi fost avocații lui Ghiță, un interpret de limbă sârbă și judecătorii români, în timp ce în Belgrad Sebastian Ghiță ar fi însoțit în sala de judecată de un judecător sârb.

Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Fostul parlamentar, dispărut în decembrie anul trecut, avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul în care a fost prins.

Pe 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui.

PRIMII AUDIATI LA COMISIA PARLAMENTARA DE ANCHETA PRIVIND FRAUDAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN 2009 DAR SI DIN….2014!

17 mai

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, Mihai Fifor, a anunțat miercuri că săptămâna viitoare vor începe audierile, printre primii chemați fiind Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş.

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi primul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public. Pentru a putea să conturăm un cadru al documentelor care au fost atunci emise, o să invităm la lucrările comisiei preşedinta AEP din acel moment, doamna Ana Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP. Marţi lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00, am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a spusMihai Fifor.

Miercuri vor fi audiaţi, printre alţii, directorul STS, Marcel Opriş, şi Vasile Blaga, care era ministru de Interne atunci.

„Miercuri, de la 9.00 la 14.00, şi vom invita ministrul de Interne de la vremea respectivă, domnul Vasile Blaga, însoţit de cei doi secretari de stat din momentul acela, pe ordine publică era domnul chestor Marian Tutilescu, iar pe partea de prefecturi implicat în organizarea campaniei electorale, domnul Mihai Capră. Şi, totodată, vom solicita prezenţa la comisie a STS prin domnul general Marcel Opriş”, a declarat preşedintele comisiei de anchetă.

Mihai Fifor a susţinut că „toţi cei care au fost implicaţi în evenimentele din 2009 vor fi invitaţi să apară în faţa comisiei”, urmând să fie chemat şi Gabriel Oprea.

„În funcţie de cum se derulează lucrurile, cu siguranţă vom solicita şi documentele necesare să vină în susţinerea celor spuse de cei invitaţi, în funcţie de solicitările colegilor din comisie, în funcţie de nevoile pe care comisia le are pentru a consolida informaţii obţinute în urma audierilor, cu siguranţă vom solicita documente”, a precizat Mihai Fifor.

Întrebat dacă va fi chemat la audieri şi Vasile Dîncu, Fifor a spus că va veni momentul în care vor fi chemaţi şi cei care s-au aflat la cina organizată acasă la Gabriel Oprea. „Tocmai de aceea ne-am dorit să ne întâlnim prima dată cu domnul Dan Andronic, pentru a relua firul naraţiunii domniei sale şi a identifica persoanele pe care să le invităm la audieri în perioada următoare”, a conchis Mihai Fifor.

WANNACRY,O VULNERABILITATE ACCIDENTALA ,SAU „NEGOCIATA?”

17 mai

Vineri, 12 mai, în timp ce lumea era atacată de ransomware-ul WannaCry, construit de hackeri folosind unelte create pentru spionaj de National Security Agency din SUA, WikiLeaks a publicat noi documente secrete ale CIA. De această dată este vorba despre manualele de utilizare pentru doi viruşi folosiţi de spionajul american.

Primul se numeşte „Assassin“ şi este unul dintre cele mai reuşite programe de spionaj. El se ascunde într-un proces al programului de operare Windows, iar funcţia sa este foarte simplă: execută instrucţiunile şi trimite datele obţinute la intervale regulate către CIA. Manualul de utilizare publicat de WikiLeaks datează din 2014.

Al doilea program este numit „AfterMidnight“, din nou ascuns într-un proces al Windows, care nu face altceva decât să deschidă sistemul pentru noi viruşi care intră în joc. Manualul de utilizare al acestui program arată că el permite utilizarea vulnerabilităţilor Windows pentru spionaj, însă şi pentru împiedicarea utilizării anumitor funcţii ale sistemului de operare.

O cronologie suspectă

Cea mai interesantă pare cronologia evenimentelor ce au premers atacului WannaCry şi publicarea informaţiilor WikiLeaks. Pe 14 martie 2017, Microsoft anunță că toate sistemele Windows au o vulnerabilitate majoră de securitate. Exact o lună mai târziu, gruparea de hackeri Shadows Brokers (suspectată că este apropiată serviciilor secrete ruse) a publicat mai multe instrumente utilizate şi în atacul WannaCry, despre care spunea că le-a sustras de la o grupare de hackeri afiliată la NSA – Equation Group, care le-a folosit începând din 2013, în interesul spionajului american. Apoi, din nou după o lună, survine atacul WannaCry şi publicarea de către WikiLeaks a informaţiilor despre cele două programe de spionaj.

Este limpede că aceste instrumente au fost ani de zile la dispoziţia unor grupări, cel mai probabil afiliate la servicii de informaţii, şi ani de zile acestea au exploatat vulnerabilităţile din sistemele Microsoft. Iar apoi ne putem pune întrebarea dacă aceste vulnerabilităţi au apărut din neglijenţă sau au fost „negociate“ de la bun început cu diverse agenţii de spionaj.

TRUSTUL INTACT,AL OMULUI DE AFACERI DAN VOICULESCU PE BANI PUBLICI A DEVENIT BIROUL DE PRESA AL GUVERNULUI SORIN GRINDEANU SI AL PRIMARIEI GENERALE A CAPITALEI!

17 mai

Planul economic al Guvernului Grindeanu este pus în scenă, contra cost, prin intermediul trustului lui Dan Voiculescu

Planul economic al Guvernului Grindeanu este pus în scenă, contra cost, prin intermediul trustului lui Dan Voiculescu

Imediat ce Guvernul Grindeanu s-a instalat în fotoliul de la Palatul Victoria, trustul lui Dan Voiculescu s-a mufat la bani publici și a început să organizeze tot felul de dezbateri, pe diferite teme. În contrapartidă, Guvernul se folosește de spațiul media pus la dispoziție de trustul lui Dan Voiculescu pentru a-și prezenta ideile din planul de guvernare. Nici Primăria Capitalei nu face notă discordantă, fiind și aceasta printre partenerii trustului.

Cel mai recent eveniment realizat de Intact Media Group în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a avut loc la Palatul Parlamentului, într-o marți. Forumul Start-up Nation – România reprezintă de fapt programul inițiat de Guvernul Grindeanu prin Ordonanța de Urgență 10, publicată în Monitorul Oficial pe 30 ianuarie 2017. Prinși cu problema Ordonanței 13, acest Forum a fost amânat până s-au liniștit apele. De altfel, și problema retragerii publicității de la Antena 3, parte a grupului Intact, pe motiv că nu reflectă echidistant protestele, a dus la prorogarea Forumului. După ce apele s-au liniștit, Intact Media Group a turat motoarele la maximum pentru a trâmbița despre guvernarea Grindeanu și realizările mărețe ale Gabrielei Firea.

Premierul s-a dus pe șest

Forumul Start-up Nation – România s-a bazat pe explicarea Ordonanței 10, iar printre temele de lucru s-au aflat „Principalele programe guvernamentale de susținere a antreprenorilor români Start-Up Nation – România și alte proiecte; Care sunt bugetele alocate acestor programe și cum pot fi accesate? Cum susține Legea prevenției fiscale sectorul întreprinderilor mici și mijlocii și mediul de afaceri în general și Educația antreprenorială în România“. Ca vorbitori, au participat persoanele implicate în acest proiect, respectiv Sorin Grindeanu, prim-ministrul României, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, secretar de stat, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Paul Ichim, vicepreședinte executiv EximBank România, și Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. Referitor la participarea premierului la acest eveniment, nu este notat nimic în Agenda publică de pe site-ul Guvernului.

Partenerii evenimentului Forumul Start-up Nation – România

La capitolul parteneri ai acestui eveniment regăsim Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (partener oficial), Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, Banca Transilvania, EximBank România și MBT – condusă de Mircea Tudor. Acesta din urmă este inculpat într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție.

Într-un comunicat dat publicității pe 17 iunie 2016, anchetatorii spun că Liviu Ardeiaș, la data faptei avocat în Baroul Teleorman, în intervalul noiembrie 2010 – aprilie 2011, a primit, în două tranșe, în mod indirect (prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive), suma de 6.000.000 de lei de la inculpatul Mircea Tudor (asociatul și administratorul unei societăți comerciale), promițând în schimb că va interveni la anumiți funcționari din cadrul unor autorități, în vederea obținerii documentelor despre care susținea că ar fi fost necesare adjudecării, de către societatea lui Mircea Tudor, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare. Suspectul Liviu Ardeiaș ar fi încasat comisionul de 6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane euro), ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor, pe baza a două facturi emise de cabinetul de avocatură. Imediat ce i-au intrat banii în cont, acesta i-a ridicat de la casieria băncii. Banii au fost primiți indirect, prin intermediul unor operațiuni comerciale simulate desfășurate între societatea lui Mircea Tudor și cabinetul avocatului Liviu Ardeiaș, prima tranșă în cuantum de 3.800.000 lei, iar cea de-a doua tranșă de 2.200.000 lei. Suma de 6 milioane lei încasată de către Liviu Ardeiaș de la societatea lui Mircea Tudor a fost înregistrată în contabilitatea acelei societăți drept cheltuială cu achiziții de prestări servicii, deși suma ar fi fost folosită, în realitate, pentru plata influenței sus-menționate. În acest fel, s-a creat un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 960.000 lei (echivalentul a 227.492 euro), reprezentând impozitul pe profit pe care societatea respectivă era obligată să îl plătească statului.

Parteneriate peste parteneriate cu Guvernul și Primăria Capitalei

Un alt proiect promovat intens de entitățile din Intact Group este cel referitor la TVA zero pentru locuințe. Acest subiect s-a pliat exact pe 3 martie, dată la care la Palatul Parlamentului avea loc Târgul Imobiliar. Ce putea fi mai frumos… La discuții au participat Sorin Grindeanu, prim-ministrul României, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Michaela Tomnița Florescu, viceprimar, Primăria Municipiului București, Alin Caraman, organizator Salonul Imobiliar București, și Cristian Erbașu, președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții. Pe Agenda premierului era notat: „03 Martie, Ora 12.00, Forumul «Piața imobiliară în 2017», moderat de realizatoarea Antena 3 Alessandra Stoicescu“.

Nu a fost uitată nici Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Pentru proiectele inițiate de aceasta, Intact Media Group a făcut tot posibilul pentru a prezenta cât de benefice sunt acestea pentru bucureșteni.
Cum putea face acest lucru? Foarte simplu! Facem un forum. Pe 6 martie, la Palatul Parlamentului a avut loc dezbaterea cu tema „Strategia energetică a Capitalei“. Evenimentul a fost organizat de Intact Media Group în parteneriat cu Primăria Municipiului București și a fost susținut de Federația Patronatelor Societăților din Construcții, Veolia Energie România, Asociația Municipiilor din România și de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice.

Cumetrii pentru imaginea primarului

Trustul Intact Media Group este condus de Alessandra Stoicescu. Aceasta este căsătorită cu Sergiu Mircea Constantinescu – unul dintre membrii fondatori, alături de Cozmin Gușă, Aurelian Pavelescu și Lavinia Șandru, ai Partidului Inițiativa Națională. Nașii de cununie ai Alessandrei și Sergiu sunt Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, și Gabriela Firea, primarul Capitalei.

Cum a ajuns nașa, fostă PR la Intact Media Group, șefă de cabinet

Alina Tarcevschi, șefa de cabinet a primarului general al Capitalei, este nașa de cununie a Gabrielei Firea. Tarcevschi a terminat ASE și are un master în Administrație publică. Din octombrie 2016, când a venit în Primăria Capitalei, aceasta era consilier al primarului general, Coordonarea activității de protocol și relații externe. Înainte de a lucra la Primăria Capitalei, Alina Tarcevschi a fost consultant în comunicare/relații cu presa la Prefectura Ilfov, director de publicitate și PR la Intact Media Group și șef serviciu la Departamentul purtătorului de cuvânt al Guvernului. Potrivit declarației de avere depuse de Gabriela Firea în vara anului 2016, Alina Tarcevschi îi datorează primarului general 27.000 de euro, un împrumut dat în nume personal. În 2013, Alina Tarcevschi avea împrumutați de la Gabriela Firea 42.200 de euro, dar a restituit deja o bună parte din sumă. În anul 2010, într-un tabloid bucureștean, Gabriela Firea spunea despre Alina Ban Tarcevschi că a ajutat-o foarte mult să depășească depresia suferită în urma pierderii soțului Răsvan. „Din ianuarie până în iulie, am dormit cu o prietenă, Corina, căreia îi mulţumesc din suflet. La fel şi celorlalte două bune prietene, Ligia Enache – producătoarea emisiunii «Ştirea Zilei», care mi-a fost şi doamnă de onoare la cununie –, precum şi Alina Ban Tarcevschi, care mi-a devenit naşă de cununie religioasă, alături de soţul ei, Cristi (împreună cu un cuplu de prieteni de-ai lui Florin – Daiana Voicu, manager Willbrook, şi soţul ei, Zil –, care ne-au fost naşi la cununia civilă, ei fiind căsătoriţi în rit mozaic, noi, creştin-ortodox)“, a declarat Firea.

Și Ghiță a pus umărul la Intact

În 2014, Intact Media Group a organizat un forum pe tema „Fonduri Europene 2012-2020 – Noile mecanisme pentru creşterea ratei de absorbţie“. Dezbaterea a reunit membri ai Guvernului, ai autorităţilor de management, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai sistemului bancar şi ai administraţiei publice centrale şi locale. Alături de prim-ministrul Victor Ponta s-au aflat: Eugen Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb – ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Mihnea Costoiu – ministrul Delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţiifică şi Dezvoltare Tehnologică. Acestora li s-au adăugat Napoleon Pop, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, şi Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. Evenimentul Intact Media Group a fost susţinut de Siveco, EximBank, ExMedica, TeamNet, Banca Transilvania, Daiman Public Relations, ApaNova şi HP.
În anul 2013, Intact Media Group împreună cu Roșia Montană Gold Corporation au organizat la Universitatea din Oradea – Facultatea de Medicină și Farmacie proiectul educațional „Ai grijă de zâmbetul tău“. Valoarea acestuia a fost de 26.000 de lei.

%d blogeri au apreciat asta: