ANCHETA A 13 MARI PUBLICATII ZGUDUIE DIN TEMELII UNIUNEA EUROPEANA,DATORITA PARADISULUI FISCAL MALTEZ!

20 Mai

Începând de vineri, 13 publicaţii europene (ziare, reviste, situri de informaţii on-line, între care şi The Black Sea, din România) publică o amplă anchetă referitoare la „paradisul fiscal maltez”. Ca urmare, după „Luxleaks”, „Panama Papers” şi „Football Leaks”, consemnăm acum “Malta Files“.

După cum informează „Le Monde”, site-ul francez de investigaţii Mediapart, care, alături de celelalte 12 publicaţii face parte din European Investigative Collaboration (EIC), a precizat că informaţiile respective au la bază peste 150.000 documente confidenţiale şi vor fi publicate timp de două săptămâni, iar dezvăluirile fac parte din două serii de documente.

Prima dintre ele, obţinută de revista săptămânală germană „Der Spiegel”, cuprinde zeci de mii de documente interne (e-mailuri, contracte, conturi) ale unui cabinet fiduciar maltez specializat în înmatriculări şi administrare de societăţi.

A doua serie este obţinută de site-ul de informaţii românesc The Black Sea şi reprezintă un tablou Excel, care cuprinde ansamblul de date din registrul maltez al comerţului. Este vorba de datele conţinute în registrul celor 53.247 de societăţi înmatriculate în Malta.
Sursa franceză promite „un plonjon în culisele acestui paradis fiscal, care, până la 30 iunie, asigură preşedinţia Uniunii Europene”. Mai exact, mica insulă cu 430.000 de locuitori privează „alte ţări de două miliarde de euro reţete fiscale pe an”.
În afara de site-ul românesc, de Mediapart şi de săptămânalul german amintit din acest consorţiu de investigaţii mai fac parte publicaţiile: Expresso (Portugalia), El Mundo (Spania), L’Espresso, (Italia), Le Soir (Belgia), Politiken (Danemarca), Malta Today (Malta). Cum se vede, este vorba de publicaţii de primă mână, de mare notorietate internaaţională.

La ancheta jurnalistică au lucrat timp de patru luni 49 de ziarişti din 16 ţări. Ea are în vedere „optimizarea şi evaziunea fiscală, spălarea de bani şi corupţia” şi se bazează pe „lista completă a persoanelor şi entităţilor implicate în 53.247 de societăţi înmatricultate în Malta.”

Ziarul „Le Monde”, citând amintitul site francez, scrie că, în documentele date publicităţii, se vor regăsi numele unor mari şefi de întreprinderi, de multinaţionale (Bouygues, Total, Ikea…), de bănci, precum Reyl şi JP Morgan, sau chiar de apropiaţi de şefii unor state.
Publicaţii pariziene arată că există şi mari patroni francezi care, între altele, şi-au cumpărat yachturi şi le-au înmatriculat în Malta, spre a beneficia de o „fiscalitate atractivă” şi de „obligaţii sociale foarte mici, care reduc costurile cu echipajul”. Sunt citaţi Jean-Francois Decaux (JCDeacux), Maurice Ricci (Akka Tehnologies), Xavier Niel (Iliad – Free), Hubert Martigny (cofondator al Altran), Olivier Bertrand (grupul Bertrand) şi Stephane Courbit (Lov Group), precizându-se că niciunul dintre ei nu a vrut să dea detalii presei când au fost întrebaţi despre chestiune.

La rândul său, „Der Spiegel” a inclus pe listă mai multe grupuri germane care ar deţine societăţi înmatriculate în Malta: BMW, BASF, Deutsche Bank, Puma, Merck, Bosch sau Rheinmetall. Giganticele linii aeriane Lufthansa ar poseda „18 filiale în Malta”.
Potrivit LExpresso, Italia este, „de departe”, ţara cea mai mult reprezentată în „Malta Files”, cu circa 8.000 societăţi malteze controlate de acţionari din „Cizmă”.

„Alături de antreprenori care au creat sau transferat activităţi reale, există şi o armată de emigranţi ai fiscului. Emigranţi de lux. Sunt politicieni, manageri de firme industriale, financiare, oameni din lumea spectacolului şi, de asemenea, un mare număr de persoane legate de clanurile mafiote”, scrie L’Espresso pe siteul său de pe internet.
Tot „Le Monde” notează că, la fel ca şi în cazurile dezvăluite de „Panama Papers”, aceste persoane nu sunt în mod obligatoriu în ilegalitate, dat fiind că o firmă off-shore vizează adesea optimizarea de o manieră legală a unei fiscalităţi, jonglând cu diferenţele de reglementări dintre ţări. Din această perspectivă, întrebându-se de ce sunt înmatriculate în Malta yachturile, cotidianul amintit scrie că insula oferă numeroase avantaje, între care „leasing-ul maltez”, care constă în cumpărarea vasului de către o societate, care îl închiriază alteia înainte de a-l revinde proprietarului câţiva ani mai târziu. În Malta, această practică permite o economie consistentă de TVA: un procent de 5,4 % faţă de 10% cu acelaşi sistem de „leasing” în Italia sau Franţa.

Ca urmare a acestor avantaje, insula este pe locul al doilea între porturile de complezenţă din Europa, după Marea Britanie, ea având înmatriculate 4.300 de yachturi ce arborează pavilionul său. Mai mulţi proprietari de nave înterogaţi de „Mediapart” nu şi-au ascuns interesul pur fiscal provocat de aceste combinaţii off-shore. Ca urmare, Malta este apreciată drept un paradis fiscal instalat în inima Europei, care oferă o serie de avantaje în domeniul creării societăţilor sau de domiciliere a activelor. De pildă, teoretic, nivelul de impozitare a societăţilor este de 35% (faţă de 33,3% în Franţa), dar, în realitate, o societate malteză deţinută de străini poate rambursa până la 85% din impozitul pe dividende atribuite acţionarilor, ceea ce duce la o taxă reală de impozitare de 5%.
Aflată în campanie electorală înaintea alegerilor generale anticipate de pe 3 iunie, Malta este şi în mijlocul unui mare scandal de evaziune fiscală. El a fost declanşat de acuzele aduse de ministrul de Finanţe al statului regional Rhenania de Nord Westphalia, Norbert Walter Borjans, care, la 10 mai, a evocat o anchetă ce priveşte 2.000 de societăţi fantomă înregistrate în Malta, legate adesea de grupuri germane şi suspectate de fraudă fiscală.

De altfel, premierul Joseph Muscat a fost constrâns să convoace scrutinul anticipat după cei mai mulţi apropiaţi de ai săi, între care şi soţia lui, au fost acuzaţi că deţin conturi off-shore. Totodată, mai mulţi parteneri europeni au reproşat Maltei că a încetinit ritmul reformelor la care s-a angajat împotriva fraudei şi evaziunii în domeniul impozitelor, ei temându-se în mod firesc că ar putea fi afectată economia europeană.
Pe scurt, Malta a devenit o Panama a Europei, amintind nemijlocit de celebrul scandal care a zguduit lumea întreagă.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: